Sunteți pe pagina 1din 43

PARTENERIAT FAMILIE-GRĂDINIŢĂ

FORME ALE RAPORTURILOR FAMILIE – GRĂDINIŢĂ


Timp: 2h 10min

Pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de


experienţă, iar cei care pun bazele educaţiei sale sunt părinţii, familia. Aceştia îşi
pun amprenta asupra copilului în primii 6-7 ani, bazele educaţiei primilor ani în
familie constituind factorul hotărâtor în ceea ce priveşte viitorul matur.
Familia :
• Organism reglator, ofera copilului mediul afectiv, social, cultural
Gradinita:
• Contribuie la educatia copilului in colaborare cu familia
În formarea copilului trebuie să existe o unitate de acţiune, de vederi şi un
mod comun de lucru între cei doi factorii: familia, grădiniţa.
Literatura de specialitate a evidenţiat faptul ca familia trebuie sa se
subordoneze unitatii de invatamant, singura capabila sa indeplineasca functiile de
transmitere a cunoasterii.
In sociologie exista un concept „ familie- tinta” potrivit căruia părinţii dau
sau nu dovadă de competenţă în educarea copiilor, iar cadrele didactice reprezintă
principala categorie de specialişti, prin intermediul cărora statul instruieşte tânăra
generaţie, modelând, în acelaşi timp, viaţa familială (condiţiile de igienă,
alimentaţia, moravurile) în conformitate cu valorile sociale.
Raporturile active ale familiei cu unitatea de învăţământ sunt stimulate, în
ultima perioadă, de apariţia unor importante mize familiale ale educatiei:
 instrumentale –gradinita reprezintă instrumentul, cel mai la
îndemână, de a asigura securitatea profesională a copiilor
 afective – în societatea în care raporturile părinţi – copii au o
puternică încărcătură afectivă, gradinita se orienteaza către obiective vizând
dimensiunea emoţională
 culturale – în societatea actuală există, tot mai frecvent, grupuri
sociale care susţin unele idealuri colective (ex. – educatie ecologistă), iar gradinita
reprezintă un câmp privilegiat sub acest aspect.
Apariţia acestor mize, precum şi regandirea raporturilor familie – gradinita,
au condus la o implicare mai profundă a părinţilor în activitatea unitatii şi la
multiplicarea interacţiunilor personale între reprezentanţii acesteia şi membrii
familiei.
Cercetările întreprinse în acest sens au evidenţiat existenta a două tipuri de
implicări şi anume:
• dimensiunea relaţiei părinte-copil – care vizează:
• urmarirea evolutiei copilului
• ajutor în îndeplinirea sarcinilor
• suport moral şi material al activităţii copilului
• dimensiunea relaţiei familie-gradinita – care se referă la:
• alegerea unităţii de invatamant
• contactul părinţilor cu cadrele didactice
Contactele cu cadrele didactice se pot realiza sub forma unor întâlniri
colective desfăşurate în cadrul:
1.formal - reuniuni de informare a părinţilor cu privire la
conţinuturile şi metodele utilizate
- lecţii deschise
- expoziţii cu lucrările practice ale copiilor

2.informal - excursii
- vizite
- activităţi sportive ale copiilor
- serbări
- aniversări ale copiilor
Aceste contacte contribuie la cunoaşterea familiei copilului. Sarcina fiecărui
cadru didactic este de a stabili un program comun de educaţie în grădiniţă şi
familie. Trebuie să existe un sistem unitar de cerinţe şi o colaborare permanentă
între membrii parteneriatului pentru a obţine rezultatele scontate. În acest context
educatoarea trebuie să-i conştientizeze pe părinţi de faptul că cerinţele grădiniţei
trebuie continuate şi în familie de către toţi membrii acesteia. În munca de educaţie
contează: climatul familial, conţinutul activităţilor şi al tuturor acţiunilor
desfăşurate în familie şi mai puţin numărul cadourilor primite sau orele de prezenţă
fizică alături de copil.
Un bun parteneriat grădiniţă – familie se va putea realiza în condiţiile
existenţei unei competenţe profesionale din partea cadrelor didactice care au
menirea de a atrage părinţii în viaţa şcolară, determinându-i să conştientizeze
importanţa acestei implicări, cât şi de dorinţa părinţilor de a se autoeduca
permanent.

Atelier: exercitiu
• definiti conceptul de „ familie- tinta”
• enumerati cateva actiuni prin care se pot depista familiile capabile
sa participe la un parteneriat
GRĂDINIŢA, O COMPONENTĂ A VIEŢII COTIDIENE A FAMILIEI
Timp: 3h 20min
În societatea contemporană grădiniţa a devenit o prezenţă tot mai importantă
în viaţa fiecărei familii cu copii. Mai devreme sau mai târziu fiecare părinte devine
preocupat de pregătirea copilului pentru şcoală, iar grădiniţei îi revine, în mod
expres, acest rol. Înscrierea şi frecventarea grădiniţei de către copil are foarte multe
implicaţii asupra desfăşurării vieţii cotidiene a familiei. Şcolarizarea impune
anumite presiuni asupra familiei:
• ritmicitate, stabilitate, o ordine în viaţa familiei din punct
de vedere al timpului
• modificare a raportului familiilor cu spaţiul: familia poate
opta pentru o grădiniţă aproape de domiciliu, de locul de muncă al unui
dintre părinţi sau să convină aspiraţiilor privind viitoarea carieră şcolară a
copilului
• afectarea bugetului familial: sume de bani trebuie
cheltuite pentru asigurarea mesei copilului ( în cazul grădiniţelor cu
program prelungit), achiziţionarea de rechizite, plata unor lecţii
specializate (arte, dans, limbi străine, sport, etc.), cheltuieli curente
(transport, îmbrăcăminte, sănătate, igienă)
• volumul şi distribuţia sarcinilor între membrii familiei:
sarcini menajere, sarcini de supraveghere, asistare şi susţinere a copilului
în activitatea şcolară.
• exercitarea unui control accentuat al părinţilor asupra
copiilor: controlul conduitei
• modificarea formelor şi conţinuturilor educaţiei familiale
• modificarea climatului emoţional al familiei prin crearea
unor stări de satisfacţie sau/şi de tensiune, oferind în acelaşi timp teme de
conversaţie între membrii familiei
• evaluare permanentă a activităţii parentale
• introducerea familiei într-o reţea de sociabilitate ai cărei
poli sunt: colegi ai copilului, părinţi ai acestora, cadre didactice, conferind
adulţilor un rol şi o identitate socială particulară şi anume, acela de
părinte al unui copil.
Aceste aspecte determină o mai bună integrare în viaţa comunităţii şi putere
mai multă în raporturile cu sistemul instituţional, ţinând cont de forţa socială
generată de numărul contactelor cu cadrele didactice, cu părinţii, cu administraţia
grădiniţei.

