Introducere

Cercetarea sistematică a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova a început în 1976, când a fost
organizat sectorul de Studiere a monumentelor de istorie şi cultură din RSSM. Iniţial, sarcina era pusă
extrem de larg, planificându-se cercetarea frontală a tuturor localităţilor republicii pentru depistarea
monumentelor imobile şi mobile, cum ar fi cărţi rare şi obiecte de artă din biserici, mănăstiri, biblioteci şi
arhive. Se preconiza atragerea colaboratorilor ştiinţifici de la institutele academice de profil şi de învăţământ
superior, fiind iniţiat Programul de acţiuni de importanţă majoră nr.14, sub auspiciile Guvernului RSSM, cu
crearea unui Consiliu interdisciplinar ştiinţifico - metodic. Cu timpul s-au definit direcţiile prioritare,
activitatea sectorului rezumându-se la studierea monumentelore din patrimoniul istoric imobil –
arheologice, istorice, arhitecturale şi artă monumentală.

Patrimoniul CULTURAL AL REPUBLICII MOLDOVA – PROBLEME DE LEGISLAŢIE ŞI

MANAGeMENT
Din momentul proclamării independenţei (1991), Republica Moldova a depus eforturi pentru a dezvolta o
societate democratică şi pentru a construi un cadru legal bazat pe aspiraţiile sale, inclusiv în domeniul
protejării patrimoniului cultural.

1. Privire Generală
Există mai multe legi care se referă în mod particular sau tangenţial la anumite elemente al
patrimoniului cultural şi natural. Totuşi, Constituţia Republicii Moldova deleagă responsabilitatea
pentru protejarea monumentelor culturale, în primul rând, cetăţenilor săi: “Protecţia mediului
înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a
fiecărui cetăţean” .
În anii recenţi ai independenţei, Republica Moldova a semnat şi ratificat câteva tratate
internaţionale, printre care nouă sunt convenţii în domeniul protejării patrimoniului cultural. Deşi
legislaţia Republicii Moldova acordă prioritate tratatelor internaţionale atunci când acestea au fost
semnate şi ratificate, prevederile convenţiilor internaţionale nu sunt aplicate în majoritatea
cazurilor: “ Dacă tratatul internaţional parte la care este Republica Moldova prevede alte norme
decât cele stabilite de prezenta lege, se aplică prevederile tratatului internaţional” . Chiar dacă
legislaţia stipulează în mod clar supremaţia tratatelor internaţionale la care Republica Moldova a
aderat, această clauză, de regulă, nu este aplicată fiindcă ratificarea actelor internaţionale este
urmată de obligaţia statului de a-şi ajusta legislaţia naţională - un lucru dificil de realizat. Astfel, din
cele 11 convenţii din domeniul patrimoniului cultural semnate de Republica Moldova, doar legea
privind protejarea patrimoniului arheologic, aprobată recent de către Parlament, îndeplineşte
prevederile Convenţiei de la Valletta. Celelalte modificări legislative rămân în fază de proiect şi
intenţie.
2. Informaţie specifică
2.1 Niveluri de administrare a patrimoniul cultural şi natural
Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural naţional este stabilită de către Guvern în
colaborare cu Parlamentul, în conformitate cu legile Republicii Moldova . Parlamentul, în baza Legii
privind ocrotirea monumentelor, dezvoltă politica statului privind protejarea monumentelor,
aprobă Registrul Naţional al Monumentelor, aprobă Programele de Stat şi fondurile etc. Guvernul
 pregăteşte politici concrete şi eficiente în domeniul protejării patrimoniului cultural şi actualizează
Registrul Naţional. Ministerul Culturii este instituţia naţională oficială responsabilă pentru
înscrierea, protejarea şi evaluarea monumentelor: „(1) Responsabil în caz de nimicire, pierdere,
vânzare fără avizare, tărăgănare a lucrărilor de salvare, protejare, conservare şi restaurare a
monumentelor este Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi deţinătorii.”. Î
nsă Codul Funciar stipulează că toate instituţiile statului au obligaţia de a proteja patrimoniul
cultural . Astfel, în conformitate cu legislaţia naţională fiecare cetăţean şi instituţie de stat sunt
responsabili pentru păstrarea patrimoniului natural şi cultural. Politica culturală în Republica
Moldova se axează în mod special pe protejarea bunurilor culturale aflate în pericol ca răspuns la
efectele cauzate de către circumstanţele dificile şi dramatice anterioare perioadei de tranziţie.
