UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Specializarea Istorie

REFERAT
Cultura Ferigile

Coordonator: As. Univ. Udrescu Ovidiu

Student: Olteanu(Brînză) Ioana Cecilia

Istorie

Anul I
 CUPRINS

Introducere....................................................................................................................1

I. Cultura Ferigile din satul Ferigile..............................................................................3

II. Ceramica folosită în cultura Ferigile………………………………………………3

III. Arme din cultura Ferigile…………………………………………………………4

IV. Podoabe din cultura Ferigile……………………………………………………...4

Concluzii.......................................................................................................................6

Bibliografie...................................................................................................................7
 Introducere
Grupul Ferigile este un grup cultural din Hallstattul târziu, caracterizat mai ales prin
descoperiri funerare, analoage celor din cimitirul tumular de la Ferigile. Aria de răspândire
cuprinde zona de dealuri și depresiuni subcarpatice din Oltenia și Muntenia, din Gorj până în
bazinul Buzăului (în sens mai larg se poate afirma că întreaga platformă getică din Nordul
Câmpiei Române a fost locuită de purtătorii culturii Ferigile)1.
Descoperiri de tip Ferigile au fost semnalate și în zona muntoasă și deluroasă a Banatului
(Brebu și Remetea Pogănici) și este posibil ca și versanții nordici ai Carpaților Meridionali să se
cuprindă în aria aceluiași grup. Printre descoperirile de tip Ferigile mai importante sunt cele din
valea Topologului (Tigveni, Cepari, Rudeni) și de la Curtea de Argeș, unde au fost identificate
necropole care, prin bogăția inventarului, se apropie de cea eponimă și care au permis observații
de mare importanță pentru nuanțarea periodizării și cronologiei absolute a grupului Ferigile (în
special Tigveni și Cepari).
Alte necropole de tip Ferigile au fost cercetate în jud. Gorj (Alimpești), Vâlcea (Teiu,
Titești, Vâlcele), Dâmbovița(Odobești), Prahova (Ploiești, Budureasca), Buzău (Naieni). Mult
mai puțin cunoscute rămân așezările. Urme de locuire au fost cercetate la Govora-Poieni și cu
totul incidental în alte părți. Nu s-au identificat așezări concentrate sau cetăți (de observat totuși
că descoperirile de tip Ferigile de la Remetea Pogănici provin dintr-o așezare întărită, dar stadiul
cercetărilor este încă prea lacunar pentru a preciza dacă acolo este vorba de prezența grupului
Ferigile ca atare sau doar de materiale de tip Ferigile.
O situație asemănătoare se constată și în marea așezare de la Gradina na Bosutu din
Serbia, unde, în nivelurile ce suprapun așezării de tip Basarabi, a apărut multă ceramică cu
analogii în grupul Ferigile. Deocamdată este de presupus că așezările din aria subcarpatică erau
mai ales de tip răsfirat, situate pe culmile dealurilor (necropolele au fost identificate până acum
numai pe văi), de aceea și descoperirea lor este încă la voia întâmplării.
Pe de altă parte, este de așteptat ca materialul ceramic din așezări să fie mult mai puțin
variat decât cel descoperit în necropole-puținele locuiri cercetate indică încă de pe acum acest
fapt-și, ca o consecință, criteriile de definire ale grupului Ferigile, întemeiate pe descoperirile
funerare, să nu mai pară atât de clare în așezări. În acest sens apare firesc că aria constituită din o
serie de grupuri culturale cu trăsături înrudite, cunoscute aproape exclusiv din cercetarea
necropolelor, arie din care fac parte grupurile Ferigile, Bârsești, Zimnicea-Canlia, Dobrina-
Ravna, într-un cuvânt bazinul Dunării de Jos, să alcătuiască teritoriul în care și-au desfășurat
activitatea triburile getice, atestate în secolul al V-lea î.Hr.doar la Sud de Dunăre, dar mai târziu
în toată această mare zonă2.
În cuprinsul ariei grupului Ferigile s-au identificat o serie de descoperiri puse în legătură
cu cultul. Este vorba de descoperirile de tip Bistrița (jud.Vâlcea) constând din câte o groapă în
care se depunea o vatră portativă și numeroase vase întregi sau fragmentare puternic arse
secundar. În aria Ferigile numărul descoperirilor de acest tip este redus (trei), dar astfel de gropi
au fost semnalate și spre sud de aria propriu-zisă a grupului Ferigile(Bălănești, jud.Olt). Este

