Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul Marketing și Logistică

Lucru Individual
la disciplina
Economia Întreprinderii

Metode de reducere costului de producție.

A elaborat Arabadji Andrei

Grupa MK1901

A verificat Ina Dombrovchi

dr.,lect. univ.

Chișinău, 2020
 Introducere
Orice producător are obiective şi se supune anumitor constrângeri. Teoria tradiţională a
firmei presupune că principalul obiectiv al acesteia îl constituie maximizarea profitului său,
altfel spus, interesul întreprinzătorului de a câştiga cât mai mulţi bani. Realizarea unui
asemenea obiectiv este dependentă de o serie de constrângeri. Acestea privesc, în primul rând
costul de producţie (imaginea constrângerilor tehnologice şi a pieţelor factorilor de
producţie), bugetul de care dispune producătorul, iar apoi cererea consumatorilor vizând
produsele sale.La baza obţinerii unui bun stau resursele. Acestea sunt limitate, imprimând
acelaşi caracter şi bunurilor economice produse. Din acest motiv bunurile economice, ca şi
resursele, se achiziţionează în schimbul unui preţ. Decizia de a produce un bun economic
presupune renunţarea la utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, într-un scop alternativ.
De aceea toate costurile sunt de fapt costuri de oportunitate. Acestea reprezintă costul unei
acţiuni în termenii sacrificiului presupus de realizarea sa, sau al oportunităţilor la care se
renunţă. Ele constituie o restricţie fundamentală a capacităţii întreprinzătorului de a-şi
maximiza profitul.
Ca parte componentă a preţului de vînzare, costul de producţie constituie indicatorul
esenţial pentru stabilirea preţului oferit de vînzător în actul de negociere a mărfii cu agenţii
economici cumpărători. Cunoscînd nivelul exact al cheltuielilor de producţie, vînzătorul va
şti între ce limite poate să negocieze preţul de vînzare, astfel încît să-şi recupereze aceste
cheltuieli şi să obţină şi un profit.
Costul de producţie este una dintre cele mai importante variabile prin care producătorul
interacţionează cu mediul extern, prin valoarea sa intrinsecă este unul dintre principalii
purtători de informaţie despre produsul respectiv şi despre producător.
Rolul costului este important nu numai prin informaţiile oferite asupra produsului
(structura costului) ci şi prin modalităţile de control al acestuia, variaţia costului în funcţie de
diferiţi factori de influenţă ai costului. Fiind un indicator cu o sferă largă de utilizare, costul
de producţie se calculează la nivelul producătorului, determinând într-o măsură mare
acţiunile şi deciziile acestuia. Costul de producţie reflectă, de asemenea, calitatea activităţii
firmei; acesta serveşte drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui
producător, în cazul în care efectele sau rezultatele variantelor de producţie sunt identice,
criteriul de alegere este cel fundamentat pe minimizarea costului.
În sens direct, costul de producţie reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare pentru
obţinerea unui volum de producţie dat. Funcţia costului de producţie leagă costul de producţie
de cantităţile produse în condiţii optime.
2
Capitolul I. Importanța reducerii costului de producție.

Pentru a supravieţui şi a se dezvolta, producătorii de bunuri materiale trebuie să

cumpere factori de producţie la preţuri cât mai mici posibile, fără a neglija calitatea, şi să
reducă costurile utilizării lor prin eliminarea operaţiunilor inutile şi a cheltuielilor
nejustificate.
Costul de producţie nu este mărime dată şi nu are un caracter constant. El este influenţat
de o multitudine de factori, cum ar fi:
 volumul producţiei;
 structura producţiei;
 preţurile factorilor de producţie (mijloace fixe, materii prime, materiale,
combustibil, energie, obiecte de inventar, forţa de munca etc.);
 calitatea şi caracteristicile produselor; nivelul calitativ al forţei de muncă şi al
echipamentelor tehnice de producţie;
 organizarea producţiei
Prin optimizarea folosirii acestor factori costul de producţie poate fi redus.
În timp ce în economia naturală scopul activităţii economice era satisfacerea diferitelor
necesităţi cu ajutorul unor mijloace variate, în economia de piaţă, în care calculul economic a
devenit un calcul bănesc, scopul bine determinat al oricărei activităţi economice îl reprezintă
obţinerea de profit, fapt pentru care vechile metode de activitate, bazate pe obiceiuri si
tradiţii, au fost înlocuite cu metodele exacte ale gospodăririi raţionale a mijloacelor
economice. În esenţă, preocuparea oricărui agent economic este de a-şi acoperi costurile de
producţie şi de a obţine un profit cât mai mare.
Reducerea costului de producţie determină stabilitatea sau chiar reducerea preţurilor,
creşterea competitivităţii produselor în lupta de concurenţă atât pe piaţa naţională, cât şi pe
piaţa externă.
În vederea reducerii costului, producătorul trebuie să caute şi să găsească rezervele de
reducere a consumurilor de factori de producţie, să acţioneze simultan în toate
compartimentele întreprinderii, asupra tuturor factorilor de producţie, în toate fazele
activităţii economice şi să aplice măsurile posibile de diminuare a costurilor în concordanţă
cu exigenţele competiţiei impusă de piaţă.
Reducerea costului de producţie trebuie să aibă loc fără influenţe negative asupra
calităţii bunurilor materiale şi serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un

