Sunteți pe pagina 1din 11

Tema: Sistemul veniturilor publice

1.Considerații generale privind veniturile bugetare


1.1 Noţiuni generale privind veniturile bugetare
1.2 Elementele veniturilor bugetare
1.3 Clasificarea veniturilor bugetare
1.4 Obligația bugetară
2. Teoria generală a impozitelor. Principiile impunerii fiscale.
2.1 Noțiunea de impozit
2.2. Trăsăturile impozitelor
2.3. Elementele impozitelor
2.4. Clasificarea impozitelor
2.5 Principiile impunerii fiscale

1.1 Noţiuni generale privind veniturile bugetare. Veniturile bugetare au o mare importanţă nu
doar ca sume ce alimentează fondurile băneşti ale statului, dar şi prin influenţa pe care acestea o
exercită asupra activităţii economice şi sociale a ţării. De aceea, sistemul veniturilor bugetare
trebuie să fie astfel stabilite, încât să stimuleze dezvoltarea activităţii economice. Impozitele şi
taxele pot constitui instrumente de încurajare sau de frînare a unor activităţi de creştere sau de
reducere a producţiei şi consumului unor produse, de impulsionare sau de limitare a exportului şi
importului. Din acest considerent, instituţia veniturilor bugetare este un instrument de intervenţie
a statului în activitatea economică şi socială a statului contemporan.
Sub aspect juridic, statuările constituţionale precizează în mod imperativ, că „nici un venit
bugetar nu poate fi prevăzut şi încasat, dacă n-a fost reglementat prin lege. Este interzisă
perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor
stabilite prin lege".
1.2.Elementele veniturilor bugetare. Din reglementarea veniturilor bugetare rezultă existenţa
unor elemente comune care se regăsesc în cazul oricărui venit bugetar, fără de care ar fi
imposibilă determinarea, urmărirea şi realizarea lor. Elementele veniturilor bugetare sunt
următoarele:
1. Denumirea venitului bugetar stabileşte natura económico-financiara şi juridică a venitului
respectiv: impozit, taxă, încasări, contribuţie etc.
2. Debitorul, plătitorul (suportatorul), subiectul impunerii sau contribuabilul este acea
persoană fizică sau juridică care datorează, potrivit legii, un impozit, o taxă, ori este obligat la
efectuarea unei anumite prelevări la bugetul statului.
Calitatea de plătitor de impozite presupune întrunirea anumitor condiţii, între care realizarea de
venituri sau posesia, ori vânzarea unor bunuri. Legătura dintre subiectul impozabil şi stat se
fundamentează pe principiul domiciliului permanent (reşedinţei) în raport de care se deosebesc
două categorii de subiecţi ai impunerii şi anume: rezidenţi şi nerezidenţi.
3. Obiectul impozabil reprezintă veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile specificate
prin dispoziţiile legilor în vigoare. Venitul impozabil se poate constitui sub diferite forme:
veniturile persoanelor fizice, veniturile societăţilor pe acţiuni, veniturile societăţilor cu
răspundere limitată, veniturile agenţilor micului business, veniturile întreprinderilor agricole,
gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri) etc. Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: clădiri, terenuri,
mijloace de transport etc.
4. Baza impozabilă este noţiunea utilizată pentru a desemna suma venitului, valoarea
bunurilor, volumul mărfurilor, valoarea serviciilor prestate asupra cărora se aplică cotele
impozitelor, taxelor, accizelor etc. pentru a se determina volumul obligaţiilor băneşti ale
subiectelor impunerii. în realitate, baza impozabilă este o sumă rezultată după efectuarea tuturor
deducerilor legale şi înlesnirilor prevăzute. Spre exemplu, baza impozabilă pentru jocurile de
noroc este costul licenţei pentru activitate în domeniul dat.

