Sunteți pe pagina 1din 18

O troiţă post festum – amintire compozită –

în cinstea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918

Motto:
Frunză sunt pe ram
Unui dalb mălin;
O ţară doar am
Şi la ea mă închin!

În ţara Doinei aflată în plecăciune către puternicii lumii, timpul trece a negură şi a nisip...
Nimic pare a nu se închega şi veşnicia se subţiază. Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor
de Pretutindeni şi-a pierdut cadența, iar valorile morale pâlpâie.
Redăm o posibilă faţă a Ţării:

România, urbi et orbi, e sus


Cu ierbivore ca produs:
Vaci bălţate de muls,
Oi ţurcane de dus,
Iede cucuiete de lux.

Pregătirea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de către autorităţi la scara întregii ţări a fost
anemică, iar pentru mine dezamăgitoare.
Ca redactor şef al Revistei Medicale Române (RMR) m-am îngrijit să întâmpin cu
responsabilitate Măreața Sarbătorire de la 1 Decembrie 2018. Mărturii în acest sens sunt
editorialele din RMR, începând cu RMr nr. 1 - 2008 şi culminând cu numărul omagial din R.M.R nr. 3
-2018. Editorialul acestui număr, intitulat Deschideri cognitive și recunoașterea lor, propune trei noi
concepte:
- Sanca (sănătatea cadastru – baza altarului de înălţare a omului);
- Subio (relaţia intimă a omului ca subiect şi obiect, posesor al unui suflu eteric);
- Gub (simbol al conştiinţei universale şi al luminii eterne).
Numărul festiv are la sfârşitul editorialului versurile:

Un cântec de Centenar în zori de zi făcui,


României pe planiglob dorim a-i bate un CUI

1
Sub acrostihul Credinţă, Unitate, Iubire –
Cunună de laur, de măslin şi mirt, spre cinstire –
Şi să punem capă concordiei în zbor de hulub
Având la îndemână triada Subio, Sanca, Gub

Prolegomene

Punctul de plecare al lucrării a fost citirea la sfârşitul anului 2019 a cărţii învârstate
tricolor ,,Cunoaşte România Centenară”, Editura Economică, 2018.
Prima figură din stânga sus de pe copertă are Crucea de pe Caraiman, iar consoanele de la
începutul vocabulelor Cunoaşte România Centenară, aşezate una lângă alta prefigurează cuvântul
cruce. De aici până la apariţie eseului –Troiţă –, cu elementele necesare triadei: stâlpul central şi
aripile laterale componente ale unei cruci, nu a trecut mult timp.
În cadrul secțiunii din carte – România acasă şi în lume – , Capitolul 1 – Trecutul românilor –
trepte spre normalitate – s-a început cu „Sigiliul Romei” şi „Creştinismul latin şi biserica bizantino-
slavă”.
Am considerat că lipseşte începutul: Stindardul dacic, cu purtătorii săi autorizați – Zamolxis şi
Burebista –, implicit stipulația autohtonă a genezei noastre.
De aceea pe Troiţa, construită mental, pe care o amplasăm la Dispensarul Apusului (unde am
lucrat ca medic 50 de ani, între 1967-2017) încrustăm religia lui Zamolxis, cu atribute profetice, care
a facilitat apariţia creştinismului la noi. Astfel pe stâlp în, partea de sus, sub INRI, va fi înserată
„Rugăciunea unui dac” de Mihai Eminescu.

„... Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?


El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!
Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,

2
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.”

Dorim, pentru receptarea adevărului istoric, să facem o ajustare: în loc de INRI (Iisus
Nazarineanul Regele Iudeilor) propunem să apară INÎA (Iisus Nazarineaul – Împăratul Adevărului),
aşa cum găsim în Sfânta Evanghelie după Ioan Cap. XVIII;33; 36; 37.
În Biblia cu ilustraţii, vol. VII, prezentată de Bartolomeu Valeriu Anania, aflăm dialogul dintre
Pilat şi Iisus, cu secvenţele:

-,,Tu eşti împăratul iudeilor?”


-,,Împărăţia mea nu este din lumea aceasta...”
-,,Aşadar, eşti tu Împărat?”
-,,Tu o spui, că eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta m-am născut, şi pentru aceasta am venit
în lume: să mărturisesc pentru adevăr.”

Am putea accepta formula INÎA, cunoscând faptul că un autentic creştin este un bun ostaş al
lui Hristos, încins cu adevărul, îmbrăcat în paloşul dreptăţii, sub coiful mântuirii şi purtător al sabiei
Duhului.
Pentru mine Crucea, în speţă Troiţa, reprezintă imaginea omului vertical, cu braţele
deschise, plecat să cuprindă lumea.
Ca atare, la partea de sus a Crucii, a Troiţei, în vârf, se află capul, centrul de comandă al
omului. Iar cuvântul decizional emergent, în spaţiul originar, este verbul a ,,face” (în aromână ,,fac”,
în megleromână ,,fac”, în istroromână ,,făcu”, în latină ,,facere”, iar ca oltenism ,,făcui”).
Fie-mi îngăduit să spun:

Acest bruion al troiţei îl făcui


Eu, întru țanc, ca fiu al Gorjului.

