Capitolul 3  Roluri tematice.

Teoria theta
Obiective
• prezentarea informaţiilor lexicale relevante sintactic şi a unui inventar al
rolurilor tematice;
• realizarea unor distincţii privind restricţiile selecţionale în cadrul grupurilor
sintagmatice;
• introducerea unor concepte esenţiale pentru descrierea sintactică în acest model,
constrângeri asupra reprezentării sintactice: criteriul theta, principiul (extins al)
proiecţiei;
• fixarea informaţiei expuse prin intermediul sarcinilor de problematizare şi al
exerciţiilor propuse pentru seminar / activităţi tutoriale.

Termeni cheie
• Lexicon
• categorie lexicală
• subcategorizare
• rol tematic
• Criteriul θ
• Principiul (Extins al) Proiecţiei

Lecturi
1. Teodora CRISTEA, Le locatif spatio-temporal en français contemporain, Bucureşti,
TUB, 1975, prezentarea teoriei localiste a lui J.M. Andreson.
2. Gabriela PANĂ-DINDELEGAN, Elemente de gramatică: dificultăţi, controverse, noi
interpretări, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2003, capitolul 12 „Statutul
prepoziţiei. Cu referire specială la prepoziţia PE“, p.165-183; capitolul 13 „Adverbul, o
«clasă problematică» (…)“, p. 183-200.
3. Gabriela PANĂ-DINDELEGAN, „Reflecţii pe marginea «teoriei cazurilor» a lui Charles
J. Fillmore“, în S.C.L., nr. 1, 1972, p.49-58.
4. DSL, 1997, articolele: caz (II, III, p. 95-96), configuraţie argumentală, p.126, rol
tematic, p.423, theta-rol, p.510.

Sumar
1. Lexiconul şi informaţia relevantă sintactic. Recapitulare
1.1. Reprezentarea informaţiei lexicale
1.2. Restricţii selecţionale: subcategorizarea
2. Roluri tematice. Teoria θ
2.1. Scurt istoric al conceptului
2.2. Grile tematice
2.3. Cîteva roluri tematice şi conţinutul lor
3. Constrângeri asupra reprezentării sintactice
3.1. Criteriul θ
3.2. Principiul Proiecţiei
3.3. Principiul Extins al Proiecţiei
3.4. Configuraţia structurală a atribuirii rolurilor θ
3.5. Realizarea canonică a rolurilorθ
Rezumat
Teme
1. Lexiconul şi informaţia relevantă sintactic. Recapitulare
1.1. Reprezentarea informaţiei lexicale
Am văzut supra, capitolul 2, § 4.1. că informaţia lexicală are relevanţă sintactică şi ea
este proiectată din Lexicon.
Categoriile lexicale se clasifică în funcţie de trăsăturile [ + V], [ +N]:
[+ V] – categorii pur predicative (Aj, V)
[– N] – potenţiali atribuitori de Caz (V, Prep)

[+N] [–N]
[+ V] Aj1 V
[– V] N Prep

Tabelul 1 Categoriile lexicale

În exemplul de sub (1), observăm cum specificarea lexicală determină distribuţia
sintactică:
(1) a. Inamicul a distrus oraşul. a distrus = V
b. *Inamicul distrugere oraşul. distrugere = N
Şi alte trăsături ale categoriei lexicale au relevanţă sintactică: tranzitivitatea verbului
derivă din tipul de acţiune sau de stare exprimate, din sensul său. Verbul a iubi
presupune doi participanţi, unul activ, unul pasiv.
(2) Ion o iubeşte pe Maria
a iubi – predicat (iubeşte) – este un predicat cu două locuri (de obicei verbele
tranzitive au două locuri)
i – expresie referenţială
argumente
m – expresie referenţială
Predicatul nu se referă la o persoană sau la un lucru, ci defineşte o relaţie între
expresiile referenţiale.
Verbele intranzitive sunt predicate cu un argument: X a sosit → S(x). Orice predicat
are o structură argumentală (adică i se poate preciza numărul de argumente).
Argumentele sunt participanţi minimali implicaţi în acţiunea / starea exprimată de
predicat. Structura argumentală a verbului determină ce elemente ale propoziţiei sunt