Structura principală din cadrul Ministerului Culturii este Direcţia patrimoniu cultural şi arte vizuale
,responsabilă pentru vestigiile istorice, patrimoniul arhitectural, protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil şi imobil, conformarea cu legislaţia relevantă şi menţinerea arhivelor şi registrelor
privind protejarea monumentelor. Pe lângă aceasta, Direcţia pune accentele finale asupra
programelor de protejare a monumentelor, coordonează studii de impact al dezvoltării urbane şi
regionale asupra monumentelor arheologice şi supraveghează săpăturile arheologice. Specialiştii din
cadrul Direcţiei oferă consultanţă şi îndrumare în probleme legate de patrimoniul cultural
oficialităţilor din guvernele centrale şi locale, profesioniştilor, cercetătorilor, studenţilor etc. Un alt
organ executiv din cadrul Ministerului Culturii este Agenţia de Inspectare şi Restaurare a
Monumentelor. În subordinea Ministerului Culturii se află câteva instituţii consultative specializate
pe diverse componente ale patrimoniului cultural, precum este Secţia Patrimoniului Cultural şi Arte
Vizuale, Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice, Comisia Arheologică Naţională, Comisia pentru
Achiziţionarea Artei pentru Colecţiile Naţionale, Consiliul Naţional pentru Artă Monumentală şi
Decorativă şi Comisia Muzeelor şi Colecţiilor.
2.2 Acte legislative privind patrimoniul cultural şi natural şi felul în care acestea se raportează la alte
acte juridice şi politice.
Patrimoniul cultural şi natural este menţionat într-o serie de diferite legi. Legea principală despre
patrimoniului cultural este Legea privind ocrotirea monumentelor15 şi Legea privind protejarea
patrimoniului arheologic al Republicii Moldova16, însă unele aspecte privind patrimoniul cultural
sunt menţionate în alte legi, precum Legea Culturii a Republicii Moldova, Legea privind Fondul
Arhivistic al Republicii Moldova, Legea Muzeelor, Legea cu privire la activitatea arhitecturală etc.
Cele mai importante acte normative care reglementează relaţiile din domeniul protejării
patrimoniului cultural şi natural sunt Legea privind protecţia mediului înconjurător, Legea privind
expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, Legea cu privire la
resursele naturale, Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, Legea cu privire la spaţiile
verzi ale localităţilor urbane şi rurale, Codul Apelor etc. Ambele domenii juridice interacţionează cu
codurile naţionale: Codul Civil, Codul Penal, Codul Vamal, Codul cu privire la contravenţiile
administrative, Codul Fiscal, Codul Funciar, Codul Silvic, Codul Subsolului, Codul Apelor etc.
În afară de legi şi coduri de legi în cadrul legislaţiei naţionale există un şir de regulamente menite să
implementeze actele legislative sau să reglementeze relaţiile din domeniul protecţiei patrimoniului
cultural şi natural sau planificării regionale şi urbane, cum ar fi: Regulamentul privind consultarea
populaţiei în procesul elaborării şi aprobării documentaţiei de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, Regulamentul privind zonele protejate naturale şi construite, Regulamentul-cadru privind
activitatea organelor locale de arhitectură şi urbanism, Regulamentul privind certificatul de
 planificare urbană şi autorizaţia de construcţie sau demolare a construcţiilor şi amenajărilor,
Regulamentul general de urbanism etc.
2.3 Forme de protecţie a patrimoniului imobil
Legislaţia naţională moldovenească defineşte monumentele mobile şi imobile utilizând termeni
generali precum obiecte arheologice alături de termeni specifici precum tumuli, stele din piatră,
morminte antice izolate, fortificaţii, drumuri antice etc., precum şi referinţe arhitecturale. Astfel,
legislaţia stabileşte drept bunuri imobile următoarele: “[...]…obiectele naturale cu valoare
geologică, biologică, zoologică, antropologică, arheologică, etnografică istorică, clădiri construcţii,
monumente în cimitire, opere de artă monumentală şi de arhitectură, tumuli, stele de piatră,
morminte antice izolate, fortificaţii, drumuri antice, poduri străvechi şi apeducte medievale. [...]” .
