Tendinţe actuale în metamorfozarea viitorului

Prospectiva tehnologică indică necesitatea unei crize dramatice mondiale pentru

declanşarea conştiinţei universale, necesară ca atitudine voluntară în implementarea
mecanismelor instituţionale şi de comportament individual, capabile să asigure
stabilitatea şi echilibrul vieţii pe planetă
Maria Man, Timișoara,1999

0 Trezirea conştiinţei universale a omului

Concluziile cercetărilor de prospectivă tehnologică circulă ca vectori
capabili să inducă anumite curente de opinie în societatea umană, dornică mereu să
afle, fie și cu cu un minut mai devreme, viitorul.
În contemporaneitate, concluziile cercetărilor ştiinţifice aprofundate asupra
sensului dezvoltării societale sunt preluate prin actorii cu rol decizional în
organizarea şi funcţionarea acesteia. În democraţiile avansate funcţionează
instituţii care au ca obiect de activitate cercetarea prospectivă pe baze ştiinţifice.
O asemenea instituție este Centrul de Prospectivă şi Evaluare din Franța, a
cărui misiune constă în consiliere pentru promovarea unor politici de ‘inovare’,
capabile să elaboreze strategii pe termen mediu şi lung prin supravegherea tehnicii
în lume (veghea tehnologică), alături de care funcționează Grupul de Cercetare şi
Schimburi Tehnologice. Acesa şi-a propus să promoveze adaptarea tehnologiilor
de către ţările în curs de dezvoltare.
Datele mi-au parvenit prin cartea “Metamorfozele viitorului”, un eseu de
prospectivă tehnologică, scris de Thierry Gaudin. A fost scrisă la sfârşitul anului
1987 și publicată în 1989.
Thierry Gaudin a condus Centrul de Prospectivă și Evaluare din 1982, iar în
în 1987 a devenit preşedinte al Grupului de Cercetare și Schimburi Tehnologice.
Problematica, teoriile şi concluziile acestei cărţi se regăsesc în profundele
transformări care frământă omenirea acestor ultimi 10 ani şi este de mare
importanţă şi pentru noi, pentru români, pentru a putea descifra, cu un ‘minut’ mai
devreme, care sunt adevăratele motivaţii şi intenţii ale marilor şi puternicilor actori
ai vieţii politico- economice mondiale şi, pe o asemenea bază credibilă, să ne
fundamentăm opţiunile şi deciziile privind propriul viitor.
Prezicerea viitorului este însă o practică ce-şi are rădăcinile în negurile
milenare ale civilizaţiilor antice. Aceasta a influienţat chiar din acele timpuri
acţiunile multor oameni, între care pe cele ale unor conducători de armate şi
imperii, în evoluţia vremurilor fiind deseori, comercializată şi practicată în acest
scop de impostori.
 Printre primele mărturii scrise sunt cele care ne vin prin legendele
antichităţii, inclusiv prin Sfânta Scriptură (Biblia).
Biblia consemnează existenţa unor profeţi adevăraţi, dar şi a unor falşi
profeţi. La modul actual de gândire, putem vedea profețiile ca pe un indiciu al
capacităţii minţii umane de a abstractiza realitatea. Pe de altă parte, într-o viziune
comprehensivă a rolului profeților în timpurile străvechi, în influențarea
conducătorilor privind deciziile acestora de a porni războaie, etc. Clarviziunea
profeților și credibilitatea acestora sunt întărite atunci când cele prooorocite se
întâmplă în realitate. Unii dintre aceștia dovedesc perspicacitate în deducerea
legităţilor relațiilor interumane, iar în privința conducătorilor este evidentă tendinţa
acestora a-şi asigura avantaje asupra semenilor.
Întrucât Biblia este opera umanităţii care şi astăzi frământă minţile şi
sufletele oamenilor fiid mereu actuală, am studiat-o prin prisma acestui caracter
primordial al său- de operă prospectivistă, care îşi propune să traseze drumul
umanităţii în veşnicie şi infinit. Am întreprins acest studiu în mod raţional şi critic,
fără idei preconcepute, dorind să-i înţeleg spiritul şi esenţa, pătrunsă, totuşi, de
certitudinea că perenitatea unei asemenea opere colective nu poate să rezide decât
din valoarea sa intrisecă pentru destinul omenirii. Nu am scăpat din vedere nici
celelalte două aspecte esenţiale ale sale, anume acela de scriere istorică şi acela de
document cultural, impregnat de valorile consacrate în epocă, proprii autorilor,
purtând deci pecetea directă a personalităţii fiecăruia şi, în mod indirect, în sensul
de inconştient, pecetea perioadei căreia au aparţinut şi a poziţiei lor în societate.
În aceeaşi idee, a lipsei de prejudecăţi în abordarea cercetărilor futurologice,
am citit cartea ‘Mesajul lui Nostradamus către români descifrat de Vlaicu Ionescu’
şi am cititi horoscoapele şi caracterizarea profilului personalităţii- membrilor
familiei mele şi ale unor colegi, obţinute prin rularea unui program de calculator
american.
În cultura mea generală din tinereţe sunt legendele Olimpului, Ramayana,
‘stele’ de pe morminte vechi, scrieri ale lui Victor Kernbach, marele nostru
specialist în mitologie. Mai recent am făcut cunoştinţă cu Istoria religiilor a lui
Mircea Eliade, am studiat Dicţionarul enciclopedic pentru cunoaştrea ideilor
principalelor curente filozofice şi religioase ale omenirii, cartea Renaşterea şi
Reforma a acad. Andrei Oţetea, Istoria Europei Moderne de John R.Barber, La
morale et la raison (Morala şi raţiunea) de Robert Bonnaud, L’économie comme
science morale et politique (Economia ca ştiinţă morală şi politică) - pentru a
enumera doar câteva din titlurile cărţilor care mi-au furnizat date şi idei în
elaborarea concepţiei mele, distictă într-un anumit fel faţă de tot ceea ce am citit, în
sensul am reuşit o integrare a multor părerei aparent divergente, analizându-le în
lumina dialecticii legii unităţii contrariilor, lege care acţionează pretutindeni în
natură, dar şi în societatea umană.
 Raportat la sensul existenţei individuale, în mod inevitabil încheiată prin
moarte, indiferent dacă eşti bun sau rău, este de înţele de ce morala creştină -
promotoarea mesajului nemuririi- a găsit de cele mai multe ori esenţa raţională a
fiinţei umane refractară la principiile sale. Nemurirea ţine de domeniul făgăduinţei
şi viitorului, moartea este o realitate a fiecărei fiinţe vii.
Cu toate acestea, se poate spune că, pe termen lung, finalitatea înzestrării
fiinţei umane cu raţiune este depăşirea de către umanitate a sensului fatalist al
vieţii. Omul, fiinţă efemeră ce se naşte şi moare are un destin inevitabil tragic.
Depăşirea tragismului şi fatalismului existenţial implică necesitatea naturii
religioase a omului, sacralizarea sufletului său ca principiu al vieţii veşnice.