1
În unele ipostaze ale sale, aici poate fi inclus şi adverbul. V. Dindelegan, 1992 pentru ideea că din
punct de vedere logico-semantic se poate vorbi de o clasă a adjectiv-adverbului.
obligatorii, predictează numărul de constituenţi necesari, dar nu este obligatoriu să
precizeze şi tipul lor. (V. supra, capitolul 2, trimiterea la Dindelegan, 1976/1999,
pentru subcategorizarea verbului în limba română).
1.2. Restricţii selecţionale. Grilele de subcategorizare
În rezumatul discuţiei despre structura argumentală a predicatelor, Haegeman,
1994, 44 apelează la o metaforă: predicaţia ca text al unei piese de teatru. Pentru
rolurile definite în text, o serie de actori vor fi desemnaţi să le joace. Argumentele
predicatelor sunt rolurile din scenariu. Pentru ca piesa să fie interpretată
corespunzător, fiecare rol trebuie atribuit unui actor. Nu sunt permise nici absenţe ale
actorilor, nici prezenţa pe scenă a mai multor actori decât prevede scenariul2.
Adjuncţii (constituenţi facultativi care nu au statut de argumente) sunt consideraţi
elemente marginale ale acţiunii piesei (păstrând termenii metaforei lui Haegeman,
sunt roluri de figuraţie).
În teoria generală, subcategorizarea verbului nu marchează şi subiectul, pentru că
în limba engleză enunţurile fără subiect sunt agramaticale 3) În limba română,
subcategorizarea în funcţie de subiect este necesară pentru că particularitatea unor
verbe de a nu avea subiect va avea drept consecinţă identificarea unei subclase
difeirte de a celor care au subiect. Aşadar, în structura argumentală a verbelor
româneşti vom indica toate argumentele, inclusiv subiectul.
Structura argumentală poate fi reprezentată ca sub (3-6):
(3) a dori verb 1 2
GN GN
(4) a dormi verb 1
GN
(5) a dărui verb 1 2 3
GN GN GN
(6) a conta verb 1 2
GN GPrep
(3’) a dori: verb Ion doreşte o prăjitură.
(4’) a dormi: verb Ion doarme.
(5’) a dărui: verb Ion dăruieşte florile Mariei.

2
V. infra, § 3, constrângerile care asigură respectarea acestor condiţii în enunţ.
 Ion (îi4) dăruieşte Mariei florile.
(6’) a conta: verb Ion contează pe Maria / pe asta.
De remarcat că în (5’) ambele variante sunt posibile în română, însă cea de-a doua
evită ambiguitatea privind plasarea sintactică a nominalului în D (sub dominarea
verbului sau sub dominarea numelui florile).
Structura argumentală depinde de sensul pe care îl actualizează predicatul:
(7) a întâlni: verb; 1 2
GN GN
(7’) Ion l-a întâlnit pe Gheorghe.
(8) a întâlni: verb; 1 2
GN GPrep
(8’) Ion s-a întâlnit cu Gheorghe.
Pe lângă argumentele predicatelor, enunţurile conţin şi adjuncţi (constituenţi care
asigură informaţie suplimentară, de regulă grupuri adverbiale sau prepoziţionale cu
rol de circumstanţiale). Nu este necesară o subcategorizare a predicatelor în funcţie de
aceştia, pentru că sunt constituenţi omisibili. Absenţa lor nu afectează gramaticalitatea
enunţului. Să se compare (9a şi 9b cu 10a,b,c), unde omiterea constituenţilor
subcategorizaţi (complementele sau argumentele interne5) conduce la enunţuri
agramaticale sau cel puţin anormale (v. marcarea lor cu „?*“):
(9) a. Ion doarme în grădină.
b. Ion doarme.
(10) a. Ion pune cartea pe masă.
b. ?*Ion pune pe masă.
c. *Ion pune cartea.
Există şi argumente implicite. Acestea sunt incluse în grilele de subcategorizare între
paranteze:

3
Cf. Haegeman, 1994, 45, nota 10: „The subject NP need not be mentioned in the subcategorization
frame, because all verbs have subjects, hence the property of having a subject does not create a
subcategory of V, whereas the presence of objects does.“
4
Pentru reprezentarea sintactică a cliticelor pronominale în română, v. infra. Deocamdată, nu discutăm
statutul lor în enunţ, dar omisiunea lor conduce la agramaticalitate.
(11) a. a mânca: verb; 1 (2)
GN GN
b. a cumpăra: verb; 1 2 (3)
GN GN GN
(11’) a. Ion mănâncă (un măr).
b. Ion (îi) cumpără o carte.
Exemplificările de mai sus privesc grilele de subcategorizare ale verbului, însă
procedeul poate fi extins la toate categoriile lexicale:
(12) fericit: adjectiv; 1
GN
(12’) Ion este fericit.
(13) invidios: adjectiv; 1 2
GN GPrep
(12’) Ion este invidios pe Gheorghe.
(14) conştient: adjectiv; 1 2
GN GPrep
(14’) Ion este conştient de riscuri.
Adjectivul conştient poate apărea şi în enunţuri în care GPrep nu se actualizează, însă
acest fapt nu înseamnă că GPrep este un argument implicit, ori facultativ, aşa cum am
văzut că este posibil în unele cazuri (v. exemplele de sub (11)), ci aici avem de-a face
cu o diferenţă semantică reflectată în grila de argumente:
(15) conştient: adjectiv; 1
GN
(15’) Ion este conştient.
În toate limbile naturale există corespondenţe între clasele lexicale – derivate
sufixale sau conversiuni de la o clasă la alta. Înrudirea semantică şi morfologică are
uneori drept consecinţă păstrarea unor disponibilităţi combinatorii 6, dar ridică unele
probleme de descriere sintactică. Soluţia lexicalistă pentru care se optează în modelul
GB este mai avantajoasă pentru că derivatele şi elementele lexicale convertite sunt

