Sunteți pe pagina 1din 12

Slujba Sfântului Ierarh NICOLAE, cel întocmai cu Apostolii, luminătorul Japoniei

(3 februarie)

VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se cântă Fericit bărbatul…

La Doamne, strigat-am..., punem stihirile pe 8, 3 ale Sf. Simeon, glasul 1 şi 5 ale Sf. Ierarh
Nicolae, luminătorul Japoniei, glasul al 2-lea:

Cu ce cântări te vom încununa pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai de o cinste
cu Apostolii? Pe cel ce, îndrăznind, ţi-ai lăsat pământul strămoşesc, părinţii, casa şi prietenii,
şi asemănându-te apostolilor Domnului, în ţară străină şi neştiută te-ai sălăşluit, întâlnind
mânia şi răutatea celor care urând pe Domnul şi învăţătura ta, căutau să te omoare? Dar
Domnul, Cel ce te-a trimis, te-a acoperit, ca Cel ce are mare milă (de două ori).

Cu ce cântări te vom cânta, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu apostolii? Căci ca un
ucenic din vremurile de pe urmă al Sfinţilor Chiril şi Metodie, cei ce pe slavi i-au luminat cu
învăţătura drept slăvitoare, ai păşit pe aceeaşi cale strâmtă şi anevoioasă. Mult ostenindu-te şi
tălmăcind cărţi de învăţătură pentru poporul din Țara Soarelui Răsare pe care astfel l-ai
îmbogăţit cu comori fără de preţ, ca luminaţi cu lumina dreptei credinţe, să se poată ruga
Domnului în graiul lor, în mijlocul lor înflorind Biserica Dumnezeului Celui viu, a Celui Ce
are mare milă.(de două ori).

Cu ce cununi te vom încununa, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu Apostolii cinstit?
Căci Domnul ţi-a gătit cununa sfinţeniei, a apostoliei şi a arhieriei, şi astfel, lumea uitând, cu
totul pe sineţi te-ai dat Lui; şi liturghisind, cu Pâinea cea cerească şi cu cuvântul lui Hristos,
pe fiii tăi duhovniceşti ai îndestulat, iar acum, împreună cu Apostolii petrecând, roagă-L pe
Hristos pentru noi, ca Cel ce are mare milă.

Slavă…, glasul al 8-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Răsăritul cel de sus, luminează cu


lumina Ta cea pururea fiitoare pământul Japoniei şi dă Duhul Tău Cel Sfânt tuturor
popoarelor, ca astfel, prin pocăinţă să intre în staulul Bisericii celei dreptslăvitoare, şi aşa să
odihnească ostenelile Ierarhului Nicolae cel întocmai cu Apostolii. Pentru ale cărui rugăciuni,
mântuieşte sufletele noastre, ale celor ce cinstim sfântă pomenirea lui.

Şi acum…, glasul al 5-lea:

Cel Vechi de zile S-a făcut Prunc şi a fost purtat la Templu de Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, plinind făgăduinţa Legii, iar Simeon, în braţele lui primindu-L a zis: „acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, în pace; căci văzură ochii mei mântuirea Ta, Sfinte
Doamne.

Vohod. Lumina lină..., Prochimenul zilei.

1
PAREMII

De la Pilde, citire:

Pomenirea dreptului este cu laude şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este
omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut priceperea; că mai bună este
îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de
mult preţ; şi tot ce este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile şi anii vieţii sunt în
dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le
poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vă voi grăi; şi fericit este omul care va
păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi vrerea se găteşte de la Domnul. Pentru aceasta
vă rog pe voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi
ştiinţa, şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi statornicia, a mea este priceperea şi a mea este
tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar ce mă caută vor afla Har. Înţelegeţi, dar, cei fără de
răutate chibzuiala, şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine că iarăşi lucruri măreţe vă
voi grăi. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte; că gâtlejul meu va învăţa adevărul şi buzele
mincinoase sunt urâte înaintea mea. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este într-însele
strâmb, nimic încâlcit. Toate sunt drepte pentru cei ce înţeleg, şi netede pentru cei ce află cunoştinţă.
Că vă învăţ pe voi adevărul, ca nădejdea voastră să fie în Domnul şi să vă umpleţi de Duh.