Un al doilea element al lucrării a fost visul din noaptea de 11 spre 12 ianuarie 2020, când s-a
prezentat la consult un ofiţer al armatei române care avea simptomele unei viroze respiratorii. L-am

3
considerat un vis premonitor al pandemiei de Covid 19 venit parcă să ne trezească din coşmarul
globalismului (globalită + globaloză) bine înşurubat în viaţa oamenilor de pe Planetă.
Datele visului atât de puternice şi neobişnuite, elemente care s-ar putea înscrie în ceea ce
Jung numea vis semnificativ, m-au impresionat încât am simţit nevoia să le consemnez. La ele am
adăugat câteva notaţii din experienţa mea de „medic infecţionist şi epidemiolog”. Problemele ca
atare au devenit un articol intitulat ,,Consultaţie din vis, consultaţie de vis”, pe care l-am trimis spre
publicare la ziarul ,,Viaţa medicală”.
Un al treilea element care m-a impresionat profund a fost plecarea dintre noi a profesorului
dr. Constantin Dimoftache Zeletin (1935-2020), scriitor şi publicist, preşedinte de onoare al Societăţii
Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, o personalitate reper a vieţii ştiinţifice şi spirituale
româneşti.
Un articol omagial intitulat Constantin Dimoftache Zeletin, o pierdere grea pentru cultura
românească a apărut sub semnătura lui Mihai Sultana Vicol, în revista ,,Flacăra lui Adrian Păunescu”,
din 13-19 martie 2020.
În articol se spunea printre altele: ,,Putem să apreciem fără a greşi, că C. D. Zeletin ca
intelectual a făcut parte din elita intelectualilor români a generaţiei 1935, generaţia lui Nicolae
Labiş... Are o bogată activitate literară, fiind poet, eseist, traducător din limba italiană şi franceză”.
Criticul Theodor Codreanu spunea: ,,Ca poet C. D. Zeletin este cel mai eminescianizat poet român.
Zeletin l-a urmat pe Mihai Eminescu în labirintul perfecţiunii.” În acelaşi articol, un mare intelectual
al Bucovinei, Dr. Ioan Ieţcu, nota: ,, îmi va lipsi mereu un asemenea om de înaltă cultură şi
desăvârşită prietenie.”
Pentru mine, ca medic personal pentru ,,Cel plin De Zel”, în cheia soluţiei personaliste, într-o
apreciere mnemotehnică îmi apare ca un BONUS, un produs al firii pentru firul autohton, care
înseamnă Bucurie de a fi întru, Omenie, Naturaleţe, Universalism, Spiritualitate.
Dar într-o transfigurare psiho-fizică şi culturală îl vedem ca pe un detector sensibil şi
absorbant, i-am zice tâlv (fruct de tigvei), ce percepe dulceaţa versului şi buchetul scriiturii din
diferite podgorii ale lumii.
Şi peste aceste trei evenimente m-au năpădit amintiri tonifiante despre vibraţiile
personalităţilor cu care mi-am intersectat paşii din calitatea mea de general practitioner şi medic
personal, dar şi din postura de reformator al disciplinei de medicină generală/medicina familiei din
România.
Dacă despre conducătorii sistemului sanitar ,,sfinţii părinţi” şi colegi „fraţi de cruce” care s-
au implicat în reforma sanitară am scris, aş vrea să pomenim pe câţiva dintre cei cu care am fost în
relaţii apropiate, subiecţi de înaltă ţinută intelectuală şi morală.

4
Dintre aceştia îi amintim pe cei plecaţi dintre noi:
- poetul Ion Sofia Manolescu şi scriitorul Corneliu Leu; pe profesoara de limba română şi
germană Malvina Fränkel, pe profesorii de fizică şi matematică George și Clotilda Teodorescu, pe
profesorul de muzică Anton Scornea şi pe profesorul kinetoterapeut Dumitru Moțet;
- pe criticul de artă Alexandra Titu, pe economista Madlene Selian şi pe juristul Ion
Argeşeanu;
- pe iatroistoricul dr. G. Brătescu și antropologul dr. Ioan Oprescu, pe pacienți-colegi dr.
Nicolae Stănicel și dr. Mihai Teodorescu;
- pe conf. de filosofie G. G. Constandache și pe profesorul psiho-sociolog Petru Pânzaru.
Se cuvine să-l amintim, la loc de cinste, pe prof. dr. Victor Săhleanu, personalitate
polivalentă mult elogiată de contemporani, cu care am fost în relaţii speciale. El a citit manuscrisul
Bazele teoretice şi practice ale specialităţii de medicină generală, capitol princeps scris de mine în
tratatul ,,Medicină Generală”, Editura Medicală, Bucureşti, 1990, aflat sub redacţia acad. Marin
Voiculescu, atestând că nu sunt inadvertențe de doctrină şi limbaj. Mai trebuie spus că prof. dr. V.
Săhleanu a fost conducătorul iniţial al tezei mele de doctorat, care a fost finalizată după dispariția sa.
Omagiem şi amintim şi pe doi dintre recenzenţii tezei: prof.dr. Dan Enăchescu şi prof. dr. Ioan Bradu
Iamandescu.
Construcția mentală a Troiţei se vrea a fi o modestă contribuție la celebrarea zidirii,
dragostei şi credinţei, suport a lui ,,a fi” în lume, şi în acelaşi timp am dori să fie un îndemn pentru
dezvoltarea unor conexiuni şi simboluri reprezentative întru simțire românească.

