Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nivel computațional
O teorie computațională a procesării informației vizuale vizează construirea unor modele
logico-matematice capabile să producă un anumit output pe baza unor prelucrări - explicitate în
mod exhaustiv în model - ale inputului.
O teorie computațională exprimă logico-matematic funcție pe care un anumit sistem o calculează.
(calculele care fac posibilă punerea în corespondență a unui input specific cu un output specific).
Abordarea computațională este mai abstractă.
o În principiu, există un număr infinit de algoritmi capabili să realizeze calculul unei
anumite funcții și infinite harduri sau sisteme fizice capabile să implementeze un
algoritm specific.
o La rândul lor, oricare din acești algoritmi pot fi realizați de sisteme fizice diferite.
Tendința dominantă în științele cognitive la ora actuală, inclusiv în cazul teoriilor computaționale,
este însă de a construi modele formale cât mai compatibile cu date psiho-fiziologice.
Procesarea primară (=percepția vizuală primară) cuprinde prelucrările pre-atenționale, cu o
durată de aproximativ 200 ms, care au ca rezultat reprezentarea, în sistemul cognitiv, a
caracteristicilor fizice ale stimulului.
o Ele realizează segregarea stimulului de mediul său, ne arată unde anume este el, nu ce
anume este.
Ex: mecanisme de detectare a conturilor, a texturii, a mișcării, a culorii și a
dispunerii spațiale.
Procesarea secundară vizează mecanismele implicate în recunoașterea figurilor și obiectelor.
o Au ca input rezultatele procesărilor primare și ca output imaginea tridimensională a unui
obiect din mediu, identificat, recunoscut.
PROCESAREA PRIMARĂ
Intensitatea stimulilor luminoși face obiectul unor prelucrări inițiale care conturează o schiță
primară a obiectului perceput.
o Asupra acestei schițe primare se exercită o mulțime de tratamente sau prelucrări de
stabilire a adâncimii în spațiu prin calculul disparității binoculare, de reprezentare a
mișcării, texturii, culorii și orientării în spațiu a suprafețelor unui obiect.
Toate aceste mișcări sunt executate în paralel de mecanismele modulare.
Rezultatul lor constă în constituirea unei reprezentări intermediare a
obiectului din câmpul vizual, notată cu 2 1/2 D.
Această imagine primară servește ca input pentru alte procesări
al căror produs final este reprezentarea completă, tridimensională a
obiectului, notată cu 3D.
Toate prelucrările primare posedă câteva caracteristici comune.
o Procesările primare sunt organizate pe moduli, care funcționează simultan, în
paralel.
Organizarea modulară implică caracterul irepresibil, preatențional și
impermeabilitatea cognitivă a acestor procese.
o Toate procesele sunt independente de natura stimulului.
Se realizează aceleași prelucrări indiferent dacă obiectul este un scaun sau o
față.
În ambele cazuri, extragerea contururilor din variațiile de
intensitate a pixelilor sosiți la retină sau analiza texturii, a compoziției
materialului implică aceleași procese.
o Buna desfășurare a acestor prelucrări presupune o mulțime de asumpții despre
realitatea obiectuală.
O caricatură din câteva contururi conține foarte multă informație despre referința
sa din realitate.
Cum se extrag contururile?
o Variația semnificativă a intensității stimulilor luminoși.
În zona de contact cu alte obiecte apare o variație a intensității stimulilor
luminoși.
Variațiile cele mai ample ale luminozității emise de un obiect din mediu au loc,
de regulă, la marginea acestor obiecte.
Sistemul nervos vizual surprinde variația de luminozitate, traducând-o într-o
modelare corespunzătoare a frecvenței potențialelor de acțiune.
o Sistemul vizual tinde să exagereze contururile.
Să îngroașe variațiile de luminozitate la limita dintre două suprafețe sau dintre un
obiect și mediul său.
Experiment cu benzile lui Mach.