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire:

Cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă
de ei. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci
El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din
mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. Din dreptate El Îşi va
face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită;
Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva
celor fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din
arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se
vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva
lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna
scaunele celor puternici. Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi
marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu
mulţimea popoarelor voastre. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Prea
Înalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire:

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii
celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare
nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi o pedepsire, dar ei sunt în pace. Chiar dacă în faţa
oamenilor ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi, fiind pedepsiţi cu
puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El.
Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-
vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei ce se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile
şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei în veci. Ei vor înţelege
adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în
iubire căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.
2
LA LITIE

Se pun două stiriri ale Sfântului, glasul 1, facerea lui Anatolie

Duhul Sfânt, Mângâietorul inima ta a luminat şi înţelegerea, ca să poţi sluji norodului


ce nu cunoştea pe Domnul. Ajuns-ai în ţinuturile de la Soare Răsare, propovăduind
Întruparea Mântuitorului lumii, întărindu-ţi cuvântul cu adevărul lucrurilor. Pe Acesta
roagă-L, Sfinte Nicolae, cel ce eşti deopotrivă cu Apostolii cinstit să ne mântuiască pe noi.

Saltă şi te veseleşte, pământule al Japoniei, căci ai pe sf Ierarh Nicolae cel de o cinste cu


Apostolii, pentru tine mijlocind înaintea Tronului Dumnezeirii şi rugându-se pentru tine şi
norodul tău, ca oamenii să primească cuvântul adevărului şi să trăiască cu Hristos în veci.

Slavă…, glasul al 8-lea

O, Sfinte Ierarhe Nicolae, în toate zilele vieţii tale, fără preget te-ai ostenit în ţinuturile
păgâne ale Japoniei să prefaci răutatea şi învârtoşarea inimii omeneşti în blândeţe şi
dragoste. Astfel ajungând la hotarul multelor tale osteneli te-ai mutat la veşnicele locaşuri ale
bucuriei, lăsând orfani pe cei ce te plângeau, şi care şi astăzi, înaintea mormântului tău stând,
te roagă să mijloceşti pentru ei, ca cel ce bine ai păzit apostoliceştile rânduieli, cinstit fiind,
Arhiereule al lui Hristos şi de cei necredincioşi. De aceea, nu înceta să păzeşti turma ta, ca cei
ce au primit dreapta credinţă să aducă roade vrednice de pocăinţă, iar cei ce nu au fost
luminaţi prin baia Botezului să afle milă, şi să vină la sânul Bisericii, şi astfel, cu rugăciunile
tale să se mântuiască toţi cei ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum…, glasul al 8-lea, a Praznicului.

LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile Praznicului

Slavă…, glasul al 2-lea:

Fiul Cel Unul născut, Chipul Preaveşnicului Dumnezeu, Cel ce a venit să mântuiască
neamul omenesc te-a chemat pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae să duci noroadelor vestea cea
bună a Întrupării, căci Însuşi poruncise Apostolilor Săi să înveţe toate neamurile. Şi, întărit de
Duhul Sfânt ai învăţat şi ai botezat poporul din Ţara Soarelui Răsare, părtaş făcându-l
Împărăţiei lui Hristos.

TROPARUL, glasul al 4-lea:

Cel ce eşti întocmai cu Apostolii pe scaun şezător, credinciosule şi de Dumnezeu luminat


slujitor al lui Hristos, alăută aleasă a Duhului Sfânt şi vas preaplin al dragostei lui
Dumnezeu), luminătorule al pământului Japoniei, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu
Apostolii cinstit, roagă-te De-Viaţă-Dătătoarei Treimi pentru turma ta și pentru lumea
întreagă.

3
LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, se pune troparul praznicului (de 2 ori), Slavă…, a Sf. Nicolae…,
Şi acum…, al praznicului.

