Sunteți pe pagina 1din 49

Cum am învățat să conduc

de Paula Vogel

Luminile în sală scad. O Voce anunță:

Lecția de Educație Rutieră – Siguranța înainte de toate

Se aude sunetul unui motor care pornește. Mititica intră în lumina unui reflector.

Mititica: Uneori, ca să spui un secret, trebuie mai întâi să dai o lecție. Lecția de azi începe
într-o seară caldă de vară, într-o parcare de unde se văd Fermele Beltsville de la marginea
Maryland-ului, iar la mai puțin de o milă depărtare, ruinele combinatului U.S.ONE, bisericile
baptiste, cinematograful porno în aer liber și motelurile de pe care semnele cu anunțul „De
vânzare” stau să cadă.

Cum spuneam, e o seară caldă de vară.

Aici, pe terenurile Departamentului de Agricultură, mirosul de animal de fermă umple aerul,


și se amestecă cu cel de fân și cu mirosul de piele care vine de la bordul și tapițeria mașinii.
Încă îți mai poți imagina cum era Maryland-ul pe vremuri, înainte să pună mall-urile stăpânire
pe el. Dealurile erau presărate cu ferme de țară. De pe verandă te puteai uita la Războiul Civil
cum se dezlănțuie pe câmpul din fața casei.

O da. În seara asta deasupra Maryland-ului se vede luna cum se revarsă în mașina în care stau
lângă un bărbat care mi-ar putea fi – v-am zis cât de liniștită e această noapte? E genul de
noapte care îl poate face pe un bărbat între două vârste, cu probleme cu ipoteca, să se simtă
din nou ca un băiețaș de țară.

Suntem în 1969. Iar eu sunt foarte mare, foarte cinică și le știu pe toate. Pe scurt, am
șaptesprezece ani și stau într-o mașină parcată în întuneric cu un bărbat însurat, într-o seară
caldă de vară.

(Lumina se aprinde pe două scaune așezate cu fața la public – sau un Buick Riviera, dacă
vreți. Peck așteaptă și adulmecă aerul de noapte. Mititica se urcă în mașină lângă el.)

Peck: Mmmm. Doamne, cât de mult îmi place cum miroase părul tău.

Mititica: Mhm.

Peck: O, Doamne. Mmmmm. Aș putea să mor fericit așa.

Mititica: Încearcă totuși să mai reziști puțin.

Peck: Ce șampon e ăsta?

Mititica: Herbal Essence.

1
Peck: Herbal Essence. Trebuie să îmi iau și eu. Herbal Essence. Și când sunt singur în casă, o
să mă bag în cadă, o să deschid sticla și -

Mititica: - Fii cuminte.

Peck: Ce?

Mititica: Nu mai fii... rău.

Peck: Ce crezi că voiam să zic? Ce crezi că o să fac cu șamponul?

Mititica: Nici nu vreau să știu. Te rog, nu-mi spune.

Peck: O să mă spăl pe cap. Atât.

Mititica: A.

Peck: Ce credeai că vreau să fac?

Mititica: Nimic... Nu știu. Ceva... scârbos.

Peck: Cu șampon? Doamne, fetițo – ce minte ai!

Mititica: Cine-i de vină?

Peck: Nu eu. Eu am mintea unui băiețel.

Mititica: Exact. Un băiețel în călduri

Peck: Băieții sunt tot timpul în călduri. Pentru ce crezi că se dă prima medalie când te înscrii
la cercetași?

Mititica: Vezi? Iar vrei să spui ceva scârbos.

Peck: O, nu. Sunt cuminte. Foarte cuminte.

Mititica: Se face târziu.

Peck: Nu schimba subiectul. Vorbeam despre cât de cuminte sunt. O să mă lași vreodată să îți
arăt cât de cuminte sunt?

Mititica: Nu întrece măsura acum.

Peck: Nu-ntrec nici o măsură. Nu o să fac nimic dacă nu vrei și tu.

Mititica: Exact.

Peck: Și am fost cuminte toată săptămâna.

Mititica: Ai fost?

Peck: Da. Toată săptămâna. Nici o înghițitură.

2
Mititica: Bravo.

Peck: Nu primesc o răsplată? Pentru că n-am băut?

Mititica: Una mică. Se face târziu.

Peck: Lasă-mă numai să ți-l desfac. Ți-l închid eu la loc.

Mititica: Bine. Dar fă-o repede. Știi, e uimitor. Cum poți să mi-l desfaci prin bluză cu o
singură mână.

Peck: Ani de practică.

Mititica: Ai fi putut ajunge un neurochirurg genial cu dexteritatea asta.

Peck: Pun pariu că Clyde – cum îl cheamă pe băiatul ăsta care te duce la bal?

Mititica: Claude Souders.

Peck: Claude Souders. Pun pariu că lui îi trebuie ambele mâini, să fie lumina aprinsă și să-l
ajuți și tu numai ca să ajungă la primul nivel.

Mititica: Poate.

Peck: Pot să-i... sărut? Te rog?

Mititica: Nu știu.

Peck: Nu mă fă să mă milogesc. Sunt bărbat în toată firea.

Mititica: Numai un pupic.

Peck: Am să-ți ridic bluza.

Mititica: E cam friguț.

Peck: Nu cred că de asta tremuri. (Stau împreună, perfect nemișcați, un lung moment de
tăcere. Peck o mângie.) Cum te simți?

Mititica: E.. ok.

Peck: Îți zic, ține-ți pentru tine toate catedralele Europei. Dă-mi numai o secundă cu ăștia doi
– cu globurile astea celeste – (Peck își lasă capul în jos ca pentru rugăciune, ca și când i-ar
săruta sânii. Mititica, cu ochii închiși, își dă capul pe spate, pe speteaza de piele a scaunului
mașinii.)

Mititica: Unchiule Peck – trebuie să mergem. Eu am repetiție la școală mâine dimineață


pentru absolvire. Și tu trebuie să ajungi acasă, la Mătușa Mary –

Peck: - Bine, Mititico.

3
Mititica: - Nu-mi mai spune așa. De acum înainte. Sunt mare, Unchiule Peck. După cum știi.
(Mititica își închide la loc sutienul).

Peck: Asta cam așa e. Faci 18 ani. Pisicuțele s-au făcut mari. Trăiesc toată săptămâna pentru
minutele astea cu tine – știi asta, nu?

Mititica: Conduc eu.

(O Voce întrerupe)

Lecția de Educație Rutieră – Să zăbovim în punctul mort.

(Sunet de mașină care derapează; Mititica, acum adultă, se ridică de pe scaun și vine spre
noi.)

Mititica: În majoritatea familiilor, copiii primesc porecle gen „Junior” sau „Brudy” sau
„Bebe”. În familia noastră, dacă îi spunem cuiva „Big Papa”, adică Tata Mare, nu e pentru că
ar fi mare în înălțime. În familia mea, lumea tinde să primească porecle în funcție de organele
genitale. Unchiul Peck, de exemplu. (arată spre ceea ce la un bărbat înseamnă Peck). Lui
maică-mea i se zicea „Minunea cu țâțe”, iar vărul meu Bobby, s-a ales pe toată viața cu
numele „Pee-Wee”.

(La unison:)

Mititica: Toată familia:

Adică „Puță Mică” Adică „Puță Mică”

Mama: Și bineînțeles, eram atât de fericiți că avem în sfârșit o fetiță, că atunci când mi te-a
adus asistenta și a zis „E o fată! E fetiță!”, a trebuit pur și simplu să văd cu ochii mei. Așa că
ți-am desfăcut scutecele și ți-am depărtat copănelele alea – și fix acolo între picioarele tale era

Toată familia: O chestie mititică.

Mătușa Mary: Și când te-ai născut, erai atât de mică, încât îi încăpeai cu totul
Unchiului Peck în palmă.

Peck: Ăsta e adevărul. Aveai o zi, și te-am ținut în palma asta.

(Un semn de circulație cu o bicicletă într-un cerc roșu tăiat)

Mititica: Chiar și cu o istorie ca a familiei mele, mi-au trebuit 16 ani ca să îmi dau seama că
pedofilia nu se referă la oameni cărora le place să pedaleze...

(O voce întrerupe)

Lecția de Educație Rutieră – Pornirea de pe loc.

Mititica: 1969. O cină tipică în familie.

4
Mama: Uite, bunică. Mititica începe să aibă bustul la fel de mare ca al tău.

Mititica: Mamă! Putem să schimbăm subiectul vă rog?

Bunica: Sper măcar că îi cumperi niște sutiene ca lumea. Eu n-am avut în viața mea un sutien
ca lumea. Eu am crescut pe timpul Recesiunii! Și acuma am umerii rablagiți – complet
rablagiți de la greutatea care mi-a atârnat o viață de umeri – șanțurile de la bretele de la sutien
mi-s așa de adânci că poți să bagi un deget prin ele. – Na, uite să vă arăt – (Bunica vrea să își
scoată bluza)

Mititica: Bunică! Te rog, nu te dezbrăca la masă.

Bunicu: Eu am crezut că distracția vine după cină.

Mititica: (Publicului) Așa începe de fiecare dată. Acum o să se bage și Bunicu, Tata Mare –

Bunicu: Mda! Dacă Mititica se face mai mare de atât, o să trebuiască să-i luăm o roabă, ca să
și le poarte pe dinainte –

Mititica: Termină!

Peck: Ce zici de meciul cu Redskins de Duminică, Tata Mare?

Mititica: (Publicului) Dar singurul sport care-l interesa pe Tata Mare era s-o alerge pe Bunica
prin casă –

Bunicu: Sau s-o sunăm pe doamna Eisenhower. Să-i cerem ei niște sutiene mai vechi pe care
nu le mai folosește – poate i le dă de pomană lu Mititica, aici de față –

Mititica: Nu mai pot! Nu mai suport.

Peck: Hai măi, iubita mea, așa fac ei –

Mama: Îți zic, Bunică, Mititica e la vârsta aia. E atâta de sensibilă, că nu poți să zici țâțe –

Mititica: Tot ce vreau este puțină intimitate, atât. Ok? Un căcat de intimitate –

Bunica: Măcar n-a luat numele Domnului în deșert.

Mititica: (Publicului) Dar Tata Mare n-ar lăsa-o baltă nici mort. Nuuu domnule!

Bunicul: Păi să nu mai fie așa sensibilă. Că cinci minute înainte să dea Mititica colțu, țâțele ei
au trecut deja –

Mititica: (Se ridică de la masă) – Gata. Pân-aici.

Peck: Mititico, nu poți să te lași așa afectată. Atunci au câștigat ei.

Mititica: Îl urăsc. Îl urăsc.

Peck: Nu-i nimic. Urăște-l și mănâncă și o masă caldă între timp. (Micuța se așează).

5
Micuța: Bunică, hamburgerii sunt foarte buni.

Bunicul: Acuma sigur, pe Mititică o s-o aștepte o mare surpriză anul viitor, când se duce la
școala aia simandicoasă –

Peck: Tata Mare – las-o baltă.

Bunicu: La ce-i trebuie diplomă universitară? Are toate recomadările care-i trebuie acolo pe
piept –

Mititica: - Poate că vreau să învăț niște chestii. Să citesc. Să mă ridic deasupra mediului ăsta
de ratați –

Peck: - Măi, Mititico, stai așa –

Bunicu: Ce fel de chestii vrei tu să citești?

Mititica: E un semestru întreg, de exemplu, pe Shakespeare – (Bunicul râde până îi dau


lacrimile)

Bunicu: Shakespeare. Asta-i bună. Shakespeare o să-ți fie de mare ajutor în viață.

Peck: Eu cred că e extraordinar. Și cu bursă!

Bunicu: Cum o s-o învețe Shakespeare să se tăvălească prin fânu din grajd? (Mititica se
ridică în picioare)

Mititica: Îmbătrânești, Tata Mare. O să mori – foarte foarte curând. Poate chiar la noapte. Și
când ajungi în Rai, Dumnezeu o să fie o negresă superbă în rochie albă. Și o să se uite la fișa
ta și o să zică: Hopa. Preacurvie. Urât ca noaptea, rău cu neamurile. Oh. O-oo. A votat cu
Geroge Wallace. Bine, ultima șansă: ghicește piesa, și toate-ți sunt iertate. Și după asta o să
recite: (cu accent britanic) „The quality of mercy is not strained.” Răspunsul dumneavoastră?
Ooo, ce păcat – Neguțătorul din Veneția, Actul IV, Scena III. Și după aia o să te trimită să-ți
prăjești fundul în iad, cu toți ceilalți ratați. Vă rog să mă scuzați. (Publicului) Și n-am să uit
niciodată, în timp ce eu ieșeam din casă:

Bunicul: Lucy, fiică-ta are o gură spurcată! Ei, n-are nici un rost să irosim bunătate de
hamburgeri. Dă-mi încoace farfuria ei, Mamă.