Construcția și ornarea Troiței

Omul instruit, stăpân pe sine, se află în căutarea unui superego, a unui ideal purtător spre
înalt.
Subiectul creator poate să evidențieze nu numai instrumente cunoscătoare sau modele
existențialiste, ci să dea viață unor entități sau unor imagini.
Plecând de la substanța lui Spinoza (1632-1671), considerată în termeni de causa sui
(„propria cauză”), Leibnitz (1646-1716) apreciază că lumea este construită dintr-o mulțime de
substanțe pe care le numește monade. Legat de gradul lor de dezvoltare, Leibnitz recunoaște
monade spirite, care aparțin ființelor raționale și care sunt capabile să ajungă la adevăruri eterne.
Ca o monadă sub spirit noi credem că putem încadra crucea, respectiv Troița.
Povestea omului subiect inspirat în poziție verticală, cu brațele ridicate lateral, adică în
poziție de cruce, ne-o transmite Biblia.

5
Într-o luptă cu amaleciții, Iosua, discipolul lui Moise, conducea partea militară a bătăliei.
Pentru a avea câștig de cauză, Moise considera că sub semnul crucii va învinge dușmanul. De aceea
el devine o cruce.
Cum brațele îi oboseau, Aaron (fratele său) și Or (judecător cu funcții administrative) îi
susțineau brațele. Finalul este cel așteptat. Această întâmplare, ca prin gest consensual al puterii
crucii în istoria lumii, ar fi trebuit imortalizată printr-o Troiță.
Fiecare om ar trebui să se străduiască să devină tot mai personal, care să-i permită să se
apropie de condiția umană unică, adevărată, de poposire în libertatea mult căutată. Ca subiect,
avem datoria de a deveni fiecare un om autentic, adică de a fi în postura de „eu” vertical.
Ca emanație sublimată la cele spuse mai sus, ca om care sunt purtătorul unei cruci, mi-am
propus să răspund acestei porunci a firii înălțând mental o Troiță.
Amplasarea Troiței mele o realizez în fața Dispensarului Apusului, aflat pe strada Apusului nr.
63, din București, unde am lucrat ca medic în specialitatea de medicină generală / medicina familiei
timp de 50 de ani.
Activitatea mea vreau să o înscriu ca sinteză în această Troiță, de factură unică, made in
general practice.
În construcția Troiței distingem trei componente, cu revelații creative concordante:
1. Stâlpul central – calea vieții – cu rostul de a fi implementată în linii diriguitoare, conform
unor principii robuste (autoritate, credință, speranță);
2. Aripa dreaptă se edifică în temeiul de a consemna și a cuprinde pentru a cunoaște;
3. Aripa stângă vine cu punctări de autoritate profesională, din domeniul specialității, cu
dorința de a fi valorificate.
La acestea se adaugă Acoperișul în două ape al Troiței.
Când vorbim despre înscrisurile de pe trupul și brațele Troiței, desemnațiunile vehiculate le
încadrăm în termenul de perihoreză, pe care-l preluăm de la Sfânta Treime. Componentele notate
comunică între ele, se întregesc, fără a se confunda sau să-și suprime diferența. Împărțirea și
înscrisurile promovate demonstrează treimic: putere de exprimare, conformitate și probitate.
1. Pe stâlpul central – firul existenței –, cu elemente princeps, pe care le aflăm de la Fiul lui
Dumnezeu, se prezintă prin trei substraturi ontologice: Calea, Adevărul și Viața. În același timp ni se
comunică și soluția urzită pentru a izbuti:
- Îndrăzniți! Eu am biruit lumea! (Iisus Hristos)
Tot pe stâlpul central plasăm Scara lui Iacov, ca un omagiu adus Fecioarei Maria, prin care s-
a făcut legătura cerului cu pământul și unde observăm că învățătura și virtutea stau împreună pentru
împlinirea Legii.

6
Stâlpul central este și coloana vertebrală a românului pe care noi îl considerăm a fi un
Ortoman în Ortodoxie.
Pivotul central al Troiței, un adevărat pom verde, prezintă de sus în jos înscrisurile:
- Iisus Nazarineanul Împăratul Adevărului;
- Rugăciunea unui dac (fragment), Mihai Eminescu;
- O serie de concepte medicale în regie proprie. Dintre acestea notăm:
- Medicina verticalității (medicina omului sănătos, activ, educat, părtaș și demn);
- Doctrina specialității de medicină generală / medicina familiei (ulcică semiotică antropo-
socio-ecologico-sophică);
- Matricea specialității de medicină generală / medicina familiei. Această pentadă a
specialității înglobează: facerea binelui, căutarea unității, cu evidențierea unicatului,
promovarea sănătății (ca element de bază), stabilirea obârșiei fenomenelor, realizarea
integrării diagnostice și terapeutice.
- Formula mnemotehnică SOLDAT de examinare a pacientului, care înseamnă asamblarea
și finalizarea datelor culese (Subiectiv – acuzele pacientului, Obiectiv – datele culese de
medic, Laborator – informații paraclinice, Diagnostic de etapă, Ancorare anamnestică și
eco-epidemiologică, Totalul, adică conjugarea cu implementarea educației, predicției,
profilaxiei și recuperării.
La acestea adăugăm:
- Formula compozită a existenței lumii, în articularea SEIF (Substanță, Energie, Informație,
Formă);
- Modelul în „î” al ființei românești (pentada ființării): înrădăcinat, îndatorat, îndurător (a
îndurat pentru a dura), întregitor (cum să fii om întreg!) și înălțat.
2. Aripa dreaptă a Troiței. În ea așezăm cărțile editate în care eu apar în calitate de autor:
- Din adânc spre cele înalte. Eseurile unui ostenitor într-ale medicinii, Editura Amaltea,
2007;
- Guardul sănătății, Editura Amaltea (în curs de apariție);
- Teza de doctorat – Aspecte ale sănătății și patologiei familiei din perspectivă
antropologică, Academia Română, Centrul de Cercetări Antropologice „Francisc I.
Rainer”, 1999.
De asemenea prezentăm cărțile din postura mea de coautor:
- „Bazele teoretice și practice ale medicinii generale” în tratatul Medicina generală, sub
redacția Marin Voiculescu, Editura Medicală, 1990;

