Sunteți pe pagina 1din 7

„Nunta: analiza misionar – liturgica a rugăciunilor din

cadrul ritualului”

Profesor coordonator:
Pr. Lect. Dr. Univ. Radu Petre MUREŞAN

Student:
Curelescu T Dimitrios Mihail Alexander
Anul IV, Grupa III
Teologie Pastorală
Taina Cununiei – o perspectivă ortodoxă

Căsătoria, că taina în Biserica Ortodoxă este definită ca unire dintre un bărbat şi


o femeie, care în mod liber decid să trăiască împreună întreaga lor viaţă, având ca scop
ajutorul reciproc, naşterea de prunci, ferirea de desfrânare1; taina prin care primesc harul
divin, prin rugăciunile preotului, care sfinţeşte legătura lor şi o înălţa la demnitatea
reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserica2. Omul, prin căsătorie, se
presupune că este cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică nu mai este o simplă fiinţă
înzestrată cu funcţii fiziologice, psihologice3, s.a.m.d, ci este ancorat în veşnicie, în
dumnezeire.
Sfântul Ioan Hrisostomul afirma faptul că atunci „când bărbatul şi femeia să se
unesc în căsătorie, ei nu formează o imagine a ceva terestru, ci a lui Dumnezeu Însuşi”,
fiind uniţi în Dumnezeu aşa cum şi cele două firi, divină şi umană, sunt unite în
ipostasul unic al lui Hristos, aşa cum şi Tatăl şi Fiul se unesc în Duhul Sfânt.
Omul, prin creaţie, fiind chip şi asemănare al lui Dumnezeu, este o unitate
completă, fiindcă această unitate a sa de om se realizează în dualitate personală
neuniformă, ci complentara de bărbat şi femeie; legătura naturală care se întemeiază pe
baza faptului că bărbatul şi femeia alcătuiesc laolaltă totodată, umanitatea completă4.
Aşadar, căsătoria comporta o iubire desăvârşită, având ca scop o unire desăvârşită,
netrecătoare.

1
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean si Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxa – Manual pentru
seminariile teologice, Editia a IX- a , Editura Renasterea, Cluj Napoca, 2009, p. 285.
2
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologie Dogmatica, vol III, Editia a IV-a, EIBMOR, Bucuresti, 2010, p.
185.
3
Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserica si institutia casatoriei; Conditiile administrarii
casatoriei – studiu juridico-canonic, Editia a II-a, Editura Christiana, Bucuresti, 2010, p. 20.
4
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 187.

2
Cea mai veche instituţie bazată pe căsătorie este familia, care a fost întemeiată
încă de la crearea omului de către Dumnezeu, în rai, fiind o corespondentă a naturii sale
sociale5, însă odată cu căderea primilor oameni, a protopărinţilor noştri Adam şi Eva în
păcat, legătura naturală a fost slăbită şi desfigurată în multe forme după cădere, pierzând
harul legat de starea primordială6; totuşi nu a fost dizolvata în esenţă.
Prin participarea Mântuitorului la nunta din Cana Galileii, legătura căsătoriei
dintre bărbat şi femeie este din nou întărită, înălţată din firescul natural la ordinea
harica. Aici, având loc prima minune, prin puterea Să mai presus de fire 7 şi oferind
proaspeţilor căsătoriţi vinul iubirii entuziaste pus de Acesta prin harul Său8.
Căsătoria, deşi fiind ridicată la rang de taină, de cele mai multe ori este văzută
doar ca un mijloc de satisfacere a aprinderilor sexuale, instaurându-se plictiseală. În
mare parte a cazurilor, căsătoria începe din iubire care sintetizează atracţia trupească,
fiind urmată de cea spirituală, într-o iubire în care fiecare individ preţuieşte taina
celuilalt, astfel încât prin iubirea să există disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca
persoană şi de a accepta toate jertfele şi oboseliile pentru el/ea.
Aşadar, Biserica Ortodoxă la îndemnul lui Hristos, nu acorda divorţul celor
căsătoriţi numai în cazul în care unul din cei doi a rupt unitatea legăturii lor prin
adulter, însă nu cunună pe nimeni mai mult de trei ori. Cei care doresc o a doua sau
maxim o a treia cununie, este necesară o perioadă de oprire de la Sfânta Împărtăşanie pe
o durată de doi ani, respectiv cinci ani; prima oprire fiind aplicată în cazul celei de a
două căsătorii, iar în cazul cele de a treia căsătorii, o perioadă de cinci ani, secondata de
pocăinţă şi totodată în cadrul ritualului, prin rugăciunile de la căsătorie se cere iertarea
păcatelor celor care se cununa:”Stăpâne, Doamne Dumnezeule....iartă fărădelegile
robilor Tăi, chemându-i pe dânşii la pocăinţă, şi dându-le lor iertarea greşelilor,
curăţirea păcatelor...celor de voie şi celor fără de voie, Cela ce ştii neputina firii
omeneşti”. Se consideră o căsătorie stinsă în momentul în care unul din soţi a decedat,
iar cel/cea care doresc să se recăsătorească, o pot face fără existenţa unui divorţ
bisericesc.
Săvârşitorul Tainei în cadrul Bisericii Ortodoxe este preotul, deoarece
prefigurează în mod văzut pe Hristos care stă în chip nevăzut şi care pecetluieşte
legătura naturală realizată prin consimţirea dintre ei, menţinând unitatea acestora în El,
5
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean si Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, op. cit., p. 285
6
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 189.
7
Ibidem, p. 191.
8
Idem.