Mititica: Și mătușa Mary ducându-se la Unchiul Peck:

Mătușa Mary: Peck, du-te tu după ea, vrei te rog? Tu ești singurul de care ascultă când face
așa.

Peck: Vrea și ea să se răcorească.

Mătușa Mary: Te rog, scumpule – Bunica a stat toată ziua în picioare să gătească.

Peck: Bine.

6
Mititica: Și cum ieșea Unchiul Peck din casă, Mătușa Mary zicând:

Mătușa Mary: Peck se descurcă așa de bine cu ei când ajung la vârsta asta. (Peck se apropie
de ea.)

Peck: Presupun că nu vorbești cu rudele. Ajută la ceva dacă sunt doar prin alianță?

Mititica: Să nu cumva să faci mișto de chestia asta.

Peck: Nu fac. Nu e nimic de râs. Deși pun pariu că Tata Mare o să-și amintească de
Neguțătorul din Veneția când o să dea ochii cu Dumnezeu.

Mititica: Trebuie să scap de aici.

Peck: O să scapi. În curând. Ia. (Peck îi dă batista lui împăturită. Mititica o folosește. I-o dă
înapoi. Fără ca ea să vadă, el o pune la loc.)

Mititica: Urăsc familia asta.

Peck: Bunicu tău este un ignorant. Și ai dreptate – o să moară în curând. Dar e familie.
Familia e... familie.

Mititica: Adulții zic tot timpul chestia asta. Familie.

Peck: Păi, când o să mai crești, o să înțelegi de ce o spun.

Mititica: Mhm. Deci familia e tot un fel de plăcere dobândită, ca sărutatul cu limba?

Peck: Poftim?

Mititica: Știi cum e, la început că ți se face scârbă, dar după aia începe să-ți placă.

Peck: Fetițo, dificilă mai ești.

Mititica: Unchiule Peck – ai cheile de la mașină?

Peck: Unde vrei să mergi?

Mititica: Numai până-n capătul străzii.

Peck: Vin cu tine.

Mititica: Nu – te rog? Am nevoie... numai să conduc puțin. Singură. (Peck îi aruncă cheile)

Peck: Când putem să ne vedem singuri?

Mititica: În seara asta. (Mititica se duce la mașină și luminile se concentrează pe ea. O


Voce):

Și acum, să trecem din viteza întâi în viteza – a doua.

7
Mititica: Au fost tot felul de zvonuri în jurul motivelor pentru care am fost dată afară în 70 de
la universitate. Unii spun că am fost prinsă cu un băiat în cameră. Alții că am sedus-o pe fiica
unui om bogat și am fugit în lume. (Mititica zâmbește inocent către public) Nu recunosc
nimic.

Dar adevărul adevărat este că aveam pe cineva în cameră în fiecare seară – cineva nu tocmai
discret. Whiskey Canadian. Două sute pe zi.

1970. Recesiune sub Nixon. Dormeam pe podea pe la prieteni care n-aveau nici ei ce mânca.
Lucram prin fabrici când găseam de lucru. O serie de slujbe fără nici o perspectivă, care s-a și
terminat destul de repede.

În cea mai mare parte, mă plimbam nopțile cu mașina pe centură și pe drumurile lăturalnice
din Maryland, pe lângă câmpurile de luptă și casele fermierilor. Zburând într-un Mustang din
65 până mi se termina bezina și whiskey-ul și trecea noaptea. Cu rezervorul plin, treceam în
viteză pe lângă biserici și depozite, cu un singur gând în cap: dacă aș trage numai un pic de
volan, ar fi de ajuns. Totuși, un fel de... instinct prelua controlul. Mâinile mele rămâneau pe
volan la ora nouă și trei – n-am luat nici măcar o amendă în toată viața mea. M-a învățat bine.

(O voce anunță)

Lecția de Educație Rutieră – Dumneavoastră și marșarierul.

Mititica: Să dăm înapoi. 1968. Pe Coasta de Est. O cină festivă.

Peck: Vă simțiți mai bine, domnișoară?

Mititica: Au o baie genială aici, Unchiule Peck! Au săpunurile astea mici – în loc de borax
sau nu știu ce – și sunt în formă de scoică.

Peck: Va trebui să fac o incursiune până la baie numai ca să văd asta.

Mititica: De unde știi de locul ăsta?

Peck: Hanul ăsta e celebru pe Coasta de Est – a fost înființat în secolul XVII. Și cum știu că
ție îți place istoria...

Mititica: E bestial.

Peck: Și tu tocmai ți-ai făcut primul tău drum oficial pe distanţă lungă. Cred că ți-e foame.

Mititica: Sunt moartă.

Peck: Aş sugera o duzină de stridii în deschidere şi crab imperial... S-ar putea să te intereseze
istoria oraşului. Cînd englezii au vîslit în sus chiar pe rîul ăsta, la miezul nopţii, – vezi acolo,
afară, unde arăt eu cu mîna? – voiau să bombardeze oraşul până nu mai rămâne nimic. Dar

8
părinţii noștri fondatori erau pregătiţi. Au ascuns în toţi copacii lămpi, ca englezii să creadă că
ceea ce văd sînt luminile oraşului şi ăia au ţintit prea sus cu tunurile. Şi de-asta hanul merge
încă şi astăzi.

Mititica: E o poveste mişto.

Peck: Te-ar tenta să începi cu un cocktail?

Mititica: N-o să... n-o să-ncepi să bei, nu-i aşa, unchiule Peck?

Peck: Eu nu. Ţi-am spus, cît timp o să fii cu mine n-o să beau niciodată. Am întrebat dacă nu
vrei tu un cocktail înainte de masă. E plăcut să bei ceva la stridii.

Mititica: Dar... n-am... vîrsta. Ar putea să ne aresteze. Unchiule Peck, n-or să creadă niciodată
c-am 21 de ani!

Peck: Şi? Azi îţi sărbătorim permisul de conducere – din prima. Localul ăsta îmi aduce
aminte de-o grămadă de locuri de-acasă.

Mititica: Ce vrei să spui?

Peck: În Carolina de Sud, ca şi aici pe Coasta de Est, oamenii sînt... „europeni”. Nu-s atât de
puritani. Şi foarte înţelegători dacă domnii doresc să însoţească tinere foarte atrăgătoare care-
ar putea dori un cocktail înainte de cină. Dacă vrei, îţi comand unul.

Mititica: Păi... sigur. Numai... unul.

(Mama apare în lumină.)

Mama: Ghidul matern pentru băutul în cadru social:

O doamnă nu se îmbată.

- dar poate, totuşi, să se ameţească şi să se bine-dispună.

Niciodată să nu bei pe stomacul gol. Serveşte-te cu pîinea din coşuleţ şi adaugă porţii
generoase de unt. Întinde untul pe pîine.

Bea cu înghițituri mici, dă-ți voie să simți gustul băuturii – în timp ce întreții o interesantă şi
fascinantă conversaţie. Bea cu înghițituri mici, niciodată să nu dai pe gît.. sau peste cap. Când
paharul lui e gol, al tău trebuie să fie trei sferturi plin.

9
Nu te atinge de băuturi pentru doamne: băuturi ca pink ladies, ginuri tonice, daiquiri, gold
cadillac, Long Island iced tea, margarita, pina colada, mai tai,

planters punch, white Russian, black Russian, red Russian, melon ball, blue balls, colibri,
hemorrhage sau hurricane.

Pe scurt, evită orice conţine zahăr sau orice vine cu umbreluţă. Ia-ţi vitamina C din fructe. Nu
comanda nimic cu Voodoo sau Vixen în nume şi nimic care să trimită la poziţii sexuale, ca
Screwdriver sau Missionary.

Crede-mă, astea sînt fatale... Am senzaţia că tu ai fost concepută după una dintr-astea.

Bea, în schimb, ca un bărbat: sec sau cu gheaţă, cu apă din abundenţă între.

A, da. Şi nu amesteca niciodată băuturile. Ţine-te de una singură toată noaptea, și la fel cu
bărbatul cu care ai venit: coniac, gin sau tequila pînă dimineaţa, să dăm cu torpilele, cu toată
viteza!

(În timp ce Mama se retrage, Bunicul se apropie de masă în rolul Chelnerului.)

Chelnerul (Bunicul): Sper că aveţi o seară plăcută. Pot să vă aduc ceva înainte să comandaţi,
domnule?

Peck: Eu o să iau un ceai cu gheaţă, simplu. Doamna ar dori ceva de băut, cred.

(un moment, Chelnerul şi Unchiul Peck comunică pe tăcute.)

Chelnerul (Bunicul): Foarte bine. Şi cam ce-ar vrea... doamna?

Mititica: Martiniul are... are zahăr?

Peck: Nu din cîte ştiu eu.

Mititica: Atunci asta aş vrea – un martini sec.

Peck: O băutură potrivită pentru o femeie de lume. Vă rog, aduceţi-i doamnei un martini sec,
cu multe măsline, fără nimic.

Chelnerul (Bunicul): Imediat. Foarte bine, domnule.

(Chelnerul se întoarce cu un pahar gol de martini, pe care-l pune în faţa Mititicăi.)

10
Peck: Ţi-e gol paharul. Încă un martini, doamnă?

Mititica: Da, mulţumesc.

(Peck îi face un semn Chelnerului, care înclină din cap.) Şi deci de ce ai plecat din Carolina
de Sud, unchiule Peck?

Peck: Eram încartiruit în D.C. după război şi m-am decis să rămîn. Du-te spre nord, tinere,
parc-ar fi spus cineva.

Mititica: Chiar aşa, în armată ce-ai făcut?

Peck: Am făcut şi eu... una, alta. Nimic eroic sau spectaculos.

Mititica: Dar ai văzut vreo luptă? Sau ai fost în Europa?

Peck: Am servit în teatrul de operaţiuni al Pacificului. Chiar nu e nimic interesant de discutat.

Mititica: Pentru mine e. (Chelnerul a mai adus un pahar gol.) O, ce bine. Ador culoarea
beţişoarelor de cocktail. Despre ce vorbeam?

Peck: Beţigaşele.

Mititica: Te gîndeşti vreodată să te-ntorci?

Peck: În marină?

Mititica: Nu, în Carolina de Sud.

Peck: Păi, ne ducem. În vizită.

Mititica: Nu, vreau să spun să trăieşti acolo.

Peck: Puţin probabil. Cred că e mai bine ca maică-mea să n-aibă zilnic în față imaginea
tuturor dezamăgirilor ei.

Mititica: Podelele aste sînt în pantă?

Peck: Da, e foarte înclinată. Cred că e podeaua originală.

Mititica: A, bine.

(Mama intră legănîndu-se uşor, un pic mai mult decît ameţită.)

11
Mama: Să nu-ţi laşi băutura nesupravegheată cînd vizitezi toaleta doamnelor. Există ceva
numit sclavie albă; modul de operare este să-ți strecoare ceva în băutură când te-ai dus să-ți
pudrezi nasul.

Dar dacă simţi că ai băut mai mult alcool decît era necesar, du-te la toaletă – frecvent. Scoate
capul afară pentru o gură proaspătă de aer de noapte. Dacă trebuie, umezeşte-ţi faţa şi capul
cu apă de la robinet. Nu-ţi fie teamă să ţi-l bagi cu totul sub apă dac-ai nevoie. O femeie udă
sare mai puţin în ochi decît una beată.

Cînd, în cursul evenimentelor omeneşti, devine necesar, mergi într-o cabină din capăt şi
introdu-ţi în gură degetul arătător şi pe cel mijlociu, pînă aproape de epiglotă. Goleşte-ţi
conţinutul stomacului prin această metodă forţată şi stai apoi cîteva momente înainte să te
alături din nou drăguţului care te-aşteaptă la masă.

A, nu. Nu-ţi fie ruşine şi nu te simţi prost. În cele mai bune localuri, sînt mereu una sau două
debutante ghemuite în cabine, cu poşetuţele lor cu mărgele aruncate la-ntîmplare, scoţînd
sunete de pisici în călduri şi golindu-şi conţinutul stomacului.

Mă întreb în toatela bărbaţilor ce-or fi făcînd...

Mititica: Aşa, şi de ce e dezamăgită mama ta de tine, unchiule Peck?

Peck: Toate mamele din Horry County sunt cuprinse de Marile Speranţe.

Mititica: ...Aş mai putea căpăta un mar-ti-ni, te rog?

Peck: Cred că ăsta e ultimul.

(Peck îi face semn Chelnerului. Chelnerul se uită la Mititica şi face semn din cap că nu. Peck
ridică o sprînceană, ridică un deget să ceară încă unul şi apoi şi freacă degetele unul de
altul. Pare un cod secret. Chelnerul aduce încă un pahar de martini gol.)

Mititica: Ai crescut într-un loc care se cheamă Horry County? (Cherchelită, Mititica începe
să rîdă, apoi se opreşte) Eu cred că mama ta ar trebui să fie mîndră de tine.

