Sunteți pe pagina 1din 2

Ghetarii

1. Introducere:

Ghetarul, in esenta, este un corp natural, provenit din precipitatiile sub forma de zapada, prin
acumulare, tasare si recristalizare. Se intalnesc atat in regiunile polare alcatuind cele doua
calote glaciare, cat si pe inaltimile mari ale muntilor indiferent de latitudine. Se pot modifica
in functie de modul de actiune al presiune fara sa se rupa sau sa plesneasca, putand trece in
stare lichida chiar si la temperaturi mai mici de 0° C. In trecerea treptata de la zapada la
gheata, se impune ca presiunea si temperatura sa actioneze impreuna. Zapada de la suprafata
este supusa este supusa actiunii temperaturii, iar cea din adanc, actiunii presiunii; prin topirea
paturii superficiale se infiltreaza in paturile inferioare si ingheata, indepartand astfel o parte
din aer si formandu-se, zapada de firn, cu timpul acesta devenind tot mai compacta pana la
stadiul de gheata solida. Un alt caracter specific al ghetii este acela ca rezista destul de putin
la tensiune, fapt care explica aparitia crevaselor.

Cele 2 zone ale unui ghetar – zona de acumulare ( zona magazin ) si zona de ablatiune – zona
de evacuare a ghetii, sunt inegale ca masa si energie si nu sunt insa de asa natura incat sa se
traga o limita precisa intre ele. Zona de acumulare ramane acoperita de zapada sau de firn
proaspat in toate anotimpurile, limita sa inferioara fiind granita in altitudine a zapezilor
persistente. Zona de ablatiune se afla in intregime sub limita zapezilor persistente, dar la
sfarsitul verii, zapada dispare complet. Ablatiunea este un fenomen complex, ce implica 2
elemente de importanta inegala: topirea si evaporatia.

In procesul de topire intervin in mod evident 3 elemete: radiatia solara directa, condensarea si
topirea cauzata de catre apele de scurgere pe gheata. In partile umbrite de creste, ablatiunea
este influentata mai mult de temperatura aerului decat de radiata solara. In acest fel se explica
cum unele parti ale ghetarului rasar cu cate 5-6 m peste nivelul general. Vantul are un mare
rol in transferul caloriilor prin convectie, apoi in acumularea zapezii pe unii ghetari, fenomen
remarcat indeosebi in Antarctida sau in regiunile vecine Polului Nord. Perioadele de
acumulare si ablatiune difera cu altitudinea si cu expunerea versantilor unui masiv oarecare.
Urmarite in altitudine, se constata ca perioada de acumulare este din ce in ce mai lunga, iar
cea de ablatiune se scurteaza progresiv si apoi dispare; cu scaderea altitudinii creste
ablatiunea.

Colosii de gheata se misca

S-a crezut multa vreme ca ghetarii stau pe loc, aparenta lor nemiscare fiind mascata de
covorul de zapada. Se vorbea totusi de lipsa de fixitate inainte ca oamenii de stiinta sa fi
studiat acest fenomen. S-a observat ca lungimea unui ghetar nu este stabila, schimbandu-se de
la an la an, inaintand prin fruntea sa sau retragandu-se.
La prima vedere, ghetarul pare ca este impins la vale din cauza greutatii zapezilor acumulate
in cadrul bazinului de alimentare. Miscarea lui in esenta este un proces complex, asemanandu-
se cu curgerea inceata a unei materii vascoase. Mecanismul curgerii ghetarului se leaga de
principalele proprietati ale ghetii: plasticitatea, proprietatea ghetii de a lua forma scobiturii in
care apare si se dezvolta, reinghetarea, insusirea ghetii de a se ingemana in cazul in care apar
crapaturi.

Clasificarea ghetarilor

Ghetarii pot fi studiati in functie de starea fizica a ghetii, dinamica aparatului glaciar si
morfologia, adica gradul de independenta fata de relieful care il sustine. Se deosebesc 3
categorii de ghetari:

I. Ghetarii din regiunile polare, a caror masa pastreaza totdeauna in zona de alimentare, chiar
si in miezul verii o temperatura de sub 0° C. In aceasta zona, ablatiunea este extrem de slaba.
Transformarea zapezii in firn se efectueaza foarte incet datorita lipsei topirii superficiale a
zapezii. Suprafata acestor ghetari este acoperita permanent de o manta groasa de firn.

II. Ghetarii din regiunile temperate; numai in cursul iernii suprafata ghetarului se raceste sub
0° C, pe o mica grosime. Acest tip de ghetar este caracterizat printr-o insemnata ablatiune in
cursul verii chiar in zona de alimentare. Acest fapt antreneaza o bogata circulaie a apei lichide
in masa ghetii si activizeaza recristalizarea zapezii si a firnului in timpul ierni. In acest tip de
ghetar, apa intraglaciara comanda dinamica ghetarului si actiunea sa geomorfologica.

III. Ghetari din regiunile intermediare; in cazul acestui tip de ghetar temperaturile sunt joase
in adancime insa la suprafata incalzirea din timpul verii este suficienta pentru a inlesni o
topire a zapezii. In acest caz, firnul persista la suprafata intreaga vara pe o grosme