UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Granitul – Roca de folosință a

secolului XXI

Profesor coordonator:
CONF. UNIV. DR. ING. POPESCU VALENTIN

Student: Pătra Irina-Florentina

Specializare: Geografie
Grupa: 103

București 2021
 Cuprins
Introducere ............................................................................................
3
I.
Granitul ..............................................................................................5
II. Utilizări ale
granitului .......................................................................9
III. Granitul – Criterii de
alegere .........................................................13
IV. Știați
că...? .....................................................................................14
V. Granitul vs.
Cuarțul ........................................................................15
VI. Imagini ale unor faimoase
Monumente din
granit ..................................................................16
VII.
Concluzie .....................................................................................18
Bibliografie

2
 Introducere
„Aproximativ 2/3 din scoarța Pământului este făcută din roci magmatice, ce derivă din
răcirea unei mase minerale de dimensiuni impresionante și aflate inițial în stare lichidă,
amestecată cu substanțe gazoase. Acest amestec poartă numele de magmă și este format (nr.:
amestecul) din minerale diferite, care aparțin de grupul silicaților. Răcirea treptată a masei
magmatice duce la cristalizarea mineralelor și formarea rocilor. Aceste structuri cristaline se
formează mult mai ușor când magma conține substanțe gazoase, care sunt reținute mai ușor
atunci când roca provine din interiorul Pământului. În acest caz, procesul de răcire va fi unul
lent și gradual, ducând la crearea unor roci magmatice intruzive. Două astfel bune exemple ar
fi granitul (o rocă ale cărei cristale, aparținând diferitelor minerale, pot fi văzute foarte clar),
dar și dioritul.” (Sursa: J. S. Myers, Journal of the Royal Society of Western Australia,
Geology of granite, 80:87 – 100, 1997)

Dacă procesul de răcire are loc la suprafața terestră, atunci acesta va fi caracterizat printr-
o scădere bruscă a temperaturii, iar gazele conținute în magmă s-ar dispersa în atmosferă;
schimbarea lor în stare solidă are loc dintr-o dată, iar roca este formată din cristale mici. Acest
tip de roci poartă numele de roci magmatice efuzive, astfel de exemple fiind bazaltul, riolitul
și andezitul, roci utilizate în sectorul construcțiilor pentru pardoseli de drumuri și balasturi de
cale ferată; culoarea lor depinde de structura pe care o dețin.

Roca ce derivă cel mai rapid din răcirea magmei este obsidianul, deoarece are o structură
„vitroasă” (structură vitroasă = este compus 99% din apă), în timp ce o altă rocă foarte
specială este cea ponce. Această rocă derivă dintr-o magmă care are o mulțime de gaze și care
se întărește înainte ca gazele să se disperseze. Structura sa este poroasă, iar diferiți pori,
datorită bulelor de gaz, fac roca atât de ușoară încât plutește pe apă.

3
 Depozitele de roci intruzive provin de la adâncimi mari în subteran și sunt, de obicei,
înconjurate de alte roci tipuri de roci care pot fi modificate de fenomenele de eroziune de la
suprafața Pământului. Drept consecință, rocile magmatice intruzive sunt situate la suprafața
Terrei. Același lucru se întâmplă atunci când se formează un lanț montan, iar mișcările
plăcilor tectonice ridică depuneri de roci intruzive. Aceste roci intruzive care apar la suprafața
Pământului poartă numele de plutoni sau batoliți.

Astfel, se poate spune că geneza granitului este strâns legată de structura dinamică a
Pământului. Totodată, este dovedit științific faptul că granitul este o componentă principală a
continentelor, fiind una din cele mai vechi roci cunoscute.

