UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

P.v.: EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ
Programul de studii universitare de licență – PIPP
Brează Mirela Ionica, Anul III IF

PROMOVAREA EDUCAȚIEI INTERCURTURALE

ÎN MEDIUL ȘCOLAR
CUPRINS
 INTRODUCERE

Cultura include credinţe, tradiţii şi obiceiuri dobândite într-un anumit context, deci constituie un ansamblu
de cunoştinţe, atitudini, deprinderi şi modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin
educaţie.

Termenul intercultural este utilizat, de obicei, atunci când vorbim de educaţie, iar multicultural, atunci când
este vorba despre o societate diversificată din punct devedere cultural.

Educația interculturală a devenit o temă de actualitate în școala și în societatea românească. Educaţia

interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a raportului ”eu-
celălalt” şi a noţiunii de străin, recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a
relaţiilor de egalitate între oameni. Educaţia interculturală presupune un demers în spiritul înţelegerii şi
acceptării diferenţelor de limbă, port, tradiţii, religie etc. Constantin Cucoş afirmă că aceasta este „o opţiune
ideologică în societăţile democratice şi vizează pregăirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai
bună alegere şi să se orienteze în contextul multiplicării sistemelor de valori ” .

Școala este principalul spatiu al învățării pluralității culturale prin pretuirea diversității, a notei distincte
aduse de cultura fiecărui actor social participant. Scoala trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor
pluriculturale, nu există valori superioare și inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În scoală
este necesara ,,modelarea’’orgoliului etnic al majoritatii si intărirea încrederii în sine a minorității.
 PROMOVAREA EDUCAȚIEI INTERCURTURALE
ÎN MEDIUL ȘCOLAR

“Nucleul conceptului de «educaţie interculturală», îl constituie: «dialogul culturilor», «înţelegerea dintre

culturi», «valoarea şi originalitatea fiecărei culturi», «înţelegerea dintre comunităţi».”

-Lorcerie, 2002-

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar.
Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că
fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de
universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea nu este adversarul universalismului european, ci
o altă formă a lui. Ceea ce unifică multiculturalismul cu universalismul european este voinţa comună de a plasa
o cultură mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social.

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul
bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea
este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, ne fiind un scop în sine, dar care poate deveni o
finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de
intersectare a culturilor.

Problematica lumii contemporane este prezentă în noile tipuri de educaţii sau „noile educaţii”. Aceste „noi
educaţii” corespund unor trebuinţe socio-pedagogice. În programele UNESCO figurează 11 exemple de „noi
educaţii” între care: educaţia relativă la mediu, educaţia pentru comunicare şi pentru mass-media, educaţia în
materie de preocupare pentru o nouă ordine economică internaţională, educaţia pentru schimbare şi
dezvoltare, educaţia nutriţională, educaţia economică şi casnică modernă, educaţia pentru timpul liber,
educaţia interculturală, educaţia pentru pace, educaţia pentru democraţie şi toleranţă.

Obiectivul general al conceptului de “Educaţie pentru cetãţenie democraticã” este promovarea toleranţei şi
valorificarea diversitãţii între tinerii din România prin schimbarea abordãrii de predare a acestui tip de educaţie ,
în acord cu orientãrile europene curente şi prin cultivarea culturii ce încurajeazã implicarea pozitivã a minoritãţii
într-o societate multiculturalã.

De aceea trebuie sã creascã gradul de conştientizare a cadrelor didactice cu privire la importanţa

utilizãrii metodelor pedagogice inovatoare în predarea educaţiei cetãţeneşti în cadrul unui context general al
şcolilor bazat pe participarea democraticã şi respectul pentru diversitate. Se doreşte susţinutã opinia conform
cãreia trebuie întãritã capacitatea şcolilor şi a comunitãţilor locale de a face faţã intoleranţei şi xenofobiei, de a
se implica în parteneriate în vederea promovãrii cetãţeniei democratice dincolo de activitãţile curriculare şi
extra-curriculare.

Educaţia pentru cetãţenie democraticã include toate practicile şi activitãţile destinate a-i ajuta pe
tineri şi adulţi sã participe activ la viaţa democraticã, acceptând şi exercitând drepturile şi responsabilitãţile lor
în calitate de cetãţeni.

