ASOCIAŢIA DE CERCETARE, CONSILIERE ŞI PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

SĂNĂTATEA ŞI BOALA

Hunedoara, 2015
Psih. Făină Mariana

1
 ASOCIAŢIA DE CERCETARE, CONSILIERE ŞI PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

CUPRINS:

Introducere........................................................................................................................................4

Noţiunea de sănătate şi boală.............................................................................................................5

Modelul Sinelui în psihoterapia integrativ strategică.......................................................................7

Modelul Sinelui în psihoterapia integrativ strategică pe Axa biologică...........................................8

Concluzii..........................................................................................................................................15

2
Introducere

Atunci când aspectele din viaţa unui om lucrează împreună, în mod armonios, vorbim despre
sănătatea umană. Sănătatea este un dar al vieţii, pe care-l moştenim la venirea noastră în lume, un dar
necesar în viaţa fiecăruia. În general oamenii sunt preocupaţi de sănătate, însă o mare parte, doar
atunci când resimt deja consecinţele bolii, conştientizează importanţa stării de sănătate şi doar atunci,
cer ajutorul celor meniţi sa-l ofere, potrivit afecţiunilor cu care se confruntă. Se observă că în ultimii
ani a crescut interesul privind numeroase aspecte ale vieţii, aspecte calitative ale stării de sănătate şi
se pune mai mult accent pe aspectele prevenţiei, având şansa de a evita o mulţime de posibile
probleme de sănătate fizică sau mentală.
Problemele de sănătate, de boală, se caracterizează în general, prin perturbarea la diverse nivele a
structurilor funcţionale ale organismului uman, probleme, cauzate de anumite acţiuni, situaţii
conflictuale şi evenimente de viaţă. Perturbarea provocată de boală, cauzează o scădere în ansamblul
a funcţionalităţii umane, cu dificultăţi de adaptare în cadrul vieţii cotidiene şi sociale. În caz de boală,
capacităţile de adaptare ale organismului la mediul extern, mediul social, cultural, pot fi limitate
temporar sau pot fi chiar definitive.
Prin modelul integrativ strategic al Sinelui, psihoterapia integrativ strategică, prezintă un mod
practic de intervenţie psihoterapeutică. Modelul integrativ strategic al Sinelui a fost elaborat în cadrul
ACCPI - Asociaţia de cercetare, consiliere şi psihoterapie integrativă (Popescu şi Drobot, 2012;
Drobot şi Popescu2013). Din perspectiva Modelul integrativ al sinelui, sinele este constituit din patru
mari domenii: Sinele bazal (en: proto-self), “setul central” (hărţile neuronale care guvernează modul
de gândire, emoţiile şi comportamentul persoanei) conţinut în Sinele central (en: core self),
cauzalitatea internă sau mecanismele de meţinere din Sinele plastic (en: plastic self) şi Sinele extern
(en: external /outer self).
Sinele bazal constă din structuri ale creierului ce se formează şi se dezvoltă în perioada
copilăriei mici la nivel non-verbal/pre-verbal, reprezentat sub forma modelelor interne de lucru. Acea
parte a sinelui ce procesează informaţia verbală şi non-verbală, reprezintă Sinele central, ce conţine o
serie de modele sau scheme mentale, numite ,,seturi centrale”. Sinele plastic, se raportează la
cauzalitatea internă şi mecanismele de menţinere, prin bucle interne de feed-back, seturile centrale
fiind deja stabilite. Sinele extern este interfaţa dintre individ şi mediul înconjurător. Aceste patru
domenii ale sinelui sunt intersectate de şase axe psihologice: Axa biologică, Axa cognitivă, Axa
emoţională, Axa psihodinamică, Axa familială şi Axa existenţială.
Factorii psihologici pot conduce la prezenţa unor tulburări funcţionale, iar simptomele fizice, au
urmări psihologice asupra organismului, însemnând că, corpul şi creierul sunt două entităţi
inseparabile şi sunt părţi dintr-un întreg. Starea de sănătate, nu este reprezentată doar prin lipsa unei
3
boli, însă se doreşte sublinierea faptului că sănătatea înseamnă mai mult decât atât. În această situaţie
două concepte sunt evidenţiate şi anume, starea de bine şi calitatea vieţii. Sănătatea sau starea de bine
înseamnă, pe lângă acceptarea de sine, şi asumarea responsabilităţii. Buna comunicare şi relaţionare
cu cei din jur, asumarea propriei vieţi şi libertatea acţiunilor sunt doar câteva din lucrurile necesare,
stării de sănătate. Accest lucru depinde în mare masură de relaţiile umane, de familie, de cuplu,
prieteni, grupuri, comunitate, de mediul social în care noi trăim.
Corespunzător cu multiple teorii integrative, fiinţele umane, sunt fiinţe naturale, integrate, ce au
trei dimensiuni de bază: dimensiunea somatică, mentală şi spirituală. Dimensiunea spirituală face
referinţă la o dimensiune imaterială, existând libertatea şi responsabilitatea propriului destin. S-au
elaborat studii, ce arată că incidenţa bolilor mentale se află în creştere, şi că persoanele tinere pot fi
vulnerabile, în mod special. Aceste studii şi statistici arată că, se inregistrează tot mai mulţi oameni
bonavi, cu suferinţe fizice şi psihice. Problemele de sănătate au crescut îngrijorător şi în rândul
copiilor, mai mult decât oricând în trecut, iar debutul mediu al tulburărilor emoţionale are loc tot mai
devreme.