3
încât prin preot, căsătoria celor doi indivizi este inserată că celula vie a Bisericii 9, plină
de harul lui Hristos.
Primitorii Tainei sunt bărbat şi femeie de rit ortodox, în proporţie de 90%, în
care niciunul din ei nu a fost căsătoriţi bisericeşte de cel mult trei ori şi care nu au nicio
legătură de rubedenie mai apropiată de gradul al cincilea. Interesant este că în trecut,
prin canoane10, căsătoriile mixte erau interzise, însă pentru a nu fi lipsiţi de
binecuvântare, preotul stăruia pe lângă soţul/soţia de rit ortodox ca să rămână statornic
în credinţa strămoşească, iar copiii să fie crescuţi în credinţa creştin ortodoxă11.
De regulă, locul săvârşirii slujbei de cununie este în biserică, deoarece este
locaşul în care Dumnezeu întotdeauna este prezent şi unde au loc şi celelalte sfinte
taine, şi nu cum obişnuiesc unii oamenii, prin case sau în aer liber. Nunta capăta
caracter de sfinţenie în urma binecuvântării date de Dumnezeu şi a săvârşirii acesteia în
faţa Sa, având o garanţie mai mare de trai bun şi durabilitate 12. De asemenea, pentru că
nunta este unul din cele mai reprezentative momente ale vieţii sale, trebuie săvârşită în
în cadrul comunităţii, adică în văzul şi prin participarea întregii obşti creştineşti din care
acesta face parte.
Căsătoria nu este admisă după hirotonia întru diacon şi preot 13, iar în cazul
arhieriei nu se admite cel ce a fost căsătorit, numai dacă soţia a murit sau s-a retras în
monahism.

Scurt comentariu la rugăciunile din cadrul slujbei de cununie

În prima rugăciune este rememorata istoria căsătoriei primilor oameni, Adam şi


Eva, apoi sunt menţionate numele Patriarhilor Vechiului Legământ şi binecuvântările pe
care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor, evidentand credincioşia lui Dumnezeu faţă de
poporul Său, în ciuda tuturor viciilor istoriei şi a păcatelor săvârşite de oameni, câtă
vreme umanitatea a păstrat credinţa în Dumnezeu.
9
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 203
10
A se vedea Canoanele 10 si 31 Laodiceea; Can. 14 sin. IV ecum. si 72 trulan; can. 23 al Sfantului Ioan
Postitorul s.a
11
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica Speciala pentru facultatile de teologie, Editia a IV-a, in format
pdf, Edit. Lumea Crestina, Bucuresti, 2005, p. 327.
12
Ibidem, p. 328.
13
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 204.

