Sunteți pe pagina 1din 29

Cuprins

Denumire Pagina
Argument........................................................................................ 2
Crearea lumii în general...................................................................3
Crearea lumii văzute........................................................................5
• Creația din nimic....................................................................6
• Motivul și scopul creaței.........................................................10
• Referatul biblic despre crearea lumii văzute............................11
• Zilele creației lumii văzute......................................................13
• Ziua întâi................................................................................15

• Ziua a doua.............................................................................16
• Ziua a treia..............................................................................18
• Ziua a patra.............................................................................19
• Ziua a cincea...........................................................................21
• Ziua a șasea.......................................................................22
Învățătura despre crearea lumii văzute în Simbolul de credință . 25
• ,, Cred întrunul Dumnezeu Tatăl atoțiitorul, făcătorul cerului și al
pământului a tuturor celor văzute...”……………………...25
• ,,… Cel de o ființă cu Tatăl prin care toate s-au făcut...”....25
• ,,Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul...”……..26
• Concluzii……………………………………………………27
Bibliografie..................................................................................28

1
Argument

Întrucât Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010, anul


omagial al Sinodului I Ecumenic şi al Crezului Niceo-constantinopolitan, am
ales ca lucrarea mea de atestat să aibă la bază articolul I din Crez care spune
că Dumnezeu este: „ …Făcătorul cerului şi al pământului al tuturor celor
văzute…”, alegându-mi ca temă crearea lumii văzute pe de o parte, iar pe de
altă parte am ales ca lucrarea mea să fie despre crearea lumii văzute pentru
că vreau să aprofundez cunştinţele despre crearea lumii văzute, dorind să
ştiu cât mai multe despre crearea acestei lumi materiale, despre originile ei,
despre modul cum Dumnezeu a creat această lume şi despre scopul pentru
care ea a fost creată.
Totodată scriu despre această temă pentru că originea lumii este o
problemă ce a preocupat omenirea din totdeauna. Acestei probleme dându-i-
se atât în trecut cât şi astăzi diferite soluţii, apărând şi unele păreri eretice
cum ar fi erezia panteistă, dualistă şi materialistă, vrând să aprofundez
această frumoasă temă pe care unii indivizi o răstălmăceasc.

Crearea lumii în general

2
Fiind Existenţa absolută, numai Dumnezeu este izvorul a toată
existenţa. De aceea, putem spune că, în sensul propriu al cuvântului, numai
Dumnezeu există; pentru că numai El există de la Sine, în Sine şi prin Sine.
Tot ceea ce există în afară de El nu poate fi decât lucrarea energiilor Sale.1
Însuşirea Tatălui este cea de Creator deoarece Lui i se atribuie în mod
special crearea lumii, însă şi celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, adică
Fiul şi Duhul Sfânt, sunt împreună lucrătoare la crearea lumii.
Originea lumii este o problemă ce a preocupat omenirea din
totdeauna. Acestei probleme i s-a dat în trecut cât şi astăzi diferite
răspunsuri.
După unii lumea este creată de Dumnezeu, nu din nimic, ci dintr-o
materie eternă ca şi El. În cazul acesta Dumnezeu nu a avut la crearea lumii
decât un rol de arhitect. O astfel de concepţie punea la originea lumii doua
principii: Dumnezeu şi materia. Aceasta era o concepţie dualistă.
Alţii au susţinut că lumea este o emanaţie din Dumnezeu, deci are o
substanţă divină şi este identică cu Dumnezeu, această concepţie fiind
panteistă.După alţi lumea este rezultatul diferitelor combinaţii de atomi.
Revelaţia dumnezeiască supranaturală ne arată că lumea este opera lui
Dumnezeu, creată din nimic.2 Aceasta înseamnă că Însuşi Dumnezeu creează
substanţa lumii.
De asemenea toate creaturile cunosc perfecţiunea, atotputernicia şi
bunătatea lui Dumnezeu şi Îi dau Acestuia slavă de aceea psalmistul
îndeamnă: ” Lăudaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, lăudaţi-l pe El toate
puterile Lui …(Psalmul 148, 24).

1
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, Anul 2000, pag 175
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, Ed. IBMABOR, Bucureşti, 1986, pag 131

3
După învăţătura creştină, creaţia cuprinde doua părţi bine
distincte:lumea nevăzută sau spirituală şi lumea văzută sau materială.
Lumea, după Sfântul Grigorie de Nyssa, este o realitate creată care
apare şi se menţine în existenţă participând la Dumnezeu. Ea se împarte în
două: lumea de deasupra universului şi lumea dinăuntrul universului. Lumea
de deasupra universului este lumea îngerilor. Ea este invizibilă, în timp ce
cealaltă este vizibilă. Atât una cât şi cealaltă din cele două lumi, găsesc
izvorul şi forţa existenţei lor în natura necreată, dar creatoare.
Atât lumea de deasupra universului, cât şi cea care este cuprinsă în
limitele acestuia, spune Sfântul Grigorie de Nyssa în "Introducerea la
Psalmi".3
În cele ce urmează mă voi ocupa de crearea lumii văzute.

Crearea lumii văzute

3
Pr.Dr. Vasile Răducă, Despre originea lumii, anul 2008, articol publicat pe saitul www.crestinortodox.ro

4
Lumea văzută este lumea materială sau fenomenală supusă simţurilor.
Ea cuprinde universul material şi omul. Dumnezeu a stabilit prin creaţie, o
legătură indisolubilă între om şi natura cosmică. Lumea văzută nu este o
simplă materialitate ci este o materie plină de Duhul Sfânt care a creat-o.
Revelaţia divină arată prin cuvintele <la început>(în ebraică
bereschet) primul contact al lui Dumnezeu cu timpul, facerea timpului şi a
lumii, adică crearea lumii din nimic; ea nefiind nici o emanaţie din Fiinţa
divină, nici materie veşnică.4 Acest cuvânt spune Jean Kovalevsky „ne
plasează la începutul timpurilor sau al timpului, este actul divin în sine
însuşi care are în vedere creaţia aceste cuvânt ne transpune întru
contemplarea de negrăit a acţiunii dumnezeieşti. Creaţia propriu-zisă este
pomenită în cuvintele „cerul şi pământul”.5
Lumea, aşadar, după episcopul Nyssei, este un act de putere şi de
voinţă. Este produsul unui act personal. Concepţia că Dumnezeu este o fiinţă
personală, permite ideea de creaţie; printr-un act de voinţă care nu aduce
vreo schimbare în natura lui Dumnezeu şi care exclude ideea de producere a
fiinţelor prin emanaţie, ca în filozofia greacă. 6
Lumea se împărtăşeşte din viaţa divină datorită contactului cu
Dumnezeu care este Persoana. Ea poate însă să se separe de Dumnezeu prin
voinţa rău orientată a fiinţelor inteligente create în această lume.
Lumea nu este lipsită de valoare deoarece poartă numele Creatorului,
dar ea nu poate însă ea nu poate fi în sine însăşi obiect de adorare.7