Prospectiva tehnologică nu îşi propune să “ghicească” viitorul. Pornind de

la studiul trecutului şi al prezentului aceasta oferă variante posibile pentru viitor,
variante care au o bază raţională. Cercetările prospective pot fundamenta ştiinţific
strategiile de dezvoltare adoptate de societate pe termen mediu şi lung.
Funcţionarea ‘mecanismului’ conştiinţei universale presupune cultivarea şi
păstrarea nealterată a memoriei umanităţii, privită ca entitate compusă din
totalitatea oamenilor care au trăit, trăiesc şi vor trăi pe Pământ şi oriunde în
Univers.
Dacă se face o comparaţie între studiul ştiinţific al materiei, exprimat prin
ştiinţele naturii (sunt fizica şi chimia) şi studiul umanităţii, exprimat prin ştiinţele
caracteristice vieţii biologice (biologia generală, genetica, micro-biologia,
anatomia şi fiziologia omului) -trebuie să constatăm că puternica dezvoltare a
studiului legilor fizice şi chimice ale Universului material a adus importante
beneficii studiului Vieţii, Universul viu fiind, aşa cum îl percepe conştiinţa noastră,
parte a Universului material.
Omul, ca entitate individuală, aparţine prin structura sa materială Universului
material şi prin viaţă sistemului Univers viu. Aceste Universuri se întrepătrund şi
coexistă pe planeta noastră.
Prin conştiinţa de sine, omul se individualizează ca entitate care aparţine atât
Universului Material-prin corpul său privit ca entitate materială, cât şi Universului
Viu prin determinarea biologică a fiinţei umane. Universul Viu îl percepem divizat
în cele două regnuri: regnul vegetal şi regnul animal, iar în cadrul regnului animal
omul îşi defineşte singularitatea printr-o conştiinţă de sine capabilă să se
autoreferenţieze.
Autoreferenţiere este în primul rând individuală, dar omul conştient este o
rezultantă a convieţuirii sociale. În afara societăţii umane şi a valorilor sale
cognitive omul ca fiinţă animală nu este departe de celelalte animale.
Raţionalitatea sa este o potenţă a creierului său.
 Experienţa copiilor care au supravieţuit în păduri, salvaţi de animale
sălbatice, este un exemplu concludent a ceea ce înseamnă omul ca fiinţă socială.
S-a constat că integrarea copiilor sălbatici în societatea umană devine cu atât
mai dificilă (mergând până la imposibil), cu cât recuperarea lor începe în etape
care depăşesc pragul primei copilării. Prima copilărie este cea care ne crează
sinele, vastul labirint al inconştientului, creuzetul primelor valori conceptuale cu
care individul păşeşte în viaţă.
Exprimat grafic, sub forma unor mulţimi, avem o partiţionare a
UNIVERSULUI- domeniul cel mai general. În limbajul matematic, al structurilor
algebrice, definim UNIVERSUL ca fiind tot ceea ce are suport MATERIAL, deci
poate fi descompus în elementele structurale elementare. Acesta este modelul
MATERIALIST al UNIVERSULUI, cel care corespunde până la structura noastră
atomică şi subatomică. Acelaşi tip de atomi, ca cei care ne compun fiinţa, sunt
regăsibili în toate celelalte sisteme materiale.
Mergând mai profund în microcosmosul material constatăm existenţa unei
microstructuri universale, guvernată de legi specifice, precum undele
electromagnetice şi undele luminoase, în care materia se găseşte în stare
subatomică, ca manifestări pe care le percem ca formă de existenţă a
microcosmosului.

UNIVERS VIAŢA

REGN VEGETAL

REGN ANIMAL

UMANITATE=
CONŞTIINŢA=
AUTOREFERENŢIERE
 Problematica întrebărilor fundamentale ale filozofiei
Aceste ştiinţe jalonează aspectele existenţiale ale umanităţii
Un asemenea curent de idei, indus de rezultatele cercetării prospectivei
tehnologice şi care se bucură de largă răspândire, a condus la conceptul dezvoltării
durabile, care are ca premiză existenţa la om a unei conştiinţe universale.

