Păcat

Șarpe de pământ, șarpe de păcat

Mă văd uitându-mă spre Mare,
Nu înțeleg spre ce m-am îndreptat
Sau cui ridic cântare.
Cum am ajuns aici ori cine m-a trântit
În aerul cu vise cel vetust?
De ce până acum ne-am chinuit
În universul nostru cel îngust?

Coconi nedespicați, omizi prea retardate,

Suntem cu toți lăsați aici
Și știm că sufletul comun se zbate
Fierbând în zeama de la frici.

Dormim c-un început de cangrenă morală

Și ne iertăm și ne iubim;
Ținem în față doar o coală:
N-o desenăm, o mâzgălim
Cu linii indecise trasate-n glumă
Ori cu drepte mult îngroșate
Pentru care n-avem gumă
Și le lăsăm paralizate.

Imperfecți și cu mizeria accentuată,

Noi ne jucăm de-a omul
Și admirăm prostia-n ascensiune gradată
Ce înconjoară atomul.
Răul cu flux și reflux
Ne udă creștetul
Frumosul ne stă în lux
Și nici așa nu e destul.