Sunteți pe pagina 1din 2

Apa curgătoare este o apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă, curgătoare sau stătătoare

(lac, mare sau ocean).


În categoria "ape curgătoare" se încadrează următoarele tipuri de cursuri de apă dulce:
Torent
Pârâu;
Râu;
Fluviu.

Râurile, sau alte corpuri de apă curgătoare, nu transportă numai apă ci și sedimente și aluviuni
(scurgere solidă). În zonele cu viteză mică de curgere, acestea se depun și duc la colmatarea albiei.

Un curs de apă subteran se numește acvifer


În subteran, apa curge prin pământul poros, de obicei prin pietriș și uneori prin nisip, similar cu apa
de suprafață, sub formă de râuri. Apa este reținută în formă de lacuri subterane în zonele cu pământ
neporos, de obicei stâncă sau argilă. Poate ieși la suprafață ca izvor, uneori ca izbuc. Izbuc se
numește locul de ieșire la suprafață, de obicei virulentă, a unui curs de apă subteran. Ieșirea apei se
poate face fie permanent, fie cu intermitențe, la intervale de timp foarte precise.

Atunci când o apă curgătoare trece prin zone cu relief accidentat, se produce uneori o cădere de apă,
care poartă denumirea de cascadă.

Prin opoziție, apă stătătoare sau apă stagnantă se numește acea apă imobilă, care se adună în
depresiuni, respectiv în lacuri, în bălți, mlaștini sau în alte formațiuni acvatice

Apa stătătoare este o întindere de apă imobilă în unele părți ale unui curs de apă, lac sau altă
formație acvatică (depresiuni, respectiv în bălți, mlaștini etc.).

Deoarece o apă stătătoare, complet imobilă, sau o apă având o mișcare foarte lentă, suferă de obicei
de un deficit de oxigen, ea mai poartă și denumirea de apă moartă.

Alimentarea apei stătătoare este un proces prin care apa stătătoare primește noi volume de apa. Se
deosebesc următoarele procese

alimentare superficială (prin scurgere de suprafață):


pluvială (din ploi),
nivală (din zăpezi),
pluvio-nivală (din ploi și zăpezi),
glaciară (din ghețari),
alimentare subterană (din ape subterane).

Bazin hidrografic este un termen din geografie și reprezintă suprafața totală de teren de pe care își
colectează apele un curs de apă principal (fluviu sau râu) și afluenții săi , respectiv, un lac sau o
mare închisă.
Un bazin hidrografic care nu are legături prin ape curgătoare cu marea se numește endoreic.

Din punct de vedere hidrologic, bazinul hidrografic este considerat spațiul geografic de pe care un
sistem fluviatil (alcătuit dintr-un colector și afluenții săi) își adună apele. Bazinul hidrografic
cuprinde atât cursul de apă principal, toți afluenții săi, cât și suprafețele de pe care afluenții își
adună apele

Se pot diferenția două feluri de bazine hidrografice:


deschis, de suprafață, de pe care este colectată apa scursă din precipitații și care este delimitat de o
linie de cotă maximă, astfel încât precipitațiile care cad de o parte sau alta a acestei linii se scurg în
râuri diferite Pentru acest tip de bazin, cumpăna apelor se determină cu ajutorul planurilor
topografice.
închis, cu drenaj subteran care corespunde alimentării subterane a cursului de apă. În acest caz,
cumpăna apelor este mai greu de precizat.
Diferența dintre un bazin hidrologic și un bazin hidrografic este faptul că primul nu ia în
considerare apele de subterane ci doar pe cele de suprafață.

Suprafața bazinului hidrografic (F= km2) este dată de limita cumpenei de apă, denumită și cumpăna
apelor, care reprezintă linia de separație între două bazine hidrografice, respectiv linia de separare a
scurgerilor precipitațiilor atmosferice pe două pante orientate în direcții opuse.

Rețeaua hidrografică se trasează pe hartă cu culoarea albastră, pentru cea permanentă cu o linie
continuă și pentru cea temporară cu o linie întreruptă. Afluenții sunt delimitati prin cumpene de ape
secundare ce urmăresc partea pozitivă a curbelor de nivel.