Importanța mirosului[modificare 

| modificare sursă]
Este considerat de unii în mod fals că mirosul ar fi mai puțin important că și văzul, auzul sau
simțul tactil. S-a demonstrat că mirosul este de 10.000 de ori mai sensibil decât gustul.
Animalele folosesc mirosul, în lupta de supraviețuire a speciilor, ca vânător sau ca vânat.
Astfel mirosul le ajută să găsească și să identifice hrana, simt apropierea dușmanului, pe
bază lui se stabilește ierarhia în grup, sau joacă un rol important la găsirea partenerului apt
de reproducție. Cu ajutorul simțului mirosului percepe masculul semnalele olfactive emise de
femelele care sunt în călduri. Nu demult au fost descoperiți feromonii substanțe mirositoare
cu ajutorul cărora se emit semnale și care pot fi percepute de partener în diluții foarte mari.
Oamenii nu au feromoni.
Prin semnale olfactive marchează un animal teritoriul său, sau se transmit semnale care
arată simpatia sau aversiunea. Furnicile sau albinele transmit de asemenea semnale care
indică unde se află hrana. Un om poate deosebi și reține în memorie ca. o mie de mirosuri
diferite. Prin civilizare omul a pierdut o parte din aceste posibilități olfactive. Omul percepe
prin intermediul mirosului senzații transmise pe traiectul nervilor lobilor olfactivi din creier,
unde se stabilește de exemplu gradul de simpatie nutrit pentru persoana din apropiere.
Mirosul este responsabil și de reglarea apetitului fiind implicat și în mecanisme de apărare,
prin intermediul lui sunt evitate de exemplu unele substanțe periculoase, nocive sănătății.

Cum ne influenţează gustul şi

mirosul modul de a mânca
Gustul şi mirosul influenţează în mod hotărâtor plăcerea de
a mânca. Cu toate că se spune că are gust bun, simţul
gustului este mai putin important decât cel olfactiv. Omul
poate percepe doar patru gusturi, dar poate diferenţia peste
10.000 de mirosuri.

Gustul şi mirosul  influenţează în mod hotărâtor plăcerea de a

mânca. Cu toate că se spune că are gust bun, simţul gustului este
mai puţin important decât cel olfactiv. Omul poate percepe doar
patru gusturi, dar poate diferenţia peste 10.000 de mirosuri.

Simţul gustului
Recunoaşte substanţe chimice organice şi anorganice, care la
mestecare se dizolvă în salivă. Putem diferenţia gusturile dulce, acru,
sărat şi amar.
Psihologia simţului gustativ
Suprafaţa limbii are numeroase protuberenţe (papile). Papilele
filiforme, mai subţiri, servesc simtului tactil. Pe pereţii laterali ai
papilelor mai mari se află aproximativ 4000 de muguri gustativi. Ei
conţin celule senzoriale care recunosc cele patru tipuri de gusturi.
Acestea sunt percepute cu intensitate aproximativ egală pe întreaga
limbă. Substanţele gustative ajung împreună cu lichidul salivei, printr-un
por, în mugurele gustativ.
RECOMANDĂRI

Alimentele fast-food te lasă fără miros?

Bolile au…miros?
De aceea, durează un anumit timp până când gustul se formează
pe de-a întregul. În mugurii gustativi se află aproximativ  50 de celule
receptoare, pe ale căror peri receptori se află receptorii gustativi.

Basel Kultur und Events

După stimulare au loc modificări ale potenţialului membranei în celulele
senzoriale. Ca urmare, acestea emit un semnal clinic, care este preluat
de de către terminaţiile nervoase aflate în apropierea diferiţilor nervi din
creier şi transmis mai departe către creier.

Recunoaşterea gustului este realizată pentru gustul acru prin acizii

organici şi anorganici (receptor sensibil la acizi) pentru gustul
sărat prin săruri (canalul ionic), pentru dulce prin zahăr şi
îndulcitori sintetici (receptor).

În funcţie de amestecul substanţelor gustative ia naştere un profil

gustativ tipic. Acesta este transmis către creier sub forma unui model
de excitaţie în fibrele nervoase. Sensibilitatea receptorilor este diferită.
Astfel, îndulcitorul zaharină este de 450 de ori mai puternic decât
glucoza.

Simţul olfactiv
În lumea animală, aceasta are sarcina de a găsi parteneri de de
împerechere aflaţi la mare distanţă (fluturi), de a găsi prada (lupi), de a
avertiza în caz de pericol şi de a recunoaşte hrana. 
În timpul mestecării, substanţele volatile pătrund din faringe în cavitatea 
nazală. În partea superioară a nasului se afla mucoasa olfativă. Simţul
olfactiv este mult mai important decât cel gustativ pentru
recunoaşterea şi savurarea unui aliment. 