Dupa prima catisma punem sedealna aceasta, glasul 1:

Primind de la Domnul poruncă să te osteneşti în Biserica Lui cea sfântă întru apostoliceştile
nevoinţe, luminând poporul Japoniei, întrarmat cu crucea monahiceştilor osteneli şi cu harul
preoţiei, ai ieşit din ţara ta, mergând în pământ îndepărtat şi păgân, unde cu râvnă luptându-
te, prin harul Duhului Sfânt ai secerat roade de bucurie: sufletele pe care le-ai smuls din
întunericul necunoştinţei de Dumnezeu.

Dupa a doua catisma punem sedealna a doua, glasul al 4-lea:

De Dumnezeu cinstite întocmai cu Apostolii, Părinte Nicolae, glasul Domnului l-ai primit în
adâncul inimii. Şi petrecând ca un miel între lupi, nicicum nu te-ai temut, poporul
botezându-l şi ridicându-i biserici, astfel plinind cuvântul Domnului ce a fost către tine.
Pentru aceasta, ţie s-a gătit cununa dreptăţii celei nestricăcioase.

POLIELEU

Mărimu-te pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu Apostolii si cinstim sfântă
pomenirea ta. Căci tu te rogi lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Nicolae, Arhiereul Bisericii lui Hristos, zicând: pe lauda
ţinuturilor Japoniei.

Stih: Că am păzit căile Domnului si n-am fost necredincios Dumnezeului meu (Ps 17,24)

Stih: Preoţii Tăi, Doamne se vor îmbrăca întru dreptate si cuvioşii tăi se vor bucura(Ps 131,9)

Stihurile:

1 Auziţi acestea toate popoarele: Ascultaţi toţi cei ce locuiesc în lume!


2. Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
3. Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale.
4. Gura dreptului grăieşte înţelepciune şi limba lui rosteşte dreptate.
5. Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.
6. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.

Dupa Polieleu, punem sedealna, glasul al 8-lea:

Simțind sfintirea negrăită dăruită de înțelepciunea lui Dumnezeu în casa ta, în biserici, dar și pe
străzile Rusiei, cu mintea și cu inima ai devenit tu însuți, fericite Nicolae, izvor de ape care curg spre
viața veșnică; căci prin simpla ta prezență, tu răspândeai harul Duhului Celui de Viață Dătător care
sfințea totul în jurul tău. Astfel ai convertit la Ortodoxie pe japonezi și pornind de la început ai așezat
temelia Bisericii Japoneze. Iar acum fiind proslavit de Dumnezeu, primești laude de la noi; drerpt
aceea, roaga pe Hristos Dumnezeu să încununeze ostenelile tale și să dea iertare de păcate celor ce
prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
4
Antifonul I al glasului 4: Din tineretile mele...
Prochimen glasul al 4-lea:

Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.


Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.

Toată suflarea…
Evanghelia utreniei de la Sf. Ap. si Ev.Ioan cap. X,1-9.
Psalmul 50
Slavă…, glasul al 2-lea
Pentru rugăciunile ierarhului Tău, Nicolae, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
Şi acum…
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stihira glasul al 6-lea:

De la pământ către cer te-ai grăbit, o, Sfinte Ierarhe Nicolae, şi ai trăit nu pentru tine, ci
pentru Mântuitorul, Cel ce ne-a poruncit să ne punem sufletul pentru prietenul nostru; că în
Japonia ai vestit Evanghelia, aducând la Domnul mulţime de oameni, care au văzut în Tine
chipul lui Hristos.

CANOANELE

Primul canon al Praznicului Întâmpinării, al doilea canon, al Sfântului Ierarh, al cărui


acrostih, în original, este Japonie, mântuieşte-te prin ortodoxie, facere a lui Partenie, glasul 1.

CÂNTAREA I

Notă: Doar cântarea 1 are irmos deosebit, în rest, în original, sunt catavasiile Naşterii, pe care
nu le-am mai scris socotind că se pun cele ale Întămpinării Domnului.

„Ca pe uscat trecând oarecând Israel marea şi din amară robie văzându-se scăpat şi pe vrăjmaşul
afundâdu-se, cântare de biruinţă lui Dumnezeu au cântat, ca Binefăcătorului, Celui ce a lucrat
minuni mari cu braţul Său, căci cu slavă S-a proslăvit.”