7
- Elemente de psihomatică generală și aplicată, sub redacția I. B. Iamandescu, Editura
Infomedica, 1999, în care eu prezint două capitole. În capitolul „Concepte clinice
fundamentale în psihosomatică” arătam că „medicina geto-dacică a fost prima medicină
de factură psihosomatică menționată în documente”.
În ziarul Cronica nr. 8/2000, prof. dr. Jean Hurjui subliniază faptul că bolile
psihosomatice sunt deja un termen depășit pentru că ar trebui să vorbim de o medicină
bio-psiho-ecologico-somatică (a se vedea Gr. Bușoi – Revista Medicală Română, 1997,
nr. 1, p. 2).
Al doilea capitol era intitulat „Problemele medicinii familiei din perspectivă psiho-
somatică”.
- Dimensiunea psihosocială în practica medicală (sub redacția Boris Luban-Plozza și Ioan
Barbu Iamandescu), Editura Infomedica, 2002, în care prezint două capitole.
- Revista Medicală Română (Dr. Grigore Bușoi, fondator și redactor șef în perioada 1992-
2019).
- Revista Medicală Română – Ediție de arte (Dr. Grigore Bușoi, fondator și redactor șef),
2020 -
3. Aripa stângă a Troiței. În această localizare prezentăm articolele cu valoare euristică:
- Decalogul sănătății;
- Sindromul dismetabopres;
- Arhipelagul semiotic al medicinii generale, cu 20 de repere;
- Osteoporoza sub trei instrumente clinice;
- Controlul aniversărilor jalon (CAJ);
- Homocultura și părinții spirituali ai țării;
- Balada Miorița, o ursitoare a României?
- Două capodopere eminesciene și „Visul lui Tudor Vladimirescu”;
- Producțiile orale ale copiilor, miniaturi existențiale;
- Coasta, element de referință al spațiului mioritic;
- În lumina sacră, tripticul brâncușian de la Târgu-Jiu;
- Urziri interdisciplinare privind sănătatea satului românesc;
- Copilăria, dimineața sănătății omului;
- Profesorul universitar desăvârșit: un cunoscător (inclusiv un căutător de sine), un
comunicator, un creator, un corector, un catalizator;
- Eminens. Suiș antropologic.

8
Acoperișul în două ape al Troiței. Acesta cuprinde două secțiuni: Cultivări și Atenționări.
În cadrul capitolului Cultivări propunem câteva itemuri:
a) Refrenul Lerui-ler vine să împlinească înălțător mesajul urării, sub zodie mitică, la
vremuri de început. Vocabula „ler” („vreme, timp”), de etimologie traco-ilirică, ne trimite
semantic la cuvintele ebraice, grecești sau latine care înseamnă „Lăudați pe Domnul!”
(Mihai Vinereanu)
b) Îndemnuri naționale:
Fii bun, fii generos, fii harnic!
Ochii roată și urechile poartă!
Intră în Hora unirii și menține-ți potrozul (felul): obiceiul, graiul, portul și comunitatea de
iubire (familia, etnia)!
c) Arheul eminescian (capacitatea incipientă și coerentă, ca prototip al dezvoltării) ne dă
fundamentul existenței:
d) „Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor” (Tudor Vladimirescu);
e) Viața este o permanentă alergare în care oamenii își trec din mână în mână făclia
dătătoare de lumină;
f) Iubind imaginarul și trăind poetic
Crești împlinit într-un soroc etic!
Cine creează aplicat creștinește
Gândește-n afund românește!
În cadrul capitolului Avertizări includem pericolele, implicit desprinzându-se îndreptările,
întru bunul mers al vieții:
a) Să nu bagi boii în plug cu cei răi!
b) Păzea pofta trupului / Vine frâul sufletului!
c) România din anamorfoză (imagine deformată, care pare normală când este privită dintr-
un anumit punct):
Prostia și interesul poartă fesul,
Iar nimicnicia își etalează alesul.
d) Așa se grăiește în zoroastrism:
Internauți, gâdilați-vă la capac,
Capul de ac umflat ajunge dovleac!
e) Astăzi mai mult ca oricând oamenii își au ca element de referință materia și se
prosternează în fața zeului Ban.

9
Popoarele vechiului Canaan îl preferau pe zeul Baal, considerat zeul fertilității. Sfântul
Ilie este cel care l-a pus în paranteză:
Cum nu vii tu, Sfânt Ilie,
Cu carul de foc și sunet,
Să treci prin bostănărie!
f) Prin pierderea hotarnicului instinct național
În plămânii României se dospește primul ral!

