Actionari Hidraulice Si Pneumatice-ciocan-Are Formule de Calcul-Parcursa

Ovidiu Dumitru Ciocan
ACŢIONĂRI HIDRAULICE ŞI
PNEUMATICE
- Acţionări Hidrostatice, Organologie –
2007
INTRODUCERE
Lucrarea este destinată studenţilor de la specializarea I.P.M.I. forma de

învăţământ I.F.R. de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
Totodată lucrarea se adresează studenţilor din învăţământul superior
tehnic precum şi specialiştilor proiectanţi din domeniul ingineriei mecanice.
În lucrare sunt prezentate elementele ce stau la baza construcţiei şi
calculului aparaturii ce intră în componenţa sistemelor hidrostatice de acţionare
care funcţionează preponderent în regim staţionar. Aceste elemente sunt
asamblate într-o metodologie simplă uşor de abordat, dau posibilitatea utilizării
calculului pentru proiectarea concretă a instalaţiilor care au în componenţă
astfel de aparate.
Autorul
CUPRINS
Introducere
Cap. 1 Aparatura ce intră în componenţa sistemelor de acţionare hidrostatică_ 1
Cap. 2 Analiza constructiv funcţională a pompelor volumice______________ 9
Cap. 3 Analiza constructiv funcţională a distribuitoarelor cu sertar_________ 16
Cap. 4 Analiza constructiv funcţională şi calculul cilindrilor hidraulici______ 25
Cap. 5 Analiza constructiv funcţională a aparaturii pentru reglarea presiunii__ 32
Cap. 6 Analiza constructiv funcţională şi calculul aparaturii pentru reglarea
debitului_________________________________________________ 42
Cap. 7 Elemente de înmagazinare a energiei hidrostatice – dimensionarea
acumulatoarelor cu cameră elastică____________________________ 48
Cap. 8 Analiza constructiv funcţională şi dimensionarea aparatelor de filtrare_55
Cap. 9 Elemente de etanşare – particularităţi ale etanşărilor cu inele O_______60
Cap.10 Elemente de legătură şi racordare specifice sistemelor hidrostatice____65
Bibliografie_______________________________________________ 72
Aparatura ce intră în componenţa sistemelor de acţionare hidrostatică
Capitolul 1
APARATURA CE INTRĂ ÎN COMPONENŢA SISTEMELOR DE

ACŢIONARE HIDROSTATICĂ
În cadrul acestui capitol autorul îşi propune să prezinte câteva dintre aparatele cele mai
reprezentative ce intră în componenţa sistemelor de acţionare hidrostatice, să facă cunoscută
terminologia utilizată în acest domeniu precum şi modul de simbolizare a aparaturii prin semne
convenţionale.
1.1.Elemente teoretice
Sistemele de acţionare hidrostatice , figura 1.1, au următoarea componenţă: pompa PH
aparatura pentru distribuţie, reglare şi control (ACRC), motorul hidrostatic MH şi aparatura
auxiliară. Pompa PH, antrenată de motorul electric ME cu cuplu Mi şi turaţia ni, aspiră lichidul
din rezervorul Rz trimiţându-l către motorul hidraulic rotativ MHR sau liniar MHL cu o presiune
pp şi un debit Qp. Motorul acţionează asupra unui element de execuţie EE căruia îi transmite o
mişcare de rotaţie caracterizată de momentul Me şi turaţia ne sau o mişcare de translaţie
caracterizată de forţa F şi de viteza v. De la motorul MH lichidul purtător de energie este
retrimis către pompa PH prin intermediul rezervorului Rz.
Practic, într-un astfel de sistem au loc trei conversii energetice. Prima electro-mecanică la
nivelul motorului electric ME in care energia electrică exprimată prin cei doi parametri
U(tensiune) şi I(intensitate) se transformă în energie mecanică exprimată prin parametri
Mi(moment) şi ni(turaţie). Cea de a doua mecano-hidraulică la nivelul generatorului hidrostatic,
pompa PH, când are loc conversia energiei mecanice exprimată prin parametri Mi şi ni în energie
hidraulică exprimată prin parametri pp(presiune la pompă) şi Qp(debit la pompă). Cea de a treia
conversie este hidro-mecanică şi are loc la nivelul motorului rotativ MHR sau MHL liniar când
energia hidraulică exprimată prin presiunea şi debitul de alimentare a motorului(pm, Qm), de
alimentare a hidromotorului, se retransformă în energie mecanică uleiului exprimată prin
parametri caracteristici mişcării de rotaţie Me şi ne sau de translaţie F(forţă) şi v(viteză),
transmişi elementului de execuţie EE. Este evident că în acest caz randamentul transmisiei
hidrostatice va trebui să stea prioritar în atenţia proiectantului unei astfel de instalaţii.
ACRC
Me ,n e
M i ,n i Q P ,P P QM,PM F,v
EE
ME
MHL
PH MHR
EE
Rz
Fig. 1.1 Schema generală a unui sistem hidraulic
1
Principalele componente ale sistemelor de acţionare hidrostatice sunt:

- Cilindrii hidraulici (motoarele hidraulice liniare) – sunt organe de execuţie de largă
utilizare în construcţia de maşini, care recepţionând energia hidrostatică produsă de o pompă
volumică (presiune×debit) o transformă în energie mecanică de translaţie ( forţă ×viteză);
- Motoare hidrostatice rotative – sunt organe de execuţie care, recepţionând energia
hidrostatică produsă de o pompă volumică (presiune ×debit) o transformă în energie mecanică de
rotaţie (moment×turaţie) pe care o transmite mecanismelor acţionate;
- Pompele volumice – sunt organe de generare a energiei hidrostatice – generatoare de
debit – de largă utilizare, care recepţionează energie mecanică produsă de o maşină de forţă
(moment×turaţie) şi o transformă în energie hidrostatică pe care o imprimă mediului hidraulic de
lucru (presiune×debit);
- Acumulatoare hidro-pneumatice – sunt aparate destinate înmagazinării unei energii
hidrostatice (pe o durată mică sau mai mare) după transformarea acesteia într-o energie pneumo-
statică;
- Distribuitoarele – sunt aparate ce au rolul de a repartiza debitul fluidului de lucru pe
diferite circuite, în conformitate cu ciclul de lucru al motoarelor alimentate;
- Supapele de presiune – sunt aparate ce au rolul de a limita presiunea în circuitele
instalaţiei, sau de a realiza succesiunea automată (prin nivele de presiune) a unor faze din ciclul
de lucru al instalaţiei;
- Droselele şi regulatoarele de debit – sunt aparate având rolul de a realiza reglarea
debitului pe circuitele de lucru, prin modificarea suprafeţei de trecere a agentului hidraulic;
- Supapele de sens – sunt aparate care permit circulaţia lichidului numai într-un anumit
sens;
- Amplificatoarele hidraulice – sunt aparate cu funcţii ca cea de înmagazinare a energiei
hidraulice sau de amortizare a pulsaţiilor de presiune şi debit ale pompelor volumice;
- Servovalvele hidraulice – sunt distribuitoare hidraulice cu funcţionare proporţională,
care se folosesc la sistemele de reglare automată ce utilizează elemente de reacţie integrală
plasate la nivelul mecanismului acţionat;
- Filtrele – sunt aparate ce au rolul de a reţine corpurile impurificante din mediul
hidraulic, care pot fi atât de natură mecanică cât şi chimică;
- Conductele, plăcile şi blocurile modulare – sunt elemente auxiliare ale sistemului de
acţionare hidrostatică care asigură legătura între aparate având funcţia de vehiculare a agentului
hidraulic ;
- Rezervoarele - sunt elemente auxiliare ale sistemului care au funcţia de înmagazinare a
agentului hidraulic şi de asigurare a temperaturii de funcţionare pentru acesta;
- Manometrele, debitmetrele, traductoarele de presiune şi debit – sunt aparate care în
cadrul sistemului de acţionare hidrostatică au funcţii de control a valorii parametrilor hidraulici şi
implicit a celor mecanici.
Terminologia folosită în domeniul sistemelor de acţionare hidrostatică este reglementată
de STAS 6965 iar semnele convenţionale folosite la reprezentarea în scheme a elementelor de
acţionare hidrostatică sunt reglementate de STAS 7145.
În tabelele ce urmează sunt prezentate unele dintre semnele convenţionale ale principalelor
aparate ce intră în componenţa sistemelor de acţionare hidrostatică.
2
1.2.Elemente aplicative
• Vor fi reproduse principalele funcţii ale aparaturii ce intră în componenţa

sistemelor de acţionare hidrostatică;
• Vor fi discutate particularităţile constructiv-funcţionale ale fiecărui aparat în parte
particularităţi care au stat la baza reprezentării simbolice;
• Vor fi analizate diferite scheme hidraulice în sensul recunoaşterii şi notării
aparaturii care le compun;
Pompe
Cu volum geometric constant şi un sens al fluxului
Cu volum geometric constant şi două sensuri ale

fluxului
Cu volum geometric variabil şi un sens al fluxului
Cu volum geometric variabil şi două sensuri ale

fluxului
Motoare
Cu volum geometric constant şi un sens al fluxului
Cu volum geometric constant şi două sensuri ale

fluxului
Cu volum geometric variabil şi un sens al fluxului
Cu volum geometric variabil şi două sensuri ale

fluxului
3
Cilindri hidraulici
Cu simplă acţiune, cu piston şi tijă
Cu simplă acţiune, cu piston şi plunjer
Cu dublă acţiune şi tijă simplă
Cu dublă acţiune şi tijă dublă
Telescopice, cu simplă acţiune şi deplasare

unilaterală
Telescopice, cu simplă acţiune şi deplasare

bilaterală
Telescopice, cu dublă acţiune şi deplasare

unilaterală
Transformatoare de presiune
Multiplicatoare de presiune cu un singur fel de
fluid, pv > px
Px Py
Multiplicatoare de presiune cu două feluri de

fluid (transformă presiunea pneumatică p x în
presiune hidraulică pv : pv > px ) Px Py
Schimbător de presiune (transformă o presiune

pneumatică p x într-o presiune hidraulică pv
Px Py Py Px
sau invers; teoretic px = pv )
4
Distribuitoare
Distribuitor 2/2 cu comandă manuală
Distribuitor 2/2 cu comandă hidraulicăşi revenire cu

arc
Distribuitor 4/2 A B
P R
Distribuitor 4/3 cu centrul închis A B
P R
Distribuitor 4/3 cu centrul tandem A B
P R
Distribuitor 4/3 cu centrul deschis A B
P R
Supape de presiune
Supapă de presiune normal închisă, cu o
singură muchie de droselizare
sau
Supapă de presiune normal deschisă, cu o

singură muchie de droselizare
sau
Supapă de presiune cu comandă

diferenţială
5
Supapă de presiune cu acţiune directă
Supapă de descărcare
Reductor de presiune
Supapă de secvenţă
sau
Regulatoare de debit
Drosel reglabil
Regulator de debit cu debit constant

(o rezistenţă hidraulică fixă în serie
cu o supapă normal deschisă)
Regulator de debit cu debit reglabil

(o rezistenţă hidraulică reglabilă în
serie cu o supapă normal deschisă)
6
Regulator de debit cu debit reglabil,

cu trei căi şi întoarcere în rezervor
(o rezistenţă hidraulică reglabilă în
paralel cu o supapă nornal închisă)
Supape de sens
Fără arc (se deschide când presiunea de intrare o
depăşeşte pe cea de ieşire)
Cu arc (se deschide când presiunea de intrare depăşeşte
suma presiunii de ieşire şi a celei dată de arc)
Cu pilotare hidraulică (fluidul de comandă deschide sai
închide supapa)
sau
Elemente auxiliare
Acumulatoare
Filtru
Rezervor (cu conducta de refulare imersată)
Simbol general pentru grupul generator de debit
Manometru
7
Robinet de izolare
Rezistentă hidraulică fixă
Buşon
Resort (arc)
Bobină electromagnet
Motor electric
M
Releu electric de presiune (manocontact)
Conductă de lucru
Conductă de pilotare
Conductă de drenaj
Intersecţie de conducte cu racordare între ele
Intersecţie de conducte fără racordare
• În baza notaţiilor făcute se va încerca reproducerea schemelor analizate anterior.
8
Analiza constructiv-funcţională a pompelor volumice
Capitolul 2
ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCŢIONALĂ A POMPELOR VOLUMICE
În cadrul sistemelor hidraulice pompele volumice reprezintă generatorele de energie

hidrostatică. În acest capitol vor fi tratate câteva elemente concrete privind construcţia şi
funcţionarea unor pompe volumice reprezentative precum şi calculul parametrilor funcţionali ai
acestora.
2.1 Elemente teoretice