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De ameninţările lui Faraon netemându-te, asemenea lui Moisi ai trecut marea ca să aduci
norodul din Japonia prin apele Botezului la ţărmul buneicinstiri de Dumnezeu, cântându-I
Lui, căci cu slavă S-a proslăvit.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Norul dumnezeiesc te-a adumbrit în zilele grele, iar stâlpul de lumină ţi-a luminat nopţile
atunci când oamenii te-au părăsit, dar tu cu răbdare tare ai cântat lui Dumnezeu, căci cu slavă
S-a proslăvit.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

5
Moise, oarecând a dat poporului Legea în Sinai, iar acum Nicolae, norodul japonez a luminat
cu legea drepteislăviri de Dumnezeu, ca ei cunoscând şi aducând rod însutit, să cânte
Dumnezeului nostru, căci cu slavă S-a proslăvit.

a Născătoarei…

O, Maică, care nu ştii de nuntă, nu înceta să mijloceşti , ca prin rugăciunile lui Nicolae, cel
întocmai cu Apostolii cinstit,dreapta credinţă să rodească în Țara japoniei şi ca întreg norodul
să se spele în baia naşterii de sus, ca mântuit fiind să cânte Dumnezeului nostru, căci cu slavă
S-a proslăvit.

CÂNTAREA a III-a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Buzele tale n-au rostit cuvânt semeţ, Sfinte Nicolae, căci cu dumnezeiasca smerenie ai fost
împodobit şi întărindu-ţi inima în Domnul, ai lucrat fapte minunate, strigând cu răbdare,fără
tăcere:sfânt eşti, Doamne.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul, în Domnul ţi l-ai întărit atunci când cei necredincioşi se opuneau cuvintelor tale, şi
fără frică şi neuitându-te înapoi, ai mântuit pe cei ce căutau mântuirea, cântând: sfânt eşti,
Doamne.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţenia Domnului propovăduind, şi însuţi sfinţindu-te, ai mişcat inimile cele netăiate


împrejur spre pocăinţă şi mulţime le-ai adus Domnului strigând: sfânt eşti, Doamne.

A Născătoarei…

Toată eşti binecuvântată, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că prin sfântă naşterea ta, de
înşelăciunea celui viclean ne-am izbăvit, cântând: sfânt eşti, Doamne.

SEDEALNA Sfântului, glasul al 7-lea:

Domnului, tinereţele tale ai dat, şi pe de-a-ntregul jertfă I te-ai adus, slăvite Nicolae, cel ce
întocmai cu Apostolii eşti cinstit. Şi strălucind cu lumina dumnezeiască, ai fost făclie pusă pe
înălţimi, tuturor arătând cărarea ce duce la viaţa veşnică, la care, din adâncul mării vieţii i-ai
trecut pe fiii tăi duhovniceşti din Ţara Soarelui Răsare.

Slavă… şi acum…, a Praznicului.

CÂNTAREA a IVa

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Biserica Dumnezeului Celui viu, glas din cer ai auzit chemându-te la luptă în pământ
îndepărtat şi măcar că tu nu voiai aceasta, ridicându-ţi mâinile la rugăciune, îndrăzneţ te-ai
arătat.

6
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un armăsar de luptă a şezut pe tine Domnul şi te-a purtat în ținuturile japoneze. Şi


drumul Lui s-a făcut mântuire, căciprin tine Şi-a plinit lucrarea, cel ce dumnezeieşte ai fost
povăţuit în ascultarea ta.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mă bucur şi salt în Domnul, strigă Japonia, căci din vremurile de demult şi până acum,
apostoliceştile osteneli ale Sfântului Ierarh Nicolae au adus mântuirea fiilor mei.

a Născătoarei…

Din puterea prinţului întunericului acestei lumi, ne smulge, o, Maica lui Dumnezeu, şi prin
rugăciunile tale lumina buneicinstiri străluceşte în inimile noastre şi de-a dreapta Fiului tău,
mântuindu-ne, ne aşează în ziua cea înfricoşată a Judecăţii.

