ESEU ADAM SI EVA

De Tudor Arghezi

Tudor Arghezii se numara printre poetii modernisti in a caror opera “Joc si joaca” constituie o
dimensiune importanta.

Volume si cicluri intregi din poezie stau sub semnul jocului prin reducerea la un spatiu ludic
disponibil copiilor. Universul devine astfel o “lume de jucarie” un spatiu amplu adecvat copiilor.Ciclul de
versuri intitulat “Tablouri biblice” cuprinde o lucrare de cinci poezii “Adam si Eva, Paradisul, Porunca,
Pacatul si Pedeapsa” au fost publicate in august in anul 1944 in revista “Fundatiilor regale”.

Tudor Arghezii s-a inspirat in redactarea acestor poezii din “Vechiul Testament”, poeziile
avand o tenta religioasa, autorul dandu-i o nota personala.

Plecand de la aspectele legate de facerea lumii si crearea primilor oameni, poetul realizeaza o
imagine a textului biblic, prin conceperea celor doi oameni Adam si Eva.

Adam si Eva de Tudor Arghezi are ca tema “esteticii uratului” este prezenta in
arta poetica a lui Arghezi, fiind una din cele mai importante si mai surprinzatoare
abordari literare ale sale. Tudor Arghezi mai contribuie si la dezvoltarea literaturii
pentru copii. Poeziile sale reprezinta o invitatie la “a medita” si “a cunoste”.
Temele sale cu tenta religioasa sunt printre cele mai disputate. O astfel de tema
se regaseste si in poezia “ Adam si Eva”. Spre deosebire sentimentele si ideile
contradictorii din Psalmi, in poezia “Adam si Eva” se renunta la profunzimea
detaliilor, si la toata razvratirea impotriva divinitatii cugetata in alte poezii de ale autorului.

Arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare

monotonie a singuratatii: „urandu-i-se singur in a vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii”. Ofensat, autorul
mentioneaza ca omul ar fii putut fi creat din „borangic, argint sau promoroaca,”, insa el a fost creat din „cu
praf si nitelus scuipat”, acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit „trandav si naravas”.

-Divinitatea este inchipuita ca o fiinta omeneasca,fiinta care se plictiseste si care din materia creata
anterior, creeaza omul. Adam, primul om, nu poate fi insa descris cu minutiuozitate de catre autor
deoarece, „nici o poza nu ne-nvata/Cum ar fi fost omul dintai la fata.” Aici autorul da libertate
imaginatiei, a gandurilor.. Din costa lui Adam este facuta Eva. Poetul nu insista in a descrie aceasta
„zamislire” a Evei. Primii oameni sunt inchipuiti de Arghezi ca niste copii surpinsi intr-un moment de
joaca: „s-au luat de maini si-au cutreierat/gradina toata-n lung si-n lat.” In acesta secventa se
surpinde intr-un mod exceptional nevinovatia, curatia, frumusetea primilor oameni. Erau precum
copii liberi, ce „sovaiau” prin gradina. Intreaga poezie este vazuta ca o armonie a creatiei, un tablou
ce infatiseaza pe Adam si Eva in gradina raiului. Acest act al creatiei este surprins de poet ca o joaca,
in care omul creat de Dumnezeu isi atribuie acesta taina a facerii si profita de minunatiile raiului.
- Acea pereche de oameni apare la Arghezi in ipostaza unui cuplu de copii de şcoală.In aceste condiţii,
raiul este, evident, locul pe care şi-l doresc toţi copiii:un loc unde nu te bate nimeni la cap:”nimic,nici
tati,nici mame,nici dadace,nici profesoara rea ca o ragace,nici dascalul cu zgarci in beregata care sa
sacaie baiatul si pe fata”,locul unde nu trebuie nici să te culci devreme,nici să te scoli cu noaptea-n
cap,ca să nu intarzii la şcoală,locul unde băieţii nu sunt obligaţi să-şi inveţe lecţiile şi nici fetiţele să se
pieptene”nici culca-te devreme,nici te scoala,nu era cine tine socoteala”. Raiul pentru copii este
jocul, gluma şi căţăratul in copaci după poame,elemente care dau o conotatie ludica acestui
loc:”totul era de gluma si de joaca,si asteptai doar pomii sa se coaca”
-Poetul face o remarca la atotprezenta Divinitatii “credeau ca Domnul e culcat”.Intr-o exprimare
simpla se dezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza neincetat: “Nu se
asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si departarile le vede in raspar”.
Incalcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-nghitisera o-mbucatura/ C-au fost si prinsi
cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii. Omul isi dovedeste lacomia
sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise in
poezia „Adam si Eva”.

-Poetul face ideea poetica a divinitatii usor de perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla,
populara. Dumnezeu, vazut, „venind in rotogoale” este pus sub aspectul unei prezente imediate,
deoarece, el „si departarile le vede in raspar”. Poezia nu dezvaluie alte amanunte despre felul in care
primii oameni cad in pacat, se infrupteaza la indemnul sarpelui sa guste din pomul interzis.Mancand
din pom au incalcat porunca lui Dumnezeu.Adam a invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe. Aceasta
neasumare a responsabilitatii apare in poezie ca o dovada a neintelegerii puterii dumnezeiesti.
Dumnezeu este atotvazator si atotstiutor,dar aceste lucruri nu sunt cunoscute si intelese de oameni.

-Minciuna este cea care decide pedeapsa caci: „Dumnezeu loveste-ntotdeauna/ mai tare decat
faptele minciuna

-Pedeapsa este de fapt o consecinta, o urmare a neascultarii. „Din Raiul dulce si din tihna buna/
Domnul i-a dat afara, in furtuna
-“Dar ce-i veni-ntr-o zi lui Dumnezeu
Că se-arătă incins in curcubeu..."
Pentru a-i da proporţii monumentale, poetul foloseşte aici o dublă figură de stil. "incins in curcubeu"
este in acelaşi timp  metaforă şi  hiperbolă, sugerand nu doar măreţia, ci şi strălucirea orbitoare a
Creatorului.
   
-In "Adam şi Eva", Dumnezeu nu apare ca imagine, ci prin actele sale. El creează primul om, pe Adam,
"cu praf şi niţeluş scuipat", dar “la nimerit din pricina aluatului,gresit” ne spune poetul, l face “cam
somnoros si cam trandav si naravas” si “parca si zbanghiu". Avem aici un Dumnezeu mai uman, care
suferă de singurătate şi este, asemeni omului, failibil.De aceea şi lipseşte imaginea lui
monumentală.Dincoace,in "Poruncă", Dumnezeu apare in splendoarea strălucirii şi măreţiei sale,
avand ca atribut atotputernicia:”el dete-ntaile porunci,anume ce-I iertat si nu e sa mananci,din
pomul asta Evo si Adame,sa nu v-atingeti nicidecum de poame,de unde nu,cunoasteti ca v-asteapta
pedeapsa mea cea crancena si dreapta”

- Atentia lui Arghezi pentru scrierile cu subiect religios se observa cu usurinta in intreaga sa creatie.
Limbajul , expresia poetica este in acesta poezie una simpla, ce arata alegerea scriitorului pentru
literatura celor mici,astfel formularile sunt mai pline de haz,de umor.