1
Constantin Preda, Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. I, București, Editura
Enciclopedică, 1994, p. 58.
2
Ibidem, vol. II, p. 15.

1
vorba foarte probabil de un fenomen mai general a cărui semnificație, cu siguranță de ordin
cultic, nu poate fi încă precizată3.
Cronologia grupului Ferigile se întemeiază în principal pe cea a cimitirului eponim. Cele
trei faze mari de dezvoltare au fost surprinse, parțial sau integral, și în evoluția celorlalte
necropole.
Pe valea Topologului s-a putut preciza mai bine ultima fază (Ferigile III), dovedindu-se
indiscutabil atât derivarea ei din faza anterioară (Ferigile-Nord), cât și bogăția inventarelor, fapt
ce nu reieșea atât de limpede în stațiunea eponimă.
În ansamblul lui, grupul Ferigile urmează în timp după cultura Basarabi. Afirmația se
întemeiază în principal pe periodizarea necropolelor din Sud-vestul Olteniei (Balta Verde și
Basarabi, mai vechi decât Gogoșu, aceasta din urmă fiind contemporană cu cea mai veche fază
de la Ferigile) și este confirmată de stratigrafia de la Gradina na Bosutu (Vasica), unde elemente
ale celei mai vechi faze Ferigile apar în stratul ce suprapune locuirea de tip Basarabi. De altfel,
toate elementele de datare absolută și relativă (arme, fibule, podoabe etc.) din grupul Ferigile
reprezintă tipuri mai recente decât cele ale perioadei Basarabi.
Relația genetică a grupului Ferigile cu cultura Basarabi este evidentă în formele și
decorul ceramicii celei mai vechi faze de la Ferigile, deși în aria de răspândire propriu-zisă a
grupului Ferigile nu s-au identificat încă descoperiri specifice culturii Basarabi. Aria grupului
Ferigile se circumscrie însă în totalitatea ei în aria culturii Basarabi, iar lipsa în zona subcarpatică
a descoperirilor de tip Basarabi se explică prin foarte slaba locuire a acestei zone în Hallstattul
mijlociu4. Acest fapt a dus la formularea ipotezei potrivit căreia o parte a populației din Câmpia
Română a fost nevoită să se strămute la sfârșitul Hallstattului mijlociu (în prima jumătate a
secolului al VII-lea î.Hr. sau pe la mijlocul acestui veac) în zona mai ferită a Subcarpaților
meridionali.
Fenomenul, care se evidențiază în mod complementar și prin constatarea unei depopulări
foarte accentuate a zonelor de șes din Sudul Munteniei și Olteniei, exact în aceeași vreme, a fost
pus în legătură cu frământările dintre sciți și cimmerieni în stepele nord-pontice și cu presiunile
rezultate și exercitate din diferitele direcții și care au făcut viață în Câmpia Dunării mai puțin
sigura. În concluzie, purtătorii grupului Ferigile sunt triburi geto-dacice strâns înrudite, prin
cultura materială și spirituală, cu cele de la Dunărea de Jos și din zona dintre Dunăre și Balcani5.

3
Alexandru Vulpe, Necropola hallstattiană de la Ferigile: monografie arheologică, București, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1967, p. 23.

4
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României,
București, Editura Corint, 2014, p. 29.
5
http://www.enciclopedia-dacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=782&Itemid=462,
accesat la 15.11.2020.