CÂNTAREA aVa

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina poruncilor dumnezeieşti a strălucit în Ţara Soarelui Răsare prin ostenelile tale
apostoleşti, şi cei ce trăiau acolo au văzut dreptatea lui Dumnezeu, căci virtutea au lucrat şi
numele Domnului L-au proslăvit

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În turma ta cea aleasă, nedumnezeirea a încetat şi apostoliceasca însuflare le-a atins inimile,
căci diaconul rugându-se, i-a adus pe toţi la pocăinţă, în genunchi căzând şi înaintea
Domnului făcând rugăciuni cu plângere, făcând rugăciuni cu plângere şi împreună cu
ei,întreaga Biserică se roagă.

a Născătoarei…

Curată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce în braţele tale L-ai purtat pe Emmanuel, roagă-L
pe Acesta să trimită credincioşilor Săi ajutorul Lui cel atotputernic, ca, de El împărtăşindu-
ne, să ne trăim viaţa în evlavie şi toată buna cucernicie.

CÂNTAREA aVI a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngerul păzitor, paşii ţi-a purtat pe cărarea spinoasă pe care ai păşit, şi aşa, prin blândeţea cea
asemenea cu a Domnului Tău şi prin înţelepciunea dumnezeiască pe care o ai agonisit,
vrăjmaşii ţi-au devenit prieteni .

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

7
Oamenii purtau război, cei ce-ţi deveniseră fii, împotriva celor de un neam cu tine. Dar
Domnul Păcii te-a împodobit cu dreapta socoteală, făcând ca toţi să te laude pe tine.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-ai dat odihnă nici trupului tău, nici duhului, fără de timp ostenindu-te până ce ţi-ai plinit
în chip minunat lucrarea, de nimeni înaintea ta în acest chip săvârşită.

a Născătoarei….

Nici o uneltire a satanei nu poate să defaime strălucirea pe care o ai în cer şi pe pământ, o,


Maica lui Dumnezeu, căci ai născut pe Hristos Dumnezeu, pe Cel ce ţi-a dăruit harul de a
supune sub picioarele tale puterile întunericului, căci toate le poţi, câte le voieşti.

CONDACUL Sfântului, glasul al 2-lea:

Ca un Dumnezeu ai răsplătit pe dumnezeiescul propovăduitor al Evangheliei Tale,


Doamne.Căci ai căutat spre ostenelile şi suferinţele lui mai mult decât spre arderile de tot ale
Legii. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte-ne de cel viclean.

ICOSUL

Ca David, cel întocmai cu Apostolii Tăi, Doamne,Sfântul Ierarh Nicolae, n-a dat somn
ochilor săi, nici genelor sale dormitare, până ce nu a tălmăcit pentru norodul din Ţara
Soarelui Răsare cuvintele Legii Vechi şi ale celei Noi, dumnezeieştile slujbe şi părinteştile
predanii. Iar acum, Biserica dreptslăvitoare a Japoniei cucernic creşte şi dă rod ca plată
pentru neîncetatele lui trude. Prin ale cărui rugăciuni, mântuieşte-ne de cel viclean.