1
5. Cota de impunere este suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile şi cu
ajutorul căruia se calculează cuantumul bănesc al fiecărui venit bugetar. Cotele de impunere sunt
diferenţiate în funcţie de natura venitului sau bunului impozabil şi categoriile de plătitori.
Sunt utilizate două categorii de cote de impunere: cote fixe şi cote procentuale.
 Cotele fixe sunt stabilite în sumă egală (fixă), neschimbată pe anumită mărime a venitului
impozabil, a averii ori situaţiei plătitorului.
 Cotele procentuale reprezintă un anumit procent din venitul sau valoarea bunului
impozabil.
6. Unitatea de impunere este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul impozabil, spre
exemplu: în cazul venitului - leul, în cazul bunurilor imobiliare - metrul pătrat, în cazul
automobilelor - centimetrul cub etc.
7. Perceperea sau încasarea venitului constituie realizarea efectivă a acestuia şi are loc prin
mai multe metode:
 prin metoda plăţii directe, de regulă, agenţi economici, în conformitate cu prevederile
legii, au obligaţia să determine baza impozabilă şi să achite singuri, la timp şi integral,
impozitul datorat statului;
 metoda reţinerii şi vărsării constă în aceea că atunci când un agent economic plăteşte
drepturile băneşti unei persoane (salarii, dobânzi, royalty etc.) are obligaţia să calculeze,
să reţină şi să verse în termenele stabilite de lege la bugetul statului sumele datorate de
aceştia;
 metoda aplicării de timbre fiscale se foloseşte în cazul aplicării acestora pe produsele
accizate.
8. Termenul de plată arată data la care sau până la care un anumit venit trebuia vărsat la
bugetul statului. Termenele de plată ale impozitelor, taxelor şi ale altor venituri bugetare sunt
prevăzute de actele normative în vigoare, ce reglementează aceste venituri. Termenul este fixat
fie sub forma unui interval de timp - an, trimestru, lună - în cadrul căruia sumele datorate trebuie
vărsate la buget (în această situaţie scadenţa este ultima zi a perioadei respective), fie ca o zi fixă
a plăţii, cînd atît scadenţa, cât şi termenul de plată coincid.
9. Înlesnirile şi facilităţile acordate contribuabililor.înlesnirile acordate la plata impozitelor
şi taxelor fac parte din măsurile şi politica economică, financiară şi socială adoptate în Republica
Moldova. De regulă, înlesnirile prevăzute de legislaţia în vigoare cuprind: scutiri, deduceri,
amânări, eşalonări la plata impozitelor şi taxelor. Aceste înlesniri au ca scop stimularea
valorificării anumitor resurse materiale, a producţiei unor mărfuri, sporirea rentabilităţii sau
sprijinirea familiei, favorizării persoanelor în vârstă sau cu capacitate redusă de muncă etc.

1.3. Clasificarea veniturilor bugetare Veniturile bugetare, încasate la dispoziţia statului sunt
diferite: pentru clasificarea lor se utilizează mai multe criterii. Astfel:
*După sursele de constituire, veniturile bugetare se disting în:
- venituri bugetare care se constituie din impozite, taxe, accize şi taxe vamale;
- venituri bugetare care se constituie din plăţile pentru serviciile prestate de instituţiile publice;
- venituri bugetare care se încasează din creşterile de capital; amenzile, penalităţile etc.
*Din punctul de vedere al conţinutului economic, veniturile bugetare pot fi clasificate în două
categorii:
- venituri bugetare care au conţinut fiscal, adică: impozitele, taxa pe valoarea adăugată, accizele;
- venituri bugetare care nu au caracter fiscal, spre exemplu: contribuţiile pentru asigurările
sociale de stat,
- veniturile provenite din operaţiunile cu capital, împrumuturile de stat, donaţiile ş. a.
*După sursele de provenienţă se deosebesc:
- venituri bugetare provenite din surse interne;
- venituri bugetare provenite din surse externe (donaţiile, ajutoarele din străinătate ş. a.).
* Din punctul de vedere al apartenenţei la verigile sistemului bugetar, veniturile bugetare se
clasifică în 2 categorii:

2
- venituri care se încasează la bugetul de stat (impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată,
accizele, taxa vamală, impozitul privat etc).
- venituri care revin bugetelor locale (impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul pentru
folosirea resurselor naturale, taxa pentru amenajarea teritoriului etc);
*După caracterul veniturilor bugetare există:
- venituri ordinare - acelea care au caracter permanent, se încasează cu regularitate, cum sunt
spre exemplu: impozitul pe venit, TVA, accizele, impozitul pe bunurile imobile etc;
- venituri extraordinare - se încasează în situaţii excepţionale pentru a acoperi cheltuielile
specifice: lansarea unui împrumut de stat, emisiunea monetară etc.

