Sunteți pe pagina 1din 7

Reprezentările şi rolul lor în învăţare.

Stilurile de învăţare şi
eficienţa învăţării

Ce este reprezentarea?

• Reprezentarea este reflectarea sub formă de imagine intuitivă a unui


obiect sau fenomen care în momentul respectiv nu este prezent, dar
care a acţionat în trecut asupra analizatorilor.
• Reprezentarea este o imagine mentală - o percepţie trecută şi reprodusă.
Diferenţa dintre percepţie şi reprezentare constă în faptul că, dacă în cazul
percepţiei avem de a face cu o imagine primară (realizată în urma acţiunii
directe a unui stimul asupra analizatorilor, în cazul reprezentării lucrăm
cu o imagine secundară, formată în lipsa interacţiunii cu un stimul.
Aceste imagini se constituie fie ca urmare a contactelor directe cu lumea
obiectelor din jur, fie pe baza unor descrieri verbale asupra unor realităţi
pe care elevul nu le-a întâlnit nemijlocit în experienţa sa anterioară (Baba
Cloanţa sau sistemul solar) sau chiar a unora cu care abia în viitor va
opera (imagini mentale anticipate – maşina timpului).

Ce formă pot lua reprezentările?

Tipuri de reprezentari:
• după analizatorul predominant, :
• vizuale,
• auditive,
• kinestezice,
• gustative,
• de echilibru, viscerale etc.;
• după tipul de activitate în care sunt implicate: literare, artistice,
muzicale, sportive, tehnice etc.
• după prezenţa sau absenţa intenţiei sau a efortului
voluntar: reprezentări voluntare sau involuntare;

Ce este antrenamentul mental?

• Pe baza analizei imaginilor mentale, cercetările au ajuns la concluzia că


nu există reprezentări pure, ele prezentându-se ca imagini în care
predomină un anumit tip de reprezentare ( ex. Reprezentari
preponderent vizuale).
• Acest caracter al reprezentărilor determina efectul de ideomotricitate
care constă în faptul că reprezentările (în special cele kinestezice) sunt
însoţite de microcontracţii şi microrelaxări musculare. Astfel încât, dacă
o persoană îşi reprezintă o anumită activitate, în muşchii implicaţi apar
micromişcările corespunzătoare efectuării acelei activităţi (M. Zlate,
1999, p. 205 cf. P.Popescu Neveanu, 1987). Valoarea educativă a
acestui efect constă în dezvoltarea antrenamentului ideomotor care
permite efectuarea cu efecte foarte bune a antrenamentului unei anumite
activităţi prin reprezentarea mentală a acesteia (în domeniul sportiv, al
pilotajului, dansului etc.)

De ce se consideră că reprezentările sunt o treaptă spre gândire?

• Potrivit nivelului de dezvoltare intelectuală a elevilor, imaginile lor


mintale se pot opri la o formă particulară, obiectului ( reprezentări iconice)
sau pot evolua construindu-se oimagine sintetică ce are un grad mai mare
de generalitate. Ele devin imagini preconcepte care sunt foarte apropiate
noţiunilor abstracte, dar care totuşi sunt imagini. Acestea fac trecerea
dinspre procesele senzoriale spre procesele cognitive superioare şi
intervin în formarea noţiunilor.
Exemplu: imaginea mentală a unui arbore presupune
realizarea unor operaţii de abstractizare şi generalizare specifice
noţiunilor. Ceea ce rezultă are caracteristicile generale şi abstracte
ale noţiunii, dar este totuşi o reprezentare datorită imaginii
intuitive care ne apare în minte la rostirea cuvântului arbore.

Cum ne ajută reprezentările în învăţare?