2
 Cultura Ferigile din satul Ferigile

Satul Ferigile, unde s-au făcut descoperirile care au pus bazele formării acestei culturi,
face parte din comuna Costești, situata în mica depresiune subcarpatică Costești-Bistrița.
Depresiunea este străbătută de albiile a doua pâraie paralele, Bistrița și Costestii, care izvorăsc
din munții Căpățânii. Întemeiat în jurul anului 1920, satul este localizat pe vechiul con de
dejecție al confluenței celor două pâraie6.
Această depresiune a fost totdeauna propice așezărilor omenești, astfel că pe dealurile din
jurul ei au fost găsite urme de locuire încă din epoca de tranziție de la neolitic la epoca bronzului
(cultura Coțofeni), din epoca bronzului (cultura Verbicioara) sau de la sfârșitul primei epoci a
fierului. Aici întâlnim un grup de tumuli din epoca de tranziție neolitic-bronz, peste care se
suprapune cimitirul tumular hallstattian.
În anul 1955, cu prilejul unor săpături făcute de un sătean, s-au descoperit o spadă scurta
și trei vârfuri de sulițe, toate de fier, care au fost dăruite Muzeului Național de Antichități.
După cercetări amănunțite s-a constatat că a existat aici un cimitir de incinerație din
prima epocă a fierului, așezat de-a lungul terasei din dreapta râului Costești, cu o întindere destul
de mare (cca. 1500m lungime și 300m lățime)7.
S-au studiat 149 tumuli de mici dimensiuni, cu cca. 200 morminte sigure, toate de
incinerație. La 1,5 km nord de acesta s-a identificat un grup de morminte plane, constituite din
gropi ce conțineau, în câteva cazuri, în afară de ceramică, și oase calcinate. Movilele necropolei
tumulare sunt grupate în pâlcuri apropiate, fapt ce oglindește structura socială a comunității
respective. În momentul descoperirii toți tumulii erau puternic aplatizați, mulți fiind parțial sau
chiar în cea mai mare parte afectați de lucrările agricole. Tumulii sunt constituiți dintr-un înveliș
de bolovani de piatra de râu, dispuși pe unul sau mai multe rânduri, acoperind mormântul
propriu-zis. Este posibil ca mantaua de bolovani să fi fost acoperită cu un strat de pământ care în
timp s-a nivelat. Diametrul tumulilor mai mari este în jur de 6 metri, rar mai mult, al celor mici
de 3-4metri și chiar mai puțin. Oasele au fost depuse fie direct pe sol, fie într-o urnă. Analizarea
antropologică a resturilor osoase cremate a stabilit că o mare parte dintre morminte aparțin unor
copii sau adolescenți.
Inventarul mormintelor din necropola tumulară, deosebit de bogat, este alcătuit din
ceramică, arme și mai rar podoabe.
Ceramica folosită în cultura Ferigile
Ceramica este neobișnuit de numeroasă și variată pentru vremea respectivă. Deși aproape
în întregime fragmentară - cea mai mare parte a vaselor fuseseră sparte la rug, în morminte
depunându-se doar o parte a fragmentelor - s-au identificat cca. 1570 de vase. În unele morminte
s-au găsit resturi din peste 50 de vase, iar numărul obișnuit al pieselor ceramice dintr-un
mormânt variază între 10 și 20. În afara formelor specifice Hallstatului târziu carpato-dunărean,
la Ferigile s-au găsit străchini evazate, decorate în interior cu caneluri și linii în relief dispuse în
motive geometrice sau alcătuind spirale. Se remarcă ceștile decorate tot cu astfel de motive și pe
a căror toartă se află un buton discoidal sau o protoma zoomorfă. Ornamentele spiralice se găsesc
reprezentate și pe căni sau pe vase mari pântecoase.

