0 ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

de Camil Petrescu
=roman modern subiectiv și psihologic=

Motto: ”Câtă luciditate atâta conștiință, câtă conștiință atâta pasiune și deci atâta dramă.”
(Camil Petrescu)

*Încadrare într-un context:

- creație a literaturii interbelice – 1930;
- scrierea este o ilustrare a concepției teoretice a autorului referitoare la ideea de autenticitate,
dezvoltată în celebrul eseu ”Noua structură și opera lui Marcel Proust”. Astfel, în romanul
modern, de tip proustian, nu-și poate găsi locul omnisciența naratorului, ci se aduce în prim-
plan redarea cât mai fidelă a trăirilor interioare ale personajului, la persoana I, ca o experiență
trăită nemijlocit: , ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti...
(...) Din mine însumi, eu nu pot ieși... Orice aș face, nu pot descrie decât propriile mele
senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”
( → literatura are rolul de a revela o realitate)
*Încadrarea într-o categorie / specie literară:
- roman modern de tip subiectiv;
- roman de analiză psihologică; tehnici moderne: confesiunea (vocea autorului însuși se
amestecă adesea cu cea a personajului său, până la confundare), introspecția, retrospectiva,
analiza stărilor de conștiință dublată de luciditate, memoria afectivă, involuntară (dar și
voluntară), inserarea unor documente de epocă (articole de ziar despre război) etc.
*Surse de inspirație / geneza:
- elemente autobiografice – jurnalul de campanie personal al autorului – reflectate în
surprinderea imaginii demitizate a războiului (în stilul lui Rebreanu și în opoziție cu
Sadoveanu);
- proustianismul genezei romanului: la început are întinderea unei nuvele, ulterior proporțiile
devin masive prin adaosurile din timpul corecturii (asemenea romanului lui Marcel Proust ”În
căutarea timpului pierdut”, de la 3 la 7 volume).

*Titlul a cunoscut oscilații între ”Proces-verbal de dragoste și răzbunare” și ”Proces-