1.4 Obligația bugetară


Obligatia bugetara reprezinta obligatia stabilita unilateral de catre stat prin acte
normative, in sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite contribuabili, de a plati o anumita
suma de bani, la termenul stabilit, in contul bugetului de stat. Obligatia bugetara este obligatie
juridica, deoarece ea defineste continutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat si persoanele
determinate de lege (contribuabili), raport juridic al carui izvor este legea, iar in caz de nevoie,
executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat. Prin legile prin care se
instituie impozitele, taxele si contributiile bugetare se stabilesc categoriile de persoane fizice sau
juridice ce datoreaza veniturile respective, elementele veniturilor bugetare, precum si
modalitatile de plata a acestora.
Modificarea obligatiei bugetare este determinata de: modificarea masei impozabile,
modificarea situatiei juridice a contribuabilului, acordarea de facilitati legale, modificarea
actelor normative ce instituie si reglementeaza venitul bugetar respectiv.
Obligatia bugetara este constatata in forma scrisa, prin titlul de creanta bugetara care o
individualizeaza la nivelul fiecarui contribuabil in raport de veniturile obtinute sau de bunurile
detinute.

2. Teoria generală a impozitelor


Cele mai importante surse de alimentare a bugetului de stat sunt impozitele şi taxele. Potrivit
legislaţiei, impozitele şi taxele, sunt destinate să creeze, cu precădere, resurse financiare
administrate prin intermediul bugetului de stat.
Cu toate acestea, alături de bugetul de stat mai există o categorie de bugete publice ce sunt
alimentate de anumite impozite şi taxe, şi anume bugetele locale.
Dată fiind importanţa deosebită pe care o prezintă impozitele, atât în plan economic, cât şi social,
politic şi implicit juridic, în cele ce urmează vom analiza pe larg toate aspectele ce caracterizează
fundamental această instituţie juridicăşi care ne vor permite să o cunoaştem şi să o înţelegem mai
bine.
2.1. Noţiunea de impozit.
Impozitul a primit numeroase definiţii în literatura de specialitate:
Astfel, s-a arătat că impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu
nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice
pentru veniturile pe care le obţin şi bunurile pe care le posedă.
În literatura de specialitate s-a mai arătat că, în concepţia modernă, impozitul este mijlocul de
realizare a veniturilor publice, individualizat şi particularizat de “elementele esenţiale şi
ireductibile” privind forma pecuniară, plata fără contraprestaţie, stabilirea autoritarăşi unitară,
utilitatea lor publicăşi caracterul juridic obligatoriu în virtutea căruia neachitarea impozitelor
datorate atrage executarea lor silită.
Doctrina economică a arătat că impozitul reprezintă o formă de prelevare silită, la dispoziţia
statului, fără contraprestaţie direct şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea
unei persoane fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice.
În concluzie, reţinem faptul că impozitul este acea prelevare, în formă pecuniară, datorată în
mod definitiv, obligatoriu şi fără o contraprestaţie imediatăşi directă, de către orice

3
persoană fizică sau juridică ce are calitatea de contribuabil, destinată unuia dintre bugetele
publice existente în sistemul bugetar al statului respectiv.

2.2. Trăsăturile impozitelor


Prezentarea pe larg a acelor definiţii pe care noi le-am considerat ca fiind de referinţă, dintre cele
exprimate în doctrină, are ca scop principal şi imediat desprinderea trăsăturilor fundamentale ale
impozitelor, care le diferenţiază de alte categorii de prelevări bugetare.
În acest sens, reţinem următoarele trăsături fundamentale ale impozitelor:
 au caracter de prelevări sau surse de venit bugetar;
 au caracter obligatoriu în sensul că cei ce le datorează nu pot fi scutiţi de plată decât
dacă legea permite acest lucru şi în condiţiile stabilite de aceasta;
 sunt sarcini stabilite prin lege în sensul că decurg din lege, aceasta fiind cea care
stabileşte şi condiţiile impunerii;
 au formă pecuniară în sensul că, la ora actuală, ele se plătesc în bani şi nu în natură;
 au caracter definitiv sau nerambursabil în sensul că statul sau unitatea
administrativteritorială ce beneficiază de sumele respective nu are obligaţie de restituire;
 nu presupun o contraprestaţie din partea statului sau a unităţii administrativteritoriale
beneficiare neavând nici o obligaţie directă faţă de contribuabil;
 au destinaţie bugetară publică în sensul că ele pot reprezenta surse de venit pentru
oricare dintre bugetele statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de
destinaţia pe care le-o stabileşte legea;
 se datorează de către orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de
contribuabil, conform legii;
 întinderea lor este determinată de capacitatea contributivă a celor ce datorează
impozitele conform politicii fiscale a fiecărui stat. Stabilirea lor, în principiu, se face
după principiul “cine are mai mult, plăteşte mai mult”;
 sunt de utilitate publică întrucât fondurile pe care le generează sunt destinate satisfacerii
nevoilor publice. Pentru a cunoaşte şi înţelege mai bine mecanismele ce stau la baza
funcţionării impozitării, dar şi regimul juridic special aplicabil impozitelor, considerăm
necesar, în cele ce urmează, să precizăm o serie de concepte definitorii pentru instituţia
juridică analizată.