Aşa cum s-a evidenţiat în primul capitol pompele volumice realizează conversia energetică
mecano-hidraulică. Multe dintre ele sunt reversibile putând funcţiona şi ca motoare. Ele diferă atât
din punct de vedere constructiv cât şi funcţional. Principalele grupe de pompe şi hidromotoare sunt:
• Pompe cu roţi dinţate;
• Pompe cu palete;
• Pompe şi hidromotoare cu pistonaşe axiale;
• Pompe şi hidromotoare cu pistonaşe radiale;
• Pompe cu lobi;
• Hidromotoare liniare;
• Pompe cu şuruburi.
2.1.1 Pompa cu roţi dinţate
I. Construcţie şi funcţionare
În figura 2.1 este prezentată schema constructiv-funcţională a unei pompe cu două roţi
dinţate. Ea conţine o roată conducǎtoare (1) care este montată pe un arbore de antrenare şi o roata (2)
condusǎ. Roata conducǎtoare este antrenatǎ de un motor electric sau termic. Carcasa (3) are un
orificiu de aspiraţie (4) în dreptul ieşirii dinţilor din angrenare şi un orificiu de refulare (5) în
dreptul intrǎrii dinţilor în angrenare.
În timpul ieşirii dinţilor din angrenare volumul instantaneu al spaţiului de aspiraţie se
mǎreşte, producând o depresiune. Datoritǎ acesteia uleiul din rezervor aflat la presiune atmosfericǎ
este aspirat în camera de aspiraţie A . Uleiul aspirat intrǎ în golurile dintre dinţii roţilor şi este
transportat prin rotirea angrenajului spre camera de refulare R . Golurile dintre dinţi au deci rol de
cupe transportoare de ulei. În camera de refulare, prin angrenarea roţilor, uleiul este eliminat din
golurile dinţilor şi refulat prin orificiul (5).
Realizarea efectului de pompare depinde de condiţiile de etanşare între camerele de aspiraţie
şi de refulare precum şi între suprafeţele laterale ale roţilor şi capacele pompei (etanşarea lateralǎ).
Separarea etanşǎ a celor douǎ camere se obţine prin contactul liniar a flancurilor danturii şi depinde
de mǎrimea jocurilor dintre flancuri.
Profilul dinţilor este în evolventǎ iar contactul dintre dinţi se face pe linia de angrenare S1S 2 .
Golurile dintre dinţii care transportǎ lichidul se închid prin angrenare înainte ca întreaga cantitate de
lichid din ele sǎ fie evacuatǎ în camera de refulare. Astfel, în golurile g , de la baza dinţilor, rǎmâne
o cantitate de ulei presurizat. Acest ulei sub presiune rǎmas în golurile de la baza dinţilor provoacǎ
solicitǎri mecanice suplimentare în corpul pompei prin apǎsarea pe care o produce asupra arborilor
9
şi lagǎrelor de rezemare. De aceea uleiul rǎmas în golurile de la baza dinţilor trebuie evacuat.
Evacuarea se face prin orificii practicate în zona de angrenare, în lagărele laterale.
5
S1
3 R
z2 z1 z2
z1
g g
1 2 S2
4
Fig. 2,1 Pompǎ cu douǎ roţi dinţate
Pentru reducerea solicitǎrii interioare a roţilor, axelor şi lagǎrelor se folosesc diferite metode
constructive, care se bazeazǎ pe echilibrarea apǎsǎrii provocate de presiunea lichidului. În figura
2.2 sunt prezentate două dintre ele şi anume:
a. Legarea golurilor opuse dintre dinţi prin orificiile (1) practicate în corpul roţilor (2) şi (3).
Astfel se creeazǎ o zonǎ a în care presiunea acţionează în sens contrar presiunii din care zona b ,
zona camarei de refulare;
b. Legarea camerei de aspiraţie A , prin canalele (1), cu golurile dintre dinţi pe o zonă b din
apropierea camerei de refulare şi totodată legarea camerei de refulare R cu golurile dintre dinţi pe
o zonă a din apropierea camerei de aspiraţie, prin canalele (2) practicate încarcasa (3). În acest mod
se echilibreazǎ forţele care apar ca urmare a presiunii din camera de refulare cu forţe care
acţioneazǎ pe aceeaşi direcţie dar în sens contrar.
3 2
R 1
b
A a
a
R 3
b 1
a
2
A
b
Fig. 2.2 Echilibrarea forţelor datorate presiunii la pompele cu roţi dinţate:
a - pompǎ cu roţi dinţate cu canale de descǎrcare în corpul roţilor;
b - pompǎ cu roţi dinţate cu canale de descǎrcare în carcasǎ.
10
II. Parametri de lucru ai pompelor cu roţi dinţate
- Debitul pompei
Debitul pompei cu roţi dinţate se poate calcula, determinând volumul de lichid transportat
între camera de aspiraţie A şi camera de refulare R la o rotaţie de către o roată dinţată.
Conform figurii 2.1se poate considera că suprafaţa frontalǎ a tuturor dinţilor este aproximtiv
egalǎ cu suprafaţa golurilor dintre dinţi:
1
S = π ⋅ Dr ⋅ h , (2.1)
2
iar volumul golurilor este
1
V1 = π ⋅ Dr ⋅ h ⋅ l , (2.2)
2
în care:
Dr este diametrul de rulare (rostogolire) al ambelor roţi în mm ;
h - înălţimea dinţilor în mm;
l - lăţimea roţilor în mm.
Pentru pompa cu două roţi egale, funcţionând la turaţia n , debitul pompei va fi:
[
Q = V ⋅ n = π ⋅ Dr ⋅ h ⋅ l ⋅ n mm 3 s ] (2.3)
sau
Q = 10 −6 ⋅ π ⋅ Dr ⋅ h ⋅ l ⋅ n [l min ] , (2.4)
unde V este volumul unitar dat de relaţia
[
V = 2 ⋅V1 = π ⋅ Dr ⋅ h ⋅ l mm 3 . ] (2.5)
Întrucât
h = 2 ⋅ m , Dr = m ⋅ z şi l = λ ⋅ m , (2.6)
expresia debitului teoretic al pompei cu roţi dinţate este
[
Q = 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ m3 ⋅ z ⋅ n m3 s ] (2.7)
sau
Q = 2 ⋅10 −6 ⋅ π ⋅ λ ⋅ m 3 ⋅ z ⋅ n [l min ], (2.8)
în care:
m este modulul roţii în mm;
λ - coeficientul de lăţime al roţii;
z - numărul de dinţi, egal la ambele roţi.
- Momentul de antrenare
Momentul de antrenare al pompei se calculează cu relaţia:
p ⋅V
M a = 10 −4 [N ⋅ m] (2.9)
2 ⋅π
în care:
p este presiunea de lucru, în bari ;
V - volumul pompei, în mm3 .
- Puterea necesară pentru dezvoltarea presiunii p se calculează cu relaţia:

p ⋅Q
Ph = [kW ] (2.10)
612 ⋅η t
în care:
Q este debitul real la ieşirea din pompǎ;
η - randamentul total al pompei (η = 0,5L0,9 ).
11
2.1.2 Pompa cu palete cu debit constant
Schema constructivă a pompei cu palete cu debit constant prezentatǎ în figura 2.3. Ea este
formatǎ dintr-un rotor (1) în care se aflǎ un numǎr par de palete (2) dispuse înclinat cu unghiul α
faţǎ de raza rotorului şi un stator (3). Statorul are profilul interior în formǎ ovalǎ, formatǎ din patru
arce de cerc de raze r1 şi r2 racordate prin patru arcuri de spiralǎ arhimedicǎ.
În timpul rotaţiei fiecare pereche de palete formeazǎ inpreună cu suprafaţa interioară a
statorului, cea exterioară rotorului şi capacele laterale o camerǎ transportoare de ulei de la zona de
aspiraţie către zona de refulare.
A2 R
R2
2 r1
1
r2
3
A1 R1
α A
Fig. 2.3 Pompa cu palete cu debit constant
Datoritǎ profilului interior oval al statorului, în timpul unei rotaţii complete a rotorului
paletele se deplaseazǎ de douǎ ori spre exterior şi de douǎ ori spre interior. Camerele delimitate de
douǎ palete vecine se mǎresc şi se micşoreazǎ de douǎ ori şi astfel, în timpul unei rotaţii complete a
rotorului, pompa aspirǎ şi refuleazǎ de douǎ ori prin orificiile A1,A2 şi respectiv R1,R2. De aceea
pompa este numitǎ cu dublǎ acţiune.
II. Parametri de lucru ai pompelor cu palete
- Debitul pompei
Debitul pompei cu palete cu debit constant se calculează cu relaţia
Q = 10−6V ⋅ n [l min ] (2.11)
în care V este volumul unitar (debitul specific) şi se calculează cu relaţia:
V = 2 ⋅ b ⋅ ⎢π (r22 − r12 ) −
⎡ a⋅z
cos α
[ ]
(r2 − r1 )⎤⎥ mm 3 (2.12)
⎣ ⎦
unde:
r1 şi r2 reprezintǎ raza micǎ respectiv raza mare a statorului, în mm ;
b - lăţimea paletelor, în mm ;
a - grosimea paletelor, în mm ;
z - numărul de palete.
Relaţia de calcul aproximativ al debitului la turaţia n va fi:
12
a⋅z
( ⎡
)
Q = 2 ⋅ 10 − 6 ⋅ b ⋅ n ⋅ ⎢π r22 − r12 −
cos α
(r2 − r1 )⎤⎥ [l min ] (2.13)
⎣ ⎦
Datoritǎ faptului ca debitul depinde şi de diferenţa pǎtratelor razelor r22 − r12 , o pompǎ
construitǎ pentru un anumit debit poate fi transformatǎ, pentru a da un debit mai mic, prin mǎrirea
razei r1 sau unul mai mare, prin mǎrirea razei r2 .
Pompele cu palete pot realiza debite de până la 600 l min la presiuni de maximum
200 bari .
Momentul de antrenare al pompei cu palete, pentru realizarea unei anumite presiuni, se
poate calcula cu o relaţie de forma relaţiei (2.9), în care volumul unitar V este determinat cu relaţia
(2.12).
2.1.3 Pompa cu pistonaşe axiale
Pompele cu pistonaşe axile se construiesc în variante cu debit, respectiv turaţie constantă sau
cu debit, respectiv turaţie variabilă.
După modul de amplasarea al blocului pistonaşelor în raport cu discul antrenor se disting
trei categorii principale, figura 2.4:
a. Pompele cu bloc înclinat la care blocul (1) cu pistonaşele (2) poate fi înclinat cu un unghi
α fatǎ de axul discului (3).
b. Pompele cu disc înclinat care spre deosebire de tipul precedent, au blocul (1) cu
pistonaşele (2) fix iar discul (3) împreunǎ cu axul de antrenare (4) înclinabil cu unghiul α .
c. Pompe cu disc fulant sunt caracterizate printr-un singur arbore, neînclinabil, pe care se
monteazǎ articulat discul fulant (1) care poate fi înclinat la diferite valori ale unghiului α .
La toate variantele, parametrul constructiv specific, de care depinde volumul
unitar(capacitatea) pompei este unghiul α .
În figura 2.5, se prezintǎ în detaliu construcţia unei pompe cu pistonaşe axiale cu bloc
înclinat. Rotorul (1) are un numǎr de alezaje cilindrice cu axele paralele cu axa de rotaţie a rotorului
şi concentrice cu aceasta. În alejaje se deplasează un numǎr corespunzǎtor de pistonaşe (4). Tijele (5)
ale pistonaşelor sunt legate prin articulaţii sferice de discul (2), a cǎrui înclinare poate fi fixă sau
variabilǎ. Rotorul este antrenat prin intermediul legǎturii cardanice (6) de discul rotitor (2), antrenat
la rândul sǎu de un electromotor prin arborele motor (7).
α α
4 3 1 2 1
2 1 3
a b c
Fig. 2.4 Pompǎ cu pistonaşe axiale

a- pompǎ cu bloc înclinat; b- pompǎ cu disc înclinat;
13
c- pompǎ cu disc fulant.
Întrucât blocul pistonaşelor este înclinat cu unghiul α , pistonaşele sunt obligate să execute
la o rotaţie completă o cursă dublă de lungime h timp în care aspiră uleiul prin orificiul A şi îl
refulează prin orificiul R .
n
h
2R
α
R
A
8 1 4 3 56 2 7
Fig. 3.5 Pompa cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat
Aspiraţia şi refularea uleiului se efetueazǎ prin distribuitorul (8) fix faţǎ de rotor. Prin rotirea
discului (2), deci a rotorului (1), de la 0 la 180º, pistonaşul se deplaseazǎ în interiorul cilindrului pe
distanţa h , realizând aspiraţia uleiului din camera de aspiraţie a distribuitorului. Continuând rotirea
de al 180º la 360º, pistonaşele se deplaseazǎ în sens invers cu aceeaşi lungime de cursǎ h spre
interiorul cilindrului, realizându-se refularea uleiului în camera de refulare a distribuitorului.
II. Parametri de lucru ai pompelor cu pistonaşe axiale
- Debitul teoretic
Debitul teoretic al pompelor cu pistonaşe axiale este dat de relaţia
[
Q = V ⋅ n mm 3 s ] (2.14)
în care:
V este volumul de ulei refulat la o rotaţie;
n - turaţia pompei, în rot min .
Volumul de ulei refula la o rotaţie a blocului este
π ⋅d 2
V=
4
⋅ h ⋅ z mm 3 [ ] (2.15)
în care:
d este diametrul efectiv al unui pistonaş, în mm ;
z - numărul de pistonaşe;
h - cursa pistonaşului, în mm .
Pentru o turaţia n , debitul pompei cu pistonaşe axiale este dat de expresia:
π ⋅d2
Q = 10 − 6 ⋅ ⋅ h ⋅ z ⋅ n [l min ] (2.16)
4
Cursa pisxtonului h se poate calcula cu relaţia:
- pentru pompa cu bloc înclinat
h = 2 ⋅ R ⋅ sin α ; (2.17)
- pentru pompa cu discul înclinat,
h = D ⋅ tgα (2.18)
14
în care R este raza cercului pe care se află axele pistonaşelor pe discul antrenor iar D diametru pe
care sunt dispuse aceleaşi axe în bloc, în mm .
Debitul teoretic se va calcula deci cu relaţia:

- pentru pompa cu bloc înclinat,
1
Q = ⋅10 −6 ⋅ π ⋅ d 2 ⋅ R ⋅ z ⋅ n ⋅ sin α [l min] ; (2.19)
2
- pentru pompa cu discul înclinat,
1
Q = ⋅ 10 −6 ⋅ π ⋅ d 2 ⋅ D ⋅ z ⋅ n ⋅ tgα [l min] . (2. 20)
4
Momentul de antrenare al pompei al pompei cu pistonaşe axiale, pentru realizarea unei
anumite presiuni, se poate calcula cu o relaţie de forma relaţiei (2.9), în care volumul unitar V este
determinat cu relaţia (2.15).
2.2 Elemente aplicative
• Vor fi analizate cele trei tipuri de pompe volumice (pompa cu două roţi dinţate,
pompa cu pistonaşe cu debit constant şi pompa cu pistonaşe cu bloc înclinat). În
cazul pompelor cu pistonaşe cu debit variabil se va analiza sistemul de modificare a
parametrului de reglaj, respective unghiul α .
• Vor fi calculate debitele şi momentele de antrenare luând în considerare următoarele
date:
a. Pentru pompa cu roţi dinţate: modulul m = 4 mm; coeficientul λ = 3;
numărul de dinţi z = 13.
b. Pentru pompa cu palete: lăţimea paletelor, b = 30 mm; grosimea paletelor, a
= 2 mm; raza mică r1 = 48 mm; raza mare r2 = 54mm; numărul de palete z
=13; unghiul de înclinare a paletelor α = 15o.
c. Pentru pompa cu pistonaşe cu bloc înclinat: diametrul pistonaşului d = 22
mm; raza R = 46 mm; numărul de pistonaşe z = 9; unghiul de înclinare a
blocului α = 25o.
d. Pentru pompa cu pistonaşe cu disc înclinat: diametrul pistonaşului d = 14
mm; diametrul D = 70 mm; numărul de pistonaşe z = 9; unghiul de înclinare
a blocului α = 25o.
Se vor adopta valori normalizate pentru :
- turatie: n = (800,1500, 3000) rot min ;
- presiune p = (50,100,150, 315) bar .
15
Analiza constructiv-funţionalǎ a distribuitoarelor cu sertar
Capitolul 3
ANALIZA CONSTRUCTIV FUNCŢIONALǍ A DISTRIBUITOARELOR

CU SERTAR
În cadrul sistemelor hidraulice echipamentul de distribuţie are ca principală funcţie
distribuirea sau dirijarea agentului motor pe diferite trasee ale schemei hidraulice. De
asemenea, pot să realizeze inversarea fără şocuri a sensului său de mişcare sau blocarea
mişcării, într-un timp cât mai scurt. În cadrul capitolului vor fi prezentate principalele
probleme legate de construcţia, funcţionarea şi calculul celor mai reprezentative
distribuitoare, distribuitoarele cu sertar.