Pe de altă parte, în zona rifturilor sunt generate cantități mai mici de granit, caz în care
scoarța oceanică este despărțită. Totuși, în locurile în care crusta vechilor continente poate fi
parțial topită, aceasta poate să apară la suprafață sub formă de magmă granitică. Un bun
exemplu în acest sens îl constituie coasta de est a Groenlandei, care a fost ruptă din Nord-
Vestul Europei acum circa53 de milioane de ani, când a început să se formeze Oceanul
Atlantic. Magma bazaltică a erupt prin fisuri abrupte (numite diguri) din scoarța continentală
care se despărțea. Magma a erupt, în timp ce lava curgea peste marginile continentului care se
rupea, formând, astfel, grămezi întinse de bazalt gros de câțiva kilometri. Aceste fluxuri de
bazalt sunt bine conservate în în Estul Groenlandei și în Nord-Vestul Marii Britanii, inclusiv
în faimoasele localități ale regiunii Giant’s Causeway din Irlanda și Fingal’s Cave pe Staffa în
Scoția.

În Anzi, granitul a devinit o rocă vulcanică provenită din aceeași magmă. În unele locuri
era asociat cu mari depresiuni circulare, cu un diametru de până la 25 de kilometri, în care
cele mai vechi roci vulcanice s-au scufundat în corpul adiacent al magmei. Totodată, au
existat volume mari de roci vulcanice ce au erupt brusc prin fisurile din jurul jantei caldeirei.
Norii înalți de cenușă, abur și gaze au scăpat fragmente de roci și cristale pe zone întinse,
formând depozite care s-au solidificat ulterior și au format o rocă vulcanică numită tuf.

Granitul dintr-o perspectivă istorică

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, când geologia se afla în plină dezvoltare, se considera

vag că granitul ar fi una din cele mai vechi roci de pe Pământ și că ar proveni dintr-o rocă
oceanică din altă lume. Susținătorii acestei idei erau cunoscuți ca Neptuniști, iar cel ce a
susținut cel mai mult ideea a fost Abraham Werner de la Academia Mining din Freiburg,
Saxonia. Conceptul susținut de Werner a fost contrazis la sfârșit de secol XVIII de James

4
Hutton din Edinburg, care a susținut în lucrarea sa, „Teoria Pământului”, că granitul trebuie să
provină din subteran, deoarece a fost introdus printre unele roci sedimentare și nu ar fi putut fi
introdus decât în stare lichidă. Susținătorii acestei teorii, numiți Plutoniști, erau doar o
minoritate, până în 1830, când li se alătură și Charles Lyell.

Astfel, după 1830 conceptul creat de Hutton devenea tot mai acceptat, granitul fiind găsit
în roci care fuseseră transformate în condiții de temperatură și presiune foarte ridicate, adânc
în interiorul Pământului, iar aceste roci au fost numite de Lyell metamorfice. Diferite roci
sedimentare și magmatice păreau să fi fost transformate în granit printr-un proces ce a fost
denumit granitizare. Această teorie a predominat de la sfârșit de secol XIX și până în 1960.

În ultimii 60 de ani, în schimb, s-a înregistrat o scădere a popularizării ideii de granitizare,

fiind susținută mai mult ideea de origine magmatică a granitului. Apariția teoriei plăcii
tectonice de la sfârșitul anilor ’60 a oferit un cadru în care o diversitate de interpretări diferite
legate de tipurile diferite de granit ar pputea fi regândite.

I. Granitul

A. Ce este granitul?

Granitul este una din cele mai

abundente și mai cunoscute roci de pe
Pământ. Continentele sunt formate
preponderent din granit; se află în
componența celor mai vechi miezuri
de mult erodate ale continentelor, dar
și în componența vărfurilor înalte ale
celor mai tinere lanțuri muntoase.