2.3. Elementele impozitelor


Impozitele sunt, în sensul noţiunii mai sus arătate, sume de bani ce se prelevă la bugetul public în
anumite condiţii. Stabilirea întinderii obligaţiilor contribuabililor se face în funcţie de o serie de
elemente ce stau la baza calculării oricărui impozit, şi anume:
a) obiectul impunerii – materia impozabilă;
b) subiectul impunerii (contribuabilul) – persoana specificată;
c) sursa de plată a impozitului sau taxei – sursa din care se achită impozitul sau taxa;
d) unitatea de impunere – unitatea de măsură care exprimă dimensiunea obiectului impozabil;
e) cota (cotele) de impunere – cuantumul unitar al impozitului sau taxei în raport cu obiectul
impozabil;
f) termenul de achitare a impozitelor sau taxelor – perioada în decursul căreia contribuabilul este
obligat să achite impozitul sau taxa sub formă de interval de timp sau zi fixă a plăţii;
g) facilităţile (înlesnirile) fiscale – elemente de care se ţine seama la estimarea obiectului
impozabil, la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia,
sub formă de:
- scutire parţială sau totală de impozit sau taxă;
- scutire parţială sau totală de plata impozitelor sau taxelor;
- cote reduse ale impozitelor sau taxelor;
- reducerea obiectului impozabil;

4
- amînări ale termenului de achitare a impozitelor sau taxelor;
- eşalonări ale obligaţiei fiscale.

2.4. Clasificarea impozitelor


Literatura de specialitate, atât cea clasică, cât şi cea modernă a reţinut, de-a lungul timpului
numeroase criterii de clasificare a impozitelor.
A. După forma de manifestare, distingem:
• Impozite în bani;
• • Impozite în natură (în cadrul finanţelor publice moderne ele nu se mai utilizează).
B. După obiectul impozitării, distingem:
• Impozite personale (sunt cele ce cad asupra unei anumite calităţi a persoanei contribuabilului);
• Impozite reale (sunt cele ce cad asupra unor bunuri sau valori ce aparţin contribuabilului). La
rândul lor, ele suportă o nouă clasificare după natura obiectului sau activităţii impozabile, astfel:
• Impozite pe venituri;
• Impozite pe avere;
• • Impozite pe fapte de consum.
C. După modul de evidenţiere şi percepere, distingem:
• Impozite cu debit;
• • Impozite fără debit.
D. După criteriul subiecţilor contribuabili, distingem:
• Impozite plătite de persoane fizice;
• • Impozite plătite de persoane juridice.
E. După criteriul denumirii, având sensul şi semnificaţia noţiunii de impozit,distingem:
• prelevări bugetare sub denumirea de “impozit” (specifică sistemului juridic francez);
• prelevări bugetare sub denumirea de “taxă” (specifică sistemului juridic anglo-american), care
nu se confundă cu noţiunea de taxă ce urmează a fi definită distinct în conţinutul acestei lucrări;
• prelevări bugetare sub denumirea de “contribuţie” (întâlnită mai ales în sistemul juridic
spaniol), care, de asemenea, nu se confundă cu noţiunea de contribuţie ce va fi definită într-o
secţiune viitoare.
F. După criteriul ritmicităţii cu care se realizează:
• Impozite permanente;
• Impozite temporare;
• Impozite ocazionale.
G. După relaţia cu contribuabilul şi modul de percepere distingem:
• Impozite directe (sunt cele percepute direct de la contribuabil, iar persoana care datorează este
cea care şi suportă aceste impozite);
• Impozite indirecte (sunt cele care se percep indirect de la contribuabil, iar impozitele se
repercutează dinspre persoana care le datorează spre consumator).