Dacă nasul este astupat, mâncarea pare să nu mai aibă niciun

gust. Senzaţiile olfactive primesc în creier o conotaţie  emoţională.
Poate declanşa  senzaţii plăcute ( apetit) sau de dezgust (senzaţie
de vomă).

Fiziologia simţului olfactiv

Mucoasa olfactivă conţine celule olfactive ai căror peri senzoriali se află

în cavitatea umplută cu aer. Pe ei se află receptorii olfactivi. Este vorba
despre corpi de albumină cu construcţie specială, pe care se pot aşeza
molecule volatile. Proteinele membranare alăturate cunosc  modificări
de  conformaţie, iar substanţa de semnalizare ciclo AMP este produsă
în cantităţi mai mari. Acest lucru duce la deschiderea  canalelor ionice şi
provoacă astfel  o modificare şi excitaţie a potenţialului
transmembranar. Aceasta este transmisă spre creier prin nervul olfactiv.

Recunoaşterea olfactivă
Se estimează că există peste 100 de receptori olfactivi diferiţi. Prin
conectarea încrucişată a celulelor se nasc modele specifice de
recunoaştere pentru mirosurile amestecate (mâncăruri, parfumuri etc).
Multe feluri de mâncare pot fi recunoscute cu uşurinţă după mirosul lor
tipic (miroase a…). Este aproape imposibil să descrii mirosurile
necunoscute în cuvinte. În fiziologie se disting 6 clase de mirosuri.

Perioada în care te obişnuieşti cu un miros este scurtă (adaptare). Dacă

simţul olfactiv slăbeşte odată cu vârsta sau dacă dispare cu totul
prin ruperea nervilor olfactivi din zona din spate a nasului, în urma
unui accident, atunci mâncarea va avea mereu acelaşi gust.

Va fi percepută mereu cu prea sărată, lipsită de gust sau prea

dulce. În general, femeile au un simţ olfactiv  mai dezvoltat decât
bărbaţii. Sensibilitatea olfactivă poate creşte în timpul
menstruaţiei cu factorul 100 sau mai mult. În timpul sarcinii,
mirosurile cotidiene pot provoca greaţă şi senzaţia de
vomă. Fumatul diminuează sensibilitatea olfactivă şi gustativă.
Alte simţuri
Atunci când ne bucurăm că vom lua masa, când avem apetit şi când
savurăm o mâncare, intră în joc aproape toate simţurile noastre.
Trebuie observat că gustul şi mirosul nu sunt întotdeauna cele mai
importante. O mâncare bine mirositoare va fi refuzată, dacă arată
scârbos.

Diagnosticarea și tratarea tulburărilor gustului și mirosului

23.06.2017Dr. Camelia Andrei, Medic specialist ORL

Văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil sunt cele 5 simțuri primare ale noastre. Orice
alterare a unuia din aceste 5 simțuri duce la o scădere a calității vieții.

Existența tulburărilor de gust și miros este dificil de diagnosticat. O alterare a mirosului

sau a gustului poate fi secundară unor procese din diverse categorii de patologii sau poate
fi un simptom primar.

Nu avem încă date statistice exacte asupra numărului de persoane afectate de tulburări de
gust sau de miros. Cele mai bune rezultate în acest sens au fost obținute în urma unui
studiu realizat în 1994, din care a rezultat faptul că 2,7 milioane de americani adulți au o
problemă olfactivă și 1,1 milioane una gustativă. Este dificil de realizat un studiu
complet, pentru că multe persoane nu realizează că au o tulburare de acest fel.

Lipsa de miros și/sau de gust poate fi legată de un aport nutrițional inadecvat, absența
stării psihologice „de bine”, absența/reducerea activităților sociale. Tulburările gustului
și mirosului pot crea situații în care viața persoanelor cu aceste deficiențe să fie pusă
în pericol – de exemplu, pacienții nu sunt capabili să simtă mirosul de fum produs de un
incediu sau gustul mâncării alterate.
Delimitări conceptuale
Dacă am fi în situația de a creiona un scurt vocabular de specialitate pentru patologia
tulburărilor de gust și de miros, ar trebui să reținem următorii termeni:
 Osmii – tulburări de miros;
 Guezii – tulburări de gust;
 Anosmia – lipsa completă a mirosului;
 Hiposmia – scăderea capacității de a simți mirosul;
 Disosmia – percepția modificată a mirosului, care poate îmbrăca mai multe forme:

  - Parosmia – pacientul resimte constant un miros neplăcut;

  - Fantosmia – percepția unui miros în absența sa;
  - Agnosia – incapacitatea pacientului de a identifica mirosurile, deși le simte.
 