Creaţia din nimic


4
Pr. Conf. Prof George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, anul 2000, pag
182
5
Jean Kovalevsky. Taina originii, Ed. Anastasia, Bucureşti, anul 1996, pag 20
6
Pr.Dr. Vasile Răducă, Despre originea lumii, anul 2008, articol publiocat pe saitul www.crestinortodox.ro
7
Pr Ion Bria, Credinţa pe care o mărturisim, Ed IBMBOR, Bucureşti, anul 1987 pag 59

5
În Sfânta Scriptură actul facerii este cuprins în cuvintele general
exprimate de Moise: "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" (Fac.
1, 1).
Pentru a arăta diferenţa ontologică dintre Creator şi creaţie s-a
accentuat mai târziu că lumea este creată „din nimic” ( II Macabei 7,28),
cuvinte de mare importanţă pentru evaluarea raportului dintre Dumnezeu şi
creaţie.
După învăţătura creştină Dumnezeu a creat lumea din nimic, căci prin
însăşi cuvântul a crea (în ebraică bara), se arată activitatea lui Dumnezeu, în
raport cu lumea, înseamnă a aduce ceva din nefiinţă la existentă. Această
învăţătură despre creaţie, întemeiată pe Revelaţie, este specifică religiei
creştine şi celei mozaice, deoarece îşi are temeiul atât în Noul Testament cât
şi în Vechiul Testament.8
Cuvântul a crea înseamnă activitate, creaţie sau rezultatul unei
activităţi.
Cuvântul nimic nu trebuie înţeles ca un principiu, ca o cauză materială
din care ar fi făcut Dumnezeu lumea ci numai ca pe o noţiune prin care se
explică lipsa oricărei realităţi, şi că Dumnezeu nu a avut nevoie de ceva, nu
s-a folosit de vreun ajutor la crearea lumii văzute cât şi nevăzute nu a făcut-o
din vreo substanţă existentă din veci, nici din Fiinţa Sa. 9
Părintele Dumitru Stăniloae spunea:”Creaţia a fost adusă la existenţă
ca un întreg armonios susţinut astfel de o raţionalitate unitară, care uneşte în
ea raţiunile tuturor părţilor componente.

8
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, manual pentru Semînariile teologice,
Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, anul 2006, pag 135
9
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof I. Petreuţă, Pr Prof. Işidor Todoran ,Teologia Dogmatică şi Simbolică, manual
pentru Facultăţile de teologie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2008, pag 359

6
În toate cele create şi susţinute ca şi cuvinte plasticizate de alta
fiinţă se reflectă în comuniunea eternă a Cuvântului Suprem , cu Persoana
suprema a Tatălui şi Sfântului Duh care se reflectă în comuniune deosebită
prin cuvinte între oameni”.10
Creaţia ex nihilo dovedeşte tocmai actul prin care se produce ceva în
afară de Dumnezeu, producerea unui subiect absolut nou, neavând nici o
bază nici în firea dumnezeiască şi nici într-o materie sau posibilitate oarecare
de a fi în afară de Dumnezeu.11
Această lume are un început şi un sfârşit în forma ei actuală, pentru că
dacă nu ar avea un început nu ar fi din nimic, deci nu ar fi operă exclusivă a
libertăţii şi iubirii lui Dumnezeu.
Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan ne învaţă să credem
„…într-Unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului
al tuturor celor văzute şi nevăzute…” iar Sfinţii Părinţi vorbesc despre
crearea lumii, de către Dumnezeu, fie direct, fie indirect, combătând pe
ereticii care susţin greşit că lumea nu este opera lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Damaschîn spune:” Toţi care spun că îngerii sunt
creatorii vreunei fiinţe, aceştia sunt gura tatălui lor, diavolul. Căci îngerii
fiind creaturi, nu sunt creatori. Făcătorul tuturor este Dumnezeu, singur şi
nezidit.”12
Creaţia lumii văzute aşadar este opera Sfintei Treimi, Cele Trei
Persoane fiind împreună lucrătoare la crearea lumii din nimic.
. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Dumnezeu, Meşterul cel
desăvârşit al tuturor s-a folosit de Puterea proprie şi atotfăcătoare adică de

10
Pr Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Creaţia dîn nimic, Mitropolia Olteniei,
Craiova ,anul 1987 pag 258
11
Vladimir Lorsky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, Trad. Vasile Răducă, Ed Anastaşia pag 122
12
Sfîntul Ioan Damaschin, Dogmatica II, Trad. D. Fecioru, Editura pag 84-85

7
Fiul spre tot ce era de făcut. Prin El a creat la început şi înainte de altele
cerul şi pământul şi le-a chemat spre fiinţă , deci nu au fost vreodată”13
Creaţia lumii din nimic arată ca ea nu îşi are suportul în ea însăşi, ci în
Dumnezeu, El creând lumea pentru a o face părtaşă de eternitate sau de
comuniunea Sa, nu prin fiinţă ci prin har.14
Din Sfânta Scriptura vedem că Moise nu face nici o amintire de
existenţa vreunei mase sau materii necreate din care Dumnezeu ar fi produs
lumea. Daca ar fi existat o astfel de materie el ar fi trebuit să amintească de
ea, dar el îşi face referatul cu următoarele cuvinte:”La început a făcut
Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol…”.(Facere
1,1-2)
Expresia la început , începutul timpului, înseamnă că atunci nu exista
nimic în afară de Dumnezeu.
Timpul este măsura mişcări sau a schimbării. El este caracteristica
lumii. Înainte de crearea lumii există numai Dumnezeu,la care nu este
schimbare,timpul neputând exista înainte de existenţa lucrurilor mărginite şi
schimbătoare, deci Dumnezeu a creat lumea deodată cu timpul.
Totalitatea ideilor după care a creat Dumnezeu lumea a fost numită
înţelepciunea lui Dumnezeu. Lumea noastră reflectă planul divin, adică sofia
necreată, atâta vreme cât nu s-a săvârşit păcatul în ea, însă odată ce a întrat
păcatul în lume, ea şi-a pierdut caracterul sofiatic pe care îl va recăpăta după
ce se va lepăda de păcat. Toate cele create fiind create ca să le cunoască şi ca
să le înţeleagă omul.

