Sunteți pe pagina 1din 27

Textul Noului Testament

Pr. Prof. Stelian TOFANĂ


1. Originalele Noului Testament

Integritatea textului
S-a păstrat textul în decursul veacurilor, în forma sa
integră, aşa cum a ieşit de sub pana aghiografilor
sfinţi, sau nu?

integritate - dogmatică (materială) - nici o


alterare în ceea ce priveşte
fondul ei de învăţături
- critică (formală) - nici o schimbare
în forma ei exterioară.
Integritatea critică o garantează şi pe cea
dogmatică; în schimb integritatea
dogmatică nu o presupune şi pe cea
critică.

dacă au intervenit alterări - se poate


constata azi cu ajutorul:
- manuscriselor biblice păstrate
- scrierilor şi citatelor Sfinţilor
Părinţi
- traducerilor vechi şi mai noi
a. Materialul de scris al originalelor Noului
Testament

- II Tim. 4,13 - membr£na (pergament) (ercomenoj


fere kai ta biblia malista taj membranaj)

- II Ioan 12 - c£rthj (hârtie de papirus) (Polla


ecwn umin grafein ouk eboulhqhn dia cartou kai
melanoj).
Hârtia de papirus - din tulpina trestiei
"papyrus“ - ţinutul mlăştinos de la vărsarea
Nilului.

Centrul de fabricaţie al hârtiei "papyrus" -


oraşul Fajun, din Egiptul de Nord.

se folosea un condei (stàloj sau k£lamoj -


III In. 13) care se înmuia într-o cerneală
făcută dintr-un amestec de gumă şi
funingine (tÕ m◊lan- II Cor. 3,3; II In. 12) -
mai târziu - cerneala pregătită din gogoaşe
de ristic
Pergamentul – sec. IV - material mai durabil - în
sec. V – domină.

Pergamentul era pregătit din piei de capră, oaie,


viţel sau antilopă, acesta din urmă fiind foarte fin.

Hârtia de bumbac - sec. X, - numită "charta


bombycina", descoperită de chinezi - începând de
prin sec. VIII - prin mijlocirea arabilor, a fost
cunoscută şi în Europa.

Hârtia de zdrenţe - sec. XIII - numai pentru uzul


particular - fabricată în Europa
b. Limba originalelor Noului Testament

Limba greacă - nu este limba clasică, folosită


de Platon, Demostene etc. – ci "greaca de
rând" sau limba numită "dialectul comun" (
koin¾ di£lektoj sau Œllhnik¾ di£lektoj )

- împestriţat cu multe barbarisme locale din


diferite ţări ale imperiului

- colorit semit, cuprinzând ebraisme şi


aramaisme

- cuvinte noi - lÒgoj, eÚaggelion, œkklhsia,


p∂stij, c£rij, dikaiosÚnh etc.
c. Transcrierea cărţilor Noului Testament
şi cauzele coruperii textului

La scurt timp după apariţie, cărţile Noului


Testament s-au transcris în zeci şi sute de
exemplare – din mai multe motive:

1 - caracterul enciclic al unor scrieri

2 - întrebuinţarea deasă a unor texte care se


foloseau la serviciul divin

3 - dorinţa multor comunităţi şi a foarte mulţi


creştini de a le poseda personal, fie în cadrul
comunităţii, fie în casă, etc.
Cauzele coruperii textului:

- neintenţionate, rezultate din:

1 - Lipsa de atenţie la transcriere,


copiatorul citând neglijent textul care urma a
fi transcris ( H şi N )

2 - auzitul defectuos (o şi w, dacă sunt


lungi sau scurte, precum între e şi h. )
Erori intenţionate:

1). Judecata pripită a copitorilor – înlocuiesc


unele particole, conjuncţii sau prepoziţii, cu altele
care li se păreau mai potrivite cu textul (kai cu de;
eij cu en şi invers etc.

2). încercarea copiatorilor de a corecta unele


erori gramaticale şi a se da textului o formă cât mai
corect gramaticală şi un stil cât mai elegant
grecesc.

3). Încercarea unor copişti de a da unor texte,


care li se păreau nu destul de clare, un înţeles cât
mai aproape de priceperea fiecăruia. ( dikaiosÚnh
de la Matei 6,1, - înlocuit cu termenul mult mai
concret œlehmosÚnh).
După concepţia lui Origen, adevăratele cauze ale
coruperii textului ar fi:

1 - lipsa de atenţie a copiatorilor

2 - corecturile bine intenţionate ale copiştilor

3 - reaua intenţie în denaturarea textului

4 - tendinţa unor copişti de a lămuri anumite


texte şi pericope, aparent obscure

5 - dictatul defectuos, etc.