Reprezentarea sistemică, a fiinţei umane, plecând de la realitatea corp fizic, mental, spirit şi
realitatea stării de sănătate şi boală (persoană, grup, comunitate, societate, mediu, univers), ne permite
mult mai bine, înţelegerea funcţionalităţii şi a manifestărilor umane, însuşirea de a fi unici în această
lume. Prin abordarea integrativ strategică, se ajunge la o deplină înţelegere a complexităţii fiinţei
umane în ansamblul ei. Înţelegând faptul că, mintea, emoţiile şi spiritul sunt inseparabile de corpul
fizic, fiind împreună interconectate şi că împreună au rolul important, în păstrarea sănătăţii. Un
element valoros al psihoterapiei integrative este flexibilitatea şi accesul la utilizarea diferitelor tehnici
de intervenţie.

Noţiunea de sănătate şi boală

Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unui om, lucrează într-un mod
echilibrat. Noţiunea de sănătate şi boală are o definire şi o explicaţie complexă, iar după Organizaţia
Mondială a Sănătăţii - OMS, sănătatea este: „ starea de bine şi confort fizic şi psiho-social, în absenţa
unei boli sau infirmităţi manifestate clinic. Sănătatea este definită ca fiind: “integritatea anatomică şi
funcţională, capacitatea de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi social, capacitatea de
protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi a morţii premature, confort fizic, psihic, social şi spiritual, ca
stare de bine”. Conceptul de sănătate este practic, pentru a fi aplicat diverselor comunităţi socio-

4
culturale, pe baza unor indicatori precum, morbiditatea, mortalitatea, disconfortul, insatisfacţia,
deficienţele, invalidităţile, handicapul.
Sănătatea este privită ca o stare complexă şi multidimensională, o stare relativă şi variabilă. Se
ştie faptul că, nu există boală fără o anumita cauză, chiar dacă, nu este întotdeauna cunoscută cauza,
bolile au anumite caracteristici comune, printr-o alterare a structurii, alterare a întregii funcţionării a
organismului. Semnificaţia dată situaţiilor de viaţă, stărilor conflictuale, indiferent de natura lor, ţine
de cum sunt percepute, ele având o valoare pozitivă, negativă sau neutră, care pot fi acceptate, sau
nu. Când semnificaţia evenimentelor şi perceperea lor, este negativă, sau de neacceptat, poate să
apară, o disfuncţionalitare, un dezechilibru în structura întregului organism. Solicitările mult prea
mari, în plan motivaţional, afectiv sau cognitiv, anticiparea unor situaţii problematice, sau chiar
existenţa acestora, pot determina vulnerabilitatea structurii psihice.

Această complexitate a sănătăţii este dată de dimensiunile sănătăţii, bilogică, psihologică, socio-
profesională şi nu în ultimul rând, spirituală. La modul general, sănătatea reprezintă o relaţie
echilibrată, între structurile şi funcţiile organismului uman. Acest lucru implică capacitatea rezistenţă
în condiţiile schimbătoare ale mediului, de fapt înseamnă o adaptare flexibilă, ce se doreşte a fi
permanentă. Rezolvarea conflictelor prin mijloace potrivite situaţiei, existenţa relaţiilor de colaborare
şi competiţie în defavoarea celor conflictuale, îngăduinţa şi coeziunea, determină diminuarea
tensiunilor şi menţinerea sănătăţii.

Orice alterare majoră a structurii sau funcţiei normale a organismului, provocată de cauze externe
sau interne, reprezintă o stare patologică sau o boală. Tot mai desele stări de suprasolicitare în plan
motivaţional, afectiv sau cognitiv, anticiparea unor ameninţări sau chiar existenţa reală a acestora, pot
determina vulnerabilitatea structurii psihice. În funcţie de semnificaţia dobandită de boală, de
apartenenţa oamenilor la medii culturale diferite, diferă şi reacţia acestora faţă de boală, faţă de
durere.

Boala reprezintă, mai mult decât o sumă de simptome, boala fiind un proces, care chiar dacă nu
conduce la modificări importante structurale sau funcţionale, afectează psihicul uman, ca o reacţie la
boală. Dacă o anumită suferinţă este peste măsură, se poate produce un dezechilibru în întreg şi
posibil, apariţia bolii. Starea de boală, validată prin diagnostic, conduce la apariţia unui comportament
structurat în jurul acestei stări. Conştiinţa bolii conduce la manifestarea unor stresuri psihice majore şi
de lungă durată.Boala, presupune şi anumite restricţii ce modifică stilul de viaţă al omului şi implicit,
afectează starea sa psihică.

Conceptul de boală este definit şi el pe mai mai multe dimensiuni. Din punct de vedere biologic,
boala este o stare a organismului sau a unei părţi din organism în care funcţiile sunt afectate de factori
5
interni sau externi. Boala, la modul general poate fi definită ca rezultat al unor combinaţii de factori,
aflaţi în interacţiune cu predispoziţiile genetice, stresul vieţii şi alţi factori. Deşi nu este întotdeauna
cunoscută cauza, bolile prezintă anumite caracteristici comune. Pierderile pe mai multe planuri,
şocurile afective, slăbesc mecanismele de apărare, făcând posibilă, creşterea riscului de apariţie a
bolilor psihosomatice. Există multe situaţii de viaţă, specifice omului precum, frustrările profesionale,
modificările de statut social, sau conflictele multiple cărora trebuie să le facă faţă. De multe ori ele
interferează cu propriile nevoi sau dorinţe şi pot determina vulnerabilitatea structurii psihice şi fizice.

