EVALUARE – AUTONOMII LOCALE SI INSTITUTII CENTRALE

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

A. Anihilarea autonomiei Făgărașului în 1291 de către regele Andrei III a coincis, potrivit tradiției istorice a Țării
Românești, cu trecerea munților de către ,,Negru Vodă,, personaj a cărui identitate reală e necunoscută, și instalarea sa
la Câmpulung, unde și-a mutat scaunul. Cămpulung, până atunci un adăpost al Regatului Ungar, sediu al unei
înfloritoare comunități catolice, alcătuită din sași și unguri, etapă importantă a drumului comercial care lega
Transilvania cu Dunărea de Jos și cu Marea Neagră, a devenit cea dintâi reședință a domniei Țării Românești, locul
unde au fost îngropați primi ei domni.Tradiția e confirmată așadar de realitatea istorică. Dispariția autonomiei
românești din Făgăraș și concomitent pierdere a Câmpulungului de către Regatul Ungar au marcat momentul final al
desprinderii de coroana ungară a teritoriilor sud –carpatice aflate până atunci sub dominația ei.(...)
„Descălecatul” la Câmpulung a fost urmat de „întemeiere” țării adică de agregarea formațiunilor politice
preexistente, cnezate și voievodate.
(Mihai Bărbulescu, Istoria României)
B. În câțiva ani, marca moldoveană, la înființarea și consolidarea căreia au participat neîndoielnic și elemnetele
nobiliare maramureșene, s-a extins mult spre nord, în teritorii unde, încă din a doua jumătate a secolului al XIII, sunt
semnalate forme de organizare politică românească. Dar în 1358-1359, localnicii s-au răsculat împotriva dominației
ungare. Răscoala a fost dominată cu concursul unora dintre românii maramureșeni în frunte cu Dragoș din Giulești,
căruia regele îi încredințează conducerea voievodatului moldovenesc, recunoscând astfel conținutul etnic al noii
realități politice în curs de constituire la răsărit de Carpați.
Formula nouă încercată de Ludovic, guvernarea Moldovei printr-un român, dar de strictă obediență față de
regat, a eșuat și ea numai după cățiva ani. În 1365, țara era din nou răsculată și-a găsit un nou conducător în persoana
lui Bogdan, maramureșan și el, dar grupare ostilă regalității ungare. Sub el și sub fiul său Lațcu, țara își condolidează
pozițiile câștigate în nord-centrul politic se deplasează în orașul Siret-și se extinde spre răsărit, pe Prut și Nistru, regiuni
smulse dominației tătare.
(Șerban Papacostea, Geneza statului în Evul Mediu românesc)
Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:
1. Numiți prima reședință (capitală ) a Țării Românești precizată în sursa 4 puncte
2. Precizați secolul în care se desfășoară evenimentele descrise de sursa B. 4 puncte
3. Menționați câte un voievod precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieți, litera corespunzătoare sursei care susține că localnici s-au răsculat împotriva dominației ungare.
4 puncte
5. Selectaţi, două informații aflate în relația cauză-efect, selectate din sursa A. 6 puncte
6. Mentionaţi o asemanare si o deosebire in procesul de constituire al statelor medievale romanesti
6 puncte
7.Specificati trei autonomii locale din Transilvania din secolele IX-XI . 6 puncte
8.Enumerati doi factori interni si doi externi care au contribuit la formarea statelor medievale romanesti.
6 puncte
9.Prezentati doua institutii centrale medievale din spatiul romanesc extracarpatic 12 puncte
10.Argumentati printr-un fapt istoric relevant faptul ca autonomiile din Transilvania au contribuit la formarea statelor
medievale Valahia si Moldova. 8 puncte
11.Formulati –pe baza sursei B- un punct de vedere referitor la rolul lui Latcu in extinderea teritoriala a Moldovei ,
sustinandu-l cu o informatie din sursa. 8 puncte
12.Formulați o opinie referitoare la importanța formării statelor medievale românești. 10 puncte

TOTAL PUNCTAJ – 80 PUNCTE

+ 20 PUNCTE DIN OFICIU

SUCCES !
1.Prima resedinta a Tarii Romanesti a fost Campulung.

2.Secolul in care s-au desfasurat evenimentele din sursa B a fost secolul IV.

3.Voievod din sursa A: Negru Voda

Voievod din sursa B: Dragos din Giulesti

4. B

5. Dispariția autonomiei românești din Făgăraș și concomitent pierdere a Câmpulungului de către Regatul Ungar au
marcat momentul final al desprinderii de coroana ungară a teritoriilor sud –carpatice aflate până atunci sub
dominația ei.(...)

„Descălecatul” la Câmpulung a fost urmat de „întemeiere” țării adică de agregarea formațiunilor politice preexistente,
cnezate și voievodate

9. Doua institutii centrale medievale din spatiul romanesc extracarpatic: domnul şi biserica.

Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar
şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe
marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suprem al armatei; el percepea birul, dare în
general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine.
Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele
vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La
nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării.

Principal sprijin al Domniei, Biserica dirija întreaga viaţă spirituală. Curând după întemeierea statului au fost
organizate mitropoliile (1359 la Argeş pentru Ţara Românească; 1368-1387 şa Suceava pentru Moldova). Prin
înfiinţarea acestor structuri, statele medievale româneşti erau recunoscute de Patriarhia de Constantinopol şi implicit
de Imperiul Bizantin şi statele creştine din zonă. Mitropolitul era considerat al doilea demnitar în stat, întâiul sfetnic al
domnului, membru de drept al sfatului domnesc, conducător al unor solii politice şi locţiitor al domnului în caz de
vacanţă a tronului. El participa la alegerea domnitorului, iar prin încoronarea şi ungerea cu mir îi conferea o autoritate
sacră.

De-a lungul timpului, Biserica s-a bucurat de atenţia şi protecţia domniei, manifestate prin înălţarea de lăcaşuri,
înzestrarea cu moşii, cărţi şi obiecte de cult. Cele două instituţii s-au sprijinit reciproc în opera de consolidare şi
afirmare a statelor româneşti medievale, ca exponente originale ale civilizaţiei Europene.