1.3.

CIRCUITE ÎN REGIM DE
CURENT ALTERNATIV MONOFAZAT

Cuvinte cheie

Introducere
Funcţie periodică, cvasistaţionar, perioada, frecvenţa, pulsaţia, faza;
valoare efectivă, valoare medie, valoarea efectivă; defazaj,putere
instantanee, putere activă, putere aparentă, putere reactivă
1.3.1. Elemente de circuit în curent alternativ
Reprezentarea în complex, proprietăţile transformatei în complex,diagramă
fazorială, impedanţă, reactanţă inductivă, reactanţă capacitivă,bobine
cuplate magnetic
1.3.2. Metode de calcul
Metoda ecuaţiilor Kirchhoff, potenţiale la noduri, curenţi ciclici

Introducere
Regimul de curent alternativ monofazat este un regim cvasistaţionar în
care mărimile câmpului electromagnetic se modifică în timp conform unei
legi sinusoidale, dar parametrii sinusoidei (U max , ω , ϕ 0 ) sunt constanţi în
timp.

Fig. 1.42.

Spre exemplu, în figura 1.42 este prezentată variaţia în timp a unei tensiuni
cu expresia analitică:

61
 u (t ) = U max sin[ϕ (t ) + ϕ0 ] = U max sin(ωt + ϕ 0 ) .

Mărimi caracteristice

U max [V ] - valoarea maximă a tensiunii instantanee;

ω [rad / s ] - pulsaţia;
ϕ (t ) = ωt [rad ] - faza;
ϕ 0 [rad ] - faza iniţială.
Funcţia sinusoidală este o funcţie periodică în timp, adică u (t + T ) = u (t ) ,
unde T [s ] este perioada – definită ca intervalul de timp după care funcţia
are din nou valoarea curentă.
1
Se defineşte frecvenţa prin relaţia f = [ Hz ] , cu unitatea de măsură Herz.
T
2π
Pulsaţia este ω = 2πf = [rad / s ] , cu unitatea de măsură radiani/secundă.
T
Valoarea medie a unei mărimi variabile în timp, de perioadă T,
echivalează aria funcţiei cu un dreptunghi cu lăţimea egală cu perioada şi
înălţimea egală cu Vmed valoarea medie

T T
1
Vmed = ∫ u (t )dt = TV
T ∫0
u (t )dt , din relatia med .
0

Deoarece sinusoida are aria alternanţei negative egală cu aria alternanţei

pozitive, valoarea medie a mărimii sinusoidale este nulă Vmed = 0 .

Valoarea efectivă a unei mărimi variabile în timp, de perioadă T, se

defineşte prin:
T
1 2
V = Vef =
T ∫0
u (t )dt .

Valoarea efectivă exprimă echivalenţa curentului alternativ cu curentul

continuu, din punctul de vedere al efectelor mecanice, chimice şi electrice
ale celor doi curenţi.

Un curent alternativ este echivalent cu unul continuu dacă valoarea efectivă

este egală cu valoarea sursei de c.c.

U max
Pentru o mărime sinusoidă valoarea efectivă este V = .
2
Se obişnuieşte să se evidenţieze valoarea efectivă în exprimarea mărimilor
de c.a., astfel:
u (t ) = U max sin(ωt + ϕ 0 ) = 2Vef sin(ωt + ϕ 0 ) .

62
 Elementele de circuit care modifică parametrii energiei electrice, în
regim de curent alternativ, sunt rezistorul, condensatorul, bobina şi circuitele
cuplate magnetic. Vom studia numai circuitele cu caracteristică statică
liniară.

Circuitele liniare, cărora li se aplică o tensiune sinusoidală, de frecvenţă

dată, vor determina un curent electric sinusoidal de frecvenţa (şi pulsaţia)
tensiunii aplicate.
u (t ) = 2V sin(ω1t + α ) ⇒ i (t ) = 2 I sin(ω 2 t + α ) , ω 2 = ω1

Puterea instantanee se defineşte prin produsul dintre tensiune şi

curent

p (t ) = u (t )i (t ) = 2VI sin(ωt + α ) sin(ωt + β ) .

Transformând produsul în sumă avem:

p (t ) = u (t )i (t ) = VI cos(α − β ) − VI cos(2ωt + α + β ) ,

un termen constant în timp VI cos(α − β ) şi un altul variabil în timp de

T
perioadă egală cu jumătatea TP = perioadei tensiunii (pulsaţie de două ori
2
mai mare). Într-o alternanţă a tensiunii vom avea un moment de timp în care
puterea instantanee este zero şi un altul în care este maximă.