Acest concept are ca obiective :

ü dobândirea de cunoştinţe privind principiile şi funcţionarea unui sistem democratic ;

ü dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-o societate de mocraticã ;
 ü formarea de atitudini ca: respectul faţã de sine şi faţã de ceilalţi, responsabilitatea civicã, tolerarea
diversitãţii de opinii, solidaritatea, loialitatea ;
ü stimularea participãrii şi acţiunilor în sensul apãrãrii şi promovãrii principiilor unei societãţi
democratice şi a implicãrii active în viaţa civicã a comunitãţii.

Perspectiva interculturalã, presupune luarea în considerare a dimensiunii culturale a relaţiilor sociale

şi se va merge pe un echilibru între promovarea identitãţii culturale specifice şi a respectului pentru diversitatea
culturalã, practic pe o comunicare interculturalã. Pentru a se realiza toate acestea, trebuie depãşite stereotipurile
şi prejudecãţile, combãtute: discriminarea, marginalizarea şi izolarea.

Educaţia interculturalã urmãreşte pregãtirea tinerilor pentru a trãi într-o societate multiculturalã, cu
o dinamicã tot mai pronunţatã şi care tinde tot mai mult sã devinã o societate interculturalã. Educaţia
interculturalã poate fi asociatã conceptului de “learning to live together”, promovat de UNESCO.

Acest nou tip de educaţie presupune:

ü dobãndirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia asupra comportamentelor

individuale şi de grup, privind propria culturã şi alte culturi ;
ü dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturalã/interculturalã (conştientizarea
propriilor determinari culturale, stereotipuri, prejudecãţi, identificarea lor la ceilalţi, capacitatea de a
relativiza punctele de vedere, abilitãţile comunicaţionale şi relaţionale) ;
ü formarea de atitudini, cum ar fi respectul pentru diversitatea culturalã, identitatea culturalã proprie şi a
celorlalţi, refuzul discriminãrii şi intoleranţei ;
ü stimularea participãrii şi acţiunii în sensul promovãrii principiilor unei societãţi interculturale şi a
combaterii discriminãrii şi intoleranţei.

Dacã activitãţile educative au în vedere exclusiv dimensiunea culturalã existã riscul devierii spre un
discurs moralizator sau spre o perspectiva folclorizantã, esentialistã asupra culturii , rupta de realitãţile vieţii
cotidiene şi, deci cu efecte limitate asupra atitudinilor şi comportamentelor. Dacã activitãţile educative se
focalizeazã asupra cetãţeniei democratice, ignorând dimensiunea culturalã, se scapã din vedere un element
foarte important al realitãţii sociale, deseori asociat cu situaţii conflictuale, cu mecanisme permanente de
comunicare socialã şi cu procese de negociere. În plus, se ignora astfel drepturile legate de afirmarea identitãţii
culturale. De aceea, considerãm esenţialã integrarea unei perspective interculturale în Educaţia pentru cetãţenie
democraticã.

Manifestările intoleranţei pot duce la: încălcarea libertăţii şi demnităţii persoanei, privarea de libertate,
marginalizarea, persecuţia sau chiar suprimarea fizică. Intoleranţa este sinonimă cu discriminarea. În România
după 1989 se fac eforturi pentru construirea unei societăţi democratice.

În acest scop statul român a conceput mai multe principii de diminuare a discriminării pe care încearcă să le
implementeze în societatea românească. Acestea sunt:

ü politica şanselor egale, chiar şi prin legislaţie;

ü reprezentativitatea în organismele de decizie;
ü tratamentul egal al persoanelor, respectând diversitatea şi diferenţierea individuală;
ü monitorizarea permanentă din partea societăţii civile.
ü
 Toţi copiii trebuie educaţi pentru a participa deplin şi a contribui la societatea democratică. Aceasta
înseamnă că trebuie să le fie transmise principiile democratice de bază.Astfel ei se angajează în apărarea
valorilor democratice dobândind cunoştinţele, deprinderile, atitudinile şi abilităţile necesare.Acestea includ un
angajament faţă de o ordine socială dreaptă şi umană,încredere mutuală,respect pentru drepturile şi identităţile
celorlalti, deschidere, abilităţi analitice, abilităţi interpersonale.

