Sunteți pe pagina 1din 5

EMBLEMA MEDICINII ŞI SĂNĂTATEA MINTALĂ

În urmă cu ceva vreme am lansat o emblemă pentadică a medicinii: în mijloc o


cruce albă grecească (un semn arhaic magic, un simbol al focului, un însemn religios
esenţial în istoria creştinismului, o adevărată răspântie medicală diagnostică şi
terapeutică) ce se proiectează pe protuberanţa olimpiană a omului – capul –, crucea
având în mijlocul ei o torţă, care evocă harul şi transmiterea arderii, ansamblu
simbolistic, o adevărată corabie a lui Hipocrate, posesoare de cală, punte şi catarg.
Acest revigorant şi inedit triumvirat medical se află înscris într-o elipsă, ipso-
facto purtătoare de două focare interconectate praxiologic – medicul şi pacientul -, iar
curba este susţinută propulsiv de maxima: Vox medicinae tollit („Vocea medicinii se
înaltă”) (3).
Privind de-a lungul timpului, este evident că medicina a evoluat, s-a
cerebralizat, iar însemnele clasice, care au făcut carieră – caduceul şi crucea roşie –,
nu mă mai satisfac în plan ideatic, semantic. Amprenta nervoasă, psihică, spirituală
este prezentă în studiul stărilor de sănătate şi boală din medicina somatică, dar ea
devine cu atât mai evidentă în sfera sănătăţii şi patologiei neuropsihice.
În emblemă, topografic, creierul ocupă o suprafaţă importantă, oarecum în
concordanţă cu activitatea medicilor, psihologilor, cercetătorilor preocupaţi cu
descifrarea aspectelor normale şi patologice din domeniul neurologiei, psihiatriei şi
psihologiei.
De aceea, dacă am spune că noua emblemă a medicinii îşi găseşte o aplicare
deplină în neuroştiinţe nu am greşi.
Neuroştiinţele, „umbrelă” investigatorie a structurii, fiziologiei, biochimiei şi
patologiei sistemului nervos, permit o extensie a abordării ştiinţifice din perspectiva
interdisciplinară, aici dându-şi întâlnire psihologia cognitivă, informatica, fizica,
biologia şi, firesc, medicina.
Neuroştiinţele îşi propun să studieze spre a înţelege bazele biologice ale
conştiinţei şi proceselor mentale cu ajutorul cărora ne orientăm şi acţionăm pentru a
exista în lume, într-un continuum dinamic.
Deosebit de interesantă este filosofia mentalului pe care ne-o propun Angela
Botez. Filosofia mentalului reprezintă abordarea ontologică, epistemiologică,
semantică a eului uman, a actelor sale cognitive, a conştiinţei şi a comportamentului
intenţional. Ea se constituie astăzi şi ca fundamentare metodologică a ştiinţelor
cognitive.
Filosofia mentalului este disciplina care face legătura cu inteligenţa artificială
şi comunicarea electronică. (1)
Normalitatea psihică este un concept ambiguu, deseori legat de judecăţi de
valoare culturale şi sociale, ea având o sferă mult mai largă decât sănătatea mintală.
Este de sublinia faptul că în prezent sănătatea mintală (SM) în versantul
sanogenetic, ca şi tulburările ei în versantul patogenic, devine o problemă majoră de
sănătate publică.
OMS defineşte SM ca fiind:
- stare pozitivă de bine, de încredere în propria valoare a individului, în
demnitatea şi valoarea celorlalţi,
- abilitatea persoanei de a-şi gestiona lumea interioară de gândire (sfera
cognitivă) şi sentimente (sfera afectivă),
- de a-şi organiza viaţa şi de a-şi asuma riscuri,

