Există o strânsă legătură între sentiment şi procesele cognitive.

Ele sunt mult influenţate şi, totodată,

influenţează imaginaţia. Dar sunt prezente şi în memorie, percepţie, gândire. Se poate găsi o asemănare
între sentimente şi noţiuni. Ambele sunt virtualităţi. Noţiunea constituie o posibilitate de judecăţi, de
acţiuni pe plan verbal, iar un sentiment asigură posibilitatea unor variate acţiuni afective, în planul
obiectiv. Oricare proces cognitiv poate deveni, în unele circumstanţe, sursa unei emoţii şi chiar a unui
sentiment. De exemplu, descoperirea unei disonanţe cognitive neaşteptate ne poate trezi o emoţie de
surpriză, şi, în acelaşi timp, un asemenea fenomen poate fi izvorul unei probleme, menită să canalizeze
efortul unui savant ani de zile. Aceasta nu înseamnă să amestecăm terminologia, confundând fenomene
mult diferite. Varietatea sentimentelor este extrem de mare. Avea dreptate Spinoza când scria: „Sunt
atâtea feluri de afecte, de câte feluri sunt obiectele, de care suntem afectaţi”. Sentimentele sunt
structuri complexe de tendinţe. Tendinţele sunt începuturi de mişcări în raport cu acţiunile dorite, care
şi ele depind de obiecte, persoane, situaţii şi de relaţiile existente între ele şi noi. De aceea, clasificarea
sentimentelor e foarte dificilă. Se pot face câteva mari diviziuni. Se pot distinge sentimentele inferioare
de cele superioare; împărţirea nu se referă la vre-un criteriu moral, ci mai mult la gradul de
complexitate. Sentimentele inferioare sunt considerate cele aflate în relaţie cu trebuinţe de ordin
biologic sau strict personal. Sentimentele superioare sunt cele în relaţie strânsă cu valori sociale, cu
aspiraţii colective, benefice din punct de vedere social. Ele pot fi împărţite în trei mari grupe: morale,
estetice şi intelectuale. Sentimentele morale sunt în raport direct cu viaţa socială: sentimentul dreptăţii,
dragostea de om, dragostea de muncă, patriotismul etc. Sentimentele estetice sunt legate de trăirea
frumosului din natură şi artă, de creaţie artistică. Sentimentele intelectuale constau în aspiraţia de a
cunoaşte. în cadrul lor s-ar putea distinge două categorii - aspiraţia de a şti cât mai mult, de a culege cât
mai variate informaţii (caracteristică „eruditului”) şi aceea de a soluţiona o problemă ştiinţifică, de a
descoperi ceva nou (caracterizând pe cercetător). Sentimentele superioare au un rol esenţial pentru
progresul social, ele dinamizează indivizii, favorizează înţelegerea şi colaborarea în muncă, furnizează
energia necesară creatorului, atât în ştiinţă, cât şi în artă. Ele au importanţă şi pentru fericirea personală,
pentru menţinerea echilibrului psihic. Sentimentele inferioare n-au stabilitatea şi trăinicia celor
superioare. Satisfacţiile de ordin alimentar sau erotic sunt de scurtă durată şi se transformă uşor în
contrariul lor. Cu confortul omul se obişnuieşte repede. Ambiţiile materiale dau satisfacţii limitate,
deoarece nu putem toţi fi milionari. 116 Pasiunile. Nu sunt deosebiri mari între pasiuni şi sentimente. E o
chestiune mai mult de intensitate, pasiunile fiind înrobitoare, acoperind sau subordonându-se toate
preocupările, dominând puternic întreaga viaţă afectivă. Există iubirea-pasiune, avariţia, pasiunea social-
politică, pasiunea artistică, ştiinţifică, sportivă etc. Trebuie însă să facem o delimitare între pasiunile
pozitive şi cele negative. Primele îmbogăţesc viaţa psihică cel puţin dintr-un domeniu şi permit realizări
importante, mai ales când se îmbină armonios şi cu un talent autentic. Dintre acestea fac parte cele
menţionate, cu excepţia zgârceniei, care este una negativă. Şi mai dăunătoare sunt aşa-numitele
„patimi”', beţia, goana continuă după alcool, cu obsesia aerului de cârciumă; apoi dependenţa de drog
sau pasiunea jocurilor de noroc, toate au distrus vieţi, familii. Pasiunile negative conduc la o sărăcie
accentuată a vieţii psihice, la degradarea morală şi fizică. Deşi similară sentimentelor, în pasiune apare o
evidenţă unilateralitate. Chiar omul de ştiinţă, dacă e pasionat, îşi neglijează viaţa de familie, uită de
îndatoririle sale sociale, nu e sensibil la suferinţele altora, fiind receptiv numai la ceea ce are o legătură
directă cu problemele disciplinei sale. Se instaurează o dominantă afectivă, care poate deforma totul
prin prisma ei. în orice sentiment intervine subiectivitatea, dar nu ajunge la cote mari de denaturare.
Unilateralitatea pasiunii favorizează în unele cazuri obţinerea de importante realizări, mai ales dacă ea
se sprijină pe un real talent, deşi ea nu e o condiţie indispensabilă. Cercetarea ştiinţifică solicită o deplină
obiectivitate, greu compatibilă cu o abordare pasională