5
Conceptul circulă în opoziţie cu argumentul extern, care este subiectul. V. supra, discuţia despre
imposibilitatea omisiunii subiectului în engleză, de unde derivă redundanţa subcategorizării după
subiect.
6
V. Dindelegan, 1976/1999, unde se arată că adjectivele derivate sufixal din verbe şi adjectivele
participiale păstrează vecinătăţi specific verbale.
tratate ca intrări distincte de dicţionar. 7 Aşadar, „înrudirea“ poate fi pusă în evidenţă
prin grila de argumente, dar nu este necesară o explicaţie pentru imperfecţiunile de
corespondenţă dintre clase. Să se vadă grilele diferite ale substantivului şi verbului
corespunzător:
(16) a analiza: V; 1 2
GN, GN
(16’) Ion va analiza datele.
(17) analiză: N; 1 2
GN GPrep
(17’) Analiza datelor de către Ion
În cazul substantivului, argumentul 1 poate fi nerealizat, însă omiterea lui din grila
verbului, duce la un enunţ agramatical (cf. 18a,b):
(18) a. Analiza este superfluă
b. *Ion va analiza
Prin corespondenţa grilelor se explică ocurenţa atributelor neologice în D:
(19) a trimite: V 1 2 3
GN GN GN
(19’) Ion trimite ceva cuiva
(20) trimitere: N 1 2
GPrep GN
(20’) Trimiterea de invitaţii prietenilor
Fiind o categorie lexicală ce poate apărea în calitate de centru de grup, şi prepoziţia
este susceptibilă de a avea grile de subcategorizare. Se impun însă o serie de precizări
privind statutul de predicat al acestei categorii. Într-o lucrare foarte recentă,
Dindelegan, 2003 analizează statutul prepoziţiei subliniind eterogenitatea ei
funcţională. Se disting cinci valori ale prepoziţiei în limba română (Dindelegan, 2003,
165-166):
• prepoziţie golită de sens
(a) marcă a relaţiilor cazuale de G şi D: absenţa a numeroşi elevi / trimit la numeroşi
elevi;
(b) prepoziţie golită de sens, marcă a complementului direct: îl văd pe Ion
(c) marcă morfologică şi sintactică (morfem şi mijloc de legare): a vedea / de văzut

7
Pentru discuţia legată de diferitele variante de interpretare, v. Dindelegan, 1992, 10-11.
 • prepoziţie non-referenţială (cu sens abstract)
(d) marcă actanţială (de legare a argumentelor de centrul de grup): se învecinează
cu, se erijează în etc.
• prepoziţie purtătoare de informaţie semantică
(e) centru de grup, cerând complemente şi atribuind rolui (tematice): lucrează lângă
// sub // printre etc. (sens locativ) sau înaintea Crăciunului (sens temporal).
Reţinând această clasificare, vom proceda la tratarea diferenţiată a categoriei
lexicale Prep. Vom avea în vedere în descrierea grilelor de subcategorizare numai
prepoziţiile care funcţionează predicativ 8. În celelalte ipostaze, prepoziţia se regăseşte
în grilele altor categorii lexicale, în calitate de termen logic cu semnificaţie sintactică.
În calitate de predicat logic, prepoziţia (şi unele adverbe) are caracteristica unui
predicat de rang înalt, adică unul dintre locuri este ocupat de o funcţie. Cf.
Dindelegan, 1992, 33 reprezentarea construcţiei X pleacă după Crăciun:
(21) după (pleacă (x), Crăciun)
Aşadar, în exemplele de mai jos, locul 1 este ocupat de funcţia (este (Ion)), respectiv
(stă (Ion)):
(22) în: Prep; 1 2
GN GN
(21’) Ion este în sală.
(23) între: Prep; 1 2 3
GN GN GN
(22’) Ion stă între Maria şiVasile.
Şi adverbul manifestă eterogenitate logico-semantică. Dindelegan, 1992, 25-31 şi
2003, 184 ş.u. indică şi pentru această categorie lexicală trei ipostaze: predicativă,
argumentală9 şi calitatea de termen logic10.
Când funcţionează predicativ (ca şi verbele şi adjectivele), adverbele „nu denotă
proprietăţi ale obiectelor, ci proprietăţi ale proprietăţilor“ (Dindelegan, 1992, 25),