Granitul este o rocă magmatică, ce

cuprinde în componența sa cristale de cuarț, feldspat, mică și piroxen. Cristalele sunt în
general mari, de câțiva milimetri, pot fi văzute direct pe aflorimente și îi oferă granitului o
textură aspră pe suprafețele degradate. Dacă majoritatea cristalelor sunt de aceeași
dimensiune, atunci garnitul va fi descris ca fiind granulat. Dacă granitul conține cristale foarte

5
mari de feldspat (circa 0,5-3 cm lungime), așezat într-o matrice cu granulație uniformă, este
descris ca porfirit, iar cristalele mari sunt numite fenocriste. Cristalele din granit sunt mari
deoarece roca topită s-a cristalizat încet, la peste 2 kilometri adâncime față de suprafața
Pământului. În locurile în care aceeași magmă a scăpat în sus și a erupt prin fisuri sau vulcani,
roca s-a cristalizat rapid, formând mici cristale și au produs roci vulcanice.

Preponderent, culoarea granitului variază

de la roz la crem, alb și gri și reflectă, în
general, culoarea feldspatului dominant.
Multe granite conțin „vene” drepte,
paralele, crem sau roz de pegmatită.
Aceasta este, în general, o varietate cu
granulație foarte aspră de granit care a
cristalizat din reziduurile de magmă
granitică din fisuri, formându-se în timp
sau imediat după solidificarea granitului.

Cuarțul și feldspatul sunt mineralele dominante din granit, reprezentând circa 90% din
compoziția acestuia. Cuarțul în sine ocupă un procent de circa 20 – 45%, iar feldspatul până la
60 din granit. Proporțiile acestor minerale și tipurile de feldspat sunt folosite pentru a cataloga
tipurile de granit. Feldspatul este alumino-silificat și conține o gamă de calciu, potasiu și
sodiu. Pe baza acestora, sunt împărțiți în două grupe (nr.: feldspații): feldspat de potasiu
(alcalin) și placioglază, care în sine variază de la membrii finali cu conținut bogat de calciu la
cei de sodiu.

Graitul sensu-stricto este bogat în feldspat de potasiu (până la 65% din feldspați) față de
plagiocloză și are un nivel ridicat de conținut de cuaț (undeva la circa 20 – 60%). Odată cu
creșterea plagioclazei / raportului feldspatului de potasiu și a creșterea calciului / sodiului în
raport cu plagioclasa, granitul se clasifică în roci numite granodiorit și tonalit. Atunci când
cuarțul se află într-un procent mai mic, granitul va fi clasificat în sienită, monzonită și
monzonită de cuarț. Mai pe scurt, toate aceste roci din familia granitului sunt menționate ca
și garnit. Toate sunt ăn general masive, cu o granulație grosieră și formează tipuri similare de
aflorimente.

Generarea granitului pe un Pământ dinamic

6
 Scaorța terestră este de două mari tipuri, continentală și oceanică. Continentele au, în
general, o grosime de 30 – 40 de kilometri grosime și au în componența lor, în principal,
granit în timp ce scoarța oceanică are o grosime de circa 5 – 10 kilometri. Ambele cruste
terestre sunt relativ subțiri. Ele plutesc pe o regiune ductilă, stânca semi-topită numită manta,
iar dedesubt se află miezul exterior și miezul interior, acesta din urmă fiind mai rigid, format
din nichel și fier. Căldura generată de dezintegrarea radioactivă duce la convecție în Manta.

O parte a granitului a fost generat în zonele de rift continental sau în zonele crustei
oceanice, dar cea mai mare parte a acestuia a fost generată în zonele de coliziune dintre
continente și scoarța oceanică, acolo unde continentele au fost amalgamate. Astfel, granitul
este format prin două procedee: prin cristalizarea magmei bazaltice și prin topirea crustei
continentale. Între acești membri finali, mai există și un proces de spectre hibridice, inclusiv
amestecarea magmelor bazaltice și granitice și contaminarea magmei bazaltice prin topiri
parțiale de diferite tipuri de cruste continentale.

