Examenul psihic. înainte de a începe exam enul psihic propriu-zis,
Bolnavul nu trebuie
exam inatorul trebuie să obţină inform aţii cu privire la comportarea
trecută şi actuală a bolnavului. Acestea pot fi obţinute din două
surse : prim a sursă o constituie inform aţiile din mediul familial,
profesional (dacă este minor, de la şcoală), şi de la autorităţi ; a
doua sursă o constituie chiar simptomele subiective şi obiective pre­
zentate de bolnav la examenul clinic şi care ulterior pot fi confir­
m ate sau întărite pri'n diferite metode de laborator.
După cum vedem, examenul psihic im pune totdeauna o cercetare
sistematică, analitică şi sintetică a proceselor psihice ale bolnavului,
mai ales în clinica de psihiatrie judiciară.
Din această cauză se înţelege că o asemenea cercetare pretinde ca
exam inatorul să aibă o pregătire psihiatrică şi o experienţă cores­
punzătoare.
Care trebuie să fie atitudinea psihiatrului exam inator în faţa bol­
navului psihic în general şi mai ales în faţa celui care a comis o
faptă penală ?
Comportamentul examinatorii]ui poate t.o ■tribul foarte m ult la
precizarea diagnosticului bolnavului sau celui presupus bolnav, fi­
indcă, de felul în care se apropie medicul de bolnav depinde de
m ulte ori reuşita examenului. Numai cu m ultă răbdare din partea
medicului se poate ajunge la obţinerea încrederii dîn partea bolna­
vului.
Este recomandabilă o ţinută sobră, demnă şi naturală. Atitudinea
rigidă, distantă, batjocoritoare (chiar în glumă) face imposibilă apro­
p i e r e a de bolnav, dar medicul nu trebuie să fie nici tim id, şovăitor
sau sever, căci bolnavul devine distant şi abia mai răspunde la în ­
trebările care i se pun. Totodată este o greşeală ca bolnavul să fie
asaltat de Ia început cu prea m ulte întrebări, deoarece acesta poate
să considere avalanşa de întrebări drept u n interogatoriu. Să nu
uităm că subiectul este trim is de forurile judiciare care l-au inte­
rogat de mai m ulte ori pînă atunci. Să avem răbdare pînă primi'm
răspunsul cerut. In acelaşi tim p vom urm ări diferitele m anifestări
concomitente ale bolnavului şi anume, gesturile, expresiile, mimica
lui afectivă şi altele. Vom pătrunde astfel în viaţa şi preocupările
bolnavului.
In ceea ce priveşte convingerile delirante, halucinatoare pe -care le
întilnim uneori la cel exam inat, n u este recomandabil să le com­
batem cu brutalitate sau să le ironizăm, d ar nici să le cultivăm.
Vom avea tot tim pul faţă de bolnav o atitudine binevoitoare, păs-
trînd însă prestigiul şi autoritatea de expert exam inator. Vom evita
totdeauna să fim atraşi într-o discuţie contradictorie care poate să
duca la ruperea acordului afectiv cu subiectul.
minţit, fiindcă dacă va afla acest lucru nu vor mai putea avea loc
convorbirile necesare. Vocabularul folosit trebuie să corespundă n i­
velului intelectual al exam inatorului.
Experienţa psihiatrică ne învaţă că răspunsurile trebuie să fie date
cu expresiile proprii bolnavului, m ai ales expresiile caracteristice
unei boli psihice (vom ţine seama însă şi de cele necaracterîstice).
In acest fel vom fixa în mod obiectiv un aspect psihic concret, lucru
foarte uşor de efectuat în prezent, pentru că fiecare serviciu de
psihiatrie şi mai ales de psihiatrie judiciară dispune de un magne­
tofon, care exclude necesitatea prezenţei unei a treia persoane în
timpul examenului.
Exam inarea subiectului va fi făcută foarte a te n t; metoda, ca şi
iniţiativa chestionării trebuie să fie adecvată bolnavului, chestio­
narea trebuie să fie condusă tot tim pul de exam inator (vezi Partea
I — Legislaţie).
Trecind la exam enul psihic propriu-zis, menţionăm că acesta tre ­
buie să se facă mai întîi analitic.
Studiind procesele psihice, psihiatrul trebuie să precizeze modifi­
cările acestora, care pot să constituie chiar simptomele caracteris­
tice.
