CIRCULAȚIA

Traseele circulației constituie o funcție majoră oricărui proiect deoarece el stabilește viteza, succesiunea și natura
experienței sau desfășurării sale vizuale.

Ritmul, ordinea, tipul și gradul de percepție sunt lucruri ce trebuie stăpânite prin proiectare. Mare parte a acestui
control este obținută prin traseele de circulație proiectate.

O construcție este rare ori văzută dintr-un punct fix de vedere sau în elevație frontală și mai adese ori de către om
în mișcare. De aceea forma sa tridimensională, ca și volumele sale, sunt mai importante decât fațada ei.

Aspectele vizuale și funcționale cele mai importante ale unui proiect sunt dezvăluite observatorului în mișcare
sau în repaus deliberat (din proprie voință).

Mișcarea provocată de formă și concept

Natura mișcării determinate poate fi mângâitoare, surprinzătoare, șocantă, derutantă, succesivă, etc..

Traseul, viteza și natura mișcării produc într-un subiect aflat în mișcare, o reacție emotivă și intelectuală, care
trebuie luată în considerare.

Calitățile abstracte ale traiectoriei sau linie dea lungul căreia este abordat un obiect sau un spațiu, trebuie să fie
de asemenea considerate și controlate.

Mișcarea determinată trebuie să fie acomodată și rezolvată satisfăcător.

Cale de acces

Variabilele abstracte ale unei căi de acces către un punct, suprafață sau spațiu dat. (pag 178-179)

Factori care obligă. Omul tinde să se miște:

- spre lucruri dorite

- spre obiectele de folosință

- spre schimbare

- spre a atinge un scop

- către locuri expuse / protejate

- către obiecte, suprafețe și spații care sunt potrivite cu starea lui de spirit sau cu nevoile sale

Factori care repugnă. Omul este îndepărtat de:

- obstacole

- pante abrupte

- ceea ce solicită

- ceea ce este neinspirat

- ceea ce este evident

- ceea ce este nedorit

*Înălțimea = ajungere, potențial, voioșie, inspirație, eliberare.

*Adâncimea = retragere, concentrare, izolare, apăsare, adăpost, primitiv.

Îndrumători ai mișcării. Omul este direcționat sau ghidat de:

- obstacole, ecrane, divizoare de spațiu

- semne

- simboluri

- aranjamentul formelor naturale sau construite

Elemente care îndeamnă la repaus. Omul este determinat să se odihnească de:

- condiții de efort sau odihnă

- prilejul pentru intimitate

- incapacitatea de a merge mai departe

- atingerea unei poziții optime

Mișcarea orizontală. Omul este afectat de mișcarea orizontală în următoarele moduri:

- mișcarea este mai sigură

- mișcarea este mai ușoară, mai liberă și mai eficientă în planul orizontal

- mișcarea este mai ușor de controlat

- mișcarea direcției este mai mare

Observarea unui obiect în mișcare este mai ușor de controlat.

Provoacă monotonie.

Interesul vizual se îndreaptă spre planurile verticale.

Mișcarea îndreptată în jos sau în pantă. Omul este afectat de mișcarea descendentă în următoarele moduri:

- efortul este minimalizat, dar înălțimea trebuie redobândită

- siguranța depinde de atenție și de textură

- impresia plăcută când cobori de a fi în armonie cu forțele gravitației

- ideea de tavernă
Mișcarea către jos și adâncimea accentuată prin culori profunde pământii, soliditatea și simplitatea formei,
materiale naturale și apă liniștită sau curgătoare.
Vederea este orientată spre planul solului.
Interesul crește față de obiectele de pe sol – plante, apă și minerale.

Mișcarea îndreptată în sus, ridicarea sau cățărarea. Omul este afectat de către mișcarea în sus în următoarele
moduri:

- mișcarea în sus necesită forță pentru a te ridica și învinge gravitatea

- înveselește

- dă impresia de realizare, de cucerire a gravitației

Simțurile noastre ale gustului, mirosului, parfumului și pipăitului sunt adesea factori care obligă elaborarea
subconștientă a traiectoriilor noastre și determinarea acțiunilor noastre. Confortul fizic este de asemenea un
factor puternic.

