Sunteți pe pagina 1din 7

Aceste drapele au fost împărțite următoarelor unități:

Regimentul I de infanterie

Regimentul II de infanterie

Regimentul III de infanterie

Regimentul IV de infanterie

Regimentul V de infanterie

Regimentul VI de infanterie

Regimentul VII de infanterie

Regimentul I de lăncieri

Regimentul II de lăncieri

Regimentul I de artilerie

Batalionul I de vânători

Batalionul I de geniu

Batalionul I de pompieri

Legiunea I de grăniceri, linia Dunării

Legiunea II de grăniceri, linia Munților

Legiunea I de dorobanți

Legiunea II de dorobanți

Cu prilejul înmânării drapelelor, Alexandu Ioan Cuza a ținut următorul discurs[52]:

„Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați, această zi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre.
steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfățișau Țările despărțite.
Astăzi, voi primiți din mâinile Noastre steagul ce întrunește coloarele Țărilor-Surori, așa precum
voința unanimă a Românilor a unit pe capul Nostru coroanele ambelor Țări. Steagurile voastre totuși
au fost marture de întâmplări care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi dar arsenalul Român.
Primind steagurile cele nuoi, aduceți-vă pururea aminte că vă încredințez onoarea Țării. Steagul e
România! acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbilșugat cu
sudoarele muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se
vor nașce copii voștri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinței, ordinei și al disciplinei ce
reprezintă oastea! Steagul e tot de-odată, trecutul, prezentul și viitorul Țării; întreaga istorie a
României! Într-un cuvânt; steagul reprezintă toate datoriile și toate virtuțile militare care se cuprind
în acele două cuvinte săpate pe vulturii Români, Onoare și Patrie!
Ofițeri, subofițeri, caporali, și soldați, jurați să păstrați cu onoare și fără pată stegurile voastre, și asfel
veți corespunde încrederii și așteptării ce am pus cu Țara întreagă în oaste! Jurați a le apăra în orice
întâmplare ca un sânt depozit ce încredințez bravurei și patriotismului vostru!

Să trăiască România!””

Aceste drapele vor fi folosite până în 1866, când, după abdicarea lui Cuza, vor fi schimbate. Astăzi se
mai păstrează doar patru drapele ale armatei, model 1863[53].

Drapelele României până la 1918

Drapelul României (1867 - 1948)

Constituția din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi
Albastru, Galben și Roșu”[54]. Ordinea și dispoziția culorilor au fost stabilite de către Adunarea
Deputaților în ședința din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost
așezate întocmai ca la 1848[31]. Lucrările comisiei au continuat și în ziua de 30 martie și, în urma
votului pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la
12/24 aprilie 1867.

Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie așezate vertical, în ordinea următoare: albastru la hampă,
galben la mijloc, iar roșul la margine, flotând. Stema țării era așezată doar pe drapelele armatei și
cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.[53]. Aceeași diferențiere era făcută și
pentru pavilioanele marinei de război și a celei civile.

Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând și opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie Brătianu,
Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu și Gheorghe Cantacuzino a subliniat semnificația
noului stindard[55]:

„Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul Unirii principatelor.
El este un ce mai mult: el este însuși drapelul naționalității române din toate țările locuite de
români.”

Legea pentru modificarea armelor țării din 11/23 martie 1872 nu a schimbat aceste prevederi[53],
doar modelul stemei, fiind adoptat proiectul propus de Ștefan D. Grecianu[56].

Pavilionul princiar/regal

Articol principal: Pavilioanele Familiei Regale a României.

Potrivit legilor din 1867 și 1872, pavilionul princiar (mai târziu regal) era identic cu cel al armatei,
purtând în centru stema țării[57].
Totuși, la confecționarea acestora s-a adoptat un model puțin diferit, dându-se culorii galbene o
lățime dublă față de cele roșie și albastră și adoptându-se o proporție a pânzei de 1:1. La colțurile
pavilionului s-a cusut câte o coroană regală de argint. Pavilionul principelui moștenitor era identic,
însă fără a avea coroanele de la colțuri[58].

Un album de la sfârșitul secolului al XIX-lea[59] și numărul din octombrie 1917 al revistei „National
Geographic”[60] prezintă pavilioanele ca având o proporție a benzilor de 1:3:1.

Pavilionul regelui

Pavilionul principelui moștenitor

Drapelul de luptă

Drapelul Gărzii Civice din Focșani

Drapel de luptă, model 1882. Detaliu color aici și aici

Drapelul pazei de coastă

Imediat după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, drapelele de luptă ale unităților militare au fost
schimbate cu unele noi, model 1866, pe stindard apărând, în loc de stemă, numele companiei. Acvila
va fi păstrată, totuși, în vârful hampelor[61][62].