Echipamentul de distribuţie trebuie să asigure simplitate şi siguranţă în exploatare,
rezistenţe locale şi pierderi prin frecare minime, pierderi de debit reduse, comandă uşoară fără
eforturi şi deplasări mari, respectiv sensibilitate mare la schimbarea regimului de lucru.
Din punct de vedere constructiv, echipamentul de distribuţie ce deserveşte acţionările
hidrostatice poate fi împărţit în următoarele grupe:
• robinete distribuitoare;
• distribuitoare cu bilă;
• distribuitoare cu sertar.
3.1.1 Elemente constructiv funcţionale ale distribuitoarelor cu sertar
I. Principiul funcţional
Între aparatele care au rolul de a repartiza debitele de lichid în instalaţiile hidrostatice,

distribuitoarele cu sertar ocupă cel mai important loc, ele diferenţiindu-se în funcţie de o serie
de criterii cum ar fi: numărul de canale, schema de distribuţie şi natura comenzi de comutare.
Principalele avantaje ale acestor distribuitoare sunt:
- formă constructivă şi tehnologică simplă;
- echilibrare foarte bună a presiunii, pe direcţie axială şi circumferenţială;
- datorită echilibrării presiuni, au un randament de cuplare mare, respectiv
forţa de acţionare pentru realizarea comutării este redusă;
- asigură o mare multitudine de funcţii de comandă.
Un distribuitor cu sertar este compus dintr-o parte fixă (corpul distribuitorului), o parte
mobilă (sertar) şi elemente de acţionare.
Funcţionarea acestui tip de disribuitoare se bazează pe translarea sertarului într-un
alezaj practicat în corp şi oprirea sa în anumite poziţii. Aceste poziţii sunt fixe, iar
corespondenţa cu anumite căi din corp este specifică fiecărui tip de distribuitor. Această
corespondenţă condiţionează trecerea fluidului conform schemei de distribuţie.
În figura 3.1 este prezentată schema unui distribuitor cu sertar cu rol de inversare a
sensului de mişcare al unui organ de execuţie OE solidar cu subansamblul tijă-piston al unui
motor hidraulic liniar MH.
Distribuitorul are două poziţii:
a. Poziţionarea sertarului spre dreapta (poziţia I de comutare) permite fluidului
refulant de pompa PH să alimenteze camera 1 a motorului hidraulic MH, ca urmare a trecerii
16
uleiului prin orificiile P şi A. Ca urmare are loc mişcarea subansamblului mobil cu viteza v1 .
Trecerea uleiului din camera 2 a motorului MH spre rezervorul Rz se face liber, prin orificiile
B şi R2.
OE
V1
1
MH
A B 2
R1 P R2
PH Rz
a
OE
V2
1
MH
A B 2
R1 P R2
PH Rz
b
I II
c
Fig. 3.1 Schema de funcţionare a unui distribuitor cu sertar
a - poziţia I de comutare; b - poziţia II de comutare;
c – simbolizarea distribuitorului.
b. Prin translarea sertarului către stânga (poziţia II de comutare) pompa PH

alimentează camera 2 a motorului MH, datorită trecerii fluidului prin orificiile P şi B. Ca
17
urmare are loc mişcarea subansamblului mobil cu viteza v2. În acelaşi timp, scurgerea
fluidului din camera 1 a motorului către rezervor se face prin orificiile A şi R1.
II. Soluţii constructive
Ca rezultat al combinaţiei dintre numărul de orificii şi poziţii ale sertarului, există o

gamă foarte largă de distribuitoare. Conform STAS 7145, numărul de poziţii este simbolizat
prin mai multe căsuţe alăturate. Orificiile se simbolizează prin conducte de legătură racordate
la aceste orificii în dreptul căsuţei ce reprezintă poziţia iniţială sau de repaos a distribuitorului.
Pentru fiecare poziţie sunt stabilite anumite căi de comunicare între orificii (scheme de
legături) marcate prin linii. Pentru a evidenţia şi sensul de curgere al fluidului de lucru căile
de comunicare între orificii pot fi marcate prin săgeţi. Intersecţia de canale în distribuitor se
marchează cu un punct iar orificiile blocate cu o liniuţă transversală.
În conformitate cu numărul de orificii, distribuitoarele cu sertar cilindric pot fi de cinci
tipuri 2/3, 3/3, 4/3, 5/3, 6/3. În figura 3.2 sunt prezentate câteva dintre acestea.
A A A B
P P R R P R
A A A B
P P R P R
2/2 3/3 4/3
A B A B
R1 P R2 R1 P R2
A B A B
R1 P R2 R1 P R2
5/3
Fig. 3.2 Distribuitoare cu sertar
18
Distribuitoarele standard se produc aproape exclusiv cu cinci canale. Conform

schemei hidraulice ele pot fi cu două sau trei poziţii de lucru simbolizându-se 4/3 (4 – orificii
şi 3 – poziţii, cele 2 canale la rezervor sunt considerate drept un singur orificiu).
În figura 3.3, sunt prezentate cele mai reprezentative distribuitoare de tip 4/3 în cele
trei poziţii de comutare I, II şi III.
I II III
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
A B A B A B
R P R R P R R P R
Fig. 3.3 Distribuitoare de tip 4/3
19
III. Comanda distribuitoarelor cu sertar
Natura comenzii de comutare reprezintă unul dintre cele mai semnificative criterii de
diferenţiere a distribuitoarelor
de tip sertar. Ea poate fi:
manuală, mecanică, electrică
(cu electromagnet de curent
continuu sau alternative) ,
hidraulică, electrohidraulică şi
pneumatică.
În figura 3.4. se
prezintă schiţa unui
distribuitor cu două orificii şi
două poziţii la care acţionarea
a b este manuală sau mecanică.
A A Distribuitorul are rol de
întrerupător.
În figura 3.5 este
P P prezentată comanda electrică a
Fig. 3.4 Acţionarea manualǎ a unui distribuitor 2/2 aceluiaşi tip de distribuitor. În
a – acţionare manuală; a – acţionare mecanică. acest caz acţionarea sertarului
(2) se face cu ajutorul unui
electromagnet (1) de
construcţie specială.
Acţionarea este unilaterală,
revenirea se face cu ajutorul
unui element elastic (3).
Comanda hidraulică
sau pneumatică a sertarului
distribuitorului se realizează
prin introducerea fluidului de
comandă, la presiunea p1 ,
prin capacul lateral al
distribuitorului, figura 3.6.
Fig. 3.5 Acţionarea electrică a distribuitorului
Înlăturarea pertur-
A p1 baţiilor provocate de
comutările prea rapide a
distribuitoarelor cu sertar se
realizează prin procedee
tehnice de tipul celor
R P prezentate în figura 3.7.
Micşorarea vitezei de
deplasare a sertarului
distribuitorului poate fi
realizată, cu ajutorul unor
drosele (1) şi (2) ce se
reglează pentru o secţiune
corespunzătoare de trecere a
Fig. 3.6 Acţionarea hidraulicǎ/pneumaticǎ a distribuitorului debitului. Dacă este necesară
20
frânarea severă a mişcării la capăt de cursă se prevăd în plus conductele (4) şi (5) care permit
realizarea a două viteze diferite de ale sertarului.
1 2
a
5
4
6
b
Fig. 3.7 Comanda hidraulicǎ cu fânare
a – micşorarea vitezei de comutare; b - frânarea vitezei la capăr de cursă.
La debite mari, pentru a obţine un proces tranzitoriu mai bun la accelerarea şi frânarea
mişcării sertarului distribuitorului şi implicit a motorului hidraulic, se foloseşte un distribuitor
tip 4/3 denumit distribuitor pilot (1) care comandă distribuitorul propriuzis tip 4/3 (2), figura
3.8.
1
x y
P R
2
Fig. 3.8 Comanda cu ajutorul unui distribuitor pilot
21
Alimentarea şi evacuarea distribuitorului pilot prin conductele auxiliare x şi y poate fi

făcută separat, utilizănd o schemă hidraulică proprie, sau printr-o legătură interioară a
conductei x la P . În acest caz distribuitorul pilot foloseşte fluidul din sistemul pe care îl
pilotează sau prin intermediul distribuitorului propriuzis.
IV. Codificarea distribuitoarelor cu sertar
Distribuitoarele cu sertar au indicativul familiei 6. Codificarea lor conţine de

asemenea indicaţii privind: schema de legături, felul acţionării, mărimea dimensională,
diametrul nominal (DN), modul de prindere şi natura comenzii.
Spre exemplu, în cazul distribuitoarelor cu sertar care au simbolul numeric al
categoriei de aparataj (64), comandate manual(1), codificarea se face în funcţie de indexarea
(reţinerea) comenzii, schema de legăturǎ, varianta de prindere, mărimea dimensională. Un
asemenea distribuitor se simbolizează astfel:
în care:
P – comanda: 0- nereţinută
1- reţinută
R – schema de legătură:
01 03 05
02 04 06
V – prinderea: 1- fără filet

2 – cu filet în placă proprie
3 – cu filet în corp
W – mărimea dimensională (DN ) : 06, 08, 10, 13, 16, 20, 25, 32
Presiunea maximă: 200 bari.
Exemplu:
64-1.1.04-2.16 - Sertar distribuitor comandat manual, cu comandǎ reţinutǎ, cu schema

de legǎturǎ 4/3, numǎrul 04, racordarea conductelor cu stuţuri înfiletate în placa de bazǎ a
distribuitorului, diametrul nominal 16 mm, funcţionând la presiunea maximǎ de 200 bari.
3.1.2 Dimensionarea distribuitoarelor cu sertar
Dimensionarea distribuitoarelor hidraulice cu sertar (în scopul aflării mărimii necesare

a diametrului nominal) se face în conformitate cu curbele caracteristice ale aparatelor, care
sunt stabilite de fabricanţi aproape exclusiv pe cale experimetală.
22
A B
a)
P R
A B
b)
P R
A B
c)
R
A B
d)
P R
A B
e)
P R
A B
f)
R
A B
g)
P R
23
Fig. 3.9 Reprezentarea simbolică a distribuitoarelor 4/3
Pentru dimensionare, se egalează diametrul nominal al distribuitorului căutat cu cel al

conductelor de conectare hidraulică, care la rândul lui a fost determinat după adoptarea unei
viteze de curgere v prin conductele respective:
4⋅Q
DN = [mm]
π ⋅v
în care:
Q este debitul maxim ce poate traversa aparatul, în mm 3 sec ;
v - viteza de deplasare a fluidului, în mm sec .
Determinarea finală a mărimii diametrului nominal trebuie făcută prin confruntarea
parametrilor funcţionali doriţi cu cei indicaţi în cataloagele fabricanţilor. Valoarea calculată
va fi corectată prin majorare la una dintre valorile normalizate DN = (6,8,10,13,16,20,32….)
mm.
• Vor fi evidenţiate traseele agentului hidraulic în funcţie de cele două poziţii ale
distribuitorului din figura 3.1;
• Vor fi analizate prin reprezentare în toate poziţiile de lucru, distribuitoarele
reprezentate în figura 3.2, identificându-se traseele agentului hidraulic;
• Se vor identifica simbolurile pentru fiecare dintre cele şapte variante de
distribuitoare de tip 4/3 prezentate în figura 3.4. Ele se regăsesc într-una dintre
reprezentările simbolice prezentate în figura 3.9;
• Se va determina DNul unui distribuitor cu sertar luând în considerare gama
debitelor Q = (6, 10, 22 şi 34) l/min. Viteza de deplasare a fluidului prin
orificiile distribuitorului este aceeaşi pentru fiecare caz în parte v = 0,4 m/min;
• Să se arate care este semnificaţia următoarelor coduri: 64-1.1.02-2.10; 64-
1.0.06-1.06; 64-1.1.04-2.16 şi 64-1.0.05-3.20.
24
Analiza constructiv-funţională şi calculul cilindrilor hidraulici
Capitolul 4
ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNŢIONALĂ ŞI CALCULUL

CILINDRILOR HIDRAULICI
Cilindrii hidraulici, cunoscuţi şi sub denumirea de motoare hidraulice liniare, sunt

elemente din cadrul sistemelor hidraulice, cu rol de execuţie. În cadrul capitolului vor fi
analizate pricipalele probleme legate de construcţia, instalarea şi de calculul hidraulic.

4.1.1 Clasificarea cilindrilor hidraulici
Aşa cum s-a arătat în primul capitol cilindri hidraulici realizează conversia energetică
inversă, din energie hidrostatică în energie mecanică, transformând practic cei doi parametri
hidraulici presiunea şi debitul, agentului hidraulic primit, în doi parametrii caracteristici
mişcării de translaţie, forţa şi viteza.
Motoarele hidraulice liniare au de regulă ca element activ un subansamblu format
dintr-o tijă cu unul sau mai multe pistoane care se deplasează în interiorul unor cilindri de
lucru. Utilizarea lor prezintă avantaje importante, între care se pot menţiona:
• simplitate constructivă datorată absenţei transformatoarelor mecanice ale
mişcării;
• fiabilitate ridicată;
• racordare uşoară a aparaturii de măsură, control şi reglaj;
• întreţinere uşoară;
• randament corespunzător;
Printre dezavantaje pot fi menţionate limitele privind realizarea unor curse mari
precum şi stabilitatea redusă la viteze mici.
Clasificarea cilindrilor hidraulici din punct de vedere constructiv şi funcţional este
prezentată grafic în figura 4.1. Astfel cilindri hidraulici pot fi:
- cu simplǎ acţiune: cu piston, a şi b; cu plunjer, e; telescopici, h;
- cu dublǎ acţiune: cu piston cu tija unilateralǎ, c sau cu tijǎ bilateralǎ, d; tandem în paralel,
figura, f sau în serie, g.
4.1.2Instalarea cilindrilor hidraulici
I. Instalarea mecanică a cilindrilor hidraulici
Soluţiile de instalare mecanică pentru cilindrii hidraulici sunt variate, depinzând de

rolul funcţional în ansamblul din care aceştia fac parte.
Cilindri hidraulici pot fi legaţi de elementele mecanismelor pe care le acţionează:
- prin capete filetate atât la tije cât şi la cilindru;
- prin capete cu ocheţi;
- prin suport de legătură;
- prin flanşe;
- prin articulaţii pe corpul cilindrului;
- prin combinaţii ale variantelor de mai sus.
25
a. b.
c.
d. e.
f. g.
h.
Fig. 4.1 Clasificarea cilindrilor hidraulici
II. Instalarea hidraulică a hidromotoarelor liniare
Soluţiile de instalare hidraulică a hidromotoarelor liniare sunt funcţie de numărul

acestora:
A. Alimentarea individuală a unui cilindru, figura 4.2, cu următoarele variante:
a. Cilindrul alimentat de la o pompă printr-un distribuitor cu două poziţii. Soluţia nu

permite subansamblului tijă-piston să staţioneze decât la capătul de cursă, în poziţiile extreme;
b. Cilindrul este alimentat de la o pompă printr-un distribuitor cu trei poziţii. Soluţia
permite blocarea subansamblului tijă-piston în orice poziţie, pe toată lungimea cursei;
c. Cilindrul este alimentat de la o pompă printr-un distribuitor cu trei poziţii. Montarea
supapelor antişoc (4) şi (5) între camerele cilindrului evită crearea suprapresiunii în
conductele de legătură dintre distribuitor şi cilindru. Suprapresiunile pot fi datorate unor forţe
externe care continuă să acţioneze în momentul opririi bruşte a pistonului, cum ar fi forţa de
inerţie când masa elementului de execuţie acţionat de cilindru are valoare ridicată. La
depăşirea limitei de presiune într-una din camerele cilindrului, supapa antişoc se deschide spre
cealaltă cameră, în care existǎ tendinţa contrară, de vidare, fenomen care de asemenea este
evitat deoarece este permisă umplerea directă a camerei prin supapa (3);
d. Soluţia prezentată permite ca subansamblul tijă-piston să poată fi deplasat mecanic,
într-un sens sau altul, prin intermediul tijei, în momentul în care distribuitorul (7) este în
26
poziţie mediană. În această poziţie ambele camere ale cilindrului comunică între ele şi
totodată cu rezervorul;
3 5
4
2 6
1
a. b. c.
7 8
d. e.
27
f.
Fig. 4.2 Soluţii de instalare individuală a cilindrilor hidraulici
e. Soluţia permite mărirea vitezei subansamblului tijă-piston prin recircularea

lichidului de la camera mică a cilindrului spre camera mare, fapt posibil datorită
distribuitorului (8) cu patru poziţii.
f. Mărirea vitezei subansamblului tijă-piston poate fi facută cu ajutorul unor supape de
sens pilotate de către un distribuitor standard (9).
B. Alimentarea mai multor cilindri de la o singură pompă, figura 4.3, cu următoarele

variante:
a. Soluţia nu permite decât comanda individuală prin intermediul unui distribuitor. În

timpul funcţionării unuia dintre cilindri nu este posibilă alimentarea nici unui cilindru din
amonte de acesta;
b. Soluţia este denumită legare în paralel. Ea oferă posibilitatea acţionării simultane a
doi sau mai mulţi cilindri prin comenzi aferente date distribuitoarelor. La acest tip de instalare,
în condiţiile unei comenzi simultane, cilindrii vor acţiona în ordinea descrescătoare a
presiunilor de lucru;
c. Soluţia este cunoscută sub denumirea de simultan în serie. Este cazul unui multiplu
de cilindri în care primul este alimentat de pompă iar următorii de către primul cilindru din
amonte. Soluţia oferă numai posibilitatea deplasării sincrone a cilindrilor cu viteze ce variază
în funcţie de caracteristicile lor dimensionale.
28
3 5
4
2 6
1
a.
a. b. c.
7 8
b.
d. e.
Fig. 2: Soluţii de instalare a cilindrilor hidraulici
c. a cilindrilor hidraulici
Fig. 3: Soluţie de instalare
Fig. 4.3 Soluţii de instalare a mai multor cilindrilor hidraulici
29
4.1.3 Calculul parametrilor de lucru ai cilindrilor hidraulici
- Viteza subansamblului tijă-piston