Distanța ca dificultate. În diferitele domenii ale transportului mai ales, distanța este considerată ca un obstacol
ce trebuie învins. Acolo unde viteza și economia sunt factori, este obligatoriu ca proiectantul să aleagă sau să
născocească o rută pe cât de directă, pe atât de practicabilă cu minimum de dificultăți.

Un asemenea drum ar avea o pantă și traseul optim.

În mod ideal, drumul cel mai bun ar avea o lărgime variabilă și suficientă pentru a împiedica elementele
supărătoare și a conține toate funcțiile previzibile ale rutei cum sunt:

- Priveliștile, inconveniențele, depozitele.

În multe cazuri, distanța poate fi un factor negativ. În asemenea cazuri, distanțele reale și aparente trebuie să fie
reduse și minimalizate prin toate mijloacele care stau la dispoziția proiectantului.

Calitățile pozitive ale distanței. Distanța este o funcție a suprafeței, suprafața este o funcție a spațiului și atât
suprafața cât și spațiul, au de obicei mare căutare.

Acolo unde limitele sunt fixe, asa cum stau de obicei lucrurile, încercăm să le extindem cu ajutorul unui artificiu
de proiectare. Extindem și mărim distanțele aparente. Această mare artă a fost încă de multă vreme stâpânită de
proiectanții acelor culturi care au trăit comprimate.

Modularea spațiului. Este un principiu de proiectare acceptat ca pe o suprafață sau într-un spațiu să căutăm
calitatea armoniei, unicității care este semnul oricărei opere de artă sau de știință bine concepute.

În plus, căutăm o succesiune armonioasă și unitară de tranziții de la un spațiu la altul, asemănător sau
neasămănător.

Când își duce familia cu automobilul de acasă spre un loc de pic-nic, el ar vrea să evite cartierele de afaceri și ar
prefera o șoșea de agrement, un drum pe malul unui râu sau o uliță de țară, pentru a susține sau mări starea
sufletească de anticipație și a asigura o tranziție plăcută care să se deșfășoare progresiv de acasă la locul de pic-
nic. El caută în toate cazurile asemănătoare o trăire a tranziției de succesiuni unificate, o trăire a modulării
spațiilor.
Omul în mișcare se bazează foarte mult pe senzația schimbării – schimbare de textură, lumină, calitate,
temperatură, miros, dispoziții vizuale, perspective care se extind și se contractă și modulații fluide ale
compoziției obiectelor, spațiilor și priveliștilor.

Uneori, tranziția este subtilă. Poți fi astfel condus printr-o succesiune de spații variate, care asigură o schimbare
completă a modului de folosință și stării de spirit, așa încât tranziția devine aproape imperceptibilă.

Se poate printr-o proiectare intenționată, să fii atât de comprimat într-un spațiu scund, restrâns și întunecos, încât
să te relaxezi apoi un spațiu liber, orbitor și înălțător. Această experiență este tulburătoare și dramatică. În orice
caz proiectantul iscusit, prin manevrarea spațiului, poate să acționeze asupra emoțiilor, reflexiilor și reacțiilor
umane.

Percepția condiționată. Experiența ne-a învățat că ceea ce este un lucru, este adesea de mai mică importanță
decât legătura noastră cu lucrul respectiv.

Dacă plasăm un copac sau orice alt obiect într-un spațiu, trebuie să considerăm nu mai relația obiectului față de
spațiu, ci și relația obiectului față de toți acei care vor folosi spațiul respectiv.

Impresiile noastre asupra unui obiect sau unui spațiu sunt condiționate de obiectele sau spațiile cunoscute sau pe
care le bănuim. O curte strălucitoare luminată de soare este cu atât mai plăcută dacă tocmai am părăsit răcoarea
înfrunzită a unui copac.

Proiectăm o succesiune de trăiri condiționate, care vor spori impresiile plăcut corelate ale fiecăreia.

Trăirea se compune din ceea ce am perceput, ceea ce percepem și ceea ce ne așteptăm să percepem.

