COLEGIUL DE MEDICINĂ ORHEI

Catedra discipline chirurgicale

Lecţie ştiinţifică
Subiectul:DESMURGIA

TATIANA ŢURCAN
profesor la disciplina
chirurgie generală cu
nursing specific
grad didactic superior

Orhei, 2018
 DESMURGIA

Planul lecţiei:

1. Noţiune de desmurgie, pansament, pansare, bandaj şi bandajare. Clasificarea

bandajelor.
2. Regulile de aplicare a bandajelor cu feşi de tifon.
3. Pachetul individual de pansament, folosirea lui.
4. Bandajele ghipsate. Ghipsul şi probele calităţii ghipsului. Pregătirea atelei şi
feşii ghipsate.
5. Regulile de aplicare a bandajelor ghipsate.
6. Desmurgia în sectorul primar de sănătate.

Desmurgia - este studierea regulilor de aplicare şi de folosire a bandajelor.

Pansament- materialul care se aplică pe plagă sau pe alte părţi ale corpului cu
scop de tratament.
Pansarea- este aplicarea pansamentului .
Bandajul- este o faşa din tifon, pînă care se aplică cu scop de imobilizare sau de
fixare a pansamentului pe corp.
Bandajare - este aplicarea bandajului.

Pe degete se aplică bandaje de 3, 5, 7 cm

Pe cap, braţ, antebraţ, picior, mîină de 10, 12 cm
Pe gambă, sân, cutia toracică de 14, 20 cm.

Clasificarea bandajelor.
După tipul materialului bandajele se împart în:
1. Moi -din tifon, basma, cu emplastru, cu cleol.
2. Tari - ghipsul, scrobiala, deştrogenii.

Fig.1 Pansament din retilast şi cu basmaua pe

diferite regiuni ale corpului
După modul de aplicare bandajele pot fi-
1. Praştia - ambele capete ale feşii se taie în două, lăsînd mijlocul integru. Se
aplică mai frecvent pe nas, bărbie.

2. În forma literei T - o faşă la mijlocul căreia este legată altă faşă. Se aplică

În regiunea perineală.
3. Circular - tururile feşii se suprapun exact una deasupra alteia
4. Spirală- fiecare tur următor îl acoperă pe jumătate ori pe 1/3 pe cel
precedent.
5. Şerpuitor - tururile nu se ating unul de altul,
ca deobicei se aplică la începutul bandajului
complicat pentru a menţine şerveţelele pe corp.
6. Bandajul încrucişat sau în formă de cifra 8.
7. În formă de spic - varietate a
pansamentului în formă de 8.
8. Evantai sau broască ţestoasă se aplică pe
articulaţia cotului, genunchiului. Are două
varietăţi- divergent şi convergent.
9. Bandajul recurent sau pe mont - se fac cîteva ture de fixare, apoi faşa fixată
cu degetele se răsuceşte sub un unghi de 900 şi se răsfrînge peste mont. Fiecare
 buclă se fixează cu tur de fixare.

10.Boneta Hipocrat.
11.Bonetă scufie - o bucată de faşă de
1m lungime se trece prin regiunea
creştetului capului. Cu faşa se face
primul tur de fixare peste ea, apoi se
trece peste legătoare pîna se acoperă
toată suprafaţa. Capătul feşii de tifon
se leagă de legătoare.
12.Bandajul unui ochi şi a ambelor
ochi.
13.Bandajul căpăstru- pentru acoperirea bărbiei şi imobilizarea mandibulei. 
După mecanismul de acţiune
1. Protector(aseptic) - prevenirea infecţiei secundare a plăgii
2. Medicamentos- de fixare a medicamentelor în plăgi septice, leziuni termice, în
infecţie chirurgicală aerobă, anaerobă, etc.
3. Compresiv - a opri hemoragii,
- procese inflamatorii în
stadiu de infiltraţie,
- boala varicoasă,
- limfostază,
- profilaxia tromboemboliilor,
- sindromul compresiei
îndelungate,
- traumatisme închise.
4. Ocluziv - de etanşare a plăgii (bandaj special pentru plăgi în piept, cu un
pneumotorax deschis).

