Afectivitatea şi voinţa

Teoria inteligenţei emoţionale

1. Ce înţelegem prin afectivitate?

• Alături de motivaţie, afectivitatea este cea care oferă energia necesară

activităţilor psihice (inclusiv activităţii de învăţare). În funcţie de afectivitate, elevul este
atras, mulţumit, satisfăcut sau chiar entuziasmat de unele discipline şcolare, de reacţiile
colegilor sau ale profesorilor sau, din contră, mai puţin atras.
• Există o strânsă legătură între afectivitate şi motivaţie, considerându- se că afectele sunt
motive activate, în timp ce motivele sunt afecte cristalizate.
Care este rolul afectivităţii în activitatea psihică?
1. susţine energetic activitatea – orice activitate cognitivă presupune o evaluare afectivă care
determină oreacţie de apropiere sau de respingere. În termeni subiectivi, spunem că ne place sau
nu ne place respectiva activitate iar acest lucru ne face să fim sau să nu fim implicaţi.
- in cazul în care nu are loc evaluarea afectivă,
apare starea de indiferenţa, prin lipsa unei activităţi psihice în sensul respectivei acţiuni.
2. acompaniază toate procesele psihice – orice proces sau activitate psihică este însoţit de o
anumită tonalitate (ex. tonul afectiv al senzaţiilor – culori plăcute sau neplăcute). În mediul
educativ tonalităţile afective pozitive sunt cele care stimulează activitatea de învăţare, cele
negative ducand la duce la inhibare.
3. adaptează organismul - afectivitatea creşte sau scade energia organismului în funcţie de
situatia concretă în care se află persoana.
• Emoţiile, dacă nu depăşesc un anumit nivel al intensităţii au rol de mobilizare.
• Cand un elev afirme că emoţiile l-au împiedicat să se concentreze la rezolvarea unei
sarcini şcolare trebuie verificat dacă elevul deţine instrumentele necesare rezolvării
sarcinii (cunoştinţe, deprinderi, priceperi, algoritmi de rezolvare). Dacă aceste lipsesc,
emotiile creează confuzie şi dezorganizare a comportamentului.
• Caracterul adaptativ al comportamentului depinde şi de intensitatea emoţiilor,
manifestându-se şi aici, un optim emoţional .
4. orientează cunoaşterea şi acţiunea – afectivitatea are rolul de a determina o orientare a
 persoanei spre anumite activitati funcţie de propriile necesităţi şi trebuinţe.
5. selectează şi evaluează realitatea –are loc filtrarea realităţii în raport cu propriul sistem de
valori.
În acest mod, elevii vor prefera sau vor respinge anumite activităţi şcolare în funcţie de modul
în care corespund sau nu cu sistemul propriu de valori

Care sunt caracteristicile afectivităţii?

1. polaritatea: afectivitatea implică întotdeauna o apreciere, o atitudine pozitivă sau

negativă faţă de realitate:
• concordanţa cerinţelor subiective cu condiţiile obiective generează procese / stări
afective pozitive (bucurie, plăcere, atracţie, satisfacţie, etc.),
• discordanţa cerinţelor subiective cu condiţiile obiective duce la fenomene afective
negative (necaz, repulsie, neplăcere, dispreţ, etc.)
• Nu există afecte indiferente!
În planul activităţii şcolare este indicată orientarea elevului spre manifestarea de stări afective
pozitive faţă de activitatea de învăţare şi faţă de valorile superioare şi negative faţă de acţiunile şi
comportamentele nedorite.

2. totalitatea: fiind un răspuns global la toate tendinţele existente la nivelul fiinţei umane
stările afective exprimă “tensiunea psihică”
• În cazul activităţii educative, totalitatea se exprimă prin efectul stilurilor educative –
un profesor exigent, deşi induce un anumit nivel de tensiune afectivă, determină un
efect mai tonic asupra activităţii de învăţare decât un profesor neexigent

3. intensitatea: energizarea este puternică în cazul pasiunilor pentru un anumit obiect şi

slabă în cazul dispoziţiilor pozitive sau negative care însoţesc activitatea);

4. durata: extinderea în timp a proceselor afective de la câteva fracţiuni de secundă la o viaţă

întreagă;