În timp ce ne mișcăm printr-un spațiu sau prin complexe de spații, ne amintim subcoștient prin ce am mai trecut
sau am mai simțit. Ne orientăm astfel, în timp și în spațiu, înapoi la fel ca și înainte și găsim că fiecare orientare
conferă înțeles celorlalte și tuturor.

Succesiunea. Succesiunea exprimă, în compoziție, o suită de percepții sau trăiri care au o continuitate.
Succesiunile nu au nici un sens decât pe măsură ce sunt trăite de om și invers, majoritatea trăirilor umane sunt
acelea ale unor succesiuni proiectate sau neproiectate.

În natură, succesiunile sunt întâmplătoare și libere. Uneori, dar nu totdeauna, ele sunt progresive. O astfel de
progresie poate fi de ascensiune, ca în perceperea unui urcuș de la poale spre vârful muntelui sau direcțională, ca
atunci când ne îndreptăm spre vest din câmpiile centrale sau progresii de închidere, complexitate, intensitate,
concordanță sau comprehensiune.

Succesiunea proiectată poate fi întâmplătoare sau disciplinată. Ea poate să rătăcească și să fie intenționat
nepăsătoare, poate să dobândească un scop, și să fie concepută cu un înalt grad de ordine. Succesiunea proiectată
deliberat este un procedeu de compoziție extrem de eficient. Ea poate să îndemne la mișcare, să confere direcție,
să creeze o cadență, să insufle o stare de spirit, să dezvăluie un obiect și să dezvolte o idee.

O succesiune proiectată deliberat este un aranjament sau o organizare conștientă de elemente sau spații. Ea are
un început și un sfârșit, care este în mod obișnuit, dar nu întotdeauna, punctul culminant.

O succesiune poate fi simplă, complicată sau compusă. Ea poate fi susținută, variată sau modulată.

Ea poate fi focală sau diversificatoare; minusculă sau etxensivă și poate fi subtilă sau puternică.

Abordarea ordonată. Un om în mișcare este supus acțiunii naturii fizice înconjurătoare prin care trece. S-ar părea
deci că un om care se deplasează către o țintă ar putea fi pregătit, prin proiectare, pentru acea țintă – sau
deplasându-se spre o trăire anticipată, ar putea fi pregătit pentru acea trăire. Așa și stau de fapt lucrurile.

TRAFICUL PIETONILOR
Caracteristicile traficului pedestru pot fi mai bine înțelese comparându-le cu cele ale curgerii unui râu sau unui
curs de apă. Traficul pe jos, asemeni cu apa care curge, urmează cursul minimei rezistențe. El tinde către distanța
cea mai scurtă, punct cu punct.

Mișcarea rapidă necesită un canal drept și lin cu o lărgime crescută la curbe. Dacă nu este amenajat un asemenea
canal se va croi cu forța.

La fel cum un canal creat de om determină ruta, viteza și volumul maxim al traficului, tot astfel aleile crate de
om pot fixa calea și controla mișcarea traficului pedestru.

Un obstacol în cursul traficului, ca și în cursul apei, produce agitație. Agitația înseamnă contradicții. Acolo unde
este de dorit, traficul direcțional sau curgerea rapidă, insulele din drum sau potecă, trebuie bine aerodinamizate
sau formate astfel încât să devieze și să îndrume circulația fluent sub forma unei scurgeri sau alunecări.

Intersecțiile sunt punctele de turbulență maximă. În proiectare, o asemenea turbulență este adesea o calitate în
acele locuri unde agitația, activitatea sau interesul mare este dorit.

Gradul și natura unui astfel de du-te – vino în fierbere pot fi proiectate într-o piață, într-o expoziție cu vânzare,
într-un parc de distracții, unde două sau mai multe curente de trafic, care se intersectează, urmează să fie
contopite într-un flux rapid și liber. Locul joncțiunii trebuie să fie lărgit și format astfel spre a asigura o tranziție
lină relaxată și un curent neîntrerupt.

O intersecție trebuie să exprime funcțiile determinate de faptul intersecției. Geografic vorbind, locul întâlnirii
cursurilor de apă sau a râurilor este un punct strategic important. Căci aici nu se contopesc numai bazinele a
două sisteme de văi, ci și viața, comerțul și cultura, care coboară o dată cu cursurile de apă.

