Sunteți pe pagina 1din 4

Foarte numeroase, încercările de clasificare a temperamentelor, s-

au bazat la început pe înregistrarea faptelor de conduită. Primul a


fost Hipocrat, care a ajuns la concluzia că 4 „umori” din organism
determină aceste conduite: sângele, limfa, bila neagră și bila
galbenă.

Chiar dacă nu mai au astăzi nicio relevanță, clasificările uzuale au


delimitat, în continuare, cel mai adesea tot 4 tipuri temperamente:
coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic.

Coleric

 reacții emoționale putemice și reactivitate motorie accentuată;


 impulsiv și uneori chiar violent, agresiv;
 face risipă de energie, reușind insă să-și dovedească rapid
capacitățile;
 inconstant în relațiile cu ceilalți; vorbire inegală, înclinație spre
exagerare, etc

Sangvinic

 vioi, vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectivă


la alta;
 se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor,
ceea ce ii permite stabilirea rapidiă de relații sociale;
 abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa;
 ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor, etc.

Flegmatic

 calm, imperturbabil, chiar lent;


 echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de
vedere, dar cu sentimente durabile;
 caracterizat de riăbdare și toleranță;
 se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la
o activitate la alta;
 meticulos, înclinat spre rutiniă, etc
Melancolic

 emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare;


 capacitate de lucru redusă, dar obține un randament
progresiv;
 inclinat spre reverie și interiorizare;
 putemic afectat de insuccese, compensează
insuccesele prin închiderea în sine;
 capabil de activității de migală, etc

Mai ales după constituirea psihologiei ca știință, teoriile


temperamentale s-au diversificat, 4 dintre cele mai importante fiind:

1. Teoria lui I.P. Pavlov care a găsit o corespondență între 4


tipuri de activitate nervoasă superioară și 4 tipuri de
temperamente:

 tipul puternic, neechilibrat, excitabill/colericul;


 tipul puternic, echilibrat, mobil/sangvinicul;
 tipul puternic, echilibrat, lent/flegmaticul
 tipul slab/melancolicul

2. Teoria lui C.G. Jung, acesta constatând, în urma bogatei sale


experiențe clinice, faptul că oamenii sunt orientați
preponderant fie spre lunea externă, fie spre cea internă. Pe
baza acestor constatări a precizat diferența
între extraversiune (caracteristica persoanelor deschise, cu
mulți prieteni, orientate spre activități practice)
și introversiune (caracteristiciă persoanelor cu o fire închisă,
retrase, liniștite, distante și rezervate față de semenii lor,
stăpâne pe sine).

Există o relaţie „stranie” între aceste scheme preştiinţifice şi studiul


actual al dimensiunilor nevrozismului şi extraversiunii. Stranietatea
acestei relaţii se referă la faptul că influenţele asupra abordărilor
moderne rămân încă neclare.

3. Teoria lui H. Eysenck care a construit 4 tipuri temperamentale:

 extravertul instabil/colericul;
 extravertul stabil/sangvinicul;
 introvertul stabil/flegmaticul;
 introvertul instabil/melancolicul.

4. Teoria lui G. Heymans și E. D. Wiersma, fiind teorie mai


nuanțată decât precedentele, tipologia temperamentala fiind
delimitată în funcție de trei parametri: emotivitatea, activismul
și ecoul, unde acesta din urmă, reprezintă „amprenta” lăsată
asupra noastră de evenimentele vieții. Ei obțin și adaugă
astfel, în baza acestor parametri, încă 4 tipuri de
temperament:

 Pasionații;
 Apaticii;
 Nervoșii;
 Amorfii
Tetemperament, un termen care provine din limba latina (verbul
temperare, cu sensul de a amesteca), constituie cea mai expresivă
latură a personalității noastre. Latura dinamico-energetică a
personalității. Însușirile temperamentale își pun amprenta asupra
tuturor manifestarilor noastre psihocomportamentale.