SINAXARUL
În luna februarie, în ziua a treia, facem pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, luminătorul
Japoniei, care s-a săvârșit cu pace în anul 1912.
Sfântul Nicolae cel Nou, Apostolul Japoniei, s-a născut în anul 1836 în satul
Berghiozovski, din Smolensk. Tatăl său, Ioan Kasatkin, care era diacon, precum şi mama sa,
care murise când Nicolae era doar de 5 ani, erau amândoi oameni foarte evlavioşi. Tânărul
lor fiu s-a dedicat pentru început carierei militate, dar în timpul studiilor gimnaziale s-a
orientat definitiv spre misiunile îndepărtate pe care Biserica Ortodoxă Rusă le întreprindea în
acea vreme. S-a gândit pentru început la China, dar în cele din urmă, după citirea unei cărţi
despre acea ţară îndepărtată şi misterioasă, a hotărât să aleagă Japonia. În 1860, în timp ce era
student în anul IV la Academia Teologică din Sankt Petersburg, o Enciclică a Sinodului care
căuta un voluntar pentru a prelua îndatoririle liturgice ale unui preot slujitor pe lângă
Ambasada Rusă din Hakontate (Japonia) a constituit pentru el semnul de Dumnezeu trimis
pentru începutul misiunii sale. Terminându-şi studiile, a primit tunderea în îngerescul chip al
monahilor şi o dată cu aceasta numele de Nicolae, a fost hirotonit diacon şi apoi preot,
plecând imediat în Orientul Îndepărtat. După o călătorie de 10 luni prin mijlocul Siberiei, a
ajuns în cele din urmă la Hakontate. În Japonia – ţară de moravuri atât de străine de cele ale
creştinismului şi unde oficial era interzis să se propovăduiască Evanghelia – condiţiile pentru
8
constituirea unei misiuni ortodoxe nu erau deloc favorabile. Sfântul Nicolae a învăţat singur
limba japoneză şi, după câţiva ani de muncă asiduă, mai mereu expunându-se la pericole din
partea autorităţilor, i-a adus la credinţa ortodoxă pe preotul şintoist Savambe şi pe medicul
Sakaghia. Cu ajutorul acestor primi neofiţi, cu smerită înţelepciune şi fără să urmărească atât
încreştinarea unui mare număr de japonezi, ci mai degrabă îngrijindu-se ca pe cei care se
apropiau de credinţă, să-i facă creştini adevăraţi, Sfântul Nicolae a reuşit să constituie o
comunitate mică, pentru început 15 credincioşi. Savambe, care a primit la Botez numele
„Apostolului neamurilor” – Pavel, a devenit ţinta batjocurilor celor care mai înainte fuseseră
corelegionarii săi. Puţin a lipsit să nu fie pedepsit cu moartea. Catehizarea s-a confruntat cu
nenumărate probleme în principal cu cea a totalei absenţe a traducerilor sfintelor texte în
limba japoneză. Pentru o perioadă oarecare, creştinii trebuiau să fie mulţumiţi cu o traducere
în chineză a Noului Testament. Tânăra comunitate nu se confrunta doar cu idolatria, ci şi cu
tradiţionalul cod de onoare japonez, pentru care porunci precum cea a iubirii faţă de vrăjmaşi
părea să constituie un îndemn sau o pledoarie pentru sfială sau frică. Doar după 12 ani de
încercări, lipsuri şi asiduă muncă, şi după ce a suferit o cruntă prigoană în 1873, Misiunea
Ortodoxă Rusă a fost oficial recunoscută de către conducerea ţării, având în fruntea ei pe
Arhimandritul Nicolae. Sediul misiunii a fost mutat atunci la Tokyo, noua capitală a
Imperiului, şi, graţie înflăcăratei predici a sfântului, numărul credincioşilor a ajuns curând la
mii, având centre misionare Nagasaki, Kyoto şi Hakodate. În 1875 a fost hirotonit primul
preot ortodox japonez şi 10 ani mai târziu Sfântul Nicolae a fost hirotonit primul episcop al
Bisericii Japoneze, care număra atunci 12.000 de credincioşi. În 1875, în ciuda dificultăţilor
materiale a fost posibilă ridicarea unei strălucitoare biserici-catedrale în centrul oraşului
Tokyo, pe care a numit-o „Casa lui Nicolae”. Prin râvna sa – care a determinat şi entuziasmul
Sfântului Ioan de Kronstadt (20 decembrie), sfântul ierarh a zidit şcoli pentru educaţia
catehumenilor şi a credincioşilor. În 1878 a deschis Şcoala Preoţească pentru instruirea
clerului autohton, unde, în afara ştiinţelor teologice, se predau limbile japoneză, chineză şi
rusă, cu scopul mai îndepărtat de a fi traduse toate textele sfinte necesare vieţuirii creştine.
Chiar dacă a dat tinerei biserici nu doar credinţa, ci şi tradiţiile şi obiceiurile liturgice ale
Bisericii Ruse, Sfântul Nicolae, folosind limba japoneză, s-a îngrijit să întemeieze o adevărată
Biserică Locală, o Biserică ieşită din sânul poporului japonez şi nedespărţită de el. În timpul
războiului dintre ruşi şi japonezi din 1905, sfântul a dovedit o deosebită dragoste faţă de
turma sa, precum şi discernământ. Pentru că clerul îi ceruse permisiunea să săvârşească
rugăciuni pentru armata japoneză, Sfântul Nicolae a îngăduit şi a binecuvântat acest lucru,
dar el însuşi nu participa la aceste rugăciuni, neputând să se roage pentru înfrângerea
propriei lui patrii.
Când a adormit în Domnul, pe 3 februarie 1912, după 50 de strădanii apostolice,
Biserica Ortodoxă a Japoniei cuprindea 33.000 de credincioşi, împărţiţi în 266 de comunităţi
de 35 de preoţi. Imediat a fost cinstit ca sfânt misionar „întocmai cu apostolii” şi mormântul
său a devenit loc de închinare şi binecuvântare pentru fraţii noştri ortodocşi din Japonia.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne
mântuiește pe noi. Amin.