Puterea activă este prin definiţie media puterii instantanee

T
1
P = ∫ p(t )dt = VI cos(α − β ) = VI cos ϕ [W ] ,
T 0
cu unitatea de măsură Watt.

Defazajul (dintre tensiune şi curent) este termenul ϕ = α − β .

Puterea instantanee este formată dintr-un termen independent de timp

(puterea activă) şi un termen variabil.

Puterea aparentă este valoarea maximă a puterii variabile (din

puterea instantanee)
S = VI [VA] ,

cu unitatea de măsură „VoltAmper”.

Puterea reactivă este puterea schimbată, într-o perioadă, de

elementele reactive de circuit (bobină, condensator)

Q = VI sin ϕ [Var ] ,

63
cu unitatea de măsură „VoltAmper reactiv”.

S
Q = S sin ϕ
ϕ
P = S cos ϕ
Fig. 1.43.

Relaţia între cele trei puteri este dată de teorema fundamentală a

trigonometriei
S 2 = P2 + Q2 ,
determinând triunghiul puterilor, din figura 1.43.

1.3.1. Elemente de circuit în curent alternativ

În cadrul paragrafului va fi analizată comportarea elementelor liniare
de circuit la care se aplică la borne o tensiuni sinusoidală.
Relaţia între curent şi tensiunea aplicată, în cazul prezenţei unor
elemente reactive de circuit, se obţine din rezolvarea unei ecuaţii conţinând
derivate şi uneori integrale. Spre exemplu pentru un circuit conţinând un
rezistor R şi o bobină L, trebuie rezolvată ecuaţia:
di
Ri + L = u (t ) .
dt
Pentru a rezolva astfel de ecuaţii se recurge la transformarea mărimilor
sinusoidale în complex, ceea ce conduce la rezolvarea unor ecuaţii
algebrice, iar în final se revine la transformarea mărimilor complexe în
mărimi sinusoidale.

Reprezentarea în complex simplificat

Reprezentarea în complex simplificat este o exprimare a transformatei în

complex.
Transformata în complex a unei mărimi sinusoidale, fie aceasta o tensiune,
asociază tensiunii un vector complex astfel:

u (t ) = 2V sin(ωt + ϕ 0 ) → U = C (u ) = Ve jϕ0 = V (cos ϕ 0 + j sin ϕ 0 ) ,

unde j = − 1 .

Notă. Avem pentru ∀k ∈ N ⇒ j 4 k = +1, j 4 k +1 = j , j 4 k +2 = −1; j 4 k +3 = − j şi

pentru k = 0 ⇒ j 2 = −1; j 3 = − j; j 4 = +1; 1 = − j .
j

64
Transformata în complex are următoarele proprietăţi:

C (u1 + u 2 ) = C (u1 ) + C (u 2 ),
C (λu ) = λC (u ) cu λ ∈ R,
du
C ( ) = jωC (u ) = jωU
dt
.
1 1
C ( ∫ ut ) = C (u ) = U
jω jω
Constatăm că derivarea în funcţie de timp se înlocuieşte (în complex) cu o
înmulţire cu jω iar integrarea se înlocuieşte cu o împărţire la jω .

Fiecărui element pasiv de circuit (rezistor, bobină, condensator) i se

asociază un vector complex specific, numit impedanţă (notat cu Z ).
Legea lui Ohm în complex este:
U = ZI ,

asocierea curentului cu tensiunea fiind prezentată în figura 1.44.

Z
I

U
Fig. 1.44.

Puterea aparentă complexă este un vector complex

S =UI ,
*

*
unde I este conjugatul vectorului I .
Conjugatul unui vector complex se obţine schimbând semnul părţii
imaginare. Dacă I = a + jb , atunci conjugatul este I = a − jb .
*

Prin înmulţirea celor doi vectori I I = a 2 + b 2 = I 2 ∈ R se obţine pătratul

*

modulului vectorului care este un număr real.

Puterea aparentă complexă S este un vector S = Re+ j Im = P + jQ pentru
care avem: P = Re( S ), Q = Im(S ) .
Puterea activă este partea reală a puterii aparente complexe şi puterea
reactivă este partea imaginară a puterii aparente complexe.