Modelul Sinelui în psihoterapia integrativ strategică

În anul 1999, Damasio, formula o teorie a sinelui care postulează existenţa unui sine bazal (proto-
self) şi a unui sine central (core self). Prin modelul integrativ strategic al Sinelui, psihoterapia
integrativ strategică, prezintă un nou model al sinelui, fiind un instrument practic de intervenţie
psihoterapeutică.
Modelul integrativ strategic al Sinelui, a fost conceput şi elaborat în cadrul ACCPI- Asociaţia de
cercetare, consiliere şi psihoterapie integrativă (autoare, Popescu şi Drobot,2012; Drobot şi Popescu
2013). Din perspectiva modelul integrativ al sinelui, sinele este constituit din patru mari domenii:
Sinele bazal (en: proto-self), “setul central” (hărţile neuronale care guvernează modul de gândire,
emoţiile şi comportamentul persoanei) conţinut în Sinele central (en: core self), cauzalitatea internă
sau mecanismele de meţinere din sinele plastic (en: plastic self) şi sinele extern (en: external /outer
self).
Construcţia modelului integrativ al sinelui, este elaborată şi întemeiată pe cunostiinţe vaste din
multe domenii ale neuroştiinţei, cognitivism, existenţialism, psihologia dezvoltării umane. Modelul
integrativ strategic al Sinelui, integrează mai multe teorii importante din psihoterapie, într-un cadru
unitar, bazat pe cercetările din domeniul neurobiologiei şi ataşamentului.
Acest model integrativ strategic al sinelui recomandă, o teorie, pentru devenirea umană prin
emergenţa sinelui bazal, a sinelui central, plastic şi extern. Modelul oferă prin acţionarea asupra
conţinuturilor sinelui, un diagnostic prin analiza celor şase axe, printr-o amplă intervenţie, ce include
strategii definite cât şi modalităţi de organizare a evenimentelor şi comportamentelor, şi un element
valoros al psihoterapiei.
Din perspectiva modelulului integrativ strategic al sinelui, se ţine cont de o multidudine de
variabile, ce ţin de sine şi construirea sinelui, cum ar fi cele biologice, comportamentale, cognitive,
existenţiale, emoţionale, spirituale sau psihodinamice şi este structurat în patru mari domenii: sinele
bazal, sinele central, sinele plastic şi extern.
6
 Domeniile sinelui se intersectează cu cele şase axe: axa biologică, cognitivă, emoţională,
psihodinamică, familială şi axa existenţială, fiecare având legătură una cu alta şi implicit un impact
psihologic. Schemele neuronale sunt formate în primii ani de viaţă, formând circuite pentru emoţii,
memorie, comportament, şi relaţii interpersonale(Schore, 1997 după Popescu şi Vîșcu, 2014).
Bowlby, a fost cel care a numit modelele interne de lucru, în studiile sale referitoare la ataşament,
aceste modele sunt înnăscute şi se află în aşteptarea experienţei, care formează noi conexiuni
neuronale, modificând structura creierului prin menţinerea şi întărirea sinapselor existente, sau, prin
crearea de noi conexiuni sinaptice.

Modelul Sinelui în psihoterapia integrativ strategică pe Axa biologică

Datorită reprezentării sistemice a fiinţei umane, plecând de la realitatea corp fizic, mental, spirit
şi realitatea ecologică a stării de sănătate şi boală (persoană, grup, comunitate, societate, mediu,
univers), se reuşeşte mult mai bine, înţelegerea funcţionalităţii şi a manifestărilor umane, însuşirea
unicităţii în această lume. Abordarea integrativ strategică, conduce la o deplină înţelegere a
complexităţii umane în ansamblul, a faptului că, mintea, emoţiile şi spiritul sunt interconectate şi sunt
inseparabile de corpul fizic, şi că împreună au rolul important, în păstrarea sănătăţii umane. Modelul
sinelui, este unul din elementele valoroase ale psihoterapiei integrative prin accesul la utilizarea
diverselor tehnici de intervenţie, pe toate cele şase axe.