Prfma fază a observaţiei se bazează pe inspecţie, urm ărindu-se ati­
tudinea generală, ţinuta, gesturile, m ersul şi mimica, care pot să
sei-veaseă drept puncte de orientare pentru convorbire.
Atitudinea bolnavului depinde de afecţiunea psihică, pe care o are ;
acesta poate fi vesel sau trist, agitat sau liniştit, indiferent sau atent
etc. Activitatea motorie depinde de obicei de starea psihică ; mo­
dul în care bolnavul ne priveşte, binevoitor sau rezervat, eventual
agresiv, aerul indiferent sau absent al bolnavului depind de starea
lui.
Ţinuta bolnavului depinde şi ea de tulburările .psihice pe care le
prezintă. îm brăcăm intea corectă sau în dezordine, m urdară sau
curată, la femei mai cu seamă dacă sînt pieptănate sau nu, veşmin­
tele în culori’ strigătoare, aprinse, existenţa decoraţiilor pe piept
şl altele pot să orienteze diagnosticul către o stare psihopatologică.
Gesturile de m are am plitudine, uneori obscene, sînt întâlnite în
stările de excitaţie ; la depresivi sînt reduse, inhibate, ia r la anxi-
oşi constatăm o veşnică frăm întare a mîmilor, incapacitatea de a
sta pe loc. Caracteristică la un halucinat este ducerea m iinii la
ureche ca să audă mai bine.
Mimica bolnavului arată dacă este atent la tot ceea ce se petrece
i:i jurul lui, inclusiv exam inatorul. Bolnavul poate să fie şi absent

166 sau să se orienteze greu. E xpresiile m im icii treb u ie corelate cu fon­
dul afectiv, dedus din co nţinutul gîndirii şi e x p rim at p rin gesturi,
lim baj etc.
Dacă cercetăm faţa exam inatului vom constata că în m anie se ob­
servă u n facies satisfăcător, la paranoici u n facies d isp reţu ito r şi
neîncrezător, la m elancolici facies în d u rerat, trist, la d eliranţii m is­
tici facies în extaz, în confuzie facies n ed u m erit şi obnubilat, la
dem enţi facies stupid şi nătîng.
M ai am intim m obilitatea sau im obilitatea expresiilor m im icii şi a
schim onosirilor, în d ără tu l cărora n u există nici u n conţinut afec­
tiv.
M ai to tdeauna p sih ia tru l expert, ca şi anch etato ru l se pot orienta
după aspectul pe oare îl are bolnavul :
— aspectul de excitaţie : bolnavul este neliniştit, logoreic, prezintă
fugă de idei, rîde sau plînge uşor, in general este vesel, bine dis­
pus ;
— aspectul d e p r e s iv : bolnavul este trist, anxios, răspunde greu
la în tre b ările puse ;
— aspectul confuzional: bolnav confuz, astenic ;
— aspectul delirant : delirurile pe care ni le explică p o t fî de n a­
tu ră religioasă, de persecuţie, erotice, ipohondrice şi altele. Bol­
n a v u l caută să-l convingă pe ex am in ato r că el are d rep tate şi că
oele su sţin u te de el sîn t o realitate ;
— aspectul f o b ie : stări obsesive şi fobice ;
— aspectul d e m e n ţia l: aspectul şi răsp u n su rile pledează p e n tru
dem enţă sau oligofrenie.
In afară de observarea aspectului bolnavului, se v a continua ex a­
m enul p rin convorbire, care de fa p t este cel m ai im p o rtan t m ijloc
de investigaţie.
In prim ul rîn d e x am in ato ru l treb u ie să aleagă u n m om ent în care
bolnavul este dispus să răspundă Ia în tre b ă ri şi în al doilea rînd
este necesar ca această convorbire să aibă loc de m ai m u lte ori.