Mai departe, la secţiunea ansamblurilor monumentale, legea subliniază termenul ansambluri de
situri arheologice şi încearcă să aducă o listă cu elementele sale constitutive. Următoarele sunt
considerate drept ansambluri monumentale sub formă de bunuri imobile: “[...] teritorii şi
landşafturi naturale, ansambluri şi situri arheologice care cuprind cetăţui de pământ, aşezări
nefortificate (grădişti, aşezări antice, staţiuni ale omului primitiv, grote, peşteri, grupuri tumulare,
necropole, straturi cu valoare arheologică), ansambluri de monumente cu valoare istorică,
arheologică sau memorială (memoriale, cimitire) care cuprind obiecte antropologice, valuri de
pământ stele de piatră, morminte antice izolate, şanţuri antice de apărare, obiecte etnografice,
ansambluri şi rezervaţii de arhitectură urbană şi rurală (oraşe, centre orăşeneşti, cartiere, pieţe,
străzi, cetăţi, ansambluri monastice, curţi boiereşti, parcuri, landşafturi naturale cu obiecte de
arhitectură) [...]”.
2.4 Alte mecanisme de protejare / păstrare a oraşelor şi aşezărilor istorice
Pe lângă Guvern mai există o serie de alte structuri care activează în domeniul protejării
patrimoniului cultural şi natural. Printre acestea Consiliul naţional al monumentelor istorice şi
Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor din cadrul Ministerului Culturii. La 25 martie
2005 Guvernul a aprobat Strategia Naţională privind Societatea Informaţională E-Moldova, 2005-
2015. Ea cuprinde capitolul despre „e-cultură”, care prevede noi mijloace de promovare a culturii
prin intermediul mass-mediei electronice din diferite sectoare ale culturii naţionale. Noul Program
privind dezvoltarea raioanelor, 2005-2015 întitulat „Satul Moldovenesc” cuprinde astfel de sarcini
precum ocrotirea patrimoniului cultural, promovarea politicilor culturale pentru tineret, restaurarea
şi dezvoltarea caselor de cultură, a bibliotecilor şi muzeelor raionale şi implementarea unor modele
europene de dezvoltarea a localităţilor rurale.
2.5 Mecanisme de consultanță
Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice este organul consultative de bază al Ministerului Culturii
şi în cazul proiectelor de reconstrucţie, restaurare sau demolare a unor edificii de patrimoniu
cultural. El este compus din 14 membri. Consiliul examinează proiectele de intervenţie în cadrul
monumentelor istorice în două etape. În prima etapă se examinează schiţa/conceptul intervenţiei
propuse, aceasta în caz de avizare pozitivă urmând a servi drept bază pentru eliberarea de către
autorităţile administraţiei publice locale a Certificatului de urbanism (act legal pentru începerea
procesului de proiectare). În etapa secundă se examinează deja proiectul însuşi, avizul pozitiv al
Consiliului servind drept temei juridic pentru eliberarea de către autorităţile publice locale a
Autorizaţiei de construire. Practica însă arată eschivarea frecventă de la această procedură a
agenţilor economici, cu acordul şi concursul tacit al autorităţilor publice locale. Aceste probleme
(lipsa îndeplinirii prevederilor legale privind protecţia, păstrarea şi valorificarea patrimoniului
 cultural) sunt monitorizate de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din cadrul
Ministerului Culturii.