2.5. Principiile impunerii fiscale


Impozitele şi taxele enumerate se bazează pe următoarele principii:
a) neutralitatea impunerii – asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale investitorilor,
capitalului autohton şi străin;
b) certitudinea impunerii – existenţa de norme juridice clare, care exclud interpretările arbitrare,
claritate şi precizie a termenelor, modalităţilor şi sumelor de plată pentru fiecare contribuabil,
permiţînd acestuia o analiză uşoară a influenţei deciziilor sale de management financiar asupra
sarcinii lui fiscale;
c) echitatea fiscală – tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în condiţii
similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale;
d) stabilitatea fiscală – efectuare a oricăror modificări şi completări ale prevederilor legislaţiei
fiscale nemijlocit prin modificarea şi completarea prezentului cod;

5
e) randamentul impozitelor – perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de cheltuieli, cît mai
acceptabile pentru contribuabili.
3. Impozitele și Taxele
Impozitele sunt definite, în legislație, ca obligaţii de natură bănească, cu caracter nerambursabil,
stabilite prin lege, în sarcina persoanelor fizice sau juridice pe seama veniturilor care le
realizează, a activităţilor aducătoare de venituri pe care le realizează sau pe seama bunurilor pe
care le posedă, le dobândesc sau le înstrăinează.
Taxele sunt tot obligaţii de natură bănească, stabilite prin lege, cu caracter nerambursabil, plătite
de persoanele fizice sau juridice, către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau instituţiile
publice, pentru activităţi sau servicii prestate în favoarea plătitorilor acestor taxe de către stat, de
către unităţile administrativ-teritoriale sau de instituţiile publice sau obligaţii băneşti pentru
circulaţia ori consumul anumitor bunuri.
Deosebiri între impozite şi taxe:
– în cazul impozitului lipseşte obligaţia prestării unui serviciu în favoarea debitorului taxei;
– la impozite, cuantumul se stabileşte în funcţie de masa impozabilă;
– la taxe, deşi depind de serviciul prestat, nu sunt echivalente;
– impozitele se plătesc la termenele stabilite prin legea de instituire, pe când taxele se plătesc la
momentul solicitării serviciului.
Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele rutiere;
g) impozitul pe avere;
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare;
a1) impozitul privat;
b) taxele pentru resursele naturale;
c) taxa pentru amenajarea teritoriului;
d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
f) taxa de aplicare a simbolicii locale;
g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;
h) taxa de piaţă;
i) taxa pentru cazare;
j) taxa balneară;
k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale,
orăşeneşti şi săteşti (comunale);
l) taxa pentru parcare;
m) taxa de la posesorii de cîini;
p) taxa pentru parcaj;
r) taxa pentru salubrizare;
• Impozite directe, care se percep direct de la contribuabili, la termenele prevăzute de lege. Ele
pot fi impozite directe reale sau impozite directe personale. Impozitele directe reale au ca obiect
averea (impozitul pe teren, impozitul pe clădiri, impozitul pe mijloacele de transport). Se mai
percep pe activităţi industriale, comerciale şi profesii liberale, pe capitalul mobiliar. Nu au în
vedere persoana contribuabilului ci materia impozabilă. Impozitele directe personale au în
vedere, în principal, persoana contribuabilului. Intră în această categorie impozitul pe venit,
impozitul pe salarii, impozitul pe succesiuni, donaţii, impozitul pe obiecte de consum.