3
spor de calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calităţii este anti-economică.
Totodată, tendinţa generala impusă de concurenţa pe piaţă este că bunurile economice să
incorporeze în costurile lor cât mai puţină materie primă, munca de înaltă calificare şi să fie
obţinute cu cea mai modernă tehnologie.
În condiţiile economiei de piaţă, reducerea costurilor de producţie şi în special a
cheltuielilor materiale, constituie un obiectiv important al activităţii agenţilor economici
producători, impus de legea concurenţei.
În lupta de concurenţă întreprinzătorii care produc la costuri ridicate, treptat-treptat se
ruinează. În schimb, producătorii care obţin produsele la un cost individual mai mici decât cel
social, obţin pe lângă profitul obişnuit şi un profit suplimentar care le asigură prosperitatea.
Cu alte cuvinte, înţelegerea corelaţiei dintre consumul unei anumite categorii de resurse
şi valoarea pe care o creează acel consum este de importanţă fundamentală pentru formularea
soluţiilor de reducere a unuia sau altuia dintre elementele de cost.

4
Capitolul II. Elementele esențiale în activitatea de
reducere a costului de producție

Producătorii au în vedere urmatoarele:

a) îşi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic,
ci şi economic şi ecologic;
b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cît posibil, la preţurile cele mai mici,
fară a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor;
c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea
randamentului lor;
d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea
nemijlocită de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul
gestiunii şi conducerii;
e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinînd seama de resursele disponibile, de condiţiile
de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic;
f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor
care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor,
cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi evidenţă.
Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucratorilor,
perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii
de administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

5
 Capitolul III. Căile de reducere a costului de producție.

Minimizarea costurilor de producţie are în vedere măsuri care să vizeze atât scăderea
consumului cât şi reducerea preţului factorilor de producţie. Având în vedere faptul că preţul
de vânzare se stabileşte de piaţă, neputând fi influenţat de producător, minimizarea costului
de producţie are un rol hotărâtor în maximizarea profitului. Minimizarea costurilor de
producţie se impune într-un mod evident datorită caracterului limitat al resurselor de materii
prime şi energie, impunând raţionalitate în utilizarea lor.
Un determinant al reducerii costurilor este cercetarea continuă a producătorului pentru
găsirea de soluţii viabile care vor reduce costurile - materiale mai ieftine, noi modalităţi de
producţie. Pentru aceasta un rol deosebit de important îl are analiza valorii.
În cazul în care preţul de vânzare este impus şi costurile unitare sunt identice, o soluţie
poate fi distribuţia produsului în mai multe magazine. Identificarea „scăpărilor” pe care
producătorul le-a avut în activitatea curentă (respectiv a potenţialelor oportunităţi de a creşte
vânzările) reprezintă o sursă importantă de creştere a profitabilităţii firmei şi reducere a
costurilor de operare. Aceste oportunităţi pot fi: clienţi neglijaţi (remediu – extinderea gamei
de produse), distribuţie selectivă (remediu – lărgirea canalelor de distribuţie), decizia de
valorificare a acestor oportunităţi neglijate, fiind condiţionată în primul rând de rentabilitatea
economică.
Importanţa reducerii costurilor se reflectă şi în cadrul schimburilor economice externe.
De aceea comprimarea costurilor pe unitatea de produs în interiorul fiecărei ţări reprezintă o
cale de asigurare a competitivităţii produselor şi de realizare a schimburilor internaţionale
eficiente. În acest context, reducerea costurilor prin sprijinul şi suportul statului reprezintă
una dintre modalităţile de expansiune economică, fluxurile comerciale (respectiv valutare,
financiare) fiind importante pentru asigurarea echilibrelor macroeconomice.

