Sunteți pe pagina 1din 4

VIATA COTIDIANA IN PERIOADA COMUNISTA

Cum munceau românii în comunism? Cum era viața la muncă în paradisul


comunist pe care unii-l plâng și acum? Cum intrai „în câmpul muncii” și
cum avansai în el? Cât de greu era să supravie țuiești sau, de ce nu, să
prosperi într-o societate centralizată, în care statul ordona totul iar tu
trebuia doar să te supui? Au trecut 30 de ani de atunci, dar efectele
modului în care au muncit românii în comunism se simt și astăzi, așa că
este esențial să înțelegem epoca de atunci dacă vrem să pricepem și de
unde vin multe dintre problemele de azi. Iată doar câteva povești

Înainte de 1989, nu numai alimentele erau raționalizate, ci și benzina,


chiar dacă mașina era un lux și nu aveai dreptul să circuli tot timpul. Iar
viața și moartea erau guvernate de aceleași reguli care frizau absurdul.

Spre exemplu, în weekend transportul public era sistat, iar cu


autoturismul personal puteai să circuli în funcție de anotimp, numărul de
înmatriculare și data din calendar. Dacă data era un număr impar și mașina
avea tot un număr impar, circulai, altfel așteptai ziua când și una, și alta se
potriveau.
Între ‘80 și ‘89, mulți oameni erau relocați și trimiși să muncească acolo
unde statul avea nevoie de ei, în principal pentru industrializarea rapidă a
țării. Perioada a rămas în memoria multora dintre cei care trăiau atunci și
ca una a crizei economice, a lipsurilor de toate felurile, a frigului în case și a
raționalizării alimentelor. În 1981 a început raționalizarea alimentelor –
lapte, pâine, carne, zahăr și altele. Se vorbea de o „alimentație rațională”.
În timp, rațiile au scăzut din ce în ce mai mult. Chiar și pe cartelă,
alimentele se procurau greu, după ore de stat la coadă. Tot atunci, a
început și întreruperea electricității, pentru economie.

Pentru omul de rând, PCR însemna „Pile, cunoștințe, relații”. Trebuia să


știi pe cineva ca să obții ce ai nevoie, o piață alternativă a bunurilor la care
nu ajungeai.
Bunurile de pe piața neagră ajungeau să coste de două-trei ori mai mult
decât (dacă ar fi fost) în magazine. Și nu numai de bunuri era vorba, ci și de
posturi la care nu ajungeai, cum ar fi locurile de muncă la tine în oraș.
Cum se ajunsese aici, după ce în anii ’70 România fusese considerată a fi
una dintre cele mai dinamice economii din Europa de Est? Simplu: printr-un
sistem care se sabota singur și care trata forța de muncă – românii – ca pe
niște sclavi.
Repartițiile
Oricărui proaspăt absolvent îi tresărea inima la auzul unui simplu cuvânt:
repartiția. Repartiția era momentul care, de cele mai multe ori, te trimitea
departe de casă. Mai departe sau mai aproape, cum îți erau norocul și
media. Pilele interveneau mai târziu, la mutații.
Te puteai trezi la sute de kilometri distanță de casă, într-un loc complet
necunoscut. Sau, dacă aveai noroc și erai ceva mai aproape, făceai zi de zi
naveta. Cu anumite excepții, repartiția se făcea la nivel de țară, pe profiluri.