Deși superficial simple și similare, majoritatea granitelor reflectă istoria complicată a

proceselor hibridice multietajate. Această complexitate a dus la o diversitate de interpretări,
iar originea granitului a fost una din cele mai aprinse subiecte în geologie.

B. Caracteristici generale
Granitul este una din cele mai
utilizate roci de construcție, principalele
motive fiind: duritatea sa de 6 – 7 pe scara
Mohs, capacitatea de a fi lustruit ca o oglindă,
capacitatea sa de portanță, puterea abrazivă și
de strivire, docilitatea de tăiere și modelare
fără efecte secundare, capacitatea de a produce
plăci subțiri și mari și, mai presus de toate,
durabilitatea de care dă dovadă.

Din punct de vedere al proprietăților fizice,

granitele sunt roci dure, compacte, cu
granulații atât fine cât și grosiere, de origine metamorfică sau vulcanică. Au o densitatea de
2.6 -2.8 Kg/cm3, o rezistență la compresiune de 140 – 210 N/mm 2, o porozitate destul de
scăzută și sunt rezistente la intemperii.

7
 Din punct de vedere al compoziției chimice, granitele sunt roci magmatice, compuse din
cuarț, feldspat și minerale cum ar fi ferromagnesium kriolite, clorit, granat etc. Un granit tipic
va avea următoarea compoziție chimică: cuarț (SiO2) – 70-75%; oxid de aluminiu (Al2O3) –
10-15%; oxid de calciu – 0,5%; peridotit – 0,5%; bauxită – 2-4%; alcaline – 4-6% etc.

C. Granitul în România
În România, cea mai mare carieră de granit se află situată în Iacobdeal, județul Tulcea,
aceasta fiind cunoscută și prezentă în acel loc încă de pe vremea ocupației otomane. Cariera
are mai multe fronturi de lucru (în văile Mărgăritei, Șerpilor, Talienilor, Burlacului), dispuse
sub formă de etaje și legate între ele prin inetrmediul unor planuri înclinate. Granitul exploatat
este de culoare cenușie, cu nuanțe de roz sau roz cu pete negre ori albastru – vrezui.

Fig. 4: Cariera din Iacobdeal, județul Tulcea

(Sursa: Google Images)

8
 Fig. 5: Carierele din Turcoaia, jud. Tulcea – poză

de la 9 iunie 1885 (Sursa: Google Images)

II. Utilizări ale granitului

Granitul – piatra cu o diversitate de folosințe
Deși nu i-au știut originea de la început, oamenii s-au folosit de granit pentru diverse
lucruri timp de sute de ani. Astfel, acesta a fost de-a lungul timpului folosit fie ca material de
construcții, fie ca piatră de dimensiune, fie ca piatră arhitecturală ori de detaliu, fei ca piatră
decorativă, dar a mai fost folosit și în multe alte domenii și pentru fabricarea unei diversități
de produse.
Nici în prezent nu se poate spune că acest tip de rocă este mai puțin folosit decât în
trecut, ci chiar din contră: ar putea fi spus că este folosit chiar mai mult decât în trecut. În
zilele de azi granitul se folosește aproape peste tot, de la parcuri și piețe la bucătării și living
room, de la obiecte arhitecturale la obiecte de decor. Poate fi folosit în parcuri pentru pavaj,
poate fi folosit pentru fabricarea acelor măsuțe de șah din parcuri, în unele țări este folosit
pentru a fabrica bănci de diferite forme și modele datorită calității sale de a fi tăiat cu ușurință,
dar poate fi folosit, totodată, în interiorul locuințelor pentru că oferă o atmosferă luxoasă și de
calitate locuințelor. Astfel, există o diversitate de metode pentru a-i găsi o întrebuințare

acestuia.
9
 Fig. 6: Bancă din granit (Sursa: Google Images)

Fig. 7: Pavaj din granit (Sursa: Google Images)

Fig. 8: Mojar cu pistil din granit (Sursa: Google Images)