6
Alexandru Vulpe, op. cit., p. 55.
7
Ibidem, p. 59.

3
 În contrast cu varietatea formelor, aspectul ceramicii din necropola tumulară este destul
de unitar, tehnica de lucru fiind, în linii generale, aceeași. Pasta este neagră în spărtură, arderea
fiind destul de slabă. O consecință a acestui fapt este friabilitatea ceramicii. Ca degresant s-a
folosit nisip conținând mica și pietricele. Cea mai mare parte a vaselor au suprafața acoperită cu
un slip foarte fin, care a fost, mai mult sau mai puțin, lustruit. Arderea s-a făcut în condiții semi-
deschise, vasele căpătând o culoare brună. Unele vase, mai ales străchinile, au fost arse înăbușit
în interior, fiind puse în cuptor cu gura în jos. De aceea ele sunt negre în interior și brune în
exterior.
În ceea ce privește calitatea pastei se observă o întreagă gamă de sorturi, în funcție de
finețea degresantului, de la ceramică relativ fină, unde s-a folosit exclusiv nisip fin, până la o
ceramică grosolană, în a cărei pastă se observă pietricele cu dimensiuni până la cea a unui bob de
fasole8.
Arme din cultura Ferigile
Armamentul, exclusiv din fier, era alcătuit din topoare de luptă cu doua tăișuri (bipene),
mai rar de tip ciocan, vârfuri de lănci, cuțite de luptă, spade scurte de tip akinakes și vârfuri de
săgeți de o formă singulară, din placă de fier triunghiulară, amintind de forma săgeților din silex.
Zăbalele din fier descoperite în morminte indică 17 călăreți din 52 luptători siguri. Mai sunt
prezente cuțitașe, topoare cu aripioare și celturi de fier.
La Ferigile s-au găsit patru akinakes-uri, dinte care trei cu măciulia dreaptă și unul cu
antene. Nu este exclus să fi fost placate cu foiță de aur, în genul vestitelor akinakes-uri din sudul
Rusiei. Metalul nobil, mai puțin rezistent la temperatura rugului, s-a pierdut, topit în timpul
incinerării.
Cuțitele de luptă sunt ușor curbe, cu un singur tăiș. Mânerul este deseori prevăzut cu
nituri care fixau îmbrăcămintea de lemn. Lungimea medie a acestei arme este de 23cm. În afara
formei comune, din care s-au găsit 18 exemplare, s-au mai descoperit trei cuțite de tipuri
deosebite: un exemplar lung, de 46cm, cu capătul mânerului terminat cu două antene mici și
două exemplare cu muchia profilată și vârful ușor întors.
Vârfurile de lance au fost lucrate dintr-o singură bucată de fier, tubul de înmânușare fiind
obținut prin curbarea plăcii de fier, în prealabil latiță. Pe latul nervurii se observă decoruri
gravate.
Tecile de fier serveau pentru cuțitele de luptă, precum și pentru vârfurile de lănci. Sunt
lucrate simplu, din tabla de fier îndoită la margini și sunt decorate cu incizii transversale.
Vârfurile de săgeți sunt toate de formă caracteristică, asemănătoare vârfurilor de silex din
epoca neolitică. Sunt prevăzute cu o pereche de găuri pentru sforile care fixau vârful de săgeată
de tija de lemn9.
Podoabe din cultura Ferigile
Mai rare, podoabele reprezintă tipurile caracteristice epocii:piese de centură din bronz
ajurate,lanțuri spiralice din bronz (saltaleone), fibule din bronz și fier cu picior triunghiular, în
formă de scut beotic și alte tipuri, brățări de bronz, verigi de fier, mărgele de sticlă, din fier și
bronz, rar din pastă caolinoasă. Deoarece podoabe s-au aflat și în morminte de luptători,
inventarele specific feminine sunt foarte puține la număr; se poate cel mult presupune că multe

8
Ibidem, p. 65-70.
9
Atilla Laszlo, Începuturile utilizării și prelucrării fierului, în Istoria Românilor, vol. I, București, Editura
Enciclopedică, 2001, p. 348.