13
Sfântul Chiril al Alexandriei, în colecția PSB, 39, Ed, IBMBOR, Bucureşti , 1992, pag 9
14
Pr. Tache Sterea, Creaţia şi Dumnezeu Creatorul, în rev. <<Ortodoxia>>, anul 1998, Nr 1-2, Ianuarie-
Iunie. pag 40

8
Planul veşnic al lumii a fost realizat Dumnezeu de odată timpul prin
voinţa şi Cuvântul Său. Cuvântul a fost modul sau mijlocul de manifestare şi
realizare a voinţei lui Dumnezeu.
Revelaţia ne prezintă pe Dumnezeu Tatăl ca autor al lumii, ca
reprezentantul activităţii creatoare, însă nu înseamnă că Fiul şi Duhul nu
sunt creatorii lumii, ci la creaţie participă toate cele trei Persoane ale Sfintei
Treimi .
Adevărul rezultă din dogma despre unitatea fiinţei celor Trei Persoane
Divine. Tatăl are în Sine ideea creaţiei,impulsul spre creaţie, Fiul realizează
acest impuls, îl traduce în faptă, iar Duhul Sfânt îl desăvârşeşte, El
desăvârşeşte creatura.15
Între crearea lumii şi iconomia mântuirii există o foarte strânsă
legătură. Din această cauză, conform căreia lumea îşi datorează începutul lui
Dumnezeu apare în primul articol din Crez şi precede anunţarea întrupării
care face mântuirea accesibilă tuturor oamenilor.16

Motivul şi scopul creaţiei

Acestă lume este un dar a lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu ne


arată iubirea Sa prin lumea ca dar ca să realizeze un dialog progresiv în
iubire cu oamenii.

15
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof I. Petreuţă, Pr Prof. Isidor Todoran ,Teologia Dogmatică şi Simbolică,
manual pentru Facultăţile de teologie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2008 , pag 362
16
Ibidem, pag 13

9
Iubirea dintre cele trei Persoane dumnezeieşti este singura explicare a
creări unei alte existente decât cea propriei Lor.
Dumnezeu nu ar fi putut fi creator daca nu ar fi bun şi nu ar fi creator
daca nu ar fi Treimea, lumea creată este dovada unui Dumnezeu bun liber şi
conştient. Dacă Dumnezeu ar crea lumea din necesitate ea nu ar fi creata din
bunătatea Lui ba nici nu ar fi creată propriu-zis din nimic ci ar ieşi într-un fel
din existenţa Lui.
Bunătatea desăvârşită a Lui explică nu numai calitatea Lui de
„Făcător” ci şi pe cea de făcător liber.17
Sfântul Ioan Damaschin subliniind bunătatea lui Dumnezeu ca motiv
principal al creaţiei spune:,,Pentru că bunul şi preabunul Dumnezeu nu s-a
mulţumit cu contemplarea Lui proprie,ci prin mulţimea bunătăţii Sale a
binevoit să facă ceva care să primească binefacerile Sale şi să se
împărtăşească din bunătatea Lui,aduce de la neexistentă la existenţă şi
creează Universul,atât pe cele nevăzute cât şi pe cele văzute şi pe om care
este alcătuit din elemente văzute şi nevăzute. În timp ce se gândeşte creează
iar gândul se face lucru, realizându-se prin Cuvânt şi desăvârşindu-se prin
Duhul” 18
Lucrurile prin care Dumnezeu creează lumea şi o desăvârşeşte
ducându-o spre Sine, sunt forme ale bunătăţi necreate.
Această lume nu este creată numai din bunătatea lui Dumnezeu ci şi
din înţelepciunea Lui.
Fiind realizarea planului lui Dumnezeu, din veci, şi opera lui
Dumnezeu care este atotperfect şi bun, lumea nu poate fi decât bună.

17
Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor a lui Dumnezeu, Sfînta Treime şi crearea lumii dîn
nimic ,Mitropolia Olteniei ,Craiova, 1987, pag .231-232
18
Sf Ioan Damaschin,Dogmatica II. Trad. D. Fecioru Ed. ,pag.79

10
Dumnezeu nu poate crea ceva rău şi imperfect, întrucât aceasta ar fi în
contradicţie cu Dumnezeu însuşi care, în fiinţa Sa, este iubire desăvârşită.
Din punct de vedere fizic, în lume există o anumită ordine şi armonie,
precum şi tot felul de bunuri necesare vieţii omeneşti. Aceasta ne determină
să afirmăm că şi din punct de vedere fizic lumea este bună. Dar ea este bună
şi din punct de vedere spiritual, întrucât în ea progresăm pe calea mântuirii şi
dobândim fericirea veşnică.19
De bunătatea lumii ne încredinţează Sfânta Scriptura când zice : "Ş a
privit Dumnezeu la toate câte făcuse şi iată, erau bune foarte" (Fac, 1, 31).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:”Această minunată şi prea
armonioasă creaţie a lui Dumnezeu nu este pentru nimeni altul decât pentru
tine; pentru tine a făcut-o Dumnezeu aşa de frumoasă, aşa de mare, felurită,
bogată, suficientă, utilă şi un câştig în toate privinţele în stare atât de
hrănirea trupului, cât şi de a întreţine iubirea de înţelepciune a sufletului şi
de a fi o cale spre cunoaşterea lui Dumnezeu”20

