UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE,
ADMINISTRAREA AFACERILOR

REFERAT
La Disciplina “PSIGOLOGIA MG.IN AFACERI”

TEMA:
“Obiectivele psihologiei manageriale şi funcţiile psihologice manageriale”

Elaborat de: Gruscean Sergiu

BA-1801
Conducător științific: Irina Raevschi

CHIŞINĂU-2020
 2

Obiectivele psihologiei manageriale şi funcţiile psihologice manageriale

Obiectivele psihologiei manageriale sunt:

1. Studierea aspectelor psihologice ale organizării societăţilor comerciale,

unităţilor de cercetare, învăţământ, sănătate centrate pe principalele

funcţii. Psihologia managerială analizează caracteristicile fundamentale ale procesului

managerial şi dimensiunea psihologică a acestora, precum şi a mijloacelor de acţiune
managerială – previziunea, decizia, organizarea, controlul – din punct de vedere psihologic.

2. Analiza dimensiunilor personalităţii managerilor ca persoane abilitate să operaţionalizeze

mijloacele manageriale, precum şi comportamentul, motivaţia, temperamentul, stilul de muncă,
de conducere, sursele de pregătire, selecţie şi perfecţionare ale acestora, abordate prin prisma
ştiinţei psihologice.

3. Elucidarea calităţilor personalităţii managerilor, calităţi necesare activităţii manageriale –

competenţe şi abilităţi adecvate în scopul elaborării profilului psihosocioprofesional al
managerului.

Funcţii psihologice în management:

1. Selectarea şi repartizarea cadrelor (compatibilitatea psihologică);

Compatibilitatea psihologică – reprezintă o îmbinare a capacităţii care asigură atât bunăstarea

sufletească a fiecăruia din grup, cât şi mobilitatea înaltă a muncii.

2. Crearea climatului psihologic favorabil;

3. Căutarea şi selectarea celor mai efective metode de influenţă asupra persoanelor, grupurilor de
oameni în scopul ridicării eficienţei muncii lor.

Compatibilitatea psihologică. Problemele psihologiei subalternilor

Resursele umane sunt primordiale între cele de care dispune organizaţia în desfăşurarea
activităţii pentru atingerea obiectivelor sale şi, în consecinţă, este logic să se acorde o atenţie cu
totul deosebită gestiunii resurselor umane.

Conducerea activităţilor de personal are rolul principal de a asigura toate posturile din structura
organizaţiei cu personalul adecvat. Aplicarea principiului „omul potrivit la locul potrivit”
(compatibilitate profesională) presupune cunoaşterea exigentelor fiecărui post (sau funcţiei),
respective a cerinţelor ce trebuie satisfăcute de persoana care urmează să-l ocupe, precum şi
 3

cunoaşterea obiectivă a persoanei respective. Selectarea profesională constă în alegerea, potrivit

anumitor criterii, a celui mai capabil candidat pentru desfăşurarea unei munci profesionale
corespunzătoare unui anumit post sau loc de muncă. Aici e nevoie de amintit despre
compatibilitatea profesională şi psihologică, care reprezintă însuşirea de a fi potrivit,
corespunzător. Compatibilitatea psihologică reprezintă acceptarea reciprocă a părţilor, fie într-o
comunicare, fie într-o activitate comună, care se bazează pe asemănarea orientării valorice, a
intereselor, motivelor, nevoilor şi a altor caracteristici individual-psihologice.

Selectarea profesională se poate efectua pe două căi:

– empirică, când nu se bazează pe criterii riguroase şi de recomandări, impresii, dar se ia în

consideraţie modul de prezentare la o discuţie a candidaţilor, aspectul fizic al acestora etc.;

– ştiinţifică, când se bazează pe criterii riguroase şi foloseşte mijloace de factură ştiinţifică

probată, şi anume: teste, chestionare, probleme practice privind capacitatea de a efectua lucrări
sau operaţii specifice unei profesii.