În sinteză, la Construcția și ornarea Troiței dorim să spunem într-o articulare gnoseo-


ontologică:
- Sub lumina triadei – cogito, credo și amor fati – am primit mental Troița ca pe o aplicare a
Sfintei Treimi: Tatăl – Topos, Fiul – Logos, Sfântul Duh – Etos.
- Troița este Crucea stării de Duminică, sub lumină lină, plasată în locuri de înălțare
sufletească.
- În panopticul vieții românești, Mihai Eminescu este perceput ca arhanghel al mântuirii de
toți cei care trăiesc afectiv pe axa spiritualității naționale.
- S-a spus: „Popoarele care n-au memoria istoriei sunt predispuse la pieire.”
- Mă surprind uneori că observ, trăiesc și regândesc cultura între limitele ei atinse – începuturi
și veșnicie -, venind cu observații și propuneri menite să prilejuiască, și poate să asigure, prin
autenticitate, dragoste, împreună, integrare și continuitate, perenitatea unor elemente ale
conștiinței sufletului nației.
- Ne stau ca piatră de temelie modelele de viață și emblemele transmise de înaintași. Avem în
vedere în acest sens pecetea independenței și întregirii țării a veteranilor prin deviza Pro
focus et Patria („Pentru vatră și Patrie”), precum și emblema Virtus a Poeților Văcărești.
- Pe aceleași coordonate, îmi vin în minte versurile poeziei „Cântec sfânt” a blândului și
sensibilului poet ardelean Șt. O. Iosif (1875-1913), ce transmit într-o tainică contopire: o
misterioasă vrajă, o uimitoare armonie și o tonică cantabilitate.
- În Weltanschauung-ul meu, trei repere indiciale sunt importante:
- Familie, cu substantivul-substanță – iubirea,
- Educație, cu simbolul-instrument – dascălul,
- Profesie, susținută de un subiect lustruit, numit popular în Gorj maistor (acest cuvânt
provine probabil din nemțescu Der Meister).
- În medicină, medicul este un păstor al sănătății.

10
Pentru mine, sănătatea este un poem simfonic al libertății organismice ce sălășluiește în
ființă.
- Limba o consider a fi părintele și casa bunurilor ființei de obște, formă și funcție întru
viețuire perpetuă.
- Politica este o practică socială în zodia canibalismului: consângeanul („pupă-l în bot și papă-l
tot!”), adversarii (frumoși ca dracu’ și întreprinzători ca racu’!), pe întuneric ei pot fi
„mâncați”: „întregi, cu fulgi cu tot”.
După ce am terminat de scris eseul Troița, în ziua de 14 septembrie, când sărbătorim
Înălțarea Sfintei Cruci, am aflat din Introducerea semnată de Ana-Stanca Taberași la cartea lui Søren
Kierkegaard, Opere, volumul 3, că autorul și-a împărțit activitatea în două secțiuni:
- „Cea de mână dreaptă”, în care apar cărțile publicate și
- Cea de mână stângă - „Cu stânga am dat lumii ... discursurile.” „Însă toți, sau aproape toți, au
apreciat cu dreapta lor mâna mea stângă”.
Firește, găsindu-mă în postura de plecăciune în fața personalității ilustrului filosof, că m-am
bucurat de coincidența întâlnită: de dihotomie a operei sale și a mea (opera din partea dreaptă și
opera din partea stângă) sau într-o formulare proprie: „opere ficat” și „opere splină”.

Notații finale

1. Prima mișcare – invitație pentru construirea mentală a unei Troițe, întru slăvirea
performanței strămoșilor – continuitatea istorică de peste două milenii – a fost indusă de
sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Unirea cea Mare a însemnat o încununare a dorinței arzătoare și a luptei asidue a locuitorilor
din spațiul Daciei lui Burebista pentru a-și asigura un destin comun într-un singur stat – România.
În acest fel, România Mare a reprezentat pentru istoria lumii „cea mai recentă restaurare a
Daciei”.
Basarabia la 27 Martie 1918, Bucovina la 28 Noiembrie 1918 și Transilvania la 1 Decembrie
1918 și-au proclamat unirea cu România pe baza „principiului naționalităților”.
2. „Națiunea este culminația unui trecut de străduințe, sacrificii și devoțiune. Dintre toate
cultele, cel al strămoșilor este cel mai legitim, pentru că strămoșii ne-au făcut ceea ce suntem.”
(apud Dan Dungaciu, 2018)
3. Edificarea unei Troițe o putem înțelege din perspectivă religioasă prin termenul de
epectază, care are la bază învățătura propusă de Sf. Grigorie de Nissa în lucrarea Viața lui Moise sau