4
dintre numeroasele morminte alcătuite numai din inventar ceramic să fi fost feminine. Dată fiind
varietatea inventarului, evoluția în timp a necropolei tumulare apare destul de bine conturată pe
parcursul a trei faze principale de dezvoltare , ordinea primelor două fiind stabilită cu ajutorul
stratigrafiei orizontale: în planul cimitirului se observă clar repartizarea pe zone a anumitor tipuri
ceramice , de arme sau de podoabe. Din lipsa unor repere suficient de sigure pentru cronologia
absolută, prima periodizare propusă ca provizorie în 1967 a fost revăzută în 1976 pe baza
redatării unor descoperiri din Sud-vestul Olteniei și din sudul Peninsulei Balcanice.
Utilizându-se metode statistico-combinatorii, acordate la stratigrafia orizontală și la
structura pe grupuri de tumuli a necropolei, s-au stabilit următoarele faze:
-Ferigile-Sud (sec.VII î.Hr) (în principal mijlocul și a doua jumătate);
-Ferigile-Nord (de la sfârșitul sec.VII îHr.până în pragul sec.5 î.Hr);
-Ferigile III (sec.V î.Hr).
În prima fază sunt încă evidente elemente ale ceramicii hallstattiene mijlocii (cultura
Basarabi), asociate cu elemente culturale sud vest și vest balcanice sau est-alpine. În faza
Ferigile-Nord se fac resimțite influențele răsăritene, din aria sciților nord-pontici, ce se
intensifică în special în a doua jumătate a secolului al VI-lea î.Hr; în această fază se situează cele
patru akinakes –uri descoperite la Ferigile. În ultima fază (Ferigile III) influențele exercitate din
zona Dunării de Jos devin predominante, fapt observat atât în tipurile de vase ce imită forme
lucrate la roată , cât și în tipurile de înmormântări10.

Concluzii
10
Alexandru Vulpe, op. cit., p. 85.

5
 Bogăția și varietatea formelor de inventar, posibilitatea periodizării lor pe o durată
apreciabilă, fac din necropola11 tumulară de la Ferigile cel mai important reazem al sistemului
cronologic al Hallstatului târziu din spațiul carpato-dunărean. Cercetarea aproape integrală a
monumentului respectiv este o sursă pentru studiul structurii sociale a triburilor din Subcarpatii
meridionali, în special, și din aria nord-tracică, în general. În același timp, încrucișarea
influențelor culturale din diferite direcții pe parcursul dezvoltării cimitirului oglindește orientarea
triburilor din Subcarpati spre diversele centre de influență culturală, ceea ce, în ultimă instanță,
poate fi interpretat și ca un fenomen de influență politică. Data influențelor culturale scitice
coincide cu cea a apogeului puterii politice a sciților nord-pontici, iar apariția și creșterea puterii
odrise la sud de Dunăre, după 470 î.Hr., corespunde și intensificării influențelor culturale din
această direcție. Importanța descoperirilor de la Ferigile rezidă și în dovedirea unei continuități
de viață, reflectată în formele culturii materiale și spirituale a mai bine de două secole din
dezvoltarea triburilor geto-dacice din Subcarpații meridionali.

11
***, Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.678.

6
 BIBLIOGRAFIE
***, Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998
***, Istoria Românilor, vol. I, București, Editura Enciclopedică, 2001.
BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Șerban,
TEODOR, Pompiliu, Istoria României, București, Editura Corint, 2014.
PREDA, Constantin (coord.), Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. I, II,
București, Editura Enciclopedică, 1994.
VULPE, Alexandru, Necropola hallstattiană de la Ferigile: monografie arheologică, București,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.

SURSE WEB
http://www.enciclopedia-dacica.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=782&Itemid=462, accesat la 15.11.2020