8
V. Dindelegan, 2003, 169-178 pentru o prezentare detaliată a valorilor prepoziţiei pe.
9
Se arată (Dindelegan, 1992, 30) că nu există nici un context în limba română în care adverbul să fie
argument pur. Calitatea lui de subiect sau obiect direct e semn al substantivizării: „pe azi îl ţin în
lanţuri“. Se poate însă vorbi de situaţii în care adverbul cumulează rolul de argument (modalizator) al
adjectivului şi funcţie a verbului: X citeşte remarcabil de frumos: remarcabil (frumos(citeşte (x))).
10
Ca termen logic cu capacitate sintactică şi /sau semantică funcţionează o parte dintre adverbele de
gradare fără funcţie predicativă (foarte, prea, cam), de aproximare (mai, mai-mai, cam), adverbele
interogative (oare, nu cumva) şi adverbele exclamative. Cf. Dindelegan, 1992, 31.
fiind predicate de ordinul 2 – f(x(y)): X scrie corect → corect (scrie (x))11. Se distinge
între statutul de predicat monadic (cu un loc) şi diadic (cu două locuri). Ca predicate
diadice, unele adverbe pot apărea în construcţii reciproce, ex.:aproape unul de altul.
Deşi se poate vorbi de grile de subcategorizare a adverbelor, el nu este inclus între
categoriile lexicale generatoare de grup sintagmatic, pentru că nu poate avea simultan
mai mulţi determinanţi. Şi prepoziţia are un statut diferit de al verbului, al numelui şi
al adjectivului, însă ea fiind un potenţial atribuitor de caz este menţinută printre centrii
de grup în literatura lingvistică (mai ales anglo-saxonă).
2. Roluri tematice. Teoria θ (theta)
2.1. Scurt istoric al conceptului12
Teoria îşi are originea în studii din anii 1960 – 197013, dar a fost recent
încorporată în descrierea sintactică pentru a asigura informaţia semantică esenţială,
înregistrată pentru fiecare centru lexical, sub forma unei structuri argumentale.
2.2. Grile tematice
Fie structura argumentală a verbului a schimba:
(24) Ion schimbă becul.
(24) a schimba: verb; 1 2
GN GN
În mod intuitiv, se observă că verbul întreţine relaţii diferite cu cele două
argumente: GN - subiect este Agent, GN - obiect este Pacient. Apelând la metafora
piesei de teatru propuse de Haegeman, reţinem că scenariul defineşte nu numai
numărul de participanţi, ci şi rolurile pe care le joacă actorii. Relaţiile semantice
specifice actualizate între verb şi argumentele lui pot fi comparate cu identificarea
personajelor într-un scenariu.
Relaţiile dintre verb şi argumentele lui se numesc roluri tematice sau roluri θ.
Rolurile θ sunt listate în lexicon, pentru fiecare centru predicativ, în grila θ 14 a
centrului respectiv. De exemplu, verbul a schimba este un verb cu două argumente,

11
Se includ aici pe de o parte modalele propriu-zise, cantitativele (destul, mult), adverbele
propoziţionale, indiferent de tipul de modalizare (sigur că va reuşi, sigur va reuşi) şi modificatorii de
gradare (remarcabil de, grozav de), pe de altă parte, având caracteristici diferite, adverbele locale şi
temporale. (aproape de casă / aproape de Crăciun).
12
Citiţi prezentarile teoriei fillmoriene şi a celei localiste în Dindelegan, 1972 şi Cristea, 1975 (textele
indicate supra, în paragraful Lecturi).
13
V. teoriile formulate de Charles Fillmore, D.T. Langendoen sau J. M. Andreson (teoria localistă).
14
Există o diferenţă între grila de subcategorizare şi grila θ: grila de subcategorizare priveşte selecţia
complementelor, aşadar argumentul extern (subiectul în limba engleză) nu este reprezentat. În grila θ,
este listat şi subiectul.
cărora le atribuie câte un rol θ: rolul de Agent argumentului subiect şi rolul Pacient
argumentului obiect. Spunem astfel că verbul îşi θ-marchează argumentele.
Componenta gramaticii care reglează atribuirea rolurilor tematice este Teoria θ.
2.3. Cîteva roluri tematice şi conţinutul lor
Enumerăm mai jos câteva 15 roluri tematice pentru care indicăm şi semnificaţia:
AGENT iniţiatorul acţiunii exprimate de predicat;
(25) Ion a lovit pisica.
PACIENT persoana sau obiectul care suferă acţiunea exprimată de
predicat;
(26) Ion a lovit pisica.
TEMĂ16 persoana sau obiectul deplasat de acţiunea exprimată de
predicat;
(25) Ion este în grădină.
EXPERIMENTATOR entitatea care trăieşte starea psihologică exprimată de
predicat;
(27) Lui Ion îi e frig./ Pe Ion îl nelinişteşte situaţia.
BENEFICIAR entitatea care beneficiază de pe urma acţiunii exprimate
de predicat;
(26) Mi-am cumpărat o carte.
ŢINTĂ entitatea spre care este direcţionată activitatea exprimată
de predicat;
(28) Ion i-a dat peştele pisicii.
SURSĂ entitatea din care se ia ceva ca rezultat al activităţii
exprimate de predicat;
(29) Pisica a primit peştele de la Ion.
LOCATIV sediul acţiunii sau al stării exprimate de predicat.
(30) Ion e în grădină.
Reprezentarea uzuală a grilei θ (grila tematică) este ca sub (31):
(31) a ucide: verb
AGENT PACIENT

