Sunteți pe pagina 1din 2

Cartea lui Apolodor

de Gellu Naum

Apolodor este un pinguin de la circ. El era tenor în Tîrgul Moșilor dar într-o zi îi
vine dor de frații lui din Labrador și decide să plece cu avionul la ei. Este ”grăsuț, curat,
atrăgător”, îmbrăcat într-un frac strălucitor.
Toate celelalte animale vor să-l împace: motanul Tiț, ariciul, ursul, iepurele.       
Tristețea însă nu îi trece. Impresionat, dirijorul Domisolfa spune că cel mai bine ar fi ca
Apolodor să plece totuși spre Labrador.
        Încep, așadar, aventurile sale de călătorie. Zboară cu avionul, apoi cu parașuta, dar
ajunge forțat la Capul Nord.
Este luat pe pescadorul Meteor, iar Apolodor îi distrează pe toți cu vocea lui. În
portul Behring este nevoit să coboare.
Străbate Alaska și află că, de fapt, a fost născut din întâmplare în Labrador,
deoarece acolo nu se află picior de pinguin.  Află că familia lui este pe gheața Golfului
Terror.
Ajunge pe țărmul african unde îl deranjează căldura și este foarte obosit. O găsește
aici pe sora cămilei Suzi care a fost foarte bună cu el la circ, ca o mamă. Impresionată,
cămila se oferă să-l conducă spre Sud. Trece prin deșertul Sahara, se oprește într-o oază
unde își mai revine puțin.
        Rătăcește un an prin continentul african, lucrează ca hamal, cărând ”stafide și năut”,
iar apoi vânează în Mozambic,
Se spune apoi că a fost poet în Tibet, fachir în India, că a deschis un concert la
Bangladesh. 
        Devine milionar pe o insulă în Pacific unde găsește un geamantan cu patruzeci de
diamante. Avea cinci cofetării, mânca numai bunătăți, dar după un an îl ajunge din nou
dorul de frații lui.
Ajunge pe coasta Californiei, în Statele Unite. Întâlnește un pistolar, Sallivar Tom,
care ucidea și jefuia. Acesta cade într-un butoi, fiind beat și toți tremurau de frica lui.
Apolodor este curajos: bate niște cuie în capacul butoiului și îl duce pe tâlhar la
închisoare. 
        Pornește mai departe.  Se urcă într-un camion ce transporta fier vechi, îmbracă o
armură de fie și ajunge în orașul Saint Luis. Oamenii de aici cred că este de pe marte și
vor să-i dea funcții importante. A fost pus pe post de statuie și oamenii plăteau ca să-l
vadă. Este furat de un tâlhar, dus și băgat într-o navă spațială, pe care au pornit-o.  
Aterizează în portul New Orleans. Este luat ca ajutor de căpitanul Syrus Smith,
1
bețivan și el. În timp ce căpitanul doarme, Apolodor citește o telegramă primită de
căpitan, în care i se spunea acestuia să îl aducă mort pe Apolodor. Își dă seama că acest
căpitan l-a înșelat. Scapă de pe nava acestuia și este salvat de niște pescari din Uruguay.
Este foarte bine primit în casa unui profesor, dar dorul de frațți lui îl împinge din
nou la drum.
Ajunge în Antarctica, pe gheața Golfului Terror.
Este primit de bunicul Apolodorin, de mama Apolodorina, de tatăl Apolodorel, de
unchiul Apolodorini.
Aflat acum în ținutul foarte friguros de la Pol este foarte fericit că într-un final și-a
găsit familia, dar a început să-i fie dor de prietenii lui de la circ și iar s-a întristat. Familia
lui i-a adus mult pește și a încercat să îl înveselească, dar degeaba. El își dorea foarte
mult să se întoarcă la București.
Apolodor se întoarce, parcurgând același drum periculos. Când a ajuns la circ este
întâmpinat cu bucurie de prietenii lui. El a realizat ca aceștia sunt prietenii lui cei mai
buni și că nu poate să se despartă de ei.

Apolodor este un penguin de la circ care este tenor. După o vreme, el devine din ce
în ce mai trist, fiindu-i dor de familia sa din Labrador.
Prietenii lui de la circ au încercat să-l înveseleasca cu bunurile lor, dar Apolodor,
într-o zi, s-a suit pe un avion și a plecat în căutarea fraților săi pinguini din Labrador. În
aceasta călătorie trece printr-o mulțime de peripeții, care de care mai palpitante, trebuind
să facă față unor diverse provocări. El merge pe uscat, pe apă, dar și cu avionul.
După ce își găsește neamurile, constată că îi este dor de prietenii săi de la circul din
Bucuresti. Apolodor se întoarce, parcurgând același drum periculos.

S-ar putea să vă placă și