P rim ele în tre b ă ri v o r fi sim ple sp re a se sonda o rien tarea în tim p
şi sp aţiu a bolnavului şi p e u rm ă intero g ato riu l se va referi la p er­
soana lui (un fel de „curiculum vitae“), p en tru a vedea dacă este
bolnav sau sănătos, în tre b ă rile vor fi puse în aşa fel în eît să nu
sugereze răspunsurile, lu cru foarte im p o rta n t p e n tru u n exam en
psihic al unui subiect care a comis u n act in fra c ţio n a l.. . A şa cum
am m ai spus, e x am in ato ru l va c ă u ta să asculte cu m u lt in teres şi
răbdare, căutînd să deosebească ceea ce corespunde adevărului şi
ceea ce corespunde unei idei de in te rp re ta re d e liran tă sau unor con-
fabulaţii, atitudine fo arte im p o rtan tă eînd exam inăm u n paranoic
sau un psihopat m itom an.
în cazurile în care ex am inatul n u v rea să vorbească şi n u răsp u n d e
la oele m ai sim ple în tre b ă ri, putem în tre b u in ţa m etoda de dezinhi-
biţie (am ital sodic).
Spre a descoperi tu lb u ră rile psihice se in v ită bolnavul să scrie sau
se în d reap tă convorbirea spre evenim ente rela ta te de fam ilie şi
care pot in teresa pe bolnav.
T rebuie să n e gîndim că unii bolnavi caută să disim uleze delirul,
m ai ales dacă au m ai fost in te rn a ţi sau exam inaţi. In orice caz,
îi vom lăsa să vorbească c ît m ai m ult, vom căuta să n u -i în tre ru -
pem, m ai ales d n d presupunem o sim ulaţie. Dacă ne-am făcu t o
p ărere despre tu lb u ră rile psihice pe care le prezin tă, vom putea
trece ia analiza proceselor psihice, descriind sim ptom atologia bolii.
A bia la sfîrşitu l convorbirii ne vom ocupa de fa p ta penală gomisă,
vom pune în tre b ă ri directe spre a afla ce l-a d eterm in at să o co­
m ită. C hestionarul depinde, de la caz la caz, de fap ta p enală şi de
starea psihică a bolnavului.
D upă ce cunoaştem aspectul, sim ptom ele evidente, fap ta penală,
răspunsul bolnavului asupra fap telo r comise, vom analiza diferitele
procese psihice şi vom c ă u ta să descoperim şi să descriem m odifi­
cările patologice. începem cu ex am enul percepţiilor în sensul strict
al cuvîntului, adică al fu n cţiilo r organice de percepţie, cu aju to ru l
m etodelor obişnuite de exam inare a sensibilităţii senzoriale,
în m od norm al, percepţia im plică o identificare exactă, clară şi
rapidă. Orioe identificare im perfectă, in exactă sau greoaie constituie
un sim ptom .
T ulb u rările de percepţie din unele afecţiuni psihice v o r fi deduse
fie din relatările, fie din scriptele bolnavului. Vor fi consem nate
răspunsurile bolnavului la în tre b ările puse, ca de exem plu : „i s-au
a ră ta t anum ite persoane“ sau că „aude nişte voci“ , „i se trim it
nişte m irosuri sau gaze asfix ian te“, că „prim eşte ordine p rin tele­
patie“.
Ori de cîte ori bolnavul afirm ă că percepe (vede, aude etc.) un
obiect, fenom en sau o m işcare care în rea lita te n u există, avem
de-a face cu o halucinaţie vizuală sau cel p u ţin iluzie vizuală, audi­
tivă, olfactivă sau pseudohalucinaţie şi altele.
L'nii bolnavi afirm ă că „sim t că se acţionează a su p ra gîndirii lo r“ ,
p rin tra n sm ite re telepatică, pe cale electrică sa u p rin rad iaţii care
acţionează a su p ra creierului lor.
Toate aceste halucinaţii pot fi puse în evidenţă p rin interogatoriu
şi observaţie. A titudinea, m im ica bolnavului, p riv ire a îngrozită,
aten ţia încordată arată că bolnavul vede ceva, răsp u n d e la ce aude
>168 şi d iferite alte fenom ene ne confirm ă tu lb u ră rile percepţiei, aşa
încît la exam enul bolnavului toate aceste fenom ene trebuie m en­
ţionate.
Examenul atenţiei ne ara tă cum se com portă bolnavul faţă de
m ediul încon ju răto r, cum urm ăreşte firu l discuţiei, prom ptitudinea
şi ex actitatea răspunsurilor. Se va putea, observa „bdpervigilitatea“
atenţiei, dacă individul rem arcă cele m ai m ici am ănunte.