…
Cea mai pregnantă formă de manifestare a conştiinţei sociale / universale-
umanitatea a înregistrat-o prin adoptarea celor două declaraţii universale ale
drepturilor fundamentale ale omului (1789 şi 1948), acceptate ca acte normative
care fundamentează principiile dreptului constituţional.
Conştiinţa universală trezită de coşmarul celui de-al doilea război mondial a
trecut la acţiune prin crearea în anul 1948 a Organizaţiei Naţiunilor Unite, având
scopul declarat al reunirii statelor lumii în jurul valorilor comune ale familiei
umane, pentru protejarea membrilor săi în faţa mecanismelor organizării sociale şi
politice, generatoare în decursul dezvoltării istorice a unor dezastre umanitare. Se
percepe în mod intuitiv că fiecare om are anumite drepturi care îi revin în virtutea
faptului că este om.
Protagoniştii proeminenţi ai remodelării spaţiului european după cel de-al
doilea război mondial, părinţii fondatori ai unificării Europei, păstrând recentă
amintirea ororii crimelor războiului, au considerat că aceasta este calea procesului
de instaurare a păcii pe continent. Totuşi, naţiunile vest- europene au înclinat să
considere că este necesară recurgerea la forţa militară pentru a-şi asigura
securitatea1. Evenimentele din Coreea, unde în războiul dintre Nordul comunist şi
Sudul anticomunist intervenise în prima fază S.U.A. de partea Sudului, apoi China
în favoarea Nordului, au sporit teama Aliaţilor occidentali de un atac surpriză
sovietic, fapt pentru care au accelerat consolidarea NATO.
Este momentul să ne reamintim aceste evenimente ale istoriei deoarece
vedem cu câtă insistenţă se încearcă inocularea în conştiinţa universală a umanităţii
că NATO este un ‘pilon al păcii şi securităţii europene’. Ce fel de pace şi
securitate- ne este ilustrat în mod zguduitor de evenimentele din Iugoslavia, unde
este greu de crezut că în absenţa intervenţiei militare NATO s-ar fi ajuns la
actualul fenomen al refugierilor în masă a populaţiei albaneze pe de o parte, şi la
distrugerile imense provocate de bombardamente în Serbia- ambele fenomene fiind
expresia unor dezastre umanitare.
Căderea cortinei de fier părea un fericit preambul pentru acţiunea concertată
a statelor lumii în sensul găsirii mijloacelor şi căilor comune de acţiune prin care
umanitatea să-şi desăvârşească dezvoltarea şi colaborarea. ările aşa numitei lumi
a treia ca şi fostele ţări socialiste care s-au eliberat de structurile totalitare
centraliste şi comuniste au pornit pe calea imitaţiei şi importului modelului
democraţiilor occidentale europene şi a celei nord- americane, modele care
obţinuseră cele mai importante succese pe calea progresului tehnic, a dezvoltării şi
a nivelului de trai, implicit în respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Până în prezent rezultatele nu sunt spectaculoase şi o analiză de fond a
realităţilor sociale, economice, politice şi morale din aceste state relevă o puternică
inerţie şi rezistenţă la schimbările structurale, în principal la cele care tind să
conducă la pierderea identităţii seculare sau chiar milenare a popoarelor, identitate
prezervată în cel mai înalt grad de statele- naţiuni, care constituie actuala
configuraţie politică a Europei Centrale şi de Est, de unde derivă promovarea ideii
că naţionalismul ar fi forţa negativă care împiedică rapida integrare şi dezvoltare a
acestor state.
Pentru a aprecia validitatea acestei afirmaţii se impune o analiză de fond a
ceea ce s-a întâmplat şi a ceea ce se întâmplă în realitate între cele două ‘lumi’
