Sunteți pe pagina 1din 5

Pavilioanele navelor marinei militare și ale navelor grănicerești erau reprezentate prin drapelul de

luptă al unităților respective.

Flamura era însemnul prin care se făcea cunoscut faptul că nava este armată și comandată de un
ofițer de marină. Era constituită dintr-o „pânză de astar, de forma unui triunghi isoscel, având baza
spre dispozitivul de prindere și imprimate pe ambele fețe culorile drapelului și stema Republicii
Socialiste România.”

Geacul era reprezentat „printr-o pânză de astar de formă pătrată, având imprimate pe ambele fețe
culorile drapelului și stema Republicii Socialiste România. Pe culoarea albastră sunt aplicate două
ancore încrucișate de culoare albă având aceeași mărime ca stema.”

Pavilionul distinctiv pentru navele grănicerești era reprezentat „printr-o pânză de astar, de culoare
albă, de formă dreptunghiulară, având jumătatea dinspre dispozitivul de prindere de culoare verde
pe care este aplicată o ancoră de culoare albă”.

Flamura navelor

Geacul navelor

Pavilionul navelor grănicerești

Dimensiunile acestor însemne, precum și modul de folosire al acestora urmau să fie stabilite de către
Ministerul Forțelor Armate, prin regulament.

Prin Decretul nr. 90 din 27 aprilie 1977 privind instituirea drapelului de luptă al gărzilor patriotice și
reglementarea acordării acestuia[93] se crea un însem special pentru unitățile Gărzilor Patriotice.
Acesta era similar drapelelor de luptă ale unităților militare, cu excepția inscripțiilor de pe fața a doua
a drapelului: „Gărzile patriotice” — în linie arcuită, deasupra stemei — și unitatea administrativă în
care se găsea gruparea (municipiul sau județul) — în linie dreaptă, sub stemă. Dimensiunile erau
indicate în anexă: pânza avea 100 cm lungime și 66 lățime, înălțimea scrisului era de 6 cm, franjurii
erau lungi de 5 cm, hampa avea 240 cm lungime și 4 cm în diametru, iar ogiva din vârful hampei era
înaltă de 15 cm. Potrivit Decretului, drapelul se acorda unității de către comandanții gărzilor
patriotice județene ori din municipiului București, sau de către reprezentanți ai Statului major al
gărzilor patriotice de la Comitetul Central al Partidului Comunist Român, în urma unui decret
prezidențial în acest sens. Puteau primi drapel Gărzile patriotice care s-au distins în activități de
pregătire pentru apărarea patriei și care întruneau minim 2000 de luptători.

Drapelul gărzilor patriotice (avers)

și revers

Mărcile navelor

Decretul nr. 1016 din 1966 creează cadrul legal pentru înființarea mărcilor distinctive și a mărcilor de
comandament, care se arborează pe navele marinei militare și cele grănicerești, potrivit
Regulamentului serviciului la bord.

Marca distinctivă se arborează atunci când pe navă „se află în vizită oficială secretarul general al
Comitetului Central al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii
Socialiste România sau președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România”.

Marca de comandant se arbora în situații similare pentru: „ministrul forțelor armate ale Repubicii
Socialiste România, comandantul marinei militare, comandantul marii unități de nave sau
comandantul unei grupări de nave constituită temporar”.

Forma, culorile și dimensiunile mărcilor urmau să fie stabilite prin regulament.

Drapelul Revoluției din decembrie 1989

Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluției de la Timișoara, stema Republicii Socialiste România
a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae
Ceaușescu. Acest lucru s-a realizat, de cele mai multe ori, prin tăierea sau ruperea zonei centrale a
fâșiei galbene, de unde și sintagma „drapel cu gaură”.
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea
Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale[94]
prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României,
având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”

Drapelul cu gaură al Revoluției.

Model real al acestui drapel.

Drapele cu gaură la Muzeul Militar din București.

Depozitarea, restaurarea și conservarea drapelelor vechi

În secolul al XIX-lea, după înființarea armatei moderne în cele două principate române dunărene,
vechile drapele militare și cele domnești au fost depuse la Arsenalul Armatei. În 1919 toate acestea
au fost transferate la Muzeul Militar Național. Este de menționat că, în paralel, drapelele care au
participat la Războiul de Independență au fost schimbate în 1902 și păstrate până în 1928-1929 în
sala tronului din Palatul Regal. După această dată au trecut în patrimoniul Muzeului Militar. În 1971
un lot important de vechi drapele a trecut în patrimoniul Muzeului Național de Istorie.

În 1966, la Muzeul Militar Central se găseau 1075 drapele românești și străine, dintre care 949
originale, cu hampă, vârf și pânză, 42 de copii și reconstituiri și 84 la care se mai păstrează doar
hampa și vârful. Împreună cu alte categorii de drapele, stindarde, pavilioane, fanioane, eșarfe și
cravate, colecția se ridica la 1248 obiecte[95]. Astăzi colecția de drapele și stindarde a muzeului
numără 10.826 de exponate[96].

Majoritatea drapelelor vechi au flamura deteriorată (uneori lipsește aproape în totalitate), sau
sfâșiată de gloanțe ori săbii[68].