Coroborând datele din neurofiziologie cu cele din psihofizică, conchidem că stabilirea conturilor
se bazează pe procesarea diferențelor de luminozitate.
Mai mult, variația intensității este accentuată pentru a se ușura segregarea figurii de fond.
1. Filtrajul
o Cel mai cunoscut model matematic al detectării conturilor se bazează pe filtrarea
matematică a variațiilor de intensitate a luminii.
o Contururile - variațiile coliniare de luminozitate.
o Operații de calcul diferențiale asupra valorilor diferite ale stimulilor luminoși.
Contururile unei figuri sau obiect pot fi stabilite fie în punctele de valoare
maximă a diferențialei de ordin I a intensității stimulilor luminoși, fie în punctele de
valoare zero a diferențialei de ordinul II a acelorași intensități.
o Rata descărcărilor atinge maximum pozitiv în partea luminoasă și maximum negativ în
partea întunecoasă.
Ceea ce înseamnă că, conturul propriu-zis este codat la intersecția cu rata
spontană a descărcărilor, considerată ca referință 0.
În acest fel se poate stabili o corespondență logic-formală între abordarea
computațională și înregistrările experimentale.
o Din păcate, o astfel de modelare nu ține cont de prezența zgomotelor.
Un obiect poate fi iluminat în chip neuniform.
La rândul său, el însuși poate emite semnale luminoase de intensitate
variabilă într-o anumită arie spațială, tocmai datorită acestei iluminări
neuniforme sau neuniformității materialului din care e format.
În acest caz, dacă sistemul cognitiv ar funcționa după modelul
matematic prezentat mai sus, el ar stabili contururi la orice mică fluctuație
a luminozității.
S-ar considera contururi ale obiectului chiar și zonele în
care diferențele de luminozitate se datorează iluminării neuniforme,
nu existenței reale a unui contur.
o Rapiditatea cu care sistemul vizual discriminează între contururile reale și contururile
false, datorate unor iluminări inegale, ne face să credem că, pe baza unor mecanisme încă
PROCESAREA MIȘCĂRII
Este susținută teza procesării deplasării în spațiu a unui obiect de către un modul independent.
o Aceste procesări sunt mai rapide decât cele care sunt implicate în recunoașterea formei și/
sau a semnificației sale.
Ex: există o tendință generală a subiectului uman de a-și feri capul din calea
obiectelor care se deplasează în spațiu, indiferent dacă ele sunt periculoase sau nu.
DETECTAREA CULORII
Detectarea culorii poate constitui o finalitate în sine, dar poate servi, ca și textonii, la segregarea
mai rapidă a figurii de fondul său în vederea declanșării unor procese capabile să o identifice și să
o categorizeze.
Întrucât culoarea este obținută prin mecanisme exclusiv chimice, pe care le presupunem deja
cunoscute, analiza acestora nu prezintă interes pentru o teorie computațională a percepției vizuale.
CONCLUZII
Sistemul vizual procedează la o reconstrucție a stimulului prezentat pornind de la proiecția sa pe
retină.
Percepția obiectelor nu se face instantaneu, nemijlocit, ci prin medierea unor mecanisme de tip
modular, care au ca input proiecția retinală, iar ca output - schița 2 1/2 D.
Fază de prelucrare care durează mai puțin de 200 ms.
Schița 2 1/2 D este centrată pe subiect.
o Depinde de alinierea ochi-stimul.
o Privit din unghiuri diferite, un obiect își relevă contururi diferite, astfel încât același
obiect poate avea mai multe reprezentări, în funcție de poziția obiectului față de el.
Aceste imagini nu se realizează în jurul obiectului, adică nu sunt considerate ca
fiind proiecții diferite ale aceluiași obiect, de aceea spunem că sunt centrate pe subiect.
Prelucrările secundare realizează descentrarea reprezentărilor
intermediare ale obiectului.
Modelele de până acum oferă o analiză computațională a percepției vizuale primare.
o Ele descriu funcția dintre input și output specifică fiecărui modul.