5. expresivitatea: relaţia strânsă dintre trăirea internă, subiectivă şi manifestarea ei

exterioară exprimată în mimică, pantomimică, modificări ale vocii, modificări biofiziologice
 şi biochimice). Expresiile emoţionale oferă informaţii despre ceea ce simte o persoană la un
moment dat:

Formele afectivitatii

a) reacţii afective primare:

• afectele - trăiri afective slab conştientizate sau controlate, de mare intensitate – frica,
furia, bucuria extremă, disperarea. Ele devin forţe dezorganizatoare şi blocante la
nivelul activităţii (inclusiv al învăţării), ceea ce necesită atenuarea, reprimarea sau
reorientarea acestora;
b) reacţii afective complexe
• dispoziţiile afective – trăiri discrete, de intensitate medie sau slabă care constituie un
fond afectiv pentru activitate.
- pot fi pozitive sau negative si pot avea un rol tonic sau
astenic asupra activităţii de învăţare..
• emoţiile – stări afective de scurtă durată şi de intensitate variabilă determinate de
stimuli bineprecizaţi.
o Există nouă tipuri de emoţii de bază: atracţie, bucurie, surprindere, mâhnire,
furie, dezgust, dispreţ, ruşine şi frică.
o Apar treptat la nou născut, urmând ca celelalte emoţii să rezulte din
combinarea acestora. De exemplu, anxietatea este o combinare între frică şi
una sau mai multe emoţii de bază (furie, ruşine, mâhnire).
. Când între aşteptările elevului şi situaţiile şcolare există coincidenţe, asistăm la acumularea şi
sedimentarea treptată a trăirilor afective fapt care generează stări emoţionale concordante (emoţiile
superioare).
c) reacţii afective superioare –
• stări afective mai ample, depăşind prin conţinutul lor stările emoţionale disparate şi
tranzitorii:
• sentimentele – trăiri afective intense şi de durată, caracterizate printr-o mare
stabilitate şi capacitate de mobilizare a conduitei.
Specificul lor faţă de emoţii constă în faptul că efectul mobilizator se
manifestă şi în absenţa stimulului afectiv.
 Prin activitatea şcolară sunt activate şi formate atât sentimente inferioare (care vizează
interese personale – de exemplu nevoia unei locuinţe, dar şi sentimente superioare
(sentimentele intelectuale –, bucuria descoperirii, sentimente estetice – gustul
frumosului,);
• pasiunile – sentimente generalizate, de o intensitate foarte mare, care canalizează
întreaga energie psihică a persoanei asupra unui obiect, fenomen sau activitate.
Această energie poate avea un sens valoric pozitiv (pasiunile constructive) sau
negativ (pasiunile distructive – viciile).
Sub imboldul pasiunilor are loc fenomenul de minimalizare subiectivă a efortului
(persoanele pasionate relatează despre momente în care totul curge de la sine, foarte
uşor, indiferent cât de dificilă este sarcina respectivă)..

Ce este inteligenţa şi competenţa emoţională? (EQ)

Inteligenţa emoţională surprinde capacitatea persoanei de a opera eficient în plan

emoţional şi relaţional, concretizându-se în cinci dimensiuni sau domenii>
• cunoaşterea emoţiilor personale;
• gestionarea emoţiilor (capacitatea de reechilibrare emoţională);
• motivarea de sine (capacitatea de a urmări cu optimism şi speranţă scopurile –
dependentă de măsura în care persoana consideră că este sau nu eficientă);
• recunoaşterea propriilor emoţii la ceilalţi – empatia
• manevrarea relaţiilor (competenţa socială – arta de a stabili relaţii).
De cine este influenţată inteligenţa emoţională?

Unii copii ajung mai competenţi decât alţii datorita unui număr mare de factori care sunt
grupaţi în trei categorii:
• influenţe biologice – diferenţele de temperamenta determină variaţii la nivelul
capacităţii de a controla impulsurile emoţionale (ex. abilitatea de a inhiba impulsurile
este mai puţin întâlnită la colerici).
• influenţe interpersonale - tipul de sprijin pe care copilul îl primeşte de la părinţi.
Aceştia îi oferă primul model de autocontrol al emoţiilor
• influenţe ecologice – cadrul social larg în care este crescut copilul poate determina
 diferenţe la nivelul competenţei emoţionale. De ex. Intr/o familie săraca multitudinea
de griji asociate lipsurilor, numărul mare al membrilor familiei, sănătatea precară care
duce la o îngrijire mai puţin caldă, afectivă a copiilor, ceea ce presupune un risc de
dezvoltare în acest sens (rece, distant) a copilului.
Este necesara completării educaţiei din şcoală şi din familie cu educaţia emoţională.