6
 Principalii factori care contribuie la reducerea costurilor sunt:
 rezultatele obţinute în urma experienţei şi transferului de cunoştinţe de care firma a
beneficiat în cadrul fiecărei activităţi;
 costuri de producţie reduse datorită controlului riguros al resurselor utilizate în
procesele de fabricaţie;
 gradul de integrare care influenţează diferit de la o industrie la alta;
 gradul de utilizare a capacităţilor de producţie;
 momentul de intrare în industrie. Vechimea poate aduce după sine avantaje, precum
notorietate, efectul de formare, etc, însă poate fi urmată şi de dezavantaje ca necesitatea de a
găsi furnizori, de a forma distribuitori, clienţi, etc;
 acces privilegiat la unele resurse care sunt oferite la preţuri atractive;
 relaţiile cu partenerii instituţionali (guvern, sindicate, puterea publică etc.) care sunt
inaccesibili celorlalţi concurenţi şi care permit realizarea de economii importante cum ar fi:
exonerări financiare, absenţa de conflicte sociale, preţuri bune etc.;
 economii de scară în diferitele activităţi elementare.

Avantajul competitiv de cost se poate crea şi menţine pe două căi:

 prin controlul riguros al utilizării instrumentelor de cost comparativ cu realizările
firmelor concurente, ceea ce presupune identificarea tuturor surselor de reducere a costurilor
şi luarea măsurilor adecvate în acest sens;
 prin reanalizarea structurii lanţului activităţi-costuri în vederea determinării corecţiilor
de fond necesare realizării unei reduceri semnificative a costurilor cumulative.
În analiza strategică a costurilor este necesară parcurgerea mai multor etape ce
presupun: identificarea activităţilor şi subactivităţilor generatoare de cheltuieli, stabilirea
factorilor care acţionează asupra costurilor, determinarea costurilor concurenţei, identificarea
elementelor de diferenţiere a costurilor proprii de cele ale celorlalţi producători, conturarea
direcţiilor strategice în vederea reducerii costurilor, aplicarea şi verificarea strategiei.
Cele mai răspândite căi de realizare a economiilor în domeniul costurilor vizează
cheltuielile de natură materială şi cele de natură salarială (cu personalul).

7
 Dacă ne referim la factorul de producţie capital, un prim pachet de măsuri pentru
reducerea costurilor vizează cheltuielile cu muncă materializată. În acest caz, se poate acţiona
în următoarele direcţii:
 utilizarea unor materii prime, materiale, combustibil, energie, etc. care se găsesc din
abundenţă şi sunt mai ieftine;
 promovarea unor tehnologii de fabricaţie noi sau modernizate;
 reorganizarea proceselor tehnologice;
 reproiectarea produselor deja fabricate în vederea reducerii consumului de resurse
sau proiectarea unor noi produse care să necesite un consum mai mic de materiale;
 reevaluarea normelor de consum şi/sau elaborarea de noi norme şi urmărirea
încadrării consumurilor în aceste norme;
 găsirea unor modalităţi de reducere a numărului de rebuturi sau de revalorificare a
acestora;
 îmbunătăţirea organizării activităţii de aprovizionare, producţie şi desfacere a
bunurilor şi serviciilor rezultate;
 creşterea vitezei de rotaţie a capitalului circulant;
 achiziţionarea de maşini, utilaje, instalaţii performante, astfel încât să se reducă
cheltuielile cu reparaţiile;
 folosirea intensivă a capacităţilor de producţie care duce la scăderea cotei de
amortizare ce revine pe produs;
 achiziţionarea unor utilaje la preţuri avantajoase, dar care să corespundă din punct de
vedere tehnic;
 evitarea supraîncărcării sau a subîncărcării utilajelor.

Acţionând, în vederea reducerii costurilor, asupra factorului de producţie muncă, ne

referim, în special, la căile de sporire a productivităţii muncii. O condiţie esenţială pentru
“sănătatea” firmei este ca ritmul creşterii productivităţii muncii să-l depăşească pe cel de
creştere al salariilor. Printre modalităţile de reducere a costurilor în acest caz, se numără:
 creşterea nivelului tehnic al producţiei care se realizează prin introducerea în
procesele de fabricaţie a automatizării, robotizării, cibernetizării şi care duce la promovarea
unor tehnologii modernizate şi/sau noi. În această situaţie se obţine o producţie mai mare cu
aceeaşi cheltuială de muncă şi cu implicaţii asupra diminuării celorlalte cheltuieli;