Viteza v de deplasare a subansamblului tijă-piston este funcţie de sensul său de deplasare
Ea se determină cu relaţia:
Q
v= M (1)
Sa
în care: Sa este suprafaţa activă a pistonului; QM - valoarea debitului de ulei care alimentează
cilindrul hidraulic. Sa poate avea valorile:
Sa =
π ⋅ D2
sau S a =
(
π ⋅ D2 − d 2
,
)
4 4
unde D este diametrul pistonului iar d diametrul tijei.
- Forţa axialǎ dezvoltată de subansamblul tijă-piston
Forţa axialǎ este de asemenea funcţie de sensul deplasării subansamblului tijă-piston şi se
calculeazǎ cu relaţia:
Fp = p ⋅ S a (2)
• Vor fi analizate soluţiile constructiv-funcţionale, soluţile de instalare hidraulică, ale

cilindrilor hidraulici;
• La instalaţia a cărei schemă este prezentată în figura 4.4 hidromotorul MH este
alimentat de la pompa PH şi comandat de distribuitorul D.
MH
F1,2; V12 2
S1
1
S2
M D
PH
D
Rz
Fig. 4.4 Schemǎ hidraulicǎ a instalaţiei:
Se vor calcula valorile forţeilor F1, 2 [daN ] şi a vitezelor v1, 2 [m min ]

corespunzătoare celor două sensuri de deplasare (1,2) ale subansamblului tijă-piston.
30
Se cunosc: debitul pompei, Q = 6 l min ; presiunea de reglaj a supapei SD,

p = 60 bari ; diametrul tijei pistonului d = 40 mm ; diametrul pistonului D = 63 mm .
• Să se stabilească care este schema de legături a poziţiei neutre pentru distribuitorul D
dacă:
- presiunea indicată de manometrul M are aceeaşi valoare când subansamblul tijă-piston
ajunge la capăt de cursă şi pe poziţia neutră a distribuitorului;
- subansamblul tijă-piston poate fi deplasat mecanic, în ambele sensuri, în condiţiile în
care instalaţia nu funcţionează.
Vor fi reanalizate variantele prezentate în figura 3
31
Analiza constructiv-funcţionalǎ a aparaturii pentru reglarea presiunii
Capitolul 5
ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCŢIONALǍ A APARATURII

PENTRU REGLAREA PRESIUNII
În cadrul sistemelor de acţionare hidrostaticǎ, în ordinea importanţei, aparatele pentru

reglajul şi controlul presiunii, cunoscute sub denumirea de supape, ocupǎ unul din primele
locuri. Acest lucru este datorat faptului cǎ presiunea este unul din cei doi parametri prin care
se exprimǎ cantitativ puterea transmisǎ de cǎtre acţionarea hidraulicǎ respectivǎ.
În prezentul capitol se face o analizǎ a celor mai cunoscute tipuri de supape
hidrostatice, atât din punct de vedere constructiv şi funcţional, cât şi din punct de vedere al
modului în care ele realizeazǎ anumite funcţii în cadrul sistemelor hidrostatice. De asemenea,
se vor evidenţia principalele probleme legate de calculul şi proiectarea acestor aparate.
3.1.1 Clasificarea supapelor
Supapele, în conformitate cu funcţia pe care o au în cadrul sistemelor de acţionare

hidrostatice, pot fi grupate în douǎ mari categorii, supape de presiune şi supape de blocare.
I. Supapele de presiune - sunt destinate asigurării presiunii dorite în anumite circuite
hidraulice. Din punct de vedere funcţional, se împart în:
• Supapele de limitare a presiunii - asigură protecţia schemei hidraulice faţă de
suprapresiuni, şi se întâlnesc în două variante:
- Supape de deversare - funcţionează permanent normal deschise, ele deversând
larezervor diferenţa dintre debitul constant al pompei şi debitul variabil necesar motorului
hidraulic. Supapa de deversare se montează în general în paralel cu pompa cu debit constant;
- Supape de siguranţă - funcţionează iniţial normal închise şi nu deversează ulei la
rezervor. Când se deschid deversează la rezervor tot debitul pompei. Ele se montează de
asemenea în paralel cu pompele cu debit variabil.
• Supape de cuplare-decuplare – sunt subordonate unui circuit hidraulic în care,
atunci când se atinge presiunea impusă, se comandă alimentarea unui alt circuit hidraulic;
• Supape de reducere a presiunii – au drept scop reducerea presiunii la o
valoare mai mică decât cea din sistem şi menţinerea ei constantă indiferent de fluctuaţia
presiunii principale.
II. Supapele de blocare (mai poartă numele de supape de sens unic, antiretur, de
reţinere sau unidirecţionale) – asigură blocarea unui sens de deplasare a debitului de ulei de-a
lungul unui traseu al sistemului hidraulic. Supapele de blocare sunt de următoarele tipuri:
• Supape simple de blocare – se monteză pe conducte, asigurând trecerea
unisens a debitului prin acea conductă. Pot fi realizate în variantele cu arc sau fără arc.
Supapele de blocare simple, fără arc, se monteză în instalaţiile hidraulice în poziţie verticală.
Utilizări:
- În combinaţie cu rezistenţele hidraulice asigură scurtcircuitarea acestora, realizând
funcţia de by pass;
- Prin montarea lor pe conducta de aspiraţie se evită dezamorsarea pompelor;
- În combinaţie cu alte elemente ale schemei hidraulice asigură automatizarea ciclului de
lucru al sistemului.
32
• Supape de blocare cu comandă hidraulică de deblocare – permit, ca printr-o

comandă hidraulică, sensul de curgere obstrucţionat să fie deblocat;
• Supape duble de deblocare - asigură circulaţia agentului motor prin două
conducte, în ambele sensuri, dar împiedică circulaţia lui când conductele nu sunt presurizate.
Ele pot asigura şi reglarea debitului în cele două sensuri de curgere.
• Supape de umplere - se folosesc la umplerea sau golirea cilindrilor hidraulici,
în condiţiile în care aceştia suportă deplasări rapide produse de mecanisme exterioare. Se
evită astfel folosirea unor pompe de debit mare şi foarte mare, necesare operaţiilor de umplere
a cilindrilor hidraulici de dimensiuni mari.
3.1.2 Construcţia şi funcţionarea supapelor
Constructiv, în componenţa supapelor de presiune existǎ trei elemente importante:

corpul supapei (1) elementul de închidere (2) care poate fi de tip plunjer, taler, bilǎ, etc., şi
elementul elastic (3) prevǎzut sau nu cu mecanism de reglare a forţei (4).
4
p'
h
h0
h
p1 p1
a b
Fig. 5.1 Supapǎ de presiune
a – supapă normal închisă; b - supapă normal deschisă;
La supapele normal închise elementul de închidere obtureazǎ iniţial complet trecerea

de la un orificiu la altul, fiind apǎsat pe scaunul din corp de cǎtre elementul elastic (3). Ele se
deschid prin fanta h , permiţând trecerea întregului debit de fluid din circuitul pe care îl
controleazǎ. Aceasta are loc când nivelul presiunii p1 realizeazǎ o forţǎ de acţionare asupra
plunjerului (2) mai mare decât forţa din arcul (3). În acest moment p1 = 0 .
La supapele normal deschise existǎ iniţial fanta h0 care permite scurgerea unei
anumite părţi din debit de fluid de la un orificiu al supapei la celǎlalt, chiar în situaţia în care
presiunea la intrare, p1 , are valori foarte mici. Mărimea aceastei fante se modificǎ la o
33
valoare h în funcţie de valoarea presiunii controlată de supapă, valoare care se urmăreşte să

fie constantă.
Supapa normal deschisǎ poate deversa uleiul din orificiul de ieşire cǎtre rezervor sau
cǎtre un alt circuit al sistemului hidrostatic. Funcţie de schema de legare a supapei, este
posibil a se controla şi menţine constantǎ atât valoarea presiunii la intrare, p1 , cât şi valoarea
presiunii la ieşire, p ′ .
Supapele normal închise se utilizeazǎ în special ca supape de protecţie ale sistemelor
hidrostatice, situaţie când se racordeazǎ la conducta de refulare a pompei, figura 5.2, sau ca
supape de cuplare-decuplare ale unor subcircuite ale sistemelor hidrostatice.
Supapele normal deschise pot avea rolul de reducţie, de reţinere sau de succesiune. În
oricare din aceste situaţii ele pot regla şi menţine constantǎ valoarea presiunii.
De regulǎ, diversitatea soluţiilor constructive ale supapelor derivǎ din preocuparea
producǎtorilor de a realize cele mai avantajoase variante privind asigurarea funcţiilor, a
siguranţei în exploatare, a manevrabilitǎţii comode şi a îmbunǎtǎţirii tehnicilor de racordare.
1 2 3 4 5 6 7 8
B A
Pmax
PDC
SNI P0
Rz
Fig. 5.2 Supapa normal închisă,

SNI, cu funcţia de protecţie a
sistemului
Fig. 5.3 Supapǎ normal deschisǎ cu comandǎ directǎ
1- corp; 2 – scaun; 3- elemental de închidere; 4- arc;
5- bucşǎ port-arc; 6- bilă;7- şurub de reglare; 8-
element pentru fixarea scaunului supapei.
În figura 5.3 este prezentatǎ o supapǎ cu comandǎ directǎ normal închisǎ. Conul (3)
reprezintă elementul de închidere al supapei. Presiunea uleiului acţioneazǎ direct asupra
conului. Pistonaşul aflat în prelungirea acestuia are atât rol de ghidare a elementului de
închidere cât şi de asigurare a concentricităţii suprafeţei conice a acestuia cu suprafaţa
coerspondentă a scaunului (2). Elementul elastic (4) asigurǎ forţa de apăsare a conului pe
scaunul (2), forţǎ ce poate fi reglatǎ cu ajutorul şurubului (7).
Figura 5.4 reprezintă o supapǎ de presiune normal închisǎ, cu pilot de comandǎ.
Canalul Cx al acestei supape poate fi obturat, caz în care pilotarea se realizeazǎ prin comandǎ
internǎ sau poate fi conectat la un circuit de comandǎ externǎ, caz în care duza (5) se
înlocuieşte cu un dop filetat.
În cazul pilotǎrii prin comandǎ internǎ, la un anumit nivel maximal al presiunii se
deschide conul pilotului (9), scade presiunea deasupra plunjerului (3) şi schimbându-se
echilibrul forţelor pe cele douǎ feţe ale sale el este impins în sus, realizându-se legǎtura
directǎ P − T .
34
6 8 9 10 11 12 13
5
4
Cx P T
Fig. 5.4 Supapǎ de presiune normal închisă cu comandă pilotată:

1-corp; 2-bucşă; 3-plunjer; 4-arc; 5-duză; 6-corp pilot; 7-dop filetat; 8-scaun pilot;
9-pilot; 10-arc de reglare; 11-ghidaj arc; 12-bilă; 13-şurub de reglare.
5
3
4
3 2 3
2
1 1
2
1
a b c
Fig. 5.5 Supape de sens
a – tip bazin ; b - tip traseu ; c - tip panou.
1-corp ; 2- taler; 3-arc; 4-scaunul supapei; 5-dop filetat.
Supapele simple de blocare, denumite şi de sens, asigurǎ curgerea agentului hidraulic

într-un singur sens, împiedicând scurgerea în sens invers. Închiderea sensului de curgere este
realizată de talerul (2). Conservarea poziţiei acestui teler se realizează cu arcul (3) La
supapele simple aceastǎ funcţie nu poate fi anulatǎ.
Supapele de blocare cu comandă hidraulică de deblocare, figura 5,6, la care printr-o
comandǎ hidraulicǎ cu ajutorul pistonului (7) se poate asigura deblocarea, fapt ce permite
35
circulaţia fluidului în ambele sensuri. Pistonol acţioneazză prin intermediul tijei (6) asupra
talerului secundar (3) îndepărtându-l de pe scaunul (4) care are şi rol de taler principal.
3
4
5
B
A
Dr
Fig. 5.6 Supapǎ de sens cu comandǎ hidraulicǎ de deblocare:

1-corp; 2-arc; 3-taler secundar; 4-taler principal; 5-dop filetat; 6-tijă;
7-piston.
3.1.3 Soluţii de instalare hidraulicǎ a supapelor
În figura 5.7 sunt prezentate câteva dintre soluţiile de instalare hidraulicǎ a supapelor
de presiune. Supapele normal închise pot controla presiunea unui singur circuit, a, sau a mai
multor circuite înseriate, b şi c.
În schema d supapa normal închisǎ (3) cu drenaj intern, nu serveşte la reglarea
presiunii din cilindrul (1) ce se aflǎ în amonte de ea, ci la asigurarea unei anumite succcesiuni
de deplasare, dupǎ cum urmeazǎ: cilindrul (1) va intra în lucru numai dupǎ epuizarea cursei
cinindrului (2), atunci când presiunea p depǎşeşte valoarea de reglaj a supapei (3).
36
Supapa normal închisǎ (1) din schema e limiteazǎ presiunea din cilindrul (2) la o
valoare prereglatǎ. Acest lucru are loc în momentul în care presiunea din cilindrul (3)
depǎşeşte valoarea de prereglaj a supapei.
p1 p1 p2 p3 p1+p2+p3 p2+p3 p3
p1 p1 p2 p3
a b ( p1 > p 2 > p 3 ) c
1 2
P
d
2 3
P
e
Fig. 5.7 Soluţii de instalare hidraulică a supapelor de presiune
În figura 5.8 sunt prezentate câteva soluţii de de instalare hidraulică a supapelor de

sens. În instalaţiile hidraulice supapele de sens pot avea rolul de:
37
- supape de antiretur, schema a, caz în care ele împiedecă mişcarea inversǎ a

pistonului cilindrului (1) atunci când presiunea în cilindrul (2) scade sub valoarea S1/A1. S1, S2
şi A1, A2 reprezintă sarcinile respectiv suprafeţele active ale celor doi cilindri.
- supape de contra sens, schema b. Acestea împiedecǎ golirea camerei cilindrului in
perioadele de staţionare;
- supape de anti-cavitaţie, schema c, şi anti-ambalare, schema d, care împiedecǎ
cǎderea acceleratǎ a subansamblurilor mobile ale cilindrilor hidraulici, sub acţiunea unei
sarcini gravitaţionale, fapt care ar putea duce, în poziţia A a distribuitorului, la apariţia unor
şocuri în utilajul acţionat şi la cavitarea circuitului C , dacǎ debitul solicitat în cilindru ar
depǎşi debitul refulat de pompǎ.
S1 S2
C
1 2
A1 A2
a b c d
Fig. 5.8 Soluţii de instalare hidraulică a supapelor de sens
3.1.5 Codificarea supapelor
Supapele de sens unic au indicativul familiei 7. Codul supapelor de sens de traseu, pe

lângă simbolul numeric al categoriei de aparataj(76), mai conţine elemente legate tipul
supapei (NI sau NE) şi de natura comenzii (12). Astfel codul are următoarea formă:
unde:
P- presiunea maximǎ, în bar
D - diametrul nominal: DN=13, 20, 32
M - mǎrimea dimensionalǎ:
1-DN 13
1-DN 20
3-DN 32
Supape de presiune nepilotate au numărrul de cod 72. Ele se codifică în funcţie de

felul prinderii, de presiunea maximǎ de reglaj şi de deschiderea nominalǎ, astfel:
unde:
38
K - prinderea:
1 – pe placǎ separatǎ;
2 – cu filet în placǎ separatǎ;
3 – cu filet încorporat.
L - presiunea maximǎ de reglaj:
100 – 100 bar
200 – 200 bar
M - dimensiunea nominalǎ: DN=06, 08, 10, 13, 16, 20
N - mǎrimea dimensionalǎ:
1-DN 6…13
2-DN 16…20
Supape de presiune pilotate, normal deschise, se codifică astfel:
unde:
K - varianta funcţionalǎ:
20 – de reducţie
40 – de cuplare
L – prinderea:
1 – pe placă
2 – cu filet
M - presiunea maximǎ de reglaj:
100-100 bar
200-200 bar
N - diametrul nominal DN=06, 08, 10, 13, 16, 20, 25, 32
D - mǎrimea dimensionalǎ:
1-DN 6…13
2-DN 16…20
3-DN 25…32
3.1.5 Calculul supapelor cu scaun conic
La dimensionarea supapelor se determinǎ secţiunea de trecere a debitului de fluid la

deschiderea maximǎ a supapei normal inchisǎ şi la deschiderea de funcţionare a supapei
normal deschisǎ.
Expresia analiticǎ a dependenţei debitului ce trece prin supapǎ în funcţie de cǎderea de
presiune este:
39
2 ⋅ Δp
Q = cD ⋅ S ⋅ (1)
ρ
în care:
c D este coeficientul de debit;
Δp - cǎderea de presiune în supapǎ, Δp = (1,5 – 3) bar ;
D S - secţiunea efectivǎ de trecere a fluidului prin supapǎ;
ρ - densitatea fluidului.
d1 Pentru supapele cu scaun conic, cu muchii ascuţite ale
p1 orificiului de trecere, coeficientul de debit se poate lua
cD = 0,71 .
t La supapele cu scaun conic se considerǎ ca diametru de
d
h
calcul diametrul mediu al scaunului conic, figura 5.9.