Referatul biblic despre crearea lumii văzute

Universul cu toată varietatea lui s-a alcătuit nu într-un moment ci


treptat în şase zile. La început din amestecul haotic al tuturor elementelor
lumii fizice, ca o anumită formă fizică, prin puterea lui Dumnezeu s-a arătat
lumina aceasta petrecându-se în ziua întâi. Apoi asupra haosului ce era fără
nici o formă, s-a ridicat aerul şi s-a format atmosfera sau cerul aceasta
întâmplându-se în ziua a doua; atmosfera aceasta supraîncărcată cu aburi de
apă, răcindu-se se uşurează de prisosul ei prin transformarea aburilor în apă
19
Pr.Dr. Vasile Răducă,Originea lumii, articol publicat pe saitul www.crestinortodox.ro
20
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri dîn exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi…, Trad. D Fecioru
pag 279

11
care cade şi acoperă pământul; apare apa sub tărie şi apa de deasupra tăriei
(aburi), aceeaşi zi a doua. Pământul de pretutindeni este înconjurat de apă, ca
de o ceaţă, dar în a treia zi apa se adună într-un loc, în mări şi apare apa şi
uscatul. Eliberându-se de cantitatea prisositoare de aburi, atmosfera se
înseninează şi de pe pământul nostru se pot vedea cei mai apropiaţi şi cei
mai importanţi aştri cereşti pentru viaţa de pe pământ, apoi urmează
„luminătorii pe tăria cerului ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de
noapte şi să fie semne să se deosebească timpurile anului, zilele şi anii”
(Facere 1, 14-18). Belşugul de umezeală atât pe suprafaţa pământului, de
care într-o oarecare măsură el s-a uşurat, cât şi în atmosferă, apoi şi
temperatura uscată, nefiind deocamdată favorabilă pentru formele superioare
de viaţă, în deosebi favoriza apariţia şi dezvoltarea vieţii vegetale şi iată,
prin lucrarea puterii dumnezeieşti, pământul în a treia zi dă creştere la tot
felul de verdeaţă: iarbă, tufari, arbori. Prin apariţia plantelor s-a pregătit
condiţiunea necesară pentru apariţia şi existenţa organismelor superioare,
(Facere 1,29-30) a animalelor. Dar şi spoitele de vieţuitoare urmează în
ordinea perfecţiunilor şi în legătură cu condiţiunile fizice ale existenţei lor:
în primul rând până la zvântarea pământului pot apărea numai peşti, păsările
şi amfibiile (ziua a cincea) şi numai după aceasta apar animalele mamifere
pe pământ. Omul care întruneşte în sine toate elementele naturi şi care se
prezintă ca un univers în miniatură (microcosm), prin însăşi apariţia sa
presupune existenţa tuturor formelor şi a fenomenelor naturii care compun
condiţiile de viaţă şi de dezvoltare a lui şi omul a apărut în acea zi în urma
tuturor vieţuitoarelor ca o încheiere a întregii creaţii, ca o cunună şi scop al
ei.

12
Toate formele vieţii din univers apar în ordinea calităţilor şi a
perfecţiunii lor şi creaţia lumii în şase zile prezintă în sine urcarea treptată de
la forme inferioare la forme superioare ale existenţei, până la om inclusiv.21
Aşadar vedem că lumea s-a creat într-o anumită ordine, Dumnezeu fiind
Unul al orânduielii. Astfel lumea a fost creată în şase zile după un plan
anume:
 Ziua I – Facerea luminii.
 Ziua a II-a – Facerea tăriei (văzduhul, cerul văzut), despărţirea apelor
din atmosferă de cele terestre.
 Ziua a III-a -- Despărţirea apei de masă pe pământ, apărând mările,
uscatul şi apoi vegetaţia.
 Ziua a IV-a -- Facerea corpurilor cereşti.
 Ziua a V-a – Facerea vieţuitoarelor din apă şi din aer
 Ziua a VI-a – Facerea animalelor terestre şi omul

Zilele creaţiei

Moise descrie crearea universului în şase zile în aşa fel încât să fie
înţeleasă de toată lumea.
Sub denumirea de şase zile ale creaţiei Moise înţelege zilele ordinare
ale creării lumii. Căci el dă fiecăreia zile ca limită o seară şi o dimineaţă.22
Expunerea biblică a facerii lumii în şase zile în ordine progresivă,
constituie adesea prilej de dispute şi de construire de ipoteze. După Fericitul
21
Protoereu P. Sveltov, Teologia Dogmatică trad. IC. ST. Serghie Bejan , C-tin Tomescu, Tipografia
Tparul Moldovenesc Chişinău, anul 1935, pag 439
22
Arhimandritul Gherasim Timus, Teologia Dogmatcă de Macarie, Tomul I, Tpografia Cărţilor
Bisericeşti, Bucureşti, anul 1886, Pag 539

13
Augustin, creaţia progresivă nu se poate împăca cu atotputernicia lui
Dumnezeu, care nu are nevoie de şase zile ca să organizeze lumea. De aceea
facerea întregii lumi trebuie cugetată ca săvârşindu-se deodată, iar cele şase
zile nu sunt decât expresia alegorică a creării unice, adică expunerea
desfăşurată a conţinutului actului unic creator al lui Dumnezeu. Opinia
Fericitului Augustin este însă izolată, comentatorii socotind creaţia
succesivă ca fiind mai potrivită cu structura lumii; iar în perspectivă
dogmatică, numai creaţia succesivă apare ca întemeiată, căci după cum
restaurarea omului se face treptat în Împărăţia harului tot aşa şi crearea
lumii.
Unii teologi mai noi luând în considerare geologia modernă, după care
pământul a ajuns în forma şi cu organizarea lui de astăzi, într-un timp foarte
lung, socotesc că termenul astăzi din referatul biblic, din referatul creaţiei
trebuie înţeles ca epocă nedeterminată. După această interpretare în
istorisirea biblică trebuie distinse fondul şi forma.
Ordinea creaţiei în şase zile aparţine formei şi ca atare ea trebuie să fie
deosebită de faptele reale din opera creaţiei lumii.
În legătură cu aceasta observăm că importanţă dogmatică are numai
ceea ce este obiect de credinţă, iar obiectul credinţei îl constituie învăţătura
clară şi determinată a Bisericii pe temeiul izvoarelor Revelaţiei Divine, cu o
însemnătate mai redusă este însă şi faptul că în opera de creaţie se disting
mai multe momente, care se succed într-o anumită ordine . Însă durata
zilelor create nu prezintă nici o însemnătate pentru credinţă. Tocmai de
aceea sfintele Sinoade nici nu s-au ocupat de această problemă. Ea rămâne