În acest context, educaţia rromilor constituie o problema încă nerezolvată, cu consecinţe vizibile în plan
social. Dificultăţile întâmpinate sunt generate de patru categorii de cauze:

v cele legate de modul de viaţă al rromilor(sărăcie cronică, tradiţii)

v cauze care ţin de atitudinea cadrelor didactice şi a altor factori responsabili implicaţi în educaţia
rromilor
v lipsa de corelare legislativă privind protecţia socială şi politica educaţională
v statutul incert al inspectorilor şcolari pentru rromi

Este foarte important ca şi opinia copiilor rromi să fie luată în considerare în toate împrejurările care le
pot afecta viaţa şi dezvoltarea .Prin programul “Participarea Copiilor” ,aceştia sunt instruiţi pentru a dobândi
abilităţi de comunicare, pentru a lucra în echipă şi pentru a-şi expune punctul de vedere. Ei au posibilitatea de a-
şi face auzită vocea în societate, de a contribui la crearea unei culturi sociale, care să ţină cont de părerea
copiilor rromi, de a promova acţiuni care să faciliteze implicarea copiilor în procesul de învăţământ .

Astăzi România se confruntă încă cu discriminare şi rasism la toate nivelele societăţii. Venitul mediu pe
persoană al rromilor este mult sub cel al societăţii în general şi speranţa de viaţă este cu peste zece ani mai mică.
Totuşi comunitatea rromilor face paşi importanţi spre a deveni o minoritate etnică în sensul modern al
cuvăntului, ca membrii ai societăţii româneşti şi nu ca grup doar tolerat. Integrarea aduce însă pericolul
asimilării (pierderii de identitate etnică şi culturală). Multe organizaţii ale rromilor au sesizat acest lucru ,astfel
încât programele de promovare a culturii şi limbii rromani au o importanţă egală cu cele prin care se urmăreşte
îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice .

Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi
de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.

Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar, incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în
contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sunt sub medie, nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce experimentează
un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nicio activitate organizată de şcoală,
nonformală sau formală.

În cursul ultimilor doi ani s-au elaborat programe strategice de educare a rromilor. Pe o perioadă de cel
puţin 7 ani. S-a urmărit formarea unei elite rrome; pentru aceasta s-au acordat locuri speciale şi alte facilităţi (pe
baza unor decrete semnate de Ministerul Educaţiei Naţionale) la examenul de admitere la facultate sau colegiu.
Pe de altă parte, este important a fi menţionată colaborarea dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi ONG-uri
care desfăşoară diferite programe de educare a populaţiei rromă.

Una dintre problemele copiilor rromi care vor să urmeze o şcoală constă în lipsa unei tradiţii în ceea ce
priveşte educaţia. Deseori, succesul unui copil la şcoală depinde de mediul familial care trebuie să fie unul
potrivit, în care membrii familiei să fie dispuşi să ajute copilul la efectuarea temelor de acasă. În multe cazuri,
părinţii rromi nu preţuiesc valoarea educaţiei, pentru că nici ei nu au avut parte de una. În plus, un copil care fie
este la şcoală, fie îşi face temele, nu poate ajuta la treburile casei şi nici nu poate câştiga banii de care au atâta
nevoie.
 Avantajele unei educaţii pe termen lung nu sunt atât de convingătoare când sunt comparate cu rezultatele
pe termen scurt survenite în urma muncii sezoniere care satisface nevoile materiale imediate. Aceasta este o
caracteristică nu numai a comunităţii rrome, ci şi a culturii care se dezvoltă în comunităţile afectate de sărăcie.

În acest sens, începând cu anul şcolar 2008-2009 elevii vor putea sã studieze ca discipline opţionale:
Drepturile Omului şi Educaţia Interculturalã.

Drepturile Omului şi Educaţia Interculturalã fac parte din materiile legate de Cultura Civicã şi vor fi
predate de profesori specializaţi în discipline socio-umane. Aceste materii au ajuns sã facã parte din lista
materiilor opţionale datoritã recomandãrilor unor Miniştri Europeni ai Educaţiei pentru educaţia democraţiei.
Ministerul Educaţiei doreşte astfel sã-şi diversifice lista materiilor opţionale şi sã actualizeze programa şcolarã
conform subiectelor de interes ale Uniunii Europene în domeniul educaţiei.