1
- de a iniţia, dezvolta şi susţine relaţii personale mutuale satisfăcătoare şi
- capacitatea psihicului de a se adapta şi de a-şi reveni după şocuri şi
stresuri.
Date esenţiale privind SM se găsesc în secţiunea a III-a a cărţii doctorilor-
cercetători ştiinţifici S. Riga şi D. Riga, intitulată Stresologie, adaptologie şi sănătate
mintală (7).
Într-o formulă de sinteză, din perspectiva antropologiei ecuatoriale (3) putem
spune că SM este capacitatea însului (termen preluat de la Eminescu) de a acţiona
vectorial între funcţiile intelectuale şi afective, pentru a se înscrie integrativ-integrator
pe firul vieţii în societatea care-l găzduieşte. Medicului de medicină
generală/medicina familiei (MG/MF) îi este proprie viziunea psihosomatică (mind-
body), inculcată social.
În acest fel, aceasta devine un psihosomatician consilier şi terapeut
sanogenetic între eufrenie (minte bună, prin autocontrol, sub rază etică) şi eusomie
(corp bun, funcţional, antrenat ştiinţific).
Modelul biopsihosocial propus de profesorul Petre Brânzei, recunoscut şi
dezvoltat ulterior şi de G. Engel, devine operant, fiind la el acasă în specialitatea de
MG/MF.
După cum observă Florin Tudose şi Cătălin Tudose în Abordarea pacientului
în psihiatrie, în practica curentă a medicului de MG/MF, problemele de factură
psihologică şi tulburările psihiatrice ocupă 20-25% din activitatea sa (9).
Aş vrea numai tangenţial să mă ocup în continuare de unele probleme care
merită a fi relevate.
Încă din antichitate, trilogia corp-suflet-spirit era cunoscută. Deosebirea dintre
spirit (der Geist) şi suflet (der Seele) o găsesc discutată în cartea lui Vasile Dem.
Zamfirescu – Între logica inimii şi logica minţii (10).
Discuţiile pornesc de la lucrarea Spiritul ca tăgăduitor al sufletului, ce
aparţine lui Ludwig Klages.
Pentru Klages, spiritul este responsabil de înţelegerea rezultată prin
conceptualizare şi judecare, iar sufletului îi revine trăirea la nivel senzitiv şi afectiv.
La Kant, spiritul este recunoscut ca ceea ce poate fi luat drept universal şi
comunicabil, iar sufletul rămâne cantonat în domeniul individualului, singularului,
necomunicabilului.
Este de reţinut afirmaţia lui Hartman că spiritul uneşte, sufletul desparte.
Forţele care permit metamorfozarea naturalului în spiritual sunt sentimentele:
iubirea şi frica.
În acest fel spiritualul (cugetul) este procesul iubirii, deci al unui sentiment, ce
aparţine sufletului. Înfiriparea cugetului devine o instanţă a binelui şi a răului.
Aici este locul să reamintim de cele trei instanţe ale vieţii psihice:
- sinele este rezervorul instinctual şi năvodul refulărilor, dar şi „biblioteca”
informaţiilor despre om ca fiinţă cosmică,
- eul este nivelul conştient al cotei curgerii vieţii psihice,
- supraeul este cugetul-arbitru al relaţiilor unde apar limitaţii, el
supraveghind dominator motivaţia şi comportamentul.
Aş mai vrea să subliniez importanţa observaţiei clinice, repetitive şi înălţarea
teoretică în elaborarea unor concepţii doctrinare şi terminologice sau în apariţia unor
notificări în plan diagnostic şi terapeutic.
Doctrina ASES (antropo-socio-ecologico-sophică) este o cristelniţă teoretică,
o „ulcică” semiotică, modelată de olarul Viaţă, ce tutelează specialitatea de MG/MF
(2). Omul este o fiinţă aruncată în lumea materială şi spirituală în care apar inexurile

2
psihosomatice, adică procese-intrări ce se internalizează, cu răspunsuri-dovezi, care se
externalizează. Inexurile psihosomatice reprezintă procese morbigene în care intră
factori agresivi psihici şi de unde ies, postprocesare, răspunsuri somatice materializate
în depresii clinice.
Dacă în societatea contemporană se acceptă că stresul este principalul factor al
destabilizării sănătăţii, noi credem că inamicul public al omenirii îl constituie
macroagentul psihosomatogen – RĂUL – pe care-l găsim ambalat şi desfăşurat într-o
mulţime de ipostaze.
Afecţiunea psihosomatică mondială produsă de rău am pute-o numi globalită,
adică instalarea unui proces pandemic pentadic, de dereglare, de denaturare, de
defrânare, de despuire, de degradare a vieţii umane în plan psihic, somatic, relaţional,
valoric.
Globalita, etimon propus de noi, are relaţii semantice cu termenul
„globalizare”.
Acest proces al globalizării, deşi provine din necesitatea unei comunicări
superioare şi posibil a unei solidarităţi la scară planetară, deseori se caracterizează
prin tehnologie înaltă, propensiune pentru acumulări materiale, violenţă şi erotism
deşănţat, moda consumistă, hipocultură, conformism, depersonalizare şi alienare (2).
Fără o conştiinţă spiritualizată, nu se poate depăşi impasul actual. Criza lumii
nu este economică, ci spirituală.
În cărţile sale, profesorul C. Dumitru-Dulcan ne spune că există o sursă
spirituală în Univers, iar conştiinţa noastră nu este decât un fragment al Conştiinţei
Cosmice (4).
Corpul uman este înconjurat de un câmp cuantic matrice, în care ar fi prezentă
schema noastră structurală.
Subconştientul este continuarea directă a conştiinţei cosmice în noi.
Nimic din univers nu ar funcţiona dacă înapoia sa nu ar fi prezentă o forţă
inteligentă şi o forţă mobilizatoare şi organizatoare, ne spune profesorul Dulcan.
Revenind în planul practicii medicale putem aprecia că cei doi monştri cu care
suntem confruntaţi sunt stresul şi demenţa Alzheimer (5).
Pentru depistarea precoce a bolii Alzheimer, nu ne este de folos relatarea
despre pierderea memoriei, ci alte elemente cum ar fi: schimbarea firii persoanei în
cauză, sentimente de detaşare, indiferenţă, „înăcrire”.
Un semn premonitor al demenţei la persoanele vârstnice, ce urmează a fi
evaluat, ar fi creşterea tensiunii arteriale diastolice.
În presa de specialitate îşi fac loc tot mai des noţiuni ca neurogeneza şi
neuroplasticitatea, care ne fac încrezători că în viitor se va putea interveni în
modelarea comportamentului şi caracterului, în menţinerea sănătăţii psihice la cote
rezonabile.