-până nu de mult paralele, care în prezent tind să comunice şi care, din punct de
vedere economic sunt angrenate în raportul relaţional, în primul rând, prin aportul
de capital, aport care tinde să aparţină în mod majoritar corporaţiilor
transnaţionale.
Care sunt mizele jocului politic şi economic ale integrării europene şi
mondiale, cine sunt principalii actori care fac aceste jocuri, ce interese se ascund în
spatele declaraţiilor şi deciziilor politice ale părţilor interesate sunt întrebări pe care
şi noi, românii, nu putem înceta să ni le punem, cel puţin atâta vreme cât sensul şi
mersul tranziţiei şi al reformelor nu ne duc către realizarea ţelului declarat al
organizării statale, acela de a crea condiţii optime de viaţă şi dezvoltare pentru toţi
cetăţenii săi, fapt care conduce la instabilitate politică, la tulburăi şi dezordini
sociale.
Un răspuns chiar şi parţial la asemenea întrebări se poate da numai în baza
unei documentări şi cercetări ştiinţifice obiective, care implică munca unor
colective largi de specialişti. Decisă să înţeleg motivaţia logică şi cauzală a dilemei
în care ne zbatem ca popor pauperizat şi în profundă criză de identitate (mergându-
se până la catalogarea naţionalismului ca sursă a tuturor relelor, deşi naţionalismul
aşa cum l-am învăţat în familie şi nu doar la şcoală este cel care ne-a ajutat să
supravieţuim vicisitudinilor istoriei!), deşi de formaţie tehnică am parcurs la o
migăloasă muncă de studiu şi documentare în domeniile istoriei, sociologiei,
economiei politice, strategiei militare, finanţelor internaţionale, dreptului,
filozofiei, istoriei religiilor, culturii etc.. În demersul meu am apelat de multe ori nu
doar la informaţia furnizată prin mass-media, ci şi la lucrări fundamentale şi de
sinteză ale experţilor din domeniile respective, pentru a-mi însuşi prospectiva
acestor sinteze pertinente.
Treptat, ajutată şi de formaţia mea tehnică- de inginer, matematician şi
analist- programator, am trăit satisfacţia unor concluzii şi interpretări personale
care m-au scos din imobilismul neimplicării personale la acţiunea conştientă a
cetăţenilor lumii şi a curentelor de opinie care sunt vehiculate, îndeosebi prin mass-
media, acţiuni care vizează asigurarea unui viitor pentru specia umană.
Aceste concluzii şi interpretări pornesc de la o analiză conceptuală de fond a
sensului metamorfozelor umane contemporane şi coroborate cu:
- neliniştea pricinuită de anarhia economiei româneşti,
- lipsa de perspectivă pe termen mediu şi lung a teoriilor economice care
fundamentează cele cinci tipuri predominante actuale de economii
capitaliste de succes,
- profunda compasiune pentru confraţii albanezi şi sârbi, ambele etnii
reprezentând oameni în adâncă suferinţă şi derută -
toate acestea m-au determinat să iau iniţiativa unui apel la conştiinţa naţională şi
universală a opiniei publice româneşti, pentru că numai uniţi şi împreună vom găsi
soluţii viabile, construite pe principii obiectiv- ştiinţifice şi umanitare.
Voi prezenta câteva din aceste concluzii ajutându-mă, în principal, de eseul
de prospectivă tehnologică al lui Thierry Gaudain2 ‘Metamorfozele viitorului’ -
(1989) în care acesta începea prin a mărturisi un demers similar (dar cu mult mai
largi posibilităţi) celui pe care mi-l propusesem:
‘Pendant une qunzaine d’années j’ai cherché comment, par un effort de rigueur et de
discipline, échapper à la manipulation et à l’illusion. Un jour, j’ai vu qu’on ne le pouvait pas, car
le futur se rêve avant de s’incarner. Tout résulte de la pouvoir de l’imagination. En un sens, tout