2.6 Inventarierea, sisteme de înscriere şi procesul de planificare
Pe lângă cele 5206 situri înregistrate în Registrul naţional, o serie de monumente de importanţă
locală şi regională sunt incluse în registrele locale (raionale şi municipale). Legea privind ocrotirea
monumentelor obligă instituţiile de stat responsabile să monitorizeze şi să examineze sistematic
starea monumentelor istorice. Inspectarea şi evaluarea situaţiei reale a monumentelor arhitecturale
incluse în registru a fost iniţiată de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor abia
în aprilie 201027: “[...] Organele de Stat pentru ocrotirea monumentelor sânt obligate să cerceteze
sistematic starea în care se află monumentele în scopul de a elabora programe ştiinţific întemeiate
pentru lucrări de restaurare şi de conservare şi de a garanta la timp asigurarea materială şi
documentară a lucrărilor [...]”. Registrul monumentelor ocrotite de stat a fost aprobat de către
Parlamentul Republicii Moldova în 1993, dar a fost publicat în Monitorul Oficial abia în februarie
201029. Nepublicarea registrului naţional timp de 17 ani a lipsit monumentele istorice de dreptul de
a fi protejate de stat, întrucât statutul de monument ocrotit se aplică doar acelor monumente care
au fost înregistrate în Registrul monumentelor ocrotite de stat al Republicii Moldova: “[...] (1)
Monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică,
care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării
spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise în Registrul monumentelor Republicii
Moldova ocrotite de stat. [...]”
2.7 Evaluarea integrată a politicilor de planificare
Legea cu privire la activitatea arhitecturală asigură un cadrul legal general pentru toate activităţile
de natură arhitecturală, determină responsabilitatea organelor administrative centrale şi locale
privind arhitectura şi planurile de urbanizare, asigură drepturile de autor ale arhitecţilor şi
stipulează principalele sarcini, drepturi şi obligaţii ale acestora: “[...] Statul asigura crearea
condiţiilor pertinente pentru exercitarea activităţii arhitecturale prin:
a) susţinerea cercetărilor ştiinţifice în domeniul arhitecturii şi urbanismului;
b) atragerea investiţiilor la proiectarea şi construirea obiectelor arhitecturale;
c) formarea şi reciclarea cadrelor care activează în domeniul arhitecturii şi urbanismului;
d) protejarea drepturilor de autor şi asigurarea creaţiei libere a arhitectului;
e) promovarea concursurilor, inclusiv internaţionale, pentru crearea obiectelor cu valoare
urbanistică şi arhitecturală deosebită;
f) susţinerea activităţii organizaţiilor profesionale de creaţie obşteşti ale arhitecţilor;
g) menţionarea arhitecţilor pentru merite deosebite în domeniul arhitecturii şi urbanismului;
h) realizarea altor măsuri de dezvoltare a arhitecturii naţionale. [...]“.
Organele de arhitectură şi urbanism din cadrul administraţiei publice locale sunt obligate să
participe la: „[...]
i) ţinerea evidenţei patrimoniului cultural din teritoriul administrat în scopul utilizării, protejării şi
conservării acestuia, controlul respectării legislaţiei în zonele de protecţie ale monumentelor istorice
în cadrul valorificării lor;
j) avizarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor de investigaţie, proiectare,
restaurare, conservare, reconstrucţie şi adaptare;
k) realizarea în comun cu organele de stat şi locale a măsurilor de ocrotire, restaurare, exploatare şi
conservare a monumentelor de istorie, cultură şi arhitectură [...]”.
2.8 Proceduri de autorizare/permisiune
Legislaţia moldovenească prevede solicitarea unei autorizaţii speciale din partea unei persoane
pentru a efectua săpături arheologice. Comisia arheologică a Ministerului Culturii este autorizată să
analizeze proiecte de investigaţie arheologică şi să recomande Ministerului Culturii eliberarea
permiselor persoanelor/arheologilor respectabili şi calificaţi. Astfel, doar în baza acestei autorizaţii
este acordat dreptul de a începe şi a efectua săpături arheologice a siturilor sau a rămăşiţelor
umane. Membrii Comisiei arheologice au dreptul să supravegheze şi să controleze aceste lucrări.