În ceea ce priveşte criteriile de bază cărora se efectuează selecţia profesională, acestea reflectă
calităţile, cunoştinţele, aptitudinile, cerinţele psiho-fiziologice necesare ocupării unui post.
Utilizarea acestor criterii asigură plasarea raţională a candidaţilor pe locurile de muncă adecvate
potenţialului de care aceştia dispun.Sporirea eficacităţii conducerii sociale necesită o
perfecţionare nu numai a activităţii organelor de conducere sau a conducătorului, dar şi a celor
conduşi. Perfecţionarea care trebuie exercitată într-un sistem dat este legată de perfecţionarea
subsistemului condus, unde se reţin semnalele programului „influenţe de conducere”. În
subsistemul de conducere se realizează decizii de conducere. Perfecţionarea modifică sau
păstrează starea respectivă în funcţie de influenţa de conducere. Subsistemul condus reîntoarce în
subsistemul de conducere informaţia despre modificările în interiorul ei, adică reacţionează la
semnele de influenţă. Eficacitatea sistemelor sociale este determinată de activitatea factorului
uman, care depinde de diferiţi factori, ce pot conduce la diferite stări psihice. O dispoziţie bună,
încrederea în forţele proprii, asigură respectarea legilor şi regulilor faţă de societate sau de un
colectiv anumit, sporesc activitatea omului. În acelaşi timp, frica necunoaşterii, neîncrederea în
forţele proprii, o neînţelegere între conducător şi subaltern reduc activismul muncitorilor.
Activitatea omului depinde nu numai de posibilităţile potenţiale şi de nivelul profesionist de
pregătire, dar şi de influenţa mediului social.

Activitatea depinde şi de nivelul folosirii raţionale a forţelor umane, şi de posibilităţile potenţiale

ale tehnicii. Colectivul, care include executanţii muncii, activitatea social-politică şi culturală,
este o altă condiţie importantă de funcţionare reuşită a subsistemului subalternilor.
 4

Probleme psihologice ale subalternilor pot fi divizate în trei grupe:

1) probleme psihologice ale sistemului organizatorico-tehnic;

2) probleme psihologice ale executantului;

3) probleme psihologice ale colectivului.

Orice organizaţie are ca scop bine definit, o misiune şi obiective. Membrii organizaţiei au
scopuri, nevoi şi obiective proprii, care îi diferenţiază şi nucoincid întotdeauna cu cele a
organizaţiei. Sarcina principală a conducerii este de a-i face pe membrii organizaţiei să înţeleagă
că, utilizându-şi cât mai bine potenţialul propriu, pot să-şi satisfacă nevoile şi obiectivele şi să
contribuie, în acelaşi timp, la realizarea obiectivelor organizaţiei.Îndeplinirea acestei funcţii, în
condiţii corespunzătoare, cu realism, discernământ şi eficacitate, necesită înţelegerea de către
conducător a următoarelor aspecte:

– membrii organizaţiei îndeplinesc diferite roluri (de factori de producţie, de membrii de familie,
de cetăţeni etc.), care le marchează nevoile, comportamentul şi activitatea;

– fiecare membru al organizaţiei este o individualitate unică, care se distinge net de cea a
celorlalţi membri şi care se manifestă în potenţial, interese, atitudini, ambiţie, comportament etc.,
specifice numai lui; personalul organizaţiei nu poate fi tratat în bloc, ca o persoană medie, ci
diferenţiat, individualizat;

– relaţiile conducător-subordonaţi trebuie să fie bazate pe principiul respectării demnităţii

umane, indiferent de poziţia ocupată în cadrul organizaţiei;

– fiecare membru al organizaţiei trebuie tratat în funcţie de întreaga sa personalitate care este
definită printr-o serie de caracteristici (caracter, temperament, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini) şi
este influenţată de o mulţime de factori ce ţin de familie, etnie, religie, politică, profesie, sindicat
etc.

Concluzia generală care se desprinde din toate acestea este că membrii organizaţiei reprezintă
„metode” umane foarte diferite, care reflectă complexitatea deosebită a factorului uman cu care
ne întâlnim zi de zi. De menţionat funcţia de organizare prin care conducerea unei organizaţii
dezvoltă structura formală ce are rolul de a integra toate resursele disponibile (umane şi tehnice)
prin realizarea eficientă a obiectivelor organizaţiei. Principiile de bază ale organizării sunt:

– principiul coordonării, care se referă la necesitatea identificării acelor sisteme şi proceduri care
să conducă la integrarea coerentă atât a resurselor umane, cât şi a celor tehnice într-un efort
concentrat de realizare a obiectivelor organizaţionale;
 5

– principiul echilibrului dintre autoritate, putere, responsabilitate şi răspundere.

