lOMoARcPSD|6501703

CURS 3 - Procesarea PrimarĂ

Psihologie Cognitivă (Universitatea Babeș-Bolyai)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)
 lOMoARcPSD|6501703

 Nivel computațional
 O teorie computațională a procesării informației vizuale vizează construirea unor modele
logico-matematice capabile să producă un anumit output pe baza unor prelucrări - explicitate în
mod exhaustiv în model - ale inputului.
 O teorie computațională exprimă logico-matematic funcție pe care un anumit sistem o calculează.
(calculele care fac posibilă punerea în corespondență a unui input specific cu un output specific).
 Abordarea computațională este mai abstractă.
o În principiu, există un număr infinit de algoritmi capabili să realizeze calculul unei
anumite funcții și infinite harduri sau sisteme fizice capabile să implementeze un
algoritm specific.
o La rândul lor, oricare din acești algoritmi pot fi realizați de sisteme fizice diferite.
 Tendința dominantă în științele cognitive la ora actuală, inclusiv în cazul teoriilor computaționale,
este însă de a construi modele formale cât mai compatibile cu date psiho-fiziologice.
 Procesarea primară (=percepția vizuală primară) cuprinde prelucrările pre-atenționale, cu o
durată de aproximativ 200 ms, care au ca rezultat reprezentarea, în sistemul cognitiv, a
caracteristicilor fizice ale stimulului.
o Ele realizează segregarea stimulului de mediul său, ne arată unde anume este el, nu ce
anume este.
 Ex: mecanisme de detectare a conturilor, a texturii, a mișcării, a culorii și a
dispunerii spațiale.
 Procesarea secundară vizează mecanismele implicate în recunoașterea figurilor și obiectelor.
o Au ca input rezultatele procesărilor primare și ca output imaginea tridimensională a unui
obiect din mediu, identificat, recunoscut.

PROCESAREA PRIMARĂ

 Intensitatea stimulilor luminoși face obiectul unor prelucrări inițiale care conturează o schiță
primară a obiectului perceput.
o Asupra acestei schițe primare se exercită o mulțime de tratamente sau prelucrări de
stabilire a adâncimii în spațiu prin calculul disparității binoculare, de reprezentare a
mișcării, texturii, culorii și orientării în spațiu a suprafețelor unui obiect.
 Toate aceste mișcări sunt executate în paralel de mecanismele modulare.
 Rezultatul lor constă în constituirea unei reprezentări intermediare a
obiectului din câmpul vizual, notată cu 2 1/2 D.
 Această imagine primară servește ca input pentru alte procesări
al căror produs final este reprezentarea completă, tridimensională a
obiectului, notată cu 3D.
 Toate prelucrările primare posedă câteva caracteristici comune.
o Procesările primare sunt organizate pe moduli, care funcționează simultan, în
paralel.
 Organizarea modulară implică caracterul irepresibil, preatențional și
impermeabilitatea cognitivă a acestor procese.
o Toate procesele sunt independente de natura stimulului.
 Se realizează aceleași prelucrări indiferent dacă obiectul este un scaun sau o
față.
 În ambele cazuri, extragerea contururilor din variațiile de
intensitate a pixelilor sosiți la retină sau analiza texturii, a compoziției
materialului implică aceleași procese.
o Buna desfășurare a acestor prelucrări presupune o mulțime de asumpții despre
realitatea obiectuală.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 Aceste asumpții sunt, de fapt, regularități statistice ale mediului în care