d + d1
dm = (2)
Fig. 5.9 2
şi atunci:
d + d1
S = π ⋅ dm ⋅ t = π ⋅ t ⋅ (3)
2
în care:
d este diametrul orificiului supapei;
d1 - diametrul efectiv al secţiunii conice de închidere a supapei, în poziţie ridicatǎ;
t - distanta între muchia scaunului şi suprafaţa conicǎ a supapei, mǎsuratǎ în direcţie
perpendicularǎ pe aceasta.
Din figura 9 rezultǎ:
d1 = d − h ⋅ sin α ; (4)
α
t = h ⋅ sin , (5)
2
cu care se poate scrie:
⎛ h α⎞ α
S = π ⋅ d ⋅ h ⋅ ⎜1 − sin ⎟ ⋅ sin (6)
⎝ 2d 2⎠ 2
în care:
h este înǎlţimea deschiderii supapei pe direcţia axialǎ;
α - unghiul la vârf al supapei conice.
Deoarece h este mult mai mic decât d , termenul din paranteza relaţiei (6) se poate
neglija, astfel încât se poate scrie:
α
S = π ⋅ d ⋅ h ⋅ sin (7)
2
Din relaţiile (1) şi (7) rezultǎ:
Q ρ
h= (8)
α 2 Δp
c D ⋅ d ⋅ sin
2
Pentru dimensionarea arcului se calculeazǎ constanta k a arcului cu relaţia:
k=S
( p − p1 ) (9)
h
în care p este suprapresiunea din sistem ce duce la deschiderea supapei cu înalţimea h .
Constanta k în funcţie de elementele constructive ale arcului are expresia:
40
G⋅d
k= (10)
8 ⋅ n ⋅ D3
în care:
G este modulul de elasticitate al materialului arcului;
d - diametrul sârmei;
n - numǎrul de spire al arcului;
D diametrul mediu al arcului.
În relaţia (10) sunt trei necunoscute: d , D şi n . De regulǎ douǎ mǎrimi se aleg
constructiv urmând ca cea de a treia sǎ se determine cu ajutorul relaţiei de calcul.
Forţa de deschidere a supapei Fd se determină cu relaţia :
Fd = 10 −2 A ⋅ p [daN ] (11)
în care:
p – presiunea la intrare în supapă, în bar;
π ⋅d2
A – aria orificiului scaunului supapei, A = , în mm.
4
• Se va face o analiză detaliată a supapelor prezentate în figurile 5.4 şi 5.5

precizînd rolul fiecărui element în parte;
• Se vor analiza soluţiile de instalare hidraulicǎ ale supapelor prezentate în
figurile 5.7 şi 5.8. Fiecare schemă va fi complectetă cu restul aparaturii
(distribuitoare, hidromotoare liniare, etc.). Pentru fiecare caz în parte se vor
face aprecieri aprecieri asupra realizǎrii funcţiei supapelor;
• Luând în considerare supapa din figura 5.9, în care diametrul orificiului
saunului poate avea una dinvalorile (4, 5 sau 6) mm să se determine forţa
minimă de deschidere Fd dacă forţa din arc este Farc = 50 daN Se utilizeazǎ
valorile normalizate ale presiunii (50, 100, 150 sau 315) bar.
41
Analiza constructiv-funcţională şi calculul aparaturii pentru reglarea debitului
Capitolul 6
ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCŢIONALǍ ŞI CALCULUL

APARATURII PENTRU REGLAREA DEBITULUI
Există două modalităţi de reglare a debitului în instalaţile hidraulice: reglarea volumică

(prin pompă cu debit variabil) şi rezistivă, cu ajutorul aparaturii pentru reglarea debitului. Cea
de a doua variantă, deşi cu un randament energetic mai scăzut, este de cele mai multe ori
preferată în instalaţiile de puteri mici şi mijlocii, datorită simplităţii constructive şi
manevrabilităţi uşoare a aparaturii ca şi uşurinţei efectuării controlului operaţiei.
Capitolul prezintă construcţia celor mai importante aparate pentru reglarea rezistivă a
debitului, modul lor de funcţionare şi de instalare în structura sistemelor, precum şi anumite
elemente de calcul ale acestora.
6.1.1 Elemente constructiv funcţionale ale aparaturii pentru reglarea debitului
Reglarea rezistivă a debitului utilizează aparate cunoscute sub denumirea de drosele.

În cadrul schemelor hidrostatice ele pot fi utilizate simplu, caz în care sunt doar rezistenţe
hidraulice reglabile, modificarea debitului făcându-se prin mărirea sau micşorarea unei fante
de o anumită formă.
Există mai multe criterii de clasificare a droselelor, cel de bază fiind forma fantei de
reglare.
După modul de montare în instalaţie, ele pot fi:
• Drosele de traseu, figura 6,1 – montate pe conducte. Ele realizează
modificarea suprafeţei de trecere a uleiului prin înşurubarea bucşei (2) pe corpul (1).
Droselul controlează şi reglează debitul pentru sensul de curgere marcat cu săgeată.
El este prevăzut cu o supapă de sens al cărei taler (3) se deplasează, permiţând trecerea liberă
(nedroselată) a agentului hidraulic, în sens invers săgeţilor.
1 2 3 4 5 6
Fig. 6.1 Drosel de traseu

1-corp; 2-element de reglare; 3-taler;
4-inel O; 5-arc; 6- limitator de cursă.
42
• Drosele de panou, figura 6.2 – montate pe plăci sau blocuri modulare. Ele
realizează modificarea suprafeţei de trecere a uleiului, respectiv a fantei de droselare, prin
deplasarea axială a plunjerului (4), care constitue elementul de reglare, faţă de corpul (3). De
asemenea, este prevăzută o supapă de sens (5), care permite circulaţia liberă a agentului
hidraulic în sens contrar sensului controlat de drosel (sensul săgeţii).
6
2
3
5
4
Fig. 6.2 Drosel de panou

1-tambur gradat; 2-organ de indexare cu bilă şi arc; 3-corp;
4-element de reglare; 5-supapă de sens; 6-element pentru numărarea rotaţiilor
Îmbunătăţirea stabilităţii în deplasare a motoarelor hidraulice în structurile alimentate

cu pompe cu debit constant se realizează cu regulator de debit (viteză) – construcţii care sunt
obţinute dacă droselului simplu i se ataşează un regulator de debit, figura 6.3.
7
1
3
6
4
f
Fig. 6.3 Regulator de debit

1- tambur gradat; 2-capac; 3-corp; 4-element de reglare;
5-capac; 6-regulator de debit; 7-limitator de cursă.
43
În cazul acestui tip de construcţie, mărimea fantei de trecere f prin regulatorul (6),
fantă care asigură debitul de alimentare al consumatorului, este determinată de căderea de
presiune pe drosel, care trebuie să rămână constantă.
6.1.2 Soluţii de instalare hidraulicǎ a droselelor
Soluţiile de instalare hidraulică a droselelor sunt prezentate în figura 6.4. Acestea sunt:
a. Drosel pe admisia în motor – soluţie simplă, permiţând motorului să lucreze la
presiunea efectivă dictată de sarcină. Nu este asigurată însă constanţa debitului util
Qut = Q − q , la variaţia sarcinii S , pierzând total controlul vitezei în cazul apariţiei unei
sarcini negative − S ;
S S S
Q-q
Q-q
Q-q
q
Q Q Q
q q
a b c
S S S
Q-q
Q-q
q q
Q-q
Q Q
Q q
d e f
Fig. 6.4 Instalarea hidraulicǎ a droslelor
44
b. Drosel pe evacuarea din motor – se păstrează controlul vitezei la apariţia sarcinii

negative, dar solicită permanent sistemul la presiunea maximă a supapei de siguranţă;
c. Drosel de derivaţie – soluţie eficientă energetic, deoarece descărcarea debitului
excedentar q nu se face prin supapa de siguranţă la presiunea maximă de reglaj a acesteia, ci
prin droselul însuşi, la presiunea efectivă dată de sarcina S . Variaţia debitului util cu sarcina
este însă şi mai pronunţată ca în cazurile a şi b;
d. Regulator cu trei căi pe admisia în motor – soluţie cu randament energetic bun
(descărcarea excedentului de debit q făcându-se prin supapa stabilizatoare la presiunea dată
de sarcină). Spre deosebire de cazul prezentat în schema a se asigură menţinerea aproximativ
constantă a debitului util la variaţia sarcinii S în sens pozitiv;
e. Regulator cu două căi pe evacuarea din motor – deşi cu randament energetic mai
slab decât în cazul precedent (sistemul este solicitat, debitul q trecând prin supapa de
siguranţă), este recomandat atât la sarcini pozitive cât şi la sarcini negative;
f. Regulator mixt – îmbină calităţile regulatoarelor prezentate în schemele d şi e,
punând însă probleme dificile de natură constructivă.
6.1.3 Codificarea droselelor şi a regulatoarelor de debit
Codificarea droselelor, conform STAS 10768/1 cuprinde:

- simbolul numeric al categoriei de aparataj (81)
- simbolul variantei de montare:
tip panou (1)
tip traseu (2)
- simbolul referitor la includerea supapelor de sens:
simple (1)
cu supapă (2)
- simbolul referitor la includerea elementelor de compensare termică:
fără compensare(1)
cu compensare(2)
- simbolul referitor la modul de conectare în circuit (numai pentru cele de tip panou)
cu placă proprie (1)
cu placă comună (2)
- simbolul referitor la asigurarea reglării:
cu asigurare (1)
fără asigurare (2)
- simbolul referitor la valoarea diametrului nominal.
Exemplu de notare: Drosel (81), montat pe traseu (2), fără supapă de ocolire (1), cu
compensare termică (2), fără asigurare (2), cu diametrul nominal de 6 mm.
Cod: 81.21.22.06
Codificarea regulatoarelor de debit cuprinde:

- simbolul numeric al categoriei de aparataj (82)
- simbolul numeric de căi:
cu două căi (1)
cu trei căi (2)
- simbolul variantei de montare:
tip panou (1)
tip traseu (2)
- simbolul referitor la includerea supapelor de siguranţă:
45
cu supapă de siguranţă (0)

fără supapă de siguranţă (2)
- simbolul referitor la includerea elementelor de compensare termică:
fără compensare (1)
cu compensare (2)
- simbolul referitor la asigurarea reglării:
cu asigurare (1)
fără asigurare (2)
- simbolul referitor la valoarea diametrului nominal.
Exemplu de notare: Regulator de debit (82), cu două căi (1), cu supapă de siguranţă
(0), fără compensare termică (1), fără asigurare (2), cu diametrul nominal de 8 mm.
Cod: 82.10.12.08
6.1.4 Calculul droselelor
Clculul hidraulic al droselelor se referă la determinarea valorii debitului Q reglat cu

ajutorul aparatului respectiv.
Ecuaţia de debit a unui drosel este de forma:
Q = α ⋅ k ⋅ S ⋅ Δpdr (1)
în care:
α este un coeficient de debit, α = 0 ,6 K0 ,7 ;
k = 2 ρ - constantă funcţie de tipul agentului hidraulic (pentru uleiuri minerale
k = 0 ,885 );
Δpdr - cădera de presiune pe drosel, Δp = 1,5 K 3 bar ;
S - suprafaţa fantei de trecere.
Teoretic, debitul ce trece printr-un drosel variază liniar cu mărimea suprafeţei de
trecere. Practic însă, el se corectează cu o valoare datorată frecării vâscoase a agentului motor
în timpul curgerii.
3 5
4 7
6
8
2
9
10
M
1 11
Fig. 6.5 Instalaţia experimentală pentru probat drosele

1- pompă; 2-supapă de siguranţă, 3, 5- manometru;
4-drosel de probă; 6-distribuitor; 7- supapă; 8-debitmetru; 9-termometru;
10-filtru; 11-schimbător de căldură.
46
• Se vor analiza cele trei tipuri de aparate prezentate în figurile 6.1, 6.2 şi 6.3,
precizând rolul fiecărui element în ansamblul din care face parte. Se va
identifica suprafaţa respectiv fanta de droselare;
• Se va ridica schema hidraulică a regulatorului de debit din figura 6.3;
• Să se determine care este valoarea cu care se modifică debitul care trece
printr-un drosel de traseu de tipul celui prezentat în figura 6.1 la două rotaţii
complete ale bucşei (2). Se cunosc: diametrul exterior al corpului (1) D = 32
mm; tipul filetului M 36 x 1,5.
• Să se explice modul în care se poate trasa caracteristica Qdr = f (Δp dr ) pentru
un drosel de probă utilizând instalaţia experimentală a cărei schemă este
prezentată în figura 6.5.
47
Elemente de înmagazinare a energiei hidrostatice – dimensionarea acumulatoarelor cu camerǎ elasticǎ
Capitolul 7
ELEMENTE DE ÎNMAGAZINARE A ENERGIEI HIDROSTATICE –

DIMENSIONAREA ACUMULATOARELOR CU CAMERǍ ELASTICǍ
Funcţiile acumulatoarelor în sistemele hidrostatice sunt legate de compensarea unor
necesitǎţi energetice instantanee. Ele pot fi utilizate atât ca economizoare de energie
hidrostatică cât şi ca amortizoare de şocuri sau vibraţii sau a pulsaţiilor de debit sau presiune
ale pompelor volumice.
Capitolul prezintă construcţia celor mai importante acumulatoare hidraulice, modul lor
de funcţionare precum şi anumite elemente de calcul ale celui mai reprezentativ dintre ele,
acumulatorul cu cameră elastică.