Măsurile de întreținere luate de către experții din muzee cuprind: introducerea și coaserea în tul
dublu a majorității drapelelor (încă din anii 1930), spălarea prin metode speciale a unor drapele
îmbâcsite de praf, acoperirea drapelelor cu huse de culoare închisă pentru evita pătrunderea luminii
în țesături, înlocuirea exemplarelor deteriorate grav cu copii, fotografierea drapelelor spre a se evita
manipularea lor repetată, controlarea condițiilor climatice din depozite și sălile de expoziții[97].
Anumite drapele sunt supuse și operațiunilor de restaurare.

Fapte de eroism sub drapel

Cucerirea redutei Grivița. Litografie de Carol Popp de Szathmary

În timpul Războiului de Independență din 1877-78, eroismul ostașilor români a fost stimulat
permanent de drapelul românesc[62]. În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter
Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei Grivița drapelul Regimentului
8 linie. Ostașii Regimentului 3 călărași au pătruns între primii în Plevna, trecând înot apa Vidului, cu
drapelul în frunte[62].

În urma faptelor de vitejie, într-o ceremonie solemnă desfășurată la 8 octombrie 1878 au fost
decorate drapelele de luptă. Unitățile participante la asediul Griviței (Regimentul 6 infanterie de linie,
Regimentele 6, 10, 13 și 14 dorobanți), care au luptat la Plevna (Regimentul 6 infanterie de linie,
Regimentele 6 și 14 dorobanți, Batalionul 2 și 4 vânători, Regimentele 3 și 7 călărași), la Smârdan și
Vidin (Regimentul 6 infanterie de linie, Regimentul 3 artilerie) au primit Crucea Trecerii Dunării.
Regimentul 13 dorobanți a mai primit ordinul Steaua României, alături de alte 3 Regimente, iar
Batalionului 2 vânători a primit Marea Cruce a ordinului Steaua României. Au mai fost decorate, între
altele, Regimentului 9 dorobanți și Regimentele 4 și 6 infanterie de linie. Drapelul Regimentului 6
infanterie de linie a mai primit la Galați, din partea principelui Milan Obrenovici al IV-lea al Serbiei,
medalia Bravura Militară (23 septembrie 1879)[62][98].

Și în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al
datoriei de apărare a pământului țării și al onoarei militare. Garda drapelului din Regimentul 83
infanterie „Neagoe Basarab” a înfruntat, în octombrie 1916, o patrulă călare a armatei germane. Deși
i s-a retezat o mână, port-drapelul regimentului a rămas la locul luptei până în momentul în care
ceilalți soldați au sărit în ajutor și au salvat drapelul. O lună mai târziu, Regimentul 1 infanterie „Dolj”
s-a aflat într-o situație critică din cauza căreia s-a decis îngroparea drapelului în curtea unui țăran din
Izbiceni. El a fost recuperat după eliberarea României de sub ocupație străină, în toamna lui 1918.
Regimentul 1 grăniceri s-a aflat la rândul său într-un moment dificil, cu prilejul luptelor din defileul
Oltului. Atunci, comandantul unității a hotărât îngroparea pajurei, iar flamura a fost înfășurată în
jurul corpului unui grănicer care s-a strecurat prin învălmășeală. Steagul a fost repus pe hampă în
Moldova și a participat la campaniile din 1917. A fost decorat la sfârșitul războiului cu ordinul Mihai
Viteazul, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 și medalia Victoria[99].

Multe alte drapele de luptă au fost decorate la terminarea războiului. Pentru a da numai câteva
exemple, Regimentul 1 artilerie grea a primit ordinul Steaua României în grad de cavaler cu spade și
panglica Virtuții Militare. Regimentul 4 artilerie grea a fost decorat cu ordinul Steaua României și
Crucea comemorativă a războiului 1916-1918. Regimentul 32 „Mircea” a primit, la rândul său, ordinul
Mihai Viteazul[99]. Regimentul 70 infanterie, „dând dovadă de cel mai frumos spirit de sacrificiu și de
un puternic patriorism”, a primit ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Crucea comemorativă 1916-
1918[100].

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, drapelele unităților evidențiate în luptă au fost decorate
la rândul lor. În acțiunile de pe frontul de vest, Regimentul 6 artilerie antiaeriană și Flotila 2
vânătoare au fost decorate cu ordinul Virtutea Aeronautică cu spade. Ordinul Mihai Viteazul cu spade
a fost primit, între alte unități, de către Regimentul 2 călărași, remarcat în luptele de pe Someș,
Mureș și din Cehoslovacia, Regimentul 96 infanterie, care a forțat Tisa și a eliberat Budapesta,
Regimentele 18 atilerie, 34 infanterie, Batalioanele 7 și 8 vânători de munte[99].

Drapelele actuale ale României

Drapelul președintelui și cel al primului ministru

Publicația „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (2000)[101] indică drept
drapel al președintelui României un tricolor de formă pătrată, cu fimbriație și bordură albastră. Este
tivit pe toate laturile cu franjuri din fir de aur, iar la colțuri prezintă ciucuri din același material.

Drapelul primului ministru este similar celui prezidențial, cu deosebirile că bordura e de culoare
galbenă și nu prezintă franjuri și ciucuri.

Drapelul președintelui României

Drapelul prim-ministrului României

Steaguri ale autorităților

Publicația „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (1990)[102] prezintă drept
drapel al miniștrilor o flamură albă de proporție 1:2 în cantonul căreia se află drapelul românesc.

Ediția din 2000 a amintitului album arată și modelul drapelului ministrului apărării naționale, aproape
identic cu cel din perioada interbelică. Tot identic cu însemnul din perioada interbelică este și
pavilionul navelor pilot.