Sinele bazal este format din structuri ale creierului ce se formează şi dezvoltă în copilaria mică la
nivel pre-verbal şi non-verbal. Ca urmare a multor factorilor influenţi din mediul extern, încă de la
naştere se formeaza sinapse neuronale şi anume, modul în care se formează mintea(Siegel,2001 după
Popescu şi Vîșcu, 2014). Schemele neuronale care formeaza circuite pentru emoţii, memorie,
comportament şi relaţii interpersonale, sunt formate în primii ani de viaţă (Schore, 1997 după Popescu
şi Vîșcu, 2014). Sinele bazal se formează şi dezvoltă prin modele interne de lucru înnăscute.
Reprezentările din mica copilărie sunt în strânsă legătură cu ataşamentul, ce se transmit genetic
împreună cu modele interne de lucru înnăscute, iar prin interacţiunile cu persoanele din mediu, se
furnizează experienţe la nivel emoţional, non-verbal, experienţe ce se achiziţionează în sinele bazal.
Primele experienţe ale copilului sunt la nivel non-verbal, se crează “hărţi neuronale de ordinul întâi”,
ce conţin reprezentări pre-verbale ale lumii, situate neuroanatomic în sinele bazal (Drobot şi Popescu,
2013). Reprezentările pre-verbale ale lumii, au loc la nivelul celor şase axe psihologice: biologică,
cognitivă, emoţională, psihodinamică, familială şi existenţială.
Corespunzător cu psihoterapia integrativă strategic, modelele interne de lucru sunt structuri
înnăscute, ce aşteaptă experienţa, modele, ce au continuitate pe cele şase axe psihologice, după cum
7
urmează. Axa biologică, cuprinde următoarele modele interne de lucru: genotip, vulnerabilităţi
genetice, schema corporală şi imaginea corporală. Axa emoţională, prezintă modele interne de lucru
pentru ataşament, pentru relaţionare- intra/intersubiectivitate şi pentru emoţiile primare. Pe Axa
familială, avem modele interne de lucru pentru rolurile familiale, pentru cuplu, precum şi pentru
tipare transgeneraţionale, şi familie. Axa cognitivă prezintă modele interne de lucru pentru cogniţii
sau ceea ce numim protocogniţii (pentru că învăţăm să gândim). Axa existenţială cuprinde modele
interne de lucru pentru cele patru griji fundamentale- moarte, izolare, libertate existenţială, sensul
vieţii, modele interne de lucru pentru contact, valori/conflicte, spiritualitate şi timp. Iar pe Axa
psihodinamică, avem modele interne de lucru pentru subpersonalităţi, pentru decizii, scenariu de
viaţă, driver şi model intern de lucru pentru interior sau centru.
Modelele interne de lucru, MIL-urile, sunt moştenite genetic sau dobândite prin experienţă.
Faptul că fiecare om este unic, prin structura sa genetică cât şi prin mediul în care s-a format şi
dezvoltat în timp, a fost demonstrat de genetica modernă. Modelele interne de lucru pot fi modificate
dacă interacţiunea cu mediul se schimbă. La nivel de sine bazal are loc, prin intermediul emisferei
cerebrale drepte, interacţiunea cu ceilalţi la nivel non-verbal, emoţional, iar interacţiunea devine
cartografiată.
Încă din stadiul preverbal copiii învaţă un stil de ataşament. Stilul de ataşament al părinţilor se
reflectă în interacţiunile non-verbale, modelează stilul de ataşament al copilului şi se activează hărţi
neuronale. Harta neuronală de ordinul întâi din sinele bazal, este fundaţia pentru circuitele neuronale,
care se dezvoltă ulterior în sinele central, sinele plastic şi sinele extern. Potrivit cu Damasio (1999),
sinele bazal care se formează, primeşte semnale de la părinţi şi cartografiază schimbările, iar
împreună cu alţi factori, conduc la formarea sinelui central (Drobot şi Popescu, 2013).
Structura complexă a sinelui bazal, este o matrice, ce conţine hărţile neuronale pentru modelele
interne de lucru, rezultate din moştenirea genetică şi experienţă. Anumite hărţi neuronale configurate
genetic rămân inactive, iar altele sunt activate sub influenţa factorilor de mediu. Spre exemplu, căile
neuronale sunt în aşteptarea experienţei, pentru formarea tiparele de ataşament sigur sau nesigur.
Căile de activare a neuronilor se modifică, dacă se modifică factorii de mediu. Mediul determină sau
nu, realizarea potenţialului genetic. Atingerea superioară a potenţialului genetic depinde de mediul de
viaţă al omului. Este explicabil faptul că, gemenii monozigoţi, crescuţi în medii diferite, vor avea
înalţimi diferite, talii diferite Dacă, copilul învaţă din mediu un alt mod de a relaţiona cu persoanele
însemnate din preajma şi din viaţa lui, modelele lui interne de lucru, pot să se modifice.
De cele mai multe ori factorii genetici realizează o predispoziţie, o vulnerabilitate individuală
spre boală. Boala ca urmare, apare prin intervenţia factorilor de mediu, ce transformă vulnerabilitatea
în boală. Studiilor genetice ale comportamentului arată că 50% din trăsăturile de personalitate se pot
atribui eredităţii(Siegel,2012,după Popescu şi Vîşcu).

