Ieremie Nicolae

Dobândirea Harului Duhului Sfânt

Sf. Siluan Athonitul ne îndeamnă:

„Păstrați harul lui Dumnezeu; cu el viața e ușoară, totul se petrece înpace, după voia
lui Dumnezeu, Totul e plin de dulceață și bucurie. În Dumnezeu sufletul are pace și merge ca
printr-o grădină minunată în care locuiește Dummul și Maica Domnului. Lipsit de harul Lui
Dumnezeu, omul ne e decât pămât și păcat; dar cu harul Lui Dumnezeu mintea omunui
devine asemenea Îngerilor ce slujesc și iubesc pe Dumnezeu prin mintea lor; la fel și omul:
Prin mintea lui e ca un ÎNGER”

Cele mai cunoscute şi mai folosituare mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt,
conform cu învăţătura Sfintelor Scripturi şi cu experienţa marilor sfinţi, sunt următoarele:

1. Inima curată şi trupul neîntinat.

2. Smerenia.
3. Ascultarea de glasul lui Dumnezeu.
4. Rugăciunea.
5. Devotamentul de zi cu zi.
6. Citirea şi ascultarea Sfintelor Scripturi.
7. Tainele Bisericii noastre şi, în mod special, Sfânta Împărtăşanie.

Orice suflet credincios poate să se umple de Duhul Sfânt  dacă se curăţeşte de păcat,
dacă se izbăveşte de egoism şi se eliberează de mândrie. Duhul Sfânt este mereu în jurul
nostru şi doreşte să intre înlăuntrul nostru, dar faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid
tare de piatră. Şi păcatele noastre, ca nişte paznici sălbatici, Îl alungă departe de noi şi nu-L
lasă să se apropie. Orice păcat Îl alungă pe Duhul Sfânt. Cele mai urâte păcate de El sunt însă
dintre cele trupeşti – desfrânarea, iar dintre cele sufleteşti – mândria. Duhul Sfânt, curăţenia
desăvârşită, nu poate niciodată să se sălăşluiască în omul întinat cu păcate. Cum să rămână
în inima noastră, când aceasta este plină de griji, pofte şi patimi?

Întrebare: Cum poate să înţeleagă omul, dacă a dobîndit harul desăvîrşit ori nu?
Ieremie Nicolae

Răspuns: Unde este harul - izvorul vieţii, acolo din inimă izvorăsc fapte bune; cînd Duhul Sfînt
pogoară, atunci orice muncă devine mai uşoară şi rugăciunea neîncetat iese din inimă şi ochii
lăcrimează fără încetare şi orice cugetare este trează şi curată, fiindcă Duhul Sfînt lucrează
atunci în om. Dar cine se lasă pradă patimilor, la acela patimile se înmulţesc şi cînd prin ele
cel viclean pune stăpînire pe om, atunci în sufletul lui se face întuneric beznă şi povară.

(Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii Țarinei sau flori preafrumoase, Editura

Bisericii Ortodoxe din Moldova, Orhei, 1995, p. 11)

Aşa stau lucrurile, bucuria mea! În dobândirea acestui Duh a lui Dumnezeu se cuprinde
adevăratul scop al vieţii noastre creştine, iar rugăciunea, postul, vegherea, milostenia şi
toate celelalte fapte bune săvârșite pentru Hristos sunt numai mijloace pentru dobândirea
Duhului Sfânt.

Dar cum este această dobândire, am întrebat eu pe Părintele Serafim, că nu înţeleg ce va

să zică asta?

Dobândire este tot una cu agonisire sau câştigare, mi-a răspuns el. Pricepi tu oare,
bucuria mea, ce înseamnă în înţeles obştesc „dobândire”? Scopul vieţii lumeşti pentru
oamenii de rând este dobândirea sau câştigarea de bani, iar la un om de viţă nobilă mai
presus de aceasta este câştigarea onorurilor, a cinstei şi a altor răsplătiri pentru slujbele
aduse ţării sale. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemeni o agonisită, numai că aceasta
este o „agonisită” binecuvântată şi veşnică, dar şi ea, întocmai ca agonisitele lumeşti, se
dobândeşte pe aceleaşi căi. Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, aseamănă viaţa
noastră cu un bâlci (târg, piaţă) şi fapta vieţii noastre pe pământ o numeşte negustorie,
spunându-ne tuturor: Cumpăraţi până voi veni, răscumpăraţi vremea, că zilele rele
sunt. Câştigaţi adică timpul pentru dobândirea bunurilor cereşti, cu ajutorul lucrurilor
pământeşti. Şi mărfurile pământeşti sunt faptele bune săvârşite pentru dragostea lui Hristos
şi care ne procură harul întrutot Sfântului Duh.

(Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile,  Mănăstirea

Sihăstria, 2002, p. 328-329)
Ieremie Nicolae

Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să suie la Cer,
căci odată suit le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul Sfânt. S-a pogorât Duhul
Sfânt și rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin
este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că acela care nu are Duhul nu
este al lui Hristos.

Aşadar, cercetează-te binişor: oare este în tine Duhul harului? Căci el nu rămâne la toţi, ci se
mai întâmplă să şi plece. Iată semnele lucrării Duhului în om: mai întâi vine duhul pocăinţei şi
îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi îndrepta viaţa; duhul pocăinţei,
săvârşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi
urmează, în sfârşit, duhul înfierii. Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală;
trăsătura celui de-al doilea – căldura și dulcea ardere a inimii; trăsătura celui de-al
treilea – simţirea înfierii, ce face să iasă din inimă suspinarea către Dumnezeu: „Avva
Părinte!”.

Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai
mult de sufletul tău. 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură, pentru fiecare zi din an,
traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia,
2011, p. 50)