Permisul pentru investigaţiile arheologice reprezintă un document juridic ce are scopul de a preveni
săpăturile ilegale şi îl obligă pe deţinător să utilizeze metode şi tehnici adecvate investigaţiei
ştiinţifice. După săpături, fiecare cercetător are obligaţia să prezinte în scris un Raport Comisiei
arheologice, care va include o descriere a locului şi perioadei de desfăşurare a săpăturilor,
metodologia, rezultatele etc. Raportul va însoţit de planuri, imagini, fotografii şi alt material
ilustrativ. Raportul va fi recenzat de către doi arheologi calificaţi înainte ca acesta să fie prezentat
Comisiei. În conformitate cu regulile naţionale şi internaţionale, arheologii trebuie să publice
rezultatele săpăturilor arheologice cât mai curând posibil. Rezultatele cercetărilor arheologice vor fi
făcute publice într-un termen de cinci ani din momentul săpăturilor. În majoritatea cazurilor această
regulă nu este respectată deoarece arheologii consacraţi menţin un fel de monopol asupra publicării
rezultatelor. În cazul când în rezultatul activităţilor agricole sau de construcţie sunt descoperite
vestigii arheologice, executorii lucrărilor, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să sisteze
lucrările şi să anunţe organele competente din cadrul administraţiei publice locale sau a Ministerului
Culturii. După intervenţia arheologilor şi eliberarea certificatului de descărcare de sarcină
arheologică lucrările pot fi continuate sau sistate, în cazul descoperirii unor urme de construcţii de
importanţă naţională.
2.9 2.10 Drepturi legale al sectorului privat
Pe lângă bunuri mobile şi imobile, clădirile istorice sunt obiecte ale dreptului de proprietate, atât
cele publice cât şi cele private. Exercitarea drepturilor de proprietate asupra monumentelor este
prevăzută de către legile Republicii Moldova. Legislaţia naţională stipulează în mod foarte clar că
privatizarea obiectivelor care reprezintă patrimoniu cultural naţional este interzisă, tranzacţiile vor fi
declarate nule şi vor aplicate răspunderi prevăzute de Codul Civil. Statul îşi rezervă rolul de
preemţiune în cazul contractelor de vânzare sau cumpărare a monumentelor, însă această stipulare
a fost, totuşi, adesea încălcată sau, pur şi simplu, neglijată. Deşi legislaţia naţională în vigoare
prevede anularea tranzacţiilor de alienare a monumentelor istorice realizate cu încălcarea
prevederilor legale, nu există precedente în aplicarea acestei măsuri. Acest mediu juridic nu
exclude, totuşi, dreptul de proprietate privată asupra monumentelor şi a folosirii acestora. Astfel,
există o contradicţie în legislaţie ceea ce face ca o casă de locuit să poată fi subiectul privatizării, iar
o cetate medievală - nu. Aşadar, pentru menţinerea integrităţii monumentului, proprietarul,
indiferent de statutul său juridic, se află în obligaţia de a lua măsuri pentru protejarea acestuia. Este
de datoria autorităţilor publice centrale şi locale să supravegheze aplicarea măsurilor de ocrotire a
monumentelor. În această situaţie proprietarii de construcţii istorice trebuie încurajaţi să le
valorifice fără a le pune în pericol originalitatea şi semnificaţia lor istorică. “[...]Dreptul de a dispune
de monumente de stat sub formă de bunuri imobile este exercitat de Parlament, de consiliile
raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale. [...] Dreptul de a dispune de monumentele ce
constituie proprietate privată este exercitat de proprietar”.
2.10 Asistenţă financiară
Fiecare decizie guvernamentală privind distribuirea fondurilor publice în Republica Moldova trebuie
dezbătută în Comisiile Parlamentare şi apoi legalizată de Parlament printr-o lege. Decizia privind
Distribuirea Fondurilor publice Locale / Municipale aparţine, în ultimă, instanţă consiliilor locale /
municipale. Guvernul trebuie să includă în bugetul de stat anual fonduri necesare pentru cercetare
şi lucrări de salvare, conservare şi restaurare. Totuşi, există posibilităţi pentru obţinerea de fonduri
extrabugetare. Unele dintre aceste prevederi legale indică asupra posibilităţii închirierii
monumentelor. Din punct de vedere al finanţării, legea mai stipulează un alt aspect important
privind întreprinderile industriale şi agricole situate în zone cu monumente protejate incluse în
registrul monumentelor, precum şi întreprinderile care prin activitatea lor pot să afecteze
integritatea monumentelor diminuând valoarea lor estetică, artistică sau istorică. Ei au obligaţia să
plătească în bugetele publice locale 0.5-5% din profitul lor în dependenţă de deciziile consiliilor
raionale, municipale, orăşeneşti sau săteşti în baza consultărilor cu Ministerul Culturii. Legislaţia
naţională încurajează şi alte forme de finanţare pentru evidenţa, cercetarea, evaluarea, salvarea,
protejarea, conservarea şi restaurarea monumentelor, aşa cum sunt creditele fără dobândă care pot
fi returnate în rate59, sau utilizarea veniturilor persoanelor fizice şi juridice care deţin situri istorice
şi pot fi scutite de impozite60. Pe lângă aceasta, statul îşi asumă obligaţia de a acorda beneficii
(scutire la plata taxelor vamale, reducerea impozitelor, împrumuturi) şi regimuri speciale pentru
persoane fizice şi juridice care produc sau procură materiale, unelte şi echipament necesar pentru
evidenţa, cercetarea, evaluarea, salvarea, conservarea şi restaurarea monumentelor în baza
documentelor aprobate de către Ministerul Culturii.