Este de precizat însă că drapelele distribuite Gărzii Civice, reînființată în martie 1866, prezentau un
model diferit; anume culorile erau dispuse vertical, pe pânză se găsea stema orașului și nu a țării, iar
acvila din vârful lăncii avea dimensiuni mai mari și purta pe piept ecusonul Principatelor Unite.[63]. P.
V. Năsturel le clasează ca fiind drapele model 1867 și le descrie amănunțit[64]: dimensiunea pânzei
era de 114 cm lungime și 95 cm lățime (deci proporție de 5:6) și avea pictată în centru stema orașului
respectiv, timbrată cu o coroană murală de aur. În colțuri, încadrat de ghirlande de lauri, era brodat
numărul legiunii cu cifre romane. Pânza este tivită cu franjuri aurii și are în colțurile libere ciucuri din
același material. Acvila din vârful hampei are zborul jos, este încoronată princiar și poartă la dextra
sceptrul iar la senestra sabia, toate din aur. Pe pieptul acvilei se regăsește un scut tăiat, cu acvila
Munteniei în cartierul prim și capul de bour al Moldovei în cartierul secund. Peste sabie și sceptru
trece o panglică pe care scrie deviza „Honor et Patria”. Pe 11 septembrie 1867 aceste drapele au fost
înmânate Gărzilor Civice în cadru solemn, de către prințul Carol I[65].

În 1873[66] se va hotărî înlocuirea drapelelor militare model 1866 cu altele model 1872, care să
corespundă legii pentru modificarea armelor țării din 1872[53]. Din punct de vedere al designului,
acestea se împart în mai multe generații.

Drapelele confecționate în 1873 (24 drapele și 10 stindarde), din care, la 1900, se mai păstra doar
unul, acel al Pompierilor, erau de formă pătrată cu latura de 150 cm. În centrul ei era pictată, pe un
fundal vișiniu înconjurat cu o ghirlandă închisă din lauri argintii, stema mijlocie a țării. În colțuri se
regăsea cifrul prințului Carol, încadrat de o coroană de lauri, iar hampa drapelului se termina cu
acvila de metal purtând deviza „Onóre și Patria” precum și numărul și numele unității[62]. Drapelele
cavaleriei aveau pânza de dimensiuni mai reduse (45 cm), iar elementele decorative erau brodate cu
fir, și nu pictate. Toate aceste însemne au fost împărțite unităților la 14 octombrie 1874, pe câmpul
de la Băneasa[62][67].

Drapelele confecționate între 1877 și 1882 Diferă cu puțin față de cele precedente. Doar 10 unități
create după 1874 au primit acest model, la cartierul general de la Poiana, pe 17 iulie 1877. Cu acest
prilej, domnitorul Carol le-a adresat ostașilor următoarele cuvinte[68]:

„Dându-vă drapelul corpului, vă încredințez onoarea României, pe care o pun astfel sub scutul
curajului, devotamentului și abnegațiunii voastre. Pentru prima oară se prezintă solemna ocaziune de
a primi drapelul în preziua mergerei pe câmpul de onoare; căutați a-l încununa d-o nemuritoare
glorie. Nu uitați niciodată că drapelul este simbolul patriei...”

Aceste două categorii de drapele au fost schimbate cu altele noi în 1902, cu prilejul împlinirii a 25 de
ani de la Războiul de Independență[62].

Drapelele confecționate între 1882 și 1897 se deosebesc față de precedentele prin mici detalii. Pânza
drapelului era pătrată, cu latura de 156 cm; cravata era realizată din fir tricolor, având ciucuri. Leii
susținători aveau de data aceasta dinți și unghii de aur, iar eșarfa cu deviza țării nu mai era căptușită
cu roșu. În centrul scutului, armele casei de Hohenzollern erau înconjurate cu o bordură de aur[69].

Aceste trei generații au fost realizate de către statul român la casa Collani et Comp. din Berlin. În
1896 ministrul de război Anton Berindei, observând că „modul cum [drapelele] sunt lucrate și
materialele întrebuințate lasă de dorit, căci pânza lor se taie și se rupe”, adresează un ordin
generalului Ioan Argetoianu, președintele comisiei mixte și inspector general al geniului: „am
onoarea a vă ruga să luați dispozițiuni ca comisiunea ce prezidați să facă o descriere detaliată asupra
drapelelor și stindardelor existente, asupra materialelor din care trebuiesc confecționate, dimensiuni,
etc. În lucrările de făcut se va avea în vedere și legea din 8 martie 1872 [...] prin care se hotărăște
marca și drapelul țării”[70].
Astfel, începând cu drapelele model 1897, ele vor avea proporția 2:3, în mijloc va apărea stema
întreagă a țării (cu modificările de după 1881), iar ghirlanda care o înconjoară va fi uneori deschisă.