7.1.1 Elemente constructiv funcţionale ale acumulatoarelor
I. Principiul funcţional
Acumulatorul realizeazǎ compensarea necesitǎţilor energetice instantanee prin

trimiterea în sistem a unui anumit volum de agent hidraulic, la o anumitǎ presiune, într-un
anumit timp. Acest lucru rezultǎ clar dacǎ se are în vedere cǎ în timpul unui ciclu de
funcţionare al unui sistem, debitul necesar variazǎ între anumite valori, Qmax − Qmin , figura
7.1. Pentru realizarea acestui ciclu, teoretic ar fi necesar ca debitul pompei, fǎrǎ regulator de
putere, sǎ asigure permanent debitul Qmax , deşi practic, acest debit nu este necesar decât pe
durata t ′ a ciclului.
Q
[1/min]
Q max
Qp
Q min
t'
t ciclu t [min]
Fig. 7.1. Ciclul de funcţionare al unui sistem hidraulic

Pe restul duratei ciclului ( tciclu − t ′ ) debitul ΔQ = Qmax − Q , Q fiind debitul
instantaneu necesar la consumator) se pierde, fapt ce diminueazǎ mult randamentul
transmisiei hidraulice.
48
Utilizarea unui acumulator hidrostatic permite folosirea pompelor cu debit Q p redus,

diferenţa ΔQ = Qmax − Q p , necesarǎ pe o anumitǎ perioadǎ din durata ciclului, fiind cedatǎ
sistemului de cǎtre acumulator care a înmagazinat-o atunci când necesitǎţile sistemului erau
mai reduse.
Este evident cǎ în cazul utilizǎrii acumulatoarelor se anuleazǎ şi pulsaţiile de debit şi
presiune ale pompelor, fapt ce conduce la un regim stabil de funcţionare al motoarelor hidro-
statice.
II. Clasifficarea acumulatoarelor
Dupǎ modul mecanic sau pneumatic de realizare a acumulǎrii energetice,

acumulatoarele se împart în douǎ categorii:
• Acumulatoare mecano-hidraulice care pot fi cu greutǎţi (gravitaţionale) şi
cu resorturi;
• Acumulatoare pneumatico-hidraulice care pot fi fără element de separare
a gazului de lichid sau cu element de separare a gazului de lichid (cu
membrană) şi cu cameră elastică.
- Acumulatoarele cu greutǎţi, figura 7.2, înmagazineazǎ un anumit volum de lichid pe
care îl menţine la presiunea p , de o anumitǎ valoare, pe cale gravitaţionalǎ:
G + G2 m1 + m2
p= 1 = ⋅ g [bar ] (1)
S S
unde:
G1 şi G2 sunt rezultantele greutǎţilor (1), respectiv a suprastucturii, în daN ;
S - aria secţiunii transversale a pistonului (2), ce vine în contact cu agentul hidraulic
din sistem, în cm 2 , S = πD 2 4 .
- Acumulatoarele cu resorturi
(cu unul sau mai multe resorturi),
1 figura 7.3 înmagazinează o cantitate
de energie hidrostatică exprimată de
G1
2 relaţia (fig. 3):
k ⋅ x2
E= [J ] (2)
2
G2 unde:
k este rigiditatea resortului,
3 în N m ;
x - deformarea resortului în
h
4 starea încărcată a acumulatorului, în

m.
Fig. 7.2. Acumulator cu greutăţi

1- greutăţi; 2-piston; 3-cilindru; 4-conductă de
racordare la sistem.
49
1
2
3
1
4
5 2
3
Fig. 7.3. Acumulator cu resort Fig. 7.4. Acumulator pneumatic simplu:
1-capac; 2-resort; 3-corp; 1-corp; 2-agent hidraulic; 3-elemente de
4-piston; 5-agent hidraulic racordare la sistem
.
4 - Acumulatoarele pneumohidraulice
dfs gdf d
simple (fără element de separare a gazului de

1 lichid) realizează acumularea energiei
hidrostatice prin comprimarea aerului sau a
2 altui gaz din incintă, datorită presiunii
agentului hidraulic din instalaţie, figura 7.4.
Descărcarea se datorează elasticităţii
agentului pneumatic.
3 Acumulatoarele pneumohidraulice simple au
următoarele dezavantaje:
- obligativitatea montării cu orientare verticala;
- pierderea, în timp, a agentului pneumatic prin
amestecarea sa, în masa lichidului de lucru.
Fig. 7.5. Acumulator cu membrană - Acumulatoare cu piston, figura 7.6 au
1-semicorp superior; 2-membrană; avantajul unei fiabilităţi ridicate la presiuni şi
3-semicorp inferior; 4-supapă pentru gaz. temperaturi înalte. Nu se recomandă a fi
folosite ca amortizoare de vibraţii datorită
frecării elementului de separare (pistonul) cu suprafaţa cilindrică a corpului. Acest fapt are
drept consecinţă o uzură mai rapidă a deci diminuarea fiabilităţii acumulatorului
- Acumulatoarele cu membrană, figura 7.5, prezintă avantajul histerezisului şi
frecărilor reduse şi fiabilităţii ridicate. Corpul poate avea formă cilindrică, sferică sau sferică
incompletă. Membrana (2) este confecţionată din elastomeri.
- Acumulatorul cu cameră elastică, figura 7.7, este asemănător celui cu membrană,
camera elastică fiind sub forma unei incinte închise, situată în interiorul corpului. Are
avantajul unei sensibilităţi ridicate, şi a unei construcţii simple şi compacte. Camera elastică
(1) este confecţionată, ca şi în cazul acumulatorului cu membrană, din elastomeri.
50
9 8 7 6 5
11
1
10
2
3 1
4 2
3
5
4
Fig. 7.7 Acumulator cu cameră elastică
1-cameră elastică; 2-corp; 3- element de
protecţie; 4-element de racordare; 5- resortul
Fig. 7.6 Acumulator cu piston supapei; 6 – bilă; 7- scaun supapă; 8 – capac; 9-
1- gaz, 2-piston; 3-corp; 4-agent hidraulic; garnitură; 10-capac de închidere; 11- piuliţă
5-element de racordare. inelară.
7.1.2 Dimensionarea acumulatoarelor cu cameră elastică
Acest tip de acumulatoare, ce folosesc aer sau azot comprimat ca agent de

înmagazinare a energiei potenţiale, funcţionează pe baza legii Boyle-Mariotte:
piVi n = p f V fn (3)
unde:
pi , p f sunt presiunile iniţială şi finală ale gazului, în bar;
Vi , V f - volumele iniţial şi final ale gazului, în litri;
n = c p c v - exponentul politropic;
c p , cv - căldurile specifice ale gazului, la pesiune constantă respectiv la volum
constant (în cazurile reale n = 1,25 ).
Principalele mărimi – presiunea şi volumul – ce caracterizează un acumulator, sunt
figurate în cele trei faze operatorii ale sale prezentate în figura 7.8. (a - acumulator
preîncărcat; b - acumulator încărcat; c - acumulator descărcat).
Volumul V1 al acumulatorului se calculează cu relaţia:
( p3 p1 )1 n
V1 = ⋅ V x [litri ] (4)
1 − ( p3 p 2 )1 n
unde:
51
V x este volumul fluidului descărcat din acumulator, în litri;

p1 - presiunea de preîncărcare a acumulatorului, în bar;
p 2 , p 3 - presiunea maximă respectiv minimă din sistem, în bar;
V2 - volumul gazului comprimat la presiunea p 2 , în litri.
p2 v2 p3 v3
p1 v1
Vx
a. b. c.
Fig. 7.8 Fazele de lucru a unui acumulator cu cameră elastică
a - acumulator preîncărcat; b - acumulator încărcat; c - acumulator descărcat
Volumul lichidului descărcat de acumulator se calculează ca o sumă a tuturor

volumelor cerute de motoarele sistemului, din care se scade volumul refulat de pompă, pe
durata ciclului, conform relaţiei:
π⎡m
( ) ⎤
m
V x = ⎢ ∑ Di2 si N i + ∑ D 2j − d 2j s j N j ⎥ − Q p t c (5)
4 ⎣⎢i =1 j =1 ⎦⎥
în care:
Di , j este diametrul cilindrului oarecare i, j, în m;
d j - diametrul tijei pentru motoarele diferenţiale, în m;
si , j - cursa motoarelor, in m;
N i , j - numărul de curse pe ciclu;
t c - durata ciclului, în minute.
Presiunea de preîncărcare trebuie aleasă astfel ca presiunea de lucru să fie folosită cât
mai eficient. În condiţii politropice, încărcarea maximă se calculează cu relaţia:
p1 = p 2(1−1 n ) p31 n [bar ] (6)
În cazul în care transformarea este adiabatică, relaţia devine:
p1 = p 20.201 p30.709 [bar ] (7)
sau în cazul unei transformări politropice:
p1 = p 20.2 p30.6 [bar ] (8)
Ţinând cont şi de volumul lichidului, volumul total al acumulatorului va fi dat de
relaţia:
Vt = 1.133 ⋅ V1 [litri ] (9)
52
În literatura de specialitate sunt date metode grafo-analitice de calcul a

acumulatoarelor, metode ce utilizează anumite curbe caracteristice, permiţând determinarea
oricăror parametri ai ecuaţiilor de mai sus, în ipoteza transformării adiabatice a gazului şi
considerând că p1 şi p 2 sunt pentru aceeaşi temperatură a gazului.
• Se vor analiza cele şase tipuri de acumulatoare prezentate în figurile 7.2---7.6

precizând rolul fiecărui element în ansamblul din care face parte.
• Utilizând schema din figura 7.9, cu o alegere arbitrară a numărului de motoare
hidraulice, adoptând anumite valori pentru parametrii de lucru (p şi Q) precum
si pentru dimensiunile funcţionale ale motoarelor, se va face calculul de
dimensionare a acumulatorului cu camera elastică A.
• Se vor calcula debitele necesare fiecărui motor hidraulic pentru realizarea
secvenţelor micşcării sale (apropiere, retragere) după modelul din figura 7.10.
D1
D3
D2
d1
Dn
MH1 MH2 MH3 MHn
d3
d2
dn
Dr1 S1 Dr2 S2 Dr3 S3 Drn Sn
Ds1 Ds2 Ds3 Dsn

A
F
S
Rz
Fig. 7.9 Alimentarea secvenţială şi simultană a patru hidromotoare prin pompă

şi acumulator
Motor hidraulic Secventele miscarii
re stationare retrager
1 apropie e
stationare retrag
p iere ere
2 stationare a pr o
e stationare retra
pier gere
3 stationare apro
retra
piere gere
4 stationare a pr o
2 4 6 8 10
Timpul [sec]
Fig 7.10 Ciclograma celor patru hidromotoare
53
50
40
Debitul [l/min]
30
20
10
0 2 4 6 8 10
Timpul [sec]
Fig. 7.11 Suportul diagramei debitului cumulat
• Debitele celor patru hidromotoare vor fi reprezentate grafic în diagrama

debitului cumulat, figura 7.11. Se va stabili necesarul de debit ce trebuie
asigurat de pompă, respectiv de acumulator.
54
Analiza constructiv - funcţionalǎ şi dimensionarea aparatelor de filtrare
Capitolul 8
ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCŢIONALǍ ŞI DIMENSIONAREA

APARATELOR DE FILTRARE
Buna funcţionare a instalaţiilor hidraulice precum şi menţinerea performanţelor
iniţiale, depinde în mare mǎsurǎ de gradul de puritate al mediului hidraulic – agentul purtǎtor
de energie şi de informaţie.
Impuritǎţile determinǎ, prin natura lor, eroziunea elementelor în contact, griparea
elementelor în mişcare, înfundarea orificiilor precum şi degradarea chimicǎ a agentului
hidraulic.
În cadrul capitolului se prezintă câteva dintre elementele care stau la baza construcţiei
aparaturii de filtrare, anumite condiţii ce se impun acestora, precum şi principalele probleme
legate de calculul şi dimensionarea filtrelor.
8.1.1 Elemente constructiv funcţionale ale filtrelor
Filtrelor ce echipeazǎ instalatiile hidrostatice le sunt impuse anumite condiţii:

- sǎ prezinte capacitate de reţinere a impuritǎţilor cu diferite dimensiuni;
- sǎ prezinte posibilitatea de curǎţare rapidǎ şi periodicǎ a elementului filtrat;
- sǎ permitǎ înlocuirea uşoarǎ a elementului filtrant;
- sǎ prezinte posibilitatea de a li se controla funcţionarea;
- sǎ asigure protecţia instalaţiei în cazul colmatării elementului filtrant.
Principalul element din construcţia filtrelor îl constitue elementul filtrant. Principiul de
filtrare constă în obligarea agentului hidraulic de a trece prin acesta.
Elementul filtrant este montat într-o carcasǎ, a cǎrei construcţie este funcţie de natura,
dimensiunea, forma elementului filtrant şi destinaţia filtrului. Unele dintre cele mai utilizate
elemente filtrante sunt prezentate în figura 8.1. Acestea sunt:
a. elemente filtrante cu sticlǎ metalicǎ – au fineţea de filtrare în domeniul 60÷500 μm.
Se prezintǎ sub formǎ de cartuş cilindric sau rondele suprapuse, din sârmǎ de alamǎ sau
cupru, cu un numǎr de 3000÷20 000 de ochiuri pe cm2;
b. elemente filtrante cu lamele – au fineţea de filtrare de 16÷250 μm. Sunt formate din
discurile (2) şi lamelele distanţiere (3), dispuse intercalat pe un ax (1). Prin grosimea
lamelelor distanţiere se asigurǎ interstiţii δ1 = 0,005 − 0,1 mm , grosimea δ a discurilor este de
0,1÷0,2 mm;
c. elemente filtrante cu hârtie - au fineţea de filtrare cuprinsǎ între 10 şi 25 μm. Se
prezintǎ sub formǎ de rondele suprapuse sau cilindrii din hârtie gofratǎ (pliatǎ), în felul acesta
mǎrindu-se suprafaţa de contact dintre fluid şi elementul filtrant (suprafaţa de filtrare);
d. elemente filtrante din pulberi sinterizate – au fineţea de filtrare cuprinsǎ între 2 şi 10
μm, reţinând impuritǎţile de orice fel, cu dimensiuni de 3÷5 μm, în proporţie de 100%. Se
prezintǎ sub formǎ de pahar, cilindru sau rondele suprapuse, obţinute prin presare în forme
specifice la presiuni mari (1000÷3000 bar) a pulberilor de bronz, oţel, materiale ceramice,
urmatǎ de sinterizarea în cuptor cu atmosferă controlată. Dimensiunea porilor obţinuţi prin
sinterizare reprezintǎ 10% din diametrul granulelor pulberilor iniţiale;
55
δ1
δ
2
3
4 5
a) b)
1 2 1
c) d) 1 e) f)
+
1
- -
+ + 2
-
1 2 3
g) h)
Fig. 8.1 Elemente filtrante
f. elemente filtrante cu magneţi – reţin particulele cu proprietǎţi magnetice. Se

folosesc magneţi permanenţi (ceramici) sau electromagneţi. Magnetul (1) este protejat de
contactul direct cu lichidul prin învelişul (2);
g. elemente filtrante electrostatice – folosesc pentru filtrare electrizarea particulelor de
impuritǎţi (1) într-un câmp electrostatic creat de doi electrozi (2) şi (4), conectaţi la o tensiune
de 300÷600 V. Electrozii atrag şi reţin impuritǎţile electrizate, fiind placaţi cu un material
ceramic (3) pentru a se evita neutralizarea lor;
h. elemente filtrante centrifugale – filtreazǎ prin aruncarea (centrifugarea) particulelor
de impuritǎţi pe peretele carcasei (2), sub acţiunea forţei centrifuge ce apare la rotirea cu
turaţie mare a axului (1). Fineţea de filtrare depinde de viteza de rotaţie, ea putând ajunge la o
valoare de 5 μm pentru o turaţie de 20 000 rot/min. Asemenea construcţii sunt utilizate pentru
filtrarea unor debite importante de fluid.
Construcţia unui filtru cu element filtrant cu sitǎ metalicǎ este prezentatǎ în figura 8.2.
În variantǎ simplǎ aceste filtre au o singurǎ sitǎ iar în variantǎ combinatǎ au mai multe site.
Curǎţirea periodicǎ a filtrului presupune demontarea şi decolmatarea elementului
filtrant sau înlocuirea lui cu altul nou.
56
1 1
2
2
3
3 4
5
4
6
7
5
Fig. 8. 3 Filtru magnetic