11
„Tratat de desăvârșire în virtute”, ca pe o cale de asamblare și dezvoltare într-o mișcare ascendentă
pentru împlinirea unei chemări, dar și pentru creștere sprirituală.
4. Conform Mitologiei române, în viziunea lui Romulus Vulcănescu, Troițele erau amplasate
în puncte sacre de pe moșia comunității, ele evocând momente de eroism sau locuri de atenționare
pentru o mai bună gestionare a vieții de obște.
Troița este considerată a fi o moștenire – variantă a Stâlpului Funerar pe care trona Pasărea
Sufletului, construcție ce exista dinainte de instalarea creștinismului. Această antenă sui generis
reprezenta un element înălțător al credinței geto-dace, ca o aplicare a doctrinei și ritualurilor
zamolxiene. Din Pasărea Sufletului a rămas la Troiță numai simbolul – zborul –, aripile transgresând
au devenit acoperișul în două ape al Troiței, ca un acoperământ al sacrului.
De fapt pentru mine Crucea este imaginea unei păsări-săgeată în zbor, pasăre care a devenit
și avion.
Privind în adânc, Crucea, respectiv Troița este o metamorfoză statuară a omului și un izvor al
predaniei.
În Oltenia, troițele au integrată în mijlocul lor o pictură: imaginea Sfântului Gheorghe călare
ce ucide balaurul, care reprezintă iconic, pentru cunoscători, figura Cavalerului trac.
5. Dacă construcția mentală a Troiței, aici și acum, este susținută de trei momente trăite în
conjugare, „Cunoaște România Centenară”, „Consultație din vis, consultație de vis” și „In memoriam:
Scriitorul și Profesorul universitar doctor C. D. Zeletin”, în ele apărând imaginea crucii, polihistorul
Andrei Vartic, „omul – potecă” (Nicolae Dabija), ne vorbește în cartea sa „Pendulul de la miezul
nopții” despre troița-troițelor – Catedrala Mântuirii Neamului – Cetate Națională Sfântă, care va fi un
edificiu monumental de mult așteptat, din care ne va păstori cel de-al șaselea Patriarh, Prefericitul
Daniel.
6. Amplasarea mentală a Troiței pe strada tainei însuflețirii permanente și, spre final, a
asfințitului profesional lucid, cu denominația topografică Apusului, unde a funcționat sub
conducerea mea Primul Centru de Excelență Profesională de Medicină Generală / Medicina Familiei
din România, nu e întâmplătoare. Bucuria desprinderii de cotidian, gândul înălțat spre meritocrație,
meditația și plăzmuirea prezentă, plus întâlnirea cu formula lui Hegel – teză, antiteză, sinteză – mi-a
produs trei aserțiuni, care reprezintă in summum lecțiile de viață ale Troiței:
- Nene, tricuspid aviator
(Vuia, Vlaicu, Coandă)
Ia-mă și pe mine-n zbor!

- Între poli, ca ecuator,

12
Omu-i veșnic pe pripor.
(A se vedea: „Antropologia ecuatorială”)

- Celui înaripat, fald de tricolor


Iubire, prețuire și onor!

7. Informația religioasă nu poate lipsi din educația completă a unui om, întrucât în ea găsești
un tezaur de cunoștințe care te pot dirigui spre o conduită corectă în viață, cât și pentru descifrarea
înțelesului unor capodopere ale culturii și civilizației universale.
8. Când vorbim despre credința creștină ortodoxă avem în vedere învățătura Sfântului
Grigorie Teologul:
„Nu este în puterea oricui să cugete despre Dumnezeu, fiindcă aceasta pot să o facă numai
cei care s-au cercetat cu deamănuntul (...), care și-au curățat sufletul și trupul sau cel puțin se silesc
să se curețe.”
Deschiderea creștină ne-a dat-o Dumnezeu prin fiul său întrupat, Iisus Hristos, cu
Proclamația Sa de pe Munte.
Simbolul credinței, alcătuit de Sfinții Părinți, îl găsim propulsat, ca mărturisire, sub numele
de Crez.
9. Pentru mine Troița înseamnă și o inductanță psihologică de a te apropia, a vedea, a-ți
aminti și a te înaripa spre a zbura într-o zodie luminoasă.
În lumea scrisului românesc, pogorârea celor crezute spre „vedere” ne-o insuflă Grigore
Alexandrescu, „amintirea”, în textura ei magică, o primim de la Ion Creangă, iar „binecuvântarea
zborului”, ca deschidere celestă, o avem de la Mihai Eminescu.
10. Dacă înainte, în special în epoca sclavagistă romană, crucea era un nume de ocară și
simbolul osândei Sein Zum Tode („existența spre moarte”), crucea rămâne un lucru ce cinstește
începutul – unitatea originară – și este temeiul mântuirii Sein Zum Erleuchtung und Hilfe („existența
spre iluminare și ajutor”). Iar Troița care se apropie semantic de Sfânta Treime o percepem ca un
memento Sein Zum Memorial („existența către un memorial”).
11. Pentru a înțelege magnitudinea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, trebuie să avem în
vedere introdeschiderea spirituală oferită de acest eveniment: România adâncă, România înălțată și
România întregită.
Avem destule exemple care susțin aserțiunea propusă:
- Deschiderea învățământului universitar românesc al Clujului (cu multiple ilustrații în care
prezentăm pe Iuliu Hațieganu – catedra medicală – și Iacob Iacobovici – secțiunea chirurgicală).

13
- Istitutul Social Român își dezvoltă o activitate laborioasă prin Dimitrie Gusti, Petre Andrei,
Traian Herseni, Henri Stahl, Mihai Ralea, Vasile Pârvan, Mircea Vulcănescu.
- Împlinirea originalității culturii românești în concertul european: Revista de cultură Ideea
europeană de sub conducerea profesorului Constantin Rădulescu-Motru, unde publică: Dimitrie
Drăghicescu, Octav Onicescu, Mircea Florian, Ștefan Zeletin și alții.
- Acum se constituie filosofia clasică românescă, exemplificată prin personalismul energetic al
lui Constantin Rădulescu-Motru, raționalismul estetic al lui Lucian Blaga, concepția eroică despre
lume a lui D. D. Roșca.
- Înființarea la 26 aprilie 1920 a primului Institut Speologic din lume de către Emil Racoviță.
- Am putea vorbi de o deschidere a unei epoci „bogată în talente, inteligență și mărturisire.
Avem în vedere Generația 27”: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica,
Eugen Ionescu, Petru Comărnescu, N. Steinhardt, Dan Botta și alții.
- Desigur își găsesc locul potrivit și corifeii științei medicale: Nicolae Paulescu, Gheorghe
Marinescu, Victor Babeș, Constantin Parhon.
- Spațiul nu ne permite să enumerăm personalitățile științelor naturii și tehnicii ce s-au
remarcat după 1918 (26).
- În domeniul literaturii ne oprim numai la trei scriitori: Lucian Blaga, Liviu Rebreanu și Vasile
Voiculescu.

