Sunteți pe pagina 1din 9

MENIU

MÂNCAREA
TRADIȚIONALĂ A
MOLDOVENILOR
Plăcinte
În Republica Moldova gospodinele
fac plăcinte pentru toate gusturile,
cu brânză, cu varză, cu cartofi, cu
carne, cu vişine, cu dovleac, cu
mere. Cele mai faimoase rămân a
fi însă cele cu brânză de vaci şi cozi
de ceapă sau cele cu brânză de oi.
Mămăligă
În mod tradiţional, mămăliga se găteşte
într-un vas de fontă cu o formă specială
numit ceaun. Astfel, preparatul capătă o
formă rotundă. Mămăliga poate fi mai
consistentă sau, dimpotrivă, mai moale.
Se serveşte cu brânză de oi, smântână,
jumări, scrob sau chiar cu peşte prăjit şi
mujdei. Unii o preferă înmuiată în
zeamă sau lapte, alţii o mănâncă în loc
de pâine.
Sarmale
Sarmalele sau găluştele, cum mai sunt
numite în unele regiuni, se bucură de o
mare popularitate în Republica Moldova.
Sarmalele reprezintă un preparat culinar
din carne tocată, de obicei de porc,
amestecată cu orez şi cu alte ingrediente,
învelită în foi de varză (proaspătă sau
murată) sau de viţă-de-vie în formă de
rulou.
Zeama de pui cu tăiţei de casă
Zeama de pui cu tăiţei de casă este
probabil preferata moldovenilor atunci
când vine ora prânzului. Este considerată a
fi un remediu bun împotriva răcelii sau
mahmurelii şi face parte din tradiţiile de
nuntă ale moldovenilor, întrucât a doua zi
după petrecere, mirele invită naşii şi
prietenii apropiaţi „la zeamă”.
Borș scăzut
Vestitul borș scăzut, preparat în mod
special de sărbătorile de iarnă, este
mâncarea ce amintește de copilărie.
Această mâncare se gătește mai mult în
zona de nord a Moldovei. Ingredientele
principale sunt varza murată, oase cu
carne de porc sau vită, ceapă, morcovi și
pasta de tomate.
Piftie
Piftia nu este un preparat culinar greu de
gătit, dar este unul care cere multă
răbdare și respectarea unor reguli stricte.
Piftia este un preparat culinar din grupa
gustărilor reci obținut prin fierberea
îndelungată a bucăților de carne cu os și
cartilaje, în asociere cu legume. La mesele
festive, fiecare gospodină are grijă care ca
acest fel de mâncare să fie unul nu doar
gustos, dar și frumos decorat.
Colțunași
Reţeta pentru colţunaşi are mai multe
variante, multe dintre ele fiind adaptate
de gospodine după propriile gusturi.
Tradiţional, colţunaşii se umplu cu brânză
sărată, cartofi dar pot fi umpluţi cu vişine
ori cu carne.
Prăjiței
Un desert simplu, gustos și pudrat.
Această gustare dulce este apreciată atât
de către cei mici, cât și de către cei mari.
Ingredientele necesare sunt ouă, zahăr,
smântână, lapte, făină și vodca sau coniac.

S-ar putea să vă placă și