6
• Impozitele indirecte nu vizează persoana contribuabilului şi nu se stabilesc direct în sarcina
acestuia. Ele pot fi taxe de consumaţie, monopoluri fiscale, taxe vamale. Taxa pe valoarea
adăugată este un impozit indirect care se suportă în final de consumatorul final dar care se varsă
la buget, pe fiecare verigă a circuitului economic, de către comerciant (agent economic).
Impozitul pe venit
Impozitul pe venit (income tax) a fost introdus pentru prima dată în Marea Britanie, spre sfârşitul
secolului al XVIII-lea. După o scurtă perioadă de existenţă, acest impozit a fost abolit, pentru ca
să fie reintrodus în anul 1924. Ulterior, au adoptat impozitul pe venit în sarcina persoanelor
fizice şi S.U.A., Japonia, Germania, Franţa, Olanda, Belgia etc. La început, impozitele pe venit
erau stabilite în cote extrem de reduse şi se percepeau la un număr restrâns de persoane. Cu
vremea însă, cotele impozitelor au suferit majorări repetate, iar numărul persoanelor impuse a
crescut în mod sistematic. Practica a consacrat impozite pe venit distincte pentru persoanele
fizice şi, respectiv, pentru cele juridice.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice
 Este datorat de persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi
de cele nerezidente care realizează venituri din surse situate pe teritoriul acestui stat, cu unele
excepţii prevăzute de lege.
 Nu sunt supuşi la plata impozitului pe venit diplomaţii acreditaţi în statul considerat, cu
condiţia reciprocităţii, persoanele care realizează venituri ce nu depăşesc un anumit plafon
(minimul neimpozabil), uneori militarii, suveranii şi familiile regale, acolo unde este cazul,
veniturile obţinute din înstrăinarea bunurilor proprietate personală.
 Obiectul impunerii îl constituie veniturile realizate de muncitori şi funcţionari, fermieri,
întreprinzători, mici meşteşugari şi liber profesionişti, proprietari imobiliari şi renţieri din munca
salariată, activităţi economice (industrie, agricultură, comerţ, bănci, asigurări etc); închirieri şi
arendări, dobânzi la sumele împrumutate etc.
Cotele de impozit
Suma totală a impozitului pe venit se determină:
a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 31140 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 31140 lei;
b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;
Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în
sumă de 10620 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 2340 de lei anual
pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi în urma unei afecțiuni
congenitale sau din copilărie pentru care scutirea constituie 10620 de lei anual.
Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit îl au toţi contribuabilii.
Declaraţia cu privire la impozitul pe venit se completează în modul şi forma stabilite de
Ministerul Finanţelor. Declaraţia cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de
Stat nu mai tîrziu de data de 30 aprilie.
Impozitul pe avere
 Impozitele pe avere constituie impozite legate de dreptul de proprietate asupra anumitor
bunuri mobile sau imobile. În practica financiară sunt cunoscute:
- impozitele propriu-zise asupra averii;
- impozitele asupra circulaţiei averii;
- impozitele asupra creşterii averii (spor de avere).
Impozitele propriu-zise pe avere
 Pot fi de două feluri, şi anume: impozitele stabilite asupra averii, dar care se plătesc din venitul
produs de averea respectivă şi impozitele pe substanţa averii.

7
 Dintre categoriile de impozite asupra averii propriu-zise, o frecvenţă mai mare au impozitele
stabilite asupra proprietăţilor imobiliare, în unele ţări, iar în altele, impozitele asupra activului
net.
Impozitele propriu-zise pe avere se aşează fie asupra întregii averi imobile şi mobile a unui
subiect, fie numai asupra anumitor forme de averi imobile. În primul caz, avem de-a face cu
impozitul asupra activului net, iar în cel de-al doilea, cu impozite asupra terenurilor.
Taxele
reprezintă, alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri la bugetul de stat.
 Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate
acestora de către instituţii sau autoritati publice.
 Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, şi
anume:
- reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime
ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă, deoarece,
conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică, comparativ cu valoarea
prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat;
- subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită efectuarea unei activităţi
din partea unui organ sau a unei instituţii de stat.
- reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite
persoane, pe când impozitele se întrebuinţează la acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii;
- taxele reprezintă plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice pentru servicii sau lucrări
efectuate în mod direct şi imediat acestora de către organe sau instituţii de stat specializate.
 În stabilirea şi aplicarea taxelor se au în vedere unele principii, şi anume:
- unicitatea taxării, în sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu
datorează taxa decât o singură dată.
- răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului sau persoanei
încadrate de la instituţia sau organul de stat respectiv, şi nu debitorului;

