3.

Emoţiile sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relaţiilor noastre cu un obiect
ori o situaţie, deci au un caracter situational. Ele pot fi declanşate de o împrejurare reală sau imaginară
(gândul că poliţia poate fi pe urmele sale sperie tâlharul, care are banii furaţi în geamantan). Intensitatea
lor e foarte variată: poate fi vagă, mijlocie, dar şi foarte mare, zguduind întregul organism. în acest caz,
vorbim de emoţie-şoc (căreia mulţi psihologi îi spun afect). Există patru emoţii-şoc, tipice: frica
(frustrarea), furia, tristeţea în forma sa acută (disperarea) şi bucuria explosivă. Dar acestea pot apărea,
în condiţii obişnuite, cu o intensitate mijlocie: cineva se teme să intre la dentist; altcineva se enervează
că prietenul său întârzie la întâlnire; un tânăr se întristează, fiindcă logodnica i s-a îmbolnăvit de gripă
etc. Dar indignarea, simpatia, speranţa, antipatia, mila, satisfacţia, nehotărârea, sfidarea etc. Există şi
emoţii în relaţie cu munca intelectuală: mirarea, nesiguranţa, certitudinea, îndoiala, ...etc. Emoţiile sunt
frecvent identificate cu sentimente, cum ar fi dragostea şi ura (dar sunt multe tipuri de dragoste: de
tată, soţie, prieten, dragoste de muncă, de patrie etc.: după cum există şi variate obiecte ale urii: faţă de
un rival, duşman, hoţ, de o sectă, o ideologie ş.a.). într-adevăr, întorcându-ne la marii filosofi, care au
analizat afectivitatea, constatăm o asemenea lipsă de diferenţiere. Astfel, Rene Descartes în lucrarea sa
„Les passions de l'âme” (Pasiunile sufletului) descrie 40 de „pasiuni”, printre care figurează, pe lângă
emoţii, sentimente, dorinţe şi chiar trăsături de caracter. Dar marele filosof francez consideră că toate îşi
au originea în numai şase pasiuni primitive: mirarea, iubirea, ura, dorinţa, bucuria şi tristeţea. Toate
celelalte n-ar fi decât varietăţi ale acestora sau rezultatul unor combinări ale lor. Cum se vede, trei din
pasiunile fundamentale sunt emoţii, două - sentimente, iar una, dorinţa, constituie o denumire generică,
în care pot figura nenumărate aspiraţii. Dorinţa este o stare afectivă elementară, o trebuinţă conştientă
de obiectul ei, care poate fi de scurtă durată. Dar ea e folosită adesea în locul termenului de aspiraţie,
dorinţa durabilă de a realiza un anume progres, ceea ce presupune existenţa unui sentiment, acesta
fiind o structură bine cristalizată, tainică. Nu au fost deosebite net (şi nici azi nu sunt) pentru motivul că
ele - dorinţa, aspiraţia, emoţia, sentimentul - toate sunt trăiri afective foarte strâns legate,
interdependente şi pot avea acelaşi obiect, pot exprima calitatea aceleeaşi relaţii dintre obiect şi subiect.
114 Sentimentele se deosebesc de emoţii şi de simplele dorinţe prin amploarea, prin existenţa lor. Ele
sunt transsituaţionale, persistând în variate împrejurări şi chiar în absenţa obiectului principal. •
Emoţiile-şoc sunt o categorie aparte de stări afective datorită intensităţii lor deosebite şi a exteriorizării
lor puternice prin diferite expresii emoţionale, modificări fiziologice şi reacţii slab controlate. • Furia este
declanşată când cineva ne ofensează în chip jignitor, de multă vreme, ori ne-a cauzat un rău notabil şi
apoi se amuză, intervenind momentul „paharului plin”. Accesul de furie se manifestă prin înroşirea feţei,
vinele feţei şi gâtului se îngroaşă, ochii ies din orbite şi se injectează, pulsul se accelerează, persoana
gâfîie, începe să urle, se agită, gesticulează, uneori aruncă diferite obiecte din cale. Cazurile de „mânie
palidă” se manifestă oarecum opus. • Frica, teroarea sunt provocate de apariţia bruscă a unui mare
pericol, cum ar fi un cutremur, când totul se clatină, se prăbuşeşte, sau apariţia unui urs agresiv în
pădure. Tabloul expresiilor e relativ opus furiei: totdeauna apare o paloare cadaverică, ochii larg deschişi
cu pupilele lărgite, fixând dezastrul sau pericolul iminent, părul se face măciucă, pe faţă apar broboane
de transpiraţie, se declanşează un tremur, muşchii devin rigizi ori se contractă convulsiv, se fac gesturi
de îndepărtare, izbucneşte un strigăt ascuţit de teroare. Persoana fie înlemneşte, fie porneşte într-o fugă
disperată. Sunt cazuri când frica provoacă un stop cardiac fatal.