65
 Vectorul complex S = U I , ţinând seamă de legea lui Ohm, se poate
*

scrie S = Z I I = Z (a 2 + b 2 ) = Z I 2 . De unde rezultă că natura impedanţei

*

determină puterile din circuit.

Dacă unui circuit electric liniar, cu o topologie oarecare, i se aplică o

tensiune sinusoidală u (t ) = 2V sin(ωt + α ) , acest va determina un curent
electric i (t ) = 2 I sin(ωt + β ) de aceeaşi formă şi frecvenţă (pulsaţie) ca
tensiunea aplicată.

Rezistorul ideal

Unui rezistor de rezistenţă R i se aplică o tensiune sinusoidală.

u (t )
Curentul va fi dat de legea lui Ohm i (t ) = :
R
V
u (t ) = 2V sin(ωt + α ) ⇒ i (t ) = 2 sin(ωt + α ) ,
R
V
modificând numai valoarea efectivă I = , nu şi faza sinusoidei.
R

Pentru a determina impedanţa asociată rezistorului transformăm în complex

u (t ) 1 U
C (i (t )) = C ( ) ⇒ C (i (t )) = C (u (t ) ⇒ I = ⇔ U = R I .
R R R
Comparăm cu legea lui Ohm în complex U R = Z R I R . Constatăm că
impedanţa asociată unui rezistor Z R = R este un număr real.

Puterea aparentă complexă este:

S = Z R I 2 = RI 2 ∈ R ⇒ P = RI 2 , Q = 0 .
Un rezistor disipă putere activă PR = RI 2 şi nu foloseşte putere reactivă
QR = 0 .
+j

UR
IR

α IR UR

+1
a) b)

Fig. 1.45.

În figura 1.45a sunt reprezentaţi cei doi vectori în planul complex, iar în
figura 1.45b este prezentată digrama fazorială, ca referinţă luându-se
tensiunea aplicată la bornele rezistorului.

66
Diagrama fazorială se obţine din reprezentarea în complex, eliminând axele
de coordonate şi adoptând unul din vectori drept referinţă pentru ceilalţi
vectori.

Bobina ideală

Unei bobine de inductivitate L i se aplică o tensiune sinusoidală.

Legea inducţiei electromagnetice stabileşte legătura dintre curent şi tensiune
di (t )
u L (t ) = L L .
dt
Transformăm relaţia în complex
di (t ) di (t )
C (u L (t )) = C ( L L ) = LC ( L ) = jωLC (iL (t )) ⇔ U L = jωL I L .
dt dt
Comparăm cu legea lui Ohm în complex U L = Z L I L . Constatăm că
impedanţa asociată unei bobine Z L = jωL = jX L este un număr imaginar.

Reactanţa inductivă este produsul X L = ωL [Ω] , cu dimensiunea Ohm.

Puterea aparentă complexă este:

S = Z L I 2 = jωLI 2 = jX L I 2 ∈ Im ⇒ P = 0 , Q = X L I 2 , QL = Q .

O bobină nu disipă putere activă P = 0 în schimb puterea reactiv inductivă

este nenulă.

Notă. Spre deosebire de puterea activă în circuite pasive, care este totdeauna
pozitivă (fiind consumată), puterea reactivă poate fi pozitivă – în cazul
inductivităţilor sau negativă – în cazul capacităţilor.

Condensatorul ideal

Unui condensator de capacitate C i se aplică o tensiune sinusoidală.

dq q d du
Avem relaţiile: iC = , C= ⇒ iC = (CuC ) = C C .
dt uC dt dt
Aplicăm transformata în complex
du du 1
C (iC ) = C (C C ) ⇒ I C = CC ( C ) = jωCU C ⇒ U C = IC .
dt dt jω C
Comparăm cu legea lui Ohm în complex U C = Z C I C . Constatăm că
1 1
impedanţa asociată unui condensator Z C = =−j = − jX C este un
jω C ωC
număr imaginar.

1
Reactanţa capacitivă este X C = [Ω] , cu dimensiunea Ohm.
ωC

67
Puterea aparentă complexă este:
1 2
S = ZCI2 = − j I = − jX C I 2 ∈ Im ⇒ P = 0 , Q = − X C I 2 , QC = X C I 2 .
ωC

O capacitate nu disipă putere activă P = 0 în schimb puterea reactiv

capacitivă este nenulă.
Puterile reactive pentru capacitate şi inductivitate sunt de semne
contrare, ceea ce înseamnă că dacă ambele elemente sunt în circuit puterea
reactivă, pentru circuitul în cauză, se obţine prin scăderea celor două puteri
(reactiv inductivă – reactiv capacitivă).
În figura 1.46 este prezentată diagrama fazorială pentru uncircuit
serie cu rezistor, bobină şi capacitate.