4
Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, având ca scop mântuirea tuturor oamenilor,
se împlineşte lungul şir al personajelor biblice, dar şi toate făgăduinţele Vechiului
Testament14, fiind evidenţa descoperirea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin care Hristos
fiind baza noi comuniuni de familie15, binecuvantandu-o prin prezenţa Sa în Cana
Galileii, iar vlăstarele familor creştine sunt chemate să devină „mădulare ale Trupului
lui Hristos”. Tot aici, biserica cere de la Hristos lucrurile cele mai bune, atât pe plan
duhovnicesc, cât şi pe plan material, arătând bună chivernisire a acestora spre folosul
mântuirii16: „Şi le dă lor din roua cerului şi din grăsimea pământului. Umple casele lor
de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea ca să dea şi celor lipsiţi”17.
În cea de a doua rugăciune, se insistă asupra chemării binecuvântării lui
Dumnezeu asupra mirilor. Aceasta este scrisă sub forma unei litanii: „binecuvântează-
i”, „păzeşte-i”, „adu-ţi aminte”. Şi aici sunt pomenite personaje ale Vechiului
Testament, terminându-se şirul lor cu Zaharia şi Elisabeta, Ioachim şi Ana, fiind cupluri
care au zămislit arhetipuri umane: cel masculin, Sfântul Ioan Botezătorul, iar cel
feminin, Fecioara Maria18. Sunt pomeniţi şi Sfinţii 40 de mucenici care au primit
„cununi din cer” pentru mărturisirea lor. Aşadar, mârâi sunt chemaţi şi ei să depună
mărturie despre valorile căsătoriei în faţa lumii: despre dragoste, adevăr şi frumuseţe.
De asemenea, în cadrul acestei rugăciuni, mai sunt numiţi Enoh, Sem şi Ilie,
acestea fiind personaje biblice, care după spusele tradiţiei, nu au cunoscut moartea
trupească, ci au fost înălţaţi. În sfârşit, rugăciunea menţionează trimiterea bucuriei
Crucii asupra mirilor; aceiaşi bucurie care a fost în sufletul Sfintei Împărătese Elene la
descoperirea Cinstitei Cruci19.
A treia rugăciune arata clar că unirea dintre mire şi mireasa se face în şi numai în
Dumnezeu, căsătoria fiind o lucrare dumnezeiască. Preotul, uneşte mâinile drepte ale
mirilor, arătând prin aceasta că devin un singur trup, că mai apoi să urmeze încununarea
acestora.
Imediat după încununare, preotul cere de la Dumnezeu purtarea Sa de grijă şi să
arate cinstit legământul mirilor prin Taina Cununiei, păzindu-i în pace, fără de păcat,

14
Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrila, Cununia – Viata intru imparatie, Fundatia “Traditia Romaneasca”,
Bucuresti, 2004, p. 189.
15
Protos. Simeon Pintea, Taina Nuntii in Biserica Ortodoxa, Editura Renasterea, Cluj-Napoca,
2011, p.38.
16
Idem.
17
Prima rugaciune de la Slujba Cununiei.
18
Protos. Simeon Pitea, op. cit., p. 38.
19
Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrila, op. cit., p. 189.

5
ajungând la adânci bătrâneţi cu inimi curate făcând poruncile lui Dumnezeu. Tot aici, se
cere binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor evenimentelor din viaţa acestora,
naşterea de prunci şi credinţa îndelungată şi puternică.

Concluzii

Lucrarea de faţă, scoate în evidenţă caracterul de taină al cununiei în Biserica lui


Hristos din perspectiva dogmatică, dar şi liturgico-misionara, în fata prozelitismului
sectar, dar şi al ideologiei Bisericii Protestante, care situează importanţa ei la rangul de
simplu ceremonial, lipsit de trăire.
Aparent, în marea parte a tineretului din ziua de astăzi, cununia este văzută doar
că pe o obligaţie spirituală, săvârşită doar de dragul de a fi săvârşită, şi nu ca pe o
împlinire şi respectare a legăturii de unire din iubire, dintre bărbat şi femeie.

6
Bibliografie

Izvoare principale:
Molitfelnic, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte TEOCTIST, EIBMBOR, Bucureşti, 2002.

Literatura auxiliară
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean şi Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatică Ortodoxă –
Manual pentru seminariile teologice, Ediţia a IX- a , Editura Renaşterea, Cluj Napoca,
2009.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică, vol III, Ediţia a IV-a, EIBMOR,
Bucureşti, 2010.
Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserică şi instituţia căsătoriei;
Condiţiile administrării căsătoriei – studiu juridico-canonic, Ediţia a II-a, Editura
Christiana, Bucureşti, 2010.
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Specială pentru facultăţile de teologie, Ediţia a IV-
a, în format pdf, Edit. Lumea Creştină, Bucureşti, 2005.
Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – Viaţa intru împărăţie, Fundaţia “Tradiţia
Românească”, Bucureşti, 2004.
Protos. Simeon Pintea, Taina Nunţii în Biserica Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-
Napoca, 2011