UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU ȘI

VIZIUNEA SFANTULUI DIONISIE AREOPAGITUL

STUDENT
HANZI ANDREI-MIHAI

CLUJ-NAPOCA
2020
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

Cuprins:

Abstract.......................................................................................................................................... 2

Cuvinte cheie.................................................................................................................................. 2

Introducere..................................................................................................................................... 3

Corp Argumentativ.......................................................................................................................... 3-6

Concluzii.......................................................................................................................................... 6

Bibliografie...................................................................................................................................... 7

Abstract
The knowledge of God can be made by revelation, but He remains hidden even in the form
in which it is revealed. God is inevitable and rises above every time. The doctrine of Dionysius
the Areopagite is dominated by this problem in the knowledge of God, which is imminent under
the transcendence in which it manifests itself. The existentiality of God is above all human
reason, it is above mind, word and being.

Cunoașterea lui Dumnezeu se poate face prin revelație, însă El rămâne ascuns chiar și în
forma în care se descoperă. Dumnezeu este inevitabil și se ridică deasupra de fiecare dată.
Doctrina lui Dionisie Areopagitul este dominată de această problemă a cunoașterii lui
Dumnezeu, care este iminent sub transcendența în care se manifestă. Existențialitatea lui
Dumnezeu este mai presus decât orice rațiune omenească, este mai presus de minte, de cuvânt și
de ființă.

Cuvinte-cheie
Dumnezeu, revelație, iminent, transcendent, existențialitate.

2
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

În lucrarea de față ne propunem să studiem cunoașterea lui Dumnezeu și perspectiva

cunoașterii lui Dumnezeu din perspectiva Sfântului Dionisie Areopagitul, numit și ,,cuiul lui
Pepelea” al teologiei creștine, autorul areopagiților nu poate fi trecut cu vederea. Pe unii creștini
îi inspiră, pe alții îi dezorientează, de ce teologia lui Dionisie este una atât de complicată pentru
unii și atât de bogată pentru alții? Răspunsul acestei întrebări se află în marile teme pe care
sfântul le dezbate în teologia sa: tăceri pline de sens, ierarhie a purificării, a iluminării si a
desăvârșirii, distanta si transmitere, ”corectivul laudativ” al teologiei apofatice si al teologiei
catafatice, ordine si îndrăzneala ierarhica, discreția îngerilor, ascensiuni unificatoare si
pogorâri desăvârșitoare, conduită laudativa a teologiei.

Cunoașterea a lui Dumnezeu

Cunoașterea lui Dumnezeu constă în descoperirea Lui ca ființă personală și în capacitatea
omului de a intra în dialog cu Dumnezeu. Potrivit tradiției patristice cunoașterea lui Dumnezeu
se realizează prin două cai: catafatică și apofatică, cea din urmă fiindu-i superioară celei dintâi
completând-o pe aceasta. Putem spune că există o comunicare reciprocă între cunoașterea
catafatică și cea apofatică, apofaticul fiind în parte cunoscut prin catafatic și catafaticul fiind
mai bine cunoscut prin apofatic. Putem afirma că între cele două cunoașteri există o relație de
coroborare aceasta fiind realizată între raționalism și mister, această coroborare poate fi
exprimată și ca unire între rațiune și taină. Astfel Teologul de origine rusă Vladimir Lossky
merge puțin mai departe cu raportul indisolubil dintre cele două căi de cunoaștere ale lui
Dumnezeu, arătând că dacă transpunem distincția dintre cele două căi din teologia Sfântului
Dionisie Areopagitul, pe planul dialecticii ne aflăm într-o stare de antinomie. Rezolvarea
acestei antinomii a încercat să se realizeze prin unirea celor două căi de cunoaștere ale lui
Dumnezeu. Astfel filosoful Toma de Aquino reduce cele două căi de cunoaștere ale lui
Dumnezeu la una singură, susținând că cea negativă o corectează pe cea afirmativă. Atribuind
lui Dumnezeu perfecţiunile ce le aflăm în fiinţele create, trebuie să negăm, după Toma, modul
după care înţelegem noi aceste afirmaţii, dar putem să le afirmăm în raport cu Dumnezeu, după
un mod mai sublim, modo sublimiori... Ne putem întreba în ce măsură acest „trouvaille”
filosofic atât de ingenios corespunde cu cugetarea lui Dionisie. Astfel, pentru Dionisie, calea
apofatică sau teologia mistică are ca obiect pe Dumnezeu ca absolut incognoscibil , spre care
tinde omul încă de la creaţie, ca dat ontologic, ţinta fiind asemănarea cu Creatorul său.
3
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

Lossky arată că apofatismul despre care vorbește Sfântul Dionisie Areopagitul este o
caracteristică a spiritualității ortodoxe, aceasta fiind singura cale perfectă de cunoaștere a lui
Dumnezeu cel necunoșcibil prin natură. Depășirea sau ieșirea din domeniul creaturii este
singura condiție de cunoaștere a lui Dumnezeu. Așadar apofatismul indică o atitudine de ordin
general pe care trebuie să ne-o însușim față de divin. Aceasta cunoaștere nu se va realiza prin
cunoaștere rațională, ci prin îndumnezeirea creaturii. Deci ea nu va fi o teologie abstractă,
lucrând pe baza unor concepte, ea va fi una de tip contemplativ, înălțând spiritul mai presus de
înțelegerea rațională.

