Sunteți pe pagina 1din 3

NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA , EXECUTAREA ŞI EXPLOATAREA

INSTALAŢIILOR DE VENTILARE ŞI CLIMATIZARE - I.5 ŞI I.5/1.


Prevederile normativului se aplică :
- la instalaţiile noi
- la instalaţiile care se modernizează, se reutilizează sau se transformă, precum şi la efectuarea
reparaţiilor capitale.
Noile reglementari se adresează personalului din unităţile care întreţin şi exploatează instalaţiile,
clădirile, proiectanţilor în vederea întocmirii instrucţiunilor de exploatare.
Importante pentru aplicarea cerinţei de calitate siguranţa la foc sunt reglementările care vizează aspecte
ce apar din punct de vedere al p.s.i. la exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, cum ar fi :
o executarea lucrărilor cu foc deschis
o executarea lucrărilor de vopsitorie
o lucrul cu substanţe inflamabile, precum şi răspunderea ce revine persoanelor şi unităţilor ce
executa aceste operaţii.
Nu fac obiectul normativului :
o instalaţiile de dezodorizare
o instalaţiile de sterilizare a aerului
o instalaţiile de transport pneumatic
o instalaţiile pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu (desfumare).
Ventilarea mecanică generală a încăperilor
1. Introducerea aerului
Instalaţiile pentru introducerea aerului proaspăt vor servi de regulă încăperi cu caracteristici similare.
Instalaţiile comune pentru introducerea aerului proaspăt cu degajări de substanţe diferite sunt permise
numai dacă nu se pot produce amestecuri inflamabile, explozive, corozive prin combinarea acestor
substanţe. De asemenea nu se admit instalaţii comune pentru introducerea aerului proaspăt pentru
încăperi cu destinaţii diferite dacă acestea se încadrează în categoria A, B sau C de pericol de incendiu
sau reprezintă săli aglomerate.
2. Evacuarea aerului viciat
Conductele de evacuare în suprapresiune ale instalaţiilor de aspiraţie se vor monta de regulă în spatii
care se viciază din eventuale scăpări prin neetanşeităţi, nu creează pericol pentru sănătatea oamenilor,
pericol de deteriorare a construcţiei de incendiu sau explozie.
Conductele de evacuare care transporta aer încărcat cu vapori vor fi izolate termic pe porţiunile montate
în exterior sau în spatii închise neizolate.
Refularea în atmosfera a aerului viciat care conţine substanţe toxice, corozive sau inflamabile se va face
prin dispozitive de evacuare care asigură o mişcare verticala (jet vertical).
Amplasarea gurilor de evacuare pe acoperiş se va face cu respectarea condiţiei ca amplasarea în plan
orizontal şi vertical faţă de prizele de aer proaspăt şi faţă de direcţia şi sensul vântului dominant
să nu permită introducerea în clădirea ventilata sau în clădirile învecinate a noxelor evacuate.
Ventilarea mecanică locală
1. Ventilarea prin aspiraţie
Hotele se vor monta numai deasupra surselor cu degajări de căldura şi de vapori sau gaze cu densitatea
mai mică decât a aerului.
Nişele vor fi prevăzute cu mijloace pentru asigurarea aspiraţiei unei forme pe întreaga deschidere de
lucru.