9
CÂNTAREA a VII a
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arzând de dragostea cea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, nu te-ai temut de focul urii
şi al răutăţii celor ce nu puteau să audă cuvintele Vieţii Veşnice, ci de dumnezeiescul ajutor
fiind întărit, ai păşit pe calea cea spinoasă cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti
cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Voindu-ţi vorba nestrăină de cea a oamenilor locului, te-ai sârguit a te deprinde cu graiul lor
şi primind cu Apostolii întocmai darurile Cincizecimii, lesne ai ieşit biruitor, strigând:
Dumnezeul Părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Peste tot locul mergând şi seminţele dreptei cinstiri de Dumnezeu aruncând, purtării Lui de
grijă pe toate le-ai încredinţat, roadă multă aducând şi cu ucenicii tăi dimpreună cântând lui
Dumnezeu:Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

A Născătoarei…

Mijlocitoare neînfruntată te avem pe tine înaintea Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Prea
Sfântă Fecioară, căci prin tine se biruiesc toate uneltirile vrăjmaşului, părtaşi vieţii veşnice
arătându-ne pe noi, cei izbăviţi prin tine de fărădelegile noastre.

CÂNTAREA aVIII a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Unul împotriva a mii mergând, întrarmat cu dragostea şi blândeţea, prin harul Duhului
Sfânt, n-ai slăbit până ce n-ai biruit pe vrăjmaşul, aducând pe cei aleşi în Biserica lui
Dumnezeu, învăţându-i şi cântând: toată făptura să laude pe Domnul şi să Îl preaînalţe întru
toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelept te-ai arătat ridicând în Japonia Biserica lui Hristos, pe singura-de- Dumnezeu-lăsată
piatra cea neclintită a credinţei. Pentru aceasta, roadele ostenelilor tale pentru veşnicie cântă:
toată făptura să laude pe Domnul şi să Îl preaînalţe întru toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Venind ziua mergerii tale acolo unde tot trupul va merge, binecuvântând norodul şi primind
de-Viaţă-Dătătoarele Taine ale lui Hristos, ai ajuns la capătul trudnicei tale vieţi, lăsându-i pe
toţi să plângă plecarea ta. Însă după moarte i-ai povăţuit pe toţi să cânte: toată făptura să
laude pe Domnul şi să Îl preaînalţe întru toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.


10
Măcar că ai şi murit, dar trăieşti în Domnul, lucrând puteri nespuse pentru cei ce aleargă la
mormântul tău şi te cheamă-n rugăciune. Şi întreg poporul japonezilor îl acoperi cu harul
Duhului Sfânt, srigând lui Hristos cântarea de biruinţă: toată făptura să laude pe Domnul şi
să Îl preaînalţe întru toţi vecii.

a Născătoarei…

Smerit lucrul mâinilor lui Dumnezeu s-a făcut Doamnă a cerului, şi acoperă toate cu
rugăciunile ei cele netrecute: ajutătoarea celor în primejdii, acoperitoarea celor ce greşesc ţi
rugătoarea pentru sufletele noastre.