le monde manipule et tout le monde est manipulé. Peut-être y prenons- nous un certain plaisir.’
în traducere:
‘Vreme cinsprezece ani am căutat să aflu cum, printr-un efort de rigoare şi disciplină, se
poate evita manipularea şi iluzia. Într-o zi am văzut că nu se poate, pentru că viitorul se visează
înainte de a se întruchipa. Totul rezultă din puterea imaginaţiei. Într-un sens toată lumea
manipulează şi toată lumea este manipulată. Poate pentru că în aceasta găsim o anume plăcere
secretă. ’
Lucrarea autorului francez este fundamentată de o importantă activitate
documentară a Centrului de Prospectivă şi Evaluare din Franţa sintetizată în
‘Raport asupra Stării Tehnicii’3, raport care a necesitat 7 ani de elaborare, ceea ce îi
conferă un înalt grad de valoare ştiinţifică. Dintre concluziile lucrării sale am de
reţinut, ca fiind de extremă actualitate, următoarele:
 ‘Marile rupturi ale trecutului, cea din secolul al XII-lea şi cea din secolul al XVIII-lea
metamorfozau deodată tehnica şi societatea. Astăzi, noi trăim o transformare de amploare
comparabilă, în care totul se schimbă simultan: condiţiile materiale ale economiei, relaţiile între
persoane, grilele lecturii moderne.’
‘Noile teritorii nu mai sunt pogoane de pământ, nici părţi de capital; acestea sunt spaţii
abstracte, situate în imaginaţia oamenilor’.’
‘Dezvoltarea unei constiinţe universale, ţinând cont în mod inevitabil de evoluţia
tehnicilor, ar putea, cu ocazia unei crize, să genereze o reorganizare mondială’.
Războiul din Iugoslavia imprimă un dramatism tragic în conştiinţa
universală a comunităţii planetare prin dezastrele umanitare provocate. În situaţia
prelungirii şi extinderii acestui război este foarte probabilă declanşarea unei crize
mondiale, la care pot fi asociate fenomenele unor furtuni monetare şi financiare nu
doar ale economiilor în tranziţie, ci şi în ţările dezvoltate, ca şi fenomene de
persistenţă şi creşterea şomajului, precum şi fenomene de degradare a condiţiilor
de viaţă pentru categorii largi ale populaţiei globului terestru. În ceea ce priveşte
criza politică mondială, aceasta este deja în plină desfăşurare.
Din panoplia acestei crize fac parte nu doar divergenţele de poziţie a
puterilor lumii faţă de războiul din Iugoslavia, ci şi convulsiile la vârf din cadrul
Uniunii Europene, culminate cu demisia în bloc a Comisiei Europene şi cu
concluzia din ‘Raportul celor cinci înţelepţi ai Comisiei Europene’. Această
concluzie aduce în discuţie însăşi esenţa funcţionării democraţiei liberale. Nici
unul dintre cele două principii care o fundamentează nu are sens în lipsa
responsabilităţii personajelor implicate în dirijarea funcţionării sistemului. Atât
principiul reprezentativităţii, cât şi principiul separării puterilor în stat sunt
fundamentate de condiţia implicită a responsabilităţii factorilor decizionali.
Ori iată ce spune acest raport4:
‘...Responsabilitatea individuală a membrilor Comisiei ca organism nu poate fi o idee
vagă, o noţiune care, odată pusă în practică, se dovedeşte nerealistă...Studiile întreprinse (...) au
dezvăluit că există prea adesea printre membrii ierarhiei o împotrivire crescândă în a-şi asuma
responsabilitatea (...). Este dificil să găseşti pe cineva care are cel mai mic simţ de răspundere.
Dar acest simţ de răspundere este esenţial. El trebuie demonstrat, înainte de toate, de fiecare
membru al Comisiei şi de Comisie în ansamblu ei. Tentaţia de a goli conceptul
reprezentativităţii ? de orice substanţă este o tentaţie periculoasă. Acest concept este cea mai
înaltă expresie a democraţiei.’