Instalaţii de ventilare de avarie


Vor fi prevăzute cu instalaţii de ventilare de avarie încăperile în care este posibilă degajarea brusca a
unui volum de substanţe toxice sau inflamabile pe care instalaţiile de ventilare dimensionate pentru un
regim normal nu-l pot evacua în perioada de timp necesara pentru restabilirea condiţiilor normale de
lucru şi evitarea pericolului de incendiu sau explozie.
Comanda instalaţiilor de avarie va fi manuală sau automată atât din interiorul cât şi din exteriorul
încăperii ventilate prin dispozitive amplasate lângă uşile de intrare.
Instalaţiile de avarie vor fi de regulă, independente de alte instalaţii de ventilare din încăpere.
Măsuri pentru prevenirea incendiilor şi exploziilor
Instalaţiile de ventilare şi climatizare vor fi proiectate şi executate în conformitate cu prevederilor
Normativului P118.
La proiectarea instalaţiilor de ventilare se va elabora un scenariu de siguranţă la foc în funcţie de
categoria de importanta a construcţiei, condiţiile de utilizare privind riscurile potenţiale de incendiu şi
posibilităţile de intervenţie a serviciilor mobile de pompieri.
Sistemele de ventilare vor asigură limitarea propagării fumului în spaţiul încăperilor ventilate pe căile de
evacuare în caz de incendiu.
Nu se admite prevederea unor sisteme comune de ventilare pentru mai multe încăperi cu degajări de
substanţe care în amestec mecanic sau combinaţie chimica pot provoca aprindere sau explozie.
Instalaţiile de ventilare sau climatizare a construcţiilor de categorie A, B şi C de pericol de incendiu vor
fi separate de cele de categorie D şi E pericol de incendiu.
Aerotermele amplasate în încăperile de categorie A, B şi C de pericol de incendiu, precum şi aparatura
de comanda vor fi în construcţie antiexplozivă şi vor fi prevăzute cu dispozitive care împiedica
transmiterea flăcărilor prin elementele componente (canale). Pentru încăperile de categoria C de pericol
de incendiu, aceste prevederi se aplica numai dacă în încăperi pot apare degajări de praf, vapori sau gaze
combustibile.
Instalaţiile de ventilare a încăperilor în care se depozitează substanţe combustibile, a sălilor aglomerate
şi a sălilor cu aparatura de mare valoare vor fi independente de celelalte instalaţii de ventilare ale
construcţiei.
Racordarea ventilării magazinelor , restaurantelor, garajelor la ventilarea generală a construcţiei nu este
permisa.
La teatre şi cinematografe, ventilarea scenei şi a cortinei de protecţie se va realiza cu canale de ventilare
independente de cele ale sălii de spectacol.
La clădirile monobloc sau blindate din categorie A, B şi C de pericol de incendiu, instalaţiile de
ventilare vor fi prevăzute cu dispozitive de închidere în caz de incendiu (clapete antifoc) şi cu
dispozitive de semnalizare a închiderii.
Camerele tampon care separa încăperile de categorie A sau B de pericol de incendiu de spatii cu alta
destinaţie vor fi prevăzute cu instalaţii independente pentru introducerea aerului curat care să menţină
camerele tampon intr-un regim de suprapresiune permanent, fata de încăperile de categorie A şi B.
În instalaţiile de ventilare nu este permisa recircularea aerului extras din încăperile care prezintă risc
ridicat de incendiu. Aerul extras din casa scărilor şi din căile de evacuare în caz de incendiu nu poate
servi la ventilarea spatiilor cu alta destinaţie. Aerul extras din sălile cu aglomerări de persoane,
magazine, restaurante, clădiri înalte şi foarte înalte se poate recircula cu condiţia prevederii de clapete
antifoc intre instalaţia de introducere şi cea de evacuare a aerului.
Hotele prevăzute deasupra maşinilor, a cuptoarelor, forjelor vor fi realizate din materiale incombustibile
izolate fata de elementele combustibile alăturate.
Camerele de colectare a gunoiului se crematoriile de ardere vor fi prevăzute cu coşuri de evacuare a
fumului în exterior realizate din materiale incombustibile şi rezistente la foc, conform S.R. 6724/1.