(Peck face semn, cerînd nota.)

Peck: Ei bine, domnişoară, ea îşi dorea să fac – să fiu tot ceea ce tatăl meu nu era. Îşi dorea să
ajung undeva.

12
Mititica: Şi-ai făcut-o! Ai ajuns departe...

Peck: Nu-s decît un om obişnuit.

(Chelnerul a adus nota şi aşteaptă. Peck scoate o bancnotă mare şi i-o dă Chelnerului.)

Mititica: Pun pariu că mama ta te iubeşte, unchiule Peck!

(Peck înţepeneşte un moment. Către Chelner:)

Peck: Mulţumim. Serviciul a fost de excepţie. Vă rog, păstraţi restul.

Chelnerul: Mulţumesc, domnule. Aveţi nevoie de ajutor?

Peck: Cred că ne descurcăm, mulţumim.

(Mama merge legănat pe scenă; Chelnerul o însoţeşte afară, iar ea spune:)

Mama: Graţie unei planificări judicioase şi mai multor excursii la WC-ul doamnelor, mama
ta a bătut o dată la băutură un întreg regiment de ofiţeri englezi în vizită de curtoazie la
Washington! Pînă la ultimul! Niște copii! Oare cum l-or fi bătut pe Hitler de i-a sunat apa-n
cap? Mult sub nivelul unei doamne americane – aş fi putut să bag sub masă orice bărbat de-
acolo.

Ca ultimă salvare, cînd ieşi pentru o seară în oraş, fii sigură că porţi un corset foarte strîns –
atît de strîns, încît numai cu un bisturiu sau lampă de sudură ţi l-ar putea scoate cineva – astfel
ca, dacă totuşi leşini în braţele partenerului, să rămînă el cu arsuri de la cauciuc mai degrabă
decît să-ţi pierzi tu onoarea...

(O Voce marchează interludiul cu:)

Lecția de Educație Rutieră - Pana de maşină.

Chiar în cazul unui automobil întreţinut cu grijă şi manevrat preventiv, se întîmplă


adeseori să avem de-a face cu o defectare neaşteptată. Dacă sînteţi la volan, indiferent de
viteza pe care-o aveţi, cînd se produce defectarea, trebuie să încetiniţi şi să îndreptaţi
vehiculul spre marginea drumului.

Peck: (O sprijină ușor pe Mititică pe drumul spre mașină, în parcare) Cum ne descurcăm,
domnișoară?

13
Mititica: Ce departe e până la mașină.. Ca lămpile din copaci, în care au tras englezii cu
tunul... (Mititica se împiedică. Peck o ridică în brațe.)

Peck: Ok. Cred că o să o luăm pe scurtătură. (Mititica închide ochii.) Amețită? (Ea dă din
cap) Nu te uita în jos. Imediat am ajuns – ți-e rău? (Mititica dă din cap. Au ajuns la mașină.
Peck o așează pe banchetă.) Stai puțin să te liniștești până încetează să se mai învârtă
lucrurile. (Mititica dechide ochii)

Mititica: Ce facem?

Peck: O să stăm puțin aici până ți se liniștește burtica.

Mititica: Ce frumoasă e tapițeria asta...

Peck: Te simți în stare să facem o tură?

Mititica: Unde mă duci?

Peck: Acasă.

Mititica: Nu mă duci... sus? N-au camere la han? (Mititica chicotește)

Peck: Vrei să mergem sus? (Mititica nu răspunde.) Sau acasă?

Mititica: - Nu e bine ce facem, Unchiule Peck.

Peck: Ce nu e bine?

Mititica: Ce facem noi. E rău. E foarte rău.

Peck: Ce facem? (Mititica nu răspunde) Am ieșit în oraș la masă.

Mititica: Știi tu. Nu e frumos față de mătușa Mary.

Peck: Dă-mi voie să știu mai bine ce e și ce nu e frumos față de soția mea.

Mititica: Acum te-ai supărat.

Peck: Nu m-am supărat. Am crezut doar că... mă înțelegi, Mititico. Cred că ești singura.

Mititica: Cineva o să aibă de suferit.

Peck: Te-am obligat eu să faci ceva?

14
Mititica: Presupun că nu.

Peck: Pur și simplu ne bucurăm unul de celălalt. Ți-am spus, nu o să se întâmple nimic între
noi, decât dacă vrei și tu. Știi asta, nu?

Mititica: Da.

Peck: Nu o să se întâmple nimic atâta vreme cât nu ești încă pregătită. (Peck privește râul, de
pe scaunul șoferului.) Vrei să se întâmple ceva? (Peck întinde mâna și o mângâie pe față,
foarte blând. Mititica se relaxează, se apropie și își îngroapă fața în scorbura gâtului lui.
Apoi îl sărută.)

Mititica: ...Nu știu. (Peck zâmbește; pentru el e o veste bună – nu a fost un „nu”)

Peck: Atunci o să aștept. Sunt un om foarte răbdător. Am așteptat multă vreme. Nu mă


deranjează să mai aștept.

Mititica: Cineva o să aibă de suferit.

Peck: Nimeni nu o să aibă de suferit. (Mititica închide ochii) Ți-e rău?

Mititica: Mi-e somn. (Peck o îndreaptă în scaun.)

Peck: Stai aici o secundă.

Mititica: Unde te duci?

Peck: Vreau să aduc ceva de pe bancheta din spate.

Mititica: Ce? Ce vrei să faci? (Peck se întoarce cu o păturică.)

Peck: Shhh. (Peck o învelește.) Așa. Crezi că poți dormi? (Mititica dă din cap. Se dă la o
parte ca să își poată sprijini capul de umărul lui. Peck pornește motorul. O lasă pe Mititică în
mașină dormind și vine înspre public. Se aude Olandezul Zburător. O voce):

Lecția de Educație Rutieră – să zăbovim în punctul mort.

Mama: Unchiul Peck îl învață pe vărul Bobby să pescuiască.

Peck: Mă întorc cam o dată sau de două ori pe an – teoretic să-mi vizitez Mama și neamurile,
dar adevărul adevărat este că mă duc să pescuiesc. Asta-mi lipsește cel mai mult. E un miros

15
în Ținutul de Jos – unde mlaștinile și firicelul de apă curată se întâlnesc cu marea – o aromă
de nisip și de chiparoși pe care n-am mai întâlnit-o în nici un alt loc.

Nu spun asta prea des în Nord pentru că nu-mi place să intru în stereotipul pe care-l are lumea
despre asta, dar atât îți zic: până la 16 ani, vara am umblat desculț. E nefiresc pe-aici să-ți
sufoci picioarele în piele tăbăcită. Hai – Dă-ți-i jos. Respiră – chiar o să te facă să te simți mai
bine.

O să dăm după niște stavrid azi – și-ți spun, e un pește foarte timid și foarte alunecos. Îți
trebuie răbdare, și psihologie. Trebuie să îți zici că nu contează dacă chiar îl prinzi sau nu.

Cerul este spectaculos – avem niște bere la răcitor lângă salata de crab pe care-am pus-o la
pachet, deci, dacă ți se face foame, servește-te. Ți-e foame? Sete? Dacă ți se face, urlă.

Ok. Nu te sfătuiesc să te apleci așa peste pod – stavrizii se hrănesc în apă mică, și nu e bine să
stai prea aproape – sunt animăluțe rușinoase – stai, verifică-ți undița. Da da, cineva a mușcat
cât timp stăteam noi de vorbă.

Ok, uită-te: Luăm musculița așa și bagi cârligul așa – drept prin fundulețul ei. De asta muștele
ar face bine să stea tot timpul cu fundul la perete. Ok. Acum arunc-o, cum ți-am arătat.
Perfect! Deja simt gustul de stavrid, tras la tigaie cu niște nucșoară și unt, puțin whiskey –
acum – lasă-l să ajungă la fund – acum, las-o să joace, învârte-l, las-o să joace, învârte-l –

Uite – uită-te la fir. A prins ceva, e clar. Ok, trage-afară undița – nu prea brusc – apuc-o, așa,
acum ușor, trage și oprește – las-o să joace. Și trage – las-o să joace, așa – foarte bine! Nu pot
să cred! E un stavrid. – Bravo! Bine lucrat! Din momentul ăsta ești un pescar profesionist.
Stavrizii sunt greu de prins. O să facem o masă...

Ce? ..Nu știu cât de tare îl doare – nu te mai gândi la asta. Of, nu, nu plânge, hai măi, e doar
un pește – o să te vadă băieții. – Nu, nu, doar că ești tu foarte sensibil, și eu zic că e o chestie
extraordinară la vârsta ta – uite, vrei să îi dau drumul? Vrei?

Ok, dă-mi patentul – uite – am tăiat cârligul – ok? Și o să-l aruncăm pur și simplu înapoi – nu,
nu sunt supărat. Ne distrăm, atâta tot, ok? Uite – acum o să înoate înapoi la gagica lui și o să-i
povestească ce zi nasoală a avut și ea o să-l bată pe spate cu aripioarele până o să-i treacă, și o
să facă ei ceva acolo singuri, care o să-i facă pe amândoi să se simtă bine și somnoroși...

16
Nu vreau să-ți fie rușine că plângi. N-o să spun la nimeni, ok? Pot să țin un secret. Oamenii
mari plâng tot timpul, să știi. Numai că nu spun nimănui, și au grijă să nu-i vadă nimeni. Nu
ai putea să faci nimic care să mă facă să-mi fie rușine cu tine. Înțelegi? Okay.

Vrei să strângem și să mergem acasă? Îți zic eu cum facem – cred că îmi mai aduc aminte – e
pe-aici o casă într-un copac, unde îmi plăcea să stau și zile întregi. Cred că mai e încă acolo –
ultima oară când m-am uitat mai era. Dar e un loc secret – nu ai voie să spui nimănui că ne-
am dus acolo – în nici un caz lui mama sau surorilor tale. – Asta e o chestie specială numai
între noi doi. Ce zici? Ne cățărăm acolo și bem o bere și mâncăm salată de crab – okay, Pee-
Wee? Bobby? Robert? ...(Mititica e în bucătărie cu Mama și cu Bunica).

Mititica: (Publicului) Trei femei, trei generații, stau la masă în bucătărie.

Despre Bărbați, Sex și Femei: Partea I

Mama: Bărbații vor un singur lucru.

Mititica: Ce? Ce e lucrul ăsta?

Mama: Și din momentul în care l-au obținut, își pierd interesul. Așa că Nu le Da Lucrul Ăsta.

Bunica: Eu n-am avut niciodată parte de metoda asta cu ritmurile de care îmi tot zici. Bunicu
e pur și simplu un taur în călduri. Un taur în călduri. Dimineața și seara. Dimineața și seara.

Mama: (îi șoptește Mititicăi) Și pe la prânz trecea puțin pe-acasă în fiecare zi.

Mititica: Doamne, Bunică!

Bunica: Lui Bunicu îi pasă numai de două chestii: să pun masa și să fac patul.

Mama: Și în tot timpul ăsta, Mamă, n-ai avut niciodată...?

Mititica: (Publicului) Bunica mea credea în toate tainele Bisericii și a crezut până în ziua în
care a murit. A crezut în Moș Crăciun și în iepurașul de Paști până la vârsta de cinsprezece
ani. Dar nu credea în –

Bunica: - Orgasm! Asta e o chestie pe care ai inventat-o tu și cu Mary! Eu nu cred așa ceva.

Mama: Mamă, li se întâmplă și femeilor tot timpul –

Bunica: - Da, sigur că da, și acum o să îmi povestești despre forța G!

17
Mititica: Nu, Bunică, asta cred ă e la astronauți –

Mama: Ce să zic, Mamă, până la urmă, erai un copil când a venit Tata Mare și te-a luat – erai
femeie măritată și încă mai credeai în Moș Crăciun.

Bunica: A fost complet legal, ce-am făcut eu și cu tac-tu! Aveam paișpe ani și pe vremea aia,
la paișpe ani erai femeie în toată firea – (Tata Mare se strecoară în bucătărie să ia un biscuit)

Bunicu: - Aoleu, iar am ajuns la povestea cu Bunica și Răpirea din Serai!

Bunicu: Păi, tu erai ăla care nu mai putea de nerăbdare –

Bunicu: (Mititicăi) Am ales-o pe bunică-ta dintr-o turmă de surori exact ca un leu care alege
o gazelă – pe aia grasă, înceată, aia care se bălăbăne în urmă la marginea turmei – surorile tale
erau prea dăștepte și prea vioaie și prea slăbănoage –

Mititica: (Publicului) – Legenda în familie spune că în ziua în care Tata Mare a venit după
Bunica, Mătușa Lily îl aștepta cu o coadă de mătură – și i-a dat cu mătura în cap pe tot drumul
de la camera lui Bunica în jos pe scări, în timp ce el o căra într-o mână pe ea și în cealaltă lada
de zestre –

Bunicu: - și erau a dracului! Mai ales Lily.