1-capac; 2-tijǎ de fixare; 3-corp; 4-magnet
Fig. 8.2 Filtru cu sitǎ metalicǎ permanent; 5-inele colectoare; 6-înveliş de
1-capac; protecţie pentru magnet; 7-taler de fixare.
2-garniturǎ; 3-corp; 4-element filtrant;
5-garniturǎ de etanşare.
De regulǎ, în instalaţiile hidraulice, filtrele magnetice, figura 8.3, sunt utilizate ca filtre
compelmentare. Ele separǎ doar impuritǎţile metalice cu proprietǎţi magnetice.
La trecerea prin filtru, lichidul este obligat sǎ curgǎ printre inelele colectoare (5), astfel
ca impuritǎţile respective sǎ fie atrase şi reţinute de cǎtre miezul magnetic (4).
8.1.2. Soluţii de instalare a filtrelor
Instalarea filtrelor în circuitele hidraulice se poate face conform fig. 4, în mai multe
variante:
a. Filtru pe conducta de aspiraţie sau filtru de joasǎ presiune - cunoscut şi sub
denumirea de filtru-sorb, de obicei de tip sitǎ cu fineţea 100÷200 μm. Are rolul de protejare a
pompei. Trebuie sǎ prezinte o cǎdere de presiune Δp cât mai scǎzutǎ, în scopul evitǎrii
fenomenului de cavitaţie al pompei;
b. Filtru pe conducta de presiune sau filtru de înaltǎ presiune – de obicei de tip sitǎ sau
filtru cu lamele dar mai ales din pulberi sinterizate, cu fineţea de filtrare de 2÷10 μm. Acest
filtru are drept scop protejarea aparatelor hidraulice de precizie cum ar fi regulatoarele de
vitezǎ, servovalvele, etc;
c. Filtru pe conducta de evacuare din motor sau filtru de retur - Soluţia este des
utilizatǎ întrucât poziţia din circuit permite să aibă o cǎdere de presiune mai mare decât la
filtrele pe aspiraţie. Au dezavantajul înrǎutǎţirii bilanţului energetic. Sunt de obicei de tip site
sau cu hârtie, cu fineţea de 10÷40 μm;
d. Filtru pe retur cu protecţie - Soluţia presupune instalarea filtrului tot pe conducta de
evacuare din motor. La colmatarea filtrului, creşterea cǎderii de presiune care l-ar putea
deteriora este împiedicatǎ prin deschidereaa supapei de ocolire (S). Deoarece în aceastǎ
situaţie filtrul este scos din funcţiune instalaţia rǎmâne, din acest punct de vedere,
57
F F F S
a) b) c) d)
U
F
R
e)
P2
P1
Fig. 8.4 Soluţii de instalare a filtrelor
neprotejatǎ. Pentru aceasta, se recomandǎ utilizarea unor dispozitive speciale de indicare a

colmatǎrii elementului filtrant care avertizeazǎ şi indicǎ necesitatea intervenţiei în vederea
curǎţirii sau schimbǎrii elementului filtrant;
e. Filtru pe un circuit secundar special - Soluţia presupune montarea unui filtru de
retur F pe circuitul pompei P2 care recirculǎ permanent lichidul din rezervorul R în scopul
purificǎrii lui. Este cazul unor instalaţii complexe, soluţia neeliminând posibilitatea ca
circuitul principal al pompei P1 sǎ aibǎ propriile filtre.
8.1.3 Dimensionarea filtrelor
Calculul filtrelor constǎ în determinarea suprafeţei S de filtrare a elementului filtrant,

folosind relaţia:
S = 0,01
Q
α ⋅ Δp
[ ]
⋅η cm 2 (1)
în care:
Q este debitul de fluid în l/min;
ή - viscozitatea dinamicǎ a uleiului, în daN sec/m2.
ά- coeficient al capacitǎţii specifice de trecere a fluidului prin elementul filtrant, în l/cm2.
Δp – cǎderea de presiune în filtru, în bar.
Valoarea coeficientului α este funcţie de tipul elementului filtrant.
Valoarea cǎderii de presiune depinde de tipul elementului filtrant şi de cǎderea de
presiune a întregii instalaţii hidraulice.
58
Tipul elementului filtrant α Δp[bar]

Ţesǎturǎ din bumbac 0,009 1,2 - 2,5
Pâslǎ 0,015 0,6 – 1,1
Sită metalicǎ 0,05 0,2 – 0,4
Lamele cu grosime de 0,05÷0,08 mm 0,08 0,3 -0,7
Conform STAS 8537, parametrii funcţie de care se aleg filtrele sunt:

- presiunea nominalǎ, în bar;
- diametrul nominal DN , în mm;
- fineţea de filtrare δ n , în mm;
- cǎderea de presiune admisibilǎ Δp, în bar;
- debitul nominal (pentru ulei cu viscozitate cinematicǎ ν=35 mm2/sec) Q, în dm3/sec;
- presiunea de deschidere a supapei de siguranţǎ p 0 , în bar.
• Se vor analiza cele două tipuri de aparate prezentate în figurile 8.2 şi 8.3,
precizând rolul fiecărui element în ansamblul din care face parte.
• Se vor complecta soluţiile de instalare a filtrelor în scheme simple cu
hidromotor liniar.
• Se vor calcula suprafeţele unor elemente filtrante confecţionate din materiale
prezentate în tabelul de mai sus pentru următoarele valori ale debitelor care le
tranzitează. Q = (6, 12, 20, 32) l/min. Viscozitatea dinamicǎ a uleiului ή = 3,3 .
10-3 daNs/m2.
4 5 6
7
3 8
9
Fig. 8.5 Schema instalaţiei experimentale

1- filtru sorb; 2-pompǎ; 3-drosel; 4,6-manometre;
5-manometru diferenţial; 7-filtru; 8-debitmetru; 9-supapǎ.
• Să se explice modul în care se poate trasa caracteristica Q = f (Δp ) pentru un

drosel de probă utilizând instalaţia experimentală a cărei schemă este
prezentată în figura 8.5.
59
Elemente de etanşare şi particularitǎţi ale etanşǎrilor cu inele O
Capitolul 9
ELEMENTE DE ETANŞARE - PARTICULARITǍŢI ALE

ETANŞǍRILOR CU INELE “O”
Asigurarea etanşeitǎţii între diferitele elemente ale sistemelor hidrostatice este o

condiţie esenţialǎ a funcţionǎrii acestora. Faptul că agentul hidraulic este purtǎtor de energie,
materializatǎ prin parametrii sǎi debit şi presiune, face ca orice lipsǎ de etanşeitate,
materializatǎ prin scurgerea necontrolatǎ de agent hidraulic din instalaţie, sǎ conducǎ atât la
pierderi energetice cât şi la diminuarea performanţelor şi scǎderea fiabilitǎţii sistemului.
Capitolul prezintă principalele aspectele privind tipul şi rolul etanşǎrilor sistemelor
hidraulice precum şi particularitǎţile legate de etanşǎrile cu inele “O”, garnituri toroidale din
elastomeri cu largǎ utilizare în instalaţiile hidrostatice de puteri mici şi mijlocii.
9.1.1 Elemente constructiv funcţionale
Garniturilor de etanşare ce echipeazǎ instalaţiile de acţionare hidrostatice le sunt

impuse o serie de cerinţe cum ar fi:
- sǎ asigure etanşarea;
- sǎ fie fiabile;
- sǎ aibǎ rezistenţǎ mecanicǎ şi chimicǎ corespunzǎtoare;
- sǎ asigure o pierdere minimǎ de putere (prin frecare).
Din aceste motive tipologia lor este foarte diversă. Spre exemplu în cazul motorului
hidraulic liniar, figura 9.1, când acesta lucreazǎ la presiuni medii a, garniturile ce asigurǎ
etanşarea diferǎ aproape în totalitate, faţă de cele utilizate în cazul presiunilor înalte. Excepţie
face doar inelul raclor (1) destinat curǎţirii tijei.
2 3 4
1
D
D1
a)
5
6
7
b)
Fig. 9.1 Etanşarea cilindrilor hidraulici
a - etanşări pentru presiuni medii p<50 bar ;
b - etanşări pentru presiuni înalte p<350 bar.
60
Etanşarea tijei la presiuni înalte se

realizeazǎ cu seturi de manşete V (5) care
prin presare axialǎ se deformeazǎ radial,
asigurând o presiune de contact mai mare
pe suprafaţa metalului decât manşetele (2).
Etanşarea culisantă a pistonului este,
de asemenea diferitǎ. Pentru presiuni înalte
se recomandă utilizarea manşetelor U (6),
a) iar pentru presiuni medii a garniturilor
convenţionale de piston (3).
Deşi pentru etanşarea staticǎ a
pistonului cu tijǎ se utilizeazǎ acelaşi tip
de garniturǎ – inelul O - caracterul
etanşǎrii este schimbat în raport cu
valoarea presiunii. Pentru presiuni medii
b) este suficienǎ etanşarea cu inel O pe
suprafaţa cilindricǎ (4), iar pentru presiuni
mari etanşarea cu inel O se face pe
suptafaţa planǎ (7).
Etanşǎrile statice cu inele O, figura 9.2,
pot fi realizate în mai multe variante: pe
suprafeţe cilindrice exterioare sau
interioare a şi c , pe suprafeţe plane b sau
pe suprafeţe conice d.
c) Etanşǎrile dinamice culisante pot fi
realizate cu garnituri diverse, cu montare
în canale dispuse în arbore sau în alezaj,
figura 9.3. Astfel pot fi întâlnite
următoarele variante:
- etanşarea cu inel O în soluţie clasicǎ a;
-etanşarea cu inel de secţiune
rectangularǎ b;
d) - etanşarea cu inel cu patru lobi c;
- etanşarea cu inel cu secţiune treflǎ d;
Fig. 9.2 Etanşări statice cu inele O - etanşarea cu inele din elastomeri şi
inele antiextrudere din teflon sau relon f;
- etanşarea cu inele din elastomeri şi inele de frecare confecţionate din teflon h;
- etanşarea cu inele diverse în montaje complexe j.
9.1.2 Aspecte specifice etanşǎrilor cu inele O
Inelele O, figura 9.4 sunt garnituri de formă toroidală confecţionate de regulă din
elastomeri cu rezistenţă chimică la hidrocarburi. Inelele O sunt folosite atât la etanşǎrile
statice cât şi la etansǎrile dinamice culisante.
Principalele cauze ale pierderii etanşeitǎţii în cazul utilizǎrii inelelor O sunt datorate
unorcauze ca: defecte geometrice ale profilului sau defecte datorate bavurii, figura 9.5;
nerealizarea geometriei prescrise la canalele pentru inele; calitatea necorespunzǎtoare a
suprafeţelor metalice în contact; calitatea necorespunzatoare a elastomerului din care este
confectionatǎ garnitura şi nerespectarea durităţii acestuia; incompatibilitatea chimică dintre
61
agentul hidraulic şi elastomer şi regimul termic de funcţionare al aparatului hidraulic în cazul

în care acesta este neconform cu prescripţiile tehnice.
a) b)
c) d)
e) f)
g) h)
i)
j)
Fig. 9.3 Etanşări dinamice culisante
Cea mai frecventǎ cauzǎ de degradare a inelului O, deci a pierderii etanşeitǎţii, este
extruderea inelului între elementele A şi B, datorită presiunii p, figura 9.6, . În afara soluţiei ce
presupune folosirea inelelor antiextrudere (1), principalele remedii folosite în această situaţie
sunt:
- diminuarea jocului dintre elementele A şi B;
d1
1
d
B
Fig. 9.4 Inel O
A
p p
a) b)
Fig. 9.6 Extruderea inelului O
Fig. 9.5 Defecte ale profilului inelului O
62
- mǎrirea numǎrului de
p[bar] puncte de prindere în cazul
100 etanşǎrii pe suprafeţe
plane;
90
90 Shore - îmbunǎtǎţirea calitǎţii
80 suprafeţelor;
70 - modificarea calitǎţii
elastomerului din care este
60 confecţionat inelul.
50 La proiectarea unei
80 Shore etanşǎri cu inele O se
40 impune, atât adoptarea
30 corectǎ a dimensiunilor şi
durabilitǎţii garniturii (în
20 grade Shore), cât şi a
15 70 Shore
10 dimensiunilor locaşului
5 60 Shore pentru inel în cazul
1
etanşǎrilor dinamice
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 culisante). Un exemplu de
v[m/s] alegere a duriţǎtii
Fig. 9.7 Alegerea durităţii inelului O elastomerului, în cazul
etanşǎrilor dinamice culisante, este prezentat în figura 9.7. Aici este ilustrat grafic modul în
l l
j
r r
j
R R
p
p
R
a) b) c)
Fig. 9.8 Locaşuri pentru inele O
Parametrul Montaj clasic Montaj special Montaj

a pentru reţinerea conic
inelului b c
Tipul etanşǎrii culisantǎ staticǎ staticǎ staticǎ
Adâncimea p 0,88 d ± 0,02mm 0,82 d 0,82 d 1,4 d
Lǎţimea l 1,32 d ± 0,02mm 1,2 d 0,87 d
Raza R 0,2 d
Teşitura a 45°
Unghiul α 24° sau 30° 45°
Jocul j H7/f7 sau mai strâns
Excentricitatea maximǎ 0,02 mm
Rugozitatea suprafeţei Ra 1,2 μm
alezajului
Rugozitatea suprafeţei La presiuni ridicate, pulsatorii: Ra 1,2 μm
canalului La presiuni joase: Ra 1,2÷3,6 μm
63
care se alege duritatea inelului funcţie de difererenţa de presiune dintre cele două laturi ale
etanşării mobile şi de viteza de deplasare a elementului aflat în mişcare de translaţie.
Dimensiunile locaşurilor pentru inele O definite în fig. 8, se stabilesc conform
prescripţiilor din tabel
• Se vor identifica diferite garnituri specifice acţionărilor hidrostatice, cu

precizarea rolului funcţional, şi vor fi fǎcute aprecieri asupra formei profilului
şi a modului de montaj.
• Se vor desena şi cota etanşări cu inele O utilizând cele trei variante de locaşuri
prezentate în figura 9.8, pentru următoarele dimensiuni ale secţiunii inelului
d = (6, 8 şi 12) mm.
64
Elemente de legătură şi racordare specifice sistemelor hidrostatice
Capitolul 10
ELEMENTE DE LEGĂTURĂ ŞI RACORDARE

SPECIFICE SISTEMELOR HIDROSTATICE
Simpla prezenţă într-o instalaţie hidraulică a pompei, motorului şi a altor elemente şi

aparate nu este suficientă pentru a asigura funcţionalitatea instalaţiei.
Pentru asigurarea funcţiunilor sistemului, agentul hidraulic trebuie vehiculat între
elementele sale. Transportul agentului hidraulic într-o instalaţie se realizează cu elemente de
legătură (conducte) care în cazul sistemelor hidrostatice se racordează între ele sau cu
elementele instalaţiei prin intermediul unor sisteme de cuplare, care trebuie să asigure
etanşeitatea la presiunile de lucru ale sistemului.
În capitol sunt prezentate câteva aspecte legate de construcţia, calculul şi tehnicile de
racordare ale principalelor tipuri de conducte şi elemente de legătură cu utilizare în acţionările
hidrostatice.