QL
QC

S Q=QL-QC

P
Fig. 1.46.

În figura 1.47 sunt prezentate diagramele fazoriale a - pentru

rezistor, b – pentru inductivitate şi c - pentru capacitate.

Fig. 1.47.

π
Constatăm că defazajul dintre tensiune şi curent este de atât pentru
2
inductivitate cât şi pentru capacitate. Fazorul curentului, în cazul
inductivităţii, este în urma fazorului tensiunii iar în cazul condensatorului
este înainte.
În figura 1.48 este evidenţiată situaţia defazajului dintre curent şi tensiune
pentru mărimile exprimate ca funcţii de timp (a – pentru rezistor, b – pentru
condensator şi bobină).

68
 Fig. 1.48.

Bobine ideale cuplate magnetic

În cazul bobinelor cuplate magnetic nu se pune problema

determinării unei impedanţe unice, pentru că sistemul bobinelor cuplate
magnetic este un cuadripol. Se vor determina ecuaţiile cuadripolului şi pe
baza acestora se pot calcula impedanţele (de intrare, de ieşire, …).

Fie două bobine separate galvanic, cuplate magnetic, ca în figura 1.49.

M

i1 * * i2

u1 R1,L1 R2, L2 u2

Fig. 1.49.

Fluxurile magnetice, prin circuitul magnetic al bobinelor, este stabilit

Φ1 = Φ11 + Φ12
Φ 2 = Φ 21 + Φ 22
atât de curentul care circulă prin bobină cât şi de curentul care circulă prin
bobina cu care este cuplată magnetic.

Notă. Asteriscul marchează punctul de început al bobinei. Dacă unul din

curenţi nu este dirijat către asterisc, fluxul magnetic determinat de o bobină
în cealaltă bobină se scade din fluxul magnetic propriu al bobinei.

Conform legii inducţiei electromagnetice tensiunile induse sunt:

69
 dΦ 1 di di di di
e1 = − = − L11 1 − L12 2 = − L1 1 − M 2
dt dt dt dt dt
.
dΦ 2 di1 di2 di1 di2
e2 = − = − L21 − L22 = −M − L2
dt dt dt dt dt

Tensiunile variabile la borne sunt:

di1 di
u1 = R1i1 − e1 = R1i1 + L1
+M 2
dt dt
.
di1 di2
u 2 = R2i2 − e2 = R1i1 + M + L2
dt dt
Aplicând transformata în complex avem ecuaţiile:

U 1 = R1 I 1 + jωL1 I 1 + jωM I 2
U 2 = R2 I 2 + jωL2 I 2 + jωM I 1 .

Dacă la bornele de ieşire este conectată impedanţa Z s tensiunea de ieşire

este U 2 = − Z s I 2 şi ecuaţiile sunt:

U 1 = R1 I 1 + jωL1 I 1 + jωM I 2
− Z s I 2 = R2 I 2 + jωL2 I 2 + jωM I 1 .

Fie două bobine conectate în serie, cuplate magnetic, ca în figura 1.50.

M M

* * i * *
R1 L1 R2 L2 R1 L1 R2 L2

Φ11 Φ 22 Φ11 Φ 22

Φ12 Φ 21 Φ12 Φ 21
i
i i
i

a) b)

Fig. 1.50.

Tensiunea la bornele circuitului este suma tensiunilor pe cele două bobine:

U = U1 +U 2 .

70
 Deoarece fluxurile Φ11 şi Φ12 au acelaşi sens, pentru circuitul din
figura 1.50a), tensiunea de inducţie mutuală se adună cu tensiunea de
autoinducţie

U 1 = ( R1 I + jωL1 I + jωM I )
şi la fel pentru fluxurile Φ 21 , Φ 22

U 2 = ( R2 I + jωL2 I + jωM I ) .
Avem:
U = U 1 + U 2 = ( R1 I + jωL1 I + jωM I ) + ( R2 I + jωL2 I + jωM I ) ,
U = [( R1 + R2 ) + jω ( L1 + M + L2 + M )]I ,
ceea ce înseamnă că inductanţa echivalentă este
Le = L1 + L2 + 2 M .