Mama: Păi nu? Furai copilul familiei!

Bunica: Mai am încă o coadă de mătură pe care o țin la îndemână în bucătărie! Și mă pricep
s-o și folosesc! Așa că scoate mâna din borcanul cu biscuiți să nu-ți strici pofta de mâncare
pentru cină – gata! Afară din bucătărie! (Bunicu iese molfăind un biscuit)

Mama: Un singur lucru trebuie o femeie măritată să știe să folosească – făcălețul sau coada
de mătură. Eu prefer o tigaie grea de fontă – merg cel mai bine peste capul unui bărbat, oricât
de tare ar fi.

Bunica: Da, domnule, tatăl vostru nu cunoaște decât doi șăfi! Domnu Băț și Domnu Burtă! Și
din când în când, dimineața, Domnu Sfincter!

Mama: Că bine zici. Bărbații sunt niște copii. Sunt exact ca copiii!

Bunica: Bărbații sunt niște tauri în călduri! Niște tauri grași în călduri! (Încep să se excite)

Mama: Încă s-ar mai ciuci pe brânci într-o peșteră, dacă n-am fi fost noi s-avem grijă de ei!

18
Bunica: (încălzită) Vin la noi și miros a transpirație –

Mama: - se uită la revistele alea porcoase ca niște puțoi care-au intrat într-un magazin din ăla
cu „totul la 10 cenți” cu un dolar întreg în buzunar!

Bunica: (Cu voce guturală) Nu-i interesează pe ei cum miros! Lor le trebuie acum, pe loc,
aici unde te afli! Scârbos! –

Mama: - Vulgar!

Bunica: - Primitiv!

Mama: Fierbinte!

Mititica: Și pe la momentul ăsta, Tata Mare s-ar strecura iar înauntru cu:

Bunicu: Ce tot cotcodăciți aici atâta?

Bunica: Ieși afară din bucătărie! Aici e pentru fete! (în timp ce iese):

Bunicu: Lucy, ai face bine să nu-i bagi maică-ti sex în cap! De câte ori vii tu cu Mary și
începeți cu sexul, când întreb și eu o întrebare normală ca „La ce oră e gata masa?” Mama
sare la mine să mă muște de cap!

Bunica: Masa o să fie gata în ziua în care o să fiu și eu gata! Afară din bucătăria asta!
(Mititica iese. O Voce):

Lecția de Educație Rutieră – Când virăm spre stânga, treceți într-o viteză inferioară.

Mititica: 1979. O călătorie lungă cu autobuzul spre Nordul statului New York. Mă așezasem
comod să citesc, când un domn s-a pus lângă mine.

Un domn: Ce citiți?

Mititica: M-a întrebat. I-am aruncat o privire. Am cursuri mâine. I-am zis.

Un domn: Luați cursuri?

Mititica: Predau un curs. O privire nedumerită din partea lui.

Un domn: Eu am un magazin de feronerie în Baltimore.

19
Mititica: Începea să se întunece. Am simțit că i se trezește „interesul”. Cu cinci pași înaintea
speranțelor din capul lui, am încetinit, am așteptat, m-am prefăcut surprinsă, am jucat că
ascult, știind în tot acest timp că ne vom da jos din autobuz, lui va părea că fix atunci i-a venit
ideea să mă invite la cină, ar insista cavalerește să mă conducă până acasă, ar continua să facă
conversație în stradă până când l-aș invita ca din întâmplare în camera mea – și – eram doar la
a doua secundă de conversație și vedeam deja întreaga seară în fața ochilor.

Și dramaturgic vorbind, după un prim act, împiedicat și oarecum comic, a urmat cea mai
scurtă pauză din istoria teatrului, apoi un al doilea act foarte eficient, puternic și susținut. Iar
după punctul culminant al celui de-al doilea act și deznodământul lejer – chiar înainte de
discuția de după – mă las pe spate și mă gândesc la tine, Unchiule Peck. Da, asta e tentația. Să
fii mai matur. Să fii tu primul. Să fii traducătorul, profesorul, epicurul, cel deja blazat. Și așa
prada se transformă în vânător.

Despre Bărbați, Sex și Femei: Partea a II-a:

(Mititica are 15 ani)

Bunica: (Mititicăi) Da tăcută mai ești, domnișoară. Ți-ai înghițit limba?

Mititica: Nu, ascult. Mă gândesc.

Bunica: A, da. Mititica Urechiușe-Radar? Absoarbe orice. Așa faci, ia zi, Domnișoară
Burețel? La ce te gândești? (Mititica ezită să întrebe, dar vrea foarte mult să afle.)

Mititica: Când o faci – știți, teoretic, când o faci și n-ai mai făcut-o până atunci – vreau să zic
– te doare?

Mama: Ce să te doară, scumpo?

Mititica: Când... când o fată o face prima oară – cu un bărbat – doare?

Bunica: La asta te gândești tu acuma?

Mama: Păi, doare un pic. Ca o pişcătură. Şi curge un pic de sînge.

Bunica: Nu-i spune asta! E prea mică să se gîndească la treburi de-astea!

Mama: Păi dacă nu află de la mine, de unde să afle? De pe stradă?

20
Bunica: Spune-i că doare! E o agonie! Ţi se pare c-o să mori! Mai ales dac-o faci înainte de
căsătorie!

Mama: Mamă! Eu o să-i spun adevărul! Nu ca tine, tu ne-ai lăsat pe mine şi pe Mary complet
în beznă, cu basme, şi ne-ai zis să ne ducem la biserică! Ce ştie un popă de 80 de ani despre
cum faci dragoste cu fete!

Mititica: Nu e corect!

Mama: Uite, vezi, se supără – ai speriat-o!

Bunica: Foarte bine i-am făcut! Las să rămână așa, cuminte şi speriată! Doare! Sîngerezi ca
un porc înjughiat! Şi zaci acolo şi-ţi spui: „De ce m-ai pedepsit, Doamne!?”.

Mititica: Nu e corect! De ce pentru fete totul trebuie să doară? De ce e tot timpul cu sînge?

Mama: Nu e mult sînge – şi te simţi minunat după ce te lasă durerea...

Bunica: Pur și simplu o încurajezi să iasă să vadă cum e, cu primul băiat de pe stradă care-i
cumpără un milk shake!

Mama: Nu te speria! N-o să te doară – dacă bărbatul cu care te culci chiar te iubeşte. E
important să te iubească.

Bunica: De ce nu te duci tu să închiriezi și o cameră la motel pentru ea, Lucy?

Mama: Cred că ar trebui să-i spun fiicei mele adevărul! Noi avem o relaţie foarte apropiată!
Vreau să mă poată întreba orice – eu n-o s-o sperii cu poveşti despre păcatele Evei și şerpi
care se târăsc pe burtă pentru totdeauna şi femei care mor de durere la naștere...

Bunica: Dacă stă şi se gîndeşte o secundă înainte să-şi dea chiloţii jos, poate ajunge cineva să
termine liceul în familia asta!

Mama: Mamă! Dacă tu şi tata m-aţi fi ajutat, n-ar fi trebuit să mă mărit cu... cu do-bi-to-cul
ăla...

Bunica: Ți-a fost bun și ăla, sub clar de lună! Din punctul meu de vedere, e vina ta!

Mama: Ai fi putut să mă ajuţi! Ai fi putut să-mi spui cam cum funcționează lucrurile!

21
Bunica: Ţi-am spus ce mi-a zis şi mie mama! O fată cu fusta ridicată poate s-alerge mai
repede ca un bărbat cu pantalonii în vine!

(Bunicul intră în mijlocul scandalului.)

Mama: Iar cînd am venit la tine să-ți cer un pic de ajutor, tot ce mi-ai zis a fost...

Bunicul: Așa ți-ai făcut patul, acum şezi în el!

(Bunicul, Mama și Bunica îngheaţă, deschid gura, gata de ceartă.)

Mititica (către public): Vă rog! Nici acum nu suport să ascult scandalul ăsta, după atîţia ani...

(Bunicul se „dezgheaţă”, dar din gura lui deschisă iese un refren de la Motown.)

Bunicul: „Dubi-dubi, du-a.”

Mama: „Şubi-dubi, şubi-dubi-du.”

(Dedicated to the One I Love, In the Still of the Night sau Hold Me; merge orice de la Sam
Cooke. Cei trei îşi reglează glasurile pentru o partitură pe trei voci, încet, pînă cînd se
cufundă în înregistrarea propriu-zisă, difuzată de radioul din maşina în care Unchiul Peck
stă pe scaunul şoferului, aşteptînd. Mititica stă pe scaunul pasagerului.)

Mititica: Oooh. Doamne. Mai bine așa.

(Unchiul Peck se întinde şi dă sonorul mai încet; către Mititica:)

Peck: Cum îți mai poți auzi gândurile?

(Mititica nu răspunde. O Voce se insinuează în pauză:)

Lecția de Educație Rutieră - Înainte să conduceţi.

Întotdeauna verificaţi dedesuptul maşinii după obstacole – sticle sparte, crengi rupte,
bebeluşi. Sute de copii în fiecare an sînt striviți sub roţile şoferilor neatenţi, chiar în fața
casei. Copiii se bazează pe dvs. să-i protejaţi.

(Pauză. Vocea continuă:)

Lecția de Educație Rutieră - Dvs. şi marşarierul.

22
(În fragmentul care urmează, ar fi bine să avem diapozitive cu fotografii erotice cu femei şi
maşini; femei pozînd pe o capotă; femei întinse pe bord; femei cu furtunuri de apă stropind
maşini; şi actriţa care-o joacă pe Mititica cu o Bel Air sau orice altă maşină din anii ’50
găsită pentru final.)

Mititica: 1967. În parcarea Fermelor Agricole Beltsville. O iniţierea în prima dragoste a unui
băiat.

Peck: Sigur, maşina mea preferată va rămâne întotdeauna Bel Air Sports Coupe-ul din ’56.
Chevy a vîndut mai multe ’55-uri, dar ’56-le! – V-8 cu opţiune decapotabilă, 225 de cai;
ajungea de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 8, 9 secunde.

Mititica (către public): Undeva pe la mijlocul autostradei dintre sânul mamei și țâțele unei
femei:

Peck: Super-Turbo-Fire! O rachetă: suspensii mecanice, carburator dublu, valve de aluminiu,


eşapament dublu...

Mititica (către public): Pierdut undeva între paharul cu lapte și sticla de bere:

Peck: Conductă de admisie specifică, ax de transmisie ridicat, şi cea mai bună compresie pe
care a produs-o vreodată Chevrolet-ul...

Mititica (către public): Pe undeva pe la ieșirea din canalul matern, dar încă departe de
intrarea într-unul străin: Băiatul se îndrăgosteşte de obiectele care-i poartă cu viteză propria
greutate.

Peck: Trebuie să-ţi cunoşti automobilul pe dinăuntru şi pe dinafară. Alo? Mititico? Ești
atentă?

(Aici se opreşte proiecţia de diapozitive.)

Mititica: ...Ce-i?

Peck: Eşti pierdută. Concentrează-te aici, te rog.

Mititica: Scuze.

Peck: Ok. Treci la volan. (Mititica se mută.) Ok. Acum. Vreau să văd ce faci înainte să
porneşti motorul.

23
(Mititica se aşază, cu mîinile în poală. Începe să chicotească.)

Mititica: Nu ştiu, unchiule Peck.

Peck: Haide, lasă râsul. Care-i primul lucru pe care-l aranjezi?

Mititica: Breteaua de la sutien?

Peck: Mititico. Care-i cel mai important lucru pe care trebuie să-l controlezi înăuntrul
maşinii?

Mititica: Asta-i simplă. Radioul. Mut radioul de pe muzica băşită a lui mama pe...

(Mititica dă radioul mai tare, astfel încît putem auzi o melodie din 1960. Peck ordonă:)

Peck: Închide radioul. Acum. (Mititica închide radioul.) Cînd îţi conduci maşina ta, cu
carnetul tău, poţi să te joci cu radioul cît vrei. Dar cînd conduci cu permis de școală pe maşina
mea, toată atenția ta este la drum.

Mititica: Da, să trăiţi.

Peck: Bine. Acum scaunul – în faţă şi ridicat. (Mititica îl împinge în faţă.) Vrei o pernă?

Mititica: Nu, sînt ok.

Peck: Trebuie să ajungi la toate butoanele şi comenzile. Trebuie să poţi apăsa cu piciorul
acceleraţia, frîna şi ambreiajul, pînă la podea. Poţi?

Mititica: Da.

Peck: Bine, oglinzile laterale. Trebuie să poţi vedea puţin din partea dreaptă a maşinii, prin
oglinda din dreapta – poţi?