Taxă pe valoarea adăugată (în continuare - T.V.A.) - impozit de stat care reprezintă o
formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt
supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea
mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, deci un impozit stabilit nu pe averea,
posesiunile ori venitul unui contribuabil, ci asupra vânzării bunurilor ori prestării serviciilor.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit asupra consumului, întrucât nu este stabilită asupra
averii (privită calitativ), ci asupra gradului de consumare a acesteia. În asemenea condiţii însă,
fireşte, justiţia socială, din punct de vedere fiscal, nu este realizată. Taxa pe valoarea adăugată nu
pune în valoare principiul egalităţii prin impozit (potrivit căruia în politica fiscală, în cadrul
sistemului de impunere trebuie să se aibă în vedere ca fiecare contribuabil să participe la
formarea fondurilor băneşti generale ale societăţii proporţional cu situaţia sa materială), ci din
contră, principiul egalităţii în faţa impozitului (potrivit căruia impunerea se face în acelaşi mod
pentru toate persoanele fizice sau juridice, fără deosebire de tratament fiscal şi deci neţinând
seama de situaţia personală, concretă a fiecărui contribuabil).
În literatura de specialitate au fost subliniate o serie de caracteristici ale taxei pe
valoarea adăugată:
– transparenţa – taxa pe valoarea adăugată asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a
cunoaşte exact care este mărimea impozitului şi a obligaţiei de plată ce-i revine.
– unicitatea – taxa pe valoarea adăugată nu este independentă de întinderea circuitului
economic. Oricâte verigi are de străbătut produsul până la consumatorul final, nivelul cotei şi
mărimea taxei este aceeaşi.
– taxa pe valoarea adăugată este suportată întotdeauna de către beneficiar.

8
– este un impozit neutru, eliminând inegalităţile fiscale între circuitele de desfacere a produselor.
Subiecţii impozabili sînt:
a) persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenţii care
desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei
permanente conform art. 5 pct. 15), care sînt înregistraţi sau trebuie să fie înregistraţi în calitate
de plătitori de T.V.A.;
b) persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenţii care
desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei
permanente conform art. 5 pct. 15), care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care
importă mărfuri de uz sau consum personal a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de
legislaţia în vigoare;
c) persoanele juridice şi fizice, cu excepția organizațiilor social-politice, nerezidenţii care
desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei
permanente conform art. 5 pct. 15), care importă servicii, indiferent de faptul dacă sînt sau nu
sînt înregistraţi în calitate de plătitori de T.V.A.
Obiecte impozabile constituie:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii
lor de întreprinzător în Republica Moldova;
b) importul mărfurilor, în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal
importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare,
importate de către persoanele fizice
Se stabilesc următoarele cote ale T.V.A.:
a) cota-standard - în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate
şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
b) cote reduse în mărime de:
- 8% - la pîinea şi produsele de panificaţie, la laptele şi produsele, livrate pe teritoriul Republicii
Moldova cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sînt scutite de T.V.A. în
conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2);
Taxele vamale
Taxă vamală este plata obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea sau la
scoaterea mărfurilor de pe teritoriului vamal al Republicii Moldova. Teritoriul vamal este
teritoriul asupra căruia Republica Moldova are dreptul exclusiv de jurisdicţie în domeniul
activităţii vamale.
Trăsăturile taxelor vamale reies din definiţia de mai sus:
- taxele reprezintă plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de diverse organe sau
instituţii publice;
- taxele au rolul de a acoperi cheltuielile necesare serviciilor solicitate; aceste servicii sau lucrări
sunt efectuate în mod direct şi imediat persoanelor solicitante de către organele sau instituţiile de
stat specializate;
- subiectul plăţilor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea activităţii
de către organul sau instituţia de stat. Taxele vamale fiind reglementare în virtutea necesităţii
fondului bănesc al statului sunt, din punct de vedere juridic, obligaţii financiar bugetare.
Obligaţia de a plăti taxele vamale este o obligaţie juridică pentru că este prevăzută de normele
juridice în vigoare şi, potrivit acestora, neîndeplinirea obligaţiei respective atrage răspunderea
juridică şi silită de a plăti taxele neachitate integral sau la termen legal. Această obligaţie apare în
cadrul raporturilor juridico-financiare de venituri bugetare. Forma de concretizare a acestei
obligaţii este forma bănească şi se individualizează printr-un titlu de creanţă financiar bugetară.
Acesta este actul juridic individual prin care se constată şi se stabileşte obligaţia faţă de bugetul
statului a persoanelor fizice sau juridice.
Scopul aplicării taxelor vamale este:
 optimizarea structurii importului de mărfuri;
 echilibrarea importului şi exportului de mărfuri;