2. Voinţa ca modalitate superioară de autoreglaj şi componentă a inteligenţei emoţionale

Ce se întâmplă în situaţiile în care lipseşte aptitudinea de a stăpâni emoţiile?

• Atunci când emoţiile depăşesc capacitatea de concentrare a atenţiei are loc o blocare a
memoriei de lucru În mod similar are loc o blocare a gândirii logice, ceea ce determină o stare de
şoc emoţional manifestat prin eşecul orientării atenţiei spre sarcina de lucru.
• La acest nivel intervine sau trebuie să intervină voinţa prin aptitudinea de a controla.
• Voinţa este procesul psihic reglator care constă în acţiuni de mobilizare şi
concentrare a energiei psihonervoase în vederea depăşirii obstacolelor şi atingerii
scopurilor conştient stabilite.
• Această modalitate de autoreglaj presupune în principal efort şi se realizează prin
mijloace verbale (cuvântul trebuie exprimă cel mai bine starea psihică determinată de
voinţă).
Care este baza autocontrolului emoţional?
Emoţiile, prin natura lor energizantă, duc la acţiune. Autocontrolul emoţional presupune
capacitatea de a inhiba această acţiune sau de a o amâna. Un studiu (W. Mischel, 1960) în care
unor copii de patru ani li s-a pus în faţă o prăjitură arată cât de importantă este această capacitate.

• Capacitatea de a amâna un impuls este baza autocontrolului emoţional.

• Nivelul utilizării capacităţilor mentale este controlat de către inteligenţa
emoţională prin componenta sa autoreglatorie - voinţa. Voinţa se manifestă în
declanşarea şi reglajul deprinderilor favorabile atingerii scopurilor conştiente.
• Bazându-se pe decizia şi intenţia de a atinge un scop, voinţa poate acţiona în două
moduri:
- ca implicare activă în acţiune (energizare în vederea atingerii scopurilor chiar
 şi atunci când apar obstacole);
- ca frânare, amânare, întârziere,
În ambele cazuri persoana este pusă în situaţia de a rezista unei tentaţii, proces care presupune
luarea unei decizii.
Calităţile voinţei
Capacitatea de a efectua efort voluntar a unei persoane se concretizează în calităţi ale voinţei:
1. Puterea voinţei se exprimă prin intensitatea efortului cu care subiectul îşi urmăreşte
scopurile. Opusul acestei calităţi este slăbiciunea voinţei celui care începe acţiunea dar
abandonează în faţa primelor dificultăţi.
2. Perseverenţa e calitatea de a continua multă vreme lupta pentru realizarea unei
aspiraţii, în ciuda anumeroase şi mari obstacole. si depinde de evaluarea importanţei
scopului şi de conştientizarea propriilor resurse. Opusul perseverenţei este
încăpăţânarea, insistenţa unor demersuri, în condiţiile în care nu există nici o şansă
raţională de izbândă (poate apărea mai ales la copii cărora părinţii le satisfac mereu
toate pretenţiile).
3. Independenţa voinţei se manifestă la acei subiecţi care iau decizii pe baza analizei
personale a situaţiei şi a consecinţelor posibile, adoptând o atitudine de critică
raţională faţă de opiniile celor din jur. Opusul acestei însuşiri este sugestibilitatea –
adoptarea necritică a sugestiilor celor din jur.
4. Promptitudinea deciziei constă în rapiditatea deliberării şi a hotărârii adecvate, în
situaţii în care există criză de timp. Opusul promptitudinii este tergiversarea,
nehotărârea manifestată prin îndelungi oscilaţii justificatoare între diferite scopuri sau
între mijloacele realizării lor.

• Calităţile voinţei se formează şi se dezvoltă pe parcursul vieţii şi apoi, integrate în

structuri mai complexe, devin trăsături de caracter. La acest nivel autoreglarea
se produce spontan, cu minim de efort şi de tensiune intra şi interpersonală.