CANTAREA a IX a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămâie îţi aducem ţie Sfinte al lui Dumnezeu, Nicolae, ca prin rugăciunile tale, întreaga Ţară
a Soarelui Răsare să se nască în Hristos.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduind în toate zilele vieţii tale pe Unul Dumnezeu, de Dânsul ai fost slăvit cu slava
ostenelilor apostoliei şi cu darul mai înainte vederii, cu sfinţenia vieţii şi cu veşnica
răsplătire.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La sfârşitul mult ostenicioasei tale vieţi, întregul norod şi regele tău au venit ca să-i
binecuvintezi, iar oamenii cinstesc sfântă pomenirea ta, rugându-se înaintea sfântului tău
mormânt să-i acoperi cu rugăciunile tale.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având întotddeauna preadulcele nume al lui Iisus pe buzele şi în inima ta, în ostenelile şi
luptele tale te-ai îndulcit pururi de ajutorul Lui , iar acum ţi-a dăruit odihnă în cereştile Sale
cămări.

a Născătoarei…

Întregul neam omenesc aduce slavă ţie, Maica lui Dumnezeu de-a pururi, în cer şi pe pământ
pentru facerile tale de bine şi pentru mântuirea de care ne-am învrednicit.

LUMINÂNDA, glasul al 3-lea:

Duhul Sfânt ţi-a poruncit să mergi în Japonia şi acolo propovăduind necredincioşilor


cuvintele Vieţii Veşnice, i-ai adus pe mulţi la credinţa în Hristos. Pentru aceasta, cu dragoste
cinstim sfântă pomenirea ta şi te rugăm, înaintea Domnului să ne fii mijlocitor, cu sfinte
rugăciunile tale.

11
LA LAUDE

Se pun stihirile pe 6, 3 stihiri ale Sf. Simeon si 3 ale Sfântului Ierarh Nicolae al Japoniei,
glasul al 8-lea:

O, preaslăvită minune! Din pietrele idolilor din Ţara Soarelui Răsare, Sfântul Ierarh Nicolae a
ridicat fii lui Avraam, renăscându-i prin apele Sfântului Botez. O, ce stâncă neclintită a
credinţei s-a dat norodului! Cu rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule,mântuieşte sufletele
noastre ca un Singur bun şi de oameni iubitor.

O, preaslăvită minune! Cu darul Duhului Sfânt cel dat Sfinţilor Apostoli, Sfântul Ierarh
Nicolae a tălmăcit neobosit, până la hotarul vieţii sale cărţile credinţei pravoslavnice! O, ce
stâlp al ortodoxiei s-a dat poporului credincios din Japonia! Cu rugăciunile lui, Hristoase
Dumnezeule,mântuieşte sufletele noastre ca un Singur bun şi de oameni iubitor.

O, preaslăvită minune! Dreptul de va şi muri, va afla odihnă, dar partea celor ce rămân orfani
este plânsul şi întristarea: lacrimi a vărsat întreg norodul la ducerea ta de aici. O, ce stâncă
neclintită a credinţei s-a dat norodului! Cu rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule,
mântuieşte sufletele noastre ca un Singur bun şi iubitor de oameni.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Bogata casă a lui Booz, sărăciei lui Rut i-a fost liman, întocmai cum cucernicul Bizanţ lumină
s-a făcut necredincioşilor bulgari. Iar acum Rusia cea binecinstitoare şi-a trimis Apostol, pe
Sfântul Nicolae în îndepărtatul ţinut al Soarelui Răsare care zăcea în întuneric; minunate
puteri a lucrat, întărit fiind de Duhul Sfânt, căci pe Domnul L-a binevestit, pe oameni i-a
botezat spre mântuire şi a întărit Biserica lui Dumnezeu. Credincioşilor săi le-a fost ca un
părinte, de care ascultau precum copiii cei fără răutate, iar acum, iată, Biserica Japoniei
rodeşte ca şi odinioară! Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, cu dreapta-Ţi,
binecuvintează-i, ca roade să aducă în vecii vecilor!

Şi acum…, glasul al 2-lea, a Praznicului.

Doxologia mare.

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8, din canonul Ierarhului, Cântarea a 3-a şi a 6-a.


Apostolul ierarhului, din Epistola către Evrei (VII, 26-VIII,2): Un astfel de arhiereu...,
Evanghelia ierarhului de la Ioan (X, 9-16)

Chinonicul:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul şi de auzul rău nu se va teme.

Sihăstria Putnei
3 februarie 2011
12

S-ar putea să vă placă și