 Aguezia – incapacitatea de a simți gusturile din cauza unor leziuni toxice;
 Hipoguezia – scăderea senzației de gust, după radioterapie;
 Hiperguezia – creșterea senzației gustative (nevralgia de nerv IX, glosofaringian);
 Disguezia – pacientul simte gustul diferit de cel obișnuit, în cazul infecțiilor
virale, toxicomaniei, atingerilor sistemului nervos central.
Tulburările de miros și gust pot fi totale (toate mirosurile și
gusturile), parțiale (afectează capacitatea de a resimți câteva mirosuri sau gusturi)
sau specifice (pacientul nu poate detecta anumite gusturi sau mirosuri).
Funcția gustativă
Senzațiile gustative fundamentale sunt: dulce, sărat, acru și amar. În ultima vreme, se
mai aduce în discuție un alt gust de bază, care poate fi regăsit în parmezan, sardine sau
unele tipuri de ciuperci – umami. Organele senzoriale ale gustului sunt situate în papilele
calciforme, foliate și fungiforme ale limbii, boltei palatine, în pilierii anteriori ai valului
palatin, peretele posterior al faringelui sau în mucoasa obrajilor. Gustul este influențat
de miros și de temperatura sau textura alimentelor.
Funcția olfactivă
În comparație cu majoritatea celorlalte mamifere, omul are funcția de miros puțin
dezvoltată. Din 30.000 de substanțe olfactive diferite, recunoaștem aproximativ 200.
Pentru a excita terminațiile nervoase, moleculele odorivectoare trebuie sa fie volatile la
temperatura mediului ambiant, nervul olfactiv fiind cel care conduce informațiile
senzoriale legate de miros.
Oamenii de știință au descoperit că simțul mirosului este mai dezvoltat între 30 și 60 de
ani și că femeile identifică mirosurile mai bine ca bărbații.

Care sunt cauzele pierderii simțului mirosului și al gustului?

Pierderea sau alterarea mirosului și gustului poate avea mai multe cauze:
 congenitale – unii oameni se nasc cu aceste simțuri mai puțin dezvoltate;
 infecțiile de tract respirator superior;
 traumatismele craniene;
 polipii rinosinusali;
 tulburările hormonale;
 problemele dentare;
 expunerea prelungită la unele substanțe chimice (insecticide sau medicamente);
 fumatul – abandonarea fumatului îmbunătățește funcția olfactivă și gustativă;
 efectul ședințelor de radioterapie realizate în cazul patologiei maligne de sferă
ORL;
 boli ale sistemului nervos central;
 laringectomia totală (extirparea totală a cutiei vocale și a epiglotei).
Diagnosticarea tulburărilor de gust și miros
Gradul de afectare al tulburărilor de gust și miros este testat prin folosirea unei substanțe
chimice, în cea mai mică concentrație pe care un pacient o poate detecta și recunoaște.
Pacientul mai poate fi rugat să compare gusturile sau mirosurile, precum și gradul în care
crește intensitatea gustului sau mirosului în raport cu creșterea concentrației substanței.

Pentru evaluarea mirosului s-a dezvoltat un test „scratch-and-sniff” (răzuiește și miroase).

Pentru a evalua funcția gustativă a pacienților la diverse concentrații de substanțe, se
folosește o metodă simplă, asemănătoare cu degustarea de vinuri – substanțele nu se
înghit sau se aplică direct în zone specifice ale limbii.

Cum pot fi tratate aceste tulburări?

În funcție de cauza care determină tulburările de gust sau de miros, este indicată:
 renunțarea la medicația declanșatoare a tulburărilor;
 administrarea de antihistamice (antialergice);
 îndepărtarea chirurgicală a polipilor nazali;
 aplicarea altor soluții, la indicația medicului ORL-ist.
Există cazuri în care mirosul sau gustul revine la normal la fel de spontan precum a și
dispărut, fiind vorba, de obicei, de o afectare virală.

Când să mă adresez medicului ORL-ist?

Pacienții care au tulburări de gust sau de miros, trebuie să identifice și să înregistreze
exact circumstanțele în care acestea s-au produs. Este util să răspundeți la următoarele
întrebări:

 Când ați devenit conștient de tulburările de gust și de miros?

 Ați avut vreun episod de viroză respiratorie în acea perioadă?
 Ați fost expus la aer poluat, polen, particule fine sau praf la care să vă știți
alergic?
 Este o problemă recidivantă?
 Apare într-o perioadă anume a anului?
 Ați suferit un traumatism cranian?
 Urmați un tratament medicamentos de o perioadă îndelungată?  
Este bine să luați în considerare eventualele răspunsuri și să vă adresați ulterior medicului
ORL-ist. Multe dintre tulburările de miros și gust sunt reversibile, iar un diagnostic corect
va conduce la tratarea cauzei disfuncției.