Exerciţiul:
Alegeti cateva cerinte impuse de frecventarea gradinitei, explicati-le si prezentati
modul de adaptare al familiei privind respectarea acestora.

Exerciţiul 2.
Prezentaţi pe scurt relaţia Familie – Grădiniţă existentă la dvs. la grupă şi arătaţi
care sunt îndatoririle participanţilor la acest parteneriat:
Exerciţiul 3.
Pornind de la următoarea situaţie prezentată mai jos, vă rugăm să precizaţi câteva
modalităţi prin care să reuşim să motivam familia pentru frecventarea gradinitei de
catre copil:

„Cristina este o fetiţă blondă, bucălată la faţă şi cu părul cârlionţat. Privirea ochilor
ei albaştrii te străpunge până în adâncul sufletului. Este o fetiţă veselă şi gata
oricând să-ţi ofere o mână de ajutor. În timpul activităţilor este atentă, iar
răspunsurile date sunt rapide şi corecte. Are 5 ani şi este singurul copil la părinţi.
La grădiniţă a fost adusă mereu de către mama ei. În ultima vreme Cristina s-a
schimbat. Este abătută, nu mai este activă şi plânge, fără un motiv anume, aproape
zilnic. Refuză să dea orice explicaţie, iar când vine mama îi sare de gât plângând.
Nici aceasta din urmă nu-şi poate explica reacţia Cristinei. De curând Cristina nu
mai vine la grădiniţă. Absenţa ei este resimţită atât de către copii cât şi de către
educatoare. Un telefon scurt anunţă:”Cristina nu va mai veni la grădiniţă!”
INFLUENŢE / PRESIUNI EXERCITATE DE FAMILIE
ASUPRA GRĂDINIŢEI
Timp:5h 20min

Chiar daca presiunile familiei asupra gradinitei se exercita in modalitati si


grade diferite de la o unitate de invatamant la alta si de la un cadru didactic la altul,
in ansamblul lor, aceste presiuni se refera la:
 presiuni temporale şi spaţiale – obligă gradinita la reconsiderări ale
orarelor (care trebuie puse în acord cu orarele profesionale ale părinţilor, cu
nevoile de petrecere a timpului liber, cu nevoile de informare ale părinţilor), la
redefinirea spaţiilor educationale sau la prelungiri ale activităţilor educative în
durate şi spaţii extra-şcolare (cadrele didactice discută cu părinţii despre activitatea
copilului la ieşirea din gradinita: pe stradă, la magazin, la o reuniune mondenă, la
telefon, etc.)
 creşterea complexităţii rolului cadrului didactic: devine partener de dialog
pe teme diverse, consilier în probleme psiho-pedagogice sau familiale, asistent
social, etc)
 activitatea cadrelor didactice care sub presiunea unor aşteptări venite, în
mod diferit din partea părinţilor, trăiesc sentimentul insecurităţii şi caută să se
protejeze limitând „amestecul” părinţilor în viaţa gradinitei .
 reconstrucţia continuă a rolurilor care se negociază în experienţa
cotidiană: modificarea conduitei în raport cu un copil anume şi familia acestuia,
modificarea strategiilor educative generale, ca urmare a reacţiilor părinţilor.
 apariţia unui nou factor de evaluare şi control al activităţii cadrului
didactic, determinat de pătrunderea părinţilor în gradinita, de participarea la
activităţi didactice. Acestea permit părinţilor să-şi exprime opiniile, fapt care poate
genera disconfort.
 repunerea în discuţie a oportunităţii unor metode şi chiar a unor obiective
şi conţinuturi didactice.

 lărgirea permanentă a orizontului informaţional, pedagogic şi cultural ale


cadrului didactic, fapt care poate aduce satisfacţii, dar şi disconfort psihic.
Influenţele/presiunile prezentate evidenţiază impactul reciproc al celor două
instanţe educative, familie şi grădiniţă, ca şi ambivalenţa sa, care fac ca
multiplicarea şi diversificarea legăturilor să fie dorite de toată lumea, dar în acelaşi
timp, să genereze tuturor sentimente de insecuritate şi să conducă la strategii de
limitare sau chiar de evitare, venite din ambele părţi.
Nu se poate vorbi de o educaţie familială fără a lua în considerare raporturile
familiei cu unitatea de invatamant, cum nu se poate vorbi despre o educaţie fără a
ţine seama de raporturile gradinitei cu familiile copiilor.

Atelier: Joc exercitiu.


Se lucreaza in grupe de cate doua persoane, fiecare primeste un jeton
pe care este prezentata o actiune a copilului si comportamentul
acestuia in timpul actiunii respective. Tinand cont de tipurile de
„ familie – tinta” existente:
1. prezentati cateva reactii ale acestora la comportamentul copiilor.
2. evidentiati atitudinea ideala a parintelui fata de comportamentul copilului
REPREZENTĂRI ŞI AŞTEPTĂRI RECIPROCE

Dacă în societatea actuală majoritatea actorilor (factori de decizie politică şi


administratori, consilieri şcolari, cadre didactice, părinţi) sunt convinşi de
necesitatea unor legături strânse între gradinita şi familie, natura acestor legături,
poziţia şi competenţele fiecăruia dintre polii implicaţi reprezintă obiect al
controverselor.
În acest sens literatura de specialitate prezintă următoarele aspecte:
.Relaţia familie-gradinita se înscrie în ansamblul evoluţiilor democratice
care implică retragerea parţială a statului ca factor de control şi decizie şi
negocierea între părţile direct implicate. Rezultă o ideologie a deschiderii unitatii
de invatamant a creşterii vizibilităţii proceselor pedagogice pentru beneficiarii lor
direcţi. Această ideologie s-a dezvoltat în condiţiile atragerii copiilor spre
frecventarea gradinitei şi a vizat, în principal, informarea şi formarea părinţilor în
vederea utilizării lor ca resurse în politica de egalizare a şanselor în faţa şcolii. Se
recomandă unitatilor de invatamant să organizeze reuniuni de informare
pedagogică a părinţilor, să difuzeze materiale (publicaţii, scrisori) în acest scop, să
întâlnească şi să consilieze direct părinţii ai căror copii se află în dificultate, să
permită accesul părinţilor în gradinita, în cadrul unor zile ale "porţilor deschise"
sau al unor lecţii deschise pentru părinţi.
. Tipul de raport familie - gradinita este dependent de caracteristicile
instituţiei de invatamant, privită din perspectivă organizaţională.
Se disting următoarele tipuri de familie :
• familia-client al activităţii pedagogice - implică o
comunicare unidirecţională, dinspre gradinita către
familie, şi limitată la probleme care vizează aspecte
marginale ale organizaţiei
• familia-garant - consultată în scopul obţinerii unei
informaţii de feed-back, fără ca aceasta să însemne că
organizaţia va lua, în mod necesar, în consideraţie aceste
informaţii în luarea deciziilor
• familiile-grup de presiune în raport cu autoritatea de
invatamant - care reacţionează la revendicările formulate
de părinţi
• familia-partener la luarea deciziilor în cadrul orga-
nizaţiilor prescolare
În această relaţie sunt utilizate, de regulă, două concepte şi anume:
• cooperarea - presupune o negociere între reprezentanţii
gradinitei, părinţi şi prescolari cu privire la mijloacele
utilizate pentru atingerea unor obiective elaborate
exclusiv de gradinita
• parteneriatul - care implică negocierea obiectivelor
înseşi.