trăim.
 Funcționează ca niște „cunoștințe tacite”, sau, în limbaj kantian, ca
niște asumpții apriorice despre universul în care trăim.
 Sunt necesare pentru a specifica stimulul vizual supus prelucrării.
 Ex: dacă observăm la orizont contururile unui obiect care,
treptat, se amplifică și devin tot mai clare, apoi din nou se reduc,
devenind neclare, considerăm că - în prima fază - un obiect s-a
apropiat, iar apoi s-a îndepărtat de noi.
 Această concluzie este valabilă dacă considerăm
rigiditatea obiectelor.
 Presupoziția rigidității obiectelor ne permite să percepem adâncimea
și deplasarea în spațiu.
 Reprezintă o importantă constrângere care modulează
prelucrarea stimulilor vizuali.
 Pe retină, imaginea obiectului se micșorează sau se mărește.
 Doar asumpția rigidității îl face pe subiect să conchidă
că e vorba despre apropierea/îndepărtarea unui obiect și nu de
expandarea/contracția unui obiect fix.
 Violarea unor predispoziții tacite duce la apariția iluziilor vizuale.
o Nu se știe încă cu certitudine dacă aceste presupoziții, care dezambiguizează stimulul
sosit la retină, impunând constrângeri procesărilor primare, sunt înnăscute, precablate în
sistemul nervos sau sunt dobândite.
o Asumpția rigidității este deja prezentă la vârsta de 5 luni, iar percepția adâncimii în
spațiu pe baza calculului disparității binoculare e deja operantă la copilul de 2-3 luni.
o Aceste asumpții sunt nespecifice, în sensul că se aplică irepresibil, automat, la orice
obiect.
 Impactul lor asupra procesărilor cognitive precede recunoașterea obiectelor ca
obiecte distincte.

SCHIȚA PRIMARĂ - EXTRAGEREA CONTURURILOR

 Stimulii luminoși de pe retină se pot descompune într-o mulțime de pixeli sau puncte
luminoase.
o Din această mulțime de stimuli vizuali, sistemul cognitiv trebuie să extragă informația
cea mai relevantă, cu valoarea adaptativă cea mai ridicată.
 Una dintre cele mai importante operații care trebuie să aibă loc pentru ca organismul să se
adapteze eficient constă în diferențierea sau segregarea figurii de fond, a obiectului de mediul
(fundalul) său, a obiectelor sau figurilor unele de altele.
o Segregarea se poate realiza prin: stabilirea contururilor, detectarea, texturii, a
diferențelor de colorit sau de viteză de deplasare.
 Extragerea contururilor din patternurile de luminozitate pe care obiectele le transmit retinei
este modul principal implicat în construirea schiței primare.
 Un contur marchează limita unei suprafețe, a unei figuri sau a unui obiect.
o Conține într-un format foarte simplu, extrem de multă informație.
 Valoarea informațională și adaptativă rezultă din:
o Faptul că, contururile surprind caracteristicile invariante ale stimulului.
o Ele permit o procesare economică a informației despre stimul.
 Pentru că reduc diversitatea detaliilor la esențial.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 O caricatură din câteva contururi conține foarte multă informație despre referința
sa din realitate.
 Cum se extrag contururile?
o Variația semnificativă a intensității stimulilor luminoși.
 În zona de contact cu alte obiecte apare o variație a intensității stimulilor
luminoși.
 Variațiile cele mai ample ale luminozității emise de un obiect din mediu au loc,
de regulă, la marginea acestor obiecte.
 Sistemul nervos vizual surprinde variația de luminozitate, traducând-o într-o
modelare corespunzătoare a frecvenței potențialelor de acțiune.
o Sistemul vizual tinde să exagereze contururile.
 Să îngroașe variațiile de luminozitate la limita dintre două suprafețe sau dintre un
obiect și mediul său.
 Experiment cu benzile lui Mach.
 Coroborând datele din neurofiziologie cu cele din psihofizică, conchidem că stabilirea conturilor
se bazează pe procesarea diferențelor de luminozitate.
 Mai mult, variația intensității este accentuată pentru a se ușura segregarea figurii de fond.

MODELE MATEMATICE ALE EXTRAGERII CONTURURILOR

 O imagine retiniană acromatică este formată dintr-o distribuție temporală și spațială a stimulilor
luminoși de intensități diferite.