8
 Familia,este primul mediu în care copilul învaţă să comunice, să interacţioneze şi să îşi dezvolte
propria percepţie despre lume şi viaţă. Tot în familie copilul învaţă despre graniţele proprii.
Interacţiunile cu persoanele din mediu, furnizează experienţe la nivel emoţional, non-verbal,
achiziţionându-se în sinele bazal.
Schema corporală prin conceptual ei fundamental înseamnă, reprezentarea proprietăţilor spaţiale
ale corpului, dimensiunea şi aranjamentul membrelor, configurarea spaţială a diferitelor segmente
corporale, după cum şi forma suprafeţei corpului. Această schemă, are rol important în controlul
acţiunilor, înregistrând postura corpului şi schimbările de poziţie în spaţiu, fiind un proces inconştient
utilizat. Schema corporală are şapte proprietăţi de bază (Holmes şi Spence,2004,după Popescu şi
Vîşcu). Cele şapte proprietăţi ale schemei corporale sunt: este codată spaţial, cu informaţii senzoriale;
este modulară, cu localizări diferite în creier pentru zone ale corpului; este adaptabilă, noua
dimensiune a corpului prin creştere; supramodală, integrează informaţii proprioceptive care sunt
tranformate în formă abstractă, amodală; coerentă, cu organizare coerentă; interpersonală, reprezintă
corpul propriu şi al altora; se modifică în timpul mişcărilor, cu monitorizarea mişcărilor în spaţiu.
Tulburările schemei corporale sunt cauza afectării, la diferite vârste şi niveluri de dezvoltare a
sistemului nervos central, în circumstanţe diferite.Tulburări ale schemei corporale sunt:deaferenţierea,
când informaţiile senzoriale ale corpului sunt reduse sau absente, neuronii motorii nefiind afectaţi;
autotopagnozia-unitatea spaţială a corpului este afectată şi apare în leziunile parietale; membrul
fantomă, apare după amputare, 98% din cazuri simt durere la acest nivel; tulburarea de identitate a
integrităţii corporale-tulburare psihologică cu sentimentul de neaparţinere a unuia sau mai multor
membre (Lewis şi Lloyd,2010, după Popescu şi Vîşcu).

Imaginea corporală are efecte psihologice şi fizice, cu modificări ale chimiei creierului, ce duc la
scăderea stimei de sine. Factorii ce contribuie la formarea imaginii corporale sunt: predispoziţia
genetică spre anxietate sau depresie, dinamica familială, factorii sociali, mediile culturale.
Sentimentele persoanei referitor la felul cum arată, atractivitatea sexuală a propriului corp, formează
o imagine de sine. Presiunea mas-mediei afectează în special persoanele tinere. Industria modei, a
cinematografiei promovează, persoanele slabe, tinere, apropiate de perfecţiune.Industria, promovează
tratamentele cosmetice medicale, diferite intervenţii cosmetice chirurgicale pentru a arăta cât mai
bine şi mai tineri. Referitor la înfăţişare, la percepţia propriei persoane în comparaţie cu a altora, sau
în relaţie cu un ideal, va modela imaginea corporală. Percepţia propriei persoane, asupra propriei
înfăţişări poate sa fie diferită de felul în care o percep alţii(Ferguson şi colab.,2011după Popescu şi
Vîşcu).Tulburările imaginii corporale pot duce la anxietate, depresie şi anorexie nervoasă.

Anorexia are debutul în adolescenţă şi este mai des întâlnită la fete. Este o tulburare de
comportament alimentar şi se asociază cu imaginea de sine distorsionată, cu disfuncţii cognitive, cu
9
privire eronată la propriul corp, cu implicaţii fizice şi emoţionale cu teamă patologică, de kilogramele
în plus. Din dorinţa de a nu se îngrăşa se înfometează, obsedate de imaginea corpului lor, ajung foarte
slabe având obsesie negativă. Anorexia este o tulburare psihică letală, prezentând un risc crescut de
deces.Tulburarea dismorfismului corporal este clasificată în DSM 5 ca şi tulburare obsesiv
compulsivă.Se manifestă cu o preocupare excesivă faţă de un defect al înfăţişării, deşi uneori defectul
este minor, fiind în general persoane normale şi atractive. Cei afectaţi, au dificultăţi în relaţionare, se
retrag, se izolează social,din teamă de umilire, apărând depresia şi anxietatea iar uneori apare ideaţia
suicidară şi consumul excesiv de alcool.

De felul în care părinţii, relaţionează cu copilul, se pot activa anumite vulnerabilităţi. Percepţia
despre lumea înconjurătoare, poate fi un loc sigur, sau ostil, de care să-i fie teamă, sau nesigur, pentru
care este nevoit să lupte. În timp, copilul îşi modelează lumea sa interioară, ca urmare a influenţelor
non-verbale şi verbale din mediu, rezultând formarea sinelui central.

Sinele central se dezvoltă în copilărie şi este partea sinelui care procesează informaţia verbală şi
non-verbală şi conţine „seturile centrale”, adică anumite scheme mentale. Schemele mentale se
formează sub influenţa mediului, a stimulilor verbali şi pre-verbali, structuri care alcătuiesc modul de
funcţionare al omului. În sinele central, la nivel de axă biologică se activează anumite componente ale
epigenomului, precum şi anumite vulnerabilităţi genetice sub influenţa factorilor de mediu.
Observaţiile ştiinţifice au arătat că şocurile afective, provoacă alterarea sau chiar prăbuşirea
mecanismelor de apărare ale organismului, împotriva bolilor. Diferite tulburări care includ tulburările
psihologice, au o cauză epigenetică. Genele transmit informaţia următoarei generaţii şi acţionează ca
o matriţă, având o funcţie de transcripţie bazată pe informaţia codificată în ADN, ce proteine vor fi
sintetizate.
Copiind, reacţiile şi comportamentul tipic al părinţilor şi a celor care fac parte din mediul lor, şi
cu care copilul relaţionează, copilul se formează şi dezvoltă, sub influenţa modelelor oferite de
părinţi. Copilul prin caracteristica lui, este curios şi atent, la ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Răspunsul parental poate reântării comportamentul copilului. Astfel copilul joacă un rol în
modelarea experienţelor la care mintea acestuia trebuie să se adapteze. În felul acesta se modifică
reglarea expresiei genetice la nivelul creierului, conexiunile neuronale şi tiparul de transmitere a
impulsurilor electrice influenţează comportamentul. În urma studiilor genetice ale comportamentului
s-a arătat că 50% din trăsăturile de personalitate se pot atribui eredităţii. Aproape toate tipurile de
comportamente umane, într-un mod sau altul, au implicarea factorilor genetici, epigenetica
demonstrând cum moştenim vulnerabilităţile latente de la părinţi.