Mititica: Mai întoarce-o.

Peck: Ok. Aşa?

Mititica: Un pic mai mult. Ok, aşa e bine.

Peck: Acum stînga – din nou, trebuie să poţi vedea în spate, dar pe banda din stînga –
aranjeaz-o pînă te simți confortabil. (Mititica face ce i se spune) Mai departe. Îți verifici

24
oglinda retrovizoare. Înclin-o ca să ai o perspectivă clară în spate. (Mititica face asta) Bine. Îți
închizi portiera. Te asiguri că toate portierele sînt închise.

Mititica (glumind): Dar atunci sînt închisă aici cu tine.

Peck: Nu te mai prosti.

Mititica: Bine. Sîntem închiși.

Peck: O să ne ocupăm de aerisire şi încălzire mai tîrziu. Te învăț să conduci pe cutie de viteză
manuală – dacă ai învăţat pe manual, poţi să conduci orice. Vreau să poţi conduce orice
maşină, orice motor. Manualul îţi dă control. Pe gheaţă, dacă te lasă frînele, dacă-ţi trebuie
mai multă putere – ok? E un pic mai greu la-nceput, dar după ce te obișnuiești o să-ți vină la
fel de ușor ca respiratul. Acum. Pune-ţi mîinile pe volan. Să nu te văd vreodată conducînd cu
o singură mînă. Ambele mâini, întotdeauna. (Mititica ezită) Ce e? Ce mai e acuma?

Mititica: Dacă-mi pun mîinile pe volan, cum mă mai apăr?

Peck: Ascultă. Ascultă-mă bine. Cu chestia asta n-o să ne prostim. Asta e o treabă serioasă.
N-o să pun niciodată mîna pe tine cînd şofezi. Ai priceput?

Mititica: Ok.

Peck: Mîinile în poziţia nouă-trei. Maxim control şi anvergură.

Bine. Linişteşte-te şi ascultă aici, Mititico, ok? Ridică-ți o clipă mîinile şi să uită-te la ele.
(Mititica face ce i s-a spus)

Astea două sînt mîinile tale. Cînd conduci, viaţa ta stă în astea două mîini. Ai înțeles?
(Mititica aprobă din cap)

Eu n-am băieți. N-o să mai am pe nimeni care să-mi fie mai tare ca un fiu decât îmi ești tu. -
Și vreau să-ţi dăruiesc ceva. Ceva care e foarte important pentru mine.

E o chestie cu condusul – cînd controlezi maşina aia, numai tu cu motorul şi drumul – e o


chestie pe care nu ți-o poate lua nimeni. O putere. În maşina mea mă simt mai eu însumi decât
în orice alt loc. Şi asta vreau să-ţi dăruiesc ţie.

Sunt mulţi tâmpiţi pe lume. Nebuni, idioţi aroganţi, beţivi, copii furioşi, boșorogi, și toți sunt
orbi, şi trebuie să fii pregătită pentru ei. Vreau să te-nvăţ cum să conduci ca un bărbat.

25
Mititica: Ce-nseamnă asta?

Peck: Bărbaţii sînt educaţi să conducă cu încredere – agresiv. Şoseaua e a lor. Conduc
defensiv, tot timpul cu ochii pe celălalt. Femeile tind să fie politicoase – să ezite. Şi asta poate
fi fatal.

Eşti pe cale să-nveţi să gîndeşti ce va face celălalt înainte s-o facă. Dacă se-ntîmplă un
accident, zece maşini ajung una peste alta şi mor oameni, tu vei fi aia care va trece printre ele,
o să calci acceleraţia dacă trebuie şi vei fi singura care va scăpa. Nu ştiu cît o să trăim noi doi,
dar sînt extrem de sigur că-n maşină n-o să murim.

Aşa că dac-o să conduci cu mine, vreau să iei asta foarte în serios.

Mititica: O s-o iau, unchiule Peck. Vreau să mă-nveţi să conduc.

Peck: Bine. O să-ți iei examenul din prima. Cu punctaj maxim. În următoarele patru
săptămîni, o să înveți jucăria asta pe dinafară şi pe dinăuntru. Trateaz-o cu respect.

Mititica: De ce e o „ea”?

Peck: Bună întrebare. Nu trebuie neapărat să fie o „ea”, dar dacă închizi ochii şi-ţi imaginezi
pe cineva care răspunde la atingerea ta, cineva care există numai pentru tine şi îți dă chestia de
care ai nevoie – nu știu, cred că eu văd tot timpul o „ea”. Tu poţi să-i spui cum vrei.

Mititica (către public): Am închis ochii – şi-am hotărît să nu schimb genul.

(O Voce:)

Conducerea defensivă implică apărarea dvs. în faţa schimbărilor bruşte, riscante în


trafic. Gîndind anticipat, șoferul defensiv se poate adapta la vreme, condiţii de drum şi
la animalele moarte de pe drumurile locale și naționale. O bună conducere defensivă
implică pregătire mentală şi fizică. Dumneavoastră sunteţi pregătit?

Mititica: 1966. Antropologia corpului feminin în clasa a IX-a – sau o plimbare pe Calea
Lactee.

(De-a lungul a ceea ce urmează, apare ocazional un bipăit ritmic, ca un semnal de


transmiţător. Mititica e conştientă de el, dar nu-şi dă seama de unde vine. Nimeni altcineva
nu pare să-l audă.)

26
Corul masculin grec: Pe coridoarele Liceului „Francis Scott Key”.

(Sună un clopoţel)

O elevă (bunica): Vine!

(Intră Mititica; Bunicul (un elev) are un atac brusc, cuconvulsii violente.)

Mama (o elevă): Jerome? Jerome? Eşti ok?

Bunicul: Nu... ştiu. Nu pot să respir... cheam-o pe Mititica...

Bunica: Are nevoie de oxigen!

Mama: Poţi să ne ajuţi puţin?

Mititica: Ce s-a-ntîmplat? Vreţi s-o chem pe asistenta şcolii...

(Bunicul respiră greu, îşi pune mîinile la gît şi trage aer la pieptul Mititicăi.)

Bunicul: Nu, e ok, fac aşa numai cînd sînt în preajma unui factor alergogen.

Mititica: Aoleu! Şi la ce eşti alergic?

Bunicul (apucînd-o brusc de piept): La silicon.

(Toți încep să râdă; Bunicul fuge din calea loviturilor furioase ale Mititică:)

Mititica: Jerome! Cretinule! Tîmpitule! Boule!

Bunica: Mititi-ca înju-ră! Mititi-ca înju-ră!

Mama: Ce-ai dragă? N-ai simţul umorului?

(O Voce:)

O bună conducere defensivă implică pregătire mentală şi fizică. Dumneavoastră sunteți


pregătit?

Mama: Ora de educaţie fizică: La duş.

(Sunetul ape de la dușuri. Mama, Bunica şi Mititica, cu prosoape pe ele. Stau în picioare,
lângă duş.)
27
Mititica: E cam fierbinte.

Mama: Daaa...

(Mamaîncearcă apa cu piciorul, prinzîndu-şi bine prosopul.)

Bunica: (Mititicăi) Fă tu prima. Eu mai stau puțin.

Mititica: Ok. Sally? Faci duş?

Mama: După tine...

(Mititica trage aer în piept ca să-şi facă ceva curaj, lasă jos prosopul şi-şi dă drumul
înăuntru; cele două membre ale Corului feminin grec se uită la Mititica de sus pînă jos, rîd şi
dau mâna.)

Bunica: O, Doamne! Nu pot să cred...

Mama: Vezi? Ţi-am zis eu. Nu sînt silicoane. Am cîştigat! Jerome are să-mi dea 50 de cenţi!

(O Voce:)

Duneavoastră sunteți pregătit?

(Mititica încearcă să se acopere; e expusă, în timp ce o muzică soul din anii ’60 inundă brusc
încăperea. Mititica stă în picioare, lipită de perete, alături de colegele ei de clasă; Bunica e
fascinată de muzică şi pur şi simplu se leagănă singură, mimînd versurile. Într-un alt spaţiu,
într-o lumină bizară, Unchiul Peck stă în picioare şi priveşte fix la trupul Mititicăi.
Aranjează un trepied, dar stă pur şi simplu, admirativ, uitîndu-se la ea.)

Mititica: Voi nu vă simţi niciodată... ca şi cum ați fi tot timpul privite?

Bunica: Eu n-am probleme de-astea. A... uite... Greg vine încoace să te ia la dans.

(Greg (Bunicul), se înclină uşor, până ajunge la nivelul pieptului Mititicăi.)

Bunica: Bună, Greg.

(Greg nu aude. Are un singur scop.)

28
Greg (către Mititica): Bună seara. Pot să te invit la dans?

Mititica: Mulţumesc foarte mult, Greg, dar tura asta nu dansez.

Greg: A. Ok. O să-mi încerc mai încolo.

(Dispare.)

Bunica: Oooo.

Mama: Mie mi-e milă de el.

Mititica: Prea mic de-nălţime.

Bunica: Nu e vina lui.

Mititica: Îmi ajunge pînă (Mititica face semn) aici. Şi cred că m-a invitat la un dans rapid ca
să se poată uita la mine cum... țopăi.

Bunica: Aş vrea să am problemele tale.

(Muzica se schimbă; Greg ajunge dintr-un foc în celălalt capăt al sălii.)

Greg: Bună din nou. Pot să-ţi cer onoarea unui tur pe ring?

Mititica: Sînt... foarte flatată, Greg. Dar pur şi simplu nu dansez pe muzica asta săltăreaţă-

Greg: A. Nici o problemă. E ok.

(Dispare. Bunica se uită după el.)

Bunica: E aşa de... trist.

Mama: Ştii, ar trebui să o iei ca pe-un compliment că băieţii vor să te vadă dansând. Sunt
băieţi. Asta se şi presupune că tre’ să facă.

Mititica: Probabil ai dreptate. Dar Uneori mă simt ca și când forţele astea extraterestre,
grămăjoarele astea de carne mi s-au grefat pe piept şi se folosesc de mine ca de o gazdă pînă
când se vor putea „propaga” şi pune stăpînire pe lume, şi o să tot crească, din proprie voință,
până cînd eu mă voi prăbuşi sub greutatea lor şi ele o să sugă toată hrana din corpul meu şi
până la urmă pur şi simplu eu o să dispar în timp ce ele se vor face mai mari şi mai mari şi...

(Colegii Mititicăi se holbează la ea)

29
Mama: Eşti cea mai ciudată fată pe care-o cunosc.

Mititica: Sau poate a implantat cineva transmiţătoare radio în pieptul meu, pe o frecvenţă pe
care eu nu pot s-o aud, pe care fetele n-o pot detecta, dar pe care le trimit bărbaţilor semnalele
astea care-i hipnotizează, ca sirenele, chemîndu-i să se zdrobească de aceste stânci...

(muzica trece într-un dans lent, poate o melodie de la Beach Boys, ca „Little Surfer”, dar
dincolo de muzică e un bipăit ritmic, hipnotic, pe care-l aud şi Peck, şi Greg. Şi Mititica îl
aude, şi-şi priveşte îngrozită pieptul. E, la rîndu-i, hipnotizată. În transă, Greg răspunde la
semnale şi e chemat lîngă ea – de fapt, în faţa ei. Ca un zombie, stă în faţa ei, cu ochii
plantaţi sânii ei.)

Greg: Ăsta e un dans lent. Sper că nu ţi-ai umplut... carneţelul de bal?

Mititica: Greg... chiar eşti un băiat simpatic. Dar nu-mi place să dansez.

Greg: E ok. Nu trebuie să ne mişcăm sau ceva. Aş putea numai să te ţin în braţe şi-am putea
numai să ne legănăm un pic...

Mititica: ...Nu! Îmi pare rău, dar cred că trebuie să plec. Aud că mă cheamă cineva.

(O Voce ordonă:)

Dvs. şi marşarierul.

Mititica: 1965. Şedinţa foto. La subsol. Terenul de joacă al unchiului Peck.

(Mititica intră în scenă ca o adolescentă de 13 ani. Continuă să se audă muzica din scena
precedentă, trecînd mai tîrziu în ceva gen Roy Orbinson – ceva seducător cu ritm. Peck se
joacă cu aparatul de fotografiat. Se uită prin lentila aparatului Leica de pe trepied, reglează
luminile de fundal etc.)

Peck: Ţi-e frig? Luminile ar trebui să se-ncălzească în cîteva minute...

Mititica: ...Mătuşa Mary e...?

Peck: La un matineu la Teatru. Cu mama ta. Avem timp.

30
Mititica: Dar dacă...

Peck: ...Şi ce dacă se-ntorc? Le-am spus că o să ne facem puțin de lucru cu aparatul de
fotografiat. N-or să coboare. Măi, eşti sigură că vrei să facem asta?

Mititica: Am zis c-o facem. Doar că...