verbal de dragoste și război”. Element de paratext, inedit prin dimensiune, are o structură
antitetică și prefigurează tematica, respectiv cele două experiențe fundamentale ce dezvăluie
adevărata personalitate a protagonistului. Opoziția ”ultima” - ”întâia”, precum și reluarea
termenului ”noapte”, folosit în sens simbolic, sugerează drama eroului, pendularea sa între
certitudine și incertitudine.
*Tematica aduce în prim-plan iubirea, războiul, dar și problematica intelectualului de
excepție, de o mare forță morală, intransigent, preocupat de păstrarea conștiinței imaculate,
în condițiile unei societăți incapabile să îl înțeleagă. De altfel, critica literară a remarcat
unitatea și coerența scrierilor camilpetresciene sub raportul tematicii, putându-se vorbi de
existența unui singur personaj – intelectualul inadaptat superior, în ipostaze și circumstanțe
diferite, iar eroi precum Ștefan Gheorghidiu, George Demetru Ladima (din romanul ”Patul
lui Procust”) sau Gelu Ruscanu (din drama ”Jocul ielelor”) sunt tot atâtea alter egouri ale
autorului, el însuși un spirit problematizant.
*Motivele literare ce nuanțează și particularizează aspectele tematice sunt:
- androginul (cuplul adamic / sufletul-pereche / perechea ideală);
- căsătoria, moștenirea / banul;
- adulterul, gelozia, incertitudinea, despărțirea...
*Structura și compoziția:
- Structural, romanul cuprinde două părți (sau”cărți”), care constituie o unitate, având ca
liant aceeași conștiință ce se dezvoltă în două ipostaze de viață: în dragoste și în război.
- 13 capitole cu titluri sugestive, structurate astfel:
*CARTEA ÎNTÂI (6 capitole): ”La Piatra Craiului în munte”, ”Diagonalele unui
testament”, ”E tot o filozofie...”, ”Asta-i rochia albastră”, ”Între oglinzi paralele”, ”Ultima
noapte de dragoste”;
*CARTEA A DOUA (7 capitole): ”Întâia noapte de război”, ”Fata cu obraz verde. La
Vulcan”, „Întâmplări pe Valea Oltului”, ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu!”, ”Wer
kann Rumänien retten?” (”Cine va putea salva România?”), ”Comunicat apocrif”.
(apocrif = atribuit unui alt autor, neautentic)
- Celor două planuri compoziționale le corespund două planuri temporale, astfel:
*compozițional:
= un plan obiectiv, exterior (al întâmplărilor propriu-zise)
= un plan subiectiv, interior (al analizei stărilor protagonistului: gelozia, incertitudinea,
dezamăgirea, inadaptarea, drama războiului...)
*temporal:
= timpul narării, al evocării (prezentul frontului) // timpul narat, evocat (prezentul poveștii de
iubire);
= timpul cronologic (al înlănțuirii faptelor) // timpul psihologic (fluxul conștiinței = absența
cronologiei).
*Perspectiva temporală și spațială:
- acțiunea debutează în primăvara lui 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei,
pentru ca în capitolul al II-lea să se întoarcă în timp, cu 2 ani în urmă, pentru a realiza
retrospectiva iubirii;
- acțiunea se petrece în București și Câmpulung (iubirea), dar și în diverse puncte ale frontului
(Bran, Vulca, Cohalm...).
*Perspectiva narativă este unică, subiectivă, homodiegetică, intradiegetică, actorială a
personajului-narator Ștefan Gheorghidiu.
*Incipitul stă sub semnul unui artificiu compozițional, căci acțiunea primului capitol este
posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărții Întâi. Ca și la Marcel Proust (modelul literar
al autorului), un eveniment exterior (discuția de la popota ofițerilor despre achitarea unui
bărbat care și-a ucis soția infidelă) declanșează retrospectiva iubirii, prin intermediul
memoriei voluntare (nu a celei involuntare, ca la scriitorul francez) sau al fluxului conștiinței.
*Finalul stă sub semnul detașării. După traumatizanta experiență a războiului, Gheorghidiu
realizează cât de puțin semnificativă este propria dramă în raport cu drama întregii umanități
și, deși nu are nici acum certitudinea trădării Elei, decide că ”mi-e indiferent chiar dacă e
nevinovată”, părăsind-o:
”I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți... de la
lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.”
*Conflicte:
- de natură interioară, în conștiința eroului, între ideal și realitate, între certitudine și
incertitudine;
- de natură exterioară, între intelectualul superior și societatea meschină, superficială.
*Subiectul surprinde experiența de dragoste eșuată și cea de război a unui intelectual
inadaptat superior, cartea devenind astfel o ”monografie a îndoielii” (Constantin Ciopraga).
*Personajele:
ȘTEFAN GHEORGHIDIU
- student la Filosofie, intelectual idealist și lucid;
- închis în ”turnul său de fildeș”, își imaginează că trăiește dragostea absolută, ideală alături
de colega și ulterior soția sa, Ela;
- sensibil, interiorizat, reflexiv;
- dezamăgit de interesul brusc al Elei pentru aspectele materiale ale vieții (moștenirea
unchiului Tache);
- trăiește drama geloziei, zbătându-se între certitudini și incertitudini ale trădării femeii iubite;
- drama războiului (la 23 de ani) pune în umbră drama iubirii, producând în conștiința
personajului o reconsiderare a sistemului propriu de valori;
ELA
- apare inițial ca o prelungire a personalității lui Ștefan, un alter ego de gen feminin necesar
propriei împliniri sufletești: Ela = el + art.hot.”a” → un el de gen feminin;
- simbol al feminității, de o ignoranță fermecătoare;
- capabilă de adaptabilitate; cochetă, posibil adulterină...
*Scene semnificative:
- scena discuției de la popota ofițerilor → idealismul și intransigența eroului care crede în
iubirea absolută: ”Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.”
- scena excursiei de la Odobești → intimitatea Elei cu domnul G. îi provoacă lui Ștefan o
criză de gelozie, de fapt începutul stingerii iubirii ideale;
- scena războiului din capitolul ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu!” → revelația dramei
umanității și reconsiderarea sistemului de valori al protagonistului.
*Limbaj / Elemente de expresivitate:
- stil anticalofil, concis, sobru; fraza scurtă și nervoasă ori, dimpotrivă, arborescentă,
sofisticată → stilul analitic și intelectualizat tipic camilpetrescian.
*Concluzii:
Prin urmare, ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
este un roman modern, axat pe ideea de autenticitate, motiv pentru care este pertinentă
opinia lui Tudor Vianu care cataloga opera drept ”o scriere în care arta analizei câștigă unul
din succesele ei cele mai mari”, remarcabilă fiind ”exactitatea aproape științifică în
despicarea complexelor sufletești.”