Cunoașterea lui Dumnezeu și apărarea dreptei credințe

Cunosterea lui Dumnezeu se realizeaza pe cale naturala si

supranaturala. Potrivit traditiei patristice, exista o cunoasterea naturala a
lui Dumnezeu, catafatica, ce porneste de la creatie catre Creatorul ei. Pe
aceasta cale il cunoastem pe Dumnezeu in calitatea Sa de Cauza creatoare
si sustinatoare a lumii. La baza acestei cunoasteri se afla rationalitatea
creatiei, care vadeste intelepciunea si marirea Creatorului: "Cerurile spun
slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria" (Psalm 18, 1).
"Taria" aceasta este ordinea rationala a creatiei prin care Logosul tine in
existenta toate cele create. Daca omul poate cunoaste pe Dumnezeu din
natura, aceasta se datoreaza faptului ca Logosul a sadit in firea oamenilor
si facultatea cunoasterii Lui prin rationalitatea creatiei. Dar o data cu fa-
cultatea cunoasterii, Dumnezeu a mai sadit in om si tendinta existentiala
catre El.  
Crestinismul nu e o scoala filosofica care speculeaza cu notiuni abstracte,
ci, inainte de toate, este experienta comuniunii omului cu Dumnezeu Cel
viu. Prin apofatism se evita reducerea lui Dumnezeu la mintea naturala a
omului si se cauta sa se adapteze mintea omului la realitatile vietii si
comuniunii dumnezeiesti ale Sfintei Treimi.
Cunoasterea lui Dumnezeu si a naturii umane in relatie cu Dumnezeu
poate fi stabilita numai prin revelatia lui Dumnezeu in Iisus Hristos. Sensul
si valoarea adevarata a omului pot fi intelese numai in aceasta lumina,
potrivit lui Barth. In cele 20 de prelegeri care formeaza continutul acestei
lucrari, Barth vorbeste cu tarie despre cunoasterea unicului si singurului
Dumnezeu si despre slujirea lui Dumnezeu de catre om, oferind
raspunsuri la intrebarile esentiale ale crestinatatii.
Ce am stii despre intuneric, despre soarta si profunzimile vietii umane fara
lumina revelatiei care strapunge intunericul? Cum ar putea omul sa stie ca
a pacatuit impotriva lui Dumnezeu si ca este impotriva lui Dumnezeu, daca
nu stie ca Dumnezeu  este pentru el?  Cum ar putea omul sa stie ca el insusi
poate fi indreptatit fara sa faca absolut nimic, daca nu stie ca Dumnezeu
Insusi  l-a indreptatit pentru raul pe care il face? Daca stim ca am pacatuit
fara motiv impotriva gloriei lui Dumnezeu si ne-am pierdut propria glorie,
atunci stim deja ca gloria lui Dumnezeu a devenit cu atat mai mare. Daca
stim ca nu ne putem salva pe noi insine, stim deja ca suntem salvati de
Dumnezeu.
Mulți se laudă cu credința lor, dar dragostea le covârşeşte pe toate. În ziua de azi când
problema credinței este mai acută ca oricând, când fiecare se laudă cu credința lui,
zicând că aceea este cea adevărată, credința adevărată se probează prin dragoste.
Unde-i ură şi dezbinare, acolo nu e credință adevărată. Unde “da” nu este „da”, şi „nu”
nu este „nu”, acolo este fățărnicie şi compromis. 
Părinții Sfântului Munte au înaintat o mărturisire de credință împotriva ecumenismului
şi o alta împotriva Sinodului fals din Creta la care nu au primit nici un răspuns oficial
din partea conducerii Sfântului Munte ci doar amenințări şi prigoană. Desigur cei ce au
luat poziție nu sunt din conducerea marilor mănăstiri, ci majoritatea sunt din cei ce
trăiesc prin sihăstrii, schituri şi în pustii şi care sunt catalogați ca răzvrătiți,
neascultători şi rătăciți. 
Nădăjduiam cu toții că libertatea ne va aduce în sfârşit rezolvarea acestor schisme din
Biserică, stilismul şi ecumenismul, dar din păcate le-a agravat şi mai tare încât ele au
creat o prăpastie de netrecut între noi. Nu mai spunem de reconcilierea dintre
Bisericile Ortodoxe locale care este destul de departe de adevăr. Dacă Biserica nu s-a
reconciliat în sine după perioada prigoanei uniate catolice şi protestante şi după
prigoana ateist-comunistă, sperăm oare că ne vom reconcilia cu catolicii şi protestanții
de care ne despart o mie de ani de schismă şi atâtea învățături eretice? Desigur că
Dumnezeu lucrează şi numai El poate aduce pacea mult dorită dar dacă noi vom fi
nevrednici atunci El poate ridica fii lui Avraam şi din pietre.