Responsabilitatea se referă la datoria sau obligaţia oricărui membru al unei organizaţii de a-şi
îndeplini sarcinile sau activităţile ce i-au fost încredinţate. Responsabilitatea trebuie înţeleasă ca
fiind datoria unui individ faţă de el însuşi, referindu-se la faptul că fiecare persoană căreia I s-a
dat autoritate trebuie să recunoască că superiorul acesteia va judeca calitatea performanţei sale;

– principiul unităţii de comandă se referă la necesitatea ca fiecare subordonat să răspundă doar în

faţa unui singur superior, în caz contrar, există şansa apariţiei unor confuzii sau chiar lipsa de
acţiune;

– principiul delegării presupune procesul prin care un conducător desemnează responsabilitatea,

acordă autoritatea şi solicită răspunderea.

Modul în care un conducător practică delegarea are consecinţe importante în vederea dezvoltării
şi folosirii optime a resurselor umane ale organizaţiei, cât şi la facilitatea sarcinilor specifice
funcţiei de conducere. Organizarea corectă şi o funcţionare mai fructuoasă a sistemului
organizatorico-tehnic sunt posibile dacă se iau în consideraţie particularităţile factorului uman.

Problemele psihologice, ce necesită o soluţionare în aceste sisteme, care în principiu sunt

următoarele:

a) cerinţe psihologice faţă de sistemul „om-maşină” şi „om-sistem”. Construcţia şi exploatarea

oricărei maşini sunt imposibile fără a ţine cont de posibilităţile omului de a o mânui. După datele
statistice din S.U.A., numărul de accidente şi catastrofe în forţele militare aeriene care au avut
loc din cauza factorului uman alcătuiesc circa 40% din numărul total.

b) probleme psihologice ale selectării profesionale. Pregătirea profesionistă a executanţilor în

funcţie de cerinţele funcţiilor pe care le vor îndeplini constituie condiţia de bază pentru
implementarea tehnicii. De exemplu, la uzina „Cepeli” din Ungaria există un laborator
psihologic modern pentru a determina aptitudinile candidaţilor. Ei sunt supuşi unor cercetări
psihologice corespunzătoare. Aplicarea testelor în timpul selectării profesionale a operatorilor de
calculator din Anglia a dat posibilitate de a spori productivitatea muncii cu 13%. Perfecţionarea
sistemului organizatorico-tehnic este legată de analiza psihologică a acţiunilor de muncă şi a
operaţiunilor, de mecanizare si automatizare a lor, precum şi de problemele psihologice
referitoare la pregătirea şi reciclarea cadrelor. Nu mai puţin importante sunt cerinţele psihologice
faţă de locul de muncă al executantului. În timpul analizei muncii ofiţerilor dintr-o unitate s-a
constatat că randamentul muncii lor se reduce cu 10-15% din cauza locurilor neamenajate
adecvat, nerespectării regimului, suprasolicitării nedorite. Intensitatea mare a muncii, decurgerea
 6

ei monotonă sau dinamică, legată de o mobilitate totală a forţelor, activitatea în condiţiile

deficitului de timp, nerespectarea strictă a regulilor de protecţie a muncii sunt cauzele avariilor şi
traumatismului executanţilor. Toate acestea generează un şir de probleme psihologice.
Cercetarea proceselor psihice, a pregătirii psihologice a personalului şi compararea lor cu
cerinţele respective ale maşinilor sau ale sistemului în întregime îi solicită acestuia o pregătire
corespunzătoare.

Particularităţile psihologice ale muncitorilor de diferite profesii sunt obiectul de studiu al

psihologiei muncii. Psihologia managerială studiază acele cerinţe generale faţă de executanţi care
determină participarea optimă a celor conduşi în subsistemul lor. Pentru executarea cu succes a
funcţiilor sunt necesare următoarele calităţi: motivaţia muncii; atitudinea creativă faţă de muncă
şi faţă de proprietate; cunoştinţe şi priceperi generale şi tehnice; competitivitatea şi măiestrie
profesională; disciplină conştientă şi autodisciplină; o concurenţă sănătoasă; o organizare reuşită
a lucrului; participarea la dirijarea procesului de muncă; experienţă personală şi colectivă.