Peck: ...Ştiu. Ai stabilit o limită.

Mititica: Exact. Fără nuditate frontală.

Peck: Doamne, fetițo, pe-asta de unde-ai luat-o?

Mititica: Am citit.

Peck: Mda. Și eu citesc Playboy pentru interviuri. Ok. Hai să-ncercăm altă muzică.

(Peck se duce la un magnetofon scump şi derulează înainte. Începe să cînte ceva gen Sweet
Dreams.)

Mititica: Nu ştiam că asculţi de-astea.

Peck: N-am murit încă, să ştii. Încerc să mă ţin la curent. Melodia asta îţi place? (Mititica dă
din cap) Bine. Acum ascultă – la şedinţele foto profesioniste, se pune tot timpul muzică,
pentru fotomodele. Ok? Vreau să te bucuri pur şi simplu de muzică. Ascult-o cu trupul şi
răspunde la ea.

Mititica: Să răspund la muzică... cu trupul?

Peck: Exact. Aproape ca și când ai dansa. Uite – hai să te aşezăm pe scaun, întîi. (Peck vine
lîngă ea şi o ajută)

Mititica: Dar să nu se vadă nimic...

(Peck îi piaptănă părul pe spate, şi-i scoate în evidență fața.)

Peck: Să nu se vadă nimic... Doar o idee.

(O apucă de umeri, uitîndu-se la ea cu ochi critic. Pe urmă îi desface nasturii de la bluză pînă
la jumătate şi-şi trece mîinile peste sternul ei dezgolit, aranjînd materialul, doar atingînd-o.
Deliberat, calm. Asexual. Mititica tace, stă perfect imobilă şi-nchide ochii.)

31
Ok?

Mititica: Da.

(Peck se întoarce la aparatul de fotografiat.)

Peck: O să te ţin de vorbă în continuare. Ascultă fără să răspunzi la ce zic; trebuie să asculţi
muzica. Leagănă-te, mişcă-ţi doar bustul şi capul – trebuie să verific intensitatea luminii.

Mititica: Dar... o să te uiţi.

Peck: Nu... Eu nu sînt aici – doar vocea mea. Imaginează-ţi că eşti în camera ta, singură cu
oglinda într-o vineri noapte – muzica e mișto – pur şi simplu mişcă-te pentru mine, Mititico...

(Mititica închide ochii. Auzim sunetul aparatului de fotografiat, vedem un montaj cu


fotografii reale ale actriţei care-o joacă pe Mititica – aternativ cu alte fotomodele din
Playboy, Calvin Klein şi Alice Liddell al lui Lewis Carroll)

Perfect. Arată super. Ok. Ţine-o aşa. Ridică puţin capul, bine, bine, mişcă-te în continuare,
foarte bine... eşti o fată foarte frumoasă. Ştii chestia asta? (Mititica se uită în sus, roşeşte.
Peck face o poză. Publicul ar trebui să vadă poza pe ecran)

Mititica: Nu. Nu ştiu.

Peck: Ascultă muzica. (Mititica închide din nou ochii) Păi să știi că eşti. Pentru o fată de 13
ani, ai un corp pentru care o femeie de 21 ar muri.

Mititica: Băieţii de la şcoală nu-s de aceeaşi părere.

Peck: Băieţii de la şcoală sînt nişte mici neanderthalieni în pantaloni scurţi. Eşti cu zece ani
înaintea lor; o să le ia ceva să te-ajungă din urmă.

(Peck mai face o fotografie; pe ecran, vedem un zîmbet pe faţa Mititicăi)

Fetele devin femei mult înainte ca băieţii să ajungă bărbaţi.

Mititica: De ce?

Peck: Habar n-am, Mititico. Dar pentru bărbaţi e o binecuvîntare.

32
Mişcă-te în continuare. Cambrează puțin spatele, mîinile la spate, şi lasă-ţi capul pe spate.
(Diapozitivul arată un model Playboy în aceeaşi poziţie) Aaaa... excelent. Asta a fost foarte
bună. Întoarce-ţi capul într-o parte, aceeaşi poziţie. (Sunet de aparat) Foarte frumos.

Mititica: Eu cred că mătuşa Mary e foarte frumoasă.

Peck: Soţia mea e o femeie frumoasă. Frumuseţea ei nu scade nimic dintr-a ta. Toate femeile
din familia ta sînt frumoase. De fapt, cred că toate femeile sunt. Nu eşti atentă la muzică.
(Peck maiface câteva poze în liniște) În regulă, întoarce-ţi capul spre stînga. Bine. Acum du
mâna dreaptă şi pune-o pe obrazul drept – cotul ridicat – acum încet, încet, mîngîie-ţi obrazul,
dă-ţi părul la spate. (Altă fotografie clasică) Bun. O mână deasupra, pe după cap; întinde-te;
zîmbeşte. (Altă poză)

Mititico. Gândeşte-te la ceva care să te facă să rîzi...

Mititica: Nu-mi vine nimic.

Peck: Ok. Gîndeşte-te la Tata Mare fugărind-o pe Bunica prin sufragerie. (Mititica dă capul
pe spate râzând. Clic. Trebuie să vedem această fotografie) Bine. Amîndouă mîinile după
cap. Perfect! Stai aşa! (De după aparat) Ești foarte bună. Dac-o ţinem în ritmul ăsta, în cinci
ani o să avem un portofoliu profesionist.

Mititica: Cum adică cinci ani?

Peck: Nu poţi să trimiţi fotografii la Playboy dacă n-ai 18 ani.

(Peck fotografiază în continuare; ştie că a făcut o greşeală.)

Mititica: ...Stai puțin. Glumeşti, nu-i aşa, unchiule Peck?

Peck: Nu! Nu poţi ajunge în Playboy decît dacă eşti cea mai bună. Şi tu eşti cea mai bună.

Mititica: N-aş face niciodată chestia asta!

Peck: De ce? Nu-i nimic rău să pozezi în Playboy – e o revistă foarte..

Mititica: Dar mi s-a părut că ziceai că ar fi bine să mă duc la facultate!

Peck: Stai aşa – Mititico – nu despre asta e vorba. Pentru Playboy pozează femei foarte
respectabile – actriţe cu cariere importante... femei cu facultate, e o ediţie de universitate în
fiecare...

33
Mititica: ...N-o să fac așa ceva în viața mea! Le-ai arăta altora... altor bărbaţi... astea...
chestiile astea. De ce-ai face așa ceva? Orice băiat de pe-aici ar putea pur şi simplu s-o ia, să
intre pur şi simplu la un non-stop şi să cumpere... De ce ai vrea în viața ta să... să-mparţi...

Peck: ...Hei, hei. Stai o clipă şi ascultă-mă. Mititico. Ascultă. Nu e nimic rău în ce facem noi.
Sînt mîndru de tine. Ai un corp superb şi o minte încă şi mai superbă. Şi normal că vreau ca şi
alţii s-o aprecieze. Nu e nimic ruşinos.

Mititica: Dar asta e ceva... ce fac doar pentru tine. E ceva ce... ai spus că e numai între noi
doi.

Peck: Şi e. Și dacă o să vrei și tu, peste cinci ani, aşa o să şi rămînă. Ok? Ştiu că n-o să faci
nimic dacă n-ai chef s-o faci.

Vrei să ne oprim aici? Mai mai numai cîteva poziţii pe filmul ăsta...

Mititica: Vreau să nu le vadă nimeni.

Peck: Îţi jur. Nimeni n-o să le vadă. O să respect faptul c-o faci doar pentru mine.

(Mititica, încă tremurînd, se aşază pe scaun. Închide ochii)

Mititico? Deschide ochii şi uită-te la mine. (Mititica dă din cap că nu) Haide. Deschide ochii,
scumpo.

Mititica: Dacă mă uit la tine... dacă mă uit la aparat... o să ştii ce gîndesc. O să vezi direct
prin mine...

Peck: Nu, n-o să văd. Vreau să te uiţi la mine. Bine, atunci. Vreau doar să asculţi. Mititico. Te
iubesc. (Mititica deschide ochii. Peck face fotografia. Vedem pe ecran direct prin ea.) Ştii
asta? (Mititica dă din cap că da) Te-am iubit în fiecare zi din momentul în care te-ai născut.

Mititica: Da.

(Mititica şi Peck nu fac decît să se uite unul la celălalt. Sub fotografia ei de pe ecran,
Mititica, uitîndu-se încă la unchiul ei, începe să-şi descheie bluza.

O Voce neutră întrerupe scena:)

Consimţămîntul implicit.

34
În calitate de persoană fizică la volanul unui autoturism în statul Maryland, trebuie să
respectaţi „Consimţămîntul implicit”. Dacă nu consimţiţi să faceţi testul de alcoolemie,
puteţi suferi penalităţi dure: suspendarea permisului, amendă, serviciu comunitar şi o
potenţială condamnare penală.

Lecția de Educație Rutieră – Să zăbovind în punctul mort.

Bunicul (anunţînd): Mătuşa Mary în apărarea propriului soţ.

Mătușa Mary: Soţul meu era un om aşa de bun... e. E un om aşa de bun. Spală vasele în
fiecare seară. În clipa în care ajunge acasă, duce gunoiul, sau meştereşte ceva în curte, ridică
greutăţile pe care nu le por căra eu. Toată lumea din cartier îl împrumută pe Peck – e adevărat
– femei care au şi ele soţi acasă, bărbaţi care pur și simplu n-au îndemînarea lui Peck – tot
timpul bate cineva la noi la uşă dacă nu le pornește mașina în dimineţile de iarnă, cînd fiecare
are nevoie de-un drum cu maşina, sau la curăţat aleea – mă uit afară, şi Peck e-acolo, fără
haină, repezindu-se să dea o mînă de-ajutor.

Ştiu că sunt norocoasă. Omul munceşte de dimineaţa pînă seara. Face și ore suplimentare în
fiecare an... săraca soră-mea. I se înmoaie picioarele de fiecare Crăciun, cînd eu vin cu o haină
nouă de blană, sau diamante, sau bilete în Bermude.

Ştiu că are probleme. Şi nu vorbim despre ele. Mă întreb uneori ce i s-a întâmplat în timpul
războiului. Bărbaţii care-au luptat în al Doilea Război Mondial n-au avut parte de „sesiuni de
recuperare” să vorbească despre ceea ce simţeau. Bărbaţii din generaţia lui se presupunea că
trebuie să tacă şi să meargă mai departe în viaţă. Iar uneori îl simt luptîndu-se cu problema
asta – care e îngropată în el mai adînc decît orice cicatrice – şi nu vorbim despre asta. Ştiu
când are un moment prost, când vine să mă caute prin casă şi nu face decît să piardă timpul pe
lîngă mine pînă trece. Iar eu o ţin cu discuţii lejere – o reţetă nouă ori cumpărături ori o bîrfă –
pentru că mi se pare că treburile domestice pot fi un balsam pentru bărbaţi cînd se simt
pierduţi. Stăm în casă şi ascultăm tihna ceasului care ticăie în sufragerie, pînă trece.

Nu sînt proastă. Ştiu ce se-ntîmplă. Mi-aş dori să puteţi simţi ce tare se zbate Peck... înoată
contra curentului, şi are nevoie să mă vadă pe mine pe mal, crezînd în el, ştiind că n-o să se
ducă la fund, n-o să abandoneze...

35
Şi vreau să spun ceva despre nepoată-mea. E o şmecheră, asta e. Ştie foarte bine ce face; l-a
învîrtit pe Peck de degetul mic şi i se pare că totu-i un mare secret. Alta care-mi împrumută
bărbatul pînă cînd nu mai e de nasul ei.

Deci. Număr zilele pînă pleacă la şcoală. Şi-și găsește pe altcineva să-l ducă de nas. Iar el o să
se-ntoarcă pe urmă, o să stea în bucătărie cît gătesc ori lîngă mine, pe canapea, seara cînd cos.
Sînt o femeie foarte răbdătoare. Dar mi-aş dori bărbatul înapoi.

Număr zilele.

(O Voce repetă:)

Dvs. şi marşarierul.

Bunicu: Al treisprezecelea Crăciun al Mititicăi. Unchiul Peck spală vasele. Crăciun, 1964.

(Peck stă în picioare, într-o cămaşă elegantă cu cravată, pantaloni frumoşi şi şorţ. Spală
vasele.)

Mititica: Unchiule Peck? (El nu răspunde. Continuă să trebăluiască printre oale.) Erai
pierdut pe undeva departe. (El dă din cap.) Nu vrei să stai un pic cu noi?

Peck: Nu. Mai bine spăl vasele.

Mititica: Eşti singurul bărbat pe care-l cunosc care spală vase. Mi se pare foarte drăguţ.

Peck: Soţia mea a stat în picioare toată ziua. La fel bunică-ta şi maică-ta.

Mititica: Ştiu. Ai nevoie de ajutor?