14
pe seama speculaţiei şi combinaţiunilor cugetării omeneşti, întrucât nu
contrazic adevărurile definite ale credinţei.23

Ziua întâi

După ce a creat cerul şi pământul, Dumnezeu a făcut lumina,


„Şi a zis Dumnezeu:<< Să fie lumină!>> Şi a fost lumină. ( Facere 1, 3), ea
fiind făcută în prima zi a creaţiei, despărţindu-o de întuneric „Şi a văzut
Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de
întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu zi, iar întunericul l-a numit noapte.”
(Facere 1, 4-5).
Sfântul Ioan Damaschin arătând frumuseţea luminii spune:
„Dumnezeu a făcut lumina la început , adică în prima zi; ea este frumuseţea
şi podoaba întregii creaţii văzute.Căci lumina şi toate rămân necunoscute în
întuneric, fără să-şi poată arăta frumuseţea lor.24 Fără această lumină nu este
posibilă, nici o lucrare sau creştere a fiinţelor ce urmau să fie create mai
târziu.
Sfântul Vasile cel Mare spune:,,Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a
creat lumina,care a risipit întunericul . Acum s-a arătat cerul care mai înainte
era acoperit de întuneric. Văzduhul s-a umplut de lumină, lumina fiind în
toate părţile pământului.
După ce Dumnezeu a făcut lumina şi a fost eternul a fost mai plăcut
iar apele au ajuns mai luminoase.”25
23
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof I. Petreuţă, Pr Prof.Isidor Todoran, Teologie Dogmatică şi Simbolică ,
manual pentru Institutele Teologice, vol. 1, Ed IBMOR, Bucureşti , an 1958, pag 503
24
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, anul 2005,
pag 62
25
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Trad. D. Fecioru, PSB Ed. IBMBOR. Bucuresti, anul
1986, pag 93

15
Aşadar lumina este cel dintâi lucru făcut de cuvântul lui Dumnezeu,
despărţindu-o pe aceasta de întuneric, numind El lumina zi iar întunericul
noapte, despărţindu-le pe acestea. Pentru a da zilei onoarea de a fi fost făcută
înainte, Scriptura a vorbit mai întâi de sfârşitul zilei apoi de sfârsitul nopţii,
pentru că zilei îi urmează noaptea.
Dumnezeu a făcut să nu se amestece lumina cu întunericului, ci să
stea separate una de alta.
Sfântul Vasile cel Mare despre acest lucru spune:,, Ziua şi noaptea
atunci nu se datorau mişcarii soarelui, pentru că nu era, ci se făcea zi şi
urma noapte.”26

Ziua a doua

După ce Dumnezeu a făcut lumina în cea dintâi zi, în ziua a doua El a


făcut tăria şi a despărţit apele din atmosferă de cele terestre, cu aceasta
începând organizarea materiei, pentru crearea condiţiilor necesare vieţii
fiinţelor vii.
Sfântul Vasile cel Mare spune că:,,Dumnezeu a făcut tăria, arătând şi
pricina pentru care face acesta, ca să se despartă apă de apă”.27,, Şi a zis
Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi
a fost aşa.”(Facere 1, 6).
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur referitor la facerea tăriei spune că
această tărie este ca un zid între ape pentru a le desparţi28

26
Idem, pag 93
27
Idem, pag 98
28
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucuresti ,anul
2003, pag 36

16
Sfântul Vasile cel Mare vorbind despre tărie, spune:,, Substanţa celor
care stau deasupra pământului este fină şi rarefiată şi nu este percepută de
nici unul din simţurile noastre, substanţa aceasta se numeste tărie, să se facă
tărie este glasul cauzei prime << A făcut Dumnezeu tăria>>(Facere 1, 7) .”29
Dumnezeu a numit această tărie cer precum vedem în Facere 1, 8
„Tăria a numit-o Dumnezeu cer”. Prin aceată tărie s-au despărţit apele cele
de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
Sfântul Vasile cel Mare vorbind despre tăria care a fost numită cer
spune:,, Propriu vorbind numirea de „ cer ” se potriveşte altcuiva dar prin
asemănare are parte şi tăria de acestă denumire”.30
Această tărie a fost pusă prin mijlocul apelor despărţindu-le pe
acestea după cum ne spune Moise în cartea Facerii. Sfântul Ioan Damaschin
spune:,, Dumnezeu a numit tăria cer şi a poruncit ca aceasta să fie în
mijlocul apei, orânduind ca ea să separe apa care este deasupra tăriei de apa
care este dedesubtul tăriei”31, şi tot el spune că ,, Cerul cerurilor este primul
cer, care este deasupra tăriei. Iată două ceruri, căci Dumnezeu a numit şi
tăria cer. În mod obişnuit şi aerul se numeşte cer în Sfânta Scriptură, pentru
că se vede de sus.”32
Aşadar în acesată a doua zi Dumnezeu face această tărie pentru a
despărţi apele, pentru că apa era pretutindeni iar „Duhul lui Dumnezeu se
purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2).

29
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, anul 1986, pag 102
30
Idem, pag 106
31
Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005,
pag 58
32
Idem, pag 60

17
Ziua a treia

În această zi Dumnezeu desparte apa de pe pământ şi face ca să apară


uscatul, mările şi verdeaţa, această apă fiind pretutindeni la început dar în
această zi la porunca lui Dumnezeu ea se adună în mări făcând ca să se arate
uscatul ca mai apoi pământul să dea verdeaţă. Sfântul Vasile ce Mare spune
că: ,, Deşi apa era pretutindeni la porunca lui Dumnezeu ea a fost împinsă
într-o singură adunare „ Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub
cer la un loc şi să se arate uscatul .Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de
sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. (Facere 1, 9). Dumnezeu nu a spus
să se arate uscatul pentru a nu-l arăta iarăşi netocmit. În acelaşi timp
Creatorul a pregătit uscarea pământului pentru a nu se spune că soarele a
făcut acest lucru.” 33
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: ,,Dumnezeu ne arată treptat
frumuseţea şi podoaba pământului, mai întâi arată că pământul era netocmit
ș nevăzut, apoi El face tăria, apoi face să se arate uscatul poruncind apelor să
se adune într-o adunare”.34
Vedem că această adunare a apelor a primit denumirea de mări ,,..iar
adunarea apelor a numit-o mări”.(Facere 1, 10)
Tot în această zi apare şi vegetaţia ,, Pământul a dat din sine verdeaţă:
iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori,
cu sămânţă, după fel, pe pământ.”( Facere 1, 12)
Despre acest lucru Sfântul Vasile cel Mare spune: „Prin cuvântul lui
Dumnezeu pământul a odrăslit fără să aibă nevoie de ajutorul cuiva,