O asemenea criză, declanşatoare a unor evenimente dramatice, poate

declanşa trezirea consţiinţei universale, unica forţă capabilă să mobilizeze voinţa se
va repercurta în mod dramatic asupra conştiinţelor individuale, perioadele de
stabilitate spune autorul, ‘sunt prinse de interesele particulare şi nu sunt gata să
admită că ar trebui să consacre mijloace importante mizelor planetare şi să se
ocupe de viitorul speciei umane.la nivelul conştiinţei universale a umanităţii.
 Asemenea crize, precizează Thierry Gaudin în eseul anterior menţionat, sunt
momentele cruciale în care conştiinţa universală se trezeşte putând fi convertită în
voinţa convergentă capabilă să creeze forme instituţionale adecvate, menite să
asigure perenitatea noului stadiu
Cercetat în intimitatea cauzalităţilor obiective care l-au provocat- nu putem
să nu observăm că avem de-a face, în esenţa sa, cu o criză de identitate, prezentă
sub forme mai mult sau mai puţin acute în relaţiile dintre toate ţările lumii, în
relaţiile dintre oameni în general. Declanşarea unui război constituie în mod
inevitabil, cel puţin din punctul de vedere a părţilor implicate, o confruntare între
‘bine’ şi ‘rău’, fiecare parte argumentându-şi poziţia prin expresia atât a unor
‘interese’, cât şi prin acvea a unor ‘idealuri’.