15
Deşi lingviştii sunt de acord cu importanţa acestei teorii, ea nu a fost pusă la punct în detaliu, fiind
încă destul de schematică. Nu s-a stabilit cu precizie numărul de roluri tematice şi nici modul precis în
care ar trebui etichetate.
16
Unii autori amalgamează rolurile de TEMĂ şi PACIENT sub eticheta de TEMĂ, redefinită ca
entitatea afectată de acţiunea sau de starea exprimată de predicat.
 Verbul a ucide atribuie două roluri tematice: AGENT şi PACIENT. De aici se
deduce că verbul este un predicat cu două locuri şi cere două argumente cărora le sunt
atribuite aceste roluri. În unele modele se propune ca în grila θ, pe lângă roluri, să se
indice şi categoria sintactică ce poate primi acele roluri:
(32) a ucide: verb
AGENT PACIENT
GN GN

Un criteriu de judecată a gramaticalităţii unui enunţ este acela că rolurile tematice

asociate cu predicatul trebuie atribuite argumentelor. Aceste argumente trebuie
realizate structural. GN referenţiale din propoziţie trebuie să angajeze o anumită
relaţie semantică cu predicatul. Această relaţie semantică se poate stabili prin
intermediul θ-marcării.
(33) Ion a ucis un bandit.
(34) Ai ucis, plăteşti!
Exemplele de mai sus sugerează că româna admite şi situaţii în care argumentele
nu sunt realizate structural.
Când rolurile tematice sunt atribuite argumentelor, acestea sunt saturate. Pentru a
identifica atribuirea rolurilor tematice la argumentele corespunzătoare, grupurile
nominale sunt marcate cu un index:
(35) Ioni lj-a ucis pe banditj.
AGENT PACIENT
GN GN
i j

(36) *Ioni a ucis un banditj celulăk.

Exemplul nu este acceptabil pentru că GNk nu se află în grila tematică:
(37)
AGENT PACIENT
?
GN GN
i j k

De obicei, nu se specifică tipul de rol tematic atribuit de fiecare predicat, ci se

recurge doar la precizarea numărului de argumente. Rolurile se identifică numeric şi
nu nominal:
(38) a ucide: verb;
1 2
GN GN

unde 1 şi 2 sunt rolurile tematice atribuite de verb.

Nu numai GN pot fi argumente, ci şi o propoziţie (39 b):
(39) a. Poliţia a anunţat un incident.
AGENT TEMĂ
b. Poliţia a anunţat că motocicleta a fost furată.
AGENT TEMĂ
3. Constrângeri asupra reprezentării sintactice
Două constrângeri importante acţionează asupra reprezentării informaţiei lexicale:
Criteriul θ şi Principiul Proiecţiei.
3.1. Criteriul θ
Criteriul  se aplică la toate nivelurile, asigurând prezenţa centrelor şi a
argumentelor în configuraţiile potrivite.
(40) Criteriul 17:
Fiecare argument primeşte un rol  şi numai unul şi fiecare rol  este atribuit unui
argument şi numai unuia.
Principiul care pune în legătură subcategorizarea cu atribuirea rolurilor 
(marcarea ) afirmă că dacă α subcategorizează poziţia ocupată de β, α îl marchează
 pe β.
În consecinţă, D-structura este concepută ca o reprezentare pură a structurilor
argumentale, la acest nivel fiindu-le atribuite argumentelor rolurile . Toate
configuraţiile relevante tematic vor fi astfel prezente la nivelul D-structurii. Criteriul θ
se aplică la toate nivelurile derivaţiei, asigurând prezenţa predicatelor şi a
argumentelor în configuraţiile potrivite.
3.2. Principiul Proiecţiei
Este conceput ca o constrângere generală asupra reprezentării sintactice în GB şi
este mai „puternic“ decât Criteriul θ:
(41) Principiul proiecţiei18:

17
Chomsky, 1984, 112: „each argument bears one and only one  - role, and each  - role is assigned to
one and only one argument. (…) The -criterion states that each  position is assigned exactly one
argument and each argument is assigned to exactly one  position, where an argument is assigned to a
 position if it or its trace occupies this position.“
Reprezentările la orice nivel sintactic sunt proiectate din lexicon, respectând
proprietăţile de subcategorizare ale categoriilor lexicale.
Principiul impune o constrângere în legătură cu organizarea relaţiei dintre D-
structură, S-structură şi FL, având ca efect faptul că dacă există o poziţie GN într-o
anumită configuraţie structurală, la un nivel, acea poziţie GN trebuie să fie prezentă la
toate nivelurile, chiar dacă poate fi fonetic vidă. Teoria legării stabileşte tipul
categoriei vide.
În concluzie, itemurile lexicale, ca ultimi constituenţi ai enunţului, joacă un rol
important în reprezentarea sintactică; categoria lexicală a centrului de sintagmă
determină tipul de sintagmă, iar structura tematică a predicatului, codată în grila θ, va
determina componentele minimale ale enunţului.
Totuşi, există enunţuri gramaticale în care anumite poziţii sintactice sunt
„acoperite“ de constituenţi nelistaţi în specificarea lexicală a centrilor sintagmatici.
De pildă, adjuncţii (în general poziţiile circumstanţiale) nu se regăsesc în grila
tematică sau în grila de subcategorizare a nici unui centru 19.
În unele limbi naturale (engleză, franceză, germană etc) există şi alte situaţii în
care materialul lexical nu aparţine grilei tematice: construcţiile cu expletiv.
Expletivele it / il sunt înlocuitori ai poziţiei neocupate de un subiect referenţial în
enunţ, dar nu sunt purtătoare de informaţie semantică, nu sunt referenţiale:
(42) It surprised him that the pig had been stolen.
Pentru că nu i se poate atribui un rol tematic şi pentru că toate rolurile trebuie
saturate, it violează Criteriul θ. Ipoteza interpretativă pentru aceste elemente lexicale
este aceea că nu joacă nici un rol semantic în enunţ, dar prezenţa lor este reclamată
doar de raţiuni structurale. There din enunţurile existenţiale este un expletiv asociat
unui GN indefinit subiect, deplasat la dreapta:
(43) a. There has been [GN a cat] in the garden.
b. *has been [GN a cat] in the garden.
În română, enunţurile existenţiale au subiect postpus, realizat ca GN sau o
propoziţie subordonată:
(44) a. E dimineaţă.
b. Era să cad.