33
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, anul 1986, pag 115
34
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucuresti ,anul
2003, pag 49

18
pământul ca să păzească legile Creatorului începând cu odrăslirea, plantele
au trecut prin toate fazele lor de creştere şi le-a adus îndată la desăvârşire.”35
Sfântul Ioan Damaschin despre verdeaţă spune:,, La porunca
dumnezeiască pământul a primit propria sa podoabă, fiind înfrumuseţat cu
tot felul de ierburi şi de plante”.36
Pământul a fost împodobit cu tot felul de plante, iar despre acest lucru
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Pământul la cuvântul lui Dumnezeu a fost
împodobit cu fel de fel de flori, ca şi cum ar fi aşternut deasupra lui un
minunat covor. Dintr-o dată pământul, mai înainte de formă şi netocmit, a
primit atâta frumuseţe, încât puţin a lipsit să nu se ia la întrecere cu cerul.37

Ziua a patra

În aceată zi Dumnezeu a făcut corpurile cereşti adică luminătorii


tăriei, pentru a lumina pe pământ ,, Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe
tăria cerului, ca să lumineze pe pământ” (Facere 1, 14).
Dumnezeu a făcut luminătorul mare pentru cârmuirea zilei şi
luminătorul mic pentru cârmuirea nopţii şi stelele ,, A făcut Dumnezeu cei
doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi
luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele”(Facere 1, 16).
Sfinţii Părinţi sunt cu toţii de acord când afirmă că soarele şi
luminătorii cerului au fost făcuţi în ziua a patra, nu doar au apărut atunci. Nu
există nici un motiv pentru care Părinţii, dacă textul Facerii ar fi îngăduit-o,

35
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, anul 1986, pag 124
36
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2005,
pag 70
37
Sfântul Ioan Gurăde Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucuresti ,anul
2003, pag 52

19
să nu fi acceptat explicaţia, mai „firească” aparent, că lumina soarelui a
luminat primele trei zile ale facerii, însă globul soarelui a devenit vizibil de
pe pământ doar în ziua a patra. Faptul că ei resping cu toţii explicaţia aceasta
însemnă că textul Facerii nu o îngăduie.
Despre acest lucru Sfântul Vasile cel Mare spune: „Cerul şi pământul
fuseseră făcute mai înainte; după facerea lor a fost creată lumina, apoi a fost
despărţită ziua de noapte, apoi iarăşi s-a făcut tăria şi arătarea uscatului; apa
s-a adunat într-o adunare cu margini fixe şi determinate; pământul s-a
umplut cu cele care au răsărit din el, a odrăslit mii şi mii de feluri de plante
şi s-a umplut cu toate soiurile de arbori. Nu erau încă nici soarele, nici luna,
ca să nu spună oamenii că soarele este pricina şi tatăl luminii, ori ca aceia ce
nu îl cunosc pe Dumnezeu să-l socotească creator al celor răsărite din
pământ.”38
Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest lucru spune:,, Dumnezeu a
creat soarele în ziua a patra, ca să nu socoteşti că datorită lui avem ziua.”
Vorbind despre luminatorul cel mare, adică despre soare, tot el spune
spune:,,Soarele face mai strălucitoare ziua, slobozind razele sale pline de
lumină şi arătând în fiecare zi proaspăta sa frumuseţe. El se arată odată cu
zorii şi deşteaptă pe fiecare om la munca sa.”39 Soarele a fost hotărât spre
stăpânirea zilei, adică spre luminarea zilei.
Despre facerea luminătorului mare Sfântul Ioan Damaschin spune: ,,În
a patra zi Dumnezeu a făcut luminătorul cel mare, adică soarele, ca să
conducă şi să stăpânească ziua, prin el se constituie ziua, căci ziua este
timpul când soarele este deasupra pământului, iar durata unei zile este

38
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, anul 1986, pag 133
39
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucuresti ,Anul
2003, pag 62

20
drumul soarelui pe deasupra pământului de la răsărit la apus, acest luminător
nu este însăşi lumina, ci cel ce conţine lumina.”40
Luminătorul mic, adică luna, dimpreună cu stelele a fost hotărât spre
stăpânirea nopţii. El este cel mai luminos astru după soare.
Despre luminătorul mic Sfântul Ioan Gura de Aur spune: ,,Luna cu
lumina ei este îndestulătoare să lumineze întunecimea nopţii, soarele
nearătându-se niciodată noaptea”41. Iar Sfântul Ioan Damaschin
spune:,,Noaptea este timpul în care soarele este dedesubtul pământului, prin
urmare luna şi stelele au fost orânduite ca să lumineze noaptea”.42
Dumnezeu a făcut aceste semne ca să se deosebească anotimpurile,
zilele şi anii. Iar despre acest lucru tot Sfântul Ioan Damaschin spune: ,,Prin
soare se costituie cele două anotimpuri: primul, primăvara, căci în el a făcut
Dumnezeu universul , vara este cea care ţine mijlocul între primăvară şi
toamnă căci are căldura primăverii şi uscăciunea toamnei. Anotimpul
toamnei ţine mijloc între vară si iarnă, iar anotimpul iernii este friguros şi
umed şi ţine mijloc între toamnă şi primăvară.”43
Aşadar vedem că în acestă zi Dumnezeu face soarele, luna şi stelele
pentru luminarea zilei şi a nopţii.