2.11 Probleme şi sancţiuni
Din păcate, pedeapsa pentru încălcarea prevederilor legale este executată într-o măsură mică, iar
aplicarea sancţiunilor este rară. Legea naţională conţine, totuşi, un număr de prevederi privind
acţiunile ilegale care conduc la deteriorarea sau distrugerea monumentelor istorice. Astfel,
persoanele fizice şi juridice care au provocat daune unui monument sau zone de protecţie sunt
obligate prin lege să restabilească atât monumentul cât şi zona de protecţie la starea lor iniţială, iar
dacă aceasta nu este posibil, atunci să plătească compensaţii pentru distrugeri conform legii; orice
persoană oficială sau angajat care se face vinovat de distrugeri poartă răspundere materială
conform legii. Codul contravenţional al Republicii Moldova prevede: “Încălcarea regulilor de ocrotire
şi de folosire a monumentelor de istorie şi de cultură, a monumentelor care fac parte din patrimoniul
natural sau a obiectivelor ocrotite de stat, precum şi a obiectelor sau a documentelor care prezintă
valoare istorică sau culturală, se sancţionează cu amendă de la 40 la 70 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, cu
amendă de la 100 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice”
Legea privind ocrotirea monumentelor obligă personale care au adus prejudiciu unui monument să
aducă monumentul la condiţia sa iniţială sau, dacă aceasta nu este posibil, să acopere daunele.
“Deţinătorului cu orice titlu juridic ce s-a făcut vinovat de degradarea monumentului i se retrage
dreptul de posesiune, de proprietate ori de folosinţă a lui în condiţiile stabilite de legislaţie”.
Legea privind ocrotirea monumentelor stipulează în mod explicit că răspunderea principală o poartă
Ministerul Culturii şi deţinătorii bunurilor culturale: “ Responsabil, în caz de nimicire, pierdere,
vânzare fără avizare, tărăgănare a lucrărilor de salvare, protejare, conservare şi restaurare a
monumentelor, este Ministerul Culturii, precum şi deţinătorii”.
 Concluzii
Cadrul juridic actual al Republicii Moldova în domeniul ocrotirii patrimoniului cultural este unul
foarte general. Însă este importat să rămânem a fi realişti, deoarece problema constă nu doar în
lipsa unui cadru legal, ea fiind una mai complexă, iar eforturile conjugate ale guvernului şi sectorului
profesional ar putea fi mai mari şi mai eficiente pentru obţinerea rezultatelor dorite. Toate organele
de decizie şi organele statale responsabile pentru ocrotirea patrimoniului cultural trebuie să
analizeze cele mai bune practici obţinute în alte ţări în parteneriat cu experţi. Important este ca
Republica Moldova să-şi onoreze angajamentele internaţionale şi europene asumate în domeniul
patrimoniului cultural. Procesul rapid de urbanizare şi modernizare a oraşelor vechi nu trebuie să
prejudicieze moştenirea lor culturală – “Oraşul de mâine trebuie să-şi afirme bogăţia sa istorică”73.