Elevii din ciclul gimnazial vor avea posibilitatea de a se familiariza, în cadrul materiei Educaţie
Interculturalã, cu limbajul legat de multiculturalitate şi vor învãţa sã înţeleagã şi sã aprecieze diferitele culturi ce
trãiesc împreunã şi vor fi stimulaţi sã se implice în viaţa socialã şi culturalã. Educaţia Interculturalã urmãreşte
sã stimuleze implicarea elevilor în viaţa socialã şi culturalã fãrã sã aibã prejudecãţi ce ar duce la discriminãri.

Drepturile omului vor putea fi studiate şi în liceu dar la un alt nivel faţa de nivelul gimnazial. Programa
pentru acest curs a fost dezvoltatã pentru a-i face pe liceeni sã fie mai responsabili din punct de vedere social.

Acesta este un prim pas în ceea ce priveşte procesul de promovare a educaţiei interculturale, în România, care
o datã cu integrarea în Uniunea Europeanã, va trebui sã realizeze eforturi uriaşe pentru a pune în mişcare, şi
pentru a finaliza acest proces. Comunicarea interetnicã este o modalitate eficace pentru a pune punct conflictelor
civile şi pentru a extermina xenofobia, însã procesul de promovare a acesteia trebuie sã se realizeze în totalitate
pentru ca rezultatele finale sã dea roade, nu ne permitem sa importãm “forme fãrã fond”, doar pentru a fi ca
occidentalii.
 CONCLUZIE

Educaţia interculturală trebuie înţeleasă ca o propunere pedagogică în stare de a configura modalităţi apte
de a ne învăţa să trăim împreună, în diferenţă, îmbogăţindu-ne reciproc tocmai din patrimoniul acestor deosebiri,
centrându-ne pe valorile de respect şi preţuirea diferenţei culturale, empatie, solidaritate, toleranţă activă.
Alteritatea trebuie să îşi ocupe locul său adevărat în lumea şcolară; ea trebuie recunoscută, acceptată, preţuită,
valorificată în direcţia autodezvoltării personalităţii.

Din punct de vedere educaţional, este foarte important de a păstra în minte faptul că fondul culturii de
origine nu coincide cu ansamblul cunoştinţelor, abilităţilor şi obiceiurilor propuse de programele şcolare. În
aceste cazuri, educaţia trebuie organizată cu ajutorul unor activităţi de învăţare plăcute şi atractive, care să
asigure: dezvoltarea motivaţiilor cognitive ale copilului, crearea unei imagini coerente despre lume,
achiziţionarea unor valori morale şi crearea bazelor unei culturi personale.

Astfel, dezvoltarea copilului se realizează ca un proces de afiliere la lumea culturii şi a valorilor, în sensul
căutării unui loc propriu în această lume şi în sensul dobândirii capacităţii de autodeterminare a
comportamentului. În acest fel poate să-şi păstreze un copil ce aparţine unei grupări etnice identitatea culturală
şi să adere,în acelaşi timp, la valorile culturale ale omenirii.

Motivaţia pozitivă are un rol important în procesul participării active a copilului la învăţarea limbii în care
îşi va exprima emoţiile şi gândurile. Copii aparţinând unor grupări etnice diferite trebuie să fie obişnuiţi de mici
să achiziţioneze actualele valori europene cu privire la naţionalitate şi etnicitate. Achiziţionarea culturii este un
proces creativ în cadrul căruia copilul acumulează, dezvoltă şi exprimă importante abilităţi: imaginaţie, gândire
comprehensivă, orientarea către ceilalţi, control comportamental. Cunoaşterea elevilor este una dintre condiţiile
esenţialepentru integrarea lor în activitatea şcolară şi socială. Fiecare copil reprezintă un univers.
 BIBLIOGRAFIE

1. Alvin Toffler, Al-treilea val, Editura Politică, Buureşti, 1983;

2. Constantin Cucoş, Educaţia. Dimensiuni culturale şi intrculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000;

3. Mara, D. - ”Dimeniunile interculturale ale educației”- , Casa Editorială Tribuma, Sibiu, 2008;

4. Marin Stoica, Pedagogie şi psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, 2002;

5. Teodor Cozma, Elena Sechedin, Concepte de împrumut în educaţia interculturală;