.Cadrele didactice au opinii diferite cu privire la distribuţia rolurilor şi la


legătura gradinita-familie :
 o categorie de cadre didactice consideră că gradinita are sarcina
instruirii, iar familia pe aceea a educării.
 a doua categorie de cadre didactice consideră că gradinita şi
familia au, în linii mari, aceleaşi atribuţii, că nu se poate face o distincţie netă între
sarcinile fiecăreia.
După părerea unor autori dialogul trebuie să se poarte în jurul valorilor şi
practicilor prescolare, fără ca pertinenţa acestora să poată face obiect al negocierii.
Cu alte cuvinte, dialogul gradinita-familie are mai mult o "utilizare simbolică",
reprezentînd o modalitate prin care cadrul didactic caută să convingă părinţii şi să
se convingă pe el însuşi că procedurile utilizate sunt corecte, un mijloc de
legitimare a acestor proceduri.
.Cu privire la atitudinile părinţilor în relaţia cu gradinita s-au evidenţiat
patru tipuri de raporturi : opoziţie, delegare, mediere şi cooperare.

• Familiile de tip "bastion" înregistrează cel mai scăzut nivel de permeabilitate


şi de participare în raport cu gradinita (opoziţie). În ceea ce priveşte categoria
socio-profesională şi nivelul studiilor, familiile aparţinînd categoriilor mijlocii
şi superioare şi cele în care studiile mamei depăşesc nivelul învăţămîntului
general obligatoriu au contacte mai frecvente cu aceasta.
• În timp ce, pentru familiile de tip "asociaţie", colaborarea rezultă dintr-o
orientare generală către exterior şi o concepţie foarte largă cu privire la
competenţele institutiei.
• Familiile de tip "paralel" apelează la cadrele didactice în calitate a acestora
de specialişti capabili să compenseze dezorientarea părinţilor în faţa ritmului şi
amplorii schimbărilor contemporane.

Rezultă că, dacă în primul caz este posibilă instaurarea unei relaţii de
cooperare, în cel de-al doilea relaţia este asimetrică (delegare). În cazul
familiilor "bastion", reuşita integrarii copilului in colectivitate poate fi realizata
daca familia isi redirectioneaza atitudinea conservatorista.
Dificultăţile unei cooperări sau ale unui parteneriat între familie şi gradinita
sunt legate de :
• conflictul de interese
• redefinire a rolurilor celor doua parti
.Atitudinea prescolarilor trebuie luată în considerare, deoarece ei
constituie, "cureaua de legătură" între gradinita şi familie, transmiţînd direct sau
indirect mesaje dintr-o parte în cealaltă. Copilul este conştient de faptul că
reprezintă obiectul unui control dublu asupra căruia el are cu atît mai puţină
influenţă cu cît părinţii şi dascălii se informează reciproc şi se înţeleg asupra
strategiilor.
Când părinţii şi dascălii se întîlnesc, "şurubul se strînge", acţiunile lor lasă
puţine "portiţe de scăpare", iar copiii o simt.

Atelier :
1. Se formeaza trei grupe de lucru. Fiecare grupa primeste cate un plic in
care este specificat tipul de familie( bastion, asociatie, paralel).
Se cere sa se enumere avantajele si dezavantajele tipologiei fiecarei
familii si atitudinea educatorului in atragerea lor in incheierea parteneriatului.
2. Specificati tipurile de familie din care provin copiii din grupa pe care
o indrumati in acest moment ; aratati ce atitudine ati adoptat si de ce.

PLURALISMUL STILURILOR EDUCATIVE

Expresia stil educativ este utilizată într-un sens relaţional: ea vizează natura
şi caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul
educativ, fiind adesea înlocuită în literatura de specialitate cu termeni ca
"atmosferă familială", "climat educativ (familial)", "tehnici de influenţă".Studiile
consacrate acestei teme se organizează în jurul a două axe:
• axa autoritate/liberalism sau constrînere/permisivitate -
sunt utilizaţi indicatori care reflectă limitele şi constrângerile impuse
de părinţi activităţii copiilor, responsabilităţile atribuite acestora,
modul în care este exercitat controlul parental, rigoarea cu care sunt
aplicate şi controlate regulile etc.
• axa dragoste/ostilitate sau ataşament/respingere -
indicatorii reflectă gradul de angajare a părinţilor în activitatea
copilului, suportul (ajutorul) pe care i-l oferă, timpul pe care i-l
consacră, receptivitatea faţă de stările lui emoţionale şi faţă de nevoile
sale.
Combinând controlul parental cu suportul parental au rezultat trei modele de
acţiune parentală:
• permisiv - caracterizat prin nivelul scăzut al controlului,
puţine norme de conduită şi puţine responsabilităţi îi sunt impuse
copilului, iar modul în care el răspunde aşteptărilor parentale este
supus unui control slab. Părinţii se străduiesc să înţeleagă şi să
răspundă nevoilor copilului.
• autoritar - nivel înalt al controlului cu o slabă susţinere a
activităţii copilului; acestuia i se impun principii şi reguli de conduită
inviolabile; autoritatea, tradiţia, munca, ordinea, disciplina sunt
valorile pe care părinţii le transmit sistematic.
• autorizat - îmbină controlul sistematic cu un nivel înalt al
suportului parental. Părinţii formulează reguli şi controlează
respectarea lor, dar nu le impun, ci sunt deschişi la schimburi verbale
cu copiii, explicându-le raţiunile pentru care regula trebuie respectată
şi situaţiile în care ea se aplică şi stimulând, totodată, autonomia lor de
gândire.

Structura internă a familiei

Studiile efectuate au confirmat ipoteza dependenţei stilului educativ de


modul de structurare a familiei. Astfel s-au prezentat familii cu structură diferită şi
caracteristicile acestora în ceea ce priveşte stilul educativ.
familii slab structurate - prezintă copilului puţine reguli, normele fiind
aproape absente;
familii cu structură rigidă - pun copilul în faţa unor reguli neschimbătoare şi
a unor norme a căror aplicare nu admite nici o excepţie, au tendinţa de a adopta un
stil educativ bazat pe controlul parental şi supunerea copilului.
familii cu structură suplă - furnizează copilului reguli şi norme flexibile,
aplicabile în funcţie de situaţie; lasă copiilor posibilitatea de a-şi manifesta
iniţiativa şi de a se exprima.

