Gardul și școala

Ciprian Ciobanu – terapeut ocupațional

„Mi-am împrăștiat visele la picioarele tale. Pășește ușor căci pășești pe visele mele”
(Equilibrum, 2002). Într-o lume distopică oamenii renunță de bunăvoie la emoții de dragul
păcii și al liniștii, obținând în final o lume tiranică și rece. Mai puțină durere și nici o bucurie.
Aceasta e ideea filmului care m-a atras foarte mult încă din adolescență, alături de acțiunea
captivantă (nerecomandată copiilor) și de unul din actorii mei preferați.

Emoțiile sunt parte integrantă a bunăstării omului. Ele sunt primul criteriu care ne arată ce e
bine pentru noi și, practic, unde este Dumnezeu.

Nepoțica mea de 5 ani a petrecut această vară la bunici. Aceasta a adus-o mai aproape de
unchiul ei (preferat?!) în multe seri, fapt care i-a activat zeci de resurse ascunse printre care
cățăratul pe gardul de doi metri al curții și exersarea corzilor vocale la decibeli necunoscuți
mie până acum. Replica ei preferată, atunci când ne întâlnim este ”Ciprian, sunt supărată pe
tine!”. O iau ca pe un compliment. De obicei, când copiii ne transmit acest lucru o percepem
ca pe o jignire. Simțim că ne rănesc orgoliul transmițându-ne că noi, adulții, am greșit în fața
lor. Transformăm problema lor într-o problemă personală. Și atunci încercăm să ne
justificăm, să preluăm controlul și chiar să îi acuzăm că sunt incorecți cu tipicul ”nu trebuie
să te superi”. De fapt, copiii încearcă să ne transmită că au nevoie de ajutorul nostru și că au
încredere în noi ca să găsim împreună soluții la inundația de durere produsă în sufletul lor
din varii motive. Soluțiile pot fi: un joc de cuvinte prin care să detensionăm situația, o prinsa
prin casă sau o trântă în care el să preia controlul sau pur și simplu ascultarea activă în care
să spunem doar ”aha”, ”îhî” sau cel mult ”am înțeles” privindu-i în ochi.

Începe școala. Reîncepe munca. Începe sau continuă stresul ocupațiilor mai puțin plăcute.
Dacă sunteți atât de binecuvântați să aveți un copil căruia să îi placă la școală sau să dețineți
un job la care mergeți cu plăcere atunci aveți datoria să vă rugați de două ori mai mult
pentru celelalte familii. Dacă, însă, copilul vostru nu se împacă bine cu școala e o provocare
îndeajuns de mare ca să o duceți împreună și, chiar să cereți ajutor să o depășiți. Cereți
ajutorul învățătorilor, al profesorilor, ajutor specializat prin terapie, dar în primul rând
vorbiți cu el. Și ascultați. Mult. Și confirmați cu blândețe: îhîm!