9
 protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni;
 crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea Republicii Moldova în economia
mondiala.
Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal. Tarif vamal reprezintă catalogul care
cuprinde nomenclatorul de mărfuri introduse pe teritoriul vamal sau scoase de pe teritoriul
vamal, precum şi cotele taxei vamale aplicate acestor mărfuri. Nomenclatorul de mărfuri este
lista care cuprinde codurile, denumirile şi descrierea mărfurilor corespunzătoare sistemelor de
clasificare aplicate în practica internaţională.
Obiect al impunerii cu taxe vamale sunt mărfurile importate, exportate sau care sunt în tranzit pe
teritoriul Republicii Moldova.
Plătitori ai taxelor vamale sunt persoanele fizice şi juridice care deţin obiectul impozabil. Cotele
taxei vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia se stabilesc de către Parlament. Ele se aplică în
conformitate cu legislaţia şi cu acordurile internaţionale, la care Republica Moldova este
parte. Cotele taxei vamalesunt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţia în vigoare sau de acordurile internaţionale, la care Republica Moldova este parte.
Mărfurile care trec frontiera vamală se supun taxei vamale conform Legii cu privire la tariful
vamal.Pentru serviciile acordate de lucrătorii vamali (oformarea documentelor, păstrarea
mărfurilor în depozitele vamale, etc) se percep taxe pentru efectuarea procedurilor vamale.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera
activităţii vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sînt aprobate în
conformitate cu legislaţia. Taxa pentru proceduri vamale se achită la utilizarea oricărei destinaţii
vamale, cu excepţia abandonului în favoarea statului, dacă legislaţia nu prevede altfel. Mijloacele
băneşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă la bugetul de stat şi se utilizează în
volum deplin la finanţarea activităţii vamale
Accizele
Accizele reprezintă taxele de consumaţie pe produs. De obicei ele sunt aşezate asupra
produselor cu cerere neelastică. Tipurile de produse cu aşa o cerere sunt foarte diverse şi diferă
de la o ţară la alta. În RM sunt supuse accizului o gamă largă de produse şi mărfuri: băuturile
spirtoase tari, vinurile, tutunul, metalele preţioase, blănurile de lux, parfumeria, audio şi video
aparatura, autoturismele ş.a.
Acciz – impozit de stat stabilit pentru unele mărfuri de consum.
Suma accizului reprezintă un impozit indirect, care este inclus în preţul produselor. Reieşind din
cotele sale, această taxă de consumaţie poate mări considerabil preţul.
Contribuabilii accizului privind mărfurile indigene sunt persoanele juridice şi persoanele fizice
care produc mărfuri supuse accizelor. Contribuabilii la mărfurile de import se consideră
persoanele fizice şi juridice, care importă mărfuri şi produse din categoria celor supuse accizelor.
Subiecţii impunerii care produc sau preconizează să producă măria accizată sunt obligaţi să se
înregistreze în calitate de plătitori de accize şi să primească certificatul de acciz.
Certificatul de acciz reprezintă un document eliberat de organul Serviciului fiscal de Stat
subiectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua
tranzacţii cu mărfurile supuse accizelor şi de a desfăşura activitate în domeniul jocurilor de
noroc.
Pentru obţinerea certificatului de acciz, agenţii economici care sunt obligaţi a se înregistra ca
subiecţi impozabili se adresează la Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial în raza căruia activează
cu o cerere de solicitare a certificatului de acciz. In cererea de solicitare se indică denumirea
(numele, prenumele), adresa juridică (domiciliu) a locului principal de desfăşurare a activităţii
economice şi datele cu privire la licenţa eliberată de organele de resort.
Timbru de acciz este un marcaj tipărit de unitatea specializată, autorizată de Ministerul
Finanţelor. Mărfurile supuse accizelor cum ar fi votca, lichiorurile, vinurile, divinurile şi alte
băuturi spirtoase, articolele de tutun comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul
Republicii Moldova precum şi importate sunt supuse marcării obligatorii cu timbre de acciz.
Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea

10
acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova - până la momentul
expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz.

11