10
 La nivelul sinelui central se definitivează schema corporală, imaginea corporală şi hărţile legate
de sănătate, de boală. Domeniile sinelui pe cele şase axe psihologice au rolul de clasificare şi de a
gestiona psihoterapeutic fenomenele ce apar, iar multe structuri din sinele central sunt puternic
influenţate de cogniţii şi emoţii. Semnificaţia care este dată situaţiilor de viaţă şi a stărilor
conflictuale, indiferent de natura lor, ţine de cum sunt percepute, ca situaţii ce au o valoare pozitivă,
negativă sau neutră, care pot fi acceptate, sau nu. Atunci când semnificaţia evenimentelor şi
perceperea lor, este ca fiind negativă, sau de neacceptat, poate să apară, o disfuncţionalitate, un
dezechilibru în structura întregului.
Suprasolicitarea în plan motivaţional, afectiv sau cognitiv, anticiparea unor probleme, sau chiar
existenţa acestora, pot determina vulnerabilitatea structurii psihice. Schemele non-verbale şi modele
interne de lucru sunt definitizate prin întărirea diferitelor circuite neuronale complexe şi preferenţiale.
Astfel spus, există hărţi neuronale complexe, preferenţiale ce determină modalităţi de structurare a
informaţiei de către om (seturi centrale). Important de ştiut este faptul că, orice boală are o cauză, şi
boala poate fi prevenită.
Sinele plastic, se referă la cauzalitatea internă şi mecanismele de menţinere a problemei. Seturile
centrale fiind stabilite, individul le poate menţine prin bucle interne de feedback. Studiile arată că
avem un creier deschis pentru influenţele din mediu, întreaga viaţă şi se pot forma conexiuni
sinaptice noi .(Banes, 1998 după Popescu &Vîșcu, 2014) Omul poate să menţină stabil sinele central
prin alegerea căilor neuronale, care să coincidă cu preferinţele stabilite deja, încât să menţină întreg
sistemul stabil. Este de subliniat faptul că relaţionarea şi legăturile dintre oameni, prezintă numeroase
beneficii, ce au ca efect întărirea sistemului imunitar, prin diminuarea riscului apariţiei unor
probleme de sănătate, a tulburărilor afective(anxietate, depresie ş.a.) şi prelungesc durata de viaţă.
Puterea de acceptare, cu referire la acceptarea propriei persoane, a celorlalţi şi a naturii noastre
umane, asigură un confort psihic, ce conduce spre o viaţă echilibrată şi sanătoasă Prin influenţa
diferiţilor stimuli externi şi interni creierul răspunde prin crearea anumitor amintiri selective . Atunci
când este activată memoria implicită, procesele se desfăşoară la nivel inconştient şi subconştient.
Aceste amintiri implicite influenţează emoţiile, comportamentul, gândurile şi senzaţiile
persoanei,încât se crează cercuri vicioase care reântăresc circuitele neuronale responsabile de ele. Se
crează astfel hărţile neuronale de ordinul 3. Hărţile neuronale de ordinul 1 sunt create în sinele bazal,
hărţile neuronale de ordinul 2 în sinele central, iar hărţile neuronale de ordinul 3 în sinele plastic
(Popescu şi Drobot, 2012; Drobot şi Popescu, 2013).