8
  îmbunătăţirea sistemului de pregătire şi perfecţionare a resurselor umane. Se are în
vedere angajarea de personal cu o calificare corespunzătoare, evaluarea permanentă a
personalului, organizarea de cursuri de calificare, recalificare,etc.;
 promovarea unui management competent ale cărui efecte se regăsesc în perfecţionarea
organizării şi conducerii activităţii economice, în folosirea intensivă a timpului de lucru, a
capitalului, a capacităţilor de producţie. Perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii se
referă la îmbunătăţirea organizării muncii care presupune adoptarea unor măsuri ce au ca
scop reducerea volumului de muncă, organizarea locurilor de muncă, programarea producţiei
şi controlul operativ al acesteia, lansarea în fabricaţie a noi produse şi dezvoltarea celor
existente, eficientizarea activităţilor cu caracter auxiliar şi deservire, îmbunătăţirea activităţii
de bază a firmei, etc.;
 asigurarea cointeresării materiale a salariaţilor prin crearea unui sistem de premiere în
cazul în care se înregistrează rezultate deosebite pe linia depăşirii normelor de muncă, a
realizării unor produse de calitate, etc., acordarea unor sporuri pentru ore lucrate suplimentar,
în schimburi de noapte sau în perioadele de repaos admise de lege, acordarea unor facilităţi
pentru petrecerea concediului de odihnă constând în obţinerea unor bilete cu tarif redus în
staţiuni de odihnă şi tratament, acordarea de prime de vacanţă, etc.;
 creşterea calităţii condiţiilor de muncă şi a climatului social din cadrul firmei.
Îmbunătăţirea activităţii de aprovizionare tehnico-materială reprezintă o cale de
reducere a costului, ce se poate concretiza prin:
 redimensionarea stocurilor de materii prime, materiale;
 raţionalizarea activităţii depozitelor;
 simplificarea programului de aprovizionarea;
 scurtarea canalelor de distribuţie;
 stabilirea de contracte ferme cu furnizori care să respecte calitatea produselor.

Reducerea cheltuielilor de desfacere are contribuţii în minimizarea costurilor prin:

 organizarea unei reţele proprii de desfacere a mărfurilor;
 dezvoltarea activităţii de service în perioada de garanţie şi post garanţie;
 angajarea de personal calificat în domeniu;
 instituirea unei politici de marketing bine fundamentată.

9
 Cheltuielile administrativ-gospodăreşti, fiind considerate cheltuieli convenţional
constante, pot fi reduse, în principal, prin creşterea volumului producţiei. Contribuţia acestora
la reducerea costului de producţie se poate determina prin:
 redimensionarea aparatului administrativ;
 reducerea consumabilelor de birou.
Având în vedere importanţa surselor avantajului de cost, putem sintetiza domeniile de
reducere a costurilor astfel:
ARIA DE
INSTRUMENTELE UTILIZATE EFECTE
ACŢIUNE
- scăderea consumurilor de materii prime, - modificarea proporţiilor
materiale, combustibil, energie, apă, etc.; dintre resursele materiale şi cele
Resurse - utilizarea unor resurse noi sau salariale;
materiale neconvenţionale mai ieftine. - reducerea costurilor totale şi a
utilizate preţurilor;
- ocuparea de noi segmente de
piaţă, creşterea cotei de piaţă.
- calificarea, recalificarea şi perfecţionarea - creşterea producţiei fizice pe
forţei de muncă; lucrător şi pe unitatea de timp;
- utilizarea intensivă a maşinilor, utilajelor, - reducerea costurilor şi implicit
Productivitatea
echipamentelor, instalaţiilor; creşterea profitului;
muncii
- asigurarea ritmicităţii în aprovizionarea - creşterea profitului net
locurilor de muncă cu factori de producţie;
- creşterea gradului de organizare şi
disciplină a muncii.
Producţia - introducerea în fabricaţie de noi - îmbunătăţirea calităţii
realizată produse; produselor;
- reproiectarea şi modernizarea producţiei - reducerea cheltuielilor
- lărgirea capacităţii de producţie; - creşterea producţiei fizice;
- creşterea gradului de utilizare a - creşterea costurilor totale;
Capacitatea de
capacităţii de producţie. - reducerea costurilor unitare şi
producţie
a costurilor la 1000 lei cifră de
afaceri;
- reorganizarea şi îmbunătăţirea - creşterea costurilor de
gestiunii calităţii resurselor materiale şi prevenire şi de identificare a
Calitatea
umane, a proceselor de organizare şi defectelor;
producţiei
conducere a cercetării ştiinţifice; - reducerea costurilor generate
de noncalitate;
- creşterea calităţii produselor.
- îmbunătăţirea modalităţilor de - creşterea producţiei fizice
Introducerea
valorificare a resurselor firmei. - scăderea consumurilor
progresului
tehnic specifice
- creşterea profitului.
Activitatea de - urmărirea operativă a cheltuielilor pe - identificarea cauzelor ce
conducere locuri de activitate şi feluri de cheltuieli prin determină creştera costurilor;
determinarea abaterilor cheltuielilor efective - economii relative şi absolute
faţă de nivelul previzionat şi depistarea în structura costurilor;