Sfântul Grigorie de Nyssa consacră un tratat special „Vieţii lui Moise”, în care ascensiunea
pe Sinai către tenebrele incognoscibilităţii este socotită drept calea contemplaţiei, preferabilă
primei întâlniri a lui Moise cu Dumnezeu, când i-a apărut în rugul aprins. „Moise cunoaşte pe
Dumnezeu întrucât îşi dă seama că nu-L poate cunoaşte. Atunci Moise a văzut pe Dumnezeu
în lumină; acum, el intră în tenebre; lăsând în urma lui tot ce poate fi văzut şi cunoscut, nu mai
rămâne decât invizibilul şi incognoscibilul, dar ceea ce este în tenebre este Dumnezeu...
Ascensiunea noastră spirituală nu face decât să ne reveleze într-o formă din ce în ce mai
evidentă incognoscibilitatea absolută a naturii divine. Dorind-o din ce în ce mai mult, sufletul
nu încetează de a creşte, iese din el însuşi, se depăşeşte şi, depăşindu-se, doreşte mai mult;
astfel ascensiunea devine infinită, şi dorinţa nesăturată” , dorinţă de a intra în comuniune cu
Dumnezeu, cu Adevărul, cu perfecţiunea spre care omul tinde şi spre care fost creat. Dumnezeu
este văzut de Moise şi de cel ce urcă în trăirea şi cunoaşterea lui, într-un chip sau în altul
superior, căci chiar lumina virtuţilor mereu mai înalte din el, sau starea lui mereu mai
înduhovnicită, se arată prin ele numai ca prin nişte chipuri mereu mai înalte ale lui Hristos. Cel
ce urcă prin aceste virtuţi se bucură de ele ca şi chipuri ale lui Hristos, dar el doreşte să vadă
arătarea sau faţa Lui descoperită (του̃Χαρακτη̃ρος του̃αρ̉ χετύπου) . Cunoaşterea lui Dumnezeu
îşi păstreză continuu un caracter paradoxal: pe măsură ce se înalţă cineva în cunoaşterea Lui,
se înalţă în înţelegerea tainei Lui de neînţeles. În aceasta stă adevărata cunoaştere a Celui
căutat, în a cunoaşte prin aceea că nu cunoaşte. Căci Cel căutat este deasupra oricărei
cunoaşteri, înconjurat din toate părţile de neînţelegere. Când Moise a ajuns mai mare în
cunoaştere, atunci mărturiseşte că vede pe Dumnezeu în întuneric, adică atunci cunoaşte că
Dumnezeu este prin fire ceea ce este mai presus de orice cunoaştere şi înţelegere . Cunoaşterea
este desigur, o însuşire spirituală esenţială a omului, ca fiinţă creată după chipul şi asemănarea

4
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

cu Dumnezeu, căruia Acesta, din dragoste, i se descoperă prin credinţă şi pe măsura trăirii
duhovniceşti, cu ajutorul harului divin. Aceasta constituie cunoaşterea sub raportul filocalic,
adică al îmbunătăţirii vieţii spirituale a creştinului până la asemănarea cu Hristos, cunoaştere
prin trăire, prin asceză, prin contemplaţie, care este mai presus de comunicarea verbală, fiind
comuniune de viaţă cu Dumnezeu. La Dionisie sunt de remarcat formulările paradoxale care
au ca scop redarea (chiar si trunchiata) a experienței mistice, in esența netransmisibila : „sa
cunoaștem prin nevedere si neștiința”, „necunoștința care e acoperita de toate cele cunoscute”,
„întuneric acoperit de toata lumina”. Aici avem nevoie de câteva lămuriri ale semnificațiilor
pe care Dionisie le atribuie termenilor de „lumina” si „întuneric”. Iată ce va spune Marsilia
Ficior in al sau Tratat despre lumina: „Dumnezeu este o lumina infinita ce exista in sine si prin
sine si in toate lucrurile si peste toate lucrurile traversând infinitul. Este sursa vieții in lumina
care, cum spune David, vedem lumina”. La Dionisie, lumina este noțiunea care substituie
existenta si persistenta in existenta a oricărui lucru datorita Creatorului de la care provin toate,
dar care este diferit de toate: „Dumnezeu se cunoaște in toate si este deosebit de toate”.
Cunoașterea acestora este o cunoaștere indirecta si parțiala a lui Dumnezeu Însuși, El Însuși
neputând fi cunoscut ca atare: „lumina este ceea ce face sa fie văzute corpurile obscure, dar ea
însăși, in ea însăși, nu poate fi văzută; ea însăși, in ea însăși, ca sa vorbim ca Areopagitul, este
mai degrabă întuneric; un întuneric orbitor! Pentru ca nici un ochi nu-i suporta strălucirea de
nesuportat, nici incandescenta puritate (...) ar trebui sa spunem acum ca aceasta lumina
meridiana coincide cu noaptea cea mai întunecata! Lumina, care nu e vizibila in sine, devine
așadar vizibila indirect, in corpurile pe care le luminează” . Se impune făcută observația ca
Dionisie nu predica o necunoaștere de forma ignorantei, ci este vorba de o condiție a
posibilității extazului- aceea de a-si dezlega simțurile si mintea de toate cele ce sunt si care
adaugă in ordinul divinității un surplus de neființa. Iată de ce necunoașterea si întunericul sunt
modalitățile de apropiere de Ființa divina: „Tocmai prin necunoaștere ajungem sa cunoaștem
pe Acela care-i mai presus de toate obiectele cunoștințelor posibile”.