18
Chomsky, 1984, 29: „representations at each syntactic level (i.e., LF, and D- and S-structure) are
projected from the lexicon, in that they observe the subcategorization properties of lexical items“.
În plus, în limba română sunt posibile şi enunţuri fără subiect, fără ca aceasta să
afecteze gramaticalitatea:
(45) Îmi pare bine de reuşita lui.
3.3. Principiul Extins al Proiecţiei
Pentru a rezolva problema expletivelor, obligatorii în enunţ, dar care încalcă două
constrângeri esenţiale ale gramaticii – Criteriul θ şi Principiul Proiecţiei – celui din
urmă i se adaugă o clauză prin care toate propoziţiile trebuie să aibă subiect. Noul
principiu poartă numele de Principiu extins al proiecţiei (Extended Projection
Principle). Nu numai proprietăţile lexicale ale cuvintelor trebuie proiectate în sintaxă,
ci, mai mult decât atât, indiferent de structura argumentală, propoziţiile trebuie să
aibă subiect.
Pentru română, extinderea principiului proiecţiei nu este necesară, pentru că în
română, o limbă de tip pro-drop, este autorizată nelexicalizarea GN subiect. Din
punct de vedere sintactic, subiectul este însă activ, el se recuperează graţie
morfologiei verbale. Singurele situaţii în care subiectul nu se găseşte în grila de
subcategorizare sunt verbele impersonale de bază 20 de tipul a i se urî, a i se acri, a-i
arde etc., care atribuie roluri tematice unor GN în D, respectiv Ac.
3.4. Configuraţia structurală a atribuirii rolurilor θ
În privinţa condiţiilor locale şi a configuraţiei structurale a atribuirii rolurilor, în
literatura generativă21 se adoptă în general ideea că:
• toate rolurile θ ale unui centru sunt atribuite în cadrul proiecţiei sale maximale 22;
• rolurile tematice interne sunt atribuite în interiorul primei proiecţii a centrului
(adică sunt atribuite complementelor);
• rolurile tematice externe sunt atribuite în afara primei proiecţii a centrului, (adică
sunt atribuite argumentului plasat în poziţie de specificator 23).
Distincţia ierarhică intern /extern privitoare la rolurile tematice se justifică şi în
cazul locuţiunilor şi al expresiilor idiomatice: rolul tematic se poate atribui indirect,
„compoziţional“. Să se compare (46a-d):
(46) a. Băiatul omoară insectele.

19
Excepţie fac circumstanţialele de tip Circ 2 şi Cant2, v. Dindelegan, 1976/1999, care sunt constituenţi
obligatorii, deci au statut de complemente.
20
Pentru descrierea tiparului impersonal în română, v. Dindelegan, 1992, 64.
21
V., de exemplu, den Dikken, 1998, Haegeman, 1994.
22
Pentru conceptul de proiecţie maximală, v. infra, capitolul 4.
23
Pentru conceptul de specificator, v. de asemenea infra, capitolul 4.
 b. Câinele omoară insectele.
c. Băiatul omoară timpul.
d. ?Câinele omoară timpul.
În (46c,d), pentru sensul din expresia idiomatică, se observă că rolul subiectului
depinde de obiect. Această observaţie a condus la ipoteza că verbul atribuie mai întâi
rolul obiectului, iar apoi, complexul rezultant. Dacă un predicat atribuie direct un rol
tematic unui anumit constituent, spunem că predicatul θ-marchează constituentul în
mod direct. Dacă un predicat atribuie în mod indirect, compoziţional, un rol tematic,
atunci îl θ-marchează indirect.
Distincţia dintre rolurile interne şi cele externe este codată în structura sintactică
ierarhică. V. (47), care reprezintă structura de bază pentru propoziţia (46a):
(47)
GV [GV GN θext [VV GN θint]]
GN V’ [GN, V’] - complement
θext V GN [GN, GV] - specificator
θint
3.5. Realizarea canonică a rolurilor θ
Sintacticienii nu au căzut de acord în legătură cu ideea dacă informaţia lexicală
asociată cu un item lexical ar trebui să specifice categoria prin care se realizează
rolurile tematice, adică dacă trebuie precizat prin ce categorie se realizează Agentul,
Pacientul etc24. De exemplu, Agentul se realizează întotdeauna prin GN (în limba
română şi printr-o categorie vidă, care însă nu afectează semnificaţia rolului).
Realizarea canonică a Agentului este GN, astfel în grila θ a unui verb nu este necesar
să se precizeze GN. Această abordare propune ca selecţia categorială (c-selecţia) să
derive din selecţia semantică (s-selecţia). Informaţia categorială asupra unui argument
se va indica doar în cazul în care argumentul are o realizare atipică, non-predictabilă.
Rezumat
Categoriile lexicale se clasifică în funcţie de trăsăturile [+ V], [+N]:
[+ V] – categorii pur predicative (Aj, V)
[- N] – potenţiali atribuitori de Caz (V, Prep)