Sinele extern este interfaţa dintre individ şi mediul înconjurător. Sinele extern reprezintă sinele
aflat la contactul dintre individ şi mediu. Creierul creează o experienţă, aici-şi-acum (Siegel,2001
după Popescu şi Vîșcu, 2014), ca răspuns la impactul diferiţilor stimuli atât din mediul intern cât şi
din cel extern. Aici se formează hărţi neuronale de ordinul 4 care sunt responsabile cu
11
comportamentul în prezent şi care sunt necesare pentru a menţine stabilitatea creierului, a mediului
intern, acţionând ca filtre pentru stimulii externi dar şi ca interfaţă a mediului intern şi acţiunea spre
cel extern.Caracteristicile şi calităţile umane sunt conţinute intr-o moleculăADN(acid
deoxiribonucleic) ce conţine informaţia codificată. Genotipul înseamnă întregul material genetic şi
constă din instrucţiunile moştenite şi transportă codul genetic.Genele situate de-a lungul ADN-
ului(cromozoni),constau din combinaţii lungi a patru combinaţii chimice numite nucleotide: adenina,
citozina,guanina şi timina.Combinaţiile genelor de ACGT determină caracteristicile umane, cum va fi
un anumit organism, cum se prezintă, cum va arăta,(culoarea ochilor, părului,talia,înălţimea,ş.a)cum
va supravieţui şi comporta în mediul său.Genele copilului(23 de perechi de cromozoni), sunt luate de
la ambii părinţi, un set de la mamă şi un set de la tată (22 de perechi de autozomi) şi o pereche de
cromozoni sexuali).
Felul în care creierul copilului se dezvoltă şi maturizează, în mare parte este dependent de genele
moştenite, o combinaţie moştenită de la părinţi Acest fapt înseamnă că Sinele este rezultatul
interacţiunii denture gene, epigenom şi mediu. Epigenomul este o parte a materialului genetic.
Reprezentările din copilărie sunt în strânsă legătură cu ataşamentul, ele fiind transmise genetic prin
modele interne de lucru înnăscute. Interacţiunile cu persoanele din mediu, furnizează experienţe la
nivel emoţional, non-verbal, achiziţionându-se în sinele bazal. Stilul de ataşament al parinţilor poate
prezice stilul de ataşament al copilului, înainte de a fi născut. Mărcile moleculare activează sau
dezactivează anumite gene, ca reacţie la necesităţile celulei şi la factorii de mediu, precum
alimentaţia, stresul şi toxinele.
Descoperirile recente au revoluţionat ştiinţele biologice, dezvăluind rolul factorilor epigenetici în
apariţia anumitor boli.Genele, desi nu pot fi schimbate, pot fi controlate cu ajutorul mediului, inclusiv
mediul intern, emoţii, sentimente. Genele nu se pot schimba, însă se poate schimba manifestarea lor.
Un mediu nesigur, care este lipsit de înţelegere, relaţiile tensionate din familie, solicită copilul
facându-l să trăiască într-o stare de alertă permanentă, amplificând sentimentul de nesiguranţă.
Numeroasele modificări sociale, cum ar fi divorţul, familiile vitrege şi combinate, familiile
monoparentale, unde mamele sunt angajate în câmpul muncii, au implicaţii negative, asupra
dezvoltării copilului (H.Rudolph Schaffer,2007). Comportamentele parentale în mare parte, pot
contribui la dezvoltarea şi menţinerea anxietăţii: critica, hiperprotecţia, rejecţia(respingerea).
Controlul exercitat de mamă asupra copilului mic, este un important factor în dezvoltarea
tulburărilor. Acest controlul se manifestă prin intervenţii excesive în activităţile copilului, indicaţii
permanente date copilului, cu privire la modul cum trebuie să acţioneze, să gândească şi să simtă
copilul, invaţă să devină dependent de ajutorul oferit de unul din părinţi. (H.Rudolph
Schaffer,2007). Reacţia părinţilor la adresa comportamentului copilului, prin ironie, invalidarea
emoţiei sau întărirea pozitivă a strategiilor de evitare, poate să prezinte un factor de menţinere cu

12
tendinţa de control(Ronald M. Rapee, Ann Wignall, Jennifer L. Hudson, Carolyn A. Schniering,
2009).

Sistemul imunitar al copilului, se reglează prin laptele matern al mamei, copilul fiind protejat în
faţa agenţilor patogeni, iar legătura noului născut şi mamă creşte imunitatea copilului în perioada
adultă. Deprivarea maternă se asociază cu scăderea nivelelor de imunoglobuline(Micchant et.al.1981,
după Popescu şi Vîşcu). Stimulul predominant afectiv-cognitiv din mediul extern este faţa mamei, iar
răspunsul socio-afectiv la distresul copilului mic, restaurează reglarea sistemului neuroendocrin şi a
celui imunitar, asigurând modularea imunităţii. Mecanismul leagă recuperarea copilului după o boală
fizică, de recuperarea după o dificultate psihologică. Atunci când figura primară de ataşament oferă
confort, încredere, susţinere copilului, se realizează un potenţial de adaptare pe termen lung, la stresul
socio-afectiv, la provocările ce apar în viaţă.

De ştiut este faptul că, orice boală are o cauză, ce nu întotdeauna poate fi evidenţiată. Factorii
psihologici influenţează apariţia simptomelor fizice, iar la rândul lor simptomele fizice au consecinţe
psihologice asupra omului. Creierul şi corpul nostru nu sunt două entităţi separate, ci sunt părţi ale
unui organism întreg. Simptomele fizice fără explicaţie medicală sunt acele simptome pentru care nu
putem găsi o explicaţie fizică. Aceste simptome sunt între 15% şi 66% dintre simptomele pentru care
oamenii apelează la medic (Levenson,2006, Popescu şi Vîşcu, 2014). Suferinţa şi traumele multiple
din copilărie au probabilitate crescută de apariţie a simptomelor de tip dureri de cap, dureri pelvine şi
crize de leşin. Aceste simptome sunt singurele mijloace prin care îşi pot exprima durerea emoţională.
Printre bolile în care simptomele fizice mimează o boală fizică se numără: tulburarea de conversie, în
care apare o pierdere a unor funcţii corporale, de exemplu orbirea, paralizia sau amorţeala datorate
unei anxietăţi excesive; tulburarea de somatizare, caracterizată de multiple simptome fizice fără
explicaţie medicală; ipohondria, o tulburare care implică îngrijorarea persistentă şi excesivă privitor la
apariţia unei potenţiale boli severe; şi tulburări cu simptome somatice: sarcina falsă, retenţia urinară
psihogenă şi boala psihogenă de masă (isteria în masă) (Levenson, 2006 apud Popescu şi Vîşcu,
2014).
Scopul terapiei integrative este de a realiza un echilibru între corpul fizic, mental şi spiritual,
pentru a avea capacitate de adaptare, şi rezistenţă în faţa stresului, de a dobândii abilităţi şi pentru un
stil de viaţă sănătos. Pe axa biologică tratamentul cuprinde în funcție de simptomatologie, intervenții
din gama cognitiv-comportamentală,emoțională, psihodinamică și familială. Restructurarea cognitivă
este eficientă pentru credințele ce privesc imaginea corporală, credinţele legate de moarte şi sănătate.
Identificarea emoțiilor reprimate, conștientizarea reprimării emoțiilor şi acceptarea exprimării
emoţiilor în cadrul psihoterapiei, lucrul cu vina nevrotică (se exprimă situaţia, tipul de emoţie ce
produce vina) experienţe corective.Identificarea şi gestionarea stresului, învățarea de tehnici de