5. De imobilizare
– pentru transportarea accidentaţilor cu leziuni traumatice a ţesuturilor
moi, oaselor, articulaţiilor- entorse, luxaţii, fracturi, amputaţii, plăgi vaste;
leziuni termice: combustii degerături;
procese patologice ale oaselor şi
articulaţiilor, ale vaselor sangvine şi
limfatice.

-pentru tratarea:
a) Leziunilor mecanice închise a ţesuturilor moi: sindromul de
compresiune, leziuni ale nervilor.
b) Leziunilor ale oaselor, articulaţiilor: rupturi de ligamente, luxaţii,
fracturi;
c) Afecţiunilor ale oaselor,
articulaţiilor: tumori,
tuberculoza
osteoarticulară.
d) Infecţiilor chirurgicale:
osteomielită, artrită,
panariţiu, flegmon, abces a
membrului.
e) Maladiilor congenitale ale
aparatului locomotor
6. Extensie- de susţinere cu tracţiune
– pentru transportarea accidentaţilor cu leziuni traumatice a ţesuturilor
moi, oaselor, articulaţiilor- entorse, luxaţii, fracturi, amputaţii, plăgi vaste;
 leziuni termice: combustii degerături; procese patologice ale oaselor şi
articulaţiilor, ale vaselor sangvine şi limfatice.- atela Diterix

-pentru tratarea:
a) Leziunilor ale oaselor : fracturi cu deplasare;
b) Leziunilor termice gr III-IV
c) Maladiilor congenitale ale aparatului locomotor – atela Beler

7. Corecţie - corectarea
distorsiunilor.

Regulile de aplicare a bandajelor cu feşi din tifon.
1.Bolnavului i se creează poziţie comodă. În dependenţă de regimul activ
ori pasiv bolnavul trebuie să fie aşezat sau culcat în poziţie orizontală.
2. În timpul bandajării a/m trebuie să se afle în faţa bolnavului, ca să-i
observe starea generală.
3.Partea ce urmează a fi bandajată să se afle la nivelul pieptului
persoanei care execută bandajarea.
4.Pansamentul trebuie să acopere toată suprafaţa lezată.
5. Faşa din tifon nu trebuie aplicată prea strîns, pentru a nu afecta circulaţia
sangvină şi limfatică.
6.Faşa din tifon nu trebuie aplicată nici prea larg, ca să alunece de
pe suprafaţa lezată.
7.De regulă bandajarea se efectuează de la periferie spre centru, de jos în
sus, şi de lastînga spre dreapta (rareori invers)
8.Faşa de fixare (de regulă) se va fixa în mîina dreaptă, ca în timpul
bandajării să se poată regula tururile, folosind degetul mare. Capătul liber se află
în mîina stîngă.
9.Orice bandaj începe cu turul de fixare (de
sprijin), şi fiecare tur următor trebuie să-l acopere cu
1/3 sau 2/3 pe cel precedent (excepţie fac unele tipuri de
bandaje).
10.Bandajul trebuie să aibă un aspect estetic (atenţie la
risipă de material).
11.Se fixează bandajul
-printr-o cusătură
-se prinde cu un ac de siguranţă
-se taie capătul feşii în 2 părţi care se leagă.
12.Nu se recomandă fixarea bandajului pe proiecţia plăgii.

  

Pachetul individual de pansament, folosirea lui.

Pachetul conţine 2 pernuţe din vată şi

tifon fixate de o faşă , o pernuţă
este fixată la capătul feşii iar a doua
este mobilă. Materialul de pansament
este steril şi se găseşte în 2 pachete.
1. Interior - din hîrtie cerată.
2. Exterior - din membrana
cauciucată.
Membrana cauciucată se deface pe linia
de tăietura şi se scoate apoi se
desface membranainternă, se despart
pernuţele la distanţa necesară şi
se aplică pe plagă cu suprafaţa de jos,
neatinsă de mină. În plăgile
tangenţiale se aplică una pe orificiul de intrare, alta pe orificiu de ieşire şi se
fixează cu tifonul.