10
 cauzelor ce au generat aceste abateri; - eliminarea sau menţinerea în
- utilizarea informaţiilor legate de fabricaţie a unor produse.
costuri în luarea deciziilor pe baza
depistării costurilor relevante, inevitabile şi
prin analiza costurilor
de oportunitate şi investire.

Perspectivele de profit deschise de aplicarea acestei strategii se materializează numai

pentru firma care reuşeşte să învingă în competiţie şi să se desprindă în poziţia de lider pe
piaţă în materie de costuri, ceea ce este de natură să determine celelalte firme concurente să
abandoneze strategia respectivă.

11
 Concluzii şi recomandări

Unităţile economice, în activitatea pe care o desfăşoară, atrag şi utilizează factorii de

producţie: munca, natura şi capitalul. Expresia bănească a consumurilor factorilor de
producţie utilizaţi pentru producere şi desfacerea bunurilor economice se numeşte cost de
producţie. Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii costului este indispensabilă
producătorului pentru desfăşurarea unei activităţi optime. Producătorul are ca obiectiv fie
maximizarea profitului, fie determinarea combinaţiei factorilor de producţie astfel încât să se
realizeze o anumită cantitate de produse la un cost minim. Desfăşurarea activităţii unei firme
poate fi sintetizată prin utilizarea unor indicatori care ne informează asupra evoluţiei în timp a
acesteia. 

În condiţiile economiei de piaţă o reducere reală a costurilor ar însemna:

 restructurarea unor ramuri ale economiei naţionale şi a forţei de muncă, la nivelul
resurselor ţării şi a cerinţelor economiei de piaţă;
 fabricarea produselor competitive, conform cerinţelor pieţei;
 evidenţa producţiei pe sisteme de calculatoare, avînd zilnic imaginea clară a
costurilor efectuate pe faze de producţie şi pe produse.

Căile de reducere a costului de producţie sunt:

 reducerea cheltuielilor materiale;
 creşterea productivităţii muncii;
 reducerea cheltuielilor administrative-gospodăreşti;
 ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor;
 perfecţionarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de
administrare şi de gestiune şi conducere;
 stimulare materială.

12
 Bibliografie

1. Teoria economica, Andrei cojuhari, Valentina Childescu

2. Dobrotă, Niţă - Economia politică - Editura Economică, Bucureşti, 1997
3. Gogoneaţă Constantin – Microeconomie - Editura Humanitas, Bucureşti, 2000
4. Ciucur, Dumitru, Gavrila Ilie, Popescu Constantin - Economie- Editura Economică,
Bucureşti, 1999
5. Constantin Enache, Constantin Mecu - Economie politică I Ed. A V-a - Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007
6. Angelescu Coralia; Stanescu Ileana.- Economie politică- Editura OSCAR PRINT,
Bucureşti, 1999

13
 Cuprins

Capitolul I. Importanța reducerii costului de producție.................................3

Capitolul II. Elementele esențiale în activitatea de reducere a costului de
producție..............................................................................................................5
Capitolul III. Căile de reducere a costului de producție.................................6
Principalii factori care contribuie la reducerea costurilor sunt:....................7
Concluzii şi recomandări.................................................................................12
Căile de reducere a costului de producţie sunt:.............................................12
Bibliografie........................................................................................................13
1. Teoria economica, Andrei cojuhari, Valentina Childescu.........................13
2. Dobrotă, Niţă - Economia politică - Editura Economică, Bucureşti, 1997. .13
3. Gogoneaţă Constantin – Microeconomie - Editura Humanitas, Bucureşti,
2000....................................................................................................................13
4. Ciucur, Dumitru, Gavrila Ilie, Popescu Constantin - Economie- Editura
Economică, Bucureşti, 1999...............................................................................13
5. Constantin Enache, Constantin Mecu - Economie politică I Ed. A V-a -
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007.......................................13
6. Angelescu Coralia; Stanescu Ileana.- Economie politică- Editura OSCAR
PRINT, Bucureşti, 1999.....................................................................................13

14