Cele mai importante Manuscrise ale Noului Testament

Denumirea Datarea Conținut Locul unde se găsesc

52 100-125 In 18,31-33.37-38 John Rylands Library,


P
Manchester

P45-47 sec. 3
P45 - Evanghelii+FAp Museu - Dablin
P46 – Ep. Pauline
P47 – Apoc 9-17
150-200 Ioan (cu unele lipsuri) Bodmer – Muzeu,

66 Geneva
P

75 înainte de 200 Lc 3-18; 22-24 Bodmer – Muzeu,


P
In 1-15 Geneva
d. Codicii greceşti ai Noului Testament

- c Codex Sinaiticus (01 Gregory) - sec. IV (350),


cuprinde:

- Noul Testament în limba greacă


- Vechiul Testament (cu unele lipsuri)
- Epistola lui Barnaba
- o parte din Păstorul lui Herma.

- descoperit de învăţatul Constantin Tischendorf -


în anul 1844 - în mănăstirea Sf. Ecaterina din
Sinai, care l-a şi adus în Europa.

- Leningrad, din 1933 - British Museum din Londra.


B - Vaticanus (03 Gregory) - datează din sec. IV (325)
- a cuprins, la început, întreaga Sf. Scriptură în limba
greacă, pe spaţiul a 759 foi de pergament. Astăzi, din
Vechiul Testament lipseşte începutul, iar din Noul
Testament, Evrei 9,15-13,25, I-II Timotei, Tit, Filimon şi
Apocalipsa.

A - Codex Alexandrinus (02 Gregory)


- scris în a doua jumătate a sec. V, în Egipt, probabil în Alexandria

- patriarhul Cyril Lucaris, l-a dăruit în anul 1628, regelui Angliei, Carol I.

- cuprinde, în greceşte, întreaga Sf. Scriptură, cu mici lacune (Mt 1-25;


2 Cor 4-12), precum şi Epistolele lui Clement către Corinteni.

- Codicele numără 773 de file şi se găseşte la British Museum din


Londra.
C - Codex Ephraeni rescriptus sau Parisiensis
(04 Gregory)

- textul biblic inițial (aprox. mai mult de jumătate) a fost ras


de pe pergament în sec. al XII-lea, iar pe acelaşi pergament
biblic s-a scris o traducere în limba greacă a 38 de lucrări
ale Sf. Efrem Sirul.

- Cu ajutorul unor substanţe chimice, Tischendorf a reuşit să


recitească textul biblic care este scris apoi per extensum.

- În anul 1843 Tischendorf reuşeşte să publice Noul


Testament atât cât a putut descifra.

- Manuscrisul este format din 200 de file şi se găseşte azi în


proprietatea Bibliotecii Naţionale din Paris.
D - Codex Cantabrigiensis sau Codex Bezae (05
Gregory)

- datează din sec. V-VI.

- cuprinde numai Evangheliile şi Faptele Apostolilor în limba


greacă şi în traducere latină.

- manuscrisul s-a păstrat într-o Bibliotecă din Franţa, iar în


timpul războaielor religioase din sec. al XVI-lea, a dispărut.

- a fost descoperit de reformatorul Beza, care l-a dăruit


Bibliotecii Universităţii din Cambridge.
D2. - Codex Claromontanus (06 Gregory)

- datează din sec. V-VI.

- cuprinde Epistolele Sf. Pavel în limba greacă şi


în traducere latină (inclusiv Ep. către Evrei).

- e important şi pentru că cuprinde o listă a


cărţilor canonice.

Astăzi se găseşte la Biblioteca Naţională din


Paris.
E. - Codex Laudianus (sau 08 Gregory)

- datează din sec. VI sau VII şi cuprinde Faptele Apostolilor


în limba greacă şi latină.

- codicele a fost descoperit în Sardinia de Arhiepiscopul


Laud, care l-a dăruit Bibliotecii Universităţii din Oxford.

G - Codex Boernerianus (012 Gregory) - numit după


învăţatul Boerner, căruia i-a aparţinut.

- datează din sec. IX şi a fost descoperit în mănăstirea Sf.


Gallen.