Lucian Blaga (1895-1961) – poet, dramaturg, eseist, filosof, traducător.


La 1 Decembrie participă la Marea Unire de la Alba Iulia.
În 1919 Sextil Pușcariu îi publică Poemele luminii.
În 1920 își trece doctoratul în filosofie la Viena cu teza Kultur und Erkenntnis („Cultură și
cunoaștere”).
Din 1921 colaborează la revista Gândirea, condusă inițial de Cezar Petrescu și apoi de Nichifor
Crainic.
În 1921 îi apare culegerea de poezii Pașii profetului și prima piesă de teatru Zamolxis, în care
sugerează trezirea conștiinței scrutătoare.
În filosofie, Lucian Blaga a elaborat un sistem propriu, care a culminat cu marile „Trilogii”.

Liviu Rebreanu (1885-1944) – prozator și dramaturg.


În 1920 apare romanul Ion, care îi aduce o mare notorietate, roman ce primește din partea
Academiei Premiul Năsturel și pe care Eugen Lovinescu îl caracterizează sub formula „cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române”.

14
Vasile Voiculescu (1884-1963) – absolvent al Facultății de Medicină, prozator și poet.
Sub înrâurirea curentului de la „Semănătorul” îi apar primele volume de poezii în 1918 și 1921.
În Poeme cu îngeri (1927) motivele religioase devin preponderente.
Colaborează la revista Gândirea.
Creația în proză și în poezie a lui V. Voiculescu cunoaște o împlinire magistrală spre sfârșitul
vieții.
De menționat că V. Voiculescu a aderat la mișcarea spirituală „Rugul aprins”, pentru care a făcut
ani grei de închisoare.

O frescă a literaturii române dedicate Unirii ne oferă Pompiliu Marcea în Varietăți literare,
Editura Scrisul Românesc, 1982, între paginile 17 și 32 în cadrul secțiunilor „Unitatea națională în
literatura română” și „Literatură și istorie”.
12. Dar elementul esențial al marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918 este faptul că ne
aflăm în prezența unui timp kairotic (timp favorabil al evenimentului „crucial”, care stabilește
unitatea dintre timpul cosmic și timpul istoric). Ipso facto, ne aflăm la schimbarea „cursului apelor”,
ele vărsându-se într-un spațiu „central” – Cuibarul Eponim Mărturisitor al Ființei Românești –
SUPERCARPATICA DE-A PURURI.
Putem spune că opera eponimă românească este produsul spiritual al geniului românesc, un
adevărat Forum diriguitor.
Dar atenție, ne spune Ilie Bădescu în „Timp și cultură” (1988): Din cosmologie, din mituri
primordiale, din religie, geniul național extrage o unitate de măsură ontologică a neamului sub
speciae eternitatis, pe care noi o propunem sub termenul de VIGOARE.
Repere de profunzime ale substratului național le găsim în dubletul strămoșilor-vizionari:
Zamolxis și Eminescu, care apar în lumen mundi („lumina lumii”), ca făclii carpatine.
Iar în tezaurul cultural al poporului român găsim personalitățile: Mihai Eminescu, Dimitrie
Cantemir, Constantin Brâncuși, George Enescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nicolae Iorga, Bogdan
Petriceicu Hasdeu, Constantin Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan, George Călinescu, Octavian Goga,
Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu. În esență, putem spune că SUPERCARPATICA
DE-A PURURI se află sub harisma (puterea sfințitoare) eminesciană, a lui EMINENS, cum îl concepem
noi.
În herbul (blazonul) Eminescu cuprindem gândurile condensate exprimate de: Titu
Maiorescu, George Călinescu, Nicolae Iorga, Constantin Noica, Tudor Arghezi, Zoe Dumitrescu-