10
 După cum poate fi observat în imaginile de mai sus, granitul chiar nu întâmpină o
limită de utilizare în industria de zi cu zi, pate mai putin în cazul celei textile, alimentare, etc.
Topit la temperatura potrivită, acesta poate prinde forma oricărui lucru pe care și-l imaginează
cel ce îl modelează.
După cum se știe, există o abundență de granit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii,
nemaifiind o surpriză faptul că o cantitate semnificativă este utilizată în aplicații de piatră
zdrobită. Granitul zdrpbit reprezintă 16% din totalul pietrei zdrobite produse în SUA, fiind a
doua piatră zdrobită cea mai utilizată din SUA, după calcar. Atfel, cei 16% reprezentanți ai
granitului zdrobit (265 000 tone/an) sunt folosiți adesea în construcția de drumuri și în
paturile de cale ferată. Bucăți mai mari de granit sunt utilizate pentru a stabiliza terenul din
jurul drumurilor, pentru a minimaliza și chiar elimina eroziunea solului.
Granitul este utilizat la scară largă ca piatră de dimensiune. Este utilizat în construcția
blocuri, atât ca blocuri de construcții, cât și ca furnir pe structuri de cadre. Deoarece poate fi
netezit la o lustruire foarte înaltă, granitul a găsit o utilizare extinsă în memoriale, pietre
funerare, monumente, decorațiuni sculptate pe clădiri, statui și altele de asemenea.
Aproximativ 1,5 milioane de tone de piatră de dimensiuni sunt produse anual în Statele
Unite ale Americii.

Fig. 9: Muntele Rushmore (Sursa: Google Images)

Poate cel mai faimos monument de granit din lume este Muntele Rushmore din
Dakota de Sud. Cum granitul este una din cele mai răspândite pietre de pe scoarța terestră,
acesta a fost folosit de civilizații întregi pentru a construi monumente, structuri și clădire de
lungă durată. Un bun exemplu îl constituie Muntele Rushmore (fig. 9), care a fost sculptat
dintr-un munte format din granit expus.

11
 Muntele Rusmore include chipurile președinților George Washington, Thomas
Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt. Deși construcția a început în 1927, a fost
nevoie de 14 ani pentru a sculpta acest monument. Au fost îndepărtate 450 000 de tone în
timpul acestei construcții de granit și, deși planificat inițial pentru a fi cu mult mai grandios,
lucrarea a rămas fără bani așa că s-a pus accentul pe fețe (se dorea construirea celor 4
președinți în întregime, ci nu doar fețe).

Fig. 10: Templul Brihadeeswara, India (Sursa: Google Images)

Construit din granit, Templul Brihadeeswarar din sudul Indiei este un monument
fastuos, construit în întregime din granit. Acest templu dedicat zeului hindus Shiva a fost
construit 1003 și 1010 d.Hr., fiinf, totodată, și unul dintre cele mai mari tempre din lume. În
jurul său se află un șanț folosit pentru a-l înconjura, este construit pe mai multe terase și
prezintă inscripții, fresce și sculpturi. 130 000 de tone de granit au fost necesare pentru a
construi templul și poate fi văzut de oriunde din orașul Thanjavur. Totodată, o statuie de 20 de

12
tone de granit, sculptată dintr-o singură piatră, se află în zona templului, iar localnicii o
numesc Nandi.
Fig. 11: Statuia lui Amenhotep al III-lea
(Sursa: Google Images)

Drept dovadă că granitul a fost sculptat de mii de ani, în British Muzeum din Londra
se află o statuie a regelui Tebei, din perioada vechilor egipteni, sculptată din granit roșu,
imensă, care se afla la templul lui Mut din Karnak din Egipt. Numai capul și brațele s-au mai
păstrat din statuia inițială, însă este cu adevărat un miracol, căci atunci când un nou faraon
preia conducerea, el sau ea distruge statuile vechilor faraoni.
Granitul roșu al sculpturii se datorează nivelurilor ridicate de minereu de fier din
compoziția granitului folosit.
Datată din 1370 î.e.n., sculptura s-a păstrat într-o condiție relativ bună, trăsăturile
putând fi recumoscute și în prezent, în ciuda faptului că statuia a mai fost modificată în trecut.
Una din cele mai bine conservate statui din epoca sa, aceasta este o dovadă a longevității
granitului și a motivului pentru care este o rocă preferată atunci când vine vorba de un
monument, de arhitectură sau de obiecte memoriale.