- cuprinde textul Epistolelor pauline, fără Epistola către


Evrei, cu o traducere latină interliniară.
- codicele se găseşte azi în Dresda.
Traducerile latin vechi ale textului sfânt -
Itala şi Vulgata

După pătrunderea şi răspândirea creştinismului


în spaţii şi la popoare care nu vorbeau şi nu
cunoşteau limba greaca - necesitatea traducerii
textului sfânt în limba maternă a acestor
popoare.

mai întâi traducerile siriene, latine şi coptice.


Când, unde şi de către cine s-a făcut prima traducere,
în limba latină, a textului sfânt, nu se cunoaşte, dar în
a doua jumătate a sec. II se pare că ea exista deja.

trei forme de texte latine diferite:


- african
- european
- spaniol

- denumirea textului vechi latin de "Itala", ca


desemnând o traducere latină veche, unitară, a
textului sfânt nu este corectă

- Fer. Augustin înţelegea prin această denumire, fără


îndoială, numai o formă de text europeană a traducerii
vechii latine a textului Sfintei Scripturi.
s-a simțit nevoia corectării textului latin

papa Damasus îi trasează sarcină Fer.


Ieronim să facă o recenzie a traducerilor
latine şi să realizeze o traducere unitară a
Bibliei.

În anul 384 Ieronim prezintă Papei textul


revizuit al Evangheliilor, scurtă vreme
după aceea şi pe cel al celorlalte cărţi ale
Noului Testament.
în Prefaţa care a însoţit manuscrisul
Evangheliilor, "ad Damasum“ afirmă:

1 - că n-a voit să facă o traducere nouă, ci a


revizuit numai textul vechilor traduceri latine,
căutând să-i dea sensul care consună cel mai
bine cu textul grecesc.

2 - a îndreptat numai acele locuri, care i se


păreau că nu redau destul de bine înţelesul
autentic al textului originar.

3 - prevede că mulţi nu vor aprecia după merit


lucrarea sa, dar are conştiinţa că a stat în slujba
adevărului.
revizuirea traducerilor si a cărţilor Vechiului
Testament, după recenzia hexaplară a
Septuagintei, după care traduce direct din
originalul ebraic, în latină.

are de adversar pe prietenul său Augustin -


vede în atenţia dată de Ieronim textului ebraic o
diminuare a autorităţii Septuagintei, în uz
general, încă din timpul apostolic.

În jurul anului 405 traducerea Vechiului şi a


Noului Testament a fost încheiată, însă
traducerea s-a impus destul de greu
abia în sec. VIII valoarea şi valabilitatea
Vulgatei a fost asigurată - numele său de cinste
"Vulgata", în sensul de "allgemein verbreitet",
l-a primit numai la sfârşitul evului mediu.

Papa Clemens al VIII-lea (1592-1605) -


"Vulgata Clementină".

După câteva ediţii îmbunătăţite, în cele din


urmă, textul celei de a III-a ediţii Clementine,
din 1598, devine până astăzi textul biblic latin
oficial al Bisericii catolice.
Citatele Sfinţilor Părinţi şi Scriitorii bisericeşti ai
primelor veacuri creştine

Citatele biblice din operele Sfinţilor Părinţi şi scriitorii


bisericeşti sunt importante pentru critica textuală biblică
din trei puncte de vedere:

1) redau un text al Noului Testament dintr-o perioadă


din care nu există mărturii directe ale unei tradiţii
manuscriptice, decât foarte izolate şi sporadice

2) pot fi toate localizate geografic, ceea ce înlesneşte


determinarea clară a grupelor de texte locale, a apariţiei şi
dezvoltării lor.

3) analiza critică a citatelor Sfinţilor Părinţi şi scriitori


bisericeşti dau o imagine clară şi asupra unor curente care
au influenţat odinioară evoluţia dezvoltării textului.
Dintre ediţiile critice ale literaturii patristice amintim:

- "Die grieschischen christlichen Schrifsteller der


ersten drei Jahrhunderte", editată de Academia din
Berlin în 1897, completată fiind ulterior şi cu autori şi
opere din sec. IV-VI.

- "Corpus ecclesiasticorum Latinorum", editată de


Academia din Viena în anul 1866.

- "Corpus scriptorum christianorum orientalium",


1903.
- "Patrologia orientalis" 1903.

- "Corpus christianorum", Seria Latină 1954.

- "Sources Chrétiennes", seria greacă şi


latină 1941.

Cea mai răspândită ediţie a literaturii patristice,


nici ea însă completă, este ediţia Migne.

întreaga colecţie numărând, aşadar, 378 de


volume (161 greaca – 217 latina)