Reprezentarile au o serie de funcţii importante în cunoaşterea lumii:


• Funcţia de simbolizare: ne dau posibilitatea unei interiorizări a lumii
şi acţiunilor externe, fiecare dintre noi având posibilitatea de a ne
construi propria noastră lume subiectivă
Exemplu: pentru a ne raporta la realitatea cireş nu
mai avem nevoie de un cireş concret, ci este suficient să
activăm mintal reprezentarea cireşului.
• Funcţia de pregătire şi uşurare a generalizării unor noţiuni:
conceptele concrete includ atât caracteristici intuitive, cât şi pe cele
comune şi esenţiale unei clase de obiecte.
Exemplu: Pe baza trăsăturilor esenţiale şi generale ale cazurilor particulare
(măr, cireş, brad) am putut construi o categorie generală – cea a arborilor.
• Funcţia de anticipare: dau posibilitatea anticipării mentale a unor
acţiuni,
Exemplu: înainte de a efectua o săritură, reprezentarea ne dă
posibilitatea să anticipăm efectele şi să luăm o decizie în consecinţă.
• Funcţia de punct de plecare şi suport intuitiv pentru gândire:
Exemplu: în cadrul geometriei se consideră că o figură bine
construită reprezintă jumătate din rezolvarea problemei
• Funcţia de control: oferă cadrul controlului efectuat asupra unor
generalizări ale gândirii prin aplicarea la situaţii reprezentate
Exemplu: apare de obicei întrebarea merge? iar răspunsul vine
imediat de la nivelul reprezentării aplicării acelei teorii;
• Funcţia de suport al adaptării la realitate –La acest nivel avem
posibilitatea să ne construim harta mentala al spaţiului în care existăm
Exemplu: harta mentală a supermarketului unde ne facem
cumpărăturile;
• Funcţia de sprijinire a imaginaţiei reproductive şi creatoare:
reprezentările oferă elementele informaţionale de bază pentru imaginaţie
Exemplu: scriitorii îşi „văd” personajele etc..

Ce trebuie să facă un profesor pentru ca aceste funcţii să devină operaţionale?

• profesorul trebuie să activeze o bază cât mai largă de reprezentări ale


obiectelor şi fenomenelor atunci când construieşte concepte;
• este necesară perceperea cu cât mai mulţi analizatori, în situaţii variate
şi prin explorare directă, interacţiune atunci când este posibil);
• cuvântul poate fi cel care dirijează şi re-organizează reprezentarea,
• profesorul trebuie să-i dea posibilitatea elevului să să interacţioneze
cu propriile reprezentări astfel încât să rezulte o imagine cât mai clară
a obiectului, fenomenului sau acţiunii;
• cunoaşterea şi valorificarea în învăţare a tipurilor preponderente de
reprezentări – ceea ce formează stilurile senzoriale de învăţare.

1. Stilurile de învăţare şi învăţarea eficientă

• Stilul de învăţare reprezinta preferinţele elevului în ceea ce priveşte unde,


când, cu cine, cu ce preferă elevul să înveţe.
• Stilurile de învăţare reflectă modul particular al fiecărei persoane de
a percepe, de a-şi reprezenta şi de a procesa informaţia.
• sunt menţionate două clasificări:
o modelul stilurilor de învăţare în funcţie de analizatorul utilizat
preponderent
o şi modelul emisferei cerebrale preponderente
1. în funcţie de analizatorul preponderent
• deşi receptarea informaţiilor se face utilizând toate simţurile, în timp, unul
dintre simţuri se dezvoltă mai mult, existând o preferinţă pentru utilizarea
lui în învăţare. Astfel încât apare un stil senzorial de învăţare care devine
calea optimă pe care o poate lua informaţia către creier.
• Unele tendinţe de a învăţa într-un anumit mod sunt înnăscute, în timp ce
altele se formează sub presiunea stimulilor impuşi de mediu (repetiţia
îndelungată a aceloraşi stimuli în situaţiile de învăţare determină
obişnuirea cu ei şi, în consecinţă, preferinţa pentru acel gen de stimuli).
• Acest lucru poate duce şi la apariţia unor conflicte între cele două
determinări, dat fiind faptul că sistemul de învăţământ manifestă o
accentuare a stilurilor vizual şi auditiv de prezentare a informaţiei, iar unii
elevi au o determinare nativă pentru unul dintre celelalte stiluri.
o Se pot identifica cinci stiluri senzoriale de învăţare:
1. stilul vizual – marcat de preferinţa pentru grafice, tabele, figuri,
scheme, reprezentări grafice;
2. stilul auditiv – evidenţiat prin centrarea pe informaţia auzită: casete
audio, discuţii, prelegeri;
3. stilul citit-scris – preferinţa pentru informaţia prezentată sub
forma cărţilor, manualelor, articolelor, notiţelor;
4. stilul kinestezic – preferinţa pentru transpunerea sau însoţirea
informaţiilor cu gesturi, mişcare, practică, experienţă sau
simularea experienţei;
5. stilul multimodal – rezultat prin combinarea a minim două
referinţe anterioare (caracterizează 50-70% din populaţie).
• Învăţarea eficientă presupune cunoaşterea stilului propriu de învăţare şi
adaptarea subiectelor şi contextului învăţării la caracteristicile cerute de
specificul menţionat al fiecărui stil.