Fig. 12: Fântâna memorială a Prințesei Diana

(Sursa: Google Images)

În Hyde Park, Londra, o fântână formată din 545 de bucăți de granit a fost ridicată în
memoria Prințesei Diana în anul 2004. Fântâna de granit curge în două direcții și se varsă într-
o piscină, iar pentru a ajunge la fântână a fost nevoie de construirea a trei poduri.

13
 III. Granitul – criterii de alegere
Atunci când oamenii decid să folosească granit pentru diverse (pentru un blat de
bucătărie, pentru o statuie memorială, pentru scări, ș.a.m.d), există o serie de criterii pe care se
pot baza. Aceste criterii sunt: durabilitatea, rezistența la căldură, rezistența la zgârieturi,
reparații, prețul de pe piață, modul de întreținere și cât de vândut este produsul.
Durabilitatea: Mama natură nu încetează niciodată să lucreze, ceea ce înseamnă că
granitul este o rocă regenerabilă. Cu toate acestea, este nevoie de mii de ani pentru a fi creat
granitul, ceea ce îi face pe mulți ingineri să nu considere această rocă un adevărat produs
verde. Astfel, deoarece granitul are o durabilitate cu adevărat uluitoare, nu emite radiații și nu
conține gaze nocive, este destul de des folosit în ceea ce se numesc „mișcări verzi”.
Rezistența la căldură: Rezistența granitului la anumite temperaturi este una uimitoare.
Ca de exemplu, în cazul unui blat de bucătărie creat din granit, dacă se ia o tigaie încinsă și se
așează direct pe suprafața blatului, aceasta nu va crea nicio stricăciune.

IV. Știați că...?

 Granitul lustruit, cu luciul său ridicat, reflectă lumina și oferă eleganță oricărei
camere sau oricărui alt spațiu, iar finisajul nu se pierde niciodată?
 Granitul este extras peste tot în lume inițial sub formă de blocuri uriașe de
câteva tone, apoi redus în plăci mai mici, fabricate de un anume fabricant în
formă de dorită? Totodată, datorită tehnologiei din prezent și avansului în ceea
ce privește uneltele necesare pentru extragerea granitului, prețul granitului pe
piață a scăzut, făcându-l mai accesibil pentru proprietari și constructori.
 Termenul de granit este derivat din cuvântul latinesc „granum”, care înseamnă
cereale, datorită naturii sale granulare, dar pe de altă parte își are originea pe
teritoriul Italiei, căci cuvântul granit mai poate proveni din participiul trecut al
cuvântului „granire”, care înseamnă a granula sau a face granule?
 Duritatea granitului o depășește pe cea a marmurei și este de cele mai multe ori
favorit de arhitecți în realizarea proiectelor pentru diferite construcții?
 Cei mai mari producători de granit la nivel mondial sunt Italia, Spania,
Germania, Grecia, Norvegia, Ucraina, Brazilia și Franța?
Fig. 13: Carieră de granit în Italia

14
 (Sursa: Google Images)