Statutul socio-economic şi nivelul cultural al părinţilor

Pornind de la faptul că unii părinţi preferă să acţioneze asupra personalităţii


copilului, în timp ce alţii acţionează mai degrabă asupra mediului de viaţă al
acestuia, sunt construite patru tehnici de influenţă: control, relaţie, motivaţie şi
moralizare.
Prin control, părinţii urmăresc să obţină comportamentul pe care îl doresc de
la copil formulând o serie de obligaţii şi interdicţii şi practicând un sistem de
sancţiuni între care cele materiale deţin o pondere importantă.
Tehnicile relaţionale, se bazează pe credinţa părinţilor că manifestările
copilului nu sunt decât răspunsuri la conduitele persoanelor cu care el vine in
contact.
Prin combinarea tehnicilor de control şi de relaţie se obţin patru stiluri
influenţă: (1) stilul disciplinar (tehnică dominantă: controlul); (2) stilul tradiţional
(tehnică dominantă: relaţia); (3) stilul anomic (nici o tehnică nu e utilizată
sistematic); (4) stilul charismatic (controlul şi relaţia sunt îmbinate).

Tehnicile de motivare urmăresc să-l facă pe copil să conştientizeze raportul


dintre costurile şi beneficiile obţinute dintr-o acţiune şi, pe această bază, să renunţe
la o acţiune sau să accepte o alta.
Tehnicile de moralizare, constau în stimularea sau inhibarea unei conduite a
copilului prin apelul la valori deja interiorizate (religioase, morale, estetice etc.)
considerate superioare. În general, părinţii anchetaţi apelează mai frecvent la
tehnici de control şi mai rar la tehnici de moralizare.
Atelier :
Exercitiul 1. Pornind de la experienta practica pe care o aveti, prezentati
cateva tipuri de relatie parinte – copil completand urmatorul tabel :
Nr crt. Tipul de relatie Cum se realizeaza sustinerea Cum se realizeaza
Parinte- copil morala si materiala a activitatii controlul asupra
copilului indeplinirii
sarcinilor ce-i revin
copilului in familie
si gradinita.
1. permisiv

2. autoritar

3. autorizat

STILURI EDUCATIVE ŞI DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

De regulă dezvoltarea cognitivă este corelată cu inteligenţa. Numeroşi autori


au arătat că nivelul Q. I. al mamei permite previziuni cu un grad ridicat de
probabilitate în legătură cu inteligenţa copiilor. Aceste corelaţii au fost explicate
prin faptul că inteligenţa mamei este moştenită de copil prin mecanisme genetice.
O serie de cercetări mai recente au schimbat, însă, datele problemei. În prezent
psihologii definesc Q.I. ca măsură a inteligenţei unui individ într-un moment
determinat al evoluţiei sale şi admit că ritmurile acestei evoluţii sunt diferite de la
un individ la altul şi de la o etapă la alta în cursul vieţii aceluiaşi individ, astfel
încât, pornind de la un nivel al Q.I. măsurat în momentul To, nu se poate face nici
o previziune pentru momentul T 1.
Legătura dintre inteligenţa mamei şi aceea a copilului este mijlocită de
mediul educativ pe care mama îl creează pentru copilul său: mamele cu un Q. I.
redus creează un mediu familial şi social care nu stimulează dezvoltarea
intelectuală şi afectivă a copilului.
Studiile efectuate au arătat că stilurile liberale, democratice conduc la
profituri mai mari în plan cognitiv, stimulând activitatea psihică proprie a
copilului; în acelaşi timp, însă, orientarea şi controlul parental se dovedesc a fi, în
egală măsură, importante.
Din perspectiva teoriei piagetiene potrivit căreia dezvoltarea cognitivă a
copilului este favorizată de un mediu care prezintă numeroşi stimuli ce conduc la
perturbări în sistemul cognitiv existent, dar şi regularităţi suficiente pentru
reechilibrarea sistemului perturbat, unii cercetători consideră că familiile suplu
structurate, care practică un stil educativ ce oferă copiilor posibilitatea de a-şi
manifesta individualitatea într-un cadru normativ flexibil, sunt cele care oferă
condiţii optime pentru dezvoltarea lor cognitivă.
Cercetările efectuate prezintă două tablouri materne construite în funcţie de
performanţele cognitive ale copiilor:
- Mamele ai căror copii obţin cele mai bune rezultate îi ajută pe aceştia să
exploreze ei înşişi, îi orientează mai atent în timpul rezolvării unei sarcini, îi
încurajază să evalueze consecinţele acţiunilor viitoare şi să verifice rezultatele
acţiunilor deja efectuate, oferă mai multe indicaţii şi informaţii specifice şi
pertinente, adresează mai multe întrebări, oferă un feed-back pozitiv.
- Mamele ai căror copii au performanţe cognitive mai slabe sunt tentate să
dirijeze şi să controleze mai mult copilul, să acţioneze în locul copilului, să se
exprime la modul imperativ, să formuleze soluţii şi să nu ofere posibilitatea
opţiunii între mai multe posibilităţi, să orienteze puţin copilul în rezolvarea
sarcinii, să ofere mai mult un feed-back negativ.
Literatura de specialitate prezintă o serie de variabile care influenţează
dezvoltarea cognitivă a copiilor şi anume:
- caracteristicile familiei ca unitate educativă (structură, coeziune) -
inteligenţa copilului este stimulată atunci când el vine în contact cu persoane
mature; familiile în care există un număr mai mare de adulţi favorizează
dezvoltarea cognitivă într-o măsură mai mare decât cele în care talia fratriei este
mare, iar distanţa între naşterile succesive mică.
- nivelul coeziunii familiale, în special acordul/dezacordul între părinţi în
legătură cu problemele legate de copil - copiii care trăiesc într-un nediu caracterizat
prin dezacord rezultat de obicei dintr-o atitudine superprotectoare a mamei (nivel
înalt al afecţiunii, nivel scăzut al exigenţei faţă de performanţele copilului,
intervenţie şi control continue, substituire a activităţii personale a copilului) şi o
atitudine prea autoritară a tatălui (nivel înalt al exigenţei, atitudine critică, absenţa
manifestărilor afective) au dificultăţi în dezvoltare.
Copiii cei mai flexibili din punctul de vedere al inteligenţei au, dimpotrivă, o
mamă care intervine moderat şi care îi dirijază puţin, în timp ce tatăl este foarte
prezent verbal şi foarte cald; în general, el are o atitudine moderat tolerantă, adoptă
norme suple, iar intervenţia sa activă în privinţa copilului se situează la nivel
mediu.
Exerciţiul 1. Analizaţi următorul studiu de caz, prezentând factorii de risc
intern şi extern ce pot fi corelaţi acestei situaţii. Subliniaţi atitudinea cadrului
didactic faţă de situaţia prezentată.
„Eliza este o fetiţă de cinci ani. Încă din prima zi de grădiniţă a venit
singură. Acest lucru s-a repetat, justificarea ei fiind apropierea domiciliului de
sediul grădiniţei.
Fetiţa vine zilnic cu părul nepieptănat, prins în două codiţe care arată
perioada îndelungată de când sunt făcute. Copiii o privesc uimiţi. Ea reacţionează
cu un zâmbet
binevoitor, dar care maschează frământările ei interioare, încercând astfel să-şi
stăpânească lacrimile.”
Exerciţiul 2. Descrieţi pe scurt imaginile prezentate şi specificaţi factorii de risc
intern şi extern ce pot fi corelaţi comportamentelor prezentate.
Notă: Se lucrează pe grupuri cu imagini distincte
STILURI COGNITIVE FAMILIALE ŞI REUŞITA INTEGRARII IN
COLECTIVITATE
Timp 2h 35min