Ziua a cincea

În această zi Dumnezeu face vieţuitoarele din apă şi din aer. Despre


această zi Sfântul Ioan Gură de Aur scrie următoarele: „După cum
40
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2005,
pag 62
41
, Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucuresti ,Anul
2003, pag 64
42
Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2005, pag 63
43
Idem, pag 64-65

21
pământului i-a spus numai atât: Să răsară, şi pământul a dat fel de fel de
flori, de ierburi şi de seminţe, şi numai cu porunca au fost aduse toate la
fiinţă, tot aşa şi acum a spus: Să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi păsări,
zburătoare pre pământ sub tăria cerului, şi dintr-o dată au fost create atâtea
feluri de târâtoare, atât de deosebite păsări, că nici nu este cu putinţă a le
înşira cu mintea.”44
Iar Sfântul Vasile cel Mare vorbind despre vietățile din apă spune:
„Astfel, apa a fost silită să slujească poruncii Ziditorului. Nespusa şi marea
putere a lui Dumnezeu a arătat vii, lucrătoare şi mişcătoare tot felul de
vieţuitoare ale apelor, şi este cu neputinţă să numeri speciile lor, căci
deodată cu porunca apele au primit şi capacitatea de a naşte.”45
La porunca lui Dumnezeu şi prin cuvântul Lui apele au dat vietăţi
însufleţite, dându-le poruncă să crescă şi să se înmulţească pentru a umple
mările iar păsările pământul ,,Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis:
"Creşteti şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească
pe pământ!”(Facere 1, 22)
Dumnezeu le-a binecuvântat ca să se înmulţească pentru că vieţile
create de El erau însufleţite şi pentru că voia să se constintuie neamul lor,
acest cuvânt ţinându-le pe ele până astăzi.

Ziua a şasea
În această zi, a şasea si totodată ultima zi a creaţiei Dumnezeu a făcut
animalele terestre şi omul, el fiind cununa întregii creaţii.

44
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucureşti ,anul
2003, pag 72
45
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, anul 1986, pag 158

22
La porunca lui Dumnezeu, îndată, pământul a scos târâtoare, fiare ale
câmpului, animale de pradă şi dobitoace, atâtea câte erau de trebuinţă slujirii
celui ce, în aceeaşi zi, a călcat porunca Domnului.
Sfântul Vasile Cel Mare spune: „Sufletul necuvântătoarelor nu s-a
arătat fiind ascuns în pământ, ci a luat fiinţă o dată cu trupul lor, la porunca
Ziditorului.”46 O dată cu această lucrare creatoare, totul este gata pentru
apariţia omului, care avea să fie domn peste toate. Dar măreaţa zidire nu este
doar spre folosul practic al omului. Ea are ceva tainic; fiind zidirea cea bună
a Atotbunului Dumnezeu, ea poate să ne înalţe mintea către El. Iar Sfântul
Ioan Gură de Aur scrie:
„Dumnezeu nu le-a creat pe toate numai pentru trebuinţa noastră, ci şi
pentru dărnicia Lui, ca noi, văzând bogăţia nespusă a făpturilor Lui, să ne
uimim de puterea Ziditorului şi să putem şti că toate acestea au fost aduse la
fiinţă cu o înţelepciune şi bunătate nespusă, spre cinstirea omului ce avea să
fie făcut.”47
După ce Dumnezeu face toate cele de trebuinţă omului, în această
ultimă zi a creaţiei este creat şi el la sfatul Sfintei Treimi ,,Şi a zis
Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să
stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile
ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"(Facere 1, 26)
Omul a fost făcut după chipul şi asemănarea Sfintei Treimi ,,Să facem
om după chipul şi după asemănarea Noastră” ne spune Sfânta Scriptură. El a
fost pus ca să stăpânească peste tot pământul, peste peştii mărilor, peste
păsările cerului, peste animalele domestice şi peste toate vietăţile, şi tot
odată cu crearea omului se sfârşeşte şi creaţia lumii văzute.
46
Idem, pag 172
47
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed IBMBOR, Bucureşti ,anul
2003, pag 77

23
Dumnezeu a creat lumea bună foarte ,, Şi a privit Dumnezeu toate câte
a făcut şi iată erau bune foarte”.(Facere 1, 31)
După fiecare zi a creaţiei Moise spune: „Şi a văzut Dumnezeu că este
bine”.Dumnezeu nu putea crea nimic rău pentru că El nu este autorul răului
ci răul este lipsa Sa, El este atotperfect si atotbun şi de aceea şi lumea creată
este bună foarte.

Învățătura despre crearea lumii văzute în Simbolul de credință

Din Crezul ortodox rezultă că toate Persoanele Sfintei Treimi sunt


împreună lucrătoare la facerea lumii şi la celelalte acţiuni dumnezeieşti.
Lumea este opera Sfintei Treimi.
Acest lucru rezultă din următoarele articole din Crez:

24
a)„Cred întrunul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al
pământului al tuturor celor văzute...”
Din acest prim articol din Simbolul de credinţă niceo-
constantinopolitan observăm că se spune că Dumnezeu-Tatăl este Creatorul
lumii văzute.Aşadar ne este prezentat Tatăl ca autor al lumii văzute, El este
reprezentantul activităţii creatoare, însă şi celelalte două Persoane sunt
împreună lucrătoare la activitatea creatoare.Tatăl are în Sine ideea creaţiei.
Aşadar doctrina crestină Îl consideră pe Dumnezeu-Tatăl Creatorul lumii,
care, după expresia unora dintre Sfinţii Parinţi, a adus totul la existenţă
„ prin Fiul în Duhul Sfânt”. Psalmistul lăudând pe Dumnezeu pentru puterea
atotțiitoare spune: ,,În mâna lui sunt marginile pământului și înălțimile ale
lui sunt. Că a Lui este marea și El a făcut-o și uscatul mâinile Lui l-au
zidit.”(Psalmul 94, 4-5)

b) „... Cel de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut...”