Nu se recomanda traversarea pereţilor şi planşeelor antifoc de către canalele deventilare. În cazul în care
aceste traversări nu se pot evita se vor lua următoarele măsuri:
o spatiile libere din jurul canalelor de ventilare se vor închide cu materiale incombustibile
o la trecerea prin pereţi sau planşee, canalele de ventilare se vor executa din materiale
incombustibile
o în interiorul canalelor de ventilare în dreptul trecerii prin pereţi sau planşee antifoc se vor
prevedea clapete antifoc
o canalele de ventilare pozate în ghene, la trecerea prin planşee se vor închide prin diafragme din
zidărie sau beton cu LRF egala cu cea a planşeului antifoc.
Trecerile canalelor de ventilare prin pereţi sau planşee care nu au rol de protecţie antifoc se obturează cu
elemente incombustibile, rezistente la foc cel puţin 30'. În clădirile cu G.R.F. I-III, la montarea
tubulaturii de ventilare în ghenele pentru conducte, pereţii ghenelor trebuie să fie incombustibili cu LRF
minim 15'. Trecerea prin canalele de ventilare a conductelor pentru lichide sau gaze combustibile nu
este permisa. În interiorul canalelor de ventilare prin care se transporta praf, vapori sau gaze
combustibile nu este admisă montarea conductelor de încălzire şi a circuitelor electrice. În canalele de
ventilare a sălilor aglomerate şi clădirilor înalte sau f. înalte nu se admite montarea circuitelor electrice.
Canalele de ventilare se izolează fata de canalele de evacuare a fumului şi fata de elementele
combustibile ale construcţiilor, conform STAS 6793, STAS 9072 şi a celorlalte reglementari tehnice din
acest domeniu astfel încât să nu conducă la incendii.
Alegerea sistemelor de ventilare şi climatizare
Ventilarea naturala neorganizata este admisă la clădirile de locuit, civile fără aglomerări de persoane şi
la clădirile de producţie fără degajări de noxe, cu condiţia asigurării unui schimb orar minim de 0,5.
Prin ventilarea mecanică generală se poate asigura :
o încălzirea cu aer cald a incintelor
o introducerea aerului pentru asigurarea în zona de activitate a condiţiilor de calitate a aerului
ceruţi de NGPM.
o evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
o presurizarea cailor de evacuare pentru împiedicarea pătrunderii fumului în caz de incendiu.
Prin ventilarea mecanică locală se poate asigura:
o evacuarea prafului, gazelor de la utilajele de producţie
o crearea unei zone de protecţie prin perdele sau duşuri de aer.
Încăperi sau clădiri încălzite cu aer cald, ventilate mecanic sau climatizate
Pentru a preveni infiltraţiile de aer exterior în încăperile ventilate se recomanda a se prevedea perdele de
protecţie, camere tampon, sau perdele de aer la uşi.
Pentru accesul în încăperi cu degajări de substanţe toxice, inflamabile sau explozive se vor prevedea
camere tampon conform reglementarilor de specialitate.
Instalaţii de ventilare şi climatizare din clădirile de producţie
Utilajele care degaja noxe se recomanda a fi carcasate pentru evacuarea noxelor prin dispozitive de
aspiraţie locala. Utilajele cu degajări de căldura se recomanda a fi izolate termic. Utilajele de producţie
care expun zona de lucru la radiaţii termice cu intensitate mai mare de 700 W/mp se recomanda a fi
separate cu panouri de protecţie.
Instalaţiile electrice şi de automatizare aferente instalaţiilor de ventilare
Instalaţiile de ventilare sau climatizare din încăperi de categoria A şi B pericol de incendiu se vor dota
cu sisteme pentru semnalizarea opririi accidentale a ventilatoarelor.
Instalaţiile de ventilare sau climatizare din încăperi de categoria A ,B şi C pericol de incendiu se vor
dota cu sisteme pentru oprirea ventilatoarelor în caz de incendiu, din locuri accesibile. Se va asigură
funcţionarea pe timpul incendiilor a instalaţiilor pentru împiedicarea pătrunderii sau pentru evacuarea
fumului prin măsurile indicate în normativul I.7. Analog se va asigură continuitatea în alimentarea cu
energie electrică a instalaţiilor de ventilare a căror oprire ar putea cauza incendii, intoxicaţii ale
persoanelor din încăperi sau pagube procesului de producţie.
Comanda motoarelor care acţionează echipamentul de ventilare se face cu sisteme de interblocaj electric
pentru a asigură :
o punerea în funcţiune a instalaţiilor de aspiraţie înaintea celor pentru introducerea aerului şi
oprirea instalaţiilor de aspiraţie în urma celor pentru introducerea aerului, în cazul încăperilor cu
pericol de incendiu şi explozie şi regim de depresiune.
o punerea în funcţiune a instalaţiilor pentru introducerea aerului înaintea celor de aspiraţie şi
oprirea lor după cele de aspiraţie, în cazul celor cu regim de suprapresiune.
o pornirea ventilatoarelor înaintea bateriilor pentru încălzirea aerului cu rezistente electrice şi
decuplarea rezistentelor electrice înaintea ventilatoarelor.
o punerea în funcţiune şi ieşirea din funcţiune a perdelelor de aer simultan cu acţionarea mecanică
a deschiderii şi închiderii uşilor din hale industriale.
Instalaţiile electrice din centralele de ventilare vor fi corespunzătoare categoria de pericol de
incendiu în care este încadrata clădirea ventilata sau climatizata. Elementele
instalaţiilor de ventilare (canale, ventilatoare, cicloane) vor fi legate la pământ, conform Normativului
I.7.

S-ar putea să vă placă și