Drapelele unităților care au participat în Primul Război Mondial au fost înmânate, în majoritate, în
anul 1902 sau în perioada 1908-1916, și au fost utilizate până în 1929, când au fost transferate la
Muzeul Militar[62]. Acestea sunt asemănătoare ca design celor model 1897, cu mențiunea că, după
decesul regelui Carol (10 octombrie 1914), la colțuri a apărut monograma regelui Ferdinand.
Dimensiunea flamurilor variază între 90 × 65 cm și 115 × 73 cm.

În paralel cu drapelul de luptă, prin Înaltele decrete nr. 355 din februarie 1871[71] și nr. 1467 din 21
august 1873[72] au fost stabilite jaloane pentru fiecare corp de infanterie, precum și modelul
fanioanelor de batalion. Acestea din urmă țineau locul drapelului de luptă, acolo unde era necesar
(exista un singur drapel la fiecare regiment), și reprezentau tricolorul cu benzi verticale, potrivit
legilor din 1867 și 1872 privitoare la armele României.

Un drapel a fost instituit și pentru paza de coastă a României. Potrivit ediției amintite a revistei
„National Geographic”[60], acesta era identic drapelului românesc, pe fâșia galbenă regăsindu-se o
ancoră albastră cu otgon, încoronată cu o coroană regală de argint.

Tot în această perioadă s-au creat legi și regulamente care să abordeze modalitățile de manipulare,
pază și salut ale drapelului de luptă. Astfel, prin Înaltul decret nr. 1451 din 18 august 1873[73] se
hotăra ca drapelul să fie purtat de către adjutantul subofițer al regimentului, el fiind asistat de către
ofițerul port-drapel. De asemenea, se reglementa componența gărzii drapelului la infanterie. Aceasta
era alcătuită din cinci sergenți, dintre care doi în primul șir, flancând adjutantul subofițer și având în
dreapta pe ofițerul asistent, și trei în al doilea șir, în spatele celor dintâi. „Regulamentul asupra
exercițiului și manevrelor de infanterie” prevedea ca în timpul manevrelor militare drapelul (ori
fanionul) să se afle în centrul batalionului al doilea dacă regimentul era compus din trei batalioane
sau în centrul primului batalion dacă regimentul avea numai două. Port-drapelul, ales de către
colonel, nu era integrat nici unei subdivizi a batalionului. Același regulament prevedea în cuprinsul
său onorurile cuvenite drapelului, precum și modalitatea de salut cu drapelul, cu precizarea că era
destinat doar familiei domnitoare[74].

Drapelul de luptă model 1897, cu cifrul regelui Carol I

Drapelul de luptă model 1914, cu cifrul regelui Ferdinand I.


Un drapel de luptă model 1902, aflat la MNIR

Planșă prezentând stema și steagurile României, stabilite prin legea pentru modificarea armelor din
1872.

Prinţul Carol înmânând drapelele Gărzii Civice (11 septembrie 1867). În fundal se pot observa
drapelele de luptă model 1866.

Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa (1877)

Cucerirea Plevnei, dioramă la Muzeul Militar din București

Armata Română trece în Dobrogea (1878)

Drapelele românești din Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia și de peste granițe

Aspect de la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia

În 1918, în Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia s-a creat împrejurări favorabile manifestării
deschise a năzuinței românilor către unirea cu „Patria Mamă”.
În Basarabia, la 2 decembrie 1917 s-a constituit Republica Democratică Moldovenească, urmând ca
pe 24 ianuarie 1918 aceasta să-și proclame independența. Heraldistul Paul Gore redactase în mai
1917 un studiu în limba rusă intitulat „Culorile naționale ale românilor din Basarabia”, care își
propunea să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod firesc tricolorul românesc[75]:

„E nevoie de o anumită stimă față de trecutul național și doar de puțin curaj pentru a-ți apăra
drepturile naționale legale. Nu insist de loc ca drapelul nostru național compus din trei fâșii colorate
albastru galben și roșu să aibă aceste fâșii aranjate vertical. Fie ca aceste fâșii în ordinea indicată să
fie orizontale. Dar culorile și consecutivitatea lor trebuie să le păstrăm, mai ales, că toate aceste trei
culori sunt și în Stema Basarabiei, care reprezintă, dacă eliminăm bordura din culorile Imperiului,
stema antică exactă a Principatului Moldovei și, se știe că, drapelele trebuie alcătuite conform
regulilor exacte ale heraldicii, potrivit culorilor câmpului și emblemelor stemelor corespunzătoare.”

Din această perspectivă, heraldistul Silviu Andrieș-Tabac îl consideră pe Gore drept autor moral al
drapelului Republicii Democratice Moldovenești[75]. Acesta era un tricolor albastru-galben-roșu, cu
fâșiile plasate orizontal, având stema în centrul câmpului galben și inscripția „Republica Democratică
Moldovenească și Independentă” în centrul câmpului albastru