În acest articol din Simbolul de credinţă observăm că prin Fiul toate s-
au făcut, Fiul realizând impulsul Tatălui, traducându-l în faptă.
Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan spune în primul capitol din
Evanghelie,(un fragment din acest capitol citindu-se la Liturghia Sfântului
Ioan Gură de Aur din noaptea Învierii Domnului), spune: Toate prin El s-au
făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut întru El era viaţă şi viaţa
era lumina oamenilor.”(Ioan 1, 3-4)
De aici vedem câ toate s-au făcut prin Hristos, El fiind viaţa şi Lumina
lumii. Iar Sfântul Apostol Pavel mărturisind despre activitatea creatoare a
Fiului spune: ,,Că întru Dânsul (Fiul) s-au zidit toate cele din ceruri și cele
de pământ, cele văzute și cele nevăzute” (Coloseni 1, 16), Fiul fiind Făcător
a toate asemenea Tatălui, așa cum ne mărturisesc și Părinții de la Sinodul I
25
Ecumenic în Simbolul de credință de la Niceea, ceea ce înseamnă că Fiul a
fost înainte de a se fi făcut toate, înainte de a se fi făcut timpul care este legat
de natura creată. Deci Fiul este din veșnicie, nu este făcut.Eusebiu de
Cezareea spune că ,,Fiul împreună cu Tatăl a creat toate, El fiind mai înainte
decât toată făptura.”48

c) „...Şi întru Duhul Sfânt, din Domnul de viaţă facătorul...”


În acerst articol din Simbolul de credinţă observăm că Duhul Sfânt
adică cea de treia Persoană a Sfintei Treimi este Domnul de viaţă făcătorul
este cel ce dă viaţă, este cel ce desăvârşeşte activităţile creatoare. Duhul
Sfânt este cauza cea împlinitoare a creaţiei. Despre participarea Sfântului
Duh la crearea lumii ni se spune și în cartea Iov ,, Duhul lui Dumnezeu ma
zidit.”(Iov 33, 4), El este ,,… Domnul de viață făcătorul...” așa cum ne
învață părinții de la Sinodul II Ecumenic, în Simbolul de credință.
Duhul este numit de Părinții de la Sinodul II Ecumenic ,,… Domnul
de viață făcătorul…’’, pentru că El este cel ce a umplut de viață cele făcute
și avea să le umple de o viață tot mai bogată.49Sfântul Vasille cel Mare
spune: ,, Duhul Care face viu arată viața, El este slăvit cu Tatăl și cu Fiul.
Duhul este rânduit să creeze împreună cu Cuvântul cel viu.”50

Concluzii

48
Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, Trad. Pr. Prof. T. Bodogae, Ed. IBMBOR, anul 1987, Pag 35
49
Învățătura de credință ortodoxă, Ed. IBMO, București,anul 152, pag 138
50
Sfântul Vasile cel Mare, Împotriva lui Eunomie, Trad. Ierom. Lavrentie Carp, Ed. Crigarux, anul 2007,
pag 169

26
Aşadar cele create îşi au existenţa prin voia Tatălui; sunt aduse la
existenţă prin lucrarea Fiului şi se împlinesc întru existenţă prin prezenţa
Duhului Sfânt. Sfântul Irineu de Lugdunum scrie: ,, Dumnezeu este rațional
și prin urmare a creat toate lucrurile prin Cuvântul Său, adică prin Fiul.
Dumnezeu este duh și prin Duhul Său El a înfrumusețat toate lucrurile
Sale.”51

Bibliografie

• Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București Anul


2006

51
Sfântul Irineu de Lugdunum, Demonstrația propovăduirii apostolice, V, Trad. Remus Rus, Ed
IBMBOR,
București, anul 2001, pag 69

27
• Sfântul Chiril al Alexandriei, Trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, în colecția PSB,Editura IBMBOR, Bucureşti , Anul
1992
• Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, Trad. Pr. Prof. D.
Fecioru, în colecția PSB, Ed IBMBOR, București, Anul 2003
• Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Trad. Pr. Prof. D. Fecioru,
Ed. IBMBOR, București, Anul 2005
• Sfântul Irineu de Lugdunum, Demonstrația propovăduirii
apostolice, V, Trad. Remus Rus, Ed IBMBOR, București, Anul
2001
• Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron , Trad. Pr. Prof. D.

Fecioru, PSB, Ed. IBMBOR, București, Anul 1986


• Sfântul Vasile cel Mare, Împotriva lui Eunomie, Trad. Ierom.
Lavrentie Carp, Ed. Crigarux, Anul 2007
• Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri din exil. Către Olimpiada şi cei
rămaşi credincioşi… Trad. D Fecioru, Anul 2006
• Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, , Trad. . Pr. Prof. T.
Bodogae, Ed. IBMBOR, Anul 1987,
• Stăniloae, Pr. Prof .Dr. Dumitru, Chipul nemuritor a lui
Dumnezeu, Mitropolia Olteniei, Craiova,Anul 1987
• Chiţescu, Prof. Nicolae, Pr. Prof I. Petreuţă, Pr Prof. Isidor
Todoran, Teologie Dogmatică şi Simbolică, manual pentru
Institutele Teologice, vol. 1, Ed IBMOR, Bucureşti , Anul 1958
• Gherasim ,Arhimandritul Timus, Teologia Dogmatcă de Macarie,
Tomul I, TIpografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, Anul 1886
• Lossky, Vladimir, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, Trad.
Vasile Răducă, Ed Anastasia, Anul 2003

28
• Kovalevsky, Jean, Taina originii, Editura Anastasia, Bucureşti,
Anul 1996,
• Radu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Îndrumări misionare, Editura
IBMABOR, Bucureşti, Anul 1986
• Protoereu P. Sveltov, Învățătura creștină în expunerea apologetcă,
Trad. IC. ST. Serghie Bejan , C-tin Tomescu, vol I, Tipografia
Tiparul Moldovenesc Chişinău, Anul 1935
• Bria, Pr Ion, Credinţa pe care o mărturisim, Ed IBMBOR,
Bucureşti, Anul 1987
• Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof I. Petreuţă, Pr Prof. Isidor Todoran,
Teologia Dogmatică şi Simbolică, manual pentru Facultăţile de
teologie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, Anul 2008
• Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Arhid Zăgrean, Dogmatica
Ortodoxă, manual pentru Seminariile teologice, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca Anul 2006
• Remete, Pr. Conf. Prof George, Dogmatica Ortodoxă, Editura
Renaşterea, Alba Iulia, Anul 2000
• Învățătura de credință ortodoxă, Ed. IBMO, București,Anul 1952
• Sterea, Pr. Tache, Creaţia şi Dumnezeu Creatorul, în
<<Ortodoxia>>, Anul 1998, Nr 1-2, Ianuarie-Iunie
• www.crestinortodox.ro

29