Notaţii finale

1. Sănătatea este rezultatul rădăcinii (a genelor moştenite), e trunchiul care


menţine verticalitatea, în condiţii ecologice date şi coroana grijii pe care ne-o
purtăm.
2. Omul gânditor de rău intră în suprafaţa „neluminată”, iar lovitura de pedeapsă
pentru săvârşirea răului este boala.

3
3. Cele şapte frici fundamentale ale omului sunt: boala, bătrâneţea, sărăcia,
calamitatea, singurătatea, nesiguranţa şi extincţia (trecerea în nefiinţă, fără a
lăsa ceva în urma ta).
4. Gândul întrupat este un flux de energie pe care creierul îl emite într-un câmp
de forţe pentru a prinde viaţă; aici şi acum ne interesează gândul bun, sanogen.
5. La Congresul mondial de psihosomatică de la Kobe – Japonia, din 2005, s-a
concluzionat că fără iubire şi iertare pacientul nu se poate vindeca.
6. Spiritualitatea fiind un atribut al psihicului uman şi al Ordinii Universale, este
de aşteptat ca în viitor aspiraţiile „triontice” exprimate de prof. Eduard Pamfil,
de adevăr, bine şi frumos, să îşi găsească susţinere şi în emblema propusă de
noi.
7. Pentru societatea contemporană, sănătatea mintală devine o adevărată
problemă planetară a omenirii, care a început şi suferă de globalită.
8. La un alt congres, ţinut la Milano în 2009, pe tema relaţiei psihologie-
spiritualitate s-a emis teza că lumea pentru a ieşi din marasmul în care se află
acum, este necesar să posede o conştiinţă spiritualizată.
9. Un îndemn final: Sapere aude! Incipe! („Îndrăzneşte să fii înţelept! Hai,
începe!” Horaţiu, Epistole, 1, 2, 40-43).

BIBLIOGRAFIE

1. Botez Angela, Filosofia mentalului. Izvoare, teorii, autori, Editura Floare albastră,
Bucureşti, 2006.
2. Buşoi Gr., Medicul de familie ca solist al inter- şi transdisciplinarităţii, Revista
Medicală Română, vol. LVII, nr. 1, 2010.
3. Buşoi Gr., Spre o nouă emblemă a medicinii, Revista Medicală Română, vol.
LVII, nr. 3, 2010.
4. Dumitru C., Conştiinţa extinsă dincolo de creier. Comentarii în baza ultimelor
date ştiinţifice, Revista Medicală Română, vol. LVII, nr. 1, 2010.
5. Enăchescu C., Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici, Editura Medicală,
Bucureşti, 1979.
6. Goldman R., Klatz R., Berger Lisa, Exerciţii pentru creier, Editura Cartea Veche,
Bucureşti, 2009.
7. Riga S., Riga D., Stresologie, adaptologie şi sănătate mintală, Cartea
Universitară, Bucureşti, 2008.

4
8. Trifan Al., Psihanaliza pentru medici, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2001.
9. Tudose F, Tudose Cătălina, Abordarea pacientului în psihiatrie, ed. a II-a, Editura
Infomedica, 2004.
10. Zamfirescu Vasile Dem., Între logica inimii şi logica minţii, Editura Trei, 2003.
11.  Adnotări pe marginea celui de-al VII-lea Congres al Societăţii pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, desfăşurat la Cracovia, Ziarul Viaţa Medicală
nr. 16/22 aprilie 2011 (grupaj realizat de dr. Aurel F. Marin).
12.  Concept integrat: formarea în Neuroreabilitare, Ziarul Viaţa Medicală nr.
20/20 mai 2011 (pagină realizată de dr. Mihail Călin)