Lăsați grijile voastre, la templu vă urcați, Unde Hristos vă spune o pildă cu doi frați:
Un tată unic și veșnic avea doi fii diferiți,
Ce-i crescuse în iubire, harnici, pașnici și cuminți. Într-o zi mezinul casei, îi zice tatălui său: „Tată, dă-mi ce mi se cade, parte din avutul Tău.”
Respectându-i libertatea, tatăl, fără șovăire,
Îi dă parte din averea lăsată drept moștenire. Junele, luându-și darul, uitând iubirea de tată, A plecat fără să spună într-o țară-ndepărtată.
Tatăl, deși se-ntristează, cată să-și ascundă plânsul,
Nu-l întreabă unde pleacă, nici se duce după dânsul. Ba mai mult, El nici nu-i cere ca să-și aducă aminte Că are un Tată-n ceruri, cu iubire de părinte.
Tânărul nostru ajunge în pustiul unei țări
Și risipește averea, viețuind în dezmierdări. După ce sfârșește banii, cade repede-n mepriză, Pentru că și acea țară a fost atinsă de-o criză.
Criza, foametea și lipsa îl duc către disperare,
Întrucât, bietul de dânsul, nu mai avea nici mâncare. Tânărul, străin și singur a-ncercat să s-atașeze De un bogătaș al zonei, să-i dea ceva să lucreze.
Fără scrupule, acesta l-a trimis să pască porcii,
Alături de toți curvarii, sărăntocii și escrocii. Dormea pe niște saltele umede și coșcove, Iar ca hrană n-avea alta decât niște roșcove.
Meditație lirică la Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii fiului risipitor