Ca şi în cazul dezvoltării cognitive sau al însuşirii normei de internalitate,


numeroase anchete indică o dependenţă a reuşitei integrarii in colectivitate de un
stil parental caracterizat printr-o combinaţie nuanţată şi flexibilă între afecţiune şi
susţinere parentală (încurajări, sfaturi, recompense) a copilului, pe de o parte,
control al acestei activităţi şi exigenţă în evaluarea ei, pe de altă parte.
Performanţa activitatii educationale pare a fi legată de un control parental
uneori omniprezent şi hiper-autoritar corelat cu autonomia instrumentală şi
funcţională a copilului. Părinţii utilizează diferite metode de persuadare (explicaţii,
informaţii în legătură cu efectele unei acţiuni etc.), evitând constrângerea explicită,
astfel încât copiii au sentimentul de a fi optat ei înşişi pentru comportamentul dorit
de adulţi.
Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că succesul integrarii in
colectivitate este influenţat de un ansamblu de factori:
• afecţiunea maternă - absenţa ei şi, cu atât mai mult, respingerea
maternă influenţează negativ atât reuşita imediată, cât şi rezultatele pe termen
lung. Afecţiunea maternă pare să conducă mai degrabă' la insucces, atunci când
este dublată de permisivitate .
• comportamentul (stilul educativ al) mamei este favorabil atunci când
ea manifestă conduite proactive care ţin seama de capacităţile copilului, recurge
la conduite reactive care facilitează învăţarea atunci când copilul întâmpină
dificultăţi, exprimă puţine sentimente de anxietate, furnizează puţine informaţii
copilului, stimulează gândirea copilului, întăreşte pozitiv, arată puţine stări
negative faţă de copil, atribuie o semnificaţie mai precisă răspunsului copilului
şi/sau o mai mare stimă faţă de el, exprimă cu mai multă uşurinţă o stare
dezagreabilă care rezultă din activitate, pretinde şi/sau oferă o justificare şi/sau
o explicaţie pentru răspunsul copilului, lasă copilului iniţiativa în timpul
activităţilor de învăţare, furnizează copilului standarde de performanţă,
utilizează puţine feed-back-uri corective.
• atitudinile mamei - stimulează dezvoltarea şi adaptarea copilului
atunci când ea manifestă toleranţă, menţine o distanţă suficientă în relaţiile cu
copilul, manifestă o încredere prudentă în posibilităţile acestuia, recunoaşte şi
respectă prezenţa lui.
• factorii de personalitate ai mamei - o mare stabilitate emoţională şi un
bun control al stărilor emotive, posibilităţi intelectuale superioare, o bună
adaptare la mediul familial, perseverenţa şi energia materna au importanţă.
• comportamentele şi atitudinile paterne,
• caracteristicile interactionale şi dinamice ale sistemului familial,
• traiectoria familială
• acordul/dezacordul dintre părinţi cu privire la necesitatea frecventarii
gradinitei de catre copil .
În urma celor prezentate putem afirma că mediul familial are o importanţă
considerabilă în dezvoltarea copilului .
STILURI EDUCATIVE ALE FAMILIEI
ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ

Prin integrare socială înţelegem situaţia în care un individ oarecare se


manifestă ca membru al unei colectivităţi, fiind capabil să participe la viaţa
acesteia, să recepteze şi să prelucreze informaţia specifică, să comunice printr-un
sistem simbolic împărtăşit de toţi, să ocupe poziţii şi să-şi asume roluri legitime.
Integrarea într-o colectivitate presupune:
 nivel corespunzător al dezvoltării cognitive (cunoştinţe, scheme de
percepţie şi de gândire, coduri de comunicare)
 abilităţi motrice
 implicare emoţională a individului: încredere, sentiment de securitate,
posibilitate de a conserva respectul de sine şi respectul celorlalţi.
Studiile indică o corelaţie înaltă între stilurile educative parentale şi
dezvoltarea afectivă, cu alte cuvinte între stilurile educative şi integrare. Un stil
(climat) caracterizat printr-un grad înalt de acceptare, de afecţiune şi înţelegere a
copilului mic de către persoana care îl îngrijeşte (indiferent dacă persoana
respectivă este mama, tatăl sau altcineva) favorizează dezvoltarea însuşirilor
enumerate mai sus şi, implicit, disponibilitatea copilului de a face faţă exigenţelor
vieţii sociale.
Dimpotrivă, pentru copiii care trăiesc într-o atmosferă familială lipsită de
securitate emoţională (iar aceasta se poate asocia atît stilului autoritar, cît şi celui
permisiv şi supra protector) lumea socială apare ca instabilă, periculoasă şi greu de
controlat; ei manifestă puţină încredere în ceilalţi, au dificultăţi în a-şi face prieteni
şi, mai ales, se simt incapabili să facă faţă solicitărilor unui mediu pe care îl percep
ca ostil. Vîrsta critică pentru constituirea structurilor emoţionale pare să fie
cuprinsă între zero şi cinci ani.

.
Analizănd aspectele prezentate în cadrul acestui curs este destul de greu să
se furnizeze o « reţetă » exactă a familiei bune din punctul de vedere al raportului
dintre stilurile educative şi integrare socială. Factorii care influenţează sunt
numeroşi şi variaţi din punct de vedere calitativ.
Exerciţiul 1. Întocmiţi un proiect de parteneriat grădiniţă - familie,
completând următorul tabel:

Nr. Obiective Conţinut Forme de realizare


Crt.

Notă : Se lucrează în echipe.