Peck: Nu. Poţi să m-ajuţi şi numai dacă vorbeşti cu mine.

Mititica: Tata Mare nu spală niciodată vasele. Mi se pare drăguţ.

Peck: Cred că bărbaţii ar trebui să fie drăguţi cu femeile. Femeile muncesc toată ziua pentru
noi. Nu mi se pare nimic bărbătesc să înfuleci mîncare şi să stai pe urmă ca o vită în timp ce
femeile fac curat.

Mititica: Aparatul de fotografiat pe care ţi l-a luat mătuşa Mary pare foarte mișto.

Peck: Chiar e. E foarte mișto.

36
Mititica: Te-a jignit Tata Mare?

Peck: Ce? A, nu – nu m-a jignit cu nimic. Familia e familie. Prefer să se ia el de mine decît...
Nu mă gîndesc la el, Mititico.

Mititica: Eşti supărat pe noi?

Peck: Nu, Mititico. Nu sunt supărat.

(Altă pauză.)

Mititica: Ţi-am simţit lipsa de Ziua Recunoştinţei... Eu. Mi-a fost dor de tine.

Peck: Păi... se întîmplau „chestii”. Nu voiam să-i stric cuiva Ziua Recunoştinţei.

Mititica: Unchiule Peck? Te rog, nu mai bea în seara asta.

Peck: N-o să... întrec măsura.

Mititica: Ştiu. De ce bei aşa mult?

Peck: Păi, Mititico, hai să-ţi explic aşa. Există oameni care au un... un „foc” în stomac. Se duc
să lucreze pe Wall Street sau candidează pentru o funcţie. Şi există oameni care au un „foc” în
cap – şi se fac scriitori, cercetători sau istorici. Tu. Tu ai un „foc” în cap. Şi există și oameni
ca mine.

Mititica: Focul tău... unde e?

Peck: Am un foc în inimă. Iar uneori dacă beau... se mai stinge.

Mititica: Trebuie să mai fie şi alte chestii care să-l stingă.

Peck: Presupun că da.

Mititica: Să vorbeşti cu mine... ajută?

Peck: Da. Ajută. Nu apuc să te văd prea des.

Mititica: Ştiu. Ai putea vorbi mai des cu mine.

Peck: Da?

Mititica: Aş putea face o înțelegere cu tine, unchiule Peck.

37
Peck: Ascult.

Mititica: Am putea să ne-ntîlnim şi să vorbim... o dată pe săptămînă. Ai putea pur şi simplu


să aduni tot ce te întristează în timpul săptămînii... şi pe urmă să vorbim.

Peck: Ai vrea tu?

Mititica: Dacă nu bei. Ne-am putea întîlni la masă sau la plimbare – în weekend-uri – dacă nu
bei. Şi-am putea să vorbim despre tot ce vrei tu.

Peck: Ai face tu asta pentru mine?

Mititica: Nu cred c-aş vrea să ştie mama. Sau mătuşa Mary. N-aş vrea să creadă...

Peck: ...Nu. Am fi doar noi doi, stînd de vorbă.

Mititica: O să-i spun lui Mama că mă duc la o prietenă. Să-nvăţ. Mama n-ajunge acasă pînă la
şase, deci poţi să mă suni după şcoală şi să-mi spui unde ne vedem.

Peck: Ajungi acasă la patru?

Mititica: Putem să ne vedem o dată pe săptămînă. Dar numai în public. Trebuie să mă laşi...
să trag o linie. Şi odată ce-am tras-o, nu trebuie s-o încalci.

Peck: Priceput.

Mititica: Te-ar ajuta?

Peck: Da. Foarte mult.

Mititica: Acum o să mă duc în sufragerie, la ceilalţi. (Mititica se întoarce să plece.)

Peck: Crăciun fericit, Mititico.

Mititica: Crăciun fericit, unchiule Peck.

(O Voce dictează:)

Lecția de Educație Rutieră – Să trecem din viteza a doua în viteza a treia.

(Mama, Bunicul şi Bunica vin în faţă.)

Bunicul: 1969. Zile şi cadouri. O numărătoare inversă:

38
Mama: Un bilet. „3 septembrie, 1969. Mititico: Ești plecată doar două zile, dar mi se par luni.
Sper că e totul în regulă cu camera de cămin. Îţi trimit casetofonul ăsta – e un model nou, aşa
c-o să ai ceva muzică în cameră. Şi muzica aia despre care citeşti pentru curs – Carmina
Burana. Sper să-ţi placă. Mai sînt numai 90 de zile! Peck.”

Bunica: 22 septembrie. Un buchet de trandafiri. Un bilet: „Înnebunesc de dor. 69 de zile...”

Bunicul: 25 septembrie. O cutie de bomboane de ciocolată. O carte de vizită: „Nu te gîndi că


te-ngraşi. Oricum arăţi perfect. Mi-am luat o căsuţă poștală, scrie-mi acolo. 66 de zile. Te
iubesc, bombonico.”

Mama: 16 octombrie. Un bilet. „Încerc să citesc romanul ăsta al lui Jane Austin pe care-l
citeşti tu – Emma – uite o carte în schimb: Legături primejdioase. Sper să-ţi faci timp pentru
mine.” Mîzgălit pe margine, numărul: „47”.

Bunicul: 16 noiembrie. „Mai sînt 16 zile. Sper că-ţi place parfumul. Nu prea pot să dau de
tine pe telefonul de la cămin. Cred că ești mai mult pe la bibliotecă. Gândeşte-te ce tare ar fi
să-ţi iau un telefon al tău, ca să putem vorbi!”

Bunica: 18 noiembrie. „Mititico. Am primit înapoi un pachet. Te-ai mutat la alt cămin? Sună-
mă la serviciu sau scrie-mi pe căsuța poștală. În continuare nici o înghițitură. Aştept să te văd.
Mai sunt doar două săptămîni!”.

Mama: 23 noiembrie. O scrisoare. „Mititico. Am fost aşa de dezamăgit că n-ai venit acasă
pentru curcan. Îţi trimit ceva bani să ai pentru o masă în oraş... Încă nouă zile!”

Bunicu: 25 noiembrie. O scrisoare:

Mititica: „Dragă unchiule Peck, Îţi trimit asta la serviciu. Nu veni weekend-ul viitor pentru
ziua mea. N-o să fiu aici...”

(O Voce se adresează:)

Acum să trecem din viteza a treia în viteza a patra.

Bunicul: 10 decembrie 1969. O cameră de hotel. Philadelphia. În seara asta nu se vede luna.

(O sticlă de şampanie stă într-o găleată cu gheaţă, într-o cameră de hotel foarte frumoasă.)

Peck: De ce nu te aşezi?

39
Mititica: Nu vreau. Şampania pentru ce e?

Peck: Am crezut că putem ciocni un pahar de ziua ta.

Mititica: ... M-ai enervat foarte tare, unchiule Peck.

Peck: De ce?

Mititica: Ce-ai, ești nebun?

Peck: Ce-am făcut?

Mititica: M-ai speriat de-am crezut că mor – tot trimiţîndu-mi chestiile alea prin poştă...

Peck: ...Erau cadouri! Voiam numai să-ţi dau nişte cadouri pentru primul tău semestru...

Mititica: Și ce naiba era cu numerele alea! Mai sînt 44 de zile, încă două săptămîni. Şi pe
urmă doar numere – 69, 68, 67 – ca nu știu ce criminal în serie!

Peck: Mititico! Hei! Cu mine vorbeşti – încercam numai să-ţi ridic moralul, pentru ziua ta.

Mititica: Ziua cînd împlinesc 18 ani. Nu sînt un copil, unchiule Peck. Făceai numărătoarea
inversă pînă când împlinesc 18 ani.

Peck: Şi?

Mititica: Şi? Şi coruperea de minori ține până cînd fata împlineşte 18 ani. Ştim asta foarte
bine, şi tu, şi eu.

(Peck încearcă să nu se înfunde mai tare.)

Peck: Cred c-ai înţeles greşit.

Mititica: Cred c-am înţeles foarte bine. Ştiu ce urmează să faci cu cinci paşi înainte s-o faci.
Șofatul defensiv lecția numărul 1.

Peck: Atunci de ce ai propus să ne vedem aici şi nu la restaurant?

Mititica: Nu vreau să avem discuţia asta în public.

Peck: Bine. Bine. Avem multe de discutat.

Mititica: Mda. Avem. Ai putea... să-mi dai puţină şampanie?

40
Peck: Sigur, doamnă. Daţi-mi voie să fac onorurile. Nu ştiam ce-aţi prefera – Taittingers sau
Veuve Clicquot – aşa că m-am gîndit să-ncepem cu un clasic: Perrier Jouet. (Deschide sticla)

Repede, Mititico, paharul! (Unchiul Peck îi umple Mititicăi paharul. Pune sticla la loc în
gheaţă şi se duce după o doză de bere de ghimbir) Dă-mi voie să iau nişte suc – șampania
mea – şi să ciocnesc cu tine.

(Se întoarce şi vede că Mititica nu l-a aşteptat.)

Mititica: A, scuze. Stai să-mi iau altul. (Peck îi umple paharul şi se întinde după suc; ea îl
opreşte) Unchiule Peck, poate-ar trebui să bei cu mine nişte şampanie.

Peck: Vrei să... beau?

Mititica: Nu e politicos să laşi o doamnă să bea singură.

Peck: Păi, domnişoară, dacă insistaţi... Numai unul. A trecut ceva timp. (Peck umple altă
cupă pentru el) Uite. Aş dori să propun un toast pentru dvs. şi ziua dvs. de naştere! (Peck ia o
înghițitură) M-am cam dezobișnuit.

Mititica: Nu trebuie să pleci niciunde în noaptea asta, nu?

Peck: Sînt al tău. ...Doamne, ce bine e să te văd! Mă obişnuisem atât de tare să... să... vorbesc
cu tine în minte. Sînt obişnuit să te văd în fiecare săptămînă – sînt atîtea – nici nu ştiu de unde
să încep. Cum e la şcoală, Mititico?

Mititica: E... e greu, unchiule Peck. Mai greu decît îmi închipuisem. Sînt în plină sesiune şi...
nu ştiu.

Peck: O să treci cu bine prin asta. Ca întotdeauna.

Mititica: Poate. S-ar putea... să fiu exmatriculată.

Peck: Tot timpul te gîndeşti la ce-i mai rău, Mititico, dar ești o fată puternică... (Mititica
ridică din umeri şi-și mai toarnă un pahar) ...Hei, scumpo, ia-o mai uşor, ok?

Mititica: E foarte scump?

Peck: Pentru tine, numai ce-i mai bun. Dar nu contează cât costă, şampania trebuie băută cu
înghițituri mici. Uite... dacă ai probleme la şcoală... poţi oricînd să vii o vreme acasă.

41
Mititica: Nu. Mulţumesc, unchiule Peck, dar o să mă descurc eu cumva.

Peck: E normal să vii înapoi vraişte, după primul tău an departe de casă.

Mititica: Mda. Ce mai face mătuşa Mary?

Peck: E bine. Deci... ce zici de noua maşină?

Mititica: E foarte drăguţă. Mai zi-mi o dată, ce e?

Peck: E un Cadillac El Dorado.

Mititica: Aha. Păi, mă bucur foarte mult pentru tine, unchiule Peck.

Peck: Am luat-o pentru tine.

Mititica: Poftim?

Peck: Totdeauna mi-am dorit un Cadillac, dar mă gîndeam, Peck, aşteaptă pînă creşte Mititica
– şi mă gîndeam că poate-o să vrei s-o conduci şi tu.

Mititica: De ce să vreau să conduc maşina ta?

Peck: Poate pentru că e cea mai bună! – vreau să ai tot ce-i mai bun.

Mititica: Ascultă, unchiule Peck, Peck: Mă tot gîndeam cum să

nu ştiu cum să-ncep, dar... îți spun....

Peck: Scuze.

Mititica: Tu primul.

Peck: Păi, cu plecarea ta... m-a făcut pur şi simplu să-mi dau seama ce dor mi-e de tine. Să
vorbesc cu tine şi să fiu singur cu tine. Pur și simplu nu mai pot fără tine, Mititico. Iar în
ultima vreme a fost aşa de greu să dau de tine – distanţa şi... - și tu nu eşti niciodată acolo cînd
te sun – cred că te-ai mutat în bibliotecă...

Mititica: Nu, problema e că... nu prea am dat pe la bibliotecă...

Peck: Eh, nu contează – ideea e că sper doar că ţi-a fost și ție la fel de dor de mine.

42
Mititica: Unchiule Peck, m-am gîndit o grămadă la asta, şi am venit aici în seara asta ca să-ți
spun... nu mi-e foarte bine. Sînt foarte confuză, nu mă pot concentra la treabă, şi acum că am
plecat – m-am tot gîndit la asta – şi nu vreau să ne mai vedem. Altfel decît cu toată familia.