Bandajele ghipsate. Ghipsul şi probele calităţii ghipsului.Pregătirea atelei şi

feşii ghipsate.
Ghipsul-este sulfat de calciu ars la temperatura 140 grade. După ardere se freacă
şi se transformă într-o pulbere fină de culoare albă, care fiind amesticată cu apă
formează o pastă ce uşor se întăreşte.

Controlul calităţii ghipsului

1. Se amestecă părţi egale de ghips şi apă. Pasta obţinută trebuie să se întărească
peste 6-7 minute să se rupă la apasarea dar să nu se fărîmiţeze.
2. Pulberea de ghips se strănge în pumn, cînd calitatea este bună ghipsul se
risipeste printre degete, cînd este rea rămîne cocoloş. Pentru accelerarea întăririi
ghipsul se amestecă cu apa caldă, iar invers cu rece.
Pregătirea feşii şi atelei ghipsate
Faşa şi atela ghipsată se folosesc pentru realizarea imobilizării curative.
Imobilizarea curativă este manevră medicală pentru fixarea fragmentului
lezat/afectat pentru un anumit timp, necesar consolidării fragmentelor osoase sau
vindecării unor afecţiuni.
Indicatii:
1.Leziuni mecanice ale ţesuturilor moi- sindromul de compresiune, leziuni ale
nervilor etc.
2. Leziuni ale oaselor, articulaţiilor- rupturi de ligamente, luxaţii, fracturi etc. 
3.Afecţiuni ale articulaţiilor, oaselor- tumori, tuberculoza osteo-articular ă etc. 
4.Infecţii chirurgicale- osteomielită, artrită, panariţiu, flegmonul, abcesul
membrului etc.
5.Maladii congenitale ale aparatului locomotor.

Cerinţe faţă de dexteritate

1. Atela ori faşa ghipsată se aplică în instituţii curative, în (încăperi speciale
-camere de ghipsare, înzestrate cu mese din tablă zincată.
2. Asistentul medical va lucra în mănuşi pentru evitarea iritării pielii mîinilor.
3. Se verifică calitatea ghipsului.
4. Atela ori faşa ghipsată nu vor fi împachetate prea strîns, ca apa să pătrundă
uşor printre straturi.
5. Pentru ca atela ghipsată să se întărească încet (vara) se foloseşte apa rece.
6. Pentru ca atela ghipsată să se întărească mai repede (iarna), se înmoaie
în apăcaldă la temperatura de 30-35 0C
7.Membrului i se creează poziţie fiziologică.
8. Preventiv pe membru se aplică o căptuşeală din vată şi tifon.
9.Se imobilizează 2-3articulaţii vecine sănătoase - una proximală, iar cealaltă
distală regiunii lezate/afectate.
10.Aparatul ghipsat nu trebuie să comprime ţesuturile, dar nici să fie liber.
11.După aplicare se verifică dacă nu sînt comprimate vasele magistrale
(cianoză,edem, amorţeală, răcire etc).

Pregătirea feşii ghipsate.

1. Pe masă se desfăşoară faşa din tifon pe o porţiune de aprovimativ 50cm.
2. Se presară cu mîina un strat de ghips şi se repartizează uniform cu grosimeade 1-
2 mm.
3. Se înfăşoară faşa pînă la porţiunea de faşă încă neghipsată.
4. Se repetă acţiunea pînă  cînd se acoperă cu ghips toată faşa.

Aplicarea feşii ghipsate.

1. Faşa se cufundă întru-un lighean cu apă.
2. După ce s-a îmbibat cu apă, se stoarce uşor de capete.
3. Bandajarea se începe de la periferie, acoperind tururile precedente pe jumătate
ori ceva mai mult.
4. Către sfîrşitul aplicării primei feşi, faşa a doua trebuie să fie deja înmuiată.
Pregătirea atelei ghipsate
1. Se măsoară dimensiunile atelei în lungime şi lăţime.
2. Se desfăşoară faşa pe lungimea necesară.
3. Se presară stratul de ghips, care se întinde cu rebordul mîinii drepte uniformcu o
grosime de 1-2mm.
4. Se aşează alt strat de tifon peste stratul de ghips şi se acoperă identic cu praf de
ghips.
5. Manevra se repetă de 6-12 ori (de cîte straturi este necesar).
6. Atela formată se împătureşte în două, apoi iar în două de la periferii pînă se
obţine un pachet ghipsat.
 