Iată de ce este necesar ca autorităţile publice să coopereze cu diferiţi specialişti pentru a realiza
proiecte calitative în domeniul topografiei urbane, amenajării teritoriului etc. Totodată, instituţiile
statale au obligaţia să asigură pluridisciplinalitatea programelor de formare politică, protejare
management şi amenajare a landşaftului, destinat profesioniştilor din sectorul public şi privat,
precum şi oricărei persoane interesate74. Procesul de urbanizare trebuie să ia în consideraţie
monumentele istorice (clădiri, străzi, cartiere, grădini istorice etc.), care, luate împreună formează
„oraşul vechi” sau “oraşul istoric”. Turismul cultural trebuie integrat în strategiile de dezvoltare
economică a statului75, iar itinerariile culturale pot forma un cadru excepţional pentru pace, bazat
pe legături istorice, bazat pe spiritul toleranţei, respectului şi aprecierii diversităţii culturale a
diferitor comunităţi care contribuie la existenţa lor76. În contextul problemelor enumerate mai sus,
pentru depăşirea acestei stări, instituţiile statului în parteneriat cu instituţiile de cercetare şi
societatea civilă trebuie să elaboreze o strategie naţională privind ocrotirea şi reabilitarea
patrimoniului cultural naţional, în care oraşul istoric să fie unul din componentele de bază.
Realizarea unui studiu de fezabilitate a siturilor culturale, actualizarea Registrul Monumentelor
ocrotite de stat ar fi doar unele din măsurile cuprinse de planul de acţiuni în acest domeniu.

Monumente ale arhitecturii locative

Conacul Rosetti – Roznovan, or. Lipcani, r. Briceni

Construcţia edificiului a început în anii ’20 ai sec. XIX, în timpul vieţii contesei Ecaterina Rosetti-Rozovan
(1785-1870), descendentă Ghica. După moartea contesei, conacul a fost transmis nepoatei sale, Ecaterina K.
von Ditman (1845-1923), descendentă din familia baronesei Rosen. În timpul acesteia au fost ridicate o
anexă cu două etaje şi turnul de apă (1884). Conacul este unul dintre primele realizate în stilul arhitectural
clasicist, apărute în Basarabia anilor 1830. A fost reconstruit în anul 1870 şi la mijlocul anilor ’50 ai sec. XX,
ultima dată pentru a fi transformat în spital. Se află în degradare avansată, în special în interior. Anterior a
fost secţia de chirurgie a spitalului din or. Lipcani.

Monumente de arhitectură civilă

Clădirea fostei cîrmuiri a zemstvei, or. Soroca

A fost construită în anii 70 ai secolului XIX, însemnătatea ei socială şi civilă a fost subliniată urbanistic
deosebit de reuşit prin amplasarea ei în axul străzii ce mărginea de la nord scuarul orăşănesc. Compus din
parter şi etaj, cu faţada principală orientată spre Nistru şi ridicat pe o terasă a malului înalt, edificiul domină
oraşul nou. Accesul de onoare a fost evidenţiat prin amenajarea unui urcuş în trepte, dispus în trei rampe,
cu configuraţie plastică, mărginit cu baluştri din piatră. Simetria axială a structurii spaţiale este subliniată de
amenajarea unui portic elegant cu coloane în faţa intrării, pe care se sprijină balconul, şi de turnul în care a
fost montat un orologiu-un indice al autoadministrării locale. Aspectul eclectic al clădirii, în care domină
decoraţia plastică clasicistă şi renascentistă, este monumental, echilibrat şi sobru. Se află în stare de
degradare avansată

Monumente ale arhitecturii religioase

Mănăstiri Mănăstirea “Sf. Treime” (complex edilitar), s. Rudi, r. Soroca A fost înfiinţată în anul 1777 pe
moşia fraţilor Andronache şi Teodor Rudea, cu sprijinul financiar al negustorului Donciul din Movilău. A fost
ridicată o biserică de piatră în stil moldovenesc cu hramul „Sfînta Treime”. După construcţia bisericii au fost
ridicate şi cîteva chilii. Biserica a fost închisă în anul 1846, astfel încheindu-şi activitatea şi mănăstirea.
Mănăstirea îşi reia activitatea în anul 1921. Se află în stare nesatisfăcătoare. I