Peck: Te vezi cu alţi bărbaţi?

Mititica: ...nu, nu de-asta – sigur, mă văd... știi ceva, pâna la urmă nu e treaba nimănui!

Peck: Eşti îndrăgostită de cineva?

Mititica: Nu e vorba de asta.

Peck: Mititico, eşti speriată. Maică-ta şi bunicii ţi-au băgat în cap tot felul de prostii despre
bărbaţi – îi aud cum te spală pe creier tot timpul – şi eşti speriată. N-o să te doară – dacă
bărbatul cu care te culci te iubeşte cu adevărat. Iar eu te-am iubit din clipa în care te-am ţinut
în palmă. Şi cred că toată lumea te-a băgat în sperieţi cu ceva care e atât de normal, cum e să
respiri...

Mititica: O, Doamne... Nu mă mai pot vedea cu tine, unchiule Peck.

(Peck dă peste cap paharul de şampanie.)

Peck: Mititico. Ascultă. Deschide ochii şi uită-te la mine. Haide. Deschide doar ochii.
(Mititica, cu ochii strîns închişi, refuză) În regulă atunci. Vreau numai să asculţi. Mititico, te
rog o singură dată. Din propria ta voinţă. Întinde-te pe pat cu mine – amîndoi îmbrăcaţi – doar
întinde-te pe pat cu mine, un bărbat şi o femeie... şi hai... să ne ţinem în braţe. Nimic altceva.
Înainte să zici ceva. Vreau şansa să te... ţin în braţe. Pentru că uneori trupul ştie lucruri de care
mintea nu ascultă... şi după ce te ţin în braţe, vreau să-mi spui ce simţi.

Mititica: Să... mă ţii în braţe doar?

Peck: Da. Şi pe urmă poţi să-mi spui ce simţi.

Mititica: Da. Bine. Doar ne ţinem în braţe. Nimic altceva.

(Peck se întinde pe pat şi-şi întinde braţele spre ea. Mititica se întinde lîngă el, punîndu-şi
capul pe pieptul lui. Îi mîngîie părul, iar ea stă perfect nemişcată.)

Mititica: ...Trebuie să mă-ntorc.

Peck: Aşteaptă. Mititico. N-ai simţit... nimic?

43
Mititica: Nu. Nimic.

Peck: Te gîndeşti... te gîndeşti la mine?

Mititica: ...Nu.

(Peck, grăbit, tremurînd, scoate ceva din buzunar.)

Peck: Am 45 de ani. Nu e mult pentru un bărbat. Şi nu mai sînt în stare de nimic, decît să mă
gîndesc la tine. La serviciu nu mă mai pot concentra. Mititico. Trebuie să... vreau să te
gîndeşti la ce-o să-ţi cer.

Mititica: Te-ascult.

(Peck deschide o cutiuţă cu un inel.)

Peck: Vreau să fii soţia mea.

Mititica: Nu pot să cred că faci asta.

Peck: O să-i spun lui Mary că vreau să divorţăm. Nu sîntem rude. Ar fi legal...

Mititica: ...Ce naiba îți imaginezi! Eşti însurat cu mătuşa mea, unchiule Peck. Face parte din
familia mea. Ai întrecut... ai întrecut mult limita. Familia e familie.

Am plecat. Acum. N-o să mă mai văd cu tine. Niciodată.

(Peck rămîne un moment întins în pat, încercînd să proceseze îngrozitoarea veste. O clipă,
aproape se chirceşte în poziţie fetală)

Nu vin acasă de Crăciun. Ai face bine să te duci acasă la mătuşa Mary. Du-te acasă, unchiule
Peck. Acum.

(Peck se controlează şi se aşază, rigid)

Unchiule Peck? Iartă-mă, dar trebuie să plec.

Ţi-e bine?

(Peck se ridică în picioare.)

Peck: Sînt ok. Mă gîndesc numai că... Mi-ar trebui o băutură adevărată.

44
Mititica (către public): Nu l-am mai văzut niciodată. M-am ținut departe, de Crăciun şi Ziua
Recunoştinţei, ani întregi după aceea.

Mai întâi şi-a pierdut slujba, pe urmă nevasta şi până la urmă... permisul de conducere. S-a
retras în casă şi-şi comanda băutură.

Într-o noapte a-ncercat să coboare la subsol – şi a zburat în jos pe scări. Mătuşă-mea venea în
fiecare săptămînă să-i lase mâncare pe verandă, şi a văzut corespondenţa şi ziarele stivă,
lăsate acolo.

L-au găsit la capătul scărilor. La cîteva trepte de studioul foto.

Acum cînd sînt destul de matură, am cîteva întrebări pe care mi-ar fi plăcut să i le fi pus. Ţie
cine ţi-a făcut-o, unchiule Peck? Cîţi ani aveai? Aveai 11 ani?

(Peck se mută în maşină pe scaunul şoferului şi aşteaptă)

Mă gîndesc uneori că unchiul meu era un fel de Olandez Zburător. În operă, Olandezul e
blestemat să hoinărească pe mare; dar odată la şapte ani poate acosta, iar dacă întîlneşte o
fecioară care să-l iubească din proprie voinţă e eliberat.

Şi-l văd în minte pe unchiul Peck, în Chevrolet-ul lui din ’56, o fantomă conducînd în sus şi-n
jos pe drumurile mărginaşe din Carolina – căutînd o fată care, din proprie dorinţă, să-l
iubească. Să-l elibereze.

(O Voce declară:)

Dvs. şi marşarierul.

Mititica: Vara lui 1962. Despre Bărbaţi, Sex şi Femei, Partea a III-a:

(Mititica intră, are unsprezece ani:)

Mama: Nici nu poate fi vorba. Nu avem ce discuta.

Mititica: Da’ de ce?

Mama: Mititico, nici nu intră în discuție. Am zis nu.

Mititica: Dar aş putea sta o săptămînă în plus la mare! Spune-mi de ce!

Mama: Unchi-tu îţi dă mult prea multă atenţie.

45
Mititica: Măcar mă ascultă cînd vorbesc. Şi... şi vorbeşte cu mine. Mă învaţă chestii. Mamă,
ştie o grămadă de lucruri.

Mama: E un țărănoi, care-a învăţat să amestece băuturi de la Hugh Hefner.

Mititica: Cine e Hugh Hefner?

Mama: Nu las o fată de 11 ani să petreacă şapte ore singură în maşină cu un bărbat... Nu-mi
place cum se uită unchi-tu la tine.

Mititica: Doamne, mamă! Doar pentru că tu ai trecut prin momente nasoale cu tata, crezi că
toţi bărbaţii sînt răi!

Mama: O, nu, Mititico, nu toţi bărbaţii... Doar că noi... n-am prea avut noroc cu bărbaţii în
familia asta.

Mititica: Doar pentru că tu ţi-ai pierdut soţul... merit şi eu o şansă să am un tată! Cineva! Un
bărbat care să aibă grijă de mine! Nu primesc şi eu şansa asta?

Mama: O să mă simt groaznic dacă se-ntîmplă ceva.

Mititica: Mamă! E-n mintea ta! N-o să se întîmple nimic! Pot să am grijă de mine. Şi clar pot
să mă descurc cu unchiul Peck.

Mama: Bine. Dar te previn... dacă se întîmplă ceva, tu eşti de vină.

(Mititica trece din această scenă înspre maşină.)

Mititica: 1962. Pe drumurile de ţară din Carolina: prima lecţie de şofat.

Peck: Mititico? Ai obosit?

Mititica: Un pic.

Peck: E mult de condus. Dar mergem bine. Putem s-o luăm de-aici pe drumul care ocolește şi
să vezi ce privelişte. Auzi... am o idee... (Peck verifică oglinda retrovizoare.)

Mititica: Ne oprim, unchiule Peck?

Peck: Pe-aici nu e trafic. Vrei să conduci?

Mititica: Nu ştiu să conduc.

46
Peck: E simplu. Îți arăt cum se face. Și eu am început să conduc cînd eram de vîrsta ta. Nu
vrei şi tu...?

Mititica: ...Nu e ilegal?

Peck: Tocmai de-asta nu trebuie să spui nimănui că te-am lăsat...

Mititica: ...Dar...n-ajung la pedale.

Peck: Poţi să stai la mine-n braţe şi să-nvîrţi volanul. O să apăs eu pedalele pentru tine. Taică-
tu nu te lăsa să-i conduci maşina?

Mititica: În nici un caz.

Peck: Vrei să-ncerci?

Mititica: Ok. (Mititica se mută pe genunchii lui Peck. Se lasă pe el.)

Peck: Eşti mititică rău, nu-i aşa? Ok – acum imaginează-ţi că volanul e un ceas mare – pune-ți
mîna dreaptă acolo unde pe ceas ar fi ora trei, şi mîna stîngă la nouă...

(Mititica apucă volanul.)

Mititica: E bine cum fac?

Peck: E bine. Acum, indiferent ce faci, nu lăsa volanul din mînă. Îmi spui mie dacă să merg
mai repede sau mai încet...

Mititica: Nu aşa repede, unchiule Peck!

Peck: Mititico, trebuie să te uiţi la drum...

(Peck îşi pune mîinile pe pieptul Mititicăi. Ea se relaxează sprijinindu-se de el, acceptîndu-i
atingerea.)

Mititica: Unchiule Peck... ce faci?

Peck: Condu mai departe. (Îşi strecoară mîna sub bluza ei.)

Mititica: Unchiule Peck, nu fă asta, te rog...

Peck: Încă puțin... (Peck o ține strâns pe Mititica.)

47
Mititica: Doamne, nu.

(Peck se încordează şi mai mult, brusc. Îşi îngroapă fața în ceafa Mititicăi şi geme uşor.
Mititica iese din maşină. Şi Peck dispare.

O voce reflectează:)

Şofatul în zilele noastre.

Mititica: Acea zi a fost ultima pe care-am trăit-o în propriul meu corp. M-am retras deasupra
gîtului, şi de-atunci am trăit înăuntrul „focului” din capul meu.

Iar acum mi se pare că a trecut mult, mult timp de atunci. Cînd eram amîndoi foarte tineri.

Şi fără să-mi dau seama, m-am trezit că am aproape 35 de ani. Pentru o femeie, asta înseamnă
foarte mult. Şi mă trezesc crezînd în lucruri în care, când eram mică, aș fi jurat să nu cred
niciodată. Lucruri ca familie sau iertare.

Ştiu că sînt norocoasă. Chiar dacă tot n-am aflat vreodată ce înseamnă să faci jogging sau să
dansezi. Toate chestiile pentru care trebuie să... „ţopăi”. Îmi place să mă uit la oameni care
dansează sau pe-afară, pe pistele de alergare, să-i văd cum.. ţopăie pur și simplu. Şi zic: bravo
lor. (Mititica se duce spre maşină.)

Cea mai apropiată senzație de zbor pe care-o am... presupun că o am cînd conduc. Într-o zi ca
asta. E cinci dimineaţa. Radioul zice c-o să fie o zi superbă. Am în faţa mea 750 de km de
autostradă – şi cîteva drumuri ocolitoare. Am umplut azi-noapte rezervorul şi-am verificat
uleiul. Am verificat şi cauciucurile. Trebuie s-o tratezi... cu respect.

Primul lucru pe care-l fac: verific sub maşină. Să văd dacă nu s-a strecurat dedesupt vreun
copil de doi ani sau vreo pisică plasată strategic sub roţile mele din spate. (Mititica se
apleacă.)

Nope. Pe urmă mă urc în maşină.

Încui uşile. Şi pornesc motorul. Apoi reglez cea mai importantă comandă de pe bord –
radioul. (Mititica porneşte radioul: auzim toată familia amestecîndu-şi vocile, şi paraziţi:)

Mama (intersectîndu-se): „Erai atît de mică, încît îi încăpeai în palmă.”

Bunicul (intersectîndu-se): „Cam cum o s-o ajute Shakespeare să se tăvălească prin fân...”

48
Bunica (intersectîndu-se): „E bine cum fac?”

(Mititica reglează mai bine postul de radio. Începe o melodie ca Dedicated to the One I Love
sau Sweet Dreams de la Orbison, tăind replicile.)

Mititica: Ahh... Îmi reglez scaunul. Îmi pun centura. Pe urmă verific oglinda din dreapta –
verific oglinda din stînga. (Face ce spune.) În sfîrşit, reglez oglinda retrovizoare. (În timp ce
Mititica reglează oglinda retrovizoare, o lumină slabă atinge spiritul unchiului Peck, care stă
pe bancheta din spate. Ea îi zîmbeşte şi el dă din cap spre ea. Sînt fericiţi să meargă
împreună la drum lung. Mititica bagă maşina în viteza întîi; către public:) Şi pe urmă... o
calc. (Sunete de maşină demarînd. Heblu.)

Sfîrşitul piesei.

49