Cuplarea diferitelor elemente ale stucturilor hidrostatice se poate realiza cu ajutorul
conductelor sau prin intermediul unor plăci sau blocuri modulare.
La rândul lor, conductele pot fi împărţite în două grupe: conducte rigide şi conducte
flexibile.
10.1.1 Elemente constructive
- Conductele rigide sun realizate din ţeavă utilizeazându-se în instalaţiile cu folosinţă

îndelungată. Sunt indicate în circuite de presiune înaltă, mai ales între distribuitor şi motorul
hidraulic, dacă se urmăreşte obţinerea unor performanţe dinamice superioare.
Asamblarea conductelor rigide depinde de durata folosirii neîntrerupte. La instalaţiile
cu presiuni ridicate, foarte răspândite sunt asamblările nedemontabile prin sudare, figura
10.1. Această variantă oferă avantajul simplităţii şi economicităţii.
Fig. 10.1 Conducte rigide sudate
Asamblările demontabile, deşi nu permit utilizarea unor presiuni de lucru mari şi au un

cost mai ridicat, sunt folosite mai ales datorită avantajelor pe care le oferă la montarea în
instalaţii.
Pentru conductele cu diametru mare şi presiuni de ordinul a 400÷500 bar se folosesc
asamblări cu flanşe, figura 2, în diverse variante de prindere şi etanşare: cu inel "O" frontal ,
a, cu garnitură deformabilă din metale neferoase, cupru, aluminiu, etc. b şi c.
65
a) b) c)
Fig 10.2 Asamblǎri cu flanşǎ
În figura 10.3 sunt prezentate câteva forme constructive pentru elementele de legătură
(niplurile) cu suprafeţe conice de etanşare. Îmbinările ce folosesc acest tip de elemente poartă
denumirea de îmbinări de tip ERMETO, figura 10.4. Prin înşurubarea piuliţei, (2), are loc
deplasarea axială a bucşei, (3), care datorită conicităţii din elementul de legătură, (4), se
deformează radial, blocând conducta, (1) şi realizând etanşarea.
Sietemele moderne de asamblare demontabilă a conductelor rigide utilizează frecvent
nipluri de tip sferă/con sau con/con, pentru presiuni de 250÷300 bar.
a) b) 1 2 3 4
c) d)
Fig. 10.3 Elemente de legǎturǎ:
a - prelungitor; b – teu simplu; c - cruce; d – cot. Fig. 10.4 Îmbinare ERMETO
- Conductele flexibile, figura 10.5, se utilizează pentru legături hidraulice între

elemente ce execută mişcări de rotaţie incomplete sau translaţie pe distanţe scurte. Aceste
conducte permit un foarte mare număr de flexiuni, la care însă îndoirea nu trebuie să fie
executată cu o rază mai mică de 12÷15 ori diametrul exterior al conductei. De regulă, piesa
66
metalică de legătură (2) se rigidizează de conducta flexibilă (3) cu ajutorul unei bucşe
metalice (1), prin presare conică, a şi b sau prin deformare plastică radială, c.
1
2 3 1 2 3 4
1 2 3 4
Fig 10.5 Conducte flexibile
Conducta flexibilă propriu-zisă (3) este executată din inserţii textile sau metalice
suprapuse în secţiune radială (3), straturile intermediare (4), interioare şi exterioare, fiind din
cauciuc rezistent la hidrocarburi.
Funcţie de presiunea din sistemul hidraulic, numărul inserţiilor poate fi 1÷4, figura
10.6. Straturile exterioare şi intermediare (3) sunt din cauciuc rezistent la hidrocarburi.
3
1 2
Fig 10.6 Conductǎ flexibilǎ
1 - sitǎ metalică; 2 - suport textil;
3 - straturile exrterioare şi intermediare.
Funcţie de tipul racordului de legătură, există câteva variante de armături de legătură

normalizate. Una dintre cele mai folosite este cea prezentată în figura 10.5 a, tip sferă-con, în
partea din dreapta şi cu etanşare fixă cu garnitură metalică în stânga. Alte soluţii le reprezintă
etanşarea cu filet conic, figura 10.5 b sau frontală figura 10.5 c. La acestea din urmă, conducta
flexibilă (3) este armată cu inele metalice (4), putându-se utiliza astfel la presiuni de peste 300
bar.
Tendinţa de mărire a universalităţii şi flexibilităţii instalaţiilor hidrostatice a conndus
la găsirea unor soluţii de racordare rapidă, figura 10.7. Utilizarea acestor cuple rapide se face
67
cu precădere în cadrul standurilor de probă a elementelor hidraulice sau a unor instalaţii cu

funcţionare intermitentă. Armăturile, în acest caz, se leagă de niplurile conductelor flexibile
ce se îmbină prin intermediul pieselor (1) şi (12), blocarea în poziţie cuplată făcându-se prin
sistemul compus din bucşa (6), arcul (7) ţi bilele (9). Etanşarea se realizează cu inelele "O"
(5) şi (8). Circulaţia agentului hidraulic în poziţia cuplat este posibilă prin deblocarea supapei
formată din elementele (13), (14), (15), supapă care în poziţie decuplată împiedică totodată şi
scurgerea agentului hidraulic din instalaţie.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Decuplat
15 14 13
Cuplat
Fig. 10.7 Cuplă rapidǎ
1 - corp racord; 2 - corp exterior;
3 - siguranţă limitatoare; 4 - corp sprijin; 5, 8 - inel O; 6 - bucşă pentru montare/demontare;
7 - resort; 9 - bile; 10 - inel de siguranţă; 11 - garnitură etanşare;12 - corp racord;
13 - resort pentru închidere; 14 - plunjer; 15 - bucşă ghidare.
- Plăcile hidraulice modulare sunt elemente tipizate ce permit realizarea circuitelor

hidraulice cu un consum redus de conducte şi elemente de racordare. Constructiv, ele sunt de
formă paralelipipedică. Poziţiile multiple în care pot fi asamblate au restrâns numărul de tipuri
de plăci modulare. De regulă există câte un tip de placăpentru fiecare gen de aparat hidraulic
utilizat în schemele de comandă.
În figura 10.8 sunt prezentate spre exemplu schema şi vederea de jos a plăcii modulare
pentru montarea câtorva tipuri de supape. Plăcile modulare sunt executate de către
întreprinderile profilate pe fabricaţia de aparatură de comandă.
- Blocurile hidraulice modulare sunt elemente tipizate, de formă paralelipipedică,
destinate realizării circuitelor hidraulice în diverse variante, fără conducte. Ele permit
montarea aparatelor pe trei suprafeţe laterale, pe cea de a patra găsindu-se orificiile de
legătură ale blocului la instalaţie. Racordarea se face de regulă prin intermediul conductelor şi
pentru acest motiv această suprafaţă mai poartă şi denumirea de parte de racordare a
68
conductelor. Celelalte două suprafeţe, superioară şi inferioară, servesc la asamblarea blocului

pe verticală, în coloană (cu alte blocuri).
Legăturile între aparatele montate pe un bloc permit de regulă realizarea unor cicluri
tehnice de lucru. Blocul prezentat schematic în figura 10. 9 realizează ciclul: avans rapid,
avans de lucru, retragere rapidă.
D
P P
T
6 421 3 57
Fig. 10.8 Placǎ modularǎ
4
1S 4S 2S
2 3
2S
5
7 2
8
1S 0
0 3 7 8 2 4 5
1S 2S
4S
0 8 2 5
Fig. 10.9 Bloc modular
69
Simbolurile folosite în tehnica de racordare prin plăci şi blocuri modulare au

semnificaţiile celor din figura10.10, în care: a - conducte funcţionale; b - conducte de
comandă; c - conducte de drenaj; d - orificiu de racordare pentru partea cu legături la aparate a
unei plăci modulare; e - conductă de legătură în bloc modular; f - orificiu filetat închis cu dop
pe partea de racordare a conductelor; g - orificiu filetat, deschis pe partea de racordare a
conductelor; h - orificiu de racordare pe părţile aparatelor şi orificiu filetat şi închis cu dop pe
partea de racordare a conductelor; i - orificiu de racordare pe părţile aparatelor şi orificiu
filetat deschis pe partea de legătură a conductelor; j - canal întrerupt între două blocuri printr-
o placă de separare; k - canal de legătură între două blocuri prin placă de separare; l - canal în
bloc obturat spre partea aparatelor.
a
b e g i k
c
d f h j l
Fig. 10.10 Simboluri folosite în tehnica de racordare prin plǎci ţi blocuri modulare
10.1.2. Calculul elementelor hidraulice
La elementele hidraulice de legătură, ce au funcţia de transport al agentului hidraulic,

este necesar calculul hidraulic care să conducă la determinarea suprafeţei transversale minime
a orificiilor prin care circulă agentul hidraulic.
Pentru conducte, în special la cele rigide, este necesar şi calculul de rezistenţă.
a) Calculul hidraulic constă în stabilirea diametrului nominal (DN) necesar. Pentru calcul
se poate utiliza relaţia:
Q
d = 4,61 (1)
v
în care:
Q este debitul de fluid ce trece prin conductă, în 1/min;
v - viteza de curgere a fluidului în conductă în m/s.
Pierderile de presiune în cazul conductelor sunt direct proporţionale cu pătratul vitezei
după cum rezultă din releţia (2) scrisă pentru curgerea în regim laminar:
γ 1 2
p = λ⋅ ⋅ v (2)
2g d
în care:
λ = K Re ( K = 75 pentru conducte rigide; K = 80 pentru conducte flexibile);
γ - greutatea specifică a agentului hidraulic, în N/m3;
l - lungimea conductei, în m ( g =9,8 m/s2; Re<2300).
70
După cum rezultă din relaţia 2, viteza de curgere v nu poate avea orice mărime.
Valorile recomandate pentru acestea sunt:
v = 6K 7 m s pentru l < 100 ⋅ d ;
v = 3K 4 m s pentru l > 100 ⋅ d ;
v = 1,5K 2,5 m s pentru conducte de refulare.
Diametrul nominal al conductei, stabilit cu relaţia (1), se corectează la valoarea
apropiată normalizată, deoarece aparatura hidraulică se realizează pentru diametre nominale
DN cu valori normalizate de 6; 8; 10; 13; 20 mm.
b) Calculul de rezistenţă se referă în special la conductele rigide. Se consideră
conducta ca un recipient sub presiune, supusă la o stare de tensiune plană. Deoarece tensiunea
pe direcţie transversală este mai mare, grosimea peretelui se poate exprima cu relaţia:
p⋅d
δ= (3)
2 σa
σ a -este rezistenţa admisibilă a materialului conductei (pentru conducte din oţel laminat
σ a = 225 MPa ).
Relaţia (3) este valabilă pentru calculul conductelor cu pereţi subţiri ( d δ ≥ 16 ).
Pentru conducte la care d δ < 16 comportarea materialului este descrisă de relaţia:
d 2 + 2δ + 2δ 2
σa = p (4)
2(d − δ )
rezultând grosimea peretelui:
d ⎛⎜ σ a + p ⎞
δ ≥ δ min = − 1⎟ (5)
2 ⎜⎝ σ a − p ⎟
⎠
La proiectare se va adopta conducta a cǎrei diametru interior corespunde condiţiilor de
curgere impuse, apoi se predimensioneazǎ cu una din relaţiile (3) sau (5).
• Se va analiza schema blocului modular din figura 10.9 precizând modul în care
trebuiesc făcute comenzile pentru realizarea ciclului tehnic AR-AL-RR (avans
rapid, avans de lucru, retragere rapidă) şi dacă blocul permite realizarea şi altor
cicluri. Dacă da să se arate care sunt acestea precum şi comenzile aferente.
• Se va insera blocul din figura 10.9 într-o schemă de acţionare a unui
hidromotor liniar.
• Să se determine DNul conductelor pentru următoarele valori ale parametrilor de
mişcare a agentului hidraulic: Q = 6 l/min şi v = 1,6 m/s; Q = 10 l/min şi v = 2,5
m/s; Q =22 l/min şi v = 1.8 m/s.
71
Bibliografie
1.- Marin V., Moscovici R., Teneslav D. - Sisteme hidraulice de actionare si

reglare automata. Bucuresti, Editura Tehnica, 1987.
2.-Constantin E., Ciocan O. - Proiectarea si constructia actionarilor
hidropneumatice. Universitatea din Galati. 1988.
3.- Ionescu F., Catrina D., Dorin A. - Mecanica fluidelor si actionari
hidraulice si pneumatice. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1980.
4.- Oprean A. - Sisteme hidrostatice. Bucuresti, E.D.P. 1983.
5.- Ciocan, O.D., Dima, M – Elemente de proiectare a sistemelor de
acţionare hidrostatică. Ed. BREN Bucureşti .2002.
6.- Constantin E. – Acţionări hidrostatice. Ed. Tehnică Bucureşti. 1999.
7. - Ciocan O., Nicoară D. – Proiectarea acţionărilor hidraulice. Îndrumar de
laborator. Universitatea din Galaţi 1995.

Actionari Hidraulice Si Pneumatice-ciocan-Are Formule de Calcul-Parcursa

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Actionari Hidraulice Si Pneumatice-ciocan-Are Formule de Calcul-Parcursa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ovidiu Dumitru Ciocan

- Acţionări Hidrostatice, Organologie –

Lucrarea este destinată studenţilor de la specializarea I.P.M.I. forma de

APARATURA CE INTRĂ ÎN COMPONENŢA SISTEMELOR DE

Fig. 1.1 Schema generală a unui sistem hidraulic

Principalele componente ale sistemelor de acţionare hidrostatice sunt:

• Vor fi reproduse principalele funcţii ale aparaturii ce intră în componenţa

Cu volum geometric constant şi două sensuri ale

Cu volum geometric variabil şi un sens al fluxului

Cu volum geometric variabil şi două sensuri ale

Cu volum geometric constant şi două sensuri ale

Cu volum geometric variabil şi un sens al fluxului

Cu volum geometric variabil şi două sensuri ale

Cu simplă acţiune, cu piston şi plunjer

Cu dublă acţiune şi tijă simplă

Cu dublă acţiune şi tijă dublă

Telescopice, cu simplă acţiune şi deplasare

Telescopice, cu simplă acţiune şi deplasare

Telescopice, cu dublă acţiune şi deplasare

Multiplicatoare de presiune cu două feluri de

Schimbător de presiune (transformă o presiune

Distribuitor 2/2 cu comandă hidraulicăşi revenire cu

Supapă de presiune normal deschisă, cu o

Supapă de presiune cu comandă

Supapă de presiune cu acţiune directă

Regulator de debit cu debit constant

Regulator de debit cu debit reglabil

Regulator de debit cu debit reglabil,

Rezervor (cu conducta de refulare imersată)

Simbol general pentru grupul generator de debit

Rezistentă hidraulică fixă

Releu electric de presiune (manocontact)

Intersecţie de conducte cu racordare între ele

Intersecţie de conducte fără racordare

• În baza notaţiilor făcute se va încerca reproducerea schemelor analizate anterior.

ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCŢIONALĂ A POMPELOR VOLUMICE

În cadrul sistemelor hidraulice pompele volumice reprezintă generatorele de energie

2.1 Elemente teoretice

2.1.1 Pompa cu roţi dinţate

Fig. 2,1 Pompǎ cu douǎ roţi dinţate

II. Parametri de lucru ai pompelor cu roţi dinţate

- Puterea necesară pentru dezvoltarea presiunii p se calculează cu relaţia:

2.1.2 Pompa cu palete cu debit constant

II. Parametri de lucru ai pompelor cu palete

2.1.3 Pompa cu pistonaşe axiale

Fig. 2.4 Pompǎ cu pistonaşe axiale

c- pompǎ cu disc fulant.

II. Parametri de lucru ai pompelor cu pistonaşe axiale

Debitul teoretic se va calcula deci cu relaţia:

2.2 Elemente aplicative

ANALIZA CONSTRUCTIV FUNCŢIONALǍ A DISTRIBUITOARELOR

3.1 Elemente teoretice

3.1.1 Elemente constructiv funcţionale ale distribuitoarelor cu sertar

Între aparatele care au rolul de a repartiza debitele de lichid în instalaţiile hidrostatice,

b. Prin translarea sertarului către stânga (poziţia II de comutare) pompa PH

II. Soluţii constructive

Ca rezultat al combinaţiei dintre numărul de orificii şi poziţii ale sertarului, există o

Fig. 3.2 Distribuitoare cu sertar

Distribuitoarele standard se produc aproape exclusiv cu cinci canale. Conform

Fig. 3.3 Distribuitoare de tip 4/3

III. Comanda distribuitoarelor cu sertar

Alimentarea şi evacuarea distribuitorului pilot prin conductele auxiliare x şi y poate fi

IV. Codificarea distribuitoarelor cu sertar