Dacă un individ trece cu uşu rin ţă de la un subiect la altul sau
cind convorbirea deviază d ato rită u n u i ex citan t oarecare, avem de-a
face cu o scădere a tenacităţii atenţiei.
Dacă u n bolnav nu este capabil să în tre ţin ă o convorbire, este
scăzută atenţia spontană şi provocată.
O bservaţia m ai poate stabili dacă aten ţia este foarte labilă sau
perseverentă.
La exam enul psihiatric putem cerceta a te n ţia cu a ju to ru l anu­
m itor probe. De e x e m p lu : se invită bolnavul să citească ceva,
atrăg în d u -i-se aten ţia că va treb u i să spună ce a înţeles. R ezul­
ta tu l n eg ativ indică o scădere a atenţiei.
E xam inarea unui m anuscris al bolnavului, cuprinzînd om isiuni de
litere sau cuvinte, înlocuirea cuvintelor cu altele, m ai m u lt sau mai
p u ţin asem ănătoare, indică de asem enea o scădere a atenţiei.
Bolnavul este pus să num ere sau să spună zilele săptăm inii în
ordine inversă sau să caute figurile d in tr-u n tablou. A ceste probe
ara tă aten ţia individului în general. Poate fi pus să facă calcule
scrise, înm ulţiri, îm p ărţiri etc. Fireşte, se va ţine seam a de gradul
de in stru ire a bolnavului.
Examenul m e m o r ie i: procesele de m em orie alcătuiesc un to t dina­
m ic şi u n ita r (fixarea, conservarea, evocarea şi identificarea). T re­
buie explorată c a litatea acestor procese ; toate procesele încep cu
m em oria de fixare. C hiar sim pla observaţie a bolnavului ne a ra tă
uneori o scădere a acestei funcţii ; bolnavul u ită num ele sau figu­
rile cadrelor san itare din spital, lu îndu-le d rep t cunoştinţe noi ; nu
se pot orienta în spaţiu, neputînd fixa d iferite repere, tot din
cauza scăderii m em oriei de fixare.
E xam enul direct al m em oriei de fixare se face p rin diferite probe :
bolnavul este pus să citească cu aten ţie cîteva rîn d u ri şi să reţin ă
cîteva num e proprii ; după cîteva m in u te sau m ai tîrziu este în tre ­
b a t despre ce a fost vorba şi in v itat să spună 10— 20 de cuvinte.
După u n tim p oarecare repetăm testul. R ăspunsul exam inatului va
oferi date privind starea m em oriei de fixare.
In te resa n t este exam enul probei cutiei. Se ia o cutie, se introduc
în ea 7— 10 obiecte şi după aceea bolnavul este rugat im ediat să
denum ească obiectele şi să indice ordinea în care acestea au fost
aşezate în cutie.
P e n tru m em oria de evocare cercetăm cunoştinţele şcolare obişnuite,
potrivit culturii bolnavului, precum şi istorisirea diferitelo r eveni­
m ente din viaţă, cînd acestea pot fi controlate sau cînd sln t cunos­
cute de exam inator.
Im posibilitatea m om entană de a evoca u n e le im agini n u înseam nă că
ele sîn t definitiv pierd u te ; p e n tru a n e da seam a dacă sin t p ăstrate
sau nu, le vom ream in ti m ai tîrz iu bolnavului şi vom vedea dacă le
cunoaşte.
La virstnici şi la m ulţi indivizi se observă o profundă a lte ra re a
m em oriei, ou ştergerea im aginilor recente. U n om norm al recu­
noaşte o im agine care i se ara tă ; dacă n u im ediat, o recunoaşte
m ai tîr2iu.
Poate sa apară o slăbire a m em oriei de recunoaştere, fără să fie
vorba de o tu lb u ra re de aten ţie ; aceasta ara tă şi p rezen ţa iluzii­
lor.
In orice caz, p riv ito r la m em orie şi anum e la deficitul ei, se reco­
m andă ca exam inatorul să revină din nou cu investigaţia după
cîteva zile.
Nu treb u ie să uităm că pot să existe deficite de fix a re sau evocare
chiar şi în absenţa u nor stă ri patologice.
D esigur că şi valoarea acestor probe n u este decît relativă ; le vom
considera de aceea d o ar ca u n a ju to r dat observaţiilor clinice.
