Curs 2

Antigen (greacă: anti=contra şi geano=a naşte, a genera) este termenul care defineşte
orice substanţă de origine endogenă sau exogenă, care, odată ajunsă în organism, nu este
recunoscută ca proprie şi determină apariţia unui răspuns imun, ce vizează neutralizarea
şi eliminarea ei. Odată pătrunse în organism antigenele pot determina:

 1. Sinteza de molecule de anticorpi, care le recunosc specific.

 2. Instalarea memoriei imunologice ("amintirea" organismului despre întâlnirile
anterioare avute cu acelaşi antigen).
 3. Apariţia eventuală a unor reacţii imune aberante: reacţii alergice, autoimune
etc.

Condiţii de antigenicitate

Pentru ca o substanţă să fie antigen trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

 Să fie substanţă non-self, străină de moleculele organismului, dar nu în sensul din

vorbirea curentă. În anumite condiţii, structuri proprii ale organismului pot fi
considerate "străine" de către sistemul imunitar. Este o noţiune chimică, legată de
secvenţa lanţului de aminoacizi din structura proteinelor. Fiecare proteină din
organism are o secvenţă proprie de aminoacizi, recunoscută ca "self" (proprie) de
sistemul imunitar. Dacă sunt înlocuiţi aminoacizii din anumite poziţii, structura
proteinei se modifică. Efectorii imunităţii sesizează imediat modificările şi nu mai
recunosc molecula, considerând-o "străină". De aceea antigenele pot fi exogene şi
endogene.
 Să aibă masă moleculară mai mare de 40 kDa.
 Să îşi menţină arhitectura în spaţiu (structură sterică).
 Să persiste în ţesuturi o perioadă de timp suficientă pentru a produce un răspuns
imun.
 Să aibă un grad de înrudire filogenetică cât mai îndepărtat de ţesuturile
organismului inoculat. Cu cât sursa este mai îndepărtată filogenetic, cu atât reacţia
la stimulul antigenic este mai puternică.

O substanţă care îndeplineşte toate condiţiile, în afară de masa moleculară, se numeşte

haptenă. Exemple de haptene: penicilinele şi foarte multe alte medicamente. Haptenele
pot căpăta proprietăţi antigenice atunci când se leagă de molecule mai mari, de cele mai
multe ori proteine. Aşa se întâmplă cu medicamentele, care deşi au masă moleculară
mică, pot da reacţii alergice foarte intense, deoarece se leagă de proteinele plasmatice.

1
PROPRIETATILE FUNDAMENTALE ALE ANTIGENELOR

Conform definitiei actuale, antigenele au doua proprietati generale : declanseaza

raspunsul imun si reactioneaza specific cu produsele rezulatate (Ac sau receptorii
celulari).
Declanasarea raspunsului imun presupune in mod obligatoriu 3 aspecte :
 selectia clonala – Ag selecteaza dintr-un repertoriu preexistent de limfocite doar
pe cele care sunt Ag-specifice (au pe suprafata lor receptori ce pot recunoaste si
stabili legaturi cu Ag-inductor)
 activarea metabolica a limfocitelor selectate ca urmare a recunoasterii antigenice
 expansiunea clonala – proliferarea impresionanta a limfocitelor ca urmare a
stimularii activitatii metabolice limfocitare

1. IMUNOGENITATE = capacitatea Ag de a declansa raspunsul imun, care implica

selectia clonala, activarea clonei selectate si expansiunea acesteia.
2. SPECIFICITATE = proprietatea Ag de a reactiona strict cu produsele rezultate ca
urmare a declansarii raspunsului imun, fie ca acestea sunt molecule atasate
membranelor celulare cu functie de receptori limfocitari T sau B pentru Ag.

Este cunoscut faptul ca nu toate Ag existente in natura se caracterizeaza prin cele doua
proprietati generale. In functie de aceasta, Ag pot fi impartite in doua clase :
- Ag complete (imunogene) – prezinta dubla capacitate, aceea de a declansa
raspuns imun si de a reactiona specific cu produsele rezultate (cu Ac sau
cu receptorul de membrana)
- Ag incomplete (haptene) – Ag cu greutate moleculara mica si foarte mica
care sunt capabile sa reactioneze cu imunoglobulinele specifice, dar nu pot
initia un raspuns imun umoral trades prin productie de Ac, decat daca sunt
cuplate cu o macromolecula purtatoare (carrier)

Evidentierea Ag incomplete a dus la evidentierea determinantilor antigenici (epitopi) care

sunt subcomponente ale macromoleculei antigenice care se combina cu produsele
rezultate in urma declansarii raspunsului imun.
3. IMUNOMODULAREA – depinde de natura si relatiile existente intre
determinantii antigenici constitutive
Clasificarea antigenelor

Clasificarea antigenelor în funcţie de origine

Antigene exogene

Antigenele exogene sunt antigene ce pătrund în organism din mediul extern, prin contact,
inhalare, ingerare sau injectare. Prin endocitoză sau fagocitoză, aceste antigene sunt

2
înglobate de celulele prezentatoare de antigen (APC - antigen-presenting cells) - de fapt
macrofage - şi sunt fragmentate. După acest proces APC expun aceste fragmente
celulelelor T helper (limfocitele T). Acestea devin active şi secretă citokine. Citokinele
sunt substanţe ce pot activa limfocitele T citotoxice, limfocitele B, macrofagele şi alte
celule.

Antigenele exogene sunt mai numeroase decât antigenele endogene, şi pot fi impărţite în
trei categorii:

 1. Antigene naturale: formează categoria cea mai cuprinzătoare. Aici sunt incluse
toate macromoleculele naturale din virusuri, microorganisme, fungi, plante şi
animale. După dimensiuni se disting antigene moleculare (solubile) şi antigene
corpusculare.
 2. Antigene artificiale: antigene naturale, modificate chimic prin cuplarea, cel mai
adesea covalentă, cu una sau mai multe molecule mici, care le conferă o nouă
individualitate antigenică şi o nouă specificitate de combinare cu anticorpii, în
raport cu molecula de origine. Antigenele artificiale s-au obţinut, în principal,
pornind de la moleculele proteice.
 3. Antigene sintetice: sunt polimeri de aminoacizi, cu secvenţă cunoscută, obţinuţi
in vitro.

Antigene endogene

Antigenele endogene sunt antigene ce au fost generate de celulele organismului, ca

rezultat normal al metabolismului celular, sau ca rezultat al unei infecţii bacteriene sau
virale. Fragmente din aceste antigene sunt expuse pe supfaţa celulei împreună cu
moleculele MHC de clasă I. Dacă limfocitele T citotoxice activate recunosc aceste
endotoxine, secretă diferite enzime ce lizează celula-ţintă.

Antigenele endogene pot fi împărţite în trei categorii:

 1. Antigene self (autogen): antigene endogen ce stimulează producerea de

anticorpi, generând o reacţie autoimună.
 2. Antigene tumorale: antigene ce sunt prezentate de MHC de clasă I pe suprafaţa
celulelor tumorale.
 3. Antigene virale.

Clasificarea antigenelor după înrudirea filogenetică

Idioantigene: Sunt antigene specifice fiecărui individ, de ex. antigenele Complexului

major de histocompatibilitate (MHC, după iniţialele în limba engleză).
Izoantigene: Sunt antigene de grup, specifice doar unei părţi a populaţiei, de ex.
antigenele grupelor sanguine (Rh, A, B).
Alloantigene: Sunt antigene de specie, de ex. majoritatea antigenelor bacteriene.