Trebuie sa deosebim Creatorul de creația Lui, caci Dumnezeu nu se da in ceea ce creează,

lumea existenta este numai o expresie a puterii creatoare care nu Ii păstrează Ființa. Or, noi
putem separa cele doua niveluri de ființa si la nivel gnoseologic: cunoașterea este de ordinul
ființelor create, a lumii, la fel si vederea, lumina sau întunericul; despre celălalt nivel nu putem
vorbi decât in urma extazului, a despărțirii de lumea creata si de ființa noastră intra-un fel de

5
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

ne limbaj, întrucât cuvintele țin de ordinul creaturii si nu au forța de a exprima ființa Celui mai
presus de ființa.

Toate cele ce I se atribuie lui Dumnezeu nu ii aparțin in chip propriu, sau, mai bine spus,
nu Ii sunt proprii deși Ii aparțin ca manifestare a Lui. Dumnezeu nu poate fi perceput nici ca
ceva de ordin senzorial, material sau inteligibil, nu este obiect al cunoașterii, deși este cauza a
tuturor celor sensibile si inteligibile. Imanenta in teologia lui Dionisie nu rămâne decât la acest
nivel, cunoașterea creației nu este decât o cunoaștere a expresiei lui Dumnezeu ca lume, unde
lumea nu este însăși ființa Sa. Despre aceasta incomensurabilitate a divinității in planul
cognitiv vorbește si Vladimir Lensky: „Firea dumnezeiasca este ca un noian de ființa,
nedeterminata si nesfârșita, care se întinde mai presus de orice noțiune de timp si de natura”.
Altfel spus, cunoașterea filosofica are ca instrument calea afirmativa, catafatica, însă aceasta
oferă numai cunoașterea lui Dumnezeu ca manifestare in lumea creata, al cărei creator este.
Calea negativa, apofatica, aparține teologiei care conduce la cunoașterea naturii inaccesibile a
lui Dumnezeu, la unirea ființei cu supra esența Lui prin extazul mistic. Cunoașterea filosofica,
strict legata de lumea creata, ea însăși un produs creat si care creează la rândul sau concepte si
forme ale cunoașterii in timp si spațiu, se oprește la conceperea unui „Amorf suprem”, iar
demersul cunoașterii nu poate înainta decât pe cale teologica.

CONCLUZII

Așadar prin cele prezentate mai sus putem afirma că : cunoașterea lui Dumnezeu se
realizează pe două căi: catafatică și apofatică, cea din urmă fiindu-i superioară celei dintâi
completând-o pe aceasta. Apofatismul Sfântului Dionisie Areopagitul este o caracteristică a
ortodoxiei, fiind singura cale perfectă de cunoaștere a lui Dumnezeu. La Sfântul Dionisie ,,lumina”
este noțiunea care substituie existența și persistența. Creatorul trebuie să fie deosebit de creatură
lumea existentă este numai o expresie a puterii creatoare care Îi păstrează Ființa. Demersul
cunoașterii lui Dumnezeu nu poate fi făcut decât pe cale teologică.

6
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi

Note Bibliografice:

-SFÂNTUL DIONISIE AREOPAGITUL. TEOLOGIA ȘI ICONOMIA LUI DUMNEZEU

Pr. dr. Stelian-Alin Dumitru

https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/o-introducere-in-teologia-mistica-a-sfantului-
pseudodionisie-areopagitul/

https://muhaz.org/revelatia-lui-dumnezeu-in-creatie-si-in-istorie.html?page=3

https://tineretulortodox.md/wp-
content/uploads/2011/03/VladimirLosskyTeologiaMisticaaBisericiideRasarit.pdf

-Marsilio Ficino, Quid sit lumen, trad. Bernard Schefer, Editura Allia, Paris, 1998

-.Andrew Louth, Originile traditiei mistice crestine. De la Platon la Dionisie Areopagitul, trad.
Voichita Sita, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp.211-233

-Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, trad. Pr. Vasile Raduca, Editura
Anastasia, Bucuresti, 1990, pp.51-73.

-Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, trad. Maria Cornelia Oros, Editura Deisis, Sibiu, 1995,
pp.107-114.

- Sfântul Dionisie Areopagitul- Opere complete ; Editura Paidea București 1996, pp 247-250

7
Cunoașterea lui Dumnezeu Andrei-Mihai Hanzi