Procesele de gîndire reflectă relaţiile abstracte şi generalizate d intre
lucruri, m işcări, fenom ene, activităţi din lum ea reală. Toate acestea
se fac p rin in term ediul analizatorilor. Procesele de concretizare se
realizează p rin operaţii logice, noţiuni, judecăţi, raţionam ente. Noţi­
unile sîn t m aterialul principal cu care lucrează gîndirea.
In ceea ce priveşte cercetarea gîndirii în clinică, aceasta va urm ări
m ai m ulte aspecte. T rebuie sa fim atenţi la ritm u l în care se des­
făşoară tem po-ul psihic, cursul ideilor. R itm ul ideilor In starea pato­
logică poate fi rapid (fugă), lent, in e rt (perseveraţie) sau poate li
continuu şi în tre ru p t (inhibiţie, baraj).
U n a lt aspect al gîndirii este felul în care se face asociaţia ideilor.
L egătura d intre idei poate fi cantitativă, adică săracă sau bogată în
idei, cînd se porneşte de la o tem ă, sau calitativă, adică felul aces­
tei înlănţuiri.
M odul în care reacţionează bolnavul la afirm aţiile absurde, m odul
în care defineşte un obiect, un anim al, o însuşire sau o noţiune
abstractă, cum stabileşte asem ănările şi deosebirile, cum in te rp re ­
tează u n tablou, cum apreciază — în general — evenim entele la

170 o rd in ea zilei, ale lui personale şi altele, dau indicaţii asupra gîn-
dirii bolnavului.
In p rim u l rîn d se va cere bolnavului să stabilească asem ănările şi
deosebirile d in tre m ai m ulte obiecte, anim ale şi altele (dintre un
cal şi o vacă, d in tre tram vai şi autobuz) şi vom analiza răspunsurile
lui. In schim b, la definirea unor noţiuni abstracte, cum sîn t fericirea,
adevărul şi altele, se va ţin e seam a n eap ărat de c u ltu ra bolnavului,
de felul lui de viaţă (de fap tu l că recunoaşte obiectele cînd este
vorba de ele, dacă înţelege no ţiu n ile ab stracte de care este
vorba). E xam inînd, ne dăm seam a de im aginaţia bolnavului dfn v o r­
bele sau din scriptele sale, de asem enea din felul cum c o n stru ­
ieşte frazele şi cum adaugă cu v intele oare lipsesc.
Ii vor fi a ră ta te im agini oare reprezintă obiecte sau acţiuni din care
lipseşte o p arte, cerîndu-i să le com pleteze sau să ne relateze acţi­
unea.
U n aspect im p o rta n t al gîndirii de care treb u ie să ţinem seam a la
exam inarea bolnavului este c o n ţin u tu l ideatiw C onţinutul intelec­
tual pe care se bazează operaţiile de gândire poate fi sărac sau bogat.
T rebuie să intereseze în prim ul rîn d ce anum e idei şi preocupări
îl dom ină pe bolnav în tr-u n m om ent d a t sau in tr-o situaţie dată
(cum a r fi actul infracţional sau chiar ancheta). Interesează mai
ales ce ten d in ţe au in tr a t în c o n ţin u tu l gîndirii bolnavului, posi­
bilităţile acestu ia de a folosi m aterialu l in telectu al (am intirile,
experienţele, ideile şi altele).
Cea m ai im portantă tu lb u ra re din punct de vedere patologic este
iăeea delirantă, pe care nu o putem to td eau n a identifica uşor.
N um ai în u rm a u n o r convorbiri p relu n g ite şi după observarea
aten tă a conduitei bolnavului se poate u rm ă ri co n ţin u tu l gîndirii,
afirm aţiile şi convingerile lui în ra p o rt cu r e a lita te a ; şi acestea
constituie u n criteriu obiectiv. C onvorbirile p relu n g ite cu bolnavul
pun în lum ină m odul în care este organizat delirul, dacă este
m obil, sistem atizat sau nesistem atizat, tem atic sau durabil. Ideile
bolnavului sîn t supuse unei critici şi se urm ăreşte dacă este reduc­
tibil sa u nu. T oate acestea treb u ie consem nate în foaia de obser­
vaţie : deliru l v a fi descris cit m ai am ănunţit, ca şi contradicţiile
din tim pul criticii. Ideile delirante au o strîn să legătură cu h alu ­
cinaţiile şi ap ar frecv en t îm preună.