1. Filtrajul
o Cel mai cunoscut model matematic al detectării conturilor se bazează pe filtrarea
matematică a variațiilor de intensitate a luminii.
o Contururile - variațiile coliniare de luminozitate.
o Operații de calcul diferențiale asupra valorilor diferite ale stimulilor luminoși.
 Contururile unei figuri sau obiect pot fi stabilite fie în punctele de valoare
maximă a diferențialei de ordin I a intensității stimulilor luminoși, fie în punctele de
valoare zero a diferențialei de ordinul II a acelorași intensități.
o Rata descărcărilor atinge maximum pozitiv în partea luminoasă și maximum negativ în
partea întunecoasă.
 Ceea ce înseamnă că, conturul propriu-zis este codat la intersecția cu rata
spontană a descărcărilor, considerată ca referință 0.
 În acest fel se poate stabili o corespondență logic-formală între abordarea
computațională și înregistrările experimentale.
o Din păcate, o astfel de modelare nu ține cont de prezența zgomotelor.
 Un obiect poate fi iluminat în chip neuniform.
 La rândul său, el însuși poate emite semnale luminoase de intensitate
variabilă într-o anumită arie spațială, tocmai datorită acestei iluminări
neuniforme sau neuniformității materialului din care e format.
 În acest caz, dacă sistemul cognitiv ar funcționa după modelul
matematic prezentat mai sus, el ar stabili contururi la orice mică fluctuație
a luminozității.
 S-ar considera contururi ale obiectului chiar și zonele în
care diferențele de luminozitate se datorează iluminării neuniforme,
nu existenței reale a unui contur.
o Rapiditatea cu care sistemul vizual discriminează între contururile reale și contururile
false, datorate unor iluminări inegale, ne face să credem că, pe baza unor mecanisme încă

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

necunoscute, se aglutinează micile variații de luminozitate, luându-se în considerare numai

diferențele suficient de ample.
 Aglutinarea variațiilor de luminozitate se poate face luând în considerare nu
fiecare intensitate a pixelilor, ci media intensităților pe o anumită arie (s).
 De abia după se poate utiliza calculul diferențial.
o Rezumând, se calculează media intensității mai multor pixeli învecinați, iar apoi, având
valorile medii ale mai multor vecinătăți, se procedează la aplicarea calculului diferențial.
 Acestea pot fi cuprinse într-o singură operație matematică numită filtrare.
 Filtrul unei distribuții spațiale a luminozității.
 Contururile figurii sunt formate din mulțimea punctelor coliniare
determinate prin operație matematică de filtrare.
o Numărul de contururi extrase se micșorează odată cu mărimea dimensiunilor filtrului,
adică o dată cu mărimea mulțimii de pixeli care sunt aglutinați prin valoarea medie a
intensității lor.
o Despre același obiect sau imagine fotografică putem avea reprezentări diferite, la scale
diferite, în funcție de mărimea filtrului utilizat.
 Pentru a vedea care sunt caracteristicile invariante, se analizează la scale diferite
(= cu filtre diferite) aceeași imagine fotografică.
 Acele contururi care persistă și în cadrul filtrării valorilor de luminozitate
printr-un filtru s ridicat se consideră definitorii pentru schema respectivă.
 Cele care dispar sunt considerate contururi nesemnificative,
accidentale.
 Filtrul optim depinde de scopul pentru care această analiză se execută.
2. Analiza Fourier
o O teorie computațională alternativă care are la bază analiza de frecvență tip Fourier.
o În cazul analizei Fourier a stimulării luminoase, se pornește de la ideea periodicității
acestei simulări.
 Ex: o lumină se poate aprinde sau stinge, durata în care ea este aprinsă fiind egală
cu durata în care ea este stinsă - periodicitate temporală.
 Există și o periodicitatea spațială a luminozității, în distribuția spațială a
luminozității zonele de intensitate mai ridicate alternând aproximativ regulat cu
zonele de intensitate mai redus.
o Ca principiu, descompunerea se face inițial într-o funcție sinusoidală de aceeași frecvență
ca și stimulul ce trebuie prezentat.
 Ulterior, această descompunere se face în funcții de frecvență tot mai mare și
amplitudine tot mai mică.
 Stabilirea acestor frecvențe se face pe baza unor scalari care reprezintă
un multiplu întreg al descompunerii inițiale sau armoniei fundamentale.
 Semnalul inițial se obține prin recompunerea sau sinteza
armonicelor sale.
 Dacă ne reprezentăm la o scală tot mai mică, variațiile periodice de
luminozitate, frecvența punctelor locale de maximă și minimă luminozitate
crește.
 În principiu, numărul armonicelor este infinit.
 Principalele dezvoltări ale armonicii fundamentale, împreună cu aceasta
din urmă, se pot combina, realizând astfel o reconstrucție tot mai exactă a
stimulului inițial.
o Deci, se descompune un stimul periodic în armonicele sale, apoi se recombină aceste
armonici în vederea reprezentării sale în funcții trigonometrice periodice.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

o Rezumând, o imagine retiniană, în măsura în care e construită din distribuții periodice

spațiale și/sau temporale ale luminozității, poate fi descrisă prin serii Fourier.
o Reprezentarea stimulului vizual s-ar face pe baza analizei și sintezei armonicelor sale.