Pentru circuitul 1.50b), deoarece fluxurile Φ11 şi Φ12 au sensuri diferite,

tensiunea de inducţie mutuală se scade din tensiunea de autoinducţie

U 1 = ( R1 I + jωL1 I − jωM I ) .

La fel pentru fluxurile Φ 21 , Φ 22 aşa încât avem

U 2 = ( R2 I + jωL2 I − jωM I ) .
Tensiunea la borne este suma tensiunilor pe cele două bobine:

U = U 1 + U 2 = ( R1 I + jωL1 I − jωM I ) + ( R2 I + jωL2 I − jωM I ) .

Din partea imaginară a expresiei se obţine inductanţa echivalentă

Lech = L1 + L2 − 2 M
şi impedanţa echivalentă

Z ech = jωLech = jω ( L1 + L2 − 2 M )
Dacă bobinele nu sunt cuplate magnetic Lech = L1 + L2 .

În figura 1.51 sunt prezentate două bobine conectate în paralel cuplate

magnetic.
I
I1 M I2
U R1 * *R
2
L1 L2

Fig. 1.51.

71
Ecuaţiile sunt:
U = R1 I 1 + jωL1 I 1 + jωM I 2 ,
U = R2 I 2 + jωL2 I 2 + jωM I 1 ,
I = I1 + I 2 .

Pentru a determina inductanţa echivalentă, din sistemul de ecuaţii se

U
calculează impedanţa circuitului Z e = şi se explicitează partea
I
imaginară.
Dacă considerăm rezistenţele neglijabile sistemul de ecuaţii devine

U = jωL1 I 1 + jωM I 2 , U = jωL2 I 2 + jωM I 1 , I = I 1 + I 2 .

De unde se poate determina expresia inductanţei echivalente a două bobine

(fără pierderi) conectate în paralel
L L −M2 L1 L2 (1 − k 2 )
Lech = 1 2 , Lech = .
L1 + L2 − 2 M L1 + L2 − 2k L1 L2

Coeficientul de cuplaj magnetic este un coeficient 0 < k < 1 introdus în

relaţia M = k L1 L2 , pentru a specifica cât de bine cuplate sunt cele două
bobine.
Pentru k = 0 nu avem cuplaj magnetic şi inductivitatea echivalentă este
LL
Lech = 1 2 .
L1 + L2
Pentru k=mic (apropiat de zero) cuplajul este slab, bobinele sunt departe
una de cealaltă şi fluxul, produs de curentul care circulă printr-o bobină, în
spirele celeilalte bobine are valori mici.

1.3.2. Metode de calcul în circuite de curent alternativ

Metodele de calcul prezentate în cadrul circuitelor de curent
continuu se aplică şi în circuitele de curent alternativ după ce s-a aplicat
transformarea în complex simplificat a circuitului.
Sursele de t.e.m. se înlocuiesc cu sursa în complex:

e(t ) = 2 E sin(ωt + ϕ 0 ) → E = Ee jϕ0 = E (cos ϕ0 + j sin ϕ 0 )

Spre exemplu:
e(t ) = 2 E sin(ωt ) → E = Ee j 0 = E ,
π π π
e(t ) = 2 E sin(ωt + ) → E = E (cos + j sin ) = jE ,
2 2 2
π π π 2
e(t ) = 2 E sin(ωt + ) → E = E (cos + j sin ) = E (1 + j ) .
4 4 4 2

72
Elementele de circuit se înlocuiesc cu impedanţele acestora:
R → ZR = R
L → Z L = jω L
1
C → ZC =
jω C
Spre exemplu, pentru un circuit alimentat cu tensiune la frecvenţa
f = 50 Hz se calculează pulsaţia ω = 2πf = 100π = 314 rad / s şi apoi
impedanţele:

R = 10Ω → Z R = R = 10
L = 100mH → Z L = jωL = jx314 x100 x10 −3 = 31.4 j
1 1 1000
C = 2000 µF → Z C = = = = −1.59 j
jωC jx314 x 2000 x10 −6
628 j

În figura 1.52 sunt prezentate a – simbolul sursei de t.e.m. în complex şi b –

simbolul impedanţei.

Z
E I

U
a) b)

Fig. 1.52.