În proiectare, contopirea sau convergența a două sau mai multe cursuri de natură asemănătoare sau
neasemănătoare – determină atât factori negativi cât și pozitivi care trebuie absorbiți sau dezvoltați.

Rezervoare mari de trafic pedestru se formează adesea la capătul sau la baza unei coborâri de pe o rampă sau un
șir de trepte.

Lucruri văzute. Majoritatea aspectelor vizuale ale celor mai multe dintre proiecte sunt percepute de către pieton
când circulă și de la nivelul ochiului.

Mișcarea înceată generează interesul pentru detaliu. Un om grăbit nu tolerează nici un fel de obstrucție, dar un
om care se mișcă în voie consideră drept bine venită abaterea și distragerea. El arată interes redus pentru mișcare
și agreează mai mult lucrurile pe care le poate vedea sau percepe. El explorează cu simțurile, se complace
percepând relații și este plăcut impresionat de tranzițiile subtile.

Planul solului. Traficul pedestru, mișcându-se direct pe planul solului, este sensibil față de texturile lui. Textura,
în aceeași măsură ca oricare alt factor de proiectare, determină tipul și viteza traficului pedestru. O textură dată
sugerează o anumită clasificare a traficului și poate la fel de bine să-l și atragă, ca în următoarele exemple:

- Zăpadă, gheață, nisip, iarbă, piatră tăiată, beton, cărămidă pentru pavaj.

Dinstanță și pantă. Acolo unde distanța reală și panta sunt factori negativi, ei trebuie reduși, pe cât posibil, prin
dispoziția planului.

Distanțele și pantele evidente trebuie reduse la minim prin ecranare, modularea spațiului și traseele căilor de
trafic. Potecile pot, de exemplu, să formeze bucle în susul sau în josul unei pante lungi și abrupte, pot reduce
înălțimea aparentă și înălțimea suișului.

Creșterea distanțelor și înălțimilor aparente se poate realiza în mare măsură prin manevrarea căilor de trafic și a
liniilor de observație prin vederea unei culmi dintr-o vale, a unei văi dintr-un vârf sau a unui colț îndepărtat pe
cea mai lungă diagonală.
Fluxul traficului. Traficul pedestru, fiind legat de pământ, este mai mult un flux decât o traiectorie.

DRUMUL DE ACCES

Linia de acces a traficului este un factor de primă importanță pentru amplasarea unei construcții pe orice șir.
Această linie dictează și influențează poziția optimă a elementelor construite și determină probabil poziția și
relațiile zonelor de folosință ale sitului.

CONSTRUCȚIILE ÎN PEISAJ

Curtea din față sau suprafața. O curte din față este un teren exterior. Ea completează și încorporează funcțiile de
plan reclamate și concentrează atenția de pe căile de acces pe un element al clădirii sau intrării. Spațiile și
formele accesului trebuie să dezvolte o suită logică progresivă, care să ofere tranziții plăcute de la spațiile
exterioare la cele interioare, cel mai bine fiind proiectată atunci când este considerată totodată și ca parte
integrantă a construcției.

Curtea din față trebuie concepută ca o suprafață de folosință. Ea poate extinde funcțiile străzii, furnizând o curbă
de întoarcere, un spațiu de parcaj, poate să extindă trotuarele de acces, înglobând curți pavate sau terase.

Curtea din față sau un element oarecare al curții, trebuie să fie în abstract un adăpost, iar de-a lungul perimetrului
său, punctul cel mai bogat și cel mai interesant trebuie să fie intrarea clădirii.

Compoziția construcțiilor. Acolo unde o construcție urmează să fie corelată cu o suprafață sau un spațiu dat, atât
forma cât și caracterul suprafeței sau spațiului vor fi afectate de amplasarea construcției.

Adesea însăși forma construcțiilor nu este tot atât de importantă ca aceea a spațiilor, pe care le includ.

O singură construcție este percepută ca un obiect în spațiu. Două sau mai multe construcții nu sunt percepute
numai ca obiecte singure, ci și ca obiecte corelate; și ele câștigă sau pierd mult din semnificația lor în această
relație.

SISTEMATIZAREA TERITORIULUI

Organizarea teritoriului - pagina 242