STUDIU DE CAZ nr.

1
Într-o cauză în care minorul A.I. a fost surprins într-o gară având ascuns sub haină un difuzor,
pe care-l demontase dintr-un vagon al unui tren, minorul a recunoscut faptul înaintea organelor
de poliţie, iar apoi a revenit înaintea anchetatorului retractându-şi mărturisirea. În ziua în care
urma să fie confruntat cu alt învinuit, înainte de confruntare a mărturisit anchetatorului că a
săvârşit furtul, însă nu dă declaraţie în acest sens, fiindu-i ruşine de tatăl său adoptiv.
Anchetatorul i-a explicat că atitudinea sa este greşită şi i-a promis că va vorbi cu tatăl său
adoptiv şi îl va convinge că totul a fost o greşeală şi că, în viitor, minorul se va îndrepta. În
acest mod, minorul a fost convins să declare adevărul, iar la confruntare, a determinat prin
atitudinea sa şi pe ceilalţi învinuiţi să recunoască faptele.*
*(preluat din Psihovictimologie judiciară – Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
1. Recepția senzoriala a unor evenimente este prima etapa a formării mărturiei, fiind un proces
psihic de cunoaștere. În acest caz recepția senzorială este reprezentată prin percepția tactilă
obținută în procesul sustragerii. Nu în ultimul rând au fost antrenate și percepțiile auditive și
vizuale, fiind necesare pentru o analiză amplă a situației. Minorul A.I. cu siguranță în cadrul
declarațiilor va menționa dacă a fost observat de către cineva în momentul sustragerii, precum și
zgomotele, discuțiile ce se petreceau în jurul lui în acest moment, inclusiv și a celorlalți învinuiți.
Alte tipuri de percepție nu au fost antrenate în cadrul speței respective din motiv că nu erau
necesare.
2. Percepția cognitiv-afectivă a cortexului cerebral a fost demonstrată prin înțelegerea producerii
evenimentului, asumarea răspunderii precum și prevederea urmărilor și consecințelor. De
asemenea acțiunile de intimă convingere a anchetatorului lua determinat pe minorul A.I. la
declararea adevărului.
3. În cadrul speței date memoria reprezintă sursa principală a mărturiei. Minorul A.I. participând
nemijlocind la procesul de sustragere a difuzorului a memorat o bună parte din acțiunile sale
precum și a colegilor săi. Toată informația percepută a fost transmisă inițial memoriei de scurtă
durată, care la rândul său a fost prelucrată și o bună parte din ea fiind transmisă memoriei de
lungă durată pentru păstrare pe perioada necesară. Rolul memoriei în victimologiei este unul
esențial datorită faptului că marea majoritate a mărturiilor este făcută pe memorie, sau mai bine
spus reprezintă sursa principală a acesteia.
4. Raportul de antecedență și subsecventă nu este descris în această cauză datorită lipsei de
acțiuni care descriu succesiunea în timp a unor împrejurări având legătura cu infracțiunea sau
făptuitorul acesteia.
5. Pe parcursul interogatoriului atenția a fost reprezentată mai mult static decât dimanic, mărturia
minorului A.I. fiind prezenta în grade egale de fidelitate pe tot parcursul actului perceptiv
6. Problematica psihovictimologică a relației victimă-agresor nu poate fi abordată în cadrul
acestei spețe din motiv că nu există victimă.
7. Mărturia. Decodificarea și interpretarea evenimentului judiciar prin atribuirea de sens;
Mărturia - proces sau act de cunoaștere a realității - depinde de capacitatea fiecărei persoane de a
recepta faptele, de a le prelucra în funcție de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a le
memora, de capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante, deci
esențialul si, nu în ultimul rând, aptitudinea sa de a le reda.
Procesul de decodificare și interpretare este unul simplu datorită faptului că în procesul de
mărturie nu au apărut obstacole, minorul recunoscându-și vină fără a jucă careva roluri în fața
anchetatorului. Sensul mărturiei este unul real și nu necesită și nici nu poate fi interpretat cu
dublu sens.
8. Perspectiva anchetatorului în evoluția și identificarea victimării cazului dat este una reală,
minorul a recunoscut vină a declara adevărul, iar la confruntare, a determinat prin atitudinea sa şi
pe ceilalţi învinuiţi să recunoască faptele.
9. Perspectiva magistratului asupra profilaxiei efectului victimologic la etapa interogatoriului nu
poate fi analizată doar din punctul de vedere a urmărilor ce ar putea surveni în urma aflării
adevărului adevărului de către tatăl adoptiv al minorul. Așadar această perspectivă ar putea fi
privită doar sub forma de recomandare pentru anchetator de a purta discuții cu părintele adoptiv
al minorului. O altă perspectivă în speța dată pentru magistrat nu există.