TRANSMITEREA VALORILOR SI ATITUDINILOR EDUCATIVE DE
CATRE FAMILIE
Timp: 2h 35min

Valorile sunt principii generale despre dezirabil, care orientează şi


organizează acţiunile şi mentalităţile indivizilor, grupurilor şi comunităţilor.
Se disting două tipuri de valori:
 valori terminale - corespunzătoare finalităţilor (fericirea,
înţelepciunea,
pacea)
 valori instrumentale - se referă la mijloacele (moduri de a fi sau de
a acţiona) utilizate pentru a atinge un scop.
Atunci când aceste valori orientează sau sprijină acţiunea educativă, ele se
constituie în valori educative. Valorile educative sunt tridimensionale. Ele
comportă o dimensiune :
- cognitivă, - presupun un ansamblu de cunoştinte cu caracter normativ,
rezultate din experienţa anterioară,
- afectivă, - implică o ierarhie şi ataşamentul diferenţiat pentru un mod sau
altul de existenţă,
- conativă - face ca valoarea să îndeplinească o funcţie de ghid al acţiunii.
Atitudinea educativă este definită ca stare mentală şi neurofiziologică,
constituită în experienţă, care exercită o influenţă dinamică asupra individului,
pregătindu-l să reacţioneze într-un mod particular la un anumit număr de obiecte şi
situatii.
Atitudinea educativă posedă, la rândul ei trei dimensiuni : evaluativă ("cred că e
bine sau cred că e rău"), afectivă ("îmi place sau nu-mi place") şi conativă (" vreau
sau nu vreau să fac aceasta").
Valorile educative şi atitudinile educative se pot situa pe pozitii de :
• finalităti (scopuri, obiective),
• continuturi transmise,
• principii şi mijloace ale acţiunii educative
Valorile şi atitudinile educative diferă de la o familie la alta în funcţie de
următoarele variabile :
• apartenenţa socioprofesională,
• nivelul de instruire (nivelul diplomei),
• mediul de rezidenţă (rural sau urban)
Părinţii aparţinând unor categorii socio-economice diferite transmit copiilor
lor valori diferite.
• traiectoria şcolară şi profesională a părinţilor – determină patru categorii de
valori :
1.autoreglarea - se referă la capacitatea unei persoane de a-şi propune
obiective, de a le urmări cu o anumită consecvenţă, de a se orienta în ansamblul
informaţiilor care îi parvin şi de a le tria.
2.acomodarea - desemnează aptitudinea individului de a se plia
convenţiilor sociale, de a da dovadă de perseverenţă şi rezistenţă, de a munci
sistematic, de a-şi onora obligaţiile, de a asocia mijloacele "normale" obiectivelor
pe care nu le-a definit neapărat el însuşi.
3.cooperarea - orientarea către relaţia cu celălalt, respectiv la
devotamentul şi simţul civic, la preocuparea şi angajamentul pentru problemele
comunităţii, la fidelitatea, loialitatea şi solidaritatea faţă de, grup, la disponibilitate,
la calitatea de bun tovarăş şi atenţia faţă de celălalt.
4.sensibilitatea - se referă la imaginaţie, creativitate, constituirea unui
ideal (unei credinţe), gust estetic, simţ al umorului şi este pusă în evidenţă prin
itemi ca: nostim, spiritual, imaginativ, creativ, sensibil, intuitiv, posesor al unei
convingeri ferme, posesor al unui ideal.
Tipul de interacţiune familială
 Familiile de tip paralel - se caracterizează prin autonomie şi
închidere; grupul este închis în el însuşi, evită contactele cu exteriorul; în interiorul
familiei, fiecare are propriile "teritorii", spaţiul şi timpul sunt ividualizate, rolurile
sunt foarte diferenţiate, domeniile de interes nu se intersectează, activităţile
comune sunt întîmplătoare.
 Familiile de tip bastion – se caracterizează prin închidere şi
fuziune; închiderea grupului în sine este percepută ca dezirabilă, contactele cu
exteriorul fiind trăite ca frustrante sau periculoase; în interior, membrii grupului
împărtăşesc la un nivel înalt activităţile şi opiniile, definesc satisfacţiile personale
prin ceilalţi.
 Familiile tip tovărăşie - sunt deschise şi fuzionale; deschiderea
către exterior este considerabilă, dar este raportată la grup, având ca scop
îmbogăţirea relaţiilor interne, facilitarea comunicării; în interior, domină consensul
şi spiritul comunitar.
 Familiile de tip asociaţie - sunt caracterizate prin deschidere către
exterior şi autonomie a membrilor; ele pun accentul pe specificitatea şi
independenţa individului, al cărui destin nu este decât în parte subordonat cuplului
sau familiei; importanţa raporturilor cu exteriorul este considerabilă, dar contactele
nu mai sunt raportate în mod necesar la nevoi ale grupului.

COPILUL HIPERACTIV ŞI ÎNCĂPĂŢÂNAT.


CUM ÎL EDUCĂM

1.Manifestări ale hiperactivităţii

Unii copii sunt mai activi decât alţii şi fiecare copil poate fii la un moment
dat foarte agitat, poate întâmpina dificultăţi concentrarea asupra sarcinii, fiind uşor
distras de ceea ce se întâmplă în jurul său.
Copiilor mici le este mai dificil să se concentreze sau să stea într-un loc timp
îndelungat. Cu cât un copil va înainta în vârstă cu atât se va putea concentra mai
bine. Ceea ce diferenţiază copiii cu hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală
este frecvenţa şi intensitatea cu care apar problemele.
Copiii cu hiperactivitate prezintă manifestări mai intense în cel puţin trei
domenii importante:
• dificultăţi de atenţie şi concentrare
• comportamente impulsive
• hiperactivitate

Dificultăţile de atenţie şi concentrare vizează următoarele aspecte:


- greutate de a se concentra timp îndelungat la aceeaşi activitate
- sunt uşor distraşi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, iar sarcinile rămân
nefinalizate
Aceste manifestări apar mai frecvent în activităţile impuse de alte persoane.
La preşcolari problemele apar şi în activităţile alese de ei, în joc. Interesul
manifestat faţă de sarcină dispare în scurt timp, iar copilul se orientează spre altă
activitate, care la scurt timp este şi ea abandonată.
Comportamente impulsive
Copiii cu hiperactivitate acţionează înainte de a gândi, îşi urmăresc primele
impulsuri şi idei, fără a lua în calcul urmările. Ei nu-şi pot amâna îndeplinirea
dorinţelor. Acestea trebuie să se întâmple imediat. Astfel ei se comportă imatur în
raport cu vârsta pe care o au, răspund înainte ca întrebarea să fie adresată complet
şi îi întrerup frecvent pe ceilalţi.

Hiperactivitatea se caracterizează prin manifestări ca:


- agitaţie exagerată
- nelinişte permanentă
În timpul orelor îşi părăsesc locul, le este dificil să se joace liniştiţi cu alţi
copii, aleargă sau se caţără tot timpul. Când sunt atenţionaţi se liniştesc, cel mult
câteva secunde după care revin la manifestările anterioare.
Toate aceste manifestări prezentate pot fi observate în diferite situaţii: în
familie, grădiniţă, şcoală, activităţi destinate timpului liber.