V. Granitul vs. Cuarțul

Granitul  Granitul este folosit adesea
de oamenii care preferă să
 Granitul este extras sub
aibă lucruri fabricate din
formă pură, ca un bloc de
materiale cât mai naturale.
câteva tone ce este mai apoi
transformat în plăci.
 În funcție de locul din care a
Cuarțul
fost extras granitul, culoarea
acestuia variază de la câteva  Cuarțul este extras ca o rocă
tonuri oâmântii la un zdrobită inițial, după care se
albastru șters, verde sau recurg la anumite procese
chiar roșu în unele cazuri. pentru a prinde forma
 Granitul este poros și poate dorită.
absorbi lichide, ceea poate  Cuarțul apare într-o
duce la crearea unor bacterii multitudone de culori,
sau infecții care să îl facă să comparat cu granitul.
crape.
 Prețul granitului variază de
la 80$ până la circa 175$.
 Granitul este considerată o
rocă pură.  Cuarțul nu are nicio striație
ce poate duce la crăparea
acestuai.
 Prețul curțului variază între
80$ și 145$.
 Granitul produce mult mai
puține emisii de carbon în  Cuarțul este considerată a fi
timpul fabricării pentru o rocă inginerească,
anumite produse. deoarece este modificată
 Din punct de vedere stilistic, prin intermediul unor
fiecare fâșie de granit are o mașinării.
pigmentație diferită, ceea ce
face fiecare obiect din granit
 Cuarțul produce mai multe
unic.
emisii de carbon atunci când
 Pentru produsele din granit
este fabricat pentru diverse
sunt necesare cariere de
produse.
extragere a granitului.
 Cuațul, fiind modificat
tehnic, este mult mai
uniform din punct de vedere
al pigmentului.

15
  Pentru produsele din cuarț  Cuarțul este ales de cele mai
nu sunt necesare cariere de multe ori de cei ce preferă o
extragere, căci se fabrică din întreținere mai ușoară a
alte subproduse rămase. obiectelor.

VI. Imagini ale unor faimoase monumente din granit

Fig. 14: Statuia lui Aukana Buddha (Sursa: Google Images)

16
 Fig. 14: La Grande Arche de la Defense – Franța
(Sursa: Google Images)

Fig. 15: Tower Bridge, London (Sursa: Google Images)

17
 Fig. 16: Catedrala Truro (Sursa: Google Images)

VII. Concluzie
În concluzie, granitul, rocă de origine magmatică, a avut o largă întrebuințare în trecut
și și-a extins aria întrebuințărilor în prezent. Astfel, se poate spune despre această rocă, ce ar
putea părea banală la început, că este o rocă de folosință a secolului XXI, deoarece se
folosește în mai toate domeniile de prelucrare a unui material. Aproape în orice loc în care s-
ar uita un om poate observa un obiect de granit, fie el de o dimensiune mai mică sau mai
mare.

18
 Bibliografie
***, Granit – O gamă largă de aplicații, disponibil la: https://agricin.ro/granit/. Ultima
accesare: 23.01. 2021
***, Rocile – Clasificare și detalii, disponibil la: https://www.scientia.ro/univers/terra/2802-
rocile-magmatice-metamorfice-sedimentare-16.html. Ultima accesare: 23.01.2021
Iulian Daniel Olteanu, Degradări specifice ale pietrei și tratamentul adecvat al acestora în
cazul patrimoniului românesc, Teză de doctorat, Universitatea din București, București, 2011
***, Granite, disponibil la: https://www.sciencedirect.com/topics/materials-science/granite.
Ultima accesare: 23.01.2021
***, Natural History of Granite, disponibil la: https://www.nature.com/articles/155412a0.
Ultima accesare: 23.01.2021
G. Medina, I.F. Saez del Bosque, M. Frias, M.I. Sanchez de Rojas, C. Medina, Journal of
Cleaner Production, Granite quarry waste as a future eco-efficient supplementary
cementitious material (SCM): Scientific and technical considerations, Volumul 148, 1 Aprilie
2017, Pag. 467 – 476
J.S Myers, Journal of the Royal Society of Western Australia, Geology of Granite, 1997,
Pag. 80:87 – 100

19