Lucian Blaga a fost un filozof, poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar, academician si

diplomat roman, marcand perioada interbelica prin personalitatea sa impunatoare.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga a aparut in volumul al lui Lucian Blaga, ,,Poemele
luminii,,.

Opera este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la tehnica poetica la
relatia poet – lume si poet – creatie, avand influente de expresionism.

Titlul cuprnde o metaforă revelatorie, „corola de minuni a lumii”, care semnifică ideea cunoaşterii
luciferice. „Corola de minuni a lumii”, imagine a perfecţiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg,
semnifică misterele universale, iar rolul poetului este de a adânci taina.

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunoasterea lumii in
planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire.

Lirismul poeziei este unul subiectiv.

Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de persoana I „eu”,
menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului
creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu
strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul de a distruge cu mintea tainele
acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”), comună cu titlul poeziei este dezvăluită
în enumerația ulterioară a locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice
pe parcursul vieții ființei („în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii,
ochii trimit la suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al
iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.

Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul cunoașterii prin
metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin rațiunea lor „sugrumă
vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea luciferică ce
sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga prin creația artistică,
prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl produce asupra obiectelor,
distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.

Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din prima secvență,
adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea tainelor
existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul rațiunii și al
înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul. Astfel ele nu sunt pătrunse cu
mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și frumusețea.