[+N] [-N]
[+ V] Aj V
[- V] N Prep

24
V pentru discuţia mai amplă, Haegeman, 1994.
Grilele de subcategorizare conţin argumentele unui centru, categoriile pe care acesta le
selectează pentru a se obţine un enunţ gramatical. Adjuncţii nu intră în grila de
subctegorizare.
Argumentele implicite (constituenţi selectaţi de centru, dar a căror realizare nu este
obligatorie / a căror absenţă nu afectează gramaticalitatea enunţului) se include în grilă între
paranteze.
Pentru toate categoriile lexicale se pot formula grile de subcategorizare.
Grile tematice înregistrează rolul tematic al argumentelor din grila de subcategorizare.
Diferenţa dintre grila de subcategorizare şi grila tematică: subcategorizarea indică selecţia
complementelor (fără argumentele externe), grila tematică trebuie să specifice şi rolul atribuit
argumentelor externe.
Roluri tematice uzuale: AGENT, PACIENT / TEMĂ, EXPERIMENTATOR,
BENEFICIAR, ŢINTĂ, SURSĂ, LOCATIV.
Teoria θ reglează atribuirea rolurilor tematice tuturor argumentelor unui predicat (centru).
Constrângeri asupra reprezentării informaţiei lexicale:
Criteriul θ:
▪ fiecărui argument i se atribuie un singur rol θ;
▪ fiecare rol θ trebuie atribuit unui singur argument.
Principiul proiecţiei
▪ toate informaţiile lexicale trebuie reprezentate sintactic
N.B.! Criteriul θ este o constrângere mai slabă, pentru că se referă numai la informaţia
tematică: Principiul proiecţiei se aplică tuturor informaţiilor lexicale (include grila de
subcategorizare).
Principiul extins al proiecţiei
▪ toate informaţiile lexicale trebuie reprezentate sintactic
▪ toate propoziţiile au subiect (clauză adăugată pentru a da seamă de enunţurile
cu expletiv).
Condiţii locale
▪ toate rolurile θ ale unui centru sunt atribuite în cadrul proiecţiei sale maximale;
▪ rolurile tematice interne sunt atribuite în interiorul primei proiecţii a centrului (adică sunt
atribuite complementelor)
▪ rolurile tematice externe sunt atribuite în afara primei proiecţii a centrului, (adică sunt
atribuite argumentului plasat în poziţie de specificator)
Roluri direct şi roluri indirect: rolul atribuit obiectului este rol direct, rolul atribuit
subiectului este indirect (atribuit compoziţional).

Teme de autoevaluare
1. Daţi câte cinci exemple pentru fiecare din tipurile de mai jos:
a) a lucra: verb;
AGENT
1

b) a distruge: verb;
AGENT TEMĂ
1 2

c) a da: verb;
AGENT TEMĂ BENEFICIAR
1 2 3
2. Exemplele de mai jos sunt corecte din punct de vedere gramatical. Stabiliţi
grila de subcategorizare a verbelor, fără a eticheta rolurile, adică indicaţi
doar numărul argumentelor.
a) Maria mănâncă un măr.
b) Ion spală vasele.
c) Copilul bea un pahar cu lapte.
d) Ion şi Maria n-au cunoscut niciodată fericirea.
e) Maria a rămas însărcinată.
f) Profesorul scrie o scrisoare.
g) Noua secretară îi încântă pe studenţi.
h) Această analiză ne conduce la o concluzie neaşteptată.
i) Ion fumează o ţigară.
j) Ioana trăieşte o emoţie profundă.

3. Exemplele de mai jos sunt de asemenea gramaticale. Ce probleme vă ridică

acestea în interpretarea exemplelor a – j?
a) Maria mănâncă.
b) Ion spală.
c) Copilul bea.
d) Ion şi Maria nu s-au cunoscut.
e) Maria a rămas.
f) Profesorul scrie.
g) Studenţii sunt uşor de încântat.
h) Ion conduce prost.
i) Ion fumează.
j) Ioana trăieşte.