15
Bușulenga, George Munteanu, Dimitrie Vatamaniuc, Constantin Rădulescu-Motru, Edgar Papu,
Tudor Vianu, Nichifor Crainic, Radu Dragnea, Pompiliu Marcea.
Să nu-i uităm pe reputații eminescologi curgători: Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Theodor
Codreanu, Nicolae Georgescu, Tudor Nedelcea.
Prin geniul lui Brâncuși, arătat prin complexul de la Târgu-Jiu, ne întâlnim cu un prototip de
trăire spațio-temporo-modal, o concepție metafizică capabilă să ne sincronizeze pe axa lumii.
13. Istoria e timp de așteptare și de prefigurare. Ca terminologie Iisus devine Mântuitor, iar
Hristos înseamnă Uns. Mai trebuie spus că Iisus Hristos mai este știut ca Emanuel și ca piatră. În
acest sens el poate deveni piatră unghiulară de contemperație (impuls prin grație divină) spre punere
de acord a științei cu religia.
14. De la Apologeții creștinismului de limbă greacă din secolul II, părinți ai creștinismului
nostru de astăzi, pe care-i circumscriem ca o cunună în atmosfera emanată de Troiță, aflăm:
- „Dacă conducătorii, cât și cei conduși nu vor avea o deschidere filosofică, cetățenii nu vor fi
fericiți.” (Platon, Republica)
- Pentru Profetul David: Zeii neamurilor sunt demoni.
- „Socrate și Heraclit vor fi mântuiți pentru că au trăit după legile cele veșnice, potrivit
Cuvântului.”
15. Un adevărat medic creștin trebuie să știe că are datorii nu numai față de profesie (în
cazul nostru specialitatea de medicină generală / medicina familiei), către familia sa lărgită, ci și către
„familia cea mare” – poporul -, în care a văzut lumina zilei, împreună cu care viețuiește și muncește
în bună înțelegere, cu gând roditor implantat spre posteritate.
Iubirea Țării înseamnă cunoaștere iluminată și statornică, trăire însuflețită și responsabilă
prin patriotism.
Să avem în minte și inimă pilda Domnului nostru Iisus Hristos: „Fiul Omului n-a venit să i se
slujească, ci ca să slujească El și să-și dea viața răscumpărare pentru mulți.” (Matei XX, 28).
16. Dacă Goethe ne spune în Faust că „Tot ce-i mai bun în om este înfiorare”, iar
Kierkegaard ne îndeamnă să trecem la „Întărirea omului dinăuntru”, am putea zice și noi în
Antropologia ecuatorială (concept propriu) că dincolo de ființa încinsă cu un brâu tăinuit în lupta
interpolară pentru viață, un detaliu, reper suprem, gravitațional, este străfundul sufletului. Și de la
această limitație, ce nu se limitează, se ajunge prin organica legătură între fire (frați) și prin fire
(natură, duh) și parafa de sub formula SNOP – împreună –, ce reclamă, sub marca vivat, crescat,
floreat („trăiască, crească, înflorească”), Suveranitatea Națională în Omul profund.
17. Dacă Troița ca prima verba am dorit să o înălțăm în cinstea Centenarului Marii Uniri de
la 1 Decembrie 1918, vicisitudinile vremii ne fac ca Troița sub ultima verba să o închinăm și zilei de 4

16
Iunie 1920, căci anul acesta aniversăm Centenarul Tratatului de Pace de la Trianon, care consfințește
recunoașterea României întregite.
Sic erat in fatis! („Așa era înscris în soartă!”)
Plaudite cives! („Aplaudați, cetățeni!”)
18. Gând pentru viitor:
Ani au fost o sută. Vor fi și alte sute.
Istoria, cu ale ei adevăruri, stă mărturie;
Munca, credința, iubirea, ca rute știute,
La Țară unită și demnă, sub tril de ciocârlie!
19. Dumnezeiasca Scriptură, aflăm din Cântarea Cântărilor, grăiește prin cuvinte uneori în
chip tropic (metaforic). Dorim să înălțăm o invocație creștinească: Sfântă Troiță, deschide-ți aripile și
zestrea ta să fie picuri de rășină pe trunchiul Nației Române!

Bibliografie selectivă

1. Barbu, C., Rostirea esențială, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1985


2. Bădescu, I., Timp și Cultură, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988
3. Bălașa, D., Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Orfeu, București, 2000
4. Bodogne, T., Căciulă, O., Fecioru, D., Apologeți de limbă greacă, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997
5. Bușoi, Gr., Din adânc spre cele înalte. Eseurile unui ostenitor într-ale medicinii, Editura
Amaltea, București, 2001
6. Bușoi, Gr., Guardul sănătății, Editura Amaltea, în curs de apariție
7. Cazacu, Gh. Al., Istoria filosofiei românești, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1984
8. Codreanu, Th., Anamorfoze, Editura Scara, București, 2017
9. Constantiniu, F., O istorie sinceră a poporului român (ediția a IV-a), Editura Univers
Enciclopedic Gold, București, 2011
10. Dan, P., Personalități și curente filosofice, Editura Polirom, Iași, 1999
11. Eliade, M., Aspecte ale mitului, Editura Univers, București, 1978
12. Eliade, M., Profetism românesc (2). România în eternitate, Editura „Roza Vânturilor”,
București, 1990
13. Hersch, J., Mirarea filozofică. Istoria filozofiei europene, Editura Humanitas, București, 1994
14. Jung, C.G., Analiza viselor, Editura Aropa, București, 1998
15. Kierkegaard, S., Opere, vol. 3, Editura Humanitas, București, 2011

17
16. Leu, C., Re... intoducere în personalism, Editura Realitatea, București, 2000
17. Marcea, P., Varietăți literare, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982
18. Otto, R., Sacrul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
19. Popescu, N. P., Acte și discursuri politice celebre, Editura Academiei Române, București, 2019
20. Răducanu, S., Problemele ființei neamului, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2018
21. Steinhardt, N., Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991
22. Vartic, A., Pendulul de la miezul nopții, Editura Vicovia, 2010
23. Vinereanu, M., Dicționar etimologic al limbii române. Pe baza cercetărilor de indo-
europenistică, Editura Alcor Edimpex SRL, București, 2008
24. Văcărel, I., Anghelache, C., Cunoaște România Centenară, Editura Economică, 2018
25. Vulcănescu, R., Mitologia română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985
26. *** Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii – Dicționar, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1982
27. *** Biblia cu ilustrații, 8 volume, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată
de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Litera, București, 2011
28. *** Biblica. Atlasul Bibliei. O prezentare socială, istorică și culturală, Editura Litera, București,
2019

18