Cauzele manifestărilor de tip hiperactiv

Cercetările efectuate în vederea depistării cauzelor care determină


manifestările de tip hiperactiv au evidenţiat următoarele:
•complicaţii în timpul sarcinii, naşterii sau în perioada de sugar
•factori ereditari
•nutriţia
•experienţe negative în mediul social:
- condiţiile din familie
- condiţiile de la grădiniţă / şcoală
Cum se dezvoltă copiii în continuare

Manifestările de hiperactivitate debutează înainte de vârsta şcolarizării,


adesea fiind observate de la vârsta preşcolară. Manifestările clare sunt neliniştea şi
agitaţia psihomotorie, copilului fiindu-i greu să se joace în linişte şi să aibă
răbdare. Deoarece la grădiniţă există mai mulţi stimuli distractori care acţionează
asupra copilului decât în familie, manifestările hiperactive pot fi mai evidente aici.
Apar comportamente cum ar fi: crizele de furie, nerespectarea indicaţiilor, a
regulilor, regresii în limbaj şi coordonarea mişcărilor. Părinţii sun afectaţi de aceste
comportamente necontrolate ale copilului şi îşi pierd deseori răbdarea. Din cauza
impulsivităţii copiilor, riscul de accidente acasă sau pe stradă este crescut.
Odată cu debutul şcolarizării problemele se accentuează , deoarece copiii
sunt confruntaţi cu noi cerinţe. Totuşi unii fac faţă dificultăţilor de debut ale
şcolarizării, fără ca problemele să se accentueze.

O dată cu vârsta se reduc şi problemele de concentrare şi impulsivitatea, dar


acestea rămân mai accentuate decât la alţii. Adolescenţii care în copilărie erau
agresivi dezvoltă tot mai multe probleme de socializare, care iau forma
absenteismului şcolar, a minciunii, a furtului.
Problemele din adolescenţă se reflectă şi la vârsta maturităţii, dar în unele
cazuri problematica se reduce o dată cu atingerea maturităţii.

2.Manifestări comportamentale opozante


Copiii cu manifestări comportamentale opozante au dificultăţi în respectarea
regulilor importante, în comparaţie cu cei de aceeaşi vârstă.
În ansamblu sub conceptul de manifestări comportamentale opozante pot fi
cuprinse diferite forme de comportament agresiv şi de refuz:
• nerespectarea regulilor şi a cerinţelor
• crize de furie şi comportamente agresive faţă de părinţi şi
alţi adulţi
• comportamente dominante şi agresive faţă de fraţi
• comportamente dominante şi agresive faţă de alţi copii de
aceeaşi vârstă, din afara familiei
Aceste comportamente se pot manifesta într-un singur context sau în mai
multe. Cei mai mulţi copii se manifestă în familie. La alţii problemele se extind şi
la grădiniţă, şcoală, activităţi de timp liber
Gradul de răspândire al problemelor comportamentale la mai multe arii şi
situaţii este un indicator al severităţii tulburării: cu cât problemele apar în mai
multe contexte, cu atât manifestările sunt mai grave. La unii copii manifestările
sunt atât de grave încât în familie, la grădiniţă sau la şcoală sunt de nesuportat.

Cauzele manifestărilor comportamentale opoziţionale

La fel ca şi în cazul manifestărilor hiperactive, cauzele comportamentelor


opoziţionale sunt multiple. Dacă în cazul manifestărilor de hiperactivitate accentul
cădea pe rolul factorilor biologici, în cazul manifestărilor opoziţionale se
subliniază rolul factorilor psihosociali. În special strategiile implicate în educaţia
copiilor ar putea influenţa apariţia şi menţinerea manifestărilor opoziţionale.
Cele mai frecvente cauze care determină aceste manifestări sunt:
• trăsăturile temperamentale nefavorabile ale copilului
• manifestări hiperactive ale copilului
• faze critice de dezvoltare – este vorba de anumite faze
de dezvoltare ontogenetică a copilului când apare aşa numita
vârstă a negaţiei, urmată mult mai târziu de perioada pubertăţii
• probleme fizice şi psihice ale părinţilor – îi pun pe aceştia
în imposibilitatea de a se ocupa de copil aşa cum este necesar. Cele
mai frecvente probleme ale părinţilor sunt: depresia, anxietatea,
consumul de alcool, boli somatice, etc.
• probleme în familie – problemele de cuplu, divorţul
părinţilor, probleme cu ceilalţi copii din familie
• probleme în afara familiei

Ce măsuri se pot lua ?

Regula de bază în alegerea modalităţii de intervenţie, atât pentru copii cu


manifestări hiperactive, cât şi pentru cei cu manifestări opoziţionale, este de a
aplica măsura respectivă acolo unde este cerută: în relaţia cu copilul, în familie, la
grădiniţă sau la şcoală.
Această regulă este importantă deoarece fiecare modalitate de intervenţie
acţionează în mod specific. Se impune necesitatea combinării măsurilor de
intervenţie, pentru a putea acorda copilului un ajutor eficient.
Familie – Modalităţi de intervenţie:
 analiza situaţiei problematice
 diminuarea experienţelor negative în relaţia părinte-copil
 influenţarea problemelor comportamentale prin consecinţe
pozitive / negative ale acestora

Grădiniţă - Modalităţi de intervenţie:


• convorbiri cu educatoarea
• combaterea problemelor prin cooperare cu cadrele did.

Copilul - Modalităţi de intervenţie – Tratament psihologic şi cerinţe pedagogice


• training de menţinere a atenţiei
• antrenarea competenţelor sociale
• terapie individuală
• terapie pentru a exersa intensitatea implicării în joc şi
• durata acestuia
• la tulburări hiperactive se asociază şi terapie medicamen-
toasă cu stimularea psihologică

Exerciţiul 1. Prezentaţi un caz concret de copil hiperactiv / încăpăţânat şi motivaţi


cum aţi intervenit faţă de copil / părinţi.
Fişă de lucru 1: Chestionar de apreciere a manifestărilor de hiperactivitate

Numele copilului Vârsta Data Cât de potrivită


Apreciat de:  mama  tata  educatoare  alte persoane este descrierea ?
Nume:

Nu se potriveşte

Se potriveşte puţin

Se potriveşte mult

multSe potriveşte foarte


Bifaţi pentru fiecare comportament cifra care indică
descriptorul potrivit copilului