1.- John R. Barber- Istoria Europei moderne- Editura LIDER, Bucureşti, traducere de Daniela
Truţia
a versiunii originale din limba engleză ‘Modern European History’,1993, Harper Collins
Publishers, Inc.
2- Thierry Gaudain-‘Les métamorphoses du futur’- Essai de prospective tecnologique, Editura
Economica 1989- Paris [ ‘Metamorfozele viitorului’-Eseu de prospectivă tehnologică]
3- ‘Rapport sur l’Etat Technique’- publicat în numărul special al revistei ‘Sciences et
Techniques’-
iulie august 1986, Franţa
4.- Citatul este preluat din revista DILEMA, nr. 320, 26 martie- 1 aprilie 1999, unde este titrat
“Concluzia Raportului celor cinci înţelepţi ai Comisiei Europene’

Totuşi, cum bine ştim O.N.U. este de mulţi ani o organizaţie despre care
se cultivă în mass- media mondială opinia că este neviabilă, recentul război din
Iugoslavia ne-o arată ca incapabilă să impună celei mai importante forţe militare
din lume respectarea Chartei O.N.U. lumea politică şi diplomatică fiind obligată să
reevalueze raportul putere- drept internaţional.
Societatea românească prinsă în jocul tranziţiei este pe zi ce trece mai
convulsionată, perspectivele pe termen scurt şi mediu sunt sumbre, REFORMA nu
dă semne de omogenizare a inegalităţilor rapid create între membrii comunităţii şi,
ce-i mai grav, create în majoritatea cazurilor prin abuz, prin corupţie, prin lipsa de
transparenţă a ceea ce se doreşte a se numi REFORM şi în cadrul acesteia se
poate vorbi de o adevărată opacitate a procesului de privatizare.
În prezentul demers îmi propun mai degrabă o analiză a societăţii umane în
general, decât o critică, deoarece acţiunea mea are un scop determinat, acela de a
găsi legităţi obiective care să fundamenteze ştiinţific sensul pozitiv al unei
REFORME, concluzia lucrărilor de economie şi macroeconomie şi chiar de
contabilitate naţională şi finanţe, ca şi articolele cercetătorilor Uniunii Europene
din revista ‘Dialog european’ numerele din 1998 nu au fost de natură să mă
liniştească, şi nici noţiunile de legislaţie şi drept constituţional însuşite.

Curentele de opinie promovate de Organizaţia Mondială a Naţiunilor Unite

sunt rezultatele acestor cercetări.
Întreaga societate pare a fi în căutarea soluţiilor, modele economice, teorii
financiare, curente filozofice se confruntă fără ca dezechilibrele planetare şi un
model general valabil şi viabil de redresare economică, socială şi culturală să poată
oferi strategii de lungă durată.
Pe termen scurt, prin capitularea sistemului comunist al economiei
centralizate şi dirijist planificate, un consens apare parţial închegat: economia de
piaţă şi sistemul capitalist de producţie cunosc o puternică extensiune şi dezvoltare.
Cu ochii pe bunăstarea invidiată a democraţiilor liberale populaţia din ţările sărace
ale globului pare a nu mai avea speranţa redresării propriilor economii, sărăcia şi
foamea ar antrena-o într-un adevărat exod de populaţii, dacă ţările bogate nu şi-ar
fi luat măsuri severe pentru a contracara această tendinţă, fenomenul emigraţiei
cunoscând şi în ţara noastră o anume amploare .

După o activitatea de mai bine 50 ani de existenţă, constatăm că O.N.U.,

constituită pentru a prezerva pacea mondială după al doilea război mondial, nu
pare, la o primă vedere, să-şi fii atins decât în mică măsură obiectivul.
Mai recent se poate observa o incompatibilitate de esenţă între mijloacele
aplicate -ca acela al concentrării de trupe în zonele conflictuale- şi finalitatea
dorită, de instaurare a păcii, a unui echilibru social, economic care să permită o rată
pozitivă a dezvoltării societăţii umane, în principal în ţările sărace, rămase
nedezvoltate.
Sistemul capitalist, al goanei oarbe după eficienţă în avantajul unei pături restrânse a
societăţii, este ameninţat cu dispariţia din interiorul sistemului prin acţiunea legilor cunoscute în
economia politică ‘rămăşiţelor feudale’ şi a fenomenului de ‘autodistrugere’
O abordare ştiinţifică a problemei umanităţii, cu metodele de modelare specifice
teoriei grupurilor și care se aplică în studiul sistemelor materiale ale teoriei
mulţimilor conduce la concluzia că studiul vieţii ….