Aplicarea atelei ghipsate
1. Atela ghipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei
(cantitatea de apă să fie suficientă ca s-o acopere bine).
2. Înmuierea cu apă a atelei ghipsate este terminată atunci cînd din vas numai ies la
suprafaţă bule de aer.
3. Atela se scurge cu atenţie ţinînd-o de capete.
4.După ce atela ghipsată s-a stors, ea se întinde pe masă şi se netezeşte
bine pe ambele părţi 5. Atela se aplică pe regiunea anatomică care necesită
imobilizarea.
6. Atela se fixează cu feşi de tifon sau cu feşi ghipsate atunci cînd se
confecţionează un aparat ghipsat.
7. Se aşteaptă săse întărească ghipsul.
8. Dacă atela ghipsată a fost aplicată pe membrul superior, se va suspenda cu
ajutorul basmalei.

Imobilizarea de transport cu atela Kramer 

Imobilizarea de transport este starea de repaos ce se creează regiunii
lezate/afectate pe perioada transportării bolnavului într-o instituţie sanitară,
realizată cu ajutorul atelelor standarde sau mijloacelor improvizate.
Imobilizarea de transport se aplică cu scop:
1.de a împiedica mişcările active şi pasive a regiunii lezate/afectate,
2.de a menţine axarea corectă a membrului,
3.de a diminua durerile,
4.de a evita complicaţiile, pe care le poate provoca mişcarea în focar a unui
fragment osos fracturat.
5.crearea condiţiilor pentru transportare.

Indicaţii:
1. Leziuni traumatice a ţesuturilor moi, oaselor şi articulaţiilor, entorse,luxaţii,
fracturi, amputaţii, plăgi vaste.
2. Leziuni termice- combustii, degerături.
3. Procese patologice ale oaselor şi articulaţiilor, ale vaselor sangvine sau limfatice

Cerinţe faţă de dexteritate

1. Imobilizarea se execută la locul accidentului sau în secţia de internare a
spitalului.Se interzice transportarea accidentatului fără imobilizare. 
2. Înainte de imobilizare se execută manevrele de prim ajutor (la locul
accidentului):
- degajarea traumatizatului din focar; 
- efecutarea în caz de necesitate a manevrelor de resuscitare cardio- res
piratorie şi cerebrală;
- aplicarea garoului sau a pansamentului compresiv în cazul prezenţei
hemoragiei;
-  suprimarea sindromului algic - administrarea preparatelor analgezice;
3. Înainte de utilizare atela se căptuşeşte cu un strat din vată şi tifon apoise
acoperă cu muşama pentru evitarea murdăririi ei.
4. Atelele de transport înainte de a fi aplicate se modelează conform reliefului
anatomic al membrului sănătos al accidentatului.
5. Atelele de transport se aplică peste îmbrăcămintea/încălţămintea victimei.
În caz de leziuni deschise, hainele se îndepărtează, fiind tăiate cu
foarfece pe la cusături.
6. Se imobilizează 2 sau 3 articulaţii vecine (una proximală, iar alta distală)
regiunii lezate/afectate.
7. Imobilizarea de transport trebuie să fie simplă pentru a putea fi utilizată
de persoanele mai puţin instruite. 
8. Atelele de transport se fixează cu feşi de tifon.
9. În lipsa atelelor fabricate pentru imobilizare de transport se folosesc
mijloace improvizate - tifoane, basma, curea, haine, scînduri, beţe,umbrele,
nuiele etc.
De reţinut! cînd este accidentat membrul superior indiferent de nivelul
traumatizării, trebuie scoase de pe degete inelele (se invită să o facă bolnavul, iar
dacă nu poate singur va fi ajutat de salvator). Dacă inelul se
află pe degetul fracturat, se taie inelul cu aprobarea bolnavului (în instituţia
specializată).