1 Deseori nu este atent la amănunte sau este superficial în realizarea sarcinilor 0 1 2 3


şcolare sau a altor activităţi
2 Întâmpină dificultăţi în concentrarea atenţiei pentru un timp mai îndelungat, la 0 1 2 3
realizarea unor sarcini sau la joc
3 Pare să nu fie atent când îi vorbesc alţii. 0 1 2 3
4 Nu poate finaliza sarcinile pe care le primeşte 0 1 2 3
5 Adesea întâmpină dificultăţi în organizarea activităţilor şi a sarcinilor. 0 1 2 3
6 Tinde să respingă sarcinile care necesită concentrare şi efort mai susţinut. Evită 0 1 2 3
sau îndeplineşte aceste sarcini cu repulsie.
7 Pierde adesea obiecte care îi sunt necesare pentru anumite activităţi 0 1 2 3
8 Se lasă uşor distras de mediul înconjurător (stimuli externi) 0 1 2 3
9 Este uituc în activităţile zilnice 0 1 2 3
1 Mişcă mereu din mâini şi din picioare şi să fâţâie mereu 0 1 2 3
0
1 Se ridică des în timpul activităţii şi în alte situaţii în care trebuie să rămână 0 1 2 3
aşezat pe scaun
1
1 Deseori nu poate să se joace în linişte sau nu poate păstra liniştea în timp ce 0 1 2 3
lucrează
2
1 Fuge sau se caţără în permanenţă şi în situaţiile cele mai nepotrivite 0 1 2 3
3
1 Descrie o stare frecventă de nelinişte interioară 0 1 2 3
4
1 Manifestă o agitaţie extremă ce nu este influenţată în mod semnificativ de 0 1 2 3
mediul în care se află sau prin atenţionări
5
1 Este permanent în mişcare de parcă ar avea un motoraş 0 1 2 3
6
1 Adesea răspunde fără să aştepte ca întrebarea să fie terminată 0 1 2 3
7
1 De cele mai multe ori nu are răbdare să-i vină rândul ( de exemplu la joc) 0 1 2 3
8
1 Îi întrerupe sau îi deranjează des pe alţii 0 1 2 3
9
2 Adesea vorbeşte extrem de mult 0 1 2 3
0
Fişă de lucru 2: Chestionar de apreciere a manifestărilor de tip opoziţional şi
agresiv

Numele copilului Vârsta Data Cât de potrivită


Apreciat de:  mama  tata  educatoare  alte persoane este descrierea ?
Nume:

Nu se potriveşte

Se potriveşte puţin

Se potriveşte mult

multSe potriveşte foarte


Bifaţi pentru fiecare comportament cifra care indică
descriptorul potrivit copilului

1 Comparativ cu cei de aceeaşi vârstă are crize de furie frecvente sau foarte 0 1 2 3
violente
2 Se enervează foarte repede 0 1 2 3
3 Se ceartă des cu adulţii 0 1 2 3
4 Se opune des, în mod activ, indicaţiilor sau regulilor adulţilor sau refuză să le 0 1 2 3
urmeze
5 Supără pe alţii în mod intenţionat 0 1 2 3
6 Deseori aruncă asupra altora vina pentru greşelile sau comportamentele lui 0 1 2 3
inadecvate
7 Este foarte uşor de iritat sau se lasă uşor enervat de ceilalţi 0 1 2 3
8 Este adesea iritat şi se înfurie foarte repede 0 1 2 3
9 Este adesea răutăcios şi răzbunător 0 1 2 3
1 De cele mai multe ori el iniţiază cearta cu fraţii (dacă nu are fraţi bifaţi zero) 0 1 2 3
0
1 De cele mai multe ori el iniţiază cearta cu alţi copii 0 1 2 3
1
1 Ameninţă sau intimidează alţi copii 0 1 2 3
2
1 Chinuie animalele 0 1 2 3
3
1 Minte des spre a obţine avantaje sau bunuri sau 0 1 2 3
4 pentru a scăpa de obligaţii
1 Fură des bani sau obiecte de valoare 0 1 2 3
5
Fişă de lucru 3: Chestionar de evaluare a situaţiilor – problemă din familie

Analizati cele 3 fise – chestionar si adaptati-le la stilul propriu de colaborare cu


parintii.

În situaţiile enumerate mai jos apar probleme când copilul trebuie să urmeze
cerinţe, indicaţii sau reguli ?
Dacă DA, atunci încercuiţi cuvântul „da” şi apoi încercuiţi una din cifrele
alăturate de la 1 la 9. Aceste cifre indică cât de intensă este / vi se pare problema. 1
înseamnă că problema este puţin accentuată, iar 9 înseamnă că problema este foarte
accentuată.
Dacă în situaţia descrisă nu există o problemă încercuiţi cuvântul „NU” şi
treceţi la următoarea întrebare.

Nr. Situaţia Situaţia este sau Cât de accentuată este


crt. nu problematică problema
Puţin Foarte
accentuată accentuată
1 Când copilul se joacă singur NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
2 Când copilul se joacă cu alţii NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
3 La masă NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
4 La îmbrăcare şi dezbrăcare NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5 La spălat şi la baie NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
6 Când daţi un telefon NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
7 La televizor NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
8 Când aveţi musafiri NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
9 Când îi vizitaţi pe alţii NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
10 În public (la magazine, localuri) NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
11 Când mama este acasă şi este NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
ocupată
12 Când tata este acasă NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
13 Când copilul trebuie să rezolve ceva NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
14 La temele de acasă NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
15 La culcare NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
16 În maşină NU DA 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Evaluarea finală

Predarea portofoliului
Reprezentări şi aşteptări reciproce
Alte reprezentări grafice ale influenţei factorilor familiali asupra
dezvoltării personalităţii copilului (floare, soare, casa… cu
argumente)

PORTOFOLIUL VA CUPRINDE:
- Proiect de parteneriat grădiniţă familie, elaborat după exemplul prezentat
la curs
- O reprezentare grafică a influenţei factorilor familiali asupra dezvoltării
personalităţii copilului – cu argumente
- Un exemplu de chestionar dat părinţilor pentru cunoaşterea mediului
familial al copilului.

Reprezentări şi aşteptări reciproce:

• Analiza individuală a aşteptărilor


fiecărui cursant prin comparaţie cu aspectaţiile acestora la începutul
modulului.
• Joc de rol: „Ce mi-a plăcut, ce nu mi-
a plăcut!”
• Completarea unui chestionar de
evaluare.
BIBLIOGRAFIE

1. Eugenia Popescu, Elena Rafailă – Pedagogie preşcolară – E.D.P. Bucureşti 1996


Alexandra Mateiaş, Hristu Barbu
Filofteia Şerban
2. Döpfner, Schürmann, Lehmkuhl – Copilul hiperactiv – Editura ASCR 2000
şi încăpăţânat
3. Elisabeta Stănciulescu – Sociologia educaţiei familiale – Editura POLIROM
2002
4. Ioan Mihăilescu – Sociologie generală - Editura POLIROM 2003
5.Septimiu Chelcea, Petru Iluţ – Enciclopedie de – Editura Economică 2003
psihosociologie