Care sunt stilurile de învăţare în funcţie de preferinţa emisferică?

• Studiile efectuate asupra modului de manifestare a celor două emisfere


cerebrale au arătat faptul că rolurile lor sunt diferite.
o atunci când o persoană este angajată în rezolvarea unui calcul
mintal, rostirea unor idei, dezvoltarea unui raţionament, scrierea,
analiza, ascultarea este activată emisfera stângă.
o Dacă persoana este angajată într-o activitate care implică
imaginaţia, analiza culorilor, vizualizarea unor imagini, ritm sau
muzică este activată emisfera dreaptă.
• Caracteristicile celor două emisfere:
Emisfera stângă Emisfera dreaptă
Controlează mişcarea părţii drepte a corpului: Controlează mişcarea părţii stângi a corpului:
mâna dreaptă, piciorul drept etc. mâna stângă,piciorul stâng etc.
Receptează input senzorial şi tactil de la partea Receptează input senzorial şi tactil de la partea
dreaptă acorpului, inclusiv de la mâna dreaptă stângă a corpului, inclusiv de la mâna stângă
Procesează limbajul simbolic (litere, cifre, Procesează percepţii senzoriale: imagini, sunete,
cuvinte, idei, concepte) impresii senzoriale lipsite de cuvinte sau însoţite
de cuvinte ce auputernice asociaţii senzoriale
Comunicare verbală Comunicare nonverbală
(mimica, limbajul corpului,
tonurile vocii şi sugestiile emoţionale)
Procesare în ordine liniară, secvenţială (pas cu Procesare globală, sintetică (tabloul general)
pas)
Temporală: percepe ordinea temporală Nontemporală: nu percepe ordinea temporală
Analizează (prin descompunerea în părţi Sintetizează (prin conectarea părţilor
componente) componente într-unansamblu)
Învăţarea se face de la parte spre întreg Învăţarea se face de la întreg spre parte
Relaţii vizual-spaţiale slabe Relaţii vizual spaţiale bune: aranjare de cuburi,
desenare de obiecte tridimensionale
Ascultă mai mult cuvintele decât nuanţele Percepe emoţiile altora
emotive ale glasului
Creativă cu materialele existente Creativă prin închipuirea de lucruri ce nu există,
inventivitate, imaginaţie.
• Specifică sistemelor de învăţământ actuale este tendinţa de a utiliza
preponderent mesaje specifice emisferei cerebrale stângi: „
• Învăţarea eficientă presupune utilizarea integrată a ambelor
emisfere.
o Astfel încât, pentru a-şi dezvolta emisfera cerebrală dreaptă,
elevii ar trebui să exerseze activităţi specifice ei (utilizarea
mâinii stângi în diverse activităţi, descifrarea expresiilor
nonverbale, invenţii, şedinţe de brainstorming), iar
o elevii caracterizaţi prin lateralitate emisferică dreaptă ar
trebui să practice activităţi specifice emisferei cerebrale
stângi (citirea unor articole, alcătuirea unei hărţi mentale şi
convertirea ei în liste de cuvinte, aranjarea în ordine
cronologică sau alfabetică a informaţiei, utilizarea unei
agende pentru organizarea timpului şi respectarea întocmai a
intervalelor).
Astfel o persoană care învaţă integrat va avea posibilitatea să fie creativă,
inventivă în învăţare, dar şi să comunice, să explice celorlalţi ceea ce a creat.