Afectivitatea v a fi indicată la p rim a ved ere p rin m im ica rebelă,
m obilă, tristă , în cru n tată, indiferentă, am eninţătoare, im obilitate
etc. Se va vedea dacă avem de-a face cu o sta re euforică sau depre­
sivă, cu irascibilitate sau indiferenţă.
Procesele afective n u sîn t toate la fel de evidente : unii bolnavi pot
suferi în u rm a stă rii lotr afective, pe care o exteriorizează, în schim b
alţii n u o exteriorizează fie p e n tru că n u resim t reflectarea afectivă, 171
fie p e n tru că disim ulează.
în orice caz, noi treb u ie să ne bazăm pe expresiile m im icii, pe a fir­
m aţiile şi pe com portam entul bolnavului.
Ţ inuta şi îm brăcăm intea indică adesea sitarea afectivă a bolnavului.
De exem plu, ţin u ta dreap tă, îm brăcăm intea ornam entată, m ultico­
loră şi strigătoare caracterizează pe bolnavii veseli sau, din contra,
cei cu ţin u tă încovoiată, deprim aţi, cu opinie exagerată despre p e r­
soana p roprie şi altele s în t oam eni trişti.
C onversaţia bolnavilor, scriptele lor, m odul în care îi prim esc pe
cei apropiaţi, oum se com portă faţă de ceilalţi bolnavi, dacă se in te­
resează de evenim entele la ordinea zilei ne d au indicaţii despre afec­
tivitate. D ragostea p e n tru artă, m uzică, in to n aţia cuvintelor sau
m elodiilor sîn t de asem enea de iu a t în consideraţie.
M odificările patologice ale afectivităţii vor indica in afectiv itatea sau
hiperafectiv itatea (fixarea afectivă exclusivă şi pasională, neconform ă
cu re a lita te a ); afectivitatea neadecvată şi paradoxală (inversiunea
sentim entelor, am bivalenţa) sau p u r şi sim plu sentim ente anorm ale
(ostilitatea ireductibila, extaz etc.).
T endinţe instinctive. S tu d iu l tre b u in ţe lo r de autoconservare a spe­
ciei este de asem enea necesar în psihiatrie. Investigarea se poate face
p rin chestionare sau rezu ltă din com portam entul bolnavului, din
m odul în care acesta reacţionează faţă de h ran ă sau faţă de lipsa
acesteia, fiaţă de am eninţări şi în general faţă de p ropria sa persoană,
faţă de pro p rii săi copii, faţă de sexul opus şi de_ acelaşi sex.
In ju ru l nevoilor personale de conservare, modificările patologice se
caracterizează p rin egoism feroce sau lipsă de im bold în leg ătu ră cu
aceste nevoi, refuz de alim ente, dezgust de viaţă, ascetism , autom u-
tilare, sinucidere şi altele.
P riv ito r la nevoile sexuale, se pot observa abateri patologice la bol­
navii la care ap ar abolirea sau exagerarea cerinţelor sexuale sau
diferi'te p e r v e r s i u n i sexuale cu răsu n e t a su p ra com portam entului
global al bolnavului (sadism, exhibiţionism , bestialitate, necrofilie,
inversiune şi altele).
P e n tru cercetarea tu lb u ră rilo r de VQinţă se u rm ăreşte in iţiativ a bol­
navului, persev eren ţa T ri- actele sale, ten d in ţa de a im ita pe alţii,
reacţiile la incitaţiile din afară, ca negativism ul, sugestibilitatea
exagerată şi altele.
Actele bolnavilor sîn t o consecinţă directă a stării lor psihice.
M aniacul are o an u m ită atitu d in e ; actele lui sîn t bazate pe euforie,
veselie, pe cînd m elancolicul se m anifestă p rin frăm în tare, tristeţe,
agitaţie m onotonă, încercări de sinucidere sau chiar ucidere a p er­
soanelor dragi.