4. Deducem din exemplele de mai sus că există roluri tematice implicite, însă
acesta nu este o trăsătură generală a verbelor tranzitive. Caracterizaţi relaţia
semantică dintre construcţiile pereche. Nu este necesară o descriere tehnică,
ci o simplă descriere a diferenţelor / asemănărilor dintre exemplele:
1. a) Maria găteşte o ciorbă.
b) Maria găteşte.
2. a) Ion a deschis uşa.
b) Uşa s-a deschis.
3. a) Ion creşte păsări.
b) Păsările nu cresc repede.
4. a) Poliţistul a arestat criminalul.
b) Criminalul a fost arestat.
5. a) Maria a mâncat prea mult curcan.
b) Maria mănâncă prea mult.
6. a) Ion miroase cauciucul.
b) Ion miroase.
7. a) Ion porneşte maşina.
b) Maşina nu porneşte.
8. a) Au închis deja farmacia.
b) Farmacia a închis deja.
9. a) Ion nu ascultă anunţul.
b) Ion nu ascultă.
 10. a) Copiii aleargă prin curte.
b) I-au alergat pe copii prin curte.

5. Este cunoscut faptul că procesele de conversiune afectează structura

tematică. Discutaţi, pe baza exemplelor de mai jos, impactul pe care îl are
conversiunea (sau derivarea cu sufixe) asupra structurii tematice a
predicatelor respective. Pentru fiecare afix, găsiţi încă câte cinci exemple
pentru a verifica dacă se poate susţine concluzia la care aţi ajuns:
1. a) Îţi înţeleg poziţia.
b) Poziţia ta este de înţeles.
c) Tu eşti înţelegător.
2. a) Cămaşa este prea largă.
b) Şi-a mai lărgit haina.
3. a) Rezultatele lui sunt optime.
b) El şi-a optimizat rezultatele.
4. a) Eforturile lui sunt intense.
b) El şi-a intensificat eforturile.

6. Textul de mai jos aparţine registrului instrucţiunilor scrise – este o reţetă

culinară. Analizaţi structura tematică a verbelor din text şi încercaţi să
identificaţi ce proprietăţi sintactice sunt caracteristice acestui registru:
Se bat două ouă şi se lasă câteva minute. Se adaugă laptele şi se amestecă cu mixerul.
Se toarnă ciocolata topită. Se coace la foc potrivit cca 20 de minute. Se serveşte
imediat.

7. Iată alte exemple din acelaşi registru. Au acelaşi tipar sintactic ca şi cel de
mai sus? Cum este posibilă interpretarea acestor texte de către beneficiarii
lor?
a) Traversaţi acum!
b) A se agita înainte de folosire!
c) Trage!
d) Aici se deschide.
e) Nu călcaţi!

8. Deşi nu este posibil să se definească natura tuturor rolurilor tematice

atribuite de verbe, rolul de Agent este destul de bine înţeles. În exemplul 1a)
de mai jos, subiectul Ion primeşte rolul de Agent, iar în varianta pasivă 1b)
Agentul este atribuit unui GN dominat de un GPrep:
1.a) Ion a cumpărat porcii.
1.b) Porcii au fost cumpăraţi de Ion.
Anumiţi adjuncţi (circumstanţiale – în gramatica tradiţională) par să
reclame prezenţa unui Agent:
2. Ion a cumpărat porcii intenţionat.
3. Ion a cumpărat porcii ca să o enerveze pe mama lui.
4. *Ion iubeşte marea intenţionat.
5. *Ion iubeşte marea ca să o enerveze pe mama lui.
4 şi 5 sunt incorecte pentru că noţiunea de intenţionalitate este incompatibilă
cu verbul a iubi (desemnează o acţiune involuntară). Ce concluzii trageţi din
analiza structurii tematice a predicatelor din exemplele de mai jos:
6a. Duşmanii au scufundat nava în mod deliberat.
6b. Nava a fost scufundată de inamici în mod deliberat.
6c. Nava a fost scufundată în mod deliberat.
6d. Nava s-a scufundat.
6e. *Nava s-a scufundat în mod deliberat.

9. Construiţi un set de exemple ca şi cel de sub 6a-e pornind de la enunţul:

Am vândut aceste cărţi ca să facem rost de bani.

10. Prin c-selecţie (selecţie categorială) se înţelege disponibilitatea unui centru de

a selecta anumite categorii lexicale (N, Aj, Av, Prep) sau funcţionale 25 -
propoziţii. Propoziţiile pot fi declarative [-Interog] sau interogative [+
Interog]. S-selecţia (selecţie semantică) se referă la rolurile pe care le primesc
argumentele unui centru. Completaţi informaţia lexicală pe care o presupun
centrii sintagmatici de mai jos, după modelele:
a dormi: V, [x] – Ion doarme.
s-selecţie: x = EXPERIMENTATOR; c-selecţie: x= GN
a părea: V, [x] – Pare că va ploua
s-selecţie: x = TEMĂ; c-selecţie: x = P [-Interog]
a) a ploua Plouă
b) a vedea Maria vede de copiii tăi
Te-am văzut pe geam.
Nu te văd prea bine.
c) a fi Mi-e greaţă.
d) a crede Crezi că o să plouă?
e) a întreba Nu m-a întrebat nimic.
Mă întreb dacă vine şi el.

25
v. definirea lor infra, capitolul 4.