13
relaxare, imageria ghidată, teme comportamentale; întărirea eului; identificarea stilului de atașament
şi refacerea în cadrul psihoterapiei a unui atașament de tip sigur în cadrul psihoterapiei; antrenamentul
asertivităţii (dacă clientul prezintă deficite de exprimare asertivă sau are dificultăţii în a spune nu);
tehnici hipnotice (Popescu şi Vîşcu, 2014).

Concluzii

Originea bolii, are rădăcini în natura umană şi în istoricul genetic a fiecărui om. Răspunsul la
agresiunile factorilor de mediu sau predispoziţia la anumite boli, depinde de structura fiecăruia.
Fiecare om este mai rezistent, sau mai vulnerabil la anumite agresiuni, la diferiţi factori de mediu.
Important este să ştim faptul că, boala, suferinţa, de cele mai multe ori, poate fi prevenită. Iar atunci
cănd suntem în suferinţă, să ştim să cerem ajutorul celor în masură să-l ofere, prin intervenţii ce pot
diminua sau, stopa suferinţa.
Fiecare om, este unic atât prin structura sa genetică, cât şi prin condiţiile mediului în care acesta
se formează şi dezvoltă. Oamenii sunt diferiţi, fiecare având un rol, calităţi şi aptitudini diferite.
Această diversitate este o caracteristică de seamă a noastră. Este bine să realizăm, că această diferenţă
ne face remarcabili, că avem dreptul cuvenit, să fim diferiţi.
De asemenea autocunoaşterea şi cunoaşterea naturii noastre, este importantă în prevenţia bolii şi
în păstrarea sănătăţii. Acceptarea, fară sentimente de ruşine, fără negare şi minimalizare sau
învinovăţire excesivă pentru greşelile noastre, ne face să acceptăm defectele şi slăbiciunile şi a
celorlalţi, cu mai multă usurinţă. În functie de înţelegerea aceste aspecte, suntem împăcaţi cu noi şi
cu ceilalţi sau dimpotrivă, permitem să fim lezaţi, lezând şi noi pe ceilalţii.
Adaptarea noastră, în faţa realităţii, ţine de propria personalitate, de mediul în care am crescut şi
format sinele. Lipsa de afecţiune şi atenţie din perioada copilăriei, în multe cazuri, poate duce în faza
de maturitate, la lipsa respectului de sine, la diferite frustrări, stres, pesimism, la dificultăţi în
stabilirea unei relaţii autentice. În aceste situaţii, starea de sănătate şi de bine, este mai puţin prezentă.

Frustrările sociale şi profesionale, suprasolicitările, conflictele afective, anticiparea problemelor

sau prezenţa acestora pot deteriora sănătatea şi viaţa, prin dezvoltarea multor tulburări de natură
psihică.

Abordarea explorării sinelui, este un proces amplu şi complex, prin accesarea şi susţinerea
resurselor interne ale fiecăruia dintre noi. Psihoterapia, ne conduce spre autocunoaştere, aduce
ameliorare şi vindecare, vindecare emoţională, fizică şi spirituală, ne eliberează de tipare

14
comportamentale care au produs suferinţă şi care ne-au blocat în a face lucruri care să conteze, în
primul rând pentru noi.

Aceste abilităţi şi mecanisme mentale ce generează starea de bine pot fi învăţate şi dezvoltate,

permiţând fiecăruia, să trăiască în acord cu sine şi cu ceilalţi. Păstrarea sănătăţii pe toate dimensiunile

ei, generază stare de bine, ne dă putere de a face faţă situaţiilor stresante, a pierderilor şi provocărilor

din viaţă, devenim mai conştienţi de potenţialul nostru şi învăţăm să fim sănătoşi.

Bibliografie:

Avram Eugen, 2010, Psihologia sănătăţii, Abordări aplicate-Normalitate şi disfuncţionalitate psiho-

comportamentală, Editura Universitară, Bucureşti.

Dafinoiu Ion, 2001, Elemente de psihoterapie integrativă, ,Editura Polirom Iaşi.

15
Fanget Fredric, 2007, Sensul vieţii, Editura Trei, Bucureşti.

Popescu Oana Maria & Vişcu Loredana Ileana, 2013, Manual de psihoterapie integrativă şi strategică
Vol.I, Editura Didactică şi Pedagogică.

Rapee Ronald M., Wignall Ann, Hudson Jennifer L, . Schniering Carolyn A, 2009, Cum să vă ajutaţi
copilul, Editura. ASCR, Cluj-Napoca.

Schaffer H. Rudolph, 2007, Introducere în psihologia copilului, Editura. ASCR, Cluj-Napoca.

Zlate Mielu, 2008, Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti.

16