172 P ă stra re a a titu d in ilo r im prim ate, im itaţiile patologice (ecolaţia, eco- tam en tu l m edical este necesar să se asigure o am bianţă plăcuiă şi
m im ia, ecopraxia), lovirea sau chiar uciderea p rin tr-u n rap tu s liniştită.
sîn t acte caracteristice schizofrenicilor. Cu apariţia terapiei psihotrope, p sih iatria a făcut progrese m ari in
A titudinea rezervată, bănuitoare, m im ica duşm ănoasă, procesele, evoluţia ei.
revendicările de tot felul, lovirile, asasinatele treb u ie m enţionate C him ioterapie psihotropă ocupă astăzi în p sih iatrie o poziţie cen­
îm preună cu m otivarea sau lipsa de m otivare a acestora exprim ate tra lă a asistenţei bolnavilor. P rin aplicarea acestei terap ii s-a
de b o ln a v i; aceste sim ptom e îndreptăţesc diagnosticul de delir schim bat radical aspectul spitalelor de p sih iatrie şi în acelaşi tim p
sistem atizat sau nesistem atizat. şi circuitul bolnavilor : a scăzut considerabil m edia de spitalizare a
E vitarea călătoriilor pe calea ferată, preocuparea exagerată de o bolnavilor psihici şi a crescut n u m ăru l celor rem işi. L ucrarea
boală care n u există, dorinţa de a nu m ăra casele sau stîlpii de tele­ noastră n u se v a ocupa de terap ia bolnavilor psihici, deoarece are
graf se observă la bolnavii psihici cu fobii sau la cei obsedaţi. d rep t tem atică problem ele judiciare în psihiatrie. A sta n u înseam nă
Actele săvîrşite în mod autom at pot să indice o sta re de confuzie ; că p sih iatru l e x p ert nu trebuie să aprofundeze şi acest capitol, p e n tru
cînd se constată o violenţă ex trao rd in ară cu m u tila rea in u tilă a care indicăm în prim ul rîn d cartea „Terapia psihotropă“, apărută
victim ei, cu am nezie a celor în făp tu ite este probabil ca fap ta să fi în Ed. m edicală, în 1968 (V. Predescu, T. C iurezu, G. N. C onstanţi-
fost săvîrşită de un epileptic. nescu N. D am ian, D. Florescu, G. I one seu, N. Neicu, Şt. Pires,
Vor fi m enţionate în foaia de observaţie şi caracterele scrisului, A. Romii a, I. Vianu), unde poate fi consultată o bibliografie foarte
lipsa de grijă la scris, scriptele fiind foarte im portante în exam i­ bogată a au to rilo r străini şi autohtoni.
n a re a unui bolnav psihic.
Se va a ră ta dacă bolnavul ex a m in at a re conştiinţa bolii, dacă se
consideră bolnav psihic sau n u şi dacă are o atitudine critică faţă
de com portam entul său şi în general faţă de sta re a lui patologică.
Som nul, uşor sau greu, profund, superficial, odihnitor sau nu.
caracterul viselor, toate trebuie notate în foaia de observaţie.
La sfîrşitul exam enului se va cerceta p erso n alitatea exam inatului
şi în concluzie se va stabili diagnosticul.
Se v a m enţiona dacă bolnavul exam inat este o personalitate legată,
bine s tru c tu ra tă sau este o personalitate discordantă, disociată,
des com,pusă. In afară de aceasta, se va a ră ta în ce m ăsură starea
psihică a bolnavului a contribuit la com iterea faptei penale.
De asem enea, dacă u n ita te a personalităţii bolnavului se m enţine în
tu lb u ră ri afective sau în unele stru c tu ri delirante care pot să per­
m ită o u n ita te de com portam ent.
Totodată trebuie a ră ta t gradul capacităţii de readaptare la viaţa
socială după un tra tam e n t susţinut, dacă după com iterea faptei penale
bolnavul p rezin tă un pericol social p e rm a n en t şi în viitor, dacă
poate fi recu p erat cu tim pul şi care sîn t jn ă s u r ile ce trebuie luate
faţă de bolnav.
T erapia în bolile psihice este v a ria tă şi m ultifactorială, u rm ărind
restabilirea totală sau parţială a sănătăţii bolnavului. T endinţa te ra ­
piei bolnavilor psihici a fost şi este să devină etiologică şi pato-
genetică. Cu toată evoluţia psihiatriei, ca şi a terapiei, se utili­
zează încă in m ulte cazuri un tra ta m e n t sim ptom atic. A cesta
a ju tă foarte m u it la com baterea diferitelor sim ptom e. Pe lîngă tr a ­