Teoremele lui Kirchhoff pentru circuite în complex sunt:

(I ) ∑I
j∈nk
j = 0, k = 1,..., n − 1

( II ) ∑Z
j∈ok
j I j = ∑ E j , k = 1,..., l − n + 1 ,
j∈ok

Circuitul are un număr de : l – laturi (şi tot atâţia curenţi), n – noduri.

Pentru explicaţii vezi paginile 56-58.

Metoda curenţilor de contur asociază fiecărui ochi fundamental un curent

'
de contur, notat I k , care se închide prin laturile ochiului. Sistemul de ecuaţii
corespunzător metodei curenţilor ciclici este:

Z 11 I 1 + Z 12 I 2 + .... + Z 1o I 0 = E 1
' ' ' ' ' ' '

…………………………….………
Z o1 I 1 + Z o 2 I 2 + .... + Z oo I 0 = E o .
' ' ' ' ' ' '

73
Unde avem:
'
I k - curentul de contur al ochiului k;
'
E k - suma algebrică a t.e.m. din ochiul k;
Z ji = Z ij
' '
- impedanţele laturii comune ochiului i şi ochiului j;
i≠ j
'
Z ij - suma rezistenţelor din laturile ochiului i;
i= j

Din sistemul de ecuaţii de calculează curenţii de contur.

Curenţii prin laturi se calculează ca sumă a curenţilor de contur:

I j = ∑Ik .
'

k∈l j

Pentru explicaţii vezi paginile 58-59.

Metoda potenţialelor la noduri asociază fiecărui nod un potenţial

V k k = 1,...n − 1 . Potenţialul unuia din noduri este de referinţă, de obicei
'

V n = 0 , iar celelalte potenţiale sunt necunoscute.

'

Sistemul de ecuaţii corespunzător metodei potenţialelor la noduri este:

Y 11V 1 + Y 12 V 2 + Y 13V 3 + .... + Y 1n −1V n−1 = I sc1

' ' ' ' ' ' ' ' '

…………………………….………
Y n−11V 1 + Y n −12V 2 + .... + Y n−1n −1V n −1 = I scn−1 .
' ' ' ' ' ' '

.
Unde avem:
'
V k - potenţialul nodului k;
'
I sck - curentul de scurtcircuit al nodului k, reprezentând suma algebrică a
curenţilor de scurtcircuit pentru fiecare din laturile care se racordează la
nodul k;
Y ji = Y ij - admitanţele cu semnul minus, ale laturilor care racordează
' '
i≠ j

nodul i cu nodul j;
'
Y ij - admitanţele laturilor care se racordează la nodul i ;
i= j

Curentul prin latura care se află între nodul ni şi nodul nj , conţinând o sursă
de t.e.m. E , se calculează cu relaţia:

E +V i −V j
I= ,
Z

în care V i este potenţialul din nodul de unde pleacă curentul.

1
Admitanţa se defineşte prin relaţia Y = .
Z

74
Calculul puterilor

Se calculează puterea aparentă complexă

m
S = ∑Ek I k ,
*

k =1
unde m reprezintă numărul de surse de t.e.m.
Puterea activă este partea reală a puterii aparente complexe P = Re(S )
Puterea reactivă este partea imaginară a puterii aparente complexe
Q = Im(S ) .
Puterea aparentă este modulul puterii aparente complexe S = P 2 + Q 2 .

Bilanţul puterilor constă în verificarea a două egalităţi:

– pentru puterea activă ∑ Rk I k2 = P , unde P este anterior determinat,
iar în cadrul sumei sunt cuprinse toate rezistenţele circuitului;
– pentru puterea reactivă ∑ ( X Lk − X Ck ) I k2 = Q , unde Q este anterior
determinat, iar în cadrul sumei sunt cuprinse toate reactanţele ( X Lk -
inductive şi X Ck - capacitive).

Determinarea răspunsului în timp

Scopul analizei este să aflăm răspunsul circuitului în funcţie de timp.

Oricare din metodele prezentate va determina curenţii prin laturi şi eventual
ceva tensiuni în formă complexă.
Fie I = a + jb , un curent în complex cu a şi b cunoscute, reprezentat în
planul complex în figura 1.53.

+j

I
b

ϕ
a +1

Fig. 1.53.

Lungimea vectorului (modulul acestuia) este I = a 2 + b 2 .

b
Unghiul ϕ se determină prin funcţia ϕ = arctg ( ) .
a
Valorile astfel I şi ϕ se înlocuiesc în i (t ) = 2 I sin(ωt + ϕ ) funcţia de
variaţie în timp a curentului.

75