CALCULUL ADÂNCIMII PRIN DISPARITATEA RETINIANĂ

 Stereopsisul se referă la faptul că cei doi ochi au unghiuri diferite de recepție a stimulilor vizuali.
 Se poate percepe chiar o diferență de adâncime de 1 mm între două obiecte aflate la o distanță de
aproximativ un metru față de observator; pentru două obiecte aflate la o distanță de 10m, adâncimea
minimă ce poate fi percepută pe baza calculului disparității retinale este de 90 mm .
 La 1 km, perceperea adâncimii prin considerarea disparității retinale nu mai este posibilă.
 Variația gradientului unei texturi constă în micșorarea sistematică a dimensiunilor elementelor
texturii și distanței între acestea.
o Dacă această variație se face de la baza suprafeței pe care e prezentată textura spre vârf,
apare senzația de adâncime în spațiu (perspectivă).
 În dobândirea acestei informații, un rol important îl are asumpția rigidității
obiectelor.

PROCESAREA MIȘCĂRII
 Este susținută teza procesării deplasării în spațiu a unui obiect de către un modul independent.
o Aceste procesări sunt mai rapide decât cele care sunt implicate în recunoașterea formei și/
sau a semnificației sale.
 Ex: există o tendință generală a subiectului uman de a-și feri capul din calea
obiectelor care se deplasează în spațiu, indiferent dacă ele sunt periculoase sau nu.

EXTRAGEREA FORMEI DIN PRELUCRAREA UMBRELOR

 Aceste procesări formează un modul independente de celelalte.

PROCESAREA TEXTURII; TEXTONII

 Textura sau compoziția unui material constă dintr-o combinație de elemente sau motive.
 Textoni = elemente nedecompozabile care specifică pentru o textură caracteristicile sale locale.
o Principalele caracteristici:
a. Locația;
b. Frecvența sau densitatea lor pe o anumită suprafață;
c. Lungimea;
d. Orientarea;
o Detectarea lor se poate face fie automat, preatențional, în câteva sutimi de secundă, fie
prin antrenarea atenției vizuale.
a. Percepția vizuală primară se referă doar la prima categorie.

DETECTAREA CULORII
 Detectarea culorii poate constitui o finalitate în sine, dar poate servi, ca și textonii, la segregarea
mai rapidă a figurii de fondul său în vederea declanșării unor procese capabile să o identifice și să
o categorizeze.
 Întrucât culoarea este obținută prin mecanisme exclusiv chimice, pe care le presupunem deja
cunoscute, analiza acestora nu prezintă interes pentru o teorie computațională a percepției vizuale.

CONCLUZII
 Sistemul vizual procedează la o reconstrucție a stimulului prezentat pornind de la proiecția sa pe
retină.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 Percepția obiectelor nu se face instantaneu, nemijlocit, ci prin medierea unor mecanisme de tip
modular, care au ca input proiecția retinală, iar ca output - schița 2 1/2 D.
 Fază de prelucrare care durează mai puțin de 200 ms.
 Schița 2 1/2 D este centrată pe subiect.
o Depinde de alinierea ochi-stimul.
o Privit din unghiuri diferite, un obiect își relevă contururi diferite, astfel încât același
obiect poate avea mai multe reprezentări, în funcție de poziția obiectului față de el.
 Aceste imagini nu se realizează în jurul obiectului, adică nu sunt considerate ca
fiind proiecții diferite ale aceluiași obiect, de aceea spunem că sunt centrate pe subiect.
 Prelucrările secundare realizează descentrarea reprezentărilor
intermediare ale obiectului.
 Modelele de până acum oferă o analiză computațională